Ciudate obiceiuri si traditii de nunta de pe intreg mapamondul

Din mosi-stramosi exista doua definitii despre casatorie, exprimate prin doua metafore, una mai picanta ca cealalta. Una spune ca o casnicie e ca o fortareata: cei de dinauntru vor cu orice pret sa iasa, in vreme ce cei de din afara ei vor cu tot dinadinsul sa intre. Cea de-a doua compara casnicia cu un butoi plin cu rahat, dar care are printre doage si niscaiva stropi de miere. Eu cred ca fiecare cuplu isi construieste casnicia dupa chipul si asemanarea membrilor, ca trebuie sa existe si niscaiva noroc, asta este indiscutabil, doar in masura in care nu uitam ca norocul ni-l mai facem si singuri. Dar gata cu filozofia de duzina si sa purcedem la lucruri serioase. 
Traditiile de nunta au rolul de a invoca viata indelungata, fertilitatea si prosperitatea tinerilor casatoriti, Aproape peste tot in lume rochia miresei are culoarea alba, simbolizand puritatea si virtutea. Daca mireasa nu este la prima casatorie, rochia ei va fi realizata in tonuri deschise de gri, roz, crem sau lila. Din vremuri stravechi, rochia alba a mireselor avea aplicatii cu broderii argintii sau aurii si era insotita mereu de prezenta inelului inca din perioada lui Pliniu (secolil I d.Hr.) cand verighetele erau facute din fier si impodobite cu un diamant ca simbol al trainiciei nuntirii sau cu un magnet, ca simbol al atractiei dintre cei doi soti. Mult mai tarziu fierul a fost inlocuit cu un metal pretios precum aurul sau platina si decorat tot cu o piatra pretioasa. 

Povestea inelului de aur dateaza din anul 860 e.n. cand Papa Nicolae I, primul Papa al Romei,  a decretat ca la pecetluirea unei casatorii, mirele sa daruiasca miresei un inel pretios din aur ca dovada a suportului financiar pe care barbatul il ofera viitoarei sotii. Acest lucru a devenit traditie mult mai tarziu, prin sec 15, mai exact in anul 1477, odata cu nunta fiicei lui Carol Temerarul. Atunci regele Maximilian i-a daruit logodnicei sale, Maria de Burgundia, un inel de logodna din aur impodobit cu un diamant superb. In Franta, traditia cere ca inelul sa aiba obligatoriu piatra alba, fie ca era vorba de diamant, safir sau piatra lunii. Astazi, bogatii se intrec in karatele diamantului, in vreme ce oamenii modesti recurg la zirconiu. Astazi obligativitatea pietrei albe a disparut, fapt pentru care inelele de logodna au rubine, smaralde si alte pietre colorate care pana acum vreo 40 de ani erau interzise. Grecii sunt de parere ca de la inelarul stang porneste vena amoris, vena dragostei, care duce direct la inima, de aceea purtarea verighetei pe inelarul stang s-a transformat in obicei obligatoriu. In realitate, traditia crestina se face vinovata de acest obicei deoarece preotul care oficia casatoria, dupa ce atingea pe rand primele degete ale mainii stangi, degetul mare (in numele Tatalui), aratatorul (in numele Fiului) si degetul mijlociu (al Sfantului Duh), punea verigheta pe cel de-al patrulea, inelarul, spunand “Amin”, obicei pastrat pana in zilele noastre. In Rusia, mirii purtau inele din argint, in Anglia, la fel, insa aici le decorau cu elemente din aur. In Italia sec 15, inelele erau impodobite cu diamante pentru ca se zice ca au puterea de a mentine dragostea intre parteneri.

Sa ne intoarcem putin in Franta, caci de aici provine traditia prin care mirii impart in timpul nuntii un minunat pahar cu doua toarte din care acestia beau in timpul petrecerii de nunta. Paharul se lasa mostenire din generatie in generatie si are o incarcatura emotionala deosebita.

Buchetul miresei dateaza din vremea Cruciatilor, ei fiind cei care au implementat traditia jerbei de nunta. In ziua nuntii, femeile aveau sarcina sa realizeze buchetul din flori de portocal. Obiceiul a fort preluat de englezi, dar acestia foloseau doar flori albe. Mireasa trebuia sa tina buchetul in mana stanga si asa s-a pastrat pana azi. Francezii i-au gasit si o utilitate, de la ei tragandu-se ritualul aruncarii buchetului fetelor nemaritate, aducandu-i noroc si speranta de maritis tinerei care reusea sa-l prinda. Pana atunci, mireasa nu arunca buchetul, ci fugea cu el, iar barbatii trebuiau sa o alerge pana reuseau sa i-l ia.  Astazi, acest obicei are o adevarata simbolistica in spate deoarece culorile florilor folosite in buchet au rolul de a transmite un mesaj subminal: albul-virginitatea; albastrul – fidelitatea, galbenul – adulterul, verdele – pudoarea, negru-refuzul. Sa te fereasca Cel de Sus sa confunzi florile, simbolurile si culorile. Nuntasii nu vor mai petrece , ci-si vor bate capul sa descifreze mesajul tinerei mirese, compatimindu-l pe mire si tot neamul. Iedera este folosita adesea datorita frunzelor ei verzi si bogate. Ea simbolizeaza atasamentul reciproc si iubirea vesnica. Astazi, cuplurile isi impartasesc poezia respectarii propriei identitati si a propriei libertati. Oare se mai foloseste iedera??? Sigur ca da.

Taierea tortului de nunta isi are originea in primul secol i.e.n., in Italia unde se obisnuia ca o prajitura sau o paine sa fie rupta deasupra capului viitoarei mirese pentru ca aceasta sa fie fertila.

Tot aici, cravata mirelui era taiata bucatele dupa nunta si vandute invitatilor. Banii obtinuti erau folositi pentru luna de miere. Italienii decoreaza capota masinii cu flori pentru ca mirii sa fie fericiti in calatoria lor impreuna prin viata.

In tarile scandinave, la nunta denumita “Quan Fang” sau “Prinderea miresei”, coronita are un rol foarte important in ritualul casatoriei. Fiecare parohie are propria coronita care ii este daruita miresei doar daca aceasta are un caracter ireprosabil! A sta in fata altarului cu capul descoperit inseamna ca mireasa nu este vrednica de ritualul unirii. Tot la scandinavi, rochia de mireasa e musai sa fie rosie, dotata cu corset stramt si maneci largi, iar poalele tivite cu catifea neagra. Obligatorii din tinuta ei sunt ciorapii de culoare inchisa si pantofii negri cu catarama argintie.

Cununiile dateaza din vremuri pagane:”Cand vine ziua nuntii, mireasa poarta o cununa de flori pe cap si o centura din blana de oaie la brau, bine innodata, pe care o va deznoda numai barbatul ei”. De aici si vorba “a desfacut centura Virginei facand-o astfel femeie”.

Voalul apartine grecilor antici care binecuvantau legatura mirilor sub o bucata patrata de material textil care era tinuta la fiecare capat de catre un barbat astfel incat sa acopere pe cei doi miri. Obiceiul ca mireasa sa mearga la altar cu fata acoperita provine din perioada in care barbatul isi rapea aleasa aruncandu-i un cearsaf pe cap. In perioada casatoriilor aranjate, voalul devenise instrumentul sub care viitoarea mireasa era ascunsa de privirile curioase ale viitorului sot. Voalul era folosit doar de catre fecioare, vaduvele neavand dreptul de a-l folosi cand se recasatoreau. Miresele poarta voaluri colorate in galben, sau rosu, existand credinta ca astfel sunt indepartate duhurile rele. La petrecere se sparg pahare si farfurii avand convingerea ca astfel se sparge si ghinionul. In Roma antica mireasa era purtata pe brate catre noul ei camin. Nici macar hainele ei n-aveau voie sa atinga pragul sau usa. Conform aceleiasi traditii, daca mireasa se impiedica atunci cand intra prima data in casa ei, ghinionul avea sa se abata asupra caminului si familiei ei. Obiceiul inca este pastrat in japonia, China, Persia, Turcia si in multe tari din Europa. Pentru romani era o impietate ca mireasa sa mearga de bunavoie in casa viitorului sot. Tot in spiritul acestei traditii, sotia trebuia sa stea in stanga viitorului ei sot ca acesta sa o poata apara cu spada in caz de nevoie cu dreapta. Obiceiul este pastrat inca in Italia, desi nici un mire nu mai are spada.

In Cehia, prietenele miresei sadesc un copac in gradina casei, copac pe care il decoreaza cu coji de oua colorate, acesta fiind simbolul unei vieti lungi. Daca socrii isi doresc rapid nepoti, ei asaza un prunc in patul viitorului cuplu. Dupa ceremonie, tinerii casatoriti sunt obligati sa sparga cateva farfurii, iar numarul cioburilor decid daca mirii vor fi fericiti sau nu. Cu cat mai multe cioburi sunt , cu atat mai multe momente fericite ii asteapta in viitor. 

In Olanda si Elvetia se pastreaza obiceiul plantatului unui pin in curtea casei unde urmeaza sa locuiasca mirii, caci pinul reprezinta simbolul fertilitatii si al norocului.

In Ungaria, miresele daruiesc mirilor un napron negru brodat ca simbol al logodnei. Intr-o noapte stiuta doar de el, mirele trebuie sa se plimbe singur purtand aceste podoabe fara sa il vada nimeni. Coafezele se imbogatesc cand prind o viitoare mireasa in saloane deoarece oricarei mirese i se fac coafuri elaborate in care sunt ascunse cat mai multe boabe de grau care sunt semnele fertilitatii si ocrotesc sanatatea viitoarei familii. daca fata are parul scurt, atunci ascundeti un ou in timpul ceremoniei si spargeti-l dupa.

In Polonia, mirii sunt intampinati cu vin si paine a carei coaja este presarata cu sare. Painea simbolizeaza bunastarea, sarea le aminteste ca viata uneori e grea, iar vinul- bucuria, sanatatea si fericirea.

In Bulgaria, mireasa arunca inainte de nunta peste cap o farfurie in care sunt puse faina, oua si bani. Daca farfuria se sparge inseamna ca va avea noroc la casa ei. Altii prefera varianta in care mirii pasesc cu dreptul in biserica. Soacra mica presara flori in calea mirilor ca sa le aduca sanatate si fericire, in vreme ce soacra mare ii imbie cu prajituri facute cu miere, astfel ca viata sa le fie lunga si dulce. Invitatii care vor sa danseze cu mireasa trebuie sa plateasca, iar banii stransi sunt folositi in luna de miere.

Nici Croatia nu se lasa mai prejos, caci obiceiul cere ca alaiul de nuntasi sa inconjoare de 3 ori o fantana  si fiecare sa arunce cate un mar in fantana pentru fertilitatea cuplului.

Miresele din Anglia purtau rochii de matase sau satin decorat cu fire de argint. Prima care a purtat rochia alba la nunta a fost Maria Stuart, dar cea care a lansat moda rochiei alba a fost Regina Victoria atunci cand s-a casatorit cu varul ei, Printul Albert. Rochia alba era decorata cu flori de portocal si nimeni  nu vazuse pana atunci o mireasa atat de frumoasa. prezenta ei uluitoare a fost suficienta ca sa inspire generatiile viitoare  de mirese din lumea intreaga. Noi spunem ca albul este simbolul puritatii, dar in trecut era considerat simbolul bucuriei, in vreme ce albastrul semnifica puritatea. Inainte de acest moment, miresele imbracau la nunta rochia cea mai buna din dulap, indiferent de culoarea sau croiul ei. Unei mirese nu i se permitea sa ii spuna pe nume sotului inainte de nunta deoarece se credea ca aduce ghinion. Faimoasa jartiera tot de la englezi se trage si are o semnificatie oarecum erotica. Mirele trebuie sa scoata cu dintii jartiera miresei si sa o arunce apoi catre ceilalti burlaci. Cel care o prinde se va casatori primul. ma intreb daca si barbatii se inghesuie la prinsul jartierei cum se ingramadesc fetele la prinsul buchetului. Nu va speriati, si aruncatul buchetului tot de-aici se trage. Folclorul se jura ca fetele nemaritate sfasiau in bucati rochia si florile miresei pana cand o mireasa desteapta s-a gandit sa-si arunce buchetul, scapand cu rochia intreaga si ramanand astfel imbracata. Mireasa trebuie sa poarte “something old, something new, something borrowed and something blue” care erau menite sa aduca noroc si prosperitate in viitorul camin. obiectul vechi era primit de la mama sau bunica si simboliza ruperea de familie, cel nou simboliza viata pe care o incepe alaturi de sot si exprima speranta unui nou inceput fericit. Cel imprumutat trebuia sa provina de la o femeie casatorita care avea o casnicie fericita, transmitand din experienta ei tinerei neveste, iar cel albastru reprezenta suma calitatilor viitoarei sotii: credinta, loialitate si puritate, dar fiind un simbol al masculinitatii, acest obiect trebuia sa exprime si legatura cu cel ales, un simbol al linistii, sigurantei, al regasirii starii de bine. Desi toti credem ca legarea cutiilor de conserve goale de spatele masinii cu care tinerii casatoriti isi incep luna de miere provine de la americani, ei bine, nu-i asa, caci si acesta se trage din perioada dinastiei Tudor cand tinerii erau dusi nu cu masina, ci cu caleasca. Dupa ce acestia urcau in caleasca, invitatii se descaltau si aruncau cu papucii in caleasca sa sporeasca mirilor norocul. As vrea sa vad eu invitatul care arunca cu pantofii intr-un Lamborghini sau Ferrari sau macar intr-un Audi sau BMV. probabil ca solutia cutiilor de conserve goale atarnate a fost rezultatul unei sesiuni de brainstorming in care nuntasi si miri au cazut la pace si au decis formele unui compromis unanim acceptat. In sec 18, tot in Anglia, a existat traditia pregatirii unor prajituri impresionante , pe mai multe etaje, iar Franta a venit cu varianta tortului supraetajat. Mireasa taie prima felie de tort, semn al fertilitatii. Inainte se credea ca doar femeia poate fi sterila, motiv pentru care doar ei ii revenea sarcina taierii primei felii. Intre timp lumea s-a mai scuturat de superstitii si prejudecati si i-a indemnat sa taie felia primordiala impreuna, semn ca intre timp femeia a devenit egala cu barbatul, desi tot ea naste inca. Dar sa vedem de unde se trage superstitia ca mirele n-are voie sa isi vada mireasa inainte de nunta. Acum cateva sute de ani casatoriile erau aranjate de catre tatii fetelor si familia baietilor prin care se urmareau anumite avantaje: sporirea averilor si puterii, obtinerea titlurilor nobiliare. Tinerii insuratei nu prea aveau mare lucru de spus, desi tinerii erau si atunci curiosi si nabadaiosi, astfel incat ii obligau pe tatii fetelor sa isi ia masuri sporite de precautie, nepermitandu-le sa-si vada nevasta inainte de nunta. tatal vroia sa pastreze “taina frumusetii “ ficei sale acoperind-o in nenumarate voaluri pana la casatorie, caci nu de putine ori se intampla ca fata sa fie sluta si bogata, iar casatoria pecetluia la pachet intregul angajament. Probabil ca de aici si vorba ca aduce ghinion sa vezi mireasa inainte de nunta. Ghinionist putea sa fie chiar de o vedea si inainte. 

Traditia cosului cu flori presarate in calea mirilor se trage din Evul Mediu. Cand era ceruta de soata, ea trebuia sa poarte cununa de flori pe cap, de regula din trandafiri sau margarete. Astfel ea transmitea mesajul ca va reflecta la cerere daca sa accepte sau sa refuze. Daca accepta, obiceiul cerea ca logodnicul sa-i trimita in ziua nuntii o jerba cu flori albe sau pastel alesei sale. Cosul era impodobit cu panglici si umplut cu flori si cadouri in bijuterii, dantele si alte obiecte pretioase. Mireasa purta rochie rosie si nu trebuia sa fie vazuta de mire inainte sa fie adusa la altar.

In Spania, obiceiul cere ca mana mirelui sa confectioneze rochia viitoarei nurori.

Trebuie spus ca exista un ritual al nuntii care cere ca invitatii sa intre in biserica inaintea mirilor. Cei ai miresei ocupa locurile din stanga, cei ai mirelui pe cele din dreapta. Cand mirele intra la bratul mamei sale, toata lumea trebuie sa se ridice in picioare. cei doi sunt urmati de frati, surori, bunici. Tatal mirelui isi va prelua sotia si se vor aseza in primul rand, iar mirele se opreste in picioare langa altar in asteptarea miresei. Mireasa intra ultima la bratul tatalui ei, urmata fiind de domnisoarele de onoare si parcurge culoarul central pana ajunge langa logodnicul ei. Nu saluta si nu vorbeste cu invitatii. Cand intra in biserica, mireasa nu poarta nici un inel. La finalul ceremoniei, primii ies mirii, urmati de tatal miresei la bratul careia sta mama mirelui, urmati de tatal mirelui la brat cu mama miresei, simbolizand astfel contopirea familiilor.

Logodna armeana medievala presupunea ca barbatul sa trimita viitoarei sotii haine noi, iar ea ii intorcea darul cu zahar, lapte si miere.

In Rusia de dinainte de comunism, mirele ardea fusul si fuiorul miresei, semn ca aceasta nu va ramane fata batrana. Dupa logodna, rusoaicele erau scutite de la treburile zilnice si-si imbracau straie de bocet. Prietenii miresei organizau sesiuni de bocete carora ei le spuneau petreceri in care cantau cantece despre inocenta pierduta a viitoarei mirese si prevestind persecutiile ce urma sa le gaseasca in familia viitorului mire.

In Serbia, socrul mare umple plosca frumos decorata cu cel mai bun coniac si porneste prin sat sa invite mesenii la nunta. Cine bea din plosca sigur vine la nunta.

In Norvegia nunta tine o saptamana, iar mireasa poarta aceeasi tinuta. In ziua a saptea, ea isi scoate coronita, semn ca petrecerea s-a sfarsit.

In Irlanda, alaiul kilturilor celtice e insotit de cimpoaie. Mirii poarta inele Claddagh, transmis din generatie in generatie, de la mama la fiica, simbol al logodnei si casatoriei. Cand tinerii sunt logoditi el este purtat catre incheietura mainii, iar dupa nunta este orientat catre baza unghiei. Daca in drum spre biserica le ies in cale 3 cotofene, acestea simbolizeaza norocul.  Daca prima urare e facuta de-un barbat, casnicia va fi una fericita. Pe masa nuntasilor troneaza painea, preparatele din carne de vita, varza si tortul de nunta preparat din fructe, migdale, si stafide si stropit din abundenta cu lichior. In timpul dansului, picioarele miresei trebuie sa stea cat mai putin pe podea. Nici un popor nu crede in zane si spiridusi mai tare ca irlandezii. Superstitia zice ca zanelor le plac lucrurile frumoase, iar mireasa este cel mai frumos personaj din alaiul de nunta, iar ele nu pot rapi mireasa decat daca se opreste din dans. Supertitia e valabila si pentru mire, doar ca functioneaza invers, adica el trebuie sa isi tina cat mai mult timp picioarele pe podea. In cazul in care sentimentele lui pentru mireasa nu-s reale, zanele ii vor rapi mireasa.

Germania se mandreste cu obiceiul de nunta numit Polterband, adica indepartarea strigoilor. Prietenii si rudele mirilor sparg tot ce prind, iar mirii sunt obligati sa stranga cioburile. Gestul in sine simbolizeaza ruperea de vietile anterioare si pregatirea terenului pentru un nou inceput. Cavalerul de onoare a fost inventat tot de germani, desi menirea lui era la inceput cu totul alta. Odinioara, daca mirele nu cadea la intelegere cu socrul mic sa ii dea fata, acesta isi rapea mireasa, lasand cavalerul sa-i salveze onoarea. Rolul acestuia era sa tina toate rudele miresei departe de cei doi tineri pana la consumarea ceremoniei nuptiale. Rolul domnisoarei de onoare nu era la fel de relevant, dar nici tocmai de neglijat. Domnisoarele de onoare aveau un rol mai degraba estetic, deoarece prezenta lor trebuia sa puna in valoarea frumusetea si costumatia miresei. Ma intreb dupa ce criterii erau atunci alese. Inca de la nasterea fetitei, germanii se pregatesc de nunta: planteaza pomi in cinstea ei, iar cand se apropie de maritis, pomii sunt vanduti si banii folositi pentru alcatuirea trusoului. Parintii alcatuiesc o carte de nunta in care sunt stranse toate articolele si pozele, cu povesti din perioada de prietenie si logodna a celor doi miri. In timpul nuntii, cartea este scoasa la licitatie , iar banii sunt oferiti pentru luna de miere celor doi protagonisti.

Daca ne mutam in statul vecin, in sec 19 in Austria rurala, fetele nemaritate ieseau la dans purtand cate o bucata de mar la subtiori. La sfarsitul noptii, fata oferea bucatile de mar baiatului pe care il alegea. Daca baiatul o placea, trebuia sa manance marul. Bleah! Sper ca i-a picat bine! Ma intreb daca nu cumva de aici se trage obiceiul banatean in care mireasa nu arunca buchetul, ci un mar “garnisit” cu monede. Domnisoarele de onoare austriece poarta rochii identice cu mireasa ca sa pacaleasca spiritele rele. Sau ca sa incurce mirele! J) Orice ar fi, niciodata miresele austriece nu folosesc combinatia de alb cu rosu, fiindca, zic ele, seamana cu bandajele insangerate si ar aduce ghinion.

Scotienii innegresc mireasa, mai exact o ung cu cele mai lipicioase si imputite amestecuri de oua batute si amestecate cu alte sosuri dezagreabile, branza fermentata, resturi de peste si alte minunatii. Dupa ce mireasa este astfel “parfumata”, e plimbata prin toate pub-urile si barurile.  Aproape ca mi se face mila, zau!

Daca schimbam continentul si ne ducem in Asia, iaca se schimba si perspectiva. Aruncatul cu orezul in miri se trage de fapt din India, insa obiceiul originar presupunea prepararea unor bulgari din orez fiert care erau aruncati in mire de catre prietenii miresei drept razbunare ca acesta le lua prietena. Drept recompensa, mirele ofera daruri domnisoarelor de onoare. Traditia indiana spune ca mireasa trebuie sa arunce ceva de mancare pe usa casei ei si n-are voie sa priveasca inapoi cand iese din casa. ca sa isi poata vedea mireasa, mirele plateste o taxa in bani si n-are voie sa o priveasca decat in oglinda. Daca e intrebat “ce vezi?”, mirele n-are voie sa raspunda altceva decat “O zana”. In timpul ceremoniei n-are voie sa-si atinga aleasa pana in momentul in care ii pune inelul pe deget. Pe toata durata nuntii ei impart dulciuri si bauturi dulci ca viata sa le fie intocmai. India asta este asa de mare ca ar fi cam greu sa fie peste tot aceleasi traditii. De exemplu, femeile Manglik Dosh (adica femeile nascute cand Marte si Saturn se afla in casa a 7-a) sunt blestemata sa ramana vaduve si atunci ele simuleaza ritualul nuntii in care mirele este inlocuit cu un copac pe care apoi il distruge, avand credinta ca au omorat moartea viitorului partener. Abia apoi se marita cu alesul ei, salvat astfel de la o moarte prematura. India traditionala apeleaza la petitori care au datoria sa gaseasca fata potrivita. Ei iau in calcul tehnicile astrologice, analizeaza zodiile, fac sedinte cu parintii ca sa poata alcatui profilul femeii perfecte. DACA o gasesc, incep negocierile intre parinti si dupa/daca acestia ajung la un consens, le este permis tinerilor sa formeze un cuplu. Saraca inima mea!

In alte tari asiatice, nunta nu e tocmai prilej de bucurie, motiv pentru care mireasa e imbracata in rochie neagra, iar pe cap panglici pe care sunt fixate perle si alte pietre care simbolizeaza lacrimile. Mariajul este privit ca o experienta pe care trebuie sa o incerci atunci cand esti pregatit si cu maxima responsabilitate. Mireasa poarta fusta neagra , camasa de dantela, iar peste ele o mantie cu gluga. In maini are un rozariu si un voal. La intrarea in in biserica, mirele trebuie sa se descalte, fapt care divide nuntasii in doua tabere: unii care vor sa fure pantofii (nuntasii miresei), altii care ii pazesc ca pe ochii din cap (nuntasii mirelui). Toata lumea prefera sa castige hotii caci lumea n-ar mai avea de ce sa rada, iar mirele nu si-ar plati scump incaltarile.

In China fetele sunt “cantate” in jurul unui foc de tabara de tineri infasurati in paturi rosii, care canta la instrumente. Fiecare isi alege o fata si ii canta cate o serenada. Daca fata il place, imparte scaunul cu el, in vreme ce acesta o acopera cu patura. Acesta era ritualul cererii si acceptarii in casatorie. Exista odinioara un ritual al ceaiului, singurul de altfel in care mireasa era rasfatata, cand barbatii purtau pana la altar scaunul pe care statea mireasa. Daca nu stiti, in China fata se marita atat cu baiatul, cat si cu familia lui caci legatura dintre baiat si familia lui este atat de puternica incat nici o nora nu o poate rupe. Sa fim seriosi, astia n-au auzit de Romania??? Chinezii adora rosul! La logodna, mirele daruieste cercei legati cu snur rosu; in timpul ceremonialului, mirii beau vin rosu din pahare legate cu snur rosu; voalul si rochia miresei sunt obligatoriu rosii, mirii sunt legati de glezne cu sfoara rosie s.a.m.d. Miresele si femeile Tujia practica “plansul de nunta” cu o luna inainte de inceperea nuntii inarmandu-se cu tot arsenalul de lacrimi si batiste.

In Japonia se schimba macazul. Mireasa se picteaza din cap pana-n picioare cu vopsea alba ca semn al puritatii si virginitatii. In timpul ceremoniei, mirii trebuie sa bea 9 cupe cu sake (si apoi merg sa se culce). Nu, nu e o greseala, caci asta fac, caci abia dupa consumarea casatoriei acestia sunt si considerati ca atare. Doua rate sau o gasca si-un gascan fac parte musai din ritual, fiind considerate perechi pe viata si exemplu de fidelitate. Japonezii nu se imbata, nici nu danseaza pana pica, ci se intrec in jocuri in care isi testeaza inteligenta J) sau canta karaoke.

In Cambogia, in tribul Kreung, femeile isi aleg barbatii. Cand fata ajunge la varsta adolescentei, parintii ii construiesc o coliba a dragostei in care fata cheama in fiecare seara cate un barbat sau mai multi pana cand isi alege unul cu care decide sa se marite! dar n-o poate da la-ntors, caci cale de divort nu exista!

In Africa! in unele sate, tinerii casatoriti isi petrec noaptea nuntii in prezenta soacrei fetei sau a uneia din batranele satului care are sarcina sa certifice faptul ca fata a fost virgina! Ba mai mult, ea este responsabila sa o si initieze in arta amorului, detaliindu-i ce are de facut astfel incat sa isi satisfaca sotul. Pe bune? Oare bate baba si toba sa imprime ritmul??? Atentie mare! Daca in timpul procesiunii constata ca mireasa este prea experimentata!, ea poate cere anularea casatoriei! Pai daca o fi premianta??? Fetitele sunt invatate de mici cum sa se poarte cu barbatii. Acest cult a fost extrapolat pana acolo incat femeile au dezvoltat un limbaj codat intre ele astfel incat sa nu fie inteles de catre parteneri. Fetele sunt cumparate cu oi si vite de la parinti, cea mai frumoasa mireasa fiind evaluata cam la 30 de vite!

In Maroc, mireasa e adusa la casa mirelui in lumina lunii, intr-o cutie din lemn alb montata pe spinarea unui magar care e tras de o negresa. Doar negresa vede mireasa atunci cand intra in cutie. ea este urmata de sute de oameni, iar prietenii si rudele miresei arunca pe cutie haine si cadouri. Cand ajung la casa mirelui, tot negresa scoate mireasa din cutie, o machiaza, o imbraca in straie alese, ii aranjeaza trusoul si o lasa singura sa-si astepte iubitul. Cum nimeni nu ne spune ce se intampla cand vine, fiecare isi imagineaza ce vrea. Mireasa nu-si alege sotul, caci el a fost ales de tatal ei cand fata era mica dupa indelungi negocieri intre cele doua familii. Abia dupa 2 zile cutia e urcata pe acoperis, semn ca tinerii primesc musafiri.

In Fiji, mirele isi cumpara de la tata socru cu daruri mireasa, dar nu daruri de orice fel, ci un dinte de balena – simbolul suprem al bogatiei. Daca ii da fata, el isi duce aleasa la tatuat si tot mirele pregateste masa pentru rudele miresei. Ai lui raman flamanzi, ca doar stau si se uita J.

In Malaiezia, in Sabah, tinerii n-au voie sa mearga la buda 72 de ore!!! neamurile in tot acest timp le da sa manance si sa bea cate putina apa. daca nu reusesc sa se tina, se duce naibii nunta, ca i-ar astepta o casnicie blestemata si le-ar muri copiii! Tulai, Doamne!!!

Eschimosii sunt mai pragmatici. Ei nu se casatoresc din dragoste, ci se studiaza daca sunt sanatosi, apti de munca si vanjosi. Cand tanarul a pus ochii pe o fata, merge la iglu-ul ei, o ia de par si-o trage pana la al lui. daca are fata par bogat, mai ia vreo 2-3 prieteni sa-l ajute sa o tarasca mai cu putere prin zapada. Eschimosii nu sunt darnici cu informatiile, nu prea stim nimic despre ritualul de casatorie, e frig tare! Ce sa zici cand tot ei cica se pupa frecandu-si nasurile!

Zic sa nu inchei pana nu trecem in istorie ce se intampla si pe la noi. Ziua nuntii e lunga si incepe cam asa: spalatul miresei cu apa neinceputa, strigarile de nunta, petitul, imbracatul miresei, furatul miresei, aruncatul buchetului si cate si mai cate, in functie de zona.  Mie cel mai mult imi plac superstitiile la nuntile romanesti de care mirii trebuie sa se fereasca: In timpul ceremoniei, daca una din lumanari arde mai mult ca cealalta, inseamna ca unul dintre miri va muri primul (rar se imtampla sa moara simultan, zau asa), daca se stinge, mariajul nu dureaza mult. daca ploua in timpul nuntii e semn de belsug. Mireasa sa nu poarte perle caci perla inseamna lacrima. daca mirilor le iese-n drum cocosul sau pisica neagra e semn ca relatia va fi de lunga durata. daca nu va iese nici unul, nici alta, poate vedeti curcubeul, caci si el semnifica acelasi lucru. feriti-va de maicute si calugari, de galetile goale, de intalnirea cu lata mireasa pentru ca toate sunt ghinioane. Nu te marita de ziua ta sau in luna mai, niciodata in amurg. Mireasa care-si schimba incaltarile se va lepada de barbat. Alegeti-va pantofi fara decupaj ca va fuge norocul in alta parte tocmai pe langa degetele de la picioare. Nuntasii sa nu daruiasca tacamuri deoarece aduc cu ele certuri si necazuri. sa nu vina cu flori galbene sau ceasuri de perete caci astea prevestesc despartirea. Ce sa mai zic??? Cam greu sa tii cont de toate. Sper sa nu fie adevarate.

Daca sunteti necasatoriti si nu v-ati speriat inca, ganditi de zece ori inainte sa spuneti: Marry Me! sau "Da!".