In fiecare dimineata cand ma intalnesc cu Mircea Mihaies in timp ce isi plimba micul Schnauzer pitic, ma uit aproape cu drag la barbatul pe care am incetat sa il mai vad omul de cultura Mircea Mihaies sau criticul literar Mircea Mihaies. Acum ma uit cu emotie si recunostinta la autorul sensibil care a scris o carte in cuvinte delicate despre Leonard Cohen. Vad un suflet-vioara care in acordurile lingvistice m-a facut sa citesc pe nerasuflate nu o biografie, ci un poem al unei vieti care nu ii apartine, dar la ale carei rezonante a vibrat. Am inchis coperta cartii "Viata, patimile si cantecele lui Leonard Cohen", care cuprinde cele 32 de poeme traduse de Mircea Cartarescu.
Pe Leonard Cohen l-am descoperit mai demult, intr-o perioada in care anii mei se incapatanau sa ramana intr-o tinerete mult prea parguita si nu vroiau sa isi recunoasca trecerea intr-o alta etapa a vietii. Probabil eram mai melancolica decat trebuia, mai marcata de trecerea timpului meu personal fara sa imi dau seama ca mai tanara si mai frumoasa ca atunci nu aveam sa mai fiu niciodata. Cohen a fost si pentru mine unul dintre cei mai interesanti si prezenti cantareti, poate cel mai de succes compozitor al anilor 60 care si-a pus amprenda diferit pe generatiile care i-au fost martore acestui parcurs artistic. S-a nascut pe 21 septembrie 1934 intr-o familie din clasa de mijloc a evreilor canadieni, care locuia in suburbia Westmount a orasului Montreal. Copilaria sa a fost marcata de moartea tatalui sau, Nathan Cohen, cand el avea 9 ani. Mama sa, Martha Klonitsky l-a incurajat permanent sa isi exprime sentimentele prin talentul si pasiunea sa. Cohen avea sa ii marturiseasca lui Richard Goldstein, in 1967, referitor la aceasta etapa a vietii sale afirmand ca "am avut o copilarie foarte mesianica." "Mi s-a spus ca sunt descendentul lui Aaron, marele preot" si si-a luat rolul in serios. A urmat cursurile elementare la Roslyn Elementary School, apoi Westmount High School unde a studiat muzica si poezie. Atunci a descoperit lirica lui Federico Garcia Lorca. Leonard Cohen incepuse deja lungul parcurs al descoperirii sale: la 13 ani a invatat sa cante la chitara pentru ca asta era modul sau de a-i spune unei fete ca ii place de ea. Dar chitara avea sa ii deschida in viitorul nu foarte indepartat usile cafenelelor spre micul podium unde avea sa isi interpreteze propriile piese. Si lumea l-a ascultat. In adolescenta isi formase un grup folk numit Buckskin Boys. A studiat engleza la Universitatea McGill si Columbia, s-a apucat de scris si a castigat premiul McNaughton pentru creatie cu poemele "Sparrows" si "Thoughts of a Landsman”. Prima carte de poezie publicata in 1956 a fost „Let Us Compare Mythologies”, dar faima i-a adus-o cel de-al doilea volum “ The Spice Box of Earth”. A fost influenta de William Butler Yeats si Irving Layton, care a predat stiintele politice la McGill in perioada cand Cohen era student, devenind mentorul si prietenul sau, de Walt Whitman, Federico Garcia Lorca si Henry Miller. Cu o cariera literara impresionanta pentru un tanar, Cohen s-a stabilit in America, dedicandu-se muzicii folk si gustand spiritul de libertate al epocii, militand pentru noile valori. Si-a compus singur muzica, si-a scris textele devenind un cantaret cunoscut, a participat la festivaluri, iar in 1967 i-a aparut primul disc intitulat „Songs of Leonard Cohen”. Au urmat apoi: „New Skin for the Old Ceremony”, „Songs of Love and Hate” si altele.
Fire extravaganta, barbat de succes, cu priza la public, dar mai cu seama la femei, fara griji financiare, si-a permis sa isi construiasca viata asa cum si-o dorea: in libertatea actelor si simtirilor sale. A calatorit peste tot in lume, a consumat droguri, a iubit, a creat. Iar publicul l-a venerat. A avut sansa de a se fi lansat in muzica inainte cu 10 ani de aparitia trupelor Beatles si Rolling Stones si cu 1 an inaintea lui Elvis Presley. A inceput sa cante cand implinise deja 30 de ani si dupa ce era un apreciat romancier si poet. La 33 de ani, Judy Collins, o apreciata cantareata de folk, l-a invitat sa redescopere impreuna pasiunea pentru muzica uitata undeva in adolescenta. Astfel, in 1967 , a aparut primul sau album „The Songs of Leonard Cohen“, in perioada in care toata lumea diviniza artisti precum Bob Dylan. Cohen s- a impus prin stilul sau melancolic si cu vocea sa guturala. Vesnic nelinistit, in cautarea redescoperirii sinelui, Cohen s-a stabilit impreuna cu sotia sa Marriane Jensen si fiul lor Axel in insula greceasca Hydra, din Golful Salonic, unde au locuit 7 ani. Marianne C. Stang Jensen Ihlen s-a nascut in Norvegia in anul1935, iar piesa "So Long Marianne" i-a fost dedicata ei. Relatia lor a durat pana in anul 1960. A fost o perioada foarte bogata din punct de vedere creativ deoarece acestei sederi I se datoreaza controversatul volum de versuri "Flowers For Hitler" publicat in anul 1964 si doua romane de succes, "The Favorite Game" publicat in 1963 si "Beautiful Losers" in 1966.
Presa si implicit critica literara au apreciat creatia sa de vreme ce ziarul Boston Globe scria: "James Joyce nu a murit. Traieste in Montreal si se numeste Cohen." Au urmat alte volume de succes: "Death of a Lady's Man", "Stranger Music: Selected Poems and Songs", "Book of Longing". In 1970, Cohen isi impartea viata privata cu artista din Los Angeles, Suzanne Elrod, cu care are doi copii: un fiu, Adam, si o fiica, Lorca. Cohen a declarat ca lasitatea l-a impiedicat sa se casatoreasca cu Elrod. Fotografia ei apare pe albumele „Live Songs” si „The Death of a Ladies’ Man”. Ea este, de asemenea, "Doamna Dark" din „The Death of a Ladies’ Man”. In 1971, avea sa lanseze „Songs of Love and Hate“ care i-a adus notorietatea absoluta. De atunci si pana azi a continuat sa scrie si sa compuna cantece, sa iubeasca si sa paraseasca femeile, sa dispara si sa apara de pe scena cu noi cantece minunate. Cohen si Elrod s-au despartit in anul 1979, dar femeia a continuat sa fie o prezenta activa in viata si opera sa. "Suzanne", una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, o are ca muza pe Suzanne Verdal, fosta sotie a prietenului sau, sculptorul din Quebec Armand Vaillancourt. In1980, s-a indragostit de fotografa Dominique Issermann, o frumoasa frantuzoaica, impreuna cu care a filmat primele sale doua videoclipuri muzicale pentru piesele "Dance Me To The End Of Love" si "First We Take Manhattan." In prezent, Dominique Issermann este unul dintre cei mai renumiti fotografi, ei apartinanadu-i sesiunile de fotografii realizate cu Carla Bruni si fotografiile de moda pentru reviste Elle, din 2010, fiind totodata fotograful oficial al turneului mondial al lui Cohen. Fotografiile ei au fost folosite pentru copertile albumelor „Stranger Music” si „More Best of Leonard Cohen” , pe coperta interioara a albumului „I'm Your Man” pe care acesta i l-a si dedicat: "All these songs are for you, D. I." (Toate aceste piese sunt pentru tine, DI "). Insa anii 1990, il gasesc prins intr-o alta relatie de dragoste cu actrita Rebecca De Mornay. Aceasta a fost co-producator al albumului „The Future”, care se presupune ca ii este dedicat cu un citat din Cartea Genezei, capitolul 24: Eliezer, in ebraica ‘eli’ezer, inseamna „Dumnezeu este ajutorul meu”. Numele apare in multe locuri in istoria biblica. Eliezer este numele lui Cohen in ebraica si Cohen vorbeste despre sine uneori numindu-se "Eliezer Cohen" sau chiar "Jikan Eliezer ". Cohen a trait in Anglia, pe insula greceasca Hydra, in California si la New York. Cele mai faimoase poezii si cantece ale sale se numesc “Bird on a wire”, “Famous Blue Raincoat”, “Marianne”.
Este autorul unui numar impresionant de volume de versuri, dar si al unei discografii la fel de impresionante care a facut din el idolul mai multor generatii. Dupa o sedere de cativa ani intr-o manastire budista, departe de frivolitatea lumii si civilizatiei americane si europene, in 2001 a revenit intr-un mod spectaculos in lumea muzicala cu “Ten New Songs”, disc ce l-a adus din nou in topul clasamentelor de specialitate si pe prima pagina a revistelor. In ultima perioada a lansat cateva albume, cel aparut in 2004 se numeste “Dear Heather”, cu puternice influente de jazz experimental, dar apreciat de fanii sai. In 2006 a urmat “Blue Alert”, apoi un nou volum de poezie, “Book of Longing”, iar in 2008 a lansat „Live in London“, album care contine 25 dintre cele mai cunoscute piese. Muzica sa este usor de recunoscut datorita amestecului de oboseala si mister, de virilitate lirica si candoare, de monotonia interpretării si liniaritatea schemei melodice. El este un singuratic carismatic de o eleganta trista si seducatoare.
Cartea lui Mircea Mihaies despre Cohen, insotita de cele 32 de poeme traduse de Mircea Cartarescu, a fost nominalizata la Premiile speciale ale Uniunii Scriitorilor in anul 2005. Mircea Mihaies descrie in cartea "Viata, patimile si cantecele lui Leonard Cohen" cu mare sensibilitate cautarile si paradoxurile din viata poetului-muzician. Mihaies imparte viata personajului pe capitole frumos sintetizate pe felii de viata, metaforic denumite: vocea si nevroza, oglinda si balansul pentru “Songs of Leonard Cohen” (1967), lumina si remuscarea pentru “Songs From A Room” (1969), ecoul si frustrarea pentru “Songs Of Love And Hate” (1971), vrajba si durerea pentru “Live Songs” (1973), alchimia si blandetea pentru “New Skin For The Old Ceremony” (1974), angoasa si esecul pentru “Death Of A Ladies’ Man” (1977), noaptea si otrava pentru “Recent Songs” (1979), cruzimea si candoarea pentru “Various Positions” (1984), prada si femeia pentru “I’m Your Man” (1988), verticala si ocolul pentru “The Future” (1992), trecutul si tacerea pentru “The New Songs” (2001), lentoarea si hipnoza pentru “Dear Heather” (2004). Autorul surprinde cu mare finete jocul riscant si dificil care l-a plasat pe Cohen de sfoara vietii, dansand intr-o echilibristica perfecta dansul cautarilor personale, dincolo de canoane si de reguli sociale, vesnic in cautarea iubirii absolute, fie ca vorbim de divinitate sau de femeie. Cohen poate fi denumit un cantautor de rock-pop-folk, aflat intr-o permanenta stare conflictuala cu generatia flower-power. Mihaiesc il defineste intr-un mod absolut rational afirmand ca: "Vocea deliberat cavernoasa apartine unui demon ce-si clameaza dreptul la suprematie pe ruinele unei civilizatii, si nu unui salvator al ei. E lumea singuratatii absolute, a torturii, a controlului nemilos, a natiunilor ruinate, a fantomelor si a focurilor pe drum..."
Iata cateva exemple din metafora – cuvant semnata Leonard Cohen:
"Florile ce le-am lasat in pamant, pe care nu le-am cules pentru tine, le aduc azi pe toate, ca sa le las sa creasca etern, nu in poeme sau marmura ci unde au cazut si au putrezit. (...) "
"Nu rautatea ma indeparteaza, ducand la renuntare si tradare: e oboseala, oboseala de tine".
"Aur, ivoriu, carne, iubire, divin, sange, luna am devenit expertul acestui catalog. Atat de glorios odata, corpul meu doar un muzeu a devenit acum: o gura-mi aminteste o parte din el, o mana alta parte, o umezeala, o caldura alta".
"Cine poseda ceva de el nefacut?
Nu sunt eu sursa frumusetii tale
Cum nu sunt nici a coamelor de cai sau a cascadei.
Acesta-i ultimul meu catalog.
Respir nerespirabilul te iubesc te iubesc -
si iti dau drumul pentru totdeauna”.
“Am auzit despre un om/ care rosteşte atât de frumos cuvintele/ încât doar spunându-le numele/ face femeile să i se dăruiască.” (
Poem).
“Tăcere/şi-o mai adîncă tăcere/ când greierii/ ezită”
( Haiku de vară)
“Îmi spui că tăcerea/ e mai aproape de pace decât poemele/ dar dacă ţi-aş aduce-n dar/ liniştea/ (fiindcă ştiu liniştea)/ tu ştiu că ai zice/
Asta nu-i linişte/ ci doar un alt poem/ şi-n mâini mi-ai pune-o înapoi.” (Dar)
Mircea Mihaies propune o altfel de monografie a unei personalităţi artistice. El analizeaza cronologic discografia lui Leonard Cohen precizand contextul in care au aparut, facand conexiuni intre iubirile si esecurile personajului, trairile generate de relatia cu divinitatea sau femeia, mentionand persoanele carora i-au fost dedicate. Mircea Mihaies face analogii intre viata si muzica lui Leonard Cohen si a altor cantareti de gen, cum este, de exemplu, Bob Dylan: “Pe cand folkistii promovau un stil de viata boem, la limita promiscuitatii, Cohen nu elimina cu totul tabieturile conservatorismului burghez. Facuse studii serioase, ba chiar predase la Montreal University, se imbraca bine si nu cazuse în habotnicia militantismului de stanga" sau “E drept, lui Cohen ii lipseau calitatile care in Bob Dylan se aflau din belsug: lacomia parvenitului, cinismul si aroganta unui enfant terrible, repetent la capitolele buna crestere si recunostinta. Cohen avea in schimb talentul de a-si complica la nesfarsit viaţa. Acolo unde Bob Dylan taia cu briciul, rupandu-se cu brutalitate de trecut, calcand peste cadavre, Leonard Cohen facea greseala dupa greseala: nu doar ca era incapabil sa renunte la actualele iubite, dar le cara peste tot cu sine pe foste. O nesfarsita cohorta de incriminari, recriminari, depresii si paralizii marcheaza aceasta epoca."
“ Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen” este scrisa intr-o maniera curata si sensibila prezentand un personaj “ rebel conformist, care stingea intregul patos al fiintei in chistocul unei tigari”, “un personaj sofisticat, (…) imbracat intr-un splendid costum Armani, intr-o poza de studiata nonsalanta, cu ochii ascunsi indaratul unei perechi de ochelari fancy, dar muscand zdravan dintr-o banana. Un ascet cu gura plina”, un personaj uneori anacronic, mai detasat de lume ca oricand: “Cohen a izbucnit in lacrimi si a fugit de pe scena: efectul drogurilor se epuizase pe neasteptate. In culise, prada unei agitatii nemaipomenite, artistul a simtit nevoia… sa se barbiereasca, in timp ce multimea, surescitata la culme, ii cerea sa revina. Concertul s-a incheiat in urale, intr-un paroxism emotional in care Cohen orchestra si spectatorii plangeau cu totii.” Miclaus reuseste sa relateze intr-o maniera personala, descifrand simboluri, relatand momente cruciale, explica si argumenteaza. Cu sensibilitate. Ca si cand ar vorbi cu sine.
“ Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen” este scrisa intr-o maniera curata si sensibila prezentand un personaj “ rebel conformist, care stingea intregul patos al fiintei in chistocul unei tigari”, “un personaj sofisticat, (…) imbracat intr-un splendid costum Armani, intr-o poza de studiata nonsalanta, cu ochii ascunsi indaratul unei perechi de ochelari fancy, dar muscand zdravan dintr-o banana. Un ascet cu gura plina”, un personaj uneori anacronic, mai detasat de lume ca oricand: “Cohen a izbucnit in lacrimi si a fugit de pe scena: efectul drogurilor se epuizase pe neasteptate. In culise, prada unei agitatii nemaipomenite, artistul a simtit nevoia… sa se barbiereasca, in timp ce multimea, surescitata la culme, ii cerea sa revina. Concertul s-a incheiat in urale, intr-un paroxism emotional in care Cohen orchestra si spectatorii plangeau cu totii.” Miclaus reuseste sa relateze intr-o maniera personala, descifrand simboluri, relatand momente cruciale, explica si argumenteaza. Cu sensibilitate. Ca si cand ar vorbi cu sine.
