Cheile Susarei si puntea mobila din Sasca Romana

De vreo doua luni cotrobaim tot Banatul de Munte. Nu ca am avea un motiv bine definit, ci mai cu seama dintr-o joaca menita sa dea nastere unor momente fasonate cu stari de bucurie si imaginatie cat cuprinde. S-ar zice ca noi “cautam” o casa de vacanta. Stiti cum este joaca aia de-a “te-as lasa, dar nu ma lasi”: am inceput sa facem planuri si sa dezbatem: unde ne-ar placea sa fie amplasata, ce facilitati sa ofere, la ce pret am fi dispusi sa o cumparam…, dar niciunul nu aducea vorba despre bani. Ideea este ca amandoi cazusem de comun acord ca ar trebui sa fie situata intr-o zona cu potential turistic si am decis: Cheile Nerei cu superbele Cheile si Cascada Susara, Lacul Ochiul Beiului, Cascada Beusnita, Lacul Dracului. In plus, nu foarte departe de aceste locuri, se afla Cascada Bigar si Morile de la Rudarie. 

Apoi ne-am imaginat ca e musai sa ni se taie respiratia atunci cand privim roata din curtea casei, caci daca nu ai priveliste, ce vacanta ai mai putea sa ai? Casa trebuie sa aiba apa trasa in casa, fosa septica, centrala pentru incalzire, minim 3 camere, bucatarie, baie si recomandabil si-o terasa. Ideal si-un foisor. Pretul intre 10 si 15.000 de euro! 

Evident ca totul a fost o utopie! O joaca menita sa ne deschida drumuri si noi aventuri. 

Cu un an inainte parcursesem traseul pana la Cascada Beusnita unde mi-am rupt piciorul si m-am incapatanat sa merg asa pana la Cascada Bigar si la Morile din Rudarie. Ramasesera nebifate Cheile Susarei, Lacul Dracului, puntea mobila care face legatura intre satul Sasca Romana si tunelele care te conduc spre Cheile Nerei. Motive aveam sa ne urcam in masina, e drept, foarte putin credibile, dar reprezentau o forma clara de a ne indemna unul pe celalalt sa pornim la drum. O sa vi se para ciudat, dar chiar am si vazut niste case in Sasca Montana. Preturile sunt asa cum am banuit 10-30.000 de euro, dar, evident, nu bifau nici macar jumatate dintre “avioanele” pe care ni le imaginasem noi. Cele cu privelisti de ti se taia respiratia erau pozitionate de coasta, avand acces pe drumuri forestiere unde, pe dreapta de insirau casele cu gradini asezate in panta pe munte si in stanga rapa ce se casca pana jos, in spatele cladirilor aliniate la drumul principal si asfaltat. Pe drumul forestier abia incapea masina mica, ce vidanja, ce remorca incarcata cu lemne?  Cele de la poalele muntelui nu mai aveau nici farmecul, nici bucuria unei case de vacanta, iar pretul era si mai mare, chiar daca tot n-aveau “avioane” in dotare. O buna prietena incercase de vreo doua ori sa imi explice ca nu ma pot astepta sa gasesc intr-un sat confortul de la oras. Stia ca ma alint. N-aveam bani de investit. Dar a fost un bun prilej sa vizitam Cheile Susarei. De la Timisoara la Sasca Montana am facut o ora jumatate. Drumul are doua portiuni scurte cu drum pietruit, imediat ce se face stanga spre Sasca, dar pana acolo este acceptabil. Cand am ajuns in sat, deja ne simteam ca acasa. Cred ca era a treia oara cand veneam doar in acest an. 

Cheile Susarei sau Cheile Valea Morii se afla in partea opusa intrarii in sat in Muntii Locvei, intr-o arie protejata, si se intind pe o suprafata de 246 de hectare. Ele fac parte din Parcul National Cheile Nerei. 

Pe unul dintre panourile informative este mentionat faptul ca “in perioada dominatiei Imperiului Austro-Ungar, pe acest traseu turistic (Sasca Montana – Cascada Susara) exista un drum de trasuri, o cabana cu restaurant si chiar un lac cu barci. In acele vremuri, Valea Susarei era o cautata zona de promenada.” Rezervatia este formata din chei cu pereti calcarosi, pesteri si cascade, inclusiv gura unei mine vechi. Atractiile Cheilor Susarei sunt: Pestera cu Apa, Pestera cu Nisip si Cascada Susarei, ale carei voaluri de apa ating inaltimi de 15 metri. Pe panoul de prezentare este mentionat faptul ca fauna este formata din urs (alb! cam ciudat mi s-a parut mie), vultur (alb! din nou), ras, randunica roscata, lastunul de stanca, vipera cu corn, sarpele orb si scorpionul. As minti sa va spun ca am vazut macar unul. La fel si flora formata din stanjenei, sabiute, bujori de munte, garofita banateana, visinul si alunul turcesc, cornisor si cate altele. Or fi, poate primavara sau la inceput de vara, acum era plin de ferigi cu funze mari si frumos arcuite in tufe evantai. 

Drumul este realtiv simplu daca urmati firul Susarei care coboara la vale traversand satul. 

Traseul este frumos, cu poteci marcate cu cruci albastre desenate pe arborii de pe malul apei. 

Cararea prin padure trece pe langa Cabana Susara si fosta Moara Turceasca, prin defileu,  pana sus la cascada. Sa fi fost Cabana Susara restaurantul pomenit? Constructia parea mai noua, pacat ca nimeni nu-i trecea pragul, iar obloanele erau trase, usile zavorate. Traseul se joaca in curbe, cand pe un mal, cand pe altul, trecand peste mici podete de lemn, peste cascade lenese care spala praguri sapate si slefuite in munte, cu ochiuri de apa limpede pastrate in grote cuminti datorate pragurilor de travertin, ascunse de frunzele si trunchiurile padurii de fag. 

Undeva pe dreapta se afla o mina veche romana, semnalizata de un panou, in care, daca intrati, dupa vreo 15-20 de metri dati de un lac mic subteran care va obliga sa faceti cale intoarsa. 

Urmeaza un defileu traversat pe o poteca extrem de ingusta si accesorizat cu cabluri si lanturi  pentru aventurierii care nu doresc sa isi ude bocancii ca intr-un final sa ajungem la cascada. 

Aceasta se afla in amonte, la confluenta paraurilor Susara si Ungureanu. Din pacate, fluxul de apa nu este bogat datoria vremii extrem de toride din ultima vreme, dar ne-am bucurat sa vedem ca are apa si i-am admirat in tihna frumusetea. 

Apa curge de sus in doua praguri de-a lungul zidului de travertin acoperit cu muschi.  Turistii faceau poze, unii se racoreau in perdeaua de apa, in vreme ce altii, mai curajosi, escaladau peretele pe firul apei spre Poiana Logor catre Cracu Porcului si La Scaune ca sa ajunga intr-un final la Lacul Dracului. 

Din sat pana la cascada am facut 45 de minute, pana la lac , insa, dureaza 4-5 ore. Noi nu am continuat traseul, o ruptura de menisc identificata recent m-a oprit de la orice tentatie si am decis sa ne intoarcem si la anul, sa avem motiv sa cautam alte case de vacanta. 

Am facut cale intoarsa, iar pe platoul de la intrarea in sat, ne-am urcat in masina si ne-am indreptat prima data catre manastirea Nera, inainte de podet la stanga, catre Varati, iar mai apoi catre Sasca Romana. Drumul serpuieste intre dealuri coborand la vale printre vegetatia bogata, alocuri arsa de soare. Exista o oarecare tristete aici, satul pare parasit, batranii stau incremeniti la drum, in trepte, si se uita cu ochii uscati dupa praful lasat de masini. Colbul se tine dupa noi pana la iesirea din localitate unde iar parcam si o luam la vale pe drumul de tara, printre tufisuri de plante crescute salbatic. 

Ratam panoul care ne indreapta spre puntea mobila, bajbaim o vreme pe malul Nerei de data asta pana dam de-un barbat. Ne-a explicat ce drum sa tinem printre tufele inalte cat noi, bajbaind prin praf si maracini, regasim Nera cuminte si clara si tinem de mal. Intr-un final, l-am gasit. 

Puntea mobila este formata din bucati de lemn, fixate pe cabluri de sarma si suspendata deasupra apei. Al meu n-a vrut sa se urce, declarandu-se satisfacut de rolul de fotograf. 

Doar de-asta venisem si ne mai si ratacisem, balansandu-ma in toate partile, am traversat puntea care leaga Sasca prin tunele de traseul catre Lacul Ochiul Beiului si Cascada Beusnita. Nu ne-am dus mai departe prin livezi, il parcursesem anul trecut. 

Am facut cale intoarsa catre casa, dezamagiti ca nu am reusit sa gasim un alt obiectiv turistic, Casa Verde sau Casa de Lut, proiectul arhitectei Ileana Mavrodin. Casa de vacanta nu am cumparat nici in acest an! Ne pregatim sa plecam in concediu despre care vom vorbi pe larg la timpul lui. Cert este ca la anul, printre alte case de vacanta imaginare, vom vedea si Lacul Dracului. Motiv sa vizitam si alte locuri, sa cunoastem si alti oameni. Sa ne auzim cu bine data viitoare. Pana atunci, nu uitati: sa vizitati si voi locuri frumoase din Banat!Noi va asteptam cu drag.

Dognecea - un colt de rai romanesc

La 110 km de Timisoara se afla comuna Dognecea, asezata cu migala intre doua lacuri de acumulare: 

Lacul Mare si 

Lacul Mic. Pana acum 2 ani, Lacul mic era plin de nuferi, astazi ei sunt o amintire sau un prilej de ironie amara atunci cand citesti indicatoarele catre lac sau pur si simplu panourile prin care esti atentionat sa nu ii rupi. 

Evident, umorul nu ne lipseste: NU rupe-ti nuferi!

Lacurile sunt inconjurate de munti inverziti care isi oglindesc vegetatia in apele aflate la poalele lor. 

Satenii spun ca, aici, aerul rarefiat datorita numarului mare de ioni din atmosfera este identic cu cel din statiunile balneoclimaterice. 

Asezarea este inconjurata de Muntii Dodnecei unde cel mai inalt este Varful Culmea Mare cu o inaltime de 671m. Denumirea comunei se trage din cuvantul de origine slava “dugaeske” care inseamna “lung”, fapt explicabil prin casele sunt frumos insiruite de-a lungul vaii pe o lungime de 7 km, unele dintre datand din perioada Imperiului Austro-ungar, din vremea Imparatesei Maria Tereza.

Legenda spuna ca Imparateasa ar fi vizitat zona, dar eu nu am gasit nici un fel de document care sa ateste acest lucru. In 1740, aici s-a inceput exploatarea minei de cupru „Simon & Juda“.  Davis Hubner, om de afaceri din Timisoara, a strans o avere estimata atunci la fabuloasa suma de 2.548.000 de guldeni in perioada ocupatiei austro-ungare. Topitoria a functionat pana la sfarsitul sec 19, de aici fiint extrase zacaminte de cupru, argint, zinc si plumb. 

Comuna este formata din doua parti: prima, „la zid“- zona in care au locuit odinioara etnicii germani 

si cea de-a doua „la vale“ sau „la izvor“ unde traiesc astazi tiganii. Daca v-ati asteptat sa vedeti case in paragina, ei bine, nu e deloc asa.

La intrarea in comuna, de-o parte si de alta a soselei, sunt doua platouri pe care turistii le folosesc pentru campare. Corturile multicolore sunt ridicate aproape de buza lacului ingradit din motive necunoscute. 

Parca special sa sperie turistii rataciti in zona. 

La 10 minute de mers pe jos prin padure dai de barajul de la Lacul Mic. Ce minunatie ar fi fost sa fie plini de nuferi. Soseaua este perfecta, atat pentru masini, cat si pentru biciclete. Comuna nu are multe obiective turiatice, dar peisajul este absolut incantator. 

Singura cladire reprezentativa din comuna este Biserica Romano-Catolica si dateaza din 1789.

In satul din vale, cum treci de baraj, 

se afla un birt, “La Fitze”, dar va spun eu, fitzele lipsesc. Mancarea, in schimb, e buna. 

Vis-à-vis, peste lac, a fost ridicat un complex turistic, “Colt de rai”. 

Intrarea se taxeaza cu 3 lei, treci barajul, inconjori jumatate de lac, dar locul este departe de ceea ce ar trebui sa fie raiul pe pamant. In zare, cateva peturi razlete sunt leganate de ape. 

In schimb poti face plaja pe debarcader, te poti plimba cu barca pe lac, poti face baie, plaja, te poti caza peste noapte sau poti sa urci pe munte. Uneori stau si ma gandesc ca ceea ce ne lipseste sunt investitorii adevarati, sa vada potentialul locului si sa isi construiasca afaceri durabile pe termen lung. 

Dincolo de complex, ascunsi sub salciile pletoase, sunt pescarii, tacuti si cuminti, cu unditele aruncate departe de lac, care stau in asteptare. 

Am vazut crapi si la 3 kg unul. 

Nu-s pescar, deci nu mint. 

Cei care urmeaza soseaua serpuita dau de ruinele vechii topitorii. 

Dincolo de ea, aproape gata, o superba casa pe culmea altui deal. Sper sa fie o pensiune. Zona are nevoie de capital. Frumusete si potential are!

De comuna Dognecea apartine si satul Calina, renumit pentru Biserica din lemn ridicata in anul 1780 

si pentru cea mai buna apa plata din Romania, Apa Perena. Organizatia Mondiala a Apelor spune ca apa imbuteliata din izvorul de la Calina se afla pe locul doi in topul mondial, dupa celebra apa minerala naturala Evian. Ciudat este faptul ca, desi are aceste proprietati indiscutabile, petul de 1l costa doar 2.5 ron. Prin Calina puteti ajunge cu usurinta la Cheile Nerei, caci distanta este mica, doar 63 de km. Evident, drum nemarcat, dar soseaua buna. Pe tot acest traseu peisajele sunt spectaculoase. Nu stiu cu ce-am gresit noi, romanii, sa avem atata frumusete in natura si sa nu stim ce sa facem cu ea!