In Banatul Montan a venit deja toamna si, dupa cum stiti, viata la tara are calendarul ei agricol de care nu poti sa nu tii seama: scos cartofii din pamant si aranjati in ladite pentru iarna in functie de marimea lor, scos morcovii si pusi in jardiniere cu nisip, facut dulceturi din gutui si rubarba, pus gogosari si castraveti la murat, adunat frunzele de telina si rasfirate frumusel la uscat, cules alunele de padure si nucile intr-o concurenta constanta cu veveritele harnice si sirete, plantat pomii fructiferi, motiv pentru care am dat o tura prin padure si am venit cu 4 pomi de coarne si un pui de alun pe care i-am plantat in livada. Am scos bulbii de gladiole din pamant si am plantat altii de narcise, branduse si lalele. Ceapa si usturoiul au fost impletite in funii groase si atarnate si ele pe terasa la uscat. In toata aceasta forfota nebuna, intre doua drumuri de Timisoara si Dognecea, ne-am bucurat de musafiri: un arici si-a facut casa in livada si ne incanta deseori cu prezenta lui. E tare grasut si timid si ne-a luat ceva vreme pana ne-am obisnuit unii cu altii.
Treaba nu se termina niciodata la sat pentru omul gospodar.
Ne-am construit un bucium in apropierea terasei, astfel incat sa avem acces rapid cu lemnele taiate la locul de depozitare. Dupa ce lemnele au fost facute surcele, toate au fost aranjate pe terasa.
Un lucru-i sigur: toamna nu-i ca vara, iar ritmul traiului la sat are urcusurile si coborasurile lui. Tocmai de aceea, am gasit prilejul sa fac alte lucruri pe care mi le doream in gospodaria de la mosie.
Jackie, catelul nostru traznit care alearga orice vietate ce misca in curte, avea o cusca veche si urata, mostenita de la stapanul lui de fapt si de drept, iar de cand smecherul blanos isi schimbase la cerere stapanul si isi mutase fortat domiciliul in gospodaria noastra, nu apucasem sa ii inlocuim casuta batrana si ponosita. Demult imi propusesem sa ii facem una noua mai calduroasa si mai frumoasa. Am adunat toate resturile de lemn lasate de izbeliste de catre mesterii care ne facusera gardul si ne-am pus cu totii pe treaba.
Alte resturi de lemn, carora nu le gasisem nici o utilitate, le-am transformat in scaunele pe care sa le pot folosi in treburile casnice prin gradina. Le-am taiat la dimensiuni diferite, le-am smirgluit, asamblat si pictat si au iesit niste frumuseti carora le-am gasit o intrebuintare: pe unele dintre ele am pus ghivece cu flori in casa la iernat, pe altele le-am asezat pe terasa.
Din ramasite pe care altii demult le-ar fi aruncat, am facut o casuta pentru pasarele
si indicatoare pentru gradina si livada.
Un alt proiect, pe care l-am realizat in mai putin de o ora, a fost o vatra de foc, pentru un trepied cu ceaun de facut papricas, gulas sau o fasole afumata ori chiar de fiert zacusca sau bulionul pentru iarna.
Gasisem un model pe net care imi placuse foarte mult, dar nu era insotit de nici un fel de informatii. Marisem poza cat imi permisese programul si, mai mult deducand decat stiind cu certitudine, am decis sa incerc. Am sapat o groapa putin mai adanca decat inaltimea unei caramizi. Am pus pe fundul gropii o piatra groasa, relativ rotunda, peste care am asezat roata caramizi vechi in picioare, una langa alta. Am trasat pe sol un cerc cat de mare mi-am dorit de jur imprejurul gropii, am sapat roata in jurul vatrei dupa conturul cercului exterior, am aranjat dupa o forma aleatorie placi pentru terase si alei, iar spatiile dintre ele le-am astupat cu pietricele de rau. Rezultatul il aveti mai jos.
Intre timp asteptam piatra de rau sa terminam aleea care leaga terasa de cusca lui Jackie si tomberon. Recunosc ca am o oarecare nerabdare si abia astept sa ma pun din nou pe treaba. Imi doresc sa o infrumusetez pe alocuri cu melci realizati din pietre, dar despre asta, data viitoare. Pana atunci, idei inspirate sa aveti si dorinta de a le transpune in realitate chiar cu mana voastra.
