Oare cine zicea ca "Romania este o tara frumoasa, dar pacat ca este locuita"?
Am afirmat
deseori ca sunt mare admiratoare a operelor lui Friedensreich Hunderwasser si
Antonio Gaudi. Si nu fac un secret din faptul ca arhitectura nu este
domeniul in care eu sa pot emite pareri pertinente, fundamentate pe o pregatire
de specialitate. Dar niciodata nu m-am abtinut sa am pareri
personale. Astazi am citit un articol pe net potrivit caruia, o
distinsa doamna profesor universitar la o facultate renumita (din Romania),
si-a construit un bloc cu apartamente menite sa fie inchiriate. Si nu oriunde,
intr-una dintre cele mai luxoase zone din Bucuresti, in zona Aviatorilor.
Distinsa doamna, mare admiratoare a celor doi arhitecti, si-a dorit un bloc in
stilul operelor create de acestia. Chiar daca, din punct de vedere urbanistic,
cladirea pica... ca nuca in perete. Nimic nou pe frontul romanesc. Si, pentru
ca personajul in cauza, nu vroia să construiască un colos din sticlă , care se
incadra mai bine in arhitectura zonala, a preferat o structură clasică din
beton, mai rezistentă la cutremure, "ceva mai special, că altfel ar arăta
ca o şcoală", si-a spus ea. Dincolo de faptul ca superlativul absolut nu
suporta grade de comparatie, ca i se face lehamite din punct de vedere
lingvistic, tot clientul si-a exprimat cu inocenta un gand care nu trebuia spus
cu voce tare: "N-am dat chix. Pentru că putea să iasă un kitsch
mare". Asa sa fie oare? Poate nu e foarte mare, dar unul mic tot
este. Pentru ca atat Gaudi, cat si Hunderwasser folosesc liniile curbe,
care creeaza sentimentul turistului de "acasa", Gaudi se joaca cu
formele, cu culorile, dandu-le "viata" . In ceea ce il priveste pe
Hunderwasser, el creeaza o simbioza intre forma arhitecturala si natura. El
adapteaza constructia mediului, nu o elimina, ci danseaza cu structura de beton
in jurul naturii si imprumuta din energia ei vie pentru a da viata artei sale.
El se joaca atat cu materialele, cat si cu formele. Atat ale cladirii pe care o
ridica, dar si cu cele amplasate in jurul edificilui.
Arhitectii au cam
fugit cand au auzit de cerintele clientilor. Bravo lor! Nu pot decat sa ii
respect. Nu te poti lauda cu o facatura pe care sa o mai adaugi si in
portofoliul cu lucrari personale. Oamenii isi cunosc si masura, si valoarea.
Trebuie sa stii cand sa te iei la lupta cu titanii. Dar firmele de constructii
s-au aruncat, pentru ca, na, banul trebuie sa circule.
Am ramas mirata ca arhitectul capitalei are aceeasi atitudine cu arhitectul
Timisoarei. E drept, ei iau kitsch-ul drept arta, in timp ce noi credem ca
palatele tiganesti se incadreaza perfect in arhitectura Art Nouveau a orasului.
