Am avut privilegiul de a citi o carte foarte frumoasa
pe care ma grabesc sa v-o recomand: “Ravensbruck”, scrisa de catre scriitorul
suedez Steve Sem-Sandberg si publicata la Editura Humanitas Fiction, in
colectia “Raftul Denisei” J,
in traducerea Lilianei Donose Samuelsson. Recunosc ca nu am avut o revelatie
sau am visat titlul acestei carti noaptea, intr-o inspiratie literara
desavarsita, ci pur si simplu am citit una dintre povestirile lui Antonio Munoz
Munila, intitulata “Copenhaga” si a fost suficient sa ma pun pe cautat. Ba
chiar am sapat putin mai mult pe net pana am dat chiar de doua interviuri al
scriitorului , primul publicat in Observatorul cultural in 2009 (http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=13633)
si celalalt in revista Unica (http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/ravensbruck-adevarata-poveste-a-milenei-jesenka-2910.html)
, imediat dupa lansarea cartii in Romania.
Romanul documentar o are ca eroina pe Milena Jesenska, una dintre
iubitele lui Kafka, femeia care a intrat in istoria lumii ca una dintre
iubirile marelui scriitor. Aceasta s-a nascut la Praga in 1896 si a murit in
lagarul nazist Ravensbruck. In aceste interviuri, autorul vorbeste despre un lucru
absolut inexplicabil: desi Kafka traia la Viena, iar Milena in Praga, orice
praghez daca este intrebat cine a fost Milena Jesenska nu stie sa spuna altceva
despre ea decat faptul ca a fost iubita lui Kafka. Nimeni nu stie ce fel de om
era, ce a facut in viata ei, unde a locuit, cum a murit. Autorul o prezinta in
forma sa duala, o femeie de o vitalitate extraordinara, cu convingeri clare si
bine definite, adepta miscarii “noilor cai ale dragostei” prin care promova
libertatea femeii de a-si alege barbatul cu care sa intemeieze o familie, care
mascheaza vulnerabilitati si sechele inradacinate inca din copilarie, care
iubeste si uraste cu pasiune ca si cand ar fi ultimele lucruri pe care le-ar
face inainte sa moara. Ei i-a scris Kafka epistole incarcate de iubire,
nelinisti si dramatism, care au fost publicate in Romania in cartea “Scrisori
catre Milena” , publicata la Editura Univers, in traducerea lui Mircea Ivanescu.
Scrisorile parcurg intregul spectru al
sentimentelor trecand de la tristetea confesiunilor facute in perioade de
insomnii si nostalgii, la disecarea starilor generate de boala si angoase, pana
la acuzatii, descrieri si interpretari ale unor vise sau reprosuri si ironii
ori declaratii de dragoste. Pe Kafka l-a cunoscut la Viena in iunie 1920 si nu au
petrecut impreuna decat PATRU ZILE, suficiente cat sa le marcheze viata si
destinul amandurora. El, excesiv de introvertit, reflexiv si precaut, ea dinamica,
vesela si exploziva ca o sampanie agitata. El profund ca marea, ea spumoasa ca
valul. Au corespondat pana in 1923, iar scrisorile lor reprezinta una dintre
lucrarile importante ale literaturii sec 20.
“ De aceea si sunt intr-o oarecare masura independent
fata de tine, tocmai pentru ca dependenta trece dincolo de orice limite. Jocul
alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori esti a mea si atunci e bine, ori
m-ai pierdut, si atunci nu e ceva rau, nu-i chiar nimic, nu mai ramane nici
gelozie, nici suferinta, nici ingrijorare, chiar nimic. Si asta-i cu siguranta
ceva vicios, sa construiesti bazandu-te pe o fiinta si sa se furiseze si acolo
spaima in jurul temeliei; dar nu spaima in legatura cu tine, ci spaima ca te-ai
incumeta sa construiesti asa”. Un alt exemplu care mie imi place cel mai mult
este: “Inca de cand am vorbit intr-o seara in Viena in treacat despre asta, am avut
sentimentul ca noi cautam pe cineva pe care il cunoastem bine, caruia ii ducem
mult lipsa si pe care il strigam de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu
venea niciun raspuns; si cum ar fi putut raspunde cineva care nu era acolo, cat
vedeai cu ochii de jur imprejur? Putine lucruri sunt sigure, dar unul dintre
ele este acela ca nu vom trai niciodata impreuna, in aceeasi casa, trup langa
trup, la aceeasi masa, niciodata, nici macar in acelasi oras.” sau “Stiam de
fapt ce avea sa scrie in scrisoare, era de fapt inscris in spatele tuturor
scrisorilor, era in ochii tai, in cutele de pe fruntea ta, si o stiusem, tot
asa cum unul care si-a petrecut ziua intreaga in cine stie ce
scufundare-in-somn-visare- spaima indaratul obloanelor inchise, seara deschide
ferestrele si fireste nici nu e surprins si isi da seama ca a stiut tot timpul
ca acum e intuneric, un intuneric miraculos si adanc. Vad cum te chinuiesti si
te zbati si nu reusesti sa te desprinzi si n-ai sa te desprinzi vreodata, vad
asta si totusi, n-am ingaduinta sa spun: ramai acolo unde esti!”. “Vad tot mai
limpede miscarile corpului tau, ale mainilor tale, atat de rapide, atat de
determinate, este aproape ca intr- o intalnire reala, desi cand incerc sa ridic
ochii spre fata ta, se intrerupe fluxul scrisorii… este foc si nu vad altceva
decat foc” .
Cand a fost arestata, Milena a incredintat scrisorile lui Kafka
prietenului ei Willy Haas. In jurnal, Kafka insusi scria: “Imi dau seama ca nu
reusesc sa-mi aduc aminte chipul ei in amanuntime. Imi amintesc doar cum se
indeparta printre mesele de cafea; chipul ei, rochia ei inca le mai vad” dupa “scurta
intalnire insingurata , care s-a petrecut mai mult in tacere” . Kafka se lupta
cu boala in maniera sa personala, analizand-o si transformand-o intr-un
exercitiu de comunicare: ”Sa stai intr-o gradina si sa absorbi din boala asta cat
mai mult in tihna, caci e multa tihna in ea” , “am vrut sa tac, de trei zile
aproape ma inec tacand…nu am pe nimeni aici langa mine, decat spaima, si
crispati ne rasucim noapte de noapte”. Nu-mi dau seama cat de aproape isi
simtea Kafka sfarsitul sau era doar o posibilitate transformata intr-un
exercitiu meditativ descris astfel: “Cine zace in murdarie sau duhoare pe patul
sau de moarte si vine ingerul mortii, cel mai inalt si mai fericit dintre toti
ingerii, si il priveste. Mai are voie omul sa cuteze sa moara? “ si
concluzioneaza: “cele mai frumoase scrisori ale tale sunt cele in care dai
dreptate spaimei mele”. Kafka a iubit-o atat de frumos incat ii marturisea: “Iubita
mea este un stalp de foc care inainteaza pe pamant. Acum ma inconjoara,
tinandu-ma pe loc”. Ciudat cum barbatii raman cu amintirea departarii si
niciodata cu aceea a apropierii femeii dragi. Niciodata nu am inteles de ce
barbatii percep iubirea prin efectele renuntarii si niciodata nu rememoreaza
momentele ei de implinire. Doar ei pot cuprinde sensul cuvintelor lui
Kafka” teama inseamna nefericire” ca o consecinta a propriilor lor retineri si abandonari.
In tinerete s-a razvratit impotriva intolerantei si
autoritatii tatalui cu care a avut relatii foarte tensionate, simtind din plin
lipsa afectiunii materne, dar care a avut tenacitatea si determinarea de a-si
construi o cariera profesionala ca traducatoare si jurnalista in care a excelat
abordand subiecte cu tematica variata, incepand cu frivolitati mondene si
retete culinare si terminand cu subiecte despre emanciparea femeilor si
proteste pro comunism sau recenzii cu privire la arta si arhitectura. Nu era omul compromisurilor, nici al cuvintelor imbracate
in forme elegante de exprimare. Era de-o sinceritate acida si cu determinarea
de a spune adevarul chiar si atunci cand doare: “ Tu singur hotarasti ce vrei
sa realizezi. Si asta inseamna ca femeia moderna are in primul rand de invatat
ca nu trebuie sa dea vina pe altii. Pentru felul in care arata viata ta nu poti
invinui pe nimeni”. Sa spuna cineva ca acest citat nu se potriveste si astazi
intr-un procent covarsitor tuturor femeilor care isi plang de mila si dau vina
pe soarta. Milena si-a asumat toate
deciziile pe care le-a luat stiind ca unele dintre ele o impingeau la limita traiului sigur pentru ea si familia ei. Vreau sa va spun ca nu este suficient sa cititi
doar romanul! Cand am inchis cartea, m-am pus din nou pe cautat si am citit tot
cu sufletul la gura si “scrisorile”, dar si Jurnalul lui Kafka. Pentru ca este
o enigma cum 4 zile pot lega destinele intr-un mod atat de definitiv si profund
a doua personaje atat de diferite si totusi atat de apropiate. Este absolut
captivant sa citesti destainuirile lui Kafka inainte de intalnirea cu iubita
lui in gara din Viena. Desi se stiau atat de bine din scrisori, nu se vazusera
niciodata. Kafka ne “deseneaza” graficul emotiilor sale atat de controversate
si devastatoare. O rugase sa aiba rabdare cu el, sa nu il socheze prin gesturi
exagerate sau prea inflacarate, sa nu il imbratiseze, sa-i dea ragaz sa o “masoare”
si sa o accepte cu delicatete, sa se acomodeze cu prezenta ei fizica, pentru ca
spiritual se cunoasteau de ceva vreme. Urmatoarele doua zile imi
ridica mii de intrebari si ma obliga sa fac fel de fel de scenarii deoarece tot
el le descrie astfel: a doua zi este miraculoasa, a treia se afla intr-o stare
gratioasa plina de mirare, aproape senzoriala. Ultima este incarcata de tristete
si oarecum nostalgica de parca i-ar fi fost deja dor de ea contempland-o inca,
dar constient de imineta ei plecare. Surpriza este cu atat mai mare cu cat
stiam ca in viata lui Kafka fusesera mai multe femei, iar ulterior am aflat ca
si in viata Milenei existasera mai multi barbati. Autorul avea sa dea o
explicatie acestui fenomen “In acele vremuri, oamenii aveau alte obiceiuri, isi
scriau scrisori, era un avantaj pentru intelegerea unei relatii”. Am stat si
m-am gandit atunci pret de cateva minute ca si eu aveam scrisorile sotului meu
din tinerete, un fel de marturii nu numai ca am fost odata tineri, dar si ca
iubirea se schimba, parcurge etape, iar succesul sau insuccesul unei iubiri sta
in maniera in care cei doi stiu sa imbatraneasca frumos impreuna. Fara sa vreau
mi-a trecut asa, ca o boare, prin mine alte cuvinte ale scriitorului din acel
interviu care completeaza atat de bine cele doua romane, care faceau referire
la “gradinile suspendate ale Milenei”, ca niste etape in care viata isi schimba
forma si te provoaca prin alte personaje, concluzionand aproape intr-o maniera
definitiva: “Milena a ajuns acolo unde a
decis sa ajunga”.
Aceasta femeie uimitoare si imprevizibila este disecata sub
lupa si autorul nu ezita sa ii arate calitatile, dar si defectele. Sandberg a
studiat asiduu tot ceea ce a gasit cu referire la personajul lui vreme de 2
ani, avand acces inclusiv la arhivele Holocaustului. Ataca fruntal perioada
tineretii Milenei care nu s-a sfiint sa iubeasca zgomotos, sa se afirme cu
tenacitate, sa isi construiasca idealuri, sa creada in ele, iar mai apoi sa
imprumute sume de bani pe care nu reusea sa le restituie, chiar sa fure si sa
se drogheze, povestind cum la maturitate isi incuia copilul in casa si pleca in
baruri sau se droga. Orfana de mama, relatia cu tatal ei , un nationalist
convins si dispretuit tocmai datorita acestor convingeri de catre fiica lui, scotea
la suprafata furii violente si genera forme de razvratire acute. La asemenea
reactii, replica tatalui era de aceeasi forta, punand-o in ipostaze destul de
delicate. Era o tanara moderna, educata care isi afirma propria independenta cu
un curaj nedisimult, libertina in gandire si fapte, lupta pentru emanciparea
femeilor si pentru drepturile lor. La 21 de ani, cand s-a maritat cu filozoful Ernst
Polak, prietenul lui Kafka, tatal sau a internat-o timp de 9 luni intr-un
sanatoriu, cu gand sa ii treaca amorul. In perioada acestui mariaj a gandit si
organizat o miscare clandestina care avea menirea de a salva refugiatii evrei
concentrati in lagarele naziste. Tot atunci a publicat in mai multe ziare, a
tradus romane din literatura universala in limba ceha, iar convingerile sale politice pro
comuniste au inceput sa prinda contur si a devinit o voce care se exprima
atragand atentia nu doar a simpatizantilor, dar si a Gestapoului. Activitatea
ei ca militanta a stangii, implicata activ intr-o organizatie ilegala pe care o
coordona din propria locuinta nu mai era un mister pentru nimeni. “Democratia
capitalista este ca o usa larg deschisa spre odaia fascismului”, afirma ea.
Prin perspectiva prezentului, raul se naste oriunde acolo unde i se permite,
dar asta nu a mai trait sa vada si sa inteleaga. Mai mult ca sigur ca ar fi devenit o militanta anticomunista! Cei doi soti au avut impreuna
o fata, Jana, si in ciuda acestui fapt, nu au reusit sa intemeieze un camin
impreuna. Viata lor a fost marcata de despartiri si reveniri, Milena
il acuza de infidelitate conjugala, motiv pentru care au divortat. S-a recasatorit cu arhitectul ceh Jaromir Krejcar, dar si de acesta s-a
despartit dupa putin timp. Dupa divort, s-a dedicat si mai mult Miscarii de Rezistenta,iar cand nazistii au
ocupat Cehoslovacia, si-a prins steaua lui David in piept si a continuat sa
frecventeze cercurile evreiesti in ciuda tututror interdictiilor oficiale emise
de noua putere. Milena n-a ezitat sa isi implice inclusiv fiica, in varsta
atunci de 9 ani, in distribuirea ziarelor ilegale pe care ea le tiparea in
apartamentul ei. A avut o situatie financiara precara, fiind obligata sa dea
meditatii de limba franceza sau sa se angajeze sporadic pe post de hamal in Gara Centrala din Viena.
A inceput sa fure, sa consume droguri si morfina.
Politia germana stia de
activitatile ei antisistem, iar cand s-a ivit ocazia, au arestat-o si trimis-o
in lagarul Ravensbruck unde avea sa si moara in 1944, cu putin timp inainte de
terminarea razboilui. Autorul romanului ii povesteste viata folosindu-se de
documente, scrisori, marturii si articole publicate de Milena pe vremea cand
era jurnalista. La pagina 130, autorul scrie: “timpul trece prin noi ca si cum
am fi tesuti din fire de ata invizibile. Si atunci, nu exista oare momente cand
simtim zvacniri prin pielea trupului – un semn ca Dumnezeu trage cusaturile din
care ne-a tesut pentru a ne spune ca toate lucrurile la care am aspirat cel mai
mult in viata ne-au fost date doar cu imprumut sau poate nici macar atat?” Cine
sunt eu sa raspund? Dar nu pot sa nu ma-ntreb…In arhivele Holocaustului este
consemnata o intamplare din lagarul nazist absolut cutremuratoare cu referire
la maniera in care nazistii omorau pruncii femeilor gravide care erau
incarcerate acolo, inecandu-i imediat dupa nastere. In roman, la pagina 215,
autorul scrie: “De-a lungul peretilor, randuri de priciuri de lemn, ca si in
celelalte sectii, si lungite acolo, femeile. Intre picioarele ridicate si
desfacute ale uneia dintre ele se vedea cat se poate de clar corpul unui
bebelus. Bebelusul tipa. imediat dupa aceea a vazut spatele lat si alb al
Gerdei Querheim, care s-a aplecat deasupra femeii, si tipatul bebelusului a
incetat. Milena s-a oprit locului. Aparent impasibila, asistenta a iesit cu
searceaful insangerat si cu o gaelata ruginita, plina cu apa. La suprafata apei
insangerate din galeata plutea bebelusul mort. Totgeboren (nascut mort) era
scris pe fisele de inregistrare a caror evidenta Milena trebuia s-o tina
permanent la zi.Galetile cu apa asteptau sub priciurile tuturor femeilor
gravide”. Descrierea mortii Milenei in lagarul Ravensbruk este relatata astfel la
pagina 247:”Cadavrul a zacut inca o zi sau doua intr-un cosciug simplu de
scanduri, dupa care a fost azvarlit laolalta cu altele in cuptor si ars. Cenusa
a fost imprastiata deasupra lacului Schwed, conform indicatiilor din
regulament: inca un fara-de-nume printre toti ceilalti morti-fara-de-nume”.
Fara indoiala, o carte tragica in care umilinta si degradarea umana ating cote
ridicate, care impresioneaza si indeamna la meditatie.
Despre Franz Kafka, fiul cel mare al uneia dintre cele
mai importante familii evreiesti din Praga, se stie ca a avut multe iubite
(Felice Bauer, Gerti Wasne, Grete Bloch cu care a si avut un copil, Julie
Ehoryzek), dar a iubit doar doua: pe Mileva si pe Dora Diamant, tanara de 20 de
ani care a stat langa el pe finalul vietii. Dora a fost singura femeie din
viata lui cu care Kafka a trait sub acelasi acoperis si pentru care a parasit
casa parintilor. Desi a cerut-o de nevasta, ea l-a refuzat, in ciuda
faptului ca toata viata s-a prezentat ca fiind sotia lui. Cu niciuna nu s-a
insurat deoarece nu credea ca ar putea face fata angajamentului conjugal, el
insusi fiind convins ca era prizonierul propriilor sale indoieli. Kafka a murit
inaintea Milenei, in Sanatoriul de la Kierling de langa Viena. Avea 40 de ani
si se intampla in anul 1924. A fost inmormantat in cimitirul evreiesc din Praga alaturi
de membrii familiei sale. Desi ultima dorinta a fost ca manuscrisele sa
fie distruse dupa moartea sa, Max Brod, prietenul lui din tinerete, a emigrat
in Israel de unde s-a straduit sa - i publice lucrarile si sa il transforme pe
Kafka dintr-un necunoscut, intr-un scriitor apreciat si respectat. Cat a mai trait, Brod i-a publicat povestirile si romanele “America”, “Procesul” si “Castelul”. Ca a reusit sau nu, intrebarea este inutila. Astazi nu cred ca exista cineva
care sa nu fi auzit macar de Kafka.
