Bunicii spun că
Dumnezeu a creat lumea în sase zile, iar în a șaptea s-a odihnit. La început a
făcut cerul și pământul, dar, cum era atât de prins de focul creației, a acordat
prea mult timp cerului și-a cam uitat de pământ. Prima dată s-a apucat și l-a
colorat în albastru, dar la sfârșit i s-a părut prea monoton. A desenat nori
albi și pufoși și s-a pus pe scărmănat și umflat până au devenit toți bucălați.
Și cum era bătrân, ochii i-au cam obosit și-a zis” “Să fie lumină!” și luna îmbrăcată
în voaluri s-a ivit în stânga, iar soarele cu coroana de raze în dreapta tatălui.
A despărțit lumina de întuneric și a stabilit doi poli: spălând cu rouă
răsăritul și-mbujorând cerul la apus. A doua zi, fermecat de strălucirea de
deasupra, s-a apucat să modelelze stele în trei și cinci colțuri. Și s-a pus pe
aruncat până a umplut toată bolta cu sclipici. În cea de-a treia zi cerul era
gata și, deși nu prea avea chef, și-a-ntors plictisit privirea spre pământ și-a
săpat cu buricele degetelor albiile, și-a stors lacrimile și-a făcut apele
și le-a împins la vale ca să prindă curaj. Ba mai mult, le-a învățat să
cânte de la izvoare până la vărsare și le-a-nvolburat puțin. Și cum le mâna la
vale, numai iaca ce-a format în grabă mările și oceanele. A creponat apa în
valuri înspumate și le-a dăruit măreție, le-a desenat orizonturi și a aruncat
peste ele mândre poduri de lumină. Inspirat, s-a pus din nou pe inventat
ploaia, neaua, bruma, chiciura și roua. Dar pământul i se părea banal în tonuri
închise și-a-nmuiat degetele în curcubee și l-a umplut cu verdeață. A pus pomi
încărcați de rod pe dealuri, viță de vie cu struguri cu boabe dolofane si
dulci, a umplut grădinile cu legume. Când a isprăvit, se simțea cam obosit, așa
că și-a tras norul sub cap, s-a acoperit c-un val și s-a culcat. În a patra
dimineață a făcut florile, semințele, le-a învățat să încolțească,
să-nflorească și să rodească. Dar sfioasele flori erau înfipte-n rădăcini și nu
puteau decât să se uite cu jind la zenit: "Câtă vată albă și pufoasă aruncată pe
cer și câte surate sclipicioase stau suspendate în eter!Dă-ne aripi ca să
zburăm!" au cerut ele plângăcioase, iar Dumnezeu a zâmbit înduioșat și-n mare
taină s-a pus pe meșterit fluturi albi care să mângâie azurul și să îl aducă
florilor pe petale ca să le-aline dorul de zbor. Dar cum fluturii semănau
prea tare cu fulgii de zăpadă și se crease confuzie în Rai încât nimeni nu mai
știa în ce anotimp cernea Atotputernicul timpul, Sfântul Ilie s-a gândit să
facă un potop de bine și s-a pus pe colorat. A adunat petale de flori și le-a
pictat în mii de culori, le-a amestecat în puful norilor, le-a smotocit bine și
a pus norii să plouă în culori. Îngerii s-au strâns roata, nu mai văzuseră
atâta vată colorată care plângea în stropi de acuarele. Dumnezeu și-a mângâiat
barba lungă și a închis ochii de fericire. Ce lume frumoasă! În ziua a cincea a
făcut anotimpurile și-a-ngrămădit fiecare minune la locul ei. Apoi a născocit insectele, animalele, peștii, păsările și târâtoarele și-a populat pământul, cerul și
apele. O nebunie! 'Asta da creație', își zise el uitându-se în jur cu ochii mari!
În ziua a șasea, când nu prea-i mai rămăsese strop de inspirație, s-a pus pe
treabă și-a făcut omul și femeia după chipul și asemănarea lui și i-a zis așa
bărbatului: "S-o iubești cu patimă, să–i vânezi ziua animale ca s-o îmbraci în
straie moi și călduroase, să culegi roadele pământului ca s-o hrănești. Să-i
aduci păsările să-i cânte, apele s-o spele, să-i culegi flori ca să știe c-o
iubești! Iar când o s-o vezi sfioasă , să–i aduci roiuri de fluturi s-o mângâie
ca să știe că ți-e dragă. S-o iei de nevastă, să-i faci copii sănătoși și
harnici și să vă-ngrijiți împreună de gradina ce v-am dăruit-o!" Și
Dumnezeu iarăși s-a culcat. Terminase o lume de construit și povățuit. În cea de-a șaptea zi, când s-a trezit, lumea prinsese viață și
forfotea pe întreg pământul. Toate regnurile învățaseră rostul iubirii și
se-nmulțeau. Iar Dumnezeu s-a odihnit și s-a bucurat.
Ei bine, asta
s-a-ntâmplat în Rai! Cât despre cum râdea în barba spână dracul, asta nimeni
n-o mai spune, căci vorba aceea: cele bune să se-adune, că relele oricum vin
după tine!
Nu știu dacă Dumnezeu a lăsat să planeze confuzia pe bieții fluturi,
căci cârcotașii susțin în gura mare că sunt oameni care merg cu ei în cap!
Alții și i-au pitit în stomac! Iar ce-i și mai ciudat, unele femei s-au transformat
în fluturi de noapte! Dar toți au uitat de zbor și-au ramas cu nostalgii și
emoții: unele de dor, altele de furie și-s unii care vorbesc chiar de iubire!
Precis Dumnezeu a folosit o matrice greșită, căci speciile prea s-au amestecat,
iar unele chiar s-au metamorfozat! Astăzi lumea s-a tocit, iar bătrânii sfătoși
spun că fluturii sunt suflete călătoare. Cine știe ce-s fluturii cu-adevărat?
Poate sunt stele căzătoare ale căror aripi s-au ars în razele de soare. Mama
iși scoate grav ochelarii și îi pune încet pe cartea cu filele răzlețe așezată
pe măsuță. Ce sunt fluturii-n stomac? Si mă privește cu mirare. "O să înveți
atunci când o să crești mare. Dar iată ce-ți pot explica eu ție: până acum câteva
decenii, expresia era total necunoscută în limba română. Prima dată a fost
folosită în Anglia anului 1908, când expresia “ butterflies in the stomach” a
apărut menționată în The Oxford English Dictionary cu explicația “a fancitful
name, usually plural, used of the fluttering sensations felt before any formidable
venture”. Expresia a fost folosită prima dată cu substantivul la singular în
contextul” The three o’clock train going down the valley…gave him a sad
feeling, as if he had a butterfly in his stomach” în care senzația genera o
stare de nervozitate și anxietate, ca mai apoi, în 1944, să apară în forma de
plural: “There was no electrical response to the movement of that firmly gentle
hand, no butterflies on the backbone”. Abia în a doua jumătate a secolului 20,
expresia a apărut și în limba noastră. Chiar și atunci când preiau ceva dintr-o
altă limbă, românii simt nevoia de a-și însuși împrumutul dându-i o tenta
"autentic" românească. Pentru că, în forma sa inițială, expresia nu
se referea la o stare anume, cu atât mai puțin la o emoție obligatoriu pozitivă
după cum lesne reiese din exemplele de mai sus, traducându-se mai degraba prin
“ to feel very nervous, usually about something you are going to do” decât în
tenta evident romantică și pozitivă folosită la noi de “ to be in love with someone”.
Se pare că popoarele latine au preferat această reinterpretare în plan erotic,
deoarece francezii explică “papillons a l’estomac” prin “une belle expression
pour la sensation renversante d’etre amoureaux”, iar italienii prin “l’euforia
dell’amore romantico”. Lasă, c-o să-nveți mai multe la școala. Prima dată trebuie să-nveți teoria, practica se exersează când o să crești mare!" Ciudați sunt oamenii mari. Cum se schimbă povestea în funcție de vârstă! Mie îmi plac fluturii! Le desenez aripile atât de mari pe cât de sus vreau eu să zbor! Și cum vorbește mama în amalgam de limbi străine special ca să n-o înțeleg. Ia să colorez eu aripile și să le învăț să zboare până când o să cresc mare.
