Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

marți, 3 septembrie 2013

"Ün om valoreaza mai mult decat aurul pe care il poarta. La fel si o tara".







Acum doua zile am participat la un protest organizat impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. Desi implementarea programului este oprita de catre protestatarii ecologisti de mai bine de 15 ani, trebuie sa recunosc faptul ca a fost necesar ca fiica mea sa se implice atat de mult in aceste actiuni, incat sa ma oblige, involuntar, sa deschid ochii si urechile asupra acestui proiect si sa nu incep doar sa ascult mai mult, ci si sa ma documentez si sa judec, dar mai cu seama sa trag propriile mele concluzii.
Ca sa fie clar de la bun inceput: i-am auzit pe multi dintre tinerii paticipanti ca NU sunt impotriva exploatarii miniere , ci impotriva folosirii cianurii in procesul de exploatare. Ca sunt constienti de faptul ca redeventa de 6% este mult prea mica in comparatie cu 40% cat primesc alte state europene. Ca exploatarea pe baza de cianuri nu se mai foloseste nicaieri in Europa, ci doar in unele tari din lumea a treia. Daca ne gandim ca aceasta exploatare ar putea fi cea mai mare din Euopa, atunci cred ca trebuie sa ne gandim de mai multe ori inainte sa spunem DA!
Activitatea miniera pe baza de cianuri ar presupune aruncarea in aer a patru munti, distrugerea siturilor arheologice din perioada romana, crearea unui lac cu cianuri, distrugerea ecosistemului din zona, stramutarea mortilor si viilor. Multi opozanti invoca cele 1000 de locuri de munca nou create, dar nimeni nu le spune ca pregatirea localnicilor in aceste tehnici de exploatare miniera este ZERO si, probabil, vor fi adusi oameni calificati din alte parti!
L-am auzit acum cateva zile pe prefectul de Alba afirmand la televizor ca decizia ar trebui sa le apartina locuitorilor, sa nu se exprime cei care traiesc in alte zone ale tarii. Sa ne intelegem, 1000 de locuri de munca timp de 10 ani cat se presupune ca va dura procesul de exploatare nu sunt suficiente pentru distrugerea unei parti de tara! Tara asta are un alt pret raportat la valoarea istorica, afectiva si morala!
Cele 1000 de locuri NU ne obliga sa acceptam viitorul lac cu cianuri, raderea de pe fata pamantului a patru munti si inlocuirea lor cu un crater urias acoperit cu gazon in cel mai bun caz! Si nici dezastrul ecologic care ar ramane in urma lor! Sta in putinta politicienilor sa ne demonstreze contrariul, facand public contractul.
Vorbiti-ne nu numai despre daunele cerute statului roman in cazul in care nu se executa contractul, vorbiti-ne si de daunele impuse executantului in caz de distrugerea unei zone geografice, de sumele platite in caz de boli cauzate de cianuri in randul populatiei, de sumele platite pentru dislocarea locuitorilor, de distruderea istoriei zonale si a arhitecturii cladirilor datand din anii 1800.

Vrem sa stim daca acolo este vorba doar de cele 300 de tone de aur si cele 1600 de tone de argint sau vorbim despre zacaminte de telur, silvanit, sacarambit, uraniu, strontiu, cycloniu, rosianidiu, titan, vanadiu, wolfram, molibden si alte minereuri rare care se preconizeaza a fi extrase si valorificate departe de ochii opiniei publice, dar impartit profitul intre canadieni si smecherii din guvernele de dupa 1998 incoace. Se pare ca asta este miza reala a acestui contract. Si atunci ma intreb: cati guvernanti au fost pana acum mituiti? Cui i se strange lantul atat de tare de grumaz? Cui ii este atat de frica incat forteaza aprobarea legii in Parlament fara sa fie supusa dezbaterii publice? Pentru ca urmariti cata panica au generat protestele! Si cat de virulente sunt campaniile TV Gold Corporation! Unde este spotul celeilalte parti aflate in conflict de interese? Tocmai pentru a fi echidistanti si corecti in mesaje! Ca sa nu mai vorbim de legea concurentei in publicitate! Pe net a circulat mult timp spotul protestatarilor avand-o ca interpreta pe celebra actrita Maia Morgenstern, dar nici un canal TV nu a avut nici decenta, nici curajul difuzarii lui. NU demult, la Rosia Montana, a avut loc festivalul FanFest. Recunosc faptul ca eu nu am participat . Dar fiica mea, militanta convinsa, si-a luat iubitul austriac si prietenii si au venit la festival. Am vazut-o pret de cateva ore la sosire si plecare, dar suficient sa imi povesteasca ce-a vazut si ce-a simtit in cadrul acestui eveniment. ea mi-a povestit cat de bine este pusa la punct politica de promovare a celor de la RMGC, prezenta aproape de intimidare a bannerelor, placutelor (pana ce si primaria are placuta pe care este scris ca a fost renovata din fondurile canadiene!), cat de performant este aparatul de comunicare si manipulare: plecand de la centrul info asezat langa cel al festivalului, prezenta promoter-ilor cu insemnele RMGC care incearca sa iti explice avantajele exploatarii. Tot ea mi-a povestit despre invrajbirea locuitorilor care pana nu demult formau o comunitate cu aceleasi interese. Nimeni nu vorbeste despre zecile de case cumparate de canadieni care stau sa se darame si a caror reconditionare este prezentata la schimb cu demararea exploatarii. Numeroase ONG-uri s-au solidarizat si incearca sa restaureze casele ramase nevandute cu studenti si arhitecti voluntari, promovand proiectul "Adopta o casa".   
 



 
 V-as recomanda sa va ganditi daca aprobarea acestui proiect nu ar genera un precedent periculos. Daca aprobarea acestei legi, care permite celor de la RMGC sa puna in practica procedura de expropriere pe orice localnic din Rosia Montana, devenind in 45 de zile de la solicitare proprietarul imobilului care este necesar exploatarii, fara sa fie necesara o decizie locala , vi se pare un act corect. Astazi nu ni se intampla noua, dar maine, noi am putea fi victimele unei astfel de legi! Iata textul legii:

 
1. MGC poate deveni proprietarul sau concesionarul oricarui imobil necesar exploatării miniere din perimetrul minier Roşia Montană asupra cărora statul român şi/sau unităţile administrativ teritoriale deţin un drept de proprietate publică sau privată – totul în numai 45 de zile de la depunerea unei solicitări formale, fără nici o dezbatere sau decizie locală şi fără nicio licitaţie publică. 
2. În cazul în care un act sau o procedură de avizare aferentă proiectului a fost anulată (în instanţă), autorităţile au obligaţia de a elibera către RMGC, în mai putin de 30 de zile, un act sau aviz nou care să-l înlocuiască pe cel anulat.

 
3. Actele premergătoare (procedurile, avizele etc.) obţinute de RMGC în vederea emiterii autorizaţiilor finale nu au termen de valabilitate. Ele produc efecte ad infinitum et ultra, putând fi folosite oricând pentru legitimarea autorizaţiei finale. 
4. Deşi conform Legii Minelor, Art. 22, oricărei companii miniere i se autorizează începerea activităţilor miniere prevazute în licenţă în termen de 180 de zile de la depunerea documentaţiei şi doar după depunerea garanţiei financiare integrale pentru refacerea mediului, RMGC obţine această autorizare în maximum 30 de zile şi pe baza depunerii garanţiei financiare pe numai un an din întreaga durată a exploatării.

 
5. Perimetrul licenţei RMGC nu are limite fixe. Agenţia Naţională de Resurse Minerale are obligaţia de a-l reconfigura oricând la cererea RMGC, în afara oricărei proceduri de reglementare.
6. RMGC va fi reprezentantul desemnat al Statului român în procedura de expropriere a terenurilor necesare exploatării miniere. Cu alte cuvinte: toţi locuitorii Roşiei Montane care vor refuza să-şi vândă proprietăţile vor fi daţi afară de pe pământurile lor, care vor reveni, după plata unei compensaţii aflate propriu-zis la bunul plac al Companiei, în concesiune spre exploatare unei alte entităţi private – Gold Corporation; acţiunile propriu-zise de scoatere cu forţa a localnicilor din ‘fostele’ lor gospodării vor fi făcute, foarte probabil, de unităţi de securitate (citeşte: paramilitare) private care totuşi vor acţiona cu o autoritate conferită de Stat. Se va evita astfel situaţia neplăcută în care poliţişti, jandarmi sau militari români exercită violenţă asupra unor cetăţeni, totul fiind coafat sub aspectul unui conflict între privaţi, în care lucrătorii de securitate ai RMGC vor avea sprijinul legii.

7. RMGC va obţine direct de la Ministerul Economiei dreptul de concesiune asupra imobilelor expropriate din perimetrul exploatării miniere, pentru o durată de 49 ani, fără a fi necesară înscrierea în Cartea Funciară.
8. RMGC are dreptul să utilizeze şi să schimbe folosinţa oricăror imobile expropriate din perimetrul minier, inclusiv a celor cu „destinaţie specială” (a se înţelege: lăcaşuri de cult, monumente, ansambluri şi situri istorice, cimitire, alte aşezăminte de valoare naţională deosebită ori localităţi urbane sau rurale în întregime), cu condiţia de a realiza ‚replici’ pe alte amplasamente.

9. Dacă, potrivit condiţiilor stipulate în Legea minelor 85/2003, licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani, licenţa RMGC se poate prelungi pe perioade de până la 20 de ani, la nesfârşit.
10. Dacă, pentru îndeplinirea condiţiilor stipulate în Hotarârea de Guvern 1076/2004 privind evaluarea de mediu pentru planuri şi programe, chiar şi cea mai puţin complexă procedură de evaluare durează între 8 şi 12 luni, în cazul RMGC procedura de evaluare de mediu pentru planurile de urbanism (care în mod normal ar implica şi consultarea statelor vecine potenţial afectate) trebuie să se finalizeze în 3 luni.

11. În vreme ce, potrivit Hotărârii de Guvern 1076/2004, Legii 350/2001 şi Ordinului Ministrului Mediului nr. 117/2 februarie 2006, acordul de mediu pentru autorizaţia de construire se poate elibera numai după deţinerea avizului de mediu pentru planul de urbanism aferent, RMGC îl poate obţine şi concomitent, ba chiar inaintea avizului de mediu pentru planul de urbanism.
12. În timp ce orice autorizaţie de construire are (potrivit Legii 50/1991, Art. 7, pct. 5) o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care deţinătorul este obligat să înceapă lucrările, RMGC poate începe lucrările în termen de 36 de luni de la data emiterii autorizaţiei de construire, autorizaţia sa fiind valabilă pe termen nelimitat.
13. RMGC poate obţine concomitent, în baza unei solicitari unice, autorizaţiile de desfiinţare şi autorizaţiile de construire, dacă pentru desfăşurarea lucrărilor de construcţii aferente proiectului este necesară şi desfiinţarea unor construcţii sau amenajări existente.
14. RMGC poate să includă în intravilan terenurile cu categoria de folosinţă pajiste din perimetrul proiectului minier şi le poate scoate din circuitul agricol în termen de 30 de zile de când face o cerere în acest sens. Autoritatea centrală sau locală, în acelaşi termen, este obligată să-i acorde o suprafaşă echivalentă de teren aflat în domeniul public sau privat al Statului pentru „refacerea” suprafeţei de pajişte afectate.
15. RMGC poate reloca monumente ale naturii existente în cadrul perimetrului proiectului minier.

16. RMGC poate include în intravilanul localităţii terenurile forestiere aflate în perimetrul minier şi poate dobândi proprietatea unor terenuri aflate în perimetrul minier, fără respectarea dreptului de preempţiune al Statului la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preţ şi în condiţii egale.
17. RMGC poate desfăşura lucrari miniere pe acele terenuri pe care Legea Minelor, Art. 11, interzice strict desfăşurarea oricărei astfel de activităţi – amplasamente ale unor monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologica ale surselor de alimentare cu apă.
18. Dacă, potrivit Art. 5, alin 16 al OUG 43/2000, în cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, pâna la descărcarea de sarcină arheologică, autorizarea de construire se suspendă, în cazul RMGC aceasta rămâne în vigoare, iar companiei nu îi este afectat dreptul de a executa lucrări miniere pe restul suprafeţei de teren ce face obiectul autorizaţiei de construire.
19. RMGC nu are obligaţia sa obţină certificate de descărcare de sarcină arheologică pentru zonele cu patrimoniu arheologic reperat – terenuri delimitate conform legii, în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor stiinţifice care atestă existenţa subterană ori subacvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional.
20. Cercetarea arheologică a unui teren din perimetrul RMGC nu are voie sa depăşească în durată 3 luni de la data iniţierii.

As vrea sa va spun ca am fost impresionata de numarul mare de tineri pe care foarte multi adulti s-au grabit sa ii judece: äia? niste aiuriti! Nu te-ai uitat la ei?” si mi-am adus aminte cu regret de perioada Revolutiei cand parintii nostri spuneau aceleasi lucruri despre noi, in vreme ce se ascundeau sub pat, iar la alegeri se inghesuiau la vot!
Dragi tineri romani de pretutindeni, nimic nu va leaga mai tare decat idealurile voastre comune. Chiar daca ati plecat din tara dezamagiti de nepasarea sau de neputinta noastra sau ati ramas in tara tot datorita lor, aveti respectul unei mame care este mandra de generatia fiicei ei.
A fost un privilegiu sa fiu alaturi de voi, sa ma bucur si sa sper langa voi! V-ati adus copiii ca sa invete exercitiul democratic inca de mici, ati cantat, ati demonstrat decent si ne-ati mai dat o lectie de moralitate. Pentru cei care vrem sa invatam.
Pentru cei care doar va privesc, nu ati fost decat niste nebuni frumosi, poate curiosi, sau doar niste rebeli lunatici ramasi neintelesi. Si intr-un caz, si in celalalt, nu ati pierdut nimic! Va doresc sa aveti curajul si indrazneala sa va construiti viata asa cum v-o doriti si o meritati. Si sa aveti puterea si decenta  sa ne iertati pentru lasitatea noastra ascunsa atent in nepasare sau condamnare.

Aseara, pe Realitatea TV a fost difuzat un reportaj realizat de americani cu privire la pericolul demararii proiectului minier pe baza de cianuri de la Rosia Montana, aratand efectele exploatarilor miniere cu cianuri din Guatemala si Honduras, realizate tot de catre Gold Corporation. Mai sa fie, sa vezi ca iar nu invatam nimic! Ca doar ni s-a intamplat si la Baia Mare in 2000. Dar cati dintre noi cunosc? Hai, mana sus!


  
Comunicat de presă privind organizarea vizitei la Roşia Montană a Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

Ca urmare a inițiativei Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO de a organiza o vizită de lucru la Roșia Montană, anunțată în comunicatul de presă al Senatului din 25 iunie și stabilită pentru data de 20 august,
Organizaţiile pe care le reprezentăm, Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie", ICOMOS România și Fundaţia ProPatrimonio, își exprimă dezacordul față de modul superficial, neprofesionist și părtinitor în care este tratată problema patrimoniului cultural de importanță excepțională de la Roșia Montană, aşa cum rezultă din detaliile organizării acestei vizite.

1. Contextul anunţat al vizitei
În prezentarea motivaţiei vizitei se arată că întâlnirea are loc în contextul existenţei unor inițiative pentru includerea sitului Roșia Montană pe Lista tentativă UNESCO.
Menționăm că aceste iniţiative, formulate cu mult timp în urmă (v. anexa), adresate autorităților responsabile și rămase fără răspuns, aparţin organizaţiilor pe care le reprezentăm. În acest context o discuţie cu tema includerii Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial în absenţa organizaţiilor care şi-au concentrat activitatea pe cercetarea şi salvarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană și care sunt responsabile de iniţiativele menţionate pasager în anunţul vizitei este lipsită de profesionalism.
Precizăm că iniţiativele organizațiilor noastre, de protejare și valorizare a patrimoniului de la Roșia Montană prin înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial au câştigat sprijinul comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale, au primit validarea din partea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice prin votul unanim al membrilor săi din anul 2011, precum și adeziunea publică largă (peste 150.000 de semnatari în timpul ultimei campanii pe această temă, în 2011).

2. Scopul vizitei
Subiectul anunţat al discuţiilor - proiectul minier al Roşia Montană Gold Corporation - nu poate constitui un subiect legitim al unei discuţii oneste şi profesionale despre patrimoniul sitului şi despre Patrimoniul Mondial. Prin definiţie, patrimoniul cultural constituie obiect de interes public general, neputând fi subordonat unui interes privat şi punctual, cum este proiectul minier în cauză. O discuție despre starea patrimoniului cultural de la Roşia Montană se poate purta doar în sensul împlinirii obligaţiilor legale de protejare şi valorizare a acestuia, şi nicidecum în contextul unui proiect care presupune distrugerea sa definitivă.
Se precizează de asemenea în anunţul redat în presă că vizita urmăreşte "a constata la faţa locului care este starea patrimoniului cultural de la Roşia Montană". Atragem atenţia că o discuţie despre starea patrimoniului cultural al sitului nu poate avea loc în absenţa organizaţiilor profesionale care desfăşoară acţiuni susţinute de studiere, protejare şi conservare a patrimoniului construit de la Roşia Montană, în timp ce operatorul minier este responsabil de demolarea a peste 150 de case în localitate şi multe altele în satele învecinate.
Aşadar, aşa cum este prezentat în anunţul oficial, scopul vizitei rezultă a fi acela de a valida un proiect privat distructiv, iar întâlnirea apare ca o (altă) acţiune propagandistică şi deraiată a autorităţilor statului în încercarea de a porni, împotriva legilor ţării, proiectul minier al companiei RMGC.

3. Locul întâlnirii
Locul de desfăşurare a discuţiilor - Primăria Veche, un edificiu public valoros cedat de către autoritățile locale în folosul privat al companiei miniere - exprimă în mod direct orientarea acţiunii comisiei parlamentare. Aşteptăm de la o instituţie a statului să organizeze astfel de întâlniri la propriul sediu sau într-un spaţiu public, nu pe teritoriul unei companii private interesate de distrugerea zonei.

În concluzie denunţăm acţiunea comisiei, aşa cum este caracterizată de invitaţie, ca o acţiune de manipulare şi de legitimare a distrugerii patrimoniului cultural de importanţă universală de la Roșia Montană.
Cerem comisiei, dacă va dori să se informeze şi să afle soluţiile prin care Roșia Montană poate fi inclusă în Lista Patrimoniului Mondial și poate să se dezvolte pe baza resurselor culturale și naturale excepționale, să organizeze întâlniri de lucru profesioniste, veritabile cu organizaţiile profesionale reprezentative şi să-şi asume direcțiile de acțiune pe care le-a susţinut încă din anul 2010, când formula următoarea declaraţie:
"Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO se angajează să susțină includerea sitului Roșia Montană pe lista tentativă, prin toate mijloacele aflate la dispoziția sa".

Şerban Ţigănaş - Preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România
Dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu - Preşedinte al Asociaţiei Arhitectură. Restaurare. Arheologie
Dr. Sergiu Nistor - Preşedinte al ICOMOS România
Şerban Cantacuzino - Preşedinte al Fundaţiei ProPatrimonio


Anexă:
- Cerere de înscriere a peisajului cultural minier Roşia Montană în Lista indicativă a României pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, formulată de ARA şi înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. 1637/27.04.2010: http://www.simpara.ro/files/Cerere_27.04.2010_FR.pdf
- Notă de fundamentare privind valoarea universală a sitului minier Roşia Montană, redactată de ARA:
http://www.simpara.ro/rosia-montana-fundamantarea-valorii-universale-376.htm
- Nota de fundamentare privind valoarea universală a sitului minier Roşia Montană transpusă în formularul de înscriere în Lista indicativă, redactată de ARA:
http://www.simpara.ro/files/dosar%20tentativ%20list_27.04.2010_FR.pdf
- Comunicatul de presă al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO din 30 noiembrie 2010:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=97&cam=0&leg=2008&pag=evn_12010&prn=1

 
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=CalZ06zJxUk#t=1