Annie Buzantian - o prezenta unica in lumea parfumierilor contemporani

Annie Buzantian – o romanca de origine armeana, nascuta la Constanta si stabilita la varsta de 20 ani in America, a revolutionat piata parfumurilor pe noul continent, fiind prima femeie detinatoare a titlului de Maestru Parfumier din anul 1998 si cea care a lansat “creatii-reper” pentru branduri renumite ca Marc Jacobs, Estee Lauder si Armani.

Trebuie mentionat faptul ca in lume sunt 3 maestri parfumieri: Annie Buzantian in New York, Roja Dove in Londra si Lie Antoine in Paris. Tocmai de aceea, rolul si locul ei in aceasta industrie este extrem de relevant fiind singura femeie investita cu acest titlu. In 1970, cand a pus piciorul pe pamant american, tara de adoptie fierbea de efervescenta si incuraja tinerii creativi. Nasul acvilin cadra cu chipul ei daltuit de natura in forme specifice natiei din care se tragea. Era tanara, frumoasa, oarecum exotica, plina de curaj si idei noi. O sa ma intrebati de ce m-am oprit asupra nasului? Pentru ca nasul este organul olfactiv a caruit sensibilitate si finete joaca un rol esential in meseria oricarui parfumier. Primul job pe care l-a avut i-a deschis oportunitati nebanuite, fiind angajata intr-o fabrica de parfumuri. Doi ani mai tarziu, a fost angajata la Casa de Parfumuri Firmenich unde a ocupat pozitia de “parfumer trainee” si unde lucreaza de 42 de ani. Muzica a fost cea care a inspirat-o si singura marturiseste ca a ajutat-o sa creeze parfumuri care au scris istorie.”Muzica a fost unul dintre lucrurile care m-au ajutat sa inteleg modul in care sa creez un parfum. Pana ce si limbajul este similar, deoarece vorbim despre note, despre o combinatie armonioasa de note olfactive. Orice noua compozitie incepe prin a pune laolalta cateva lucruri impreuna ca sa iti dai seama daca se potrivesc, iar crearea unui parfum inseamna acelasi lucru”. Un an mai tarziu, a lansat primul ei parfum, “Love’s Musky Jasmin”, fapt care i-a deschis usile unor reputate case de parfumuri: Estee Lauder, Marc Jacobs, Ralph Laurent, Tommy Hilfiger, Vera Wang si Giorgio Armani. In vacantele petrecute la bunicii stabiliti in Bulgaria a vazut lanuri intregi de trandafiri si a respirat cu nesat parfumul lor pregnant. Dar, dupa cum singura marturiseste, “it was like a clean slate” ( a fost un fel de tabula rasa). Mirosul aromei de galbanum i-a amintit de copilarie, de aerul Marii Negre din Romania care razbatea prin geamurile deschise in locuinta aflata in apropierea falezei si a ramas unul din ingredientele de baza folosite in munca de creatie. Sursa de inspiratie sunt amintirile stocate in toate ungherele memoriei, senzatiile, trairile, oamenii si experientele. Creeaza amintiri care miros frumos. “If you have a gift, you have to find it your own way so can stand on your own feet all the time” (daca ai un dar, trebuie sa-ti gasesti propriul drum astfel incat sa poti trai pe picioarele tale tot timpul) , spune Annie. 

Una dintre capodoperele sale este “Puredistance”, creat initial ca parfum personal, dar imediat a realizat ca acesta avea sa fie semnatura ei olfactiva, bumerangul care ii va deschide usile si ii va netezi calea catre succes. 

Parfumul avea sa fie un fel de voiaj catre inima esentelor si cheia care deschidea calea catre frumusetea atemporala. Este unul dintre cele mai exclusiviste parfumuri din lume, fiind asamblat manual si comercializat doar in cateva magazine selecte la nivel mondial. Construit pe jocul dintre aparenta si esenta, parfumul rezultat a fost o aroma la fel de complexa ca un diamant pretios extrem de atent slefuit. Notele de ceai verde, mosc, chihlimbar, flori de citrice, iasomie, magnolie si mimoza reprezinta o promisiune a frumusetii eterne, a elegantei desavarsite, transmitand caldura si senzualitate. Parfumul este prezentat intr-un recipient elegant, ambalat in accesorii extrem de pretioase.

Din aceeasi colectie face parte urmatorul parfum, “Antonia”, denumit dupa numele mamei care i-a fost si sursa de inspiratie. Notele din plante verzi transmit caldura, blandete, optimism.

Ai crede ca ar fi un parfum de moda veche, dar te-ai insela amarnic, caci aroma sa este in afara timpului, dar se potriveste perfect femeii inocente, stapana pe sine, constienta de propria valoare, dansand intr-un echilibru perfect intre optimismul contagios si senzualitatea delicata.  

A urmat “Puredistance M Parfum” un amestec somptuos si senzual de note orientale, rezultand o esenta nobila si extrem de sofisticata, inspirat de interiorul masinii Aston Martin care a fost condusa de agentul secret James Bond. 

Compozitia toarce lenes arome de piele si mirodenii, de paduri si rasini, rezultand o esenta sic, pe cat de senzuala si reconfortanta, pe atat de periculoasa si excitanta.

Directorul de creatie al Puredistance , Jan Ewoud Vos, a ales numele urmatorului succes olfactiv, “Opardu”, si i-a cerut lui Annie sa creeze un parfum hipnotizant, romantic si seducator, care sa fie inspirat de viata de noapte pariziana, care sa exprime opulenta si misterul anotimpurilor de altadata. 

Annie nu s-a lasat mai prejos si a amestecat notele pudrate si moi ale florilor de liliac, tuberoze, gardenii, iasomie si garoafe rezultand un parfum agatat de coapsa timpului, care face legatura dintre charmul de odinioara si modernismul elegant al prezentului.

Cine nu ma crede poate sa incerce. Bani sa fie in pusculita, caci rau n-o sa va para.

Bibliografie:
http://www.puredistance.com

Destinul scris in palma

Daca te uiti cu atentie la poza, tanara bruneta, al carei par este pieptanat cu carare pe o parte, lasandu-i fruntea libera, iti atrage imediat privirea datorita danturii impecabile care infloreste intr-un zambet larg si inocent. Numele ei este Oona O’Neill si a fost fiica scriitorului american Eugene O’Neill si a scriitoarei britanice Agnes Boulton. Parintii au divortat cand ea avea 4 ani, iar tatal a plecat in Europa impreuna cu femeia pentru care si-a lasat balta familia, rupand vreme de 8 ani orice legatura cu fiica lui. Biata copila i-a trimis nenumarate scrisori scriindu-i “tati, te iubesc atat de mult, nu ma uita!” si implorandu-l sa vina sa o vada. La varsta de 17 ani a fost surprinsa de catre paparazzi intr-un bar de noapte in compania prietenelor ei, Carol Marcus si Gloria Vanderbilt, care aveau sa se casatoreasca fiecare cu barbati mult mai in varsta decat ele, iar pozele au aparut in presa de scandal. 

Tot cam pe-atunci, scriitorul J.D.Salinger in varsta de 22 de ani, autorul romanului celebru “The catcher in The Rye”, a intalnit-o la New York si intre ei s-a nascut o frumoasa poveste de amor platonic care a durat pana cand acesta s-a inrolat voluntar si a participat la debarcarea trupelor americane in Normandia, iar Oona a plecat la Hollywood cu gandul sa se faca actrita. Salinger stia ca nu-l va astepta, motiv pentru care a incercat sa scape de sentimente, daramandu-si iubirea de pe soclul pe care singur o urcase, cuvintele sale  “Little Oona’s hopelessly in love with little Oona” (mica Oona este indragostita pana la disperare de mica Oona) ramanand celebre pana astazi. Multi sunt de parere ca tocmai gelozia si sentimentul de insecuritate l-au ajutat pe Salinger sa transforme o iubire naiva intr-o mare pasiune, dezvoltata in lipsa fiintei adorate. Frumoasa si celebra, Oona a cunoscut o multime de barbati, dar fiecare dintre ei avea un singur gand: sa o aduca in patul lui. 

Printre acestia se afla si Orson Welles, un tanar promitator de 26 de ani care tocmai publicase romanul “Citizen Kane”, care a plimbat-o cu masina, a purtat-o prin barurile mondene si a planificat lungi plimbari romantice incercand din rasputeri sa o cucereasca. Tinerei ii placea vocea lui grava, dar ii displacea profund nasul lui proiemintent, un motiv cu adevarat credibil pentru care tanara aspiranta la cariera de actrita de succes nu putea cadea in plasa lui Cupidon. Conform notelor din jurnalul ei, intr-o seara cei doi s-au oprit pe o banca sub un felinar care isi indulcea lumina in fundalul unui amurg tarziu de vara. Orson i-ar fi spus ca el detinea capacitatea de a-i citi viitorul in palma, iar tanara credula si-a pus palma mica si delicata in mana lui lata si grea. El i-a desfacut degetele unul cate unul descoperindu-i astfel liniile vietii si acesta i-ar fi spus: ”Linia dragostei arata ca te vei marita curand cu un barbat mult mai in varsta decat tine. Cum ar fi, de pilda, Chaplin…” Inocenta faptura ar fi ras la auzul unei asemenea excentricitati, iar istoria nu ne da mai multe detalii cu privire la amorul frugal dintre cei doi protagonisti.  Cert este faptul ca in 1943, Oona se afla deja la Hollywood, participase la catega sesiuni de casting promitatoare si astepta un raspuns. Minna Wallis a organizat special un dineu ca sa o prezinte pe Oona geniului de necontestat al cinematografiei mondiale. Charlie Chaplin cauta o tanara actrita pentru rolul lui Bridget din filmul lui, “Shadow and Substance”. 

Maestrul a contemplat-o pe tanara cu buzele rujate-n mov, nasul drept si ochii stralucitori pusi in valoare de parul negru care-i incadra fata. Purta o bluza neagra cu un decolteu frumos, asortata cu o fusta fancy imprumutata din garderoba mamei ei. 

Tanara s-a uitat in ochii lui incredibil de albastri, la parul lui alb, la statura lui mica ce inainta spre ea nu mergand, ci parca dansand.  La prima vedere, Oona i se paruse mult prea tanara pentru rol si i-a propus sa ii dea lectii de actorie care s-au transformat curand intr-o suculenta poveste de dragoste. 

Chaplin isi facuse debutul la 24 de ani, avea un succes teribil la femei, fusese deja casatorit de 3 ori  cu actritele Mildred Harris, Lita Grey si Paulette Goddard, bifase nenumarate alte relatii de amor care avusesera menirea sa ii complice viata pana la absurd pana la varsta de 54 de ani cand a intalnit-o pe tanara aspiranta la o cariera cinematografica de succes, in varsta de doar 17 ani. Chaplin era deja incurcat de mai bine de un an cu Joan Barry in varsta de 23 de ani care ramasese gravida cu celebrul comic si care isi doarea cu ardoare un mariaj cu acesta, recurgand la santaj si bifand mai multe tentative de sinucidere. Relatia lor avea sa inceteze cand Joan s-a strecurat intr-o dimineata in locuinta artistului si a dat peste Oona goala in patul lui Chaplin, dupa care a luat-o la goana pe scari incercand sa isi taie venele. Dar Chaplin era indragostit pana peste urechi de frumoasa fiica a celebrului scriitor american care inca era minora, iar Joan, impreuna cu mama ei, l-au acuzat de Chaplin de legaturi “imorale” cu un minor pentru care acesta riscase sa primeasca 20 de ani de inchisoare. Comicul, satul de toate femeile care ii complicasera viata pana atunci, desi tot el facuse afirmatia ca, pana la 50 de ani, se culcase cu peste 2000 de femei, se manifestase timid in relatia cu aceasta tanara care a preluat initiativa si i-a usurat astfel partenerului deciziile. Celebrul actor a mutat-o pe Oona in diferite orase din America pe toata durata procesului in care sala de judecata era luata cu asalt de sute de oameni curiosi, pana cand aceasta a implinit varsta de 18 ani si cei doi si-au putut legaliza relatia. Eugene O’Neill a intrerupt orice legatura cu fiica lui refuzand sa o vada timp de 10 ani pana cand a decedat. Chaplin a fost obligat sa recunoasca paternitatea copilului lui Joan si sa ii plateasca o pensie alimentara de 75 de dolari pe saptamana. 

Chaplin si Oona s-au casatorit un an mai tarziu si au avut impreuna 9 copii, dintre care au supravietuit doar 8, dar relatia lor a avut de suferit datorita procesului. Sallinger, mirat ca Oona nu-i mai raspundea de o vreme la scrisori, a aflat despre mariaj din cronicile de scandal si, suparat, s-a insoara cu o nemtoaica, Sylvia, despre care a aflat ulterior ca a fost membra a Gestapo-ului si de care a divortat dupa 8 luni de la casatorie. El s-a recasatorit cu Claire Douglas cu care a avut 2 copii pe periada a 10 ani de mariaj, dupa care a divortat. Nu stim sigur daca genialul Orson Welles chiar stia sa ghiceasca in palma, dar acel amurg romantic care i-a indemnat pe cei doi sa se opreasca pe o banca stinghera si-a pus amprenta pe destinul a trei barbati renumiti in care Oona a detinut rolul principal.

Bibliografie:

Oona & Salinger – Frederic Beigbeder

http://www.biography.com/people/jd-salinger-9470070

In vecinatatea mortii impreuna cu fratii Minovici

N-am sa fac un secret din faptul ca mi-a placut la nebunie romanul "Solenoid" al lui Mircea Cartarescu. O carte care te obliga la introspectie serioasa, la redefinirea eului, la repozitionarea propriei personalitati in destinul pe care ni-l construim singuri. Nu am sa fac nici un fel de analiza a romanului pentru ca fiecare cititor il simte in mod diferit, iar emotiile sunt oarecum personale si imposibil de descris. Dar au fost cateva capitole care au condus de repovestirea unor experiente si biografii care pe mine m-au impresionat. Una dintre ele a fost o scurta trecere in revista a vietii fratilor Minovici. Sa fie datorita faptului ca sotul meu este medic legist si oarecum unele informatii le stiam trunchiat, iar curiozitatea m-a fortat sa cercetez ceva mai aprofundat? Sau poate pentru faptul ca viata nu poate fi judecata si interpretata decat pusa in balanta cu moartea? N-as sti sa va dau un raspuns concret. Insa ceea ce stiu cu certitudine e ca n-as putea sa trec mai departe fara sa va spun si istoria acestui domeniu asa cum l-am inteles eu.

La marginea Bucurestiului, langa lacul Herastrau, s-a nascut in anul 1872 dintr-o familie de armeni veniti din Botosani arhitectul si inginerul roman Hristea (Cristofi) Cerchez. Acesta era unul dintre cei 17 frati  din care 11 isi gasisera sfarsitul in urma epidemiei de holera. A absolvit "Scoala Nationala de Poduri si Sosele" in 1894 si si-a continuat cursurile de arhitectura la Politehnica din Milano in urma unei burse private pe care i-a acordat-o doamna Elena Turnescu. La intoarcerea in tara, mentorul lui avea sa fie arhitectul Ion Mincu, reusind mai tarziu sa isi impuna stilul sau personal caracterizat de casele cu cerdac, marcate de foisoare laterale, stalpi decorativi din lemn cu capiteluri si discuri ceramice. Constructiile sale au fost proiectate cu un singur etaj, cu pivnite la subsol, cu spatii de primire (sufragerie, salon si birou) la parter si dormitoarele cu bai si toalete la etaj. Se inspirase  din arhitectura traditionala a caselor targovetilor din sec 17, dominate de fatade asimetrice, geamlacuri ornate cu panouri de stuc si intrari care copiau portile taranesti “garlici”.

Viata lui avea sa se intersecteze cu cea a unei familii de vlahi aromani, familia Minovici. Batranul Stefan Minovici, primar in Ramnicu Sarat, a avut 13 copii din care au trait doar 9: 6 baieti si 3 fete, dar 3 dintre ei aveau sa ii duca numele si renumele in istorie: Mina, Stefan si Nicolae.

Mina era cel mai mare dintre cei trei si a intrat in istoria medicinei ca parintele medicinii legale si farmacist. Situatia grea a familiei avea sa ii forteze destinul si sa il oblige sa isi construiasca o cariera de succes prin propriile sale puteri. Tatal le murise de tanar, iar Mina a fost obligat de conjunctura sa preia fraiele autoritatii parintesti ajutandu-si mama sa le dea un rost in viata fratilor mai mici. Din lipsa posibilitatilor financiare, si-a intrerupt studiile gimnaziale si s-a inscris la Scoala Superioara de farmacie. A obtinut atestatul de asistent in farmacie o data cu dreptul sa urmeze cursurile academice pentru obtinerea licentei. Carol Davila a fost impresionat de inteligenta si seriozitatea lui si l-a pastrat preparator la catedra de chimie, oferindu-i sansa sa urmeze in paralel cursurile Facultatii de Medicina. Dupa ce a absolvit, s-a specializat in toxicologie si medicina legala la Paris. A facut sacrificii imense ca sa isi poata finaliza studiile, rabdand de foame si de frig pana cand efortul lui a fost incununat cu titlul de doctor in urma sustinerii tezei de doctorat cu tema “Studiul medico-legal despre moartea subita in urma loviturilor primite in abdomen si laringe”. Astfel, Mina si-a facut intrarea in mediul academic francez, primind “Certificat de Scolarite” si fiind ales membru al Societatii de Medicina Legala din Franta. Ulterior au urmat studiile cu adevarat valoroase: “Studiu medico-legal asupra alcaloizilor cadaverici””, “Putrefactia din punct de vedere medico –legal”, “Asupra criminalitatii feminine in Romania” si “Tratat complet de medicina legala” in doua volume. Cand s-a intors in tara, visul lui a fost sa infiinteze primul institut de medicina legala din Romania care astazi ii poarta numele. El considera medicina legala “o stiinta cu totul speciala” datorita rolului “eminamente juridic, prescris si fixat prin lege”. 

Cladirea a fost construita in 1892 de catre arhitectul Hristea Cerchez la intersectia strazii Cauzasi, astazi Splaiul Unirii, si daramat de catre Ceausescu in 1985. Era o constructie masiva, cu o cupola uriasa absolut impresionanta prin dimensiuni si sobrietate. 

In “Solenoid”, Mircea Cartarescu descrie intr-o maniera alegorica aceasta cladire : ”Era o constructie ciclopica, o cupola uriasa de piatra, ca un ochi deschis spre cer, inconjurata pe inelul lat care-i dadea ocol, de douasprezece statui ale starilor de umbra ale sufletului: Tristetea, Disperarea, Groaza, Nostalgia, Amaraciunea, Mania, Revolta, Melancolia, Greata, Oroarea, Jalea si Resemnarea. Toate erau de bronz innegrit, de trei ori mai mari decat proportiile umane, si reprezentau femei in vesminte searbede, cu fete de carbune. Singurele vii si pline de-o forta convulsiva erau bratele lor goale, neinchpuit de expresive in gesticulatia lor incremenita. Mainile acelea terminate cu gheare, inaltarea blasfemator catre cer, pareau labele articulate ale unei capuse exorbitante. In apexul cupolei se ridica in postament pe care levita, la jumatate de metru de piatra lucioasa (incat de jos nu se observa ca marea si greaua statuie nu atingea soclul in nici un punct), a treisprezecea statuie, Damnarea, de patru ori mai inalta si mai masiva decat celelalte, ridicandu-si direct catre zenit fata cu gura cascata intr-un urlet mut, inspaimantator, etern.” 

Cladirea a costat Comuna Bucurestilor 87 de mii de lei aur, iar statul roman alte 50 de mii lei aur. Institutul a fost o premiera mondiala, tinand seama ca morga pariziana si cea londoneza au fost inaugurate in jurul anului 1920, si a servit ca model si altor tari. Daca imi aduc aminte, cred ca in Brazilia exista o copie fidela a acestei cladiri. 

Imensul mausoleu al mortii era compartimentat in camere pentru expunerea si conservarea  cadavrelor, salile de autopsii, salile de prelevare de organe, laboratoare de microscopie, fiziologie, anatomie patologica - toate dotate cu aparatura ultramoderna, un amfiteatru cu o capacitate de 300 de locuri, o biblioteca, o capela si un muzeu cu exponate anatomice si instrumente folosite in comiterea crimelor sau a cazurilor de sinucidere. 

Fiecare exponat avea atasat un scurt istoric, o poveste. Tot de institut apartinea si Scoala Stiintifica de Politie, similara astazi serviciului de criminalistica. Pe langa munca din cadrul institutului, Mina a avut si o activitate academica: in 1896 a inceput sa predea cursuri de medicina legala la Facultatea de Drept, iar in 1919 a devenit decanul Facultatii de Medicina. A murit in anul 1933 la varsta de 75 de ani lasand cu limba de moarte ca “oriunde voi muri, corpul meu sa fie adus la Institutul Medico-Legal unde voi fi depus la capela. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o parada. Voi fi transportat in cimitirul Bellu cu dricul automobil. Sotia mea, care dispune de corpul meu, este rugata sa nu-mi incalce ultima dorinta.” Din fericire, n-a mai apucat ziua in care buldozerele comuniste puneau la pamant cel mai mare si modern institut medico-legal din Europa la vremea cand a fost inaugurat si o importanta cladire de patrimoniu national. In urma lui a ramas primul tratat de medicina legala redactat in Balcani care reprezinta si astazi biblia medicinei legale romanesti. Cand starea lui de sanatate s-a agravat, la conducerea institutului a fost numit Nicolae care a ocupat aceasta functie pana in 1938 cand conducerea i-a revenit profesorului Theodor Vasilescu, ginerele lui Mina Minovici.

Stefan a fost cel de-al saselea fiu din familia lui Stefan si Sofia Minovici. Nici acesta nu a avut o copilarie fericita, dupa moartea tatalui fiind obligat sa isi aduca si el aportul la intretinerea familiei. In fiecare duminica si de sfintele sarbatori mergea la biserica sa traga clopotele, sa bata toaca, sa ajute preotul la oficierea slujbei si sa cante in strana alaturi de paracliser. Banii pe care ii castiga ii ducea mamei pentru hrana. Viata lui avea sa se schimbe in bine cand Mina a prins cheag in capitala si si-a adus familia langa el. Tot datorita lui, Stefan a plecat la Berlin si a studiat farmacia. La intoarcerea in tara, a infiintat “Asociatia generala a corpului farmaceutic din Romania” , “Catedra de chimie analitica” si “Societatea de chimie din Romania”. A murit in 1935 in urma unei hemoragii cerebrale.

Doua dintre proiectele lui Hristea Cerchez au fost comandate de catre fratii Minovici: primul – Institutul de Medicina Legala, iar cel de-al doilea a fost Vila Minovici sau Vila cu 40 de clopotei, situata in apropierea lacului Herastrau in prelungirea strazii Lucaci, pe care arhitectul a construit-o in anul 1904 in stil traditional romanesc si care avea sa devina un punct de referinta pentru lumea buna care se plimba cu trasura la Sosea. In primavara anului 1903, dintr-o birja au coborat in plin camp doi barbati: Nicolae Minovici, proaspat medic legist cu doctorat obtinut la Paris si arhitectul Cerchez. Venisera sa discute despre noul proiect care avea sa prinda contur chiar in acel loc intins pe care tanarul medic il cumparase la margine de oras. Aici dorea sa isi ridice o vila moderna cu gradini care aveau menirea sa sporeasca frumusetea arhitecturii vilei. Avea sa ii lase libertate creativa deplina, iar arhitectul a ales sa proiecteze un asezamant in stilul neo-romanesc intr-un camp pustiu populat de lupi, ciute si pasarile salbatice ce-si facusera cuib in salbaticia lacului din imprejurimi. Cerchez nu s-a dezmintit si a ridicat “prima casa in stil popular romanesc” langa bariera de nord a Bucurestiului. 

Aici dorea Nicolae sa isi expuna colectia de opere de arta populara si sa organizeze intalniri familiale sau cu prietenii si colegii de breasla. Doi ani mai tarziu, aici functiona primul muzeu privat. In 1936, tot Nicolae avea sa doneze muzeul prin testament capitalei cu conditia ca niciodata sa nu i se schimbe destinatia. Vila era inconjurata de o superba gradina a carei frumusete a fost sporita de sculpturile decorative realizate de Wilhelm August von Becker.

Nicolae Minovici a fost cel de-al 7-lea copil al familiei Minovici si avea reale inclinatii artistice. Dupa ce absolvise cursurile liceului Sf Sava, s-a inscris la Scoala de Belle-Arte, dar s-a retras dupa primul an de curs. Mina, fratele mai mare, l-a convins sa se inscrie la Facultatea de Medicina, dar el a ramas un iubitor si colectionar de obiecte de arta toata viata. Meritele sale in medicina legala au intrat in analele de specialitate, fiind cel care a reusit sa identifice un hot in baza amprentelor digitale. Era fascinat de lumea periferiilor citadine care isi purta cu mandrie ostentativa tatuajele, fapt care l-a incurajat sa isi dea un doctorat cu lucrarea “Tatuajele in Romania”, lucrare cu tematica unica in Romania pana in acest moment. El a inteles importanta tatuajului ca forma de identificare a unui cadavru. In acea perioada, cele mai multe persoane tatuate erau straini, dintre 66 de cadavre, 56 nu erau romani. Desenele erau dintre cele mai ciudate: cuplul regal al Romaniei sau “nudul amantei sale care facea un mare contrast cu cadavrul fiului sau”. El platea persoanele tatuate cat inca erau in viata cu conditia ca, dupa moarte, pielea sa ii fie donata. A decupat aceste tatuaje si le-a expus in muzeul din Institutul Medico-Legal. Tot Cartarescu povesteste despre pasiunea obsesiva a lui Nicolae intr-o maniera extrem de pitoreasca: “ “De mic, spun cercetatorii vietii sale , fusese atras de arta abstrusta a tatuajului. Cutitarii si puscariasii de care era plin orasul dunarean pe vremea copilariei sale aveau pe trupurile lor slabe si viguroase, din frunte pana la labele picioarelor si de pe buze pana pe testicule, nenumarate desene incrustate grosolan in piele, o adevarata cronica primitiva, grotesca, hilara si terifianta in acelasi timp a cucerniciei lor, a iubirilor lor, a poftelor lor, a nelegiuirilor lor, a fricilor si extazurilor lor. Erau inimi strapunse, serpi cu solzi verzi si albastri, femei cu sani enormi si fete oligofrene, coane si dumnezeiesti ochi triunghiulari, sfinti cu aureole, picioare cracanate cu vulve desenate obscen, rosii tipatoare,-ntre ele. (…) Cand intrase student, in 1888, la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, Nicolae isi cumparase un aparat foto Kinetograph, o simpla lada de placaj cu doua lentile montate-n tuburi de alama lustruita si se-ntorsese in fabuloasa Braila. Rezultasera patru sute de fotografii de barbati si femei goi, tatuati de sus pana jos, si un studiu etnografic numit “Tatuaje din zona dunareana”, care a fost primit excelent intre specialisti. Cu aceeasi ocazie incheiase contract cu zeci de braileni care, contra unei sume nici macar generoase, se angajasera ca, dupa moarte, sa-i cedeze lui Nicolae pielea inainte de a fi ingropati. Si intr-adevar exista si azi la muzeul Morgii cinci sau sase astfel de piei tatuate, umplute cu zegras de taxidermistii abili ai institutului si cu ochi de sticla, asemenea animalelor de la celalalt muzeu initiat in epoca, cel de stiinte naturale, opera lui Grigore Antipa”(pag 364 si 365). Tot lui i se datoreaza infiintarea primei Societati de Salvare din Balcani, intretinuta vreme de 3 decenii din venituri personale. El a creat primul spital de urgenta din Romania si al doilea din Europa. Socant a fost faptul ca a studiat vreme indelungata efectul spanzurarilor asupra corpului uman, bazandu-se pe experientele personale rezultate din actiuni atent controlate si monitorizate,  care au condus la publicarea altei lucrari de referinta, “Studiu asupra spanzurarii”. Nicolae folosise un fel de parghie cu ajutorul careia un asistent il tragea progresiv in lat. Intre cei doi se stabilise un fel de cod nonverbal, prin care Nicolae ii arata cand trebuie sa slabeasca latul si sa il lase pe pamant. Unele experimente durau de la 4-5 secunde pana la 25-26 de secunde, iar spanzurarile au fost nenumarate. 

Tot Cartarescu descrie in stilul lui caracteristic aceasta pasiune a lui: „Timp de doua decenii, Nicolae Minovici avea sa experimenteze pe el insusi tehnici tot mai sofisticate de spanzurare controlata, in cadrul programelor de cercetari ale Institutului de Medicina Legala. Initial construise un aparat simplu de autoasfixiere: o saltea, un scripete atarnat de tavan, o funie ce era trasa cu putere de chiar cercetatorul lungit, cu streangul de gat, pe saltea. (…) Nicolae Minovici se aspanzurase astfel de sute de ori in cele doua decenii, in adancul straniu al Morgii, dar numai in ultimii cinci ani ajunsese-n Nirvana. Abia atunci publicase principala sa opera, “Studiu asupra spanzurarii” “ (pag  369). El vroia sa stabileasca clar cine se sinucidea prin spanzurare si cine comitea o crima simuland o spanzurare. Competentele sale profesionale l-au ajutat sa promoveze in pozitia de sef de lucrari si apoi de conferentiar la Facultatii de Medicina la Catedra de Medicina Legala. La CV-ul profesional a adaugat in 1926 un mandat de primar al sectorului 3, care avea in componenta mahalalele Rahova, Grozavesti, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, Calea 13 Septembrie, Serban Voda, toate prezentand un tablou general cu strazi nepietruite si fara trotuar, fara canalizare si neiluminate, cu maidane pline cu gunoi. Ca un bun gospodar, a decis ca salubritatea sa isi faca treaba in mod constiincios: strazile au fost curatate periodic, arterele principale au fost pavate cu piatra, focarele de gunoi eliminate si locurile transformate in parcuri. A ridicat locuinte pentru gunoieri si maturatori, au fost construite WC-uri subterane, i-a ajutat pe cei sarmani cu bani pentru tratamente medicale sau pentru lemne si alimente, a finantat asociatiile de caritate care se ingrijeau copiii orfani sau abandonati. A eradicat cat a putut medicina empirica practicata de vraci, moase si vrajitoare. Locuitorii l-au poreclit: “Minovici darama tot/Minovici e tarnacop!” A murit in 1941 dupa o lunga suferinta de 3 ani generata de un cancer in laringe, fara sa fi fost vreodata casatorit.

Nepotul lui Nicolae, Dumitru Furnica-Minovici, fiul surorii fratilor Minovici, Elena Minovici, si a negustorului brasovean, Zaharia Furnica, a deschis si el in 1947 Muzeul de Arta Veche Apuseana intr-o casa ridicala in stil Tudor care a fost proiectata de catre arhitectul italian Enzo Canella. Aici au fost expuse colectii de arme medievale si moderne: trofee, arbalete, pusti cu cremene, halebarde, vitralii austriece, germane, flamande si elvetiene, tapiserii flamande, mobilier carti rare, opere de arta a pictorilor flamanzi, italieni si germani, scaune Chippendale, o oglinda venetiana si o superba soba de teracota. Intrarea se facea printr-o poarta din fier forjat, iar aleea mergea pana la usa din stejar masiv care avea aplicata un “martello” din bronz reprezentand-o pe Diana, zeita vanatorii. Deasupra usii se afla un superb basorelief care il reprezentau pe Hubertus, zeul vanatorii.

De ce va scriu acest material? Pentru ca, fara sa vreau, in multele dati cand citesc si incerc din rasputeri sa ma informez, sa descopar si sa invat, constat cu mirare ca cei mai multi dintre cei care au scris istoria Romaniei si au facut ceva cu adevarat important pentru popor, nu au fost romani neaosi. Dar poporul, in marea sa stare de gratie, i-a pretuit asa cum se cuvine.

Bibliografie:

http://www.b365.ro/tur-fotografic-in-bucurestiul-arhitectului-cerchez-povestile-caselor-pe-care-le-vedem-zilnic_209662.html#sthash.DIMZB0uc.dpuf

“Prof.Mina Minovici”in pragul unui secol de activitate – Prof Dr, Moise Terbancea, 1982

“Solenoid” – Mircea Cartarescu

Familia lui George Boole

Intr-o zi ploioasa de noiembrie a anului 1864, celebrul matematician si membru al Societatii Regale londoneze, doctor onorific al universitatilor din Oxford si Dublin, George Boole, parcurgea cele 3 mile distanta dintre Universitatea unde tinuse cursurile in fata unei aule pline de studenti si casa lui din Lichfield Cottage. Intrase in aula putin ingandurat, iar sala de curs era plina ochi de studentii care aproape ca nu indrazneau sa respire in prezenta renumitului profesor. Plouase torential , iar apa ii curgea siroaie din hainele ude. Nici prin cap nu-i trecuse sa renunte si sa se intoarca din drum. Cand a ajuns acasa, nevasta-sa l-a dezbracat, l-a bagat in pat aproape fortat incercand sa ii incalzeasca asternuturile cu sticle umplute cu apa calda si obligandu-l sa bea ceai fierbinte. Dar toate astea nu l-au ajutat foarte mult, caci  celebrul profesor a considerat ca este in stare sa isi duca boala pe picioare, in ciuda faptului ca starea lui de sanatate se inrautatea  cu fiecare zi, iar febra ii crestea alarmant.  In luna urmatoare a decedat din pricina unei pneumonii, punand capat unei casnicii de 10 ani si lasand in urma o sotie si cinci fiice indurerate. Inchidea pentru totdeauna un geniu, creatorul logicii matematice moderne, al algebrei boolene care va sta mai tarziu la baza informaticii si va duce la inventarea calculatorului.  Boole revolutionase logica inauntrul ei atat de profund incat a fost nevoie sa treaca decenii ca opera lui sa poata fi inteleasa.  

Consoarta lui, Mary, a fost o femeie plina de viata, o senzuala fara voie, care purta cu eleganta boneta victoriana ce-i inrama chipul frumos. Provenea dintr-o familie renumita, fiind nepoata vicepresedintelui si profesorului de greaca de la Queen’s College din Cork, iar unchiul ei, colonelul George Everest, renumit militar si geodez britanic, a dat numele sau celui mai inalt munte de pe pamant la cateva luni dupa moartea lui Boole. Ea insasi fusese o matematiciana autodidacta care lucra ca si bibliotecara la Queen’s Colledge. Cei doi s-au cunoscut in 1850 pe cand Mary avea 18 ani. Din 1852, George i-a dat lectii de matematica si au inceput sa isi scrie unul altuia. Dupa 5 ani, cei doi s-au casatorit. George avea 40 de ani, iar ea doar 23. 

In ciuda diferentei de varsta, cei doi soti s-au iubit si au avut un mariaj fericit din care au rezultat 5 fete: Mary Ellen nascuta in 1856, Margret in 1858, Alicia in 1860, Lucy in 1862 si Ethen Lillian in 1863. 

Cand au ajuns la varsta maturitatii, toate au dovedit ca au fost inzestrate cu daruri exceptionale. Dupa moartea sotului ei, Mary s-a descurcat greu, dar  a avut grija sa nu faca nici un rabat la educatia fetelor.  

Cea mai mare dintre ele, Mary Ellen, s-a casatorit cu Charles Howard Hinton- filozof, logician si matematician care a fost condamnat pentru bigamie. Acesta, desi casatorit cu Mary Ellen de 3 ani de zile si realmente atasat de familia Boole, s-a insurat cu Maud Wheldon folosindu-se de un nume fals, John Weldon, careia , in urma unei escapade amoroase, i-a facut doi gemeni dintr-o lovitura. Cand a fost prins, a fost concediat, arestat si inchis. Dupa o zi de inchisoare, acesta a evadat si a fugit impreuna cu Mary Ellen in Japonia, iar de acolo au emigrat in America, angajandu-se la Universitatea Princeton ca profesor de matematica. Acesta se nascuse intr-o familie ciudata care instituise in micul lor univers familial libertatea la rang de lege. Tatal lui, eseistul James Hinton, filantrop si feminist convins, propovaduia din convingere poligamia, iar fiul lui care studiase la Oxford si predase matematica la Rutland i-a urmat convingerile intocmai. Charles a lansat ipoteza ca cea de-a patra dimensiune este comparabila cu timpul, incercand sa explice aceasta teorie cu ajutorul cuburilor cu laturile de cate un inch si colorate in 15 culori diferite. El a conceput hipercubul sub forma unui aranjament de 46.565 de cuburi fiecare avand latura de 3 centimetri, adica 36 x 36 x 36 de cuburi.

Vorbind despre cea de-a patra dimensiune, Hinton spunea: “Nu suntem, oare, comparabili cu acei preoti egipteni care, adorand o divinitate ascunsa, o imbracau cu haine tot mai bogate si o impodobeau cu cele mai frumoase ornamente? La fel ca ei, ne drapam spatiul in vesmantul maretiei si il infrumusetam cu podoabe de mari dimensiuni. Pana ce, deodata, pentru noi ca si pentru ei, cu o usoara miscare din umar, divinitatea incepe sa se miste, lasand sa cada vesmintele si podoabele, revenind ea insasi, revelata, dar invizibila; invizibila, dar lasand sa planeze prezenta ei.” Continuand in acelasi mod metaforic, el formuleaza solutia eliberarii umane: “Adevarata intelegere si adevarata venerare a spatiului se intemeiaza pe perceperea tuturor detaliilor formelor si configuratiilor, detalii care, la randul lor, prin exactitatea si precizia lor, genereaza singura intelegere fundamentala.”  Ideile sale au fost preluate de catre Pyotr Demianovitch Ouspensky care a lansat ideea ca cea de-a 4 dimensiune deschide usa catre constiinta umana. In lucrarile sale: Scientific Romances care a fost considerata de catre posteritate lucrarea sa de baza, “A New Era of Thought” si “The Forth Dimension” reprezinta astazi premisa de la care putem gandi astazi lumea cvadridimensional.El a introdus termenii de tesseract, kata si ama pentru a descrie perechile contradictorii: stanga-dreapta, sus-joj, ceea ce astazi numim “four dimensional space” (4D). In ciuda vietii tumultoase de cuplu, Mary Ellen i-a facut 4 copii. Cand au ajuns in tara tuturor posibilitatilor, viata celor doi a fost grea. Amandoi au acceptat slujbe prost platite pana cand o inventie neasteptata avea sa le aduca bunastarea: a patentat o masina de aruncat mingi de baseball pentru antrenamentele echipei universitatii. Dar o hemoragie cerebrala avea sa-i curme viata pe cand acesta tocmai implinise varsta de 54 de ani, lasand in urma lui teseractul sau hipercubul format din 81 de cuburi mai mici, creatia esentiala a propriei sale gandiri.

Nici despre viata lui Margret nu se stiu prea multe in afara faptului ca a fost mama renumitului matematician G.I.Taylor.

Alicia a fost singura dintre cele cinci surori care a mostenit talentul la matematica al tatalui ei, dezvoltand ideea ca spatiul are patru dimensiuni, nu trei. Ea a constatat faptul ca exista 6 prototipuri regulate in ciuda faptului  ca nu a aprofundat geometria analitica. Cea mai stearsa dintre surori, Alicia avea sa-si descopere un incredibil talent: vizualizarea obiectelor cvadridimensionale. Hinton a fost cel care i-a explicat principiul de baza, iar invatacelul avea sa isi intreaca maestrul, inchipuindu-si un sir nesfarsit de poligoane cvadridimensionale pe care le-a numit politopi. A indentificat 6 politopi, limitati de 5, 16 sau 26 de tetraedre, 8 cuburi, 24 de octaedre si 120 de dodecaedre. Ea a inventat termenul de prototip si a fost numita doctor onorific al Universitatii din Groningen.

Lucy a fost prima femeie profesor de chimie la London School of Medicine for Women in cadrul Royal Free Hospital  si prima femeie care a urmat cursurile universitatii Royal Institute of Chemistry din Marea Britanie.  Nu s-a casatorit niciodata, locuind impreuna cu mama ei pana cand a murit la varsta de 42 de ani, dupa ce isi petrecuse intreaga viata construind poliedre din carton in patru dimensiuni.

Cu sase luni inainte de decesul lui George Boole, in mai 1964, Mary a nascut cel de-al cincilea copil, o fata pe care au botezat-o Ethel Lilian, ca un omagiu al unei perioade in care viata lor de cuplu inflorea asemeni unei flori de crin. La 15 ani, citise o carte despre Mazzini, iar lectura acesteia a transformat-o peste noapte intr-o militanta convinsa in cautarea unei cauze nobile menita sa schimbe lumea. Mezina, avea sa devina un suporter infocat al ideilor revolutionare comuniste care bantuiau Europa la acea vreme, dar a devenit un romancier si muzician stimat care avea sa se marite cu un revolutionar polonez. La 18 ani, cand a primit o mica mostenire, s-a mutat la Berlin si-a urmat cursurile de pian ale Hochschule fur Musik, dovedindu-le tuturor ca avea talent, iar viitorul ei era unul promitator. Venise in Germania fascinata de ideile revolutionare comuniste care bantuiau Europa. Dupa terminarea facultatii, s-a intors la Londra unde a invatat limba rusa de la Sergei Kravchinski care a incurajat-o sa mearga in Rusia si sa lucreze ca guvernanta. Deja ideile anarhistului rus Stepniak pusesera stapanire pe mintea ei si devenise o infocata promotoare a ideologiei mentorului ei.  In casa acestuia ii cunoscuse pe Eleanor Marx, Friedrich Engels, William Morris, George Bernard Show si Oscar Wilde. A locuit vreme de 2 ani in St Petersburg la cumnata lui Kravchinski, Preskovia Karauloff, care si ea era casatorita cu un revolutionar rus, Vasily Karaulov, si a intrat in miscarea revolutionara a anarhistilor rusi. Cand acesta a fost arestat si exilat in Siberia impreuna cu sotia si fiul lor, Ethel a fost obligata sa se intoarca acasa unde a devenit o sustinatoare infocata a ideilor comuniste , infiintand impreuna cu Kravchinski “Society of Friends of Russian Freedom. Atunci l-a intalnit  pe Wilfrid Michal Habdank- Wojnicz, un anticar care evadase din Siberia si care isi luase numele de Wilfrid Michael Voynich al carui nume avea sa fie vesnic legat de celebrul manuscris cifrat, ramas pana in zilele noastre un mister, despre care nu se cunoaste nici autorul, nici data la care a fost scris si care ii poarta numele (Voynich). 

Acesta se nascuse in Polonia intr-o familie renumita, studiase chimia la Moscova si avea diploma de farmacist. Cand s-a intors acasa, si-a pus diploma in cui si a intrat in organizatia lui Ludwik Warynski, a fost un personaj activ in randul celor care se opuneau imperiului tarist si a intrat in cele mai hazardate actiuni, incercand chiar sa elibereze 2 condamnati la moarte. Cand a fost prins, a fost trimis in Siberia unde a prestat 3 ani de munca silnica pana a reusit sa evadeze. Sub aceasta aparenta de businessman, el de fapt strangea bani pentru revolutionarii polonezi si rusi, carora le procura documente false.  Acesta o vazuse pe Ethel intr-o duminica de Paste in anul 1887 de la geamul celulei sale din Varsovia cum se plimba pe langa zidurile inchisorii imbracata intr-un costum negru care ii venea turnat.  Afacerile lui prosperasera asa de bine, incat isi deschisese filiale in Paris, Varsovia si Florenta. Ethel era mai mare cu un an decat el si nici nu era tocmai o femeie frumoasa, dar era la fel de educata si aveau aceleasi idealuri, iar cei doi s-au apropiat. Nu se stie daca Eathen s-a indragostit de Voynich pentru ca era un revolutionar sau chiar ii cazuse drag barbatul, cert este ca, in 1902, cei doi s-au casatorit. Deja publicare romanul “The Gadfly” care ii adusese recunoastere internationala in 1897, iar in 1901 vazuse tiparul “Jack Raymond”, dar niciuna dintre cartile publicate dupa aceea nu a mai inregistrat succesul primului roman.  Romanul de debut (Taunul) fusese construit in jurul personajului-cheie  Arthur Burton, inspirat de catre anarhistul Sidney Reilly, un agent secret al serviciului britanic de spionaj pe care se presupune ca scriitoarea il cunoscuse in 1895 si despre care presa britanica, prin vocea jurnalistului Robin Bruce Lockhard, scria ca ar fi avut o legatura amoroasa cu acesta, bazandu-se pe calatoriile pe care le facusera in Italia si America de Sud. Cu toate astea, nu au existat nici un fel de dovezi ca Ethel sau sotul ei l-ar fi cunoscut in realitate pe agentul secret. In acea perioada a fost turnat filmul inspirat de catre “Taunul”, dar ea habar n-avea de succesul colosal pe care il avea cartea. Romanul de debut a avut un succes rasunator in Rusia si China si a vazut tiparul american si britanic in anul 1897. El a fost tradus in peste 23 de limbi si a atins un tiraj fantastic la 2,5 milioane de exemplare. In timpul Primului Razboi Mondial, Ethel si-a concentrat atentia asupra carierei sale muzicale, fiind cooptata in “Society of Women Musicians” si cotinuand acest demers inclusiv pe pamant american, atunci cand cei doi soti au emigrat in anul 1914 cand sotul ei si-a deschis o alta filiala la New York. Ethel a compus cateva cantate celebre, redactand cateva studii despre istoria muzicii, continuandu-si cariera de scriitor si traducator in limbile rusa, poloneza si franceza. Intre timp, amorul s-a cam dus pe valea sambetei, pentru ca eroul revolutionar s-a transformat intr-un burghez cuminte care aprecia mai mult o bere buna decat ideile ce zdruncinau batranul continent. In 1929, Wilfrid s-a imbolnavit de pneumonie, iar in 1930 a murit. Ethel il parasise de ceva vreme si traia impreuna cu amanta si secretara ei, Anne M. Nill. Ea a mai trait inca 30 de ani dupa moartea lui, trecand in lumea celor drepti in anul 1960. Cand i-a venit vremea sa isi incheie socotelile cu lumea, Anne a mostenit manuscrisul Voynich pe care l-a vandut contra sumei de 25.000 de dolari. Astazi, manuscrisul este asigurat pentru suma de un milion de dolari.

O sa va intrebati ce mi-a venit sa scriu despre acest subiect. Ei bine, vinovat este Mircea Cartarescu si al lui roman”Solenoid”. Mi-a starnit curiozitatea si am citit cam tot ce am gasit despre familia lui George Boole. Mircea Cartarescu, multumesc.

Bibliografie:
Charles Howard Hinton - The Froth Dimension, Ayer Company, 1904;
P.D.Ouspensky- Tertium Organum - A Key to the Enigmas of the World, Manas Press, 1920;
Mircea Cartarescu-Solenoid, 2015;

Simbolistica snurului de martisor

Nu mai este un secret: a venit primavara! Femeile si-au prins martisoarele in piept si buchete de frezii au luat cu asalt strazile orasului. Habar n-au barbatii cat de frumosi sunt cu florile in brate alergand spre femeile care ii asteapta cuminti. Strazile sunt pavate de tarabe si fiecare martisor rade aratandu-si snururile-n soare.

Dar cati dintre noi stiu originea biblica a delicatului snur bicolor? In capitolul 38 din Geneza este scrisa legenda lui Iuda si a nurorii lui, Tamar. Iuda s-a insurat cu Sua, fata unui Canaanean, cu care a avut 3 fii: Ir, Onan si Sela. Cand Ir a devenit barbat, Iuda si-a insurat primul nascut cu Tamar, dar acesta, “a fost rau in ochii Domnului, iar Dumnezeu a facut ca el sa moara”. Atunci Iuda si-a chemat cel de-al doilea fiu si i-a zis: “Intra la femeia fratelui tau, fa-ti datoria de cumnat si ridica-i urmasi fratelui tau”. Dar Onan stia ca urmasii n-ar fi fost ai lui si “isi varsa samanta pe pamant, ca sa nu-i ridice urmasi fratelui sau”. Dumnezeu s-a maniat si a decis ca si acesta trebuie sa moara. Iuda, temandu-se sa nu-i moara si mezinul, a incalcat legea leviranului si si-a trimis nora la parinti pana cand cel de-al treilea fiu avea sa creasca si sa fie bun pentru insuratoare. Timpul si-a cernit anii si nevasta lui Iuda, Sua, a murit. Sela devenise un barbat strasnic, tocmai bun de insuratoare, dar Iuda n-avea nici un gand sa isi onoreze promisiunea fata de Tamar. Mult si-a jelit Iuda nevasta si, cand si-a recapatat puterile, si-a pus in cap sa urce la Timna ca sa-si tunda oile. Nu se stie cine i-a dat de veste Tamarei ca socra-su avea sa treaca tocmai pe langa casa ei. Femeie indaratnica, aceasta nu voia sub nici un chip sa renunte la mostenirea lui Iuda pe care n-ar fi putut-o capata decat daca ar fi avut urmasi. Tamar si-a lepadat hainele de femeie vaduva, s-a gatit, si-a acoperit fata cu voal si s-a asezat in poarta asteptand trecerea socrului catre stana. Cand Iuda a trecut prin fata portii a crezut ca e o femeie desfranata si i-a cerut sa intre cu ea in casa. Nora-sa a acceptat targul dupa ce i-a cerut zalog inelul, colanul si toiagul. Nerecunoscandu-si nora, Iuda a intrat in patul ei, iar apoi dus a fost. Tamar si-a imbracat din nou hainele vaduviei si timpul i-a aratat ca norocul ii surasese caci ramasese grea. Dupa cateva luni, Iuda s-a intors in sat si-a intrebat oamenii de desfranata in casa careia intrase, dar nimeni nu stia de existenta ei. Dupa alte cateva luni a aflat ca nora-sa era grea si-a poruncit sa-i fie adusa inainte si sa fie arsa de vie. Cand oamenii au adus-o la casa lui, aceasta i-a aratat inelul, colanul si toiagul spunandu-i ca a ramas grea cu cel ce-i daduse obiectele zalog. Iuda si-a vazut obiectele care ii apartinusera odata si a zis: “Tamar e mai dreapta decat mine, fiindca e drept ca nu i-am dat-o lui Sela, fiul meu” si de atunci n-a mai cautat-o niciodata. Cand i-a venit sorocul sa nasca, Tamar a aflat ca in pantecele ei se aflau doi gemeni. In chinurile facerii, unul dintre prunci a scos o mana afara, iar moasa i-a legat un fir de ata rosie, zicand: ”Acesta a iesit intai”, dar pruncul si-a retras indata mana, facand loc fratelui geaman sa se nasca primul. Acestuia i-au dat numele de Perez (Peretz) adica alb, iar apoi s-a nascut si cel de-al doilea, caruia i-au zis Zara (Zerah), adica rosu. De aici si credinta ca rosul este culoarea pacatului, iar culoarea alba reprezinta “stergerea pacatului”. 
(Isaia 1:18):”Veniti acum sa ne judecam, zice Domnul. Desi pacatele voastre sunt ca o haina stacojie, ele se vor face albe ca zapada; desi sunt rosii ca purpura, ele se vor face ca lana”. 
Gemenii s-ar fi nascut in perioada 1562 i.Hr – 1462i.Hr, moment care ar coincide cu aparitia snurului de martisor.

Daca ne luam dupa filozoful evreu de origine catalana, Rabinul Ramban sau Nahmanide, unul dintre cei mai mari savanti spanioli din sec 13, cunoscut comentator al Bibliei ebraice si al Talmudului, Perez reprezinta culoarea selenara (alba), in vreme ce Zerah, culoarea solara (rosie) – ambele simbolizand cele doua forte dupa care este cladita lumea: puritatea si pacatul. Din dinastia lui Perez  s-a ridicat tribul lui David, daruindu-l lumii pe Isus Christos ca  sa spele pacatele omenesti.

In traditia romaneasca , snurul martisorului reprezinta vara si iarna, martisorul fiind cunoscut cu denumirea de “funia zilelor”. Parintii il prind copiilor la mana sau la gat, inainte de rasaritul soarelui, in ziua de 1 Martie, cu gandul sa fie protejati de soarele arzator. Nimeni nu spune daca ne pazeste si de parjolul dragostei, dar poate este un respiro dupa sarbatoarea lui Cupidon.

Bibliografie: Fragmente biblice din Traducere in Limba Romana (Holy Bible, New Romanian Translation)