Din mosi-stramosi exista
doua definitii despre casatorie, exprimate prin doua metafore, una mai picanta
ca cealalta. Una spune ca o casnicie e ca o fortareata: cei de dinauntru vor cu
orice pret sa iasa, in vreme ce cei de din afara ei vor cu tot dinadinsul sa
intre. Cea de-a doua compara casnicia cu un butoi plin cu rahat, dar care are
printre doage si niscaiva stropi de miere. Eu cred ca fiecare cuplu isi
construieste casnicia dupa chipul si asemanarea membrilor, ca trebuie sa existe si
niscaiva noroc, asta este indiscutabil, doar in masura in care nu uitam ca
norocul ni-l mai facem si singuri. Dar gata cu filozofia de duzina si sa
purcedem la lucruri serioase.
Traditiile de nunta au rolul de a invoca viata indelungata, fertilitatea si prosperitatea tinerilor casatoriti, Aproape peste tot in lume rochia miresei are culoarea alba, simbolizand puritatea si virtutea. Daca mireasa nu este la prima casatorie, rochia ei va fi realizata in tonuri deschise de gri, roz, crem sau lila. Din vremuri stravechi, rochia alba a mireselor avea aplicatii cu broderii argintii sau aurii si era insotita mereu de prezenta inelului inca din perioada lui Pliniu (secolil I d.Hr.) cand verighetele erau facute din fier si impodobite cu un diamant ca simbol al trainiciei nuntirii sau cu un magnet, ca simbol al atractiei dintre cei doi soti. Mult mai tarziu fierul a fost inlocuit cu un metal pretios precum aurul sau platina si decorat tot cu o piatra pretioasa.
Traditiile de nunta au rolul de a invoca viata indelungata, fertilitatea si prosperitatea tinerilor casatoriti, Aproape peste tot in lume rochia miresei are culoarea alba, simbolizand puritatea si virtutea. Daca mireasa nu este la prima casatorie, rochia ei va fi realizata in tonuri deschise de gri, roz, crem sau lila. Din vremuri stravechi, rochia alba a mireselor avea aplicatii cu broderii argintii sau aurii si era insotita mereu de prezenta inelului inca din perioada lui Pliniu (secolil I d.Hr.) cand verighetele erau facute din fier si impodobite cu un diamant ca simbol al trainiciei nuntirii sau cu un magnet, ca simbol al atractiei dintre cei doi soti. Mult mai tarziu fierul a fost inlocuit cu un metal pretios precum aurul sau platina si decorat tot cu o piatra pretioasa.
Povestea
inelului de aur dateaza din anul 860 e.n. cand Papa Nicolae I, primul Papa al
Romei, a decretat ca la pecetluirea unei
casatorii, mirele sa daruiasca miresei un inel pretios din aur ca dovada a
suportului financiar pe care barbatul il ofera viitoarei sotii. Acest lucru
a devenit traditie mult mai tarziu, prin sec 15, mai exact in anul 1477, odata
cu nunta fiicei lui Carol Temerarul. Atunci regele Maximilian i-a daruit
logodnicei sale, Maria de Burgundia, un inel de logodna din aur impodobit cu un
diamant superb. In Franta, traditia cere ca inelul sa aiba obligatoriu piatra
alba, fie ca era vorba de diamant, safir sau piatra lunii. Astazi, bogatii se
intrec in karatele diamantului, in vreme ce oamenii modesti recurg la zirconiu.
Astazi obligativitatea pietrei albe a disparut, fapt pentru care inelele de
logodna au rubine, smaralde si alte pietre colorate care pana acum vreo 40 de
ani erau interzise. Grecii sunt de parere ca de la inelarul stang porneste vena
amoris, vena dragostei, care duce direct la inima, de aceea purtarea verighetei
pe inelarul stang s-a transformat in obicei obligatoriu. In realitate, traditia
crestina se face vinovata de acest obicei deoarece preotul care oficia
casatoria, dupa ce atingea pe rand primele degete ale mainii stangi, degetul
mare (in numele Tatalui), aratatorul (in numele Fiului) si degetul mijlociu (al
Sfantului Duh), punea verigheta pe cel de-al patrulea, inelarul, spunand
“Amin”, obicei pastrat pana in zilele noastre. In Rusia, mirii purtau inele din
argint, in Anglia, la fel, insa aici le decorau cu elemente din aur. In Italia
sec 15, inelele erau impodobite cu diamante pentru ca se zice ca au puterea de
a mentine dragostea intre parteneri.
Sa ne
intoarcem putin in Franta, caci de aici provine traditia prin care mirii impart
in timpul nuntii un minunat pahar cu doua toarte din care acestia beau in timpul
petrecerii de nunta. Paharul se lasa mostenire din generatie in generatie si
are o incarcatura emotionala deosebita.
Buchetul
miresei dateaza din vremea Cruciatilor, ei fiind cei care au implementat
traditia jerbei de nunta. In ziua nuntii, femeile aveau sarcina sa realizeze
buchetul din flori de portocal. Obiceiul a fort preluat de englezi, dar acestia
foloseau doar flori albe. Mireasa trebuia sa tina buchetul in mana stanga si
asa s-a pastrat pana azi. Francezii i-au gasit si o utilitate, de la ei tragandu-se
ritualul aruncarii buchetului fetelor nemaritate, aducandu-i noroc si speranta
de maritis tinerei care reusea sa-l prinda. Pana atunci, mireasa nu arunca
buchetul, ci fugea cu el, iar barbatii trebuiau sa o alerge pana reuseau sa i-l
ia. Astazi, acest obicei are o adevarata
simbolistica in spate deoarece culorile florilor folosite in buchet au rolul de
a transmite un mesaj subminal: albul-virginitatea; albastrul – fidelitatea,
galbenul – adulterul, verdele – pudoarea, negru-refuzul. Sa te fereasca Cel de
Sus sa confunzi florile, simbolurile si culorile. Nuntasii nu vor mai petrece ,
ci-si vor bate capul sa descifreze mesajul tinerei mirese, compatimindu-l pe
mire si tot neamul. Iedera este folosita adesea datorita frunzelor ei verzi si
bogate. Ea simbolizeaza atasamentul reciproc si iubirea vesnica. Astazi,
cuplurile isi impartasesc poezia respectarii propriei identitati si a propriei libertati. Oare
se mai foloseste iedera??? Sigur ca da.
Taierea
tortului de nunta isi are originea in primul secol i.e.n., in Italia unde se
obisnuia ca o prajitura sau o paine sa fie rupta deasupra capului viitoarei
mirese pentru ca aceasta sa fie fertila.
Tot aici,
cravata mirelui era taiata bucatele dupa nunta si vandute invitatilor. Banii
obtinuti erau folositi pentru luna de miere. Italienii decoreaza capota masinii
cu flori pentru ca mirii sa fie fericiti in calatoria lor impreuna prin viata.
In tarile
scandinave, la nunta denumita “Quan Fang” sau “Prinderea miresei”, coronita are
un rol foarte important in ritualul casatoriei. Fiecare parohie are propria
coronita care ii este daruita miresei doar daca aceasta are un caracter
ireprosabil! A sta in fata altarului cu capul descoperit inseamna ca mireasa nu
este vrednica de ritualul unirii. Tot la scandinavi, rochia de mireasa e musai
sa fie rosie, dotata cu corset stramt si maneci largi, iar poalele tivite cu
catifea neagra. Obligatorii din tinuta ei sunt ciorapii de culoare inchisa si
pantofii negri cu catarama argintie.
Cununiile
dateaza din vremuri pagane:”Cand vine ziua nuntii, mireasa poarta o cununa de
flori pe cap si o centura din blana de oaie la brau, bine innodata, pe care o
va deznoda numai barbatul ei”. De aici si vorba “a desfacut centura Virginei
facand-o astfel femeie”.
Voalul
apartine grecilor antici care binecuvantau legatura mirilor sub o bucata
patrata de material textil care era tinuta la fiecare capat de catre un barbat
astfel incat sa acopere pe cei doi miri. Obiceiul ca mireasa sa mearga la altar
cu fata acoperita provine din perioada in care barbatul isi rapea aleasa
aruncandu-i un cearsaf pe cap. In perioada casatoriilor aranjate, voalul
devenise instrumentul sub care viitoarea mireasa era ascunsa de privirile
curioase ale viitorului sot. Voalul era folosit doar de catre fecioare,
vaduvele neavand dreptul de a-l folosi cand se recasatoreau. Miresele poarta
voaluri colorate in galben, sau rosu, existand credinta ca astfel sunt
indepartate duhurile rele. La petrecere se sparg pahare si farfurii avand
convingerea ca astfel se sparge si ghinionul. In Roma
antica mireasa era purtata pe brate catre noul ei camin. Nici
macar hainele ei n-aveau voie sa atinga pragul sau usa. Conform aceleiasi traditii, daca
mireasa se impiedica atunci cand intra prima data in casa ei, ghinionul avea sa
se abata asupra caminului si familiei ei. Obiceiul inca este pastrat in
japonia, China, Persia, Turcia si in multe tari din Europa. Pentru romani era o
impietate ca mireasa sa mearga de bunavoie in casa viitorului sot. Tot in
spiritul acestei traditii, sotia trebuia sa stea in stanga viitorului ei sot ca
acesta sa o poata apara cu spada in caz de nevoie cu dreapta. Obiceiul este
pastrat inca in Italia, desi nici un mire nu mai are spada.
In Cehia,
prietenele miresei sadesc un copac in gradina casei, copac pe care il decoreaza
cu coji de oua colorate, acesta fiind simbolul unei vieti lungi. Daca socrii
isi doresc rapid nepoti, ei asaza un prunc in patul viitorului cuplu. Dupa
ceremonie, tinerii casatoriti sunt obligati sa sparga cateva farfurii, iar
numarul cioburilor decid daca mirii vor fi fericiti sau nu. Cu cat mai multe
cioburi sunt , cu atat mai multe momente fericite ii asteapta in viitor.
In
Olanda si Elvetia se pastreaza obiceiul plantatului unui pin in curtea casei
unde urmeaza sa locuiasca mirii, caci pinul reprezinta simbolul fertilitatii si
al norocului.
In Ungaria,
miresele daruiesc mirilor un napron negru brodat ca simbol al logodnei. Intr-o
noapte stiuta doar de el, mirele trebuie sa se plimbe singur purtand aceste
podoabe fara sa il vada nimeni. Coafezele se imbogatesc cand prind o viitoare
mireasa in saloane deoarece oricarei mirese i se fac coafuri elaborate in care
sunt ascunse cat mai multe boabe de grau care sunt semnele fertilitatii si
ocrotesc sanatatea viitoarei familii. daca fata are parul scurt, atunci
ascundeti un ou in timpul ceremoniei si spargeti-l dupa.
In Polonia,
mirii sunt intampinati cu vin si paine a carei coaja este presarata cu sare.
Painea simbolizeaza bunastarea, sarea le aminteste ca viata uneori e grea, iar
vinul- bucuria, sanatatea si fericirea.
In Bulgaria,
mireasa arunca inainte de nunta peste cap o farfurie in care sunt puse faina,
oua si bani. Daca farfuria se sparge inseamna ca va avea noroc la casa ei.
Altii prefera varianta in care mirii pasesc cu dreptul in biserica. Soacra mica
presara flori in calea mirilor ca sa le aduca sanatate si fericire, in vreme ce
soacra mare ii imbie cu prajituri facute cu miere, astfel ca viata sa le fie
lunga si dulce. Invitatii care vor sa danseze cu mireasa trebuie sa plateasca,
iar banii stransi sunt folositi in luna de miere.
Nici
Croatia nu se lasa mai prejos, caci obiceiul cere ca alaiul de nuntasi sa
inconjoare de 3 ori o fantana si fiecare
sa arunce cate un mar in fantana pentru fertilitatea cuplului.
Miresele
din Anglia purtau rochii de matase sau satin decorat cu fire de argint. Prima
care a purtat rochia alba la nunta a fost Maria Stuart, dar cea care a lansat
moda rochiei alba a fost Regina Victoria atunci cand s-a casatorit cu varul ei,
Printul Albert. Rochia alba era decorata cu flori de portocal si nimeni nu vazuse pana atunci o mireasa atat de
frumoasa. prezenta ei uluitoare a fost suficienta ca sa inspire generatiile
viitoare de mirese din lumea intreaga.
Noi spunem ca albul este simbolul puritatii, dar in trecut era considerat
simbolul bucuriei, in vreme ce albastrul semnifica puritatea. Inainte de acest
moment, miresele imbracau la nunta rochia cea mai buna din dulap, indiferent de
culoarea sau croiul ei. Unei mirese nu i se permitea sa ii spuna pe nume
sotului inainte de nunta deoarece se credea ca aduce ghinion. Faimoasa jartiera
tot de la englezi se trage si are o semnificatie oarecum erotica. Mirele
trebuie sa scoata cu dintii jartiera miresei si sa o arunce apoi catre ceilalti
burlaci. Cel care o prinde se va casatori primul. ma intreb daca si barbatii se
inghesuie la prinsul jartierei cum se ingramadesc fetele la prinsul buchetului.
Nu va speriati, si aruncatul buchetului tot de-aici se trage. Folclorul se jura
ca fetele nemaritate sfasiau in bucati rochia si florile miresei pana cand o mireasa
desteapta s-a gandit sa-si arunce buchetul, scapand cu rochia intreaga si
ramanand astfel imbracata. Mireasa trebuie sa poarte “something old, something
new, something borrowed and something blue” care erau menite sa aduca noroc si
prosperitate in viitorul camin. obiectul vechi era primit de la mama sau bunica
si simboliza ruperea de familie, cel nou simboliza viata pe care o incepe
alaturi de sot si exprima speranta unui nou inceput fericit. Cel imprumutat
trebuia sa provina de la o femeie casatorita care avea o casnicie fericita,
transmitand din experienta ei tinerei neveste, iar cel albastru reprezenta suma
calitatilor viitoarei sotii: credinta, loialitate si puritate, dar fiind un
simbol al masculinitatii, acest obiect trebuia sa exprime si legatura cu cel
ales, un simbol al linistii, sigurantei, al regasirii starii de bine. Desi toti
credem ca legarea cutiilor de conserve goale de spatele masinii cu care tinerii
casatoriti isi incep luna de miere provine de la americani, ei bine, nu-i asa,
caci si acesta se trage din perioada dinastiei Tudor cand tinerii erau dusi nu
cu masina, ci cu caleasca. Dupa ce acestia urcau in caleasca, invitatii se
descaltau si aruncau cu papucii in caleasca sa sporeasca mirilor norocul. As
vrea sa vad eu invitatul care arunca cu pantofii intr-un Lamborghini sau
Ferrari sau macar intr-un Audi sau BMV. probabil ca solutia cutiilor de
conserve goale atarnate a fost rezultatul unei sesiuni de brainstorming in care
nuntasi si miri au cazut la pace si au decis formele unui compromis unanim
acceptat. In sec 18, tot in Anglia, a existat traditia pregatirii unor
prajituri impresionante , pe mai multe etaje, iar Franta a venit cu varianta
tortului supraetajat. Mireasa taie prima felie de tort, semn al fertilitatii.
Inainte se credea ca doar femeia poate fi sterila, motiv pentru care doar ei ii
revenea sarcina taierii primei felii. Intre timp lumea s-a mai scuturat de
superstitii si prejudecati si i-a indemnat sa taie felia primordiala impreuna,
semn ca intre timp femeia a devenit egala cu barbatul, desi tot ea naste inca.
Dar sa vedem de unde se trage superstitia ca mirele n-are voie sa isi vada
mireasa inainte de nunta. Acum cateva sute de ani casatoriile erau aranjate de
catre tatii fetelor si familia baietilor prin care se urmareau anumite avantaje:
sporirea averilor si puterii, obtinerea titlurilor nobiliare. Tinerii insuratei
nu prea aveau mare lucru de spus, desi tinerii erau si atunci curiosi si
nabadaiosi, astfel incat ii obligau pe tatii fetelor sa isi ia masuri sporite
de precautie, nepermitandu-le sa-si vada nevasta inainte de nunta. tatal vroia
sa pastreze “taina frumusetii “ ficei sale acoperind-o in nenumarate voaluri
pana la casatorie, caci nu de putine ori se intampla ca fata sa fie sluta si
bogata, iar casatoria pecetluia la pachet intregul angajament. Probabil ca de
aici si vorba ca aduce ghinion sa vezi mireasa inainte de nunta. Ghinionist
putea sa fie chiar de o vedea si inainte.
Traditia
cosului cu flori presarate in calea mirilor se trage din Evul Mediu. Cand era
ceruta de soata, ea trebuia sa poarte cununa de flori pe cap, de regula din
trandafiri sau margarete. Astfel ea transmitea mesajul ca va reflecta la cerere
daca sa accepte sau sa refuze. Daca accepta, obiceiul cerea ca logodnicul sa-i
trimita in ziua nuntii o jerba cu flori albe sau pastel alesei sale. Cosul era
impodobit cu panglici si umplut cu flori si cadouri in bijuterii, dantele si
alte obiecte pretioase. Mireasa purta rochie rosie si nu trebuia sa fie vazuta
de mire inainte sa fie adusa la altar.
In Spania,
obiceiul cere ca mana mirelui sa confectioneze rochia viitoarei nurori.
Trebuie
spus ca exista un ritual al nuntii care cere ca invitatii sa intre in biserica
inaintea mirilor. Cei ai miresei ocupa locurile din stanga, cei ai mirelui pe
cele din dreapta. Cand mirele intra la bratul mamei sale, toata lumea trebuie
sa se ridice in picioare. cei doi sunt urmati de frati, surori, bunici. Tatal
mirelui isi va prelua sotia si se vor aseza in primul rand, iar mirele se
opreste in picioare langa altar in asteptarea miresei. Mireasa intra ultima la
bratul tatalui ei, urmata fiind de domnisoarele de onoare si parcurge culoarul
central pana ajunge langa logodnicul ei. Nu saluta si nu vorbeste cu invitatii.
Cand intra in biserica, mireasa nu poarta nici un inel. La finalul ceremoniei,
primii ies mirii, urmati de tatal miresei la bratul careia sta mama mirelui,
urmati de tatal mirelui la brat cu mama miresei, simbolizand astfel contopirea
familiilor.
Logodna
armeana medievala presupunea ca barbatul sa trimita viitoarei sotii haine noi,
iar ea ii intorcea darul cu zahar, lapte si miere.
In Rusia de
dinainte de comunism, mirele ardea fusul si fuiorul miresei, semn ca aceasta nu
va ramane fata batrana. Dupa logodna, rusoaicele erau scutite de la treburile
zilnice si-si imbracau straie de bocet. Prietenii miresei organizau sesiuni de
bocete carora ei le spuneau petreceri in care cantau cantece despre inocenta
pierduta a viitoarei mirese si prevestind persecutiile ce urma sa le gaseasca
in familia viitorului mire.
In Serbia,
socrul mare umple plosca frumos decorata cu cel mai bun coniac si porneste prin
sat sa invite mesenii la nunta. Cine bea din plosca sigur vine la nunta.
In Norvegia
nunta tine o saptamana, iar mireasa poarta aceeasi tinuta. In ziua a saptea, ea
isi scoate coronita, semn ca petrecerea s-a sfarsit.
In Irlanda,
alaiul kilturilor celtice e insotit de cimpoaie. Mirii poarta
inele Claddagh, transmis din generatie in generatie, de la mama la fiica,
simbol al logodnei si casatoriei. Cand
tinerii sunt logoditi el este purtat catre incheietura mainii, iar dupa nunta este
orientat catre baza unghiei. Daca in drum spre biserica le ies in cale 3
cotofene, acestea simbolizeaza norocul. Daca
prima urare e facuta de-un barbat, casnicia va fi una fericita. Pe masa
nuntasilor troneaza painea, preparatele din carne de vita, varza si tortul de
nunta preparat din fructe, migdale, si stafide si stropit din abundenta cu
lichior. In timpul dansului, picioarele miresei trebuie sa stea cat mai putin
pe podea. Nici un popor nu crede in zane si spiridusi mai tare
ca irlandezii. Superstitia zice ca zanelor le plac lucrurile frumoase, iar
mireasa este cel mai frumos personaj din alaiul de nunta, iar ele nu pot rapi
mireasa decat daca se opreste din dans. Supertitia
e valabila si pentru mire, doar ca functioneaza invers, adica el trebuie sa isi
tina cat mai mult timp picioarele pe podea. In cazul in care sentimentele lui
pentru mireasa nu-s reale, zanele ii vor rapi mireasa.
Germania se
mandreste cu obiceiul de nunta numit Polterband, adica indepartarea strigoilor.
Prietenii si rudele mirilor sparg tot ce prind, iar mirii sunt obligati sa
stranga cioburile. Gestul in sine simbolizeaza ruperea de vietile anterioare si
pregatirea terenului pentru un nou inceput. Cavalerul de onoare a fost inventat
tot de germani, desi menirea lui era la inceput cu totul alta. Odinioara, daca
mirele nu cadea la intelegere cu socrul mic sa ii dea fata, acesta isi rapea
mireasa, lasand cavalerul sa-i salveze onoarea. Rolul acestuia era sa tina
toate rudele miresei departe de cei doi tineri pana la consumarea ceremoniei
nuptiale. Rolul domnisoarei de onoare nu era la fel de relevant, dar nici
tocmai de neglijat. Domnisoarele de onoare aveau un rol mai degraba estetic,
deoarece prezenta lor trebuia sa puna in valoarea frumusetea si costumatia
miresei. Ma intreb dupa ce criterii erau atunci alese. Inca de la nasterea
fetitei, germanii se pregatesc de nunta: planteaza pomi in cinstea ei, iar cand
se apropie de maritis, pomii sunt vanduti si banii folositi pentru alcatuirea
trusoului. Parintii alcatuiesc o carte de nunta in care sunt stranse toate
articolele si pozele, cu povesti din perioada de prietenie si logodna a celor
doi miri. In timpul nuntii, cartea este scoasa la licitatie , iar banii sunt
oferiti pentru luna de miere celor doi protagonisti.
Daca ne
mutam in statul vecin, in sec 19 in Austria rurala, fetele nemaritate ieseau
la dans purtand cate o bucata de mar la subtiori. La sfarsitul noptii, fata
oferea bucatile de mar baiatului pe care il alegea. Daca baiatul o placea,
trebuia sa manance marul. Bleah! Sper ca i-a picat bine! Ma intreb daca nu
cumva de aici se trage obiceiul banatean in care mireasa nu arunca buchetul, ci
un mar “garnisit” cu monede. Domnisoarele de onoare austriece poarta rochii
identice cu mireasa ca sa pacaleasca spiritele rele. Sau ca sa incurce mirele! J) Orice ar fi, niciodata miresele
austriece nu folosesc combinatia de alb cu rosu, fiindca, zic ele, seamana cu
bandajele insangerate si ar aduce ghinion.
Scotienii
innegresc mireasa, mai exact o ung cu cele mai lipicioase si imputite
amestecuri de oua batute si amestecate cu alte sosuri dezagreabile, branza
fermentata, resturi de peste si alte minunatii. Dupa ce mireasa este astfel
“parfumata”, e plimbata prin toate pub-urile si barurile. Aproape ca mi se face mila, zau!
Daca
schimbam continentul si ne ducem in Asia, iaca se schimba si perspectiva.
Aruncatul cu orezul in miri se trage de fapt din India, insa obiceiul originar
presupunea prepararea unor bulgari din orez fiert care erau aruncati in mire de
catre prietenii miresei drept razbunare ca acesta le lua prietena. Drept
recompensa, mirele ofera daruri domnisoarelor de onoare. Traditia indiana spune
ca mireasa trebuie sa arunce ceva de mancare pe usa casei ei si n-are voie sa
priveasca inapoi cand iese din casa. ca sa isi poata vedea mireasa, mirele
plateste o taxa in bani si n-are voie sa o priveasca decat in oglinda. Daca e
intrebat “ce vezi?”, mirele n-are voie sa raspunda altceva decat “O zana”. In
timpul ceremoniei n-are voie sa-si atinga aleasa pana in momentul in care ii
pune inelul pe deget. Pe toata durata nuntii ei impart dulciuri si bauturi
dulci ca viata sa le fie intocmai. India asta este asa de mare ca ar fi cam
greu sa fie peste tot aceleasi traditii. De exemplu, femeile Manglik Dosh
(adica femeile nascute cand Marte si Saturn se afla in casa a 7-a) sunt
blestemata sa ramana vaduve si atunci ele simuleaza ritualul nuntii in care
mirele este inlocuit cu un copac pe care apoi il distruge, avand credinta ca au
omorat moartea viitorului partener. Abia apoi se marita cu alesul ei, salvat
astfel de la o moarte prematura. India traditionala apeleaza la petitori care
au datoria sa gaseasca fata potrivita. Ei iau in calcul tehnicile astrologice,
analizeaza zodiile, fac sedinte cu parintii ca sa poata alcatui profilul femeii
perfecte. DACA o gasesc, incep negocierile intre parinti si dupa/daca acestia
ajung la un consens, le este permis tinerilor sa formeze un cuplu. Saraca inima
mea!
In alte
tari asiatice, nunta nu e tocmai prilej de bucurie, motiv pentru care mireasa e
imbracata in rochie neagra, iar pe cap panglici pe care sunt fixate perle si
alte pietre care simbolizeaza lacrimile. Mariajul este privit ca o experienta
pe care trebuie sa o incerci atunci cand esti pregatit si cu maxima
responsabilitate. Mireasa poarta fusta neagra , camasa de dantela, iar peste
ele o mantie cu gluga. In maini are un rozariu si un voal. La intrarea in in
biserica, mirele trebuie sa se descalte, fapt care divide nuntasii in doua
tabere: unii care vor sa fure pantofii (nuntasii miresei), altii care ii pazesc
ca pe ochii din cap (nuntasii mirelui). Toata lumea prefera sa castige hotii
caci lumea n-ar mai avea de ce sa rada, iar mirele nu si-ar plati scump
incaltarile.
In China
fetele sunt “cantate” in jurul unui foc de tabara de tineri infasurati in
paturi rosii, care canta la instrumente. Fiecare isi alege o fata si ii canta
cate o serenada. Daca fata il place, imparte scaunul cu el, in vreme ce acesta
o acopera cu patura. Acesta era ritualul cererii si acceptarii in casatorie.
Exista odinioara un ritual al ceaiului, singurul de altfel in care mireasa era
rasfatata, cand barbatii purtau pana la altar scaunul pe care statea mireasa. Daca nu stiti, in China fata se marita atat cu baiatul, cat si cu familia lui caci
legatura dintre baiat si familia lui este atat de puternica incat nici o nora
nu o poate rupe. Sa fim seriosi, astia n-au auzit de Romania??? Chinezii adora
rosul! La logodna, mirele daruieste cercei legati cu snur rosu; in timpul
ceremonialului, mirii beau vin rosu din pahare legate cu snur rosu; voalul si
rochia miresei sunt obligatoriu rosii, mirii sunt legati de glezne cu sfoara
rosie s.a.m.d. Miresele si femeile Tujia practica “plansul de nunta” cu o luna
inainte de inceperea nuntii inarmandu-se cu tot arsenalul de lacrimi si
batiste.
In Japonia
se schimba macazul. Mireasa se picteaza din cap pana-n picioare cu vopsea alba
ca semn al puritatii si virginitatii. In timpul ceremoniei, mirii trebuie sa
bea 9 cupe cu sake (si apoi merg sa se culce). Nu, nu e o greseala, caci asta
fac, caci abia dupa consumarea casatoriei acestia sunt si considerati ca atare.
Doua rate sau o gasca si-un gascan fac parte musai din ritual, fiind
considerate perechi pe viata si exemplu de fidelitate. Japonezii nu se imbata, nici
nu danseaza pana pica, ci se intrec in jocuri in care isi testeaza inteligenta J) sau canta karaoke.
In
Cambogia, in tribul Kreung, femeile isi aleg barbatii. Cand fata ajunge la
varsta adolescentei, parintii ii construiesc o coliba a dragostei in care fata
cheama in fiecare seara cate un barbat sau mai multi pana cand isi alege unul
cu care decide sa se marite! dar n-o poate da la-ntors, caci cale de divort nu
exista!
In Africa!
in unele sate, tinerii casatoriti isi petrec noaptea nuntii in prezenta soacrei
fetei sau a uneia din batranele satului care are sarcina sa certifice faptul ca
fata a fost virgina! Ba mai mult, ea este responsabila sa o si initieze in arta
amorului, detaliindu-i ce are de facut astfel incat sa isi satisfaca sotul. Pe
bune? Oare bate baba si toba sa imprime ritmul??? Atentie mare! Daca in timpul
procesiunii constata ca mireasa este prea experimentata!, ea poate cere
anularea casatoriei! Pai daca o fi premianta??? Fetitele sunt invatate de mici
cum sa se poarte cu barbatii. Acest cult a fost extrapolat pana acolo incat
femeile au dezvoltat un limbaj codat intre ele astfel incat sa nu fie inteles
de catre parteneri. Fetele sunt cumparate cu oi si vite de la parinti, cea mai
frumoasa mireasa fiind evaluata cam la 30 de vite!
In Maroc,
mireasa e adusa la casa mirelui in lumina lunii, intr-o cutie din lemn alb
montata pe spinarea unui magar care e tras de o negresa. Doar negresa vede
mireasa atunci cand intra in cutie. ea este urmata de sute de oameni, iar
prietenii si rudele miresei arunca pe cutie haine si cadouri. Cand ajung la
casa mirelui, tot negresa scoate mireasa din cutie, o machiaza, o imbraca in
straie alese, ii aranjeaza trusoul si o lasa singura sa-si astepte iubitul. Cum
nimeni nu ne spune ce se intampla cand vine, fiecare isi imagineaza ce vrea.
Mireasa nu-si alege sotul, caci el a fost ales de tatal ei cand fata era mica
dupa indelungi negocieri intre cele doua familii. Abia dupa 2 zile cutia e
urcata pe acoperis, semn ca tinerii primesc musafiri.
In Fiji,
mirele isi cumpara de la tata socru cu daruri mireasa, dar nu daruri de orice
fel, ci un dinte de balena – simbolul suprem al bogatiei. Daca ii da fata, el
isi duce aleasa la tatuat si tot mirele pregateste masa pentru rudele miresei.
Ai lui raman flamanzi, ca doar stau si se uita J.
In
Malaiezia, in Sabah, tinerii n-au voie sa mearga la buda 72 de ore!!! neamurile
in tot acest timp le da sa manance si sa bea cate putina apa. daca nu reusesc
sa se tina, se duce naibii nunta, ca i-ar astepta o casnicie blestemata si le-ar
muri copiii! Tulai, Doamne!!!
Eschimosii
sunt mai pragmatici. Ei nu se casatoresc din dragoste, ci se studiaza daca sunt
sanatosi, apti de munca si vanjosi. Cand tanarul a pus ochii pe o fata, merge
la iglu-ul ei, o ia de par si-o trage pana la al lui. daca are fata par bogat,
mai ia vreo 2-3 prieteni sa-l ajute sa o tarasca mai cu putere prin zapada.
Eschimosii nu sunt darnici cu informatiile, nu prea stim nimic despre ritualul
de casatorie, e frig tare! Ce sa zici cand tot ei cica se pupa frecandu-si nasurile!
Zic sa nu
inchei pana nu trecem in istorie ce se intampla si pe la noi. Ziua nuntii e
lunga si incepe cam asa: spalatul miresei cu apa neinceputa, strigarile de
nunta, petitul, imbracatul miresei, furatul miresei, aruncatul buchetului si
cate si mai cate, in functie de zona.
Mie cel mai mult imi plac superstitiile la nuntile romanesti de care
mirii trebuie sa se fereasca: In timpul ceremoniei, daca una din lumanari arde
mai mult ca cealalta, inseamna ca unul dintre miri va muri primul (rar se
imtampla sa moara simultan, zau asa), daca se stinge, mariajul nu dureaza mult.
daca ploua in timpul nuntii e semn de belsug. Mireasa sa nu poarte perle caci
perla inseamna lacrima. daca mirilor le iese-n drum cocosul sau pisica neagra e
semn ca relatia va fi de lunga durata. daca nu va iese nici unul, nici alta,
poate vedeti curcubeul, caci si el semnifica acelasi lucru. feriti-va de
maicute si calugari, de galetile goale, de intalnirea cu lata mireasa pentru ca
toate sunt ghinioane. Nu te marita de ziua ta sau in luna mai, niciodata in
amurg. Mireasa care-si
schimba incaltarile se va lepada de barbat. Alegeti-va pantofi fara decupaj ca
va fuge norocul in alta parte tocmai pe langa degetele de la picioare. Nuntasii
sa nu daruiasca tacamuri deoarece aduc cu ele certuri si necazuri. sa nu vina
cu flori galbene sau ceasuri de perete caci astea prevestesc despartirea. Ce sa
mai zic??? Cam greu sa tii cont de toate. Sper sa nu fie adevarate.
Daca sunteti necasatoriti si nu v-ati speriat inca, ganditi de zece ori inainte sa spuneti: Marry Me! sau "Da!".