"Iubirea ce mişcă soarele şi alte stele…" (Dante Alighieri - Cântul XXX, 145)

N-am sa va spun nimic nou, ci doar am sa va amintesc una dintre povestile de amor care au facut istorie. Francesca Malatesta da Rimini, “prima femeie a lumii moderne” (cum ii spunea De Sanctis) a fost una dintre cele mai controversate personaje din literatura universala. Eroina care l-a inspirat pe  Dante Alighieri in Divina Comedie a fost un personaj real care a trait in Evul Mediu si careia destinul i-a harazit o mare provocare. Fiica lui Guido di Polenta, lordul mosiilor din Ravenna, a fost promisa prin casatorie lui Giovanni Malatesta, fiul lui Malatesta da Veruchhio, lordul mosiilor din Rimini, din motive de aliante militare. Cele doua familii, di Polenta din Revenna si Malatesta din Rimini, se aflau de buna vreme in razboi, iar nunta pusa la cale de capii celor doua familii importante din Romagna era menita sa incheie un armistitiu si sa consolideze pacea de atunci inainte. Temandu-se de un refuz, parintii celor doi au decis sa nu dezvaluie miresei identitatea sotului decat dupa casatorie. Giovanni se nascuse cu o malformatie congenitala care i-a adus porecla de Giovanni Schiopul si era mult mai in varsta decat Francesca. La legiferarea casatoriei prin procura a fost trimis fratele cel mic al lui Giovanni, Paolo Malatesta, un tanar superb de care fata s-a indragostit pe loc. Francesca a trebuit sa faca fata unei mari deziluzii a doua zi dupa nunta, dar si unei crunte realitati. Resemnata, aceasta si-a acceptat soarta si i-a daruit sotului ei o fiica, Concordia, si un fiu, Francesco. Desi Paolo Malatesta s-a casatorit si a avut si el doi copii, se spune ca intre cei doi a existat o poveste de dragoste care a durat timp de 10 ani. Nu se stie daca aceasta iubire s-a pastrat in limitele platonice, dar istoria consemneaza faptul ca sotul gelos, i-a surprins pe cei doi impreuna in dormitor si, banuindu-i de adulter,  i-a injunghiat. L’amor che muove il sole e l’altre stelle… daca nu in efemer, macar in eternitate.

Romania si brandurile culinare

 

Ma gandeam acum cateva zile la brand-urile noastre culinare de tara si fara sa vreau mi-au trecut asa prin minte si tuica sau rachia romaneasca, si micii, si telemeaua, si sarmaua, si magiunul, si zacusca si cate si mai cate! Si m-am apucat incet sa le si caut! Ce-am gasit, n-o sa va vina sa credeti! Unii au scris carti despre ele, altii, atata le-au cautat pana au ajuns la inceputurile lumii.

Banala tuica, dupa mine,  a fost atat de raspandita in arcul carpatin incat nici macar nu se stie cine a descoperit-o! Italienii ii spun grappa, rusii si polonezii - vodca, slovacii si unguri – palinca, englezii si americanii– whisky, francezii – cognac si lista poate continua. Apoi au aparut si denumirirle mai nastrsnice: ulei sau picaturi de gat, bautura de scafandru, tarie de Bihor samd. In Banat circula chiar o poveste potrivit careia, prin secolul 17, cand cele trei mari imperii (otoman, tarist si austriac) isi disputau teritoriile chiar in tara noastra, undeva pe langa Caransebes, un contingent de  husari a cumparat tuica facuta de o satra de tigani. Si-atat de mult le-a placut licoarea husarilor, ca s-au pus pe data pe baut si nu mult le-a trebuit pana li s-a cam urcat la cap. Cand au trecut si infanteristii raul, au vrut si acestia sa bea, dar husarii, beti deja, nu au vrut sa le dea. Si pe cand se bateau ca prostii pe bautura  cativa infanteristi au inceput sa strige: turcii! turcii! punand husarii pe fuga. Si cum multi dintre ei erau beti, o multime dintre infanteristi chiar au crezut ca sunt atacati de turci. Cei care nu participasera la dezmat, prinsi in vartejul strigaturilor si agitatiei, au luat de buna cele auzite si au dat drumul focului de artilerie, tragand ca prostii unii in altii. Dupa doua zile de lupta, cand au fost atacati de turci, din cei 100.000 de austrieci, inamicul a gasit 10.000 de morti si un targ pustiit. Se zice ca acest episod ar intra in topul gafelor mari din istoria militara mondiala.

Daca mergem mai departe, se pare ca nici micul nu este chiar un produs traditional de vreme ce el apare mentionat prin anul 1902 in Romania, dar este cunoscut in Turcia cam de prin secolul 16 sub forma kebabului lung! Amestecul era facut din carne de oaie si grasime, aromat cu multe condimente, modelat pe tepuse si pus la rumenit pe carbuni incinsi. 

Daca vorbim de telemea, nici aici nu avem motiv de bucurie! Caci nu doar denumirea se trage din turcescul „teleme” care inseamna felie! Ci si branza ca atare! Inainte se facea numai din lapte de oaie, iar la noi era renumita telemeaua de Braila. Na, uite ca nici asta nu ne apartine!

Si-asa ajungem la sarmaua...romaneasca! Mai sa fie! Dar nici asta nu ne apartine! Si tot turcul e de vina! Denumirea se trage din „sarmak”, in turca insemnand rulou!  Iar sarmaua, bat-o vina, a fost raspandita nu numai in Balcani, ci pana in Asia centrala! Evident ca fiecare tara a venit cu ceva nou, fie amestecuri de carne, mirodenii, orez sau seminte, dar de fiecare data umplutura trebuie invelita in frunze crude sau murate si fierte in liniste vreme de cateva ore bune in vase mari de lut. Reteta o gasiti in "Oda sarmalei" publicata pe blog acum cateva zile.

Trebuie dat Cezarului ce ii apartine, motiv pentru care voi insista asupra bucatariei turcesti si va voi spune ca la ei sarmalele sunt de doua feluri: cele umplute cu carne tocata, ceapa taiata marunt si calita usor in grasime, amestecate toate cu seminte de pin, condimente si un strop de ulei, fierte bine la foc mic si servite fierbinti, dupa ce au fost stropite din abundenta cu iaurt sau smantana.

Cel de-al doilea fel are compozitia facuta din orez, stafide si seminte de pin usor prajite, menta tocata marunt, un praf de scortisoara, ienibahar si piper negru. Acestea, dupa fierbere, se servesc la temperatura camerei, ca si gustare!

Si cum turcii sunt marii vinovati, trebuie sa stiti ca orice leguma umpluta se numeste „dolma”, care se traduce prin „ lucruri umplute”. Fie ca vorbim de ardei, rosii, dovlecei, prune, gutui, pepeni mici, sfecla, flori de dovleac sau vinete umplute, tot la masa turceasca facem plecaciune, caci multe bunatati ne-au ramas pe masa din arta lor culinara.

Banalul magiun de prune se trage din cultura asiriana si se pare ca are o varsta destul de inaintata. Pana ce si prunul tot de pe-aceste meleaguri a fost adus, iar noi l-am adoptat cu drag si am cantat bunatatea lui inclusiv in povesti de adormit copiii. Va mai amintiti " Povestea croitorasului cel viteaz"?

Zacusca se pare ca ne-au adus-o slavii, caci denumirea se trage din “zacuska”, care insemna gustare delicioasa. Tocana tartinabila este preparata dintr-un amestec de legume prajite in ulei sau coapte si amestecate impreuna. De regula, din compozitie nu au cum sa lipseasca vinetele si ardeii copti, ceapa calita, rosiile, morcovii si mai noi ciupercile sau fasolea fiarta si batuta. Zacusca este raspandita in majoritatea tarilor balcanice, iar retetele sunt aproximativ aceleasi.

 

 

Si, pana la urma, ce ne facem cu brand-ul de tara? Sa nu va povestesc despre ia romaneasca! Dati roata o uitatura la portul tarilor invecinate! Un lucru-i cert! Ia noastra-i romaneasca! Dar tare se aseamana cu cea sarbeasca  sau ucraineana, de exemplu! De vina o fi globalizarea???? Pai si cu traditia cum mai ramane?


Unul dintre prietenii mei virtuali mi-a atras atentia ca am uitat de mamaliga romaneasca! Cu mare regret trebuie sa va spun ca mamaliga traditional romaneasca se prepara din mei! nu din porumb. Acesta inca nu fusese adus din America, iar graul era prea scump pentru tarani. O data adusa pe pamant european, mamaliga din faina de porumb (malai) a devenit un aliment consumat in foarte multe tari si cunoscut sub denumirea de polenta in italiana si slovena, palenta in croata si sarba, pulenta in bulgareste si in corsicana. Mult timp a fost considerata painea saracului (mai cu seama in Banat! unde si astazi I se spune la fel), inlocuind painea din grau. Trebuie sa recunosc faptul ca eu sunt o mare gurmanda de mamaliga cu branza si smantana si mamaliga cu lapte. Dar nu o refuz nici langa o tochitura sau o varza calita cu rata. Si n-as inlocui-o in acesemea situatii culinare cu nici o paine, oricat de calda si gustoasa ar fi ea!


Iata ce articol am descoperit acum pe blogul lui Dan Alexe si, sincer, nu pot sa nu il postez. Pentru ca el chiar a gasit spiritual culinar romanesc in: mujdei si borsul cu care se acreste ciorba! Taci ca mi-a venit sufletul la loc! Pana la urma, chiar avem si noi ceva! Iata si site-ul cu articolul. Bucurati-va citindu-l!

http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/12/mituri-culinare-romanesti/

 

Traian Basescu: “ O sa punem taxe pe taxe!”

Un proverb evreiesc spune ca “ taxele cresc fara ploaie” si este adevarat.

Romania noastra este tara taxelor si impozitelor, unele mai aberante decat altele.  Sa nu credeti cumva ca acest exercitiu apartine doar perioadei post decembriste! NU! Inca din vremuri stravechi taxele au facut parte din viata poporului nostru. Daca in epoca dacica comatii (oamenii de rand) trebuiau sa plateasca dari catre regi, tarabostes (nobili) si preoti, in epoca romana, provincia dacica platea tributum in bani, vectigalia (impozit pe sare) si taxa pe pasune.

In perioada medievala, iobagii plateau patru biruri: catre boier, pentru domnitor, preot si Imperiul Otoman.  In vremea domnitorului Bogdan cel Orb, moldovenii plateau catre Poarta: 4000 de ducati turcesti, 40 de soimi, 40 de iepe gestante si 2 boieri! Petru Rares a introdus impozitul de capitatie (forfetar) pentru toti barbatii, cu exceptia clerului si aristocratiei. Ca si acum aia nu erau barbati, erau hoti! Pe langa asta, se plateau taxe pe alcool si sare, pe vinarici, oierit si fumarit. Primul buget modern al tarii dateaza din 1850, iar atunci a fost fixata capitatia, dajdia(pentru categoriile speciale) si patenta (pentru negustori si mesteri).

In epoca moderna, taxele si impozitele s-au aliniat standardelor europene si s-au perceput taxe pe activitatile vamale si comerciale, taxa pe venit, taxa pe productie si taxa pe consum.

Astazi sunt atat de multe taxe, incat cred ca este greu sa le retina cineva pe toate. La un moment dat, in perioada guvernului Boc,  romanii plateau 558 de taxe, care ulterior au fost comasate in 263. Un angajat platea singur in jur de 84 de taxe!!! Acum cativa ani Romania se afla pe locul doi in Europa, astazi nu m-ar mira sa fim cap de lista: evident, la “ asa nu” !

Dar Romania exceleaza in taxe aberante, iar eu asta mi-am propus: sa transform un exercitiu enervant intr-o comedie, ramanad la latitudinea fiecaruia dintre voi sa aleaga:  sa planga sau sa rada!

Cea mai urata taxa de catre romani aflata in top este taxa radio &TV, nu de alta, dar nu prea ai nici ce vede, nici ce asculta la radioul si televiziunea publica. Deci o platim cam degeaba!

In localitatile in care exista canalizare, se percepe taxa pe ploaie! Pe care o platim lunar chiar daca este seceta!

Platim taxa pe autostrada (chiar si in conditiile in care este plombata, nemarcata, neiluminata, plina de apa sau gheata,  nedotata cu refugii semnalizate, telefon de urgenta sau statii de benzina etc).

Daca stai la sat si ai animale, platesti taxa de cal! Ce bine ca inca nu platim taxa pe porcii din Parlament! Trebuie sa recunoastem ca inventivitatea romaneasca este nemarginita. Drept urmare, nici un exercitiu de imaginatie nu este inutil in efortul reprezentantilor statului de a aduce cat mai multi bani la buget! Avem taxa pe bicicleta, taxa pe animal de companie, taxa pe transport, taxa pe vapoare (aplicata in orasele traversate de rauri), taxa pe cuvant, taxa pe pasunat, taxa pe tranzit dintr-o localitate in alta, taxa pe deseuri, taxa pe viciu, taxa pe articole de lux. Daca ne bagam si in taxele bisericesti, iata ca mai adaugam: taxa pe nunta, taxa pe botez, taxa pe inmormantare, taxa pe pomana. Dam o fuga pana la administratiile locale si mai punem in cosul darilor: taxa pe timbru, taxa pe eliberare de documente, impozit pe venit, pe profit, pe cladiri, pe terenuri, pe masini, sanatate, somaj, pensie, TVA, accize, dracu sa le ia!

Daca mergi la teatru, la concert, filme sau intreceri sportive, platesti taxa pentru Crucea Rosie!

Si ca lucrurile sa fie cat mai clare, vom adauga alte taxe, grupate pe regiuni.

In Moldova:

La Bacau se percepe taxa pe sant perceputa firmelor de constructii, taxa pe liniste si taxa pe copaci.

In Iasi, daca te insori, te impiedici de taxa pe pom, mai exact trebuie sa faci dovada ca ai sadit un pom! Faimoasa taxa se plateste si pentru masina nou cumparata! Asta ca o dulce razbunare impotriva relatiei afective a barbatului cu masina care o pune in inferioritate pe cea a sotului cu nevasta! Sa sadeasca pomii primariei in locul supravegheat cu atentie de reprezentantul celor de la spatii verzi! Acesta iti face poza, iar primaria te lasa sa te insori! Ma-ntreb, in caz de divort sau accident rutier, te pune sa scoti pomul? Pe langa acestea, Moldova a excelat cu taxa pe bocet!

In Dobrogea:

In Constanta  este perceputa taxa pe liniste si se calculeaza dupa suprafata pe care o are localul. Tot litoralul a incasat si taxa pe paragina.

In Tara Romaneasca:

In Plopeni (judetul Prahova) se plateste taxa pe program de lucru in magazine! Daca muncesti ore suplimentare, platesti o suprataxa! Concluzia: mai bine stai degeaba!

In Arges , daca te insori si vrei sa faci poze in primarie, platesti taxa pe amintire!

In Transilvania:

Sibiul se mandreste cu taxa pe insuratoare: daca te insori inainte de ora 19.00 platesti o taxa mai mica decat cea perceputa dupa ora 19.00. Oare ce program are primarul?

In Banat:

La Timisoara se plateste taxa pe artificii! Primaria ii spune taxa pentru disconfortul cetatenilor! Greu mai faci diferenta intre placere si neplacere.

Si ca sa terminam in note umoristice si ancorate in realitate, o sa scriu o epigrama scrisa de Ana Marinoiu:

“ Spun unii…ca s-ar fi votat

O noua taxa: pe latrat!

Ma-ntreb, si nu indiferent,

Valabila si-n Parlament?”

"Pe lumea asta nimic nu e sigur.Exceptie fac moartea si taxele!" - Benjamin Franklin

“ Istoria ne arata ca atunci cand taxele se apropie de 20% in veniturile populatiei, acest lucru incepe sa arate o lipsa de respect din partea guvernului. Cand ajunge la 25%, se transforma intr-un inceput al faradelegii” – Ronald Regan

Astazi sunt suparata! FOC! Iarasi am primit scrisorica “ de amor”  de la finante! In plic, surprize, surprize – fara Andreea Marin! Am scos doua hartii: o somatie prin care mi se aducea la cunostinta ca datorez statului penatitati la plata TVA-ului de 14 ron. Cea de-a doua era titlul executoriu pentru suma datorata! Evident ca mi-a crescut tensiunea cat turnul Eiffel! INTOTDEAUNA platesc taxele catre stat inainte de termenul scadent! Deci, in mod logic si normal, nu as avea la ce sa mi se perceapa penalitati. Sun contabila. Fata lesina de ras la telefon si-mi zice: dar am hartiile de acum doua luni in care spun ca nu ai datorii catre stat, iar tu ai TVA de recuperate de-atunci incoace. Ma enervez si mai tare! Acum vreo 3 luni solicitasem eliberarea unui CUI pentru comunitatea europeana. Cand au depus actele, nu aveam datorii, cand sa scoata hartia, evident ca m-au gasit cu o datorie la Finantele din Valcea! NU am avut niciodata alta firma decat cea din Timisoara, dar finantele stiu mai bine! J Incercand sa ma calmez, m-a pus dracul si am cautat pe net cine a fost idiotul care a invatat statul sa te jecmaneasca? Apoi am vrut sa vad pana unde merge absurdul? Daca sunteti curiosi, iata ce am gasit! TONA de informatii, dar voi incerca sa le sintetizez. JUR ca merita citit materialul!

In Egiptul antic exista taxa pe uleiul de gatit. Cetatenii erau obligati sa cumpere uleiul de gatit de la reprezentantii faraonului. Refolosirea uleiului era strict interzisa.  

In Grecia antica se percepea taxa de raboi care se numea eisphora si se inceta colectarea ei pe timp de pace. Grecii au fost singurii care au primit taxele inapoi din prada de razboi capturata. In schimb, strainii care traiau pe pamant grecesc plateau o taxa lunara, metoikion, in valoare de o drahma pentru un barbat si jumatate de drahma de femeie. Taxa a fost implementata ulterior de Canada si abrogata dupa 1900.

In Imperiul roman, lui Nero i se datoreaza taxa pe urina (vectigal urinae)! Urina se colecta de catre fiecare in cani si era ulterior varsata in recipiente speciale, fiind ulterior vanduta pielarilor care o foloseau pentru curatarea togilor de lana. Taxa a fost apoi eliminata, dar reintrodusa de imparatul Vespasian. Se zice ca Imparatul roman Vespasian care a domnit in perioada 69-79 d.Chr a dat ordin sa fie ridicate  WC-uri  publice in Roma. Cand fiul lui, Titus, s-a revoltat de implementarea acestei taxe, Vespasiani-a intins o moneda de aur spunand: “pecunia non olet” , sintagma care a  rezistat pana in vremea noastra: “banii nu au miros”. Trebuie mentionat faptul ca taxele romane presupuneau taxele vamale (portoria), taxa “ per capita”  si taxele pe activitati comerciale. Meritul acestei decizii a fost aceea ca latrina publica a devenit simbolul civilizatiei urbane, cunoscuta sub numele “vespasiana”. In timpul lui Iulius Cezar au fost introduse taxele pe pamant, transformate ulteior pe rodnicia pamantului (ca astazi la noi!). Ele puteau fi achitate in bani sau in produse (tithe). Tot lui I se datoreaza taxa din vanzare cuprinsa intre 1 si 4%, taxa pe mostenire cuprinsa intre 5 si 10%. Tot Romei antice I se datoreaza si taxa dezrobirii. Sclavul era obligat sa achite taxa pentru a deveni om liber. Si cum sclavilor le era imposibil sa o plateasca, putinele exemple care s-au pastrat in istorie arata ca taxa dezrobirii a fost platita de catre nobili generosi.

Primul impozit minim se pare ca ar fi fost introdus de turci. Acesta era denumit “haraci”, fiind de fapt un impozit de capitatie, si reprezenta o suma fixa, platibila in conditii speciale.

Cand statele au fost organizate in regate, populatia saraca era dublu impozitata: o data platea taxe catre proprietarul pamantului pe care munceau, iar a doua oara catre regele aflat pe tron. Taxele se plateau in munca, produse sau bani, in functie de starea sociala si avere. In Anglia saracii plateau taxe modice, in vreme ce , pe scara sociala, taxele cresteau. Este ceea ce Ponta astazi numeste taxare progresiva. Iata de unde s-a inspirat! Si, daca tot am ajuns aici, trebuie spus ca in vremea domniei lui Charles I a avut loc prima disputa cu privire la cine trebuie sa colecteze taxele! Tensiunile au degenerat in asemenea hal incat regele a fost decapitat! In preajma anilor 1100, in perioada domniei lui Henric I, multi tineri refuzau sa se inroleze de frica razboilui din care se intorceau foarte putini dintre cei care plecau. Ca sa ii oblige sa se inroleze, autoritatile au inventat si implementat taxa pe frica, un fel de scutire de la inrolare. Taxa s-a numit “ de frica” special sa ii denigreze pe cei care se sustrageau armatei. Cu toate astea, desi dezonoranta, taxa a fost mentinuta timp de 300 de ani. Pana sa fie scoasa, aceasta a fost chiar majorata pana la 300% de catre  regele Ioan cel Fara de Tara, tocmai datorita numarului mare de tineri care refuzau sa lupte.  In secolul 14, in Anglia a fost instituita taxa pe viata, potrivit careia, orice fiinta aflata in viata trebuia sa plateasca o taxa fixa. taxa trebuia platita imediat ce copilul s-a nascut si trebuia platita pana la decesul lui. Absurditatea consta tocmai in precizarea facuta in lege prin care se mentiona textual ca persoanele decedate nu mai datoreaza impozit pe viata! Ar fi fost cam greu sa il plateasca, nu? O alta anomalie a avut loc in perioada lui Oliver Cromwell cand s-a introdus taxarea regresiva. Asta presupunea faptul ca saracii aveau obligatia sa plateasca mai multi bani decat cei instariti! Acest fapt a condus la revoltele din 1647.  Taxa a fost cunoscuta drept taxa pentru contrazicerea conducatorilor si a fost perceputa cu predilectie regalistilor, dupa ce il executase pe  Charles I.Tot pe la 1660, Anglia incasa taxa pe hornuri. Evident ca cei saraci au incercat sa camufleze hornurile , fortandu-I pe preceptori sa rascoleasca toata casa in cautarea lor. Efortul de a ascunde hornurile a culminat cu incendiul din 1684 generat de un brutar care incerca in disperare sa ascunda un horn. In secolul 17, mai exact in in 1696, in perioada domniei lui William al III-lea, a fost introdusa taxa pe geam, considerat simbolul oamenilor instariti. Cei care aveau case mari, aveau si ferestre multe, prin urmare plateau taxele la numar de ferestre. Cei saraci si-au zidit ferestrele, in vreme ce aceia care au avut bani au platit taxa pe fereastra. Ceea ce este surprinzator este faptul ca a avut o viata indelungata, aceasta fiind desfiintata abia in anul 1851. Prin 1800 a fost introdusa taxa pe venit, special ca sa subventioneze razboiul impotriva armatei franceze condusa de Napoleon, Acest model de taxa (pe venit) a fost preluat de toate statele lumii si sunt sigura ca stiti ca este folosit si astazi! Tot in Anglia , in perioada 1784 – 1811, barbatilor instariti li s-a perceput taxa pe palarie. Ea a fost introdusa de prim ministrul Pitt cel Tanar care i-a fortat pe comercianti sa vanda cu licenta si sa plateasca taxe dupa costul palariei vandute. Fiecare palarie avea lipit pe captuseala un timbru de impozit. La inceput, atat comerciantii, cat si purtatorii au incercat sa se sustraga platii, invocand motivul ca palaria nu era tocmai o palarie! Acest fapt a determinat guvernul sa dea o definitie a palariei astfel incat nimeni sa nu o mai poata metamorfoza! Asta se intampla in 1804, iar sustragerea de la plata a devenit imposibila de vreme ce fiecare primea la plata impozitului un ecuson ce trebuia purtat pe palarie! In 1535, in timpul domniei lui Henric al VIII-lea,  a fost introdusa taxa pe barba. Insusi regele purta barba, motiv pentru care taxa pe barba se platea in functie de pozitia sociala. Ulteior, regina Elisabeta I a aplicat taxa oricarei barbi, indiferent de scara!

De-aici s-a inspirat Petru cel Mare, tarul Rusiei, care a decretat in 1698 ca toti barbatii sa isi tunda barbile. masura se dorea una buna de vreme ce intentia tarului  era modernizarea societatii si ca marii boieri sa se prezinte in public conform canoanelor occidentale. Si cum clerul s-a razvratit, Petru a decis sa puna impozit pe barba, stabilit prin Ucazul din 1689. Cel care dorea sa isi afiseze pilozitatea faciala avea obligatia sa plateasca 100 de ruble si sa poarte in buzunar moneda de cupru sau argint, in functie de rang si avere, pe care scria “ Aceasta barba a fost taxata” pe o fata, in vreme ce pe cealalta scria “ barba este un accesoiu depasit”! Sac! Si cum dai dintr-una in alta, ne mutam de la barbi la urechi.Tot el a introdus taxele pe consumul de apa, stupii cu miere sau pe suflete.

Cred ca de aici s-au inspirat tibetanii care au introdus in 1920 taxa pe ureche. Fiecare persoana avea obligatia sa plateasca doi liangi de argint si primea in schimb doi cercei. Daca nu aveai cercei in urechi, ramaneai fara urechi!

India coloniala a iesit si ea la rampa cu taxa pe sare, astfel sarea devenind cea mai taxata marfa. taxa a rezistat pana in 1930 cand Mahatma Gandhi a condus marsul sarii pe drumul spre Dandi, un protest impotriva taxelor britanice.

Daca ne mutam putin mai la dreapta ajungem in Franta. Trebuie spus ca a fost necesara o Revolutie Franceza ca sa puna capat unei nedeptati evidente in plata taxelor unde cei saraci plateau taxe mari, in vreme ce aceia care erau bogati nu plateau nici un fel de taxe. parca suna cunoscut, nu? Doar Franta ne inspira si astazi! Nu atat pe noi, cei modesti, cat pe cei aflati in sferele puterii. daca nu plateai taxe, nu aveai acces la justitie, caci una dintre taxe era cea de judecata!

Daca traversam oceanul, in coloniile americane se plateau taxe pe importul de melasa, pe vin, zahar, taxa pe pachetele de carti de joc  si cate altele. Si cum coroana cerea mai mult, orice ajunsese sa fie impozitat!  Colonostilor britanici le revine sintagma “ No taxation without representation” (nu taxare fara reprezentare). Se pare ca la baza Revolutiei Americane tot taxa a fost cauza.

Daca este sa venim mai aproape de timpurile noastre, atunci ar trebui sa facem referire la taxa pe umbra pusa in aplicare de catre municipalitatea din Venetia in 1993. Astfel, toti cei care detineau umbrele, copertine sau umbrare au trebuit sa plateasca taxa pe umbra!

Evident ca nu a fost cea mai ciudata taxa! Iata alta si mai tare! Noua Zeelanda a initiat in anul 2003 taxa pe flatulenta la vaci, mai romaneste spus, taxa pe basina vacii, deoarece, sustineau autorii, flatulenta vacilor polueaza in proportie de 50% mediul si au efect de sera. Norocul lor ca legea nu a fost aprobata. Altfel…efectul de sera ar fi cunoscut un precedent periculos, generat tocmai de flatulentele celor care se prapadeau de ras!

Cea mai apasatoare taxa de consum este aceea pe valoarea adaugata (TVA), impusa intregii populatii a unei tari,  care a fost propusa de catre germanul Wilhelm von Siemens in 1918 (macar acum stim pe cine sa injuram!). Cand a fost implementata in Franta, aceasta a generat jumatate din veniturile statului!

In zilele urmatoare voi scrie si despre taxele romanesti. Ohoooooooo, avem ce!

Statiunea Valiug

Ieri am fost scurt intr-o plimbare la Valiug – Crivaia.

Nu ne-am oprit sa vizitam Muzeul Constantin Lucaci din Bocsa, nici Muzeul locomotivelor cu aburi de la intrarea in Resita.

Le vazusem nu foarte demult, prin urmare ne-am continuat drumul, incercand sa traversam centrul si sa iesim cat mai repede din oras. Desi am facut multi ani deplasari dese la Resita, niciodata nu am reusit sa vad fantana cinetica a maestrului Lucaci mergand.

Ieri centrul Resitei era in sarbatoare. Soarele lui octombrie imbraca orasul intr-o lumina calda, iar corola de apa care imbratisa formele otelului avea aerul unui ansamblu de balerine care isi inaltau frenetic bratele spumoase catre cer.  

Nu am sa povestesc despre aceasta opera de arta pentru ca doar cu putin timp in urma am vorbit despre acest subiect in detaliu. Dar frumusetea acestei fantani merita admirata si va recomand sa mergeti sa o vedeti.  

Lumea se odihnea pe bancile aranjate roata in jurul ei si parca te indemnau la o sfanta stare de lene. Era cald pentru o zi de 13 octombrie iar gradele generoase de afara marcau o temperatura de 21 de grade in termometrul de la bordul masinii.

Nu am zabovit foarte mult aici, nu pentru ca spectacolul nu merita toti banii, ci pentru ca ne propusesem sa mergem mai departe, la Crivaia, in statiunea Valiug.

Pentru necunosctatori, Crivaia este situata in S-E Banatului, la o altitudine de 650m , la poalele Muntilor Semenic. Statiunea se afla asezata la 22 de km de Resita si apartine de localitatea Valiug.

Trebuie spus ca drumul este unul impecabil, cu exceptia celui de la Resita la Cuptoarele unde este plin de denivelari. Ieri rotile masinii noastre rulau pe serpentinele muntoase imprastiind si ridicand in slava cerului frunzele aramii.  

Si surprinsi cumva de mirosurile si culorile ei, am ratat drumul spre Crivaia si ne-am tot dus pret de vreo 30 de km pana la Garana! Nu, nu era festivalul de jazz, nu era nici vernisaj la tabara de sculptura Garana, ci doar noi doi, bezmeticii care ratacisera drumul, atenti la frunzele toamnei si la curbele stranse ale muntelui. 

Pentru ca trebuie sa stiti ca lacul este atat de bine ascuns in padurea bogata, incat este usor sa ratezi drumul din dreapta, aflat cam la 5 km de bifurcatia cu indicatoare!

Peisajul este absolut spectaculos, de o frumusete aproape diafana. Aici merita sa vizitati lacurile de acumulare Trei Ape, Gozna si Secu, in mijlocul carora se inalta semeata statiunea Semenic. Nu am ajuns pana acolo, caci inca norii n-au inceput sa cearna zapada peste culmi, dar cum iarna se apropie, ar trebui sa fie luata in calculele viitoare.

Pentru cei care iubesc natura si vor sa faca din acest exercitiu prilej de vacanta, ar trebui sa includa in program si vizitarea pesterilor Gura Turcului, pestera Comarnic si Cheile Carasului. Noi n-am facut-o dintr-o trandaveala contagioasa cu vremea, nu ne doream decat niscaiva plimbare in pitorescul banatean si putina relaxare in aer curat.

Si cum vremea a fost minunata ieri, drumurile erau pline de masini, biciclete si ATV-uri. Pe masura ce urcam coasta muntelui (in loc sa o coboram catre lacul Gozna sau Valiug, cum ii spun banatenii), ne tachinam intre noi: eu intrebandu-l pe al meu in cate ore ajungem la mare, el spunandu-mi ca imediat vom admira Dunarea la Cazane!

Cand evidenta ne-a dat una peste ochi, am decis sa ne intoarcem. De data asta nu am mai ratat drumul catre lac. Din sens invers, putea fi admirat de departe printre palcurile de copaci aramii. Ne-am oprit in parcarea unui hotel. Era o liniste incat iti puteai auzi gandurile zburlindu-se si o pace fireasca in natura incat  iti spargea timpanele zgomotul pasilor printre frunzele uscate.

Copacii isi oglindeau siluetele intr-o admiratie muta in luciul apei. Jos, langa mal, o barca alba, plutea leganata, parasita in asteptarea primaverii. Habar n-avea ce o asteapta! Lacul isi mangaia undele line in razele molcome ale soarelui.

Pe ponton, la Casa Barajului, alte surate sedeau asezate una peste alta in gramezi ordonate cu burta in jos, cocosate de greutate.

Langa ele, sezjonguri, paturi si baldachine stateau in maldare aranjate, triste si resemnate.

Turistii plecasera, muzica incetase, rasetele se topisera in noapte. La Bamboo, casutele aveau usile zavorate. Nimeni nu dadea perdeaua intr-o parte sa arunce o privire curioasa.

 

La Hidroelectrica nu sfaraiau gratarele, nimeni nu trantea usa, nici un copil nu ne-a calcat pe picioare. Cele trei mese din lemn solid tineau greutatea bancutelor rasturnate cu picioarele in sus. Vis-a-vis, la Tirol, doi turisti vegetau intr-o toropeala dulce, cu ochii pierduti in soare. Fiecare se sprijinea de gatul unei sticle cu bere. La un moment dat, parca special sa dea viata locului, si-a facut intrarea o chelnerita imbracata intr-un superb costum tirolez, tinand o tava cu doua pahare. La Aquaris Hotel, piscina era parasita, sezlongurile stranse, terasa pustie, la fel si pontonul. Pana ce si hidrobicicletele erau urcate pe mal, impreuna cu barcile si ATV-urile.

Dupa ce am mai coborat putin, pret de maxim un kilometru, am dat peste o superba pensiune rustica denumita „ Haus Hubertus” , cu masute din butuci, cu casute pentru copii, urcate in copaci si acoperite de frunzis. In groapa cu nisip stateau lasciv in soare doua pisici. Nu departe, un hamac se legana usor, in asteptare. In Crivaia sunt multe locuri de cazare, in hoteluri, pensiuni si camping. Mai jos, cam dupa vreo 10 km, este si o pastravarie.

In jur,  pamantul aruncase pete de culoare intr-un tablou vestejit in nuante de ocru, bejuri si cremuri, rosu inchis si tonuri de galben si maro, aranjate cu migala pe paleta unui pictor naturist.

Sus, pe colina ce se ridica din buza lacului, telescaunele ramasesera suspendate, spanzurate de un cablu care urca pana pe piscul muntelui. Nici vantul nu adia, nici scaunul nu scartaia, era toata natura incremenita intr-o inclestata tacere. Ici colo, cand trecea cate o masina, rotile imprastiau mirosuri cu fosnet de frunze uscate.

Lacul, intins pe vreo 66 de hectare, isi vestea adancimea de 40 de metri pe placute suspendate: „scaldatul se face pe proprie raspundere”. Nu mai era vreme de scaldat. Turistii verii au plecat. Natura insasi se pregateste de iarna. Se vesteste ca va fi animata.  

Pentru cei care nu ati fost aici, iata ce aveti de vizitat:

1.    statiunea Semenic

2.    lacul de acumulare Valiug sau Gozna

3.    lacul de acumulare Trei Ape

4.    lacul de acumulare Secu

5.    statiunea Crivaia

6.    pestera Comarnic

7.    pestera Gaura Turcului

8.    Cheile Carasului si izvoarele Nerei

Cand va intoarceti acasa, faceti cinste cu o poza, postata drept marturie a celor scrise si impartasite mai sus. Sa ne auzim cu bine, dupa o alta calatorie!

Ayurveda - o calatorie imaginara

Intr-o tara in care toate merg de-a-ndoaselea, ce solutie ar trebui sa gasesti ca sa iti pastrezi mintea acasa? SA VISEZI! Sa te refugiezi dintr-o lume nebuna si sa intri intr-alta in care ti-ai dori macar pret de cateva ore sa te teleportezi si sa uiti de schizofrenia unui prezent coplesitor. Sa inlocuiesti coruptia, taxele, somajul, boala, nepasarea, cardasia si nerusinarea cu bucuria, amabilitatea, rasfatul, starea de bine si fericirea. 

Si, ca sa punem intre cele doua lumi cat mai multi kilometri, m-am gandit sa tragem o raita prin Kerala, una dintre cele mai sigure regiuni ale Indiei cunoscuta sub numele de „God’s own Country”, un veritabil paradis tropical!

 

 

Kerala este regiunea cu cel mai inalt standard de viata nu numai din India, ci si fata de regiunile invecinate ei, cu nivel de educatie si sanatate sporit. Probabil ca aceasta este una dintre cele mai frumoase destinatii din Asia, fiind situata intre Marea Arabiei si muntii Ghatii de vest intr-un peisaj unic, strabatuta de 44 de rauri si decorata cu un lant de cascade surprinzatoare, care ascunde plaje cu nisip alb, scaldate de ape ca smaraldul, de flora si fauna salbatica si exotica, un adevarat „paradisul verde al planetei”.

Amplasata in sudul Indiei, Kerala se poate lauda nu numai cu frumutetea deosebita a peisajului, ci si cu monumente care merita vizitate precum temple hinduse, moschei, biserici, sinagogi, cu festivaluri deosebite, cu arta specifica trendurilor Kathakali si Mohini Attam, cu o bucatarie delicioasa, cu bazaruri pline de mirodenii tipice zonei. La marginea oraselor se intind plantatiile de orez, paduri cu nuci de cocos sau plantatii de ceai verde. Aici, fie ca alegeti sa faceti sport sau sa urmati tratamentele ayuverdice sau sa faceti eco-turism, orice optiune nu are cum sa va dezamageasca.

Daca sunteti un citadin si nu va simtiti foarte confortabil in natura, atunci n-aveti decat sa vizitati orasele Trivandrum, capitala politica si administrativa a regiunii, renumita prin plajele, monumentele istorice si parcurile sale. Cochin, denumit si „Queen of the Arabian Sea”, este cel mai mare port si locul in care este recomandat sa mergeti la cumparaturi. Apusurile de soare sunt foarte romantice in acest cadru pazit cu strasnicie de o frumoasa sinagoga si ale carui ape sunt mangaiate in fiecare dimineata de nenumaratele plase de pescuit. Trebuie vizitata piata mare a orasului, magazinele de antichitati si bungalow-urile olandeze. Alleppey este „VenetiaVestului”, orasul strabatut de o multitudine de canale, unde anual, in luna august, este organizat Festivalul ambarcatiunilor.

Kannur este renumit pentru artele martiale si forturile sale, in vreme ce Quillon este un oras comercial renumit, inconjurat de cascade si lacuri. Kottayam este centrul educational al regiunii, iar in Calicut a debarcat Vaco da Gamma prima data pe pamant indian. Se spune ca este una dintre cele mai vechi asezari, un oras curat si cu locuitori prietenosi. Palakkad este renumit prin plantatiile intinse de orez, prin arhitectura traditionala, prin bucataria specifica, prin Gradinile Malampuzha si Parcul National „Silent Valley”. Daca sunteti interesati de bijuterii, trebuie sa mergeti in Trichur, capitala culturala a Karalei.

Tot aici sunt organizate renumite festivaluri in cinstea elefantilor precum „Thrissur Pooram”. Merita vizitate cascadele si templul Guruvayur din imediata vecinatate a orasului.

In Kumarakom ar trebui inchiriata una dintre casele plutitoare, iar in Thekkady, rezervatia de tigri Periyar si padurile cu elefanti, pasarea denumita marele indian hornbill, veverita gigant si maimutele negre. Aici veti fi martorii unui peisaj sinistru, in care cioturi de copaci ies din apa lacului, intr-un dans de forme ciudate si sumbre. Tot de aici merita sa mai cumparati celebrele saluri de casmir in proportie de 80% casmir si 20% matase si NU UITATI sa negociati!  Wayanad este renumit prin pesterile, cascadele si padurile  sale, iar la Munar este obligatoriu sa vizitati plantatiile de ceai.

Trebuie spus ca o vacanta aici reprezinta o oportunitate pentru suflet si trup. Nu numai ca va veti simti, dar veti si deveni mai tineri. Regiunea este renumita pentru medicina Ayurveda, numele provenind din limba sanscrita: ayur – viata si veda-stiinta.

Ayurveda se bazeaza pe studiul celor cinci elemente care stau la baza corpului uman: spatiul, aerul, pamantul apa si focul. Teoriile si practicile indiene sustin ca gratie pamantului avem o forma a corpului, formata in proportie de 70% din apa. Focul sustine temperatura corporala, aerul ne permite sa ne miscam, in vreme de spatiul este parte din componenta noastra celulara.

Proportiile prezentei celor cinci elemente este diferita de la om la om, iar harta sa biologica este reprezentata de catre Prakriti. In functie de elementele predominante, exista 3 tipuri de Dosha, nimic altele decat trei stari biologice care influenteaza  toate organele: Kapha (apa si pamant, reprezinta sangele), Vata (aer si spatiu, reprezinta sistemul hormonal si cel nervos) si Pitta (foc si apa, reprezinta sistemul digestiv).

 

Ayurveda pleaca ideea potrivit careia corpul reprezinta un microcosmos in care trebuiesc echilibrate cele 3 principii de baza: Kapha, Vata si Pitta. Tot credinta Ayurveda sustine ca tot ceea ce ne inconjoara reprezinta sursa de energie, iar prin masajul Ayurveda sunt activate cele 107 puncte  care desemneaza zona in care este concentrata energia si ajuta la echilibrarea campurilor energetice.

Masajul purifica organismul, imbunatateste aura energetica, elimina tensiunile si oboseala, alunga starile de insomnie, depresiile, reda mobilitatea articulatiilor, inlatura tensiunile musculatorii. Uleiurile de lavanda,  menta, migdale, masline, mustar si susan sunt cele mai folosite in masajele Ayurveda.

Cei mai multi turisti vin aici pentru acest gen de relaxare, dar altii vor sa petreaca un sejur pe casele plutitoare (houseboat), sa admire plajele intinse  cu nisip alb, lagunele si insulele mici, sa se relaxeze in natura.

Daca va grabiti si va faceti rezervare acum, in 1 noiembrie veti prinde sarbatoarea „Nasterea sin Kerala”sau Keralappiravi, prilej cu care puteti admira superbele costume traditionale: mundu si neriyathu, deja celebrele vesminte albe cu dunga aurie.

Latimea bandei cusuta cu fir de aur stabileste de fapt pretul vesmantului traditional.

Aici pot fi admirate temple frumos impodobite cu sculpturi de patrimoniu, Palatul Tipu care dateaza din sec 7, rezervatiile naturale populate de catre elefanti, tigri  sau caprioare.

Daca bugetul va stange punga si nu va permiteti sa calatoriti cu taxiul, va puteti deplasa fie cu autobuzul, fie cu trenul.

Daca banii nu sunt o problema, inchiriati o houseboat pentru cateva zile si plimbati-va pe canale si admirati plantatiile cu orez, palmierii, satele mici si bucurati-va in tihna de liniste, de padurile care strajuiesc uneori malurile, de prezenta pasarilor, de lumina feerica a rasariturilor si apusurilor solare. Chiria unei ambarcatiuni dotata cu panouri solare este de 100 de euro pe zi, dar aveti echipaj si bucatar privat.

Nu ratati o plimbare cu ricsa si o delicioasa salata de fructe proaspete servita pe plaja. Pentru cei care inca nu sunt decisi, trebuie spus inainte de incheiere ca regiunea Kerala a fost numita unul dintre cele „zece paradise ale lumii”si unul dintre „cele 50 de locuri care trebuiesc vazute intr-o viata” de catre celebra revista National Geographic Traveler”.

Daca nu ma credeti pe nime, credeti-i pe ei!