Carol Popp Szathmary primul documentarist si fotograf de razboi

Vantul adia usor si o data cu el florile albe ale castanilor isi imprastiau petale pe pajistea proaspat tunsa din jurul casei. Geamurile erau deschise larg, perdelele tesute din fir de burangic se umflau usor conturand siluete desuete dincolo de pervazuri. Fatada casei era tinuta ca intr-un corset de o armatura de iedera verde care ocolea canaturile geamurilor ce dadeau in salonul mare  unde trona o soba monumentala din teracota alba cu brau de vita de vie. In mijlocul camerei se afla o masa mare, rotunda, inconjurata cu scaune tapitate cu spatar inalt . Pe masa se afla un borcan cu tutun de prizat. In dreptul geamului deschis se vedea silueta lui Daniel Szathmary, nobil maghiar fara prea multa avere si pastor angajat la Colegiul Reformat din Cluj. Suzanna Vass, sotia lui, statea in jiltul de la celalalt geam si cosea la gherghef.  Femeia aceasta tacuta, cu capul lasat usor pe parte lasand sa se vada gatul pe care erau sarfirate cativa carlionti scapati din stransoarea agrafei ce ii tinea parul strans intr-o complicata coafura , era extrem de vigilenta si isi tinea casa ca pe un adevarat muzeu. Salonul era animat de un baiat de vreo 10 ani care alerga in jurul mesei, aducand-o in pragul disperarii pe guvernanta care incerca sa il prinda in vreme ce acesta alerga umpland camera de chiote. Micul neastamparat era Carol Popp de Szathmary, cel care avea sa devina primul fotograf de arta si documentarist din Regatul Roman, castigandu-si locul printre primii 10 fotografi din Europa. Szathmary a fost un artist complex, pictor, fotograf, cartograf, litograf, grafician, heraldist si gazetar care a lasat in urma lui o opera extrem de valoroasa. El a imortalizat realitatile din cea de-a doua jumatate a secolului 19 din Moldova si Valahia cu multa pasiune si obiectivitate, transformandu-se incet dintr-un talentat fotograf intr-un pasionat documentarist al realitatilor arhaice si pitoresti din perioada de tranzitie a Romaniei din Evul Mediu spre modernitatea occidentale.

Carol Szathmary s-a nascut in 1812 la Cluj, a urmat studiile Colegiului Reformat din oras, dupa care s-a inscris la Facultatea de Drept. Era pasionat de pictura si desen si, desi parintii isi dorisera ca fiul lor sa urmeze o cariera bisericeasca, firea lui aventuroasa l-a purtat spre alte cai mult mai tumultoase si mai incitante. Dupa absolvirea studiilor si-a adaugat Popp numelui de nastere, cu referire directa la profesia tatalui lui. In tinerete , mai exact in 1831, a trait o frumoasa poveste de dragoste cu Maria Vacarescu, iubirea vietii lui - Maritica – asa cum ii spunea, care avea sa devina mai tarziu cea de-a doua nevasta a Printului Gheorghe Bibescu. Aceasta idila l-a adus pe Carol in Tara Romaneasca in anul 1831. A studiat pictura la Roma si Viena, iar in 1835 s-a stabilit pentru o perioada la Pesta, dupa care , in 1843, s-a intors la Bucuresti unde s-a stabilit definitiv si s-a casatorit cu Pille, fata hangiului din Gilau. In aceasta perioada a realizat portretele lui Gheorghe Bibescu, Barbu Stirbei si Alexandru Ioan Cuza. Trei ani mai tarziu a inceput sa experimenteze fotografia si sa calatoreasca mult in tara si peste hotare intorcandu-se de fiecare data cu imagini suprinzatoare. Din peregrinarile sale prin tara a rezultat un “Album cu vederi din Transilvania” (1841) si o harta topografica a tarii (1860). Tot el este cel care a realizat o galerie de portrete ale deputatilor din Dieta Transilvaniei. Si-a deschis un studio personal in capitala, pe strada Vergului, dar care a ars 4 ani mai tarziu. In 1848 a facut o calatorie in Imperiul Austriac, fiind martor ocular la revolutiile care avusesera loc la Viena si Budapesta. La intoarcerea in Bucuresti, el a realizat o talbotipie care il infatiseaza pe Cupidon cu bratele frante, fiind prima fotografie pe care a realizat-o si care astazi este expusa la Academia Romana. A fost fotograf de razboi in perioada Razboiului Ruso-Turc unde a facut numeroase portrete ale ofiterilor, a strans marturii de pe front si s-a intors acasa cu o colectie de peste 200 de imagini, organizate ulterior intr-un album care a fost prezentat la Expozitia Mondiala de la Paris din anul 1855.

Albumul a fost vazut de catre Imparatul Napoleon al III-lea, Regina Victoria a Regatului Britanic, Imparatul Franz Joseph I al Austriei, Tarul Alexandru al II-lea si Regele Spaniei. Dupa terminarea razboilui si-a deschis un alt atelier pe Calea Victoriei, fosta Podul Mogosoaia, vis-s-vis de Biserica Saridar, unde si-a realizat singur cadrele de décor. Anul 1854 este acela in care Carol Szathmary a realizat primul reportaj fotografic de razboi din lume in timpul razboiului din Crimeea, intrand astfel in istoria fotojurnalismului alaturi de alti doi pionieri, englezul Roger Fenton si americanul S.Robertson. El a multiplicat fotografiile si le-a daruit ulterior suveranilor tarilor care fusesera implicati in razboi. In 1860 a publicat prima revista de fotografie, “Jurnal Ilustrat Universal” care a aparut vreme de un an. Trei ani mai tarziu a fost desemnat fotograful oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si al sotiei sale, Elena. In pozele facute de el au fost imortalizati tarani, 

laptarese, 

tarafuri de lautari, 

targoveti, 

tigani, negustori si 

bragagii, 

sacagii,

meseriasi in costume traditionale sau de munca,

domnite imbracate in rochii cu crinolina

(Ecaterina Bibescu)

si barbati importanti,

(Alexandru Ioan Cuza),

(I.C.Bratianu),

(Matei Millo in costumatie de teatru)

(Mihail Kogalniceanu),

(Stefan Golescu)

peisaje 

si cadre cu monumente istorice, biserici, hanuri, case acoperite cu sindrila sau oloane, 

carute si calesti. In 1863 i-a dedicat albumul cu pozele din Bucuresti Doamnei Elena Cuza, iar in 1866 a devenit fotograful personal al Printului Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, insotindu-l pe acesta atat in calatoriile sale private sau oficiale, cat si pe frontul de lupta din timpul Razboiului de Independenta; fotografiile aveau sa fie adunate in albumul “Resbelul 1877-1878” 

si republicate in reviste celebre din Franta, Marea Britanie si Germania. El a realizat fotografii de razboi, portrete, imagini etnografice cu costume populare din diverse regiuni ale tarii, peisagistice si de arhitectura. A imortalizat targurile din Ramnicu-Valcea si Calea Mosilor, monumentele vechi din Curtea de Arges, Campulung, Targoviste, manastirile de la Horezu si Bistrita, porturile dunarene, a fost fascinat de mahalalele bucurestene si de personajele strazii. 

(Targul Dragaica)

Au ramas marturii in schite de carbune sau acuarela, dar mai cu seama multe fotografii, realizate intr-o perioada in care arta fotografica era total necunoscuta in Romania, iar aparatele erau atat de rudimentare incat presupunea foarte mare daruire si efort sa le poti cara dupa tine.

A primit numeroase medalii, si-a expus lucrarile la Expozitiile Internationale din Paris 1867,  din Weltausstellung si Viena in 1873. A devenit membru cu drepturi depline in Societati fotografice din Paris si Viena. A calatorit in toata Europa si in Orient, din China, Bagdad, Baalbeg pana in friguroasa Siberie, calatorind cu corabii cu panze, vapoare cu aburi, carute postale cu coviltir sau cu trenul cu aburi. In 1881 a participat la festivitatea de incoronare a regelui Carol I si a Reginei Elisabeta, acesta fiind ultimul moment marcant din cariera lui de fotograf. A decedat pe 3 iunie 1887, la Bucuresti, insa atelierul lui a functionat pana in anul 1944 cand a fost bombardat. Multe dintre fotografiile sale fac parte din colectiile private din intreaga lume. In anul 2012, Emanuel Badescu si Radu Oltean au strans toate fotografiile cu peisaje urbane din Bucurestiul de odinioara impreuna cu portretele negustorilor ambulanti si alte fotografii din doua celebre albume dedicate Doamnei Elena Cuza si Regelui Carol I si le-au publicat in cartea "Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucurestilor".

Cine este curios, zic sa o caute.

Bibliografie:

https://minoxit.com/2014/02/15/carol-pop-de-szathmary/

http://adevarul.ro/news/societate/va-mai-amintiti-de-carol-popp-szathmary-1_50abbd487c42d5a6637f8247/index.html

http://www.foto-magazin.ro/despre-fotografie_open.php?art=ftm20/archives/2011/06/carol_pop_de_szathmari.html

Votul din cartea de bucate

(Dati) “Femeii, o jumatate de lume – barbatului, o jumatate de casa” avea drept slogan noua miscare feminista care s-a remarcat in anul 1969. Cine se gandeste ca pana in anul de gratie 1969 femeia statuse linistita si impacata la cratita se inseala amarnic, caci drumul spre emancipare a fost unul lung si extrem de anevoios.  

In Anglia anului 1832, miscarea feminista a propus prima reforma a legii electorale, insa Parlamentul britanic a refuzat dreptul sexului frumos de a participa la scrutinurile electorale, reusind sa isi obtina accesul la sufragii la nivel de comitate abia in anul 1869. 

Miscarea sufragetelor avea sa prinda contur in Anglia  inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial si avea sa se incheie o data cu izbucnirea acestuia. 

Valul schimbarii a demarat in America o data cu dezvoltarea miscarii abolitioniste cand barbatii de culoare au primit prin Constitutie drept de vot. 

La miscarea sufragetelor a aderat un numar impresionant de femei albe si de culoare care si-au aparat impreuna revendicarile atat in fata bisericii, cat si in fata barbatilor.  Ele aveau ca obiectiv obtinerea dreptului constitutional la vot. 

La inceput n-a existat o coeziune deplina, motiv pentru care au aparut doua structuri independente: “National Woman Suffrage Association” (NWSA) si “American Woman Suffrage Association” (AWSA) care mai tarziu au fuzionat si au castigat in anul 1920 dreptul de vot. 

Daca suratele din Regatul Britanic marsaluiau pe strazi si spargeau vitrinele magazinelor, americancele s-au dovedit mult mai subtile , folosind ca mijloc de propaganda cartea de bucate. Astfel, intre 1886 si 1920, doamnele au redactat nenumarate carti de bucate pe care le vindeau si prin care isi finantau miscarea. 

Cartile sufragetelor contineau texte de propaganda, indemnand femeile sa lupte pentru dreptul la vot. Retetele contineau sfaturi utile si diverse pornind de la etapele pentru fabricare a berii acasa  pana la banalele retete pentru supe, fripturi, sosuri, placinte, muraturi, salate si budinci. Desi nu pare nimic spectaculos la prima vedere, trebuie amintit faptul ca atunci femeile nu aveau controlul asupra propriului lor destin si ca efortul de a-si promova ideile venea pe fondul unui val imens de denigrare in care erau prezentate ca sotii si mame neglijente, care dispretuiau activitatile casnice si isi lasau copiii sa moara de foame. In 1909, un cuplet ridiculiza miscarea feminista astfel: “Give us the vote and we will cook/The better for a wide outlook”. Prima carte de bucate a vazut tiparul in iarna anului 1886, iar in seara zilei de 13 decembrie 1886, pe o vreme mohorata, a fost pusa in vanzare in sala de concerte din Boston. Spatiul era frumos decorat cu steagul american purtator pasiv al motto-ul: “Male and female created He them and gave them dominion”. De-a lungul miscarii au fost inregistrate diferite luari de pozitie care astazi pot parea cel putin ciudate: 

maniera in care romanciera Louisa May Alcott , prima femeie care a obtinut de altfel dreptul la vot in Concord, a ridiculizat descrierea zeitei Minerva cu sloganul: “a tiny pestle and mortar”, incercand sa induca mesajul compatibilitatii dintre gatit si exercitarea dreptului la vot. 

Militanta prohibitionista Cora Scott Pond a refuzat sa poarte corset, dar s-a pronuntat pro masturbare afirmand public ca este o practica sanatoasa atat pentru femei cat si pentru barbati, in antiteza cu opinia reformatorului presbiterian Sylvester Graham care cerea eliminarea din consum a alimentelor care sporeau apetitul sexual al barbatilor. Cartea a fost alcatuita prin contributia mai multor personalitati cu o retete proprii: 

friptura irlandeza este semnata de catre obstreticiana Alice Bunker Stockham, prima femeie licentiata din SUA;  Juliei A. Kellogg, studenta eminenta a tatalui romancierului Henry James, ii apartine reteta de preparare a carnatilor din carne de vitel, 

in vreme ce cea a supei de broasca testoasa e legata de numele scriitoarei Anna Ella Carol. Cartile de bucate au fost vandute prin targuri, bazare, ajutand astfel miscarea feminista sa dobandeasca noi competente in domeniile publicistic si in vanzari. Retetele erau intercalate cu citate motivationale pro vot apartinand unor personalitati care sprijineau curentul feminist: politicianul britanic William Gladstone, scriitoarea Harriet Beecher Stowe,

Clara Barton - fondatoarea Crucii Rosii americane, poreclita “ingerul de pe campul de lupta” al carei citat spunea “ cand ai fost bolnav si ranit, eu am muncit din greu pentru tine pe campul de lupta. Eu cer acum buletin de vot pentru mine si sexul meu. Asa cum eu am stat alaturi de tine, te rog sa stai si tu langa mine“ („When you were sick and wounded I toilet for you on the battlefield. Because ot my work for you, I ask your aid. I ask the ballot for myself and my sex. As I stood by you, I pray you stand by me and mine”). Cea mai celebra carte de bucate a fost tiparita in 1915 in Pittsburgh si continea printre altele reteta unui tort somptuos cu blaturi stratificate, insotita de fotografii si glume picante. 

Pe coperta cartii era prezentata silueta Unchiului Sam care pilota o masinarie ce avea o roata cu 12 spite (simbolizand cele 12 state in care femeile obtinusera dreptul de vot). Retetele erau promovate intr-o maniera absolut originala cu denumirile: „Hymen Cake“, „Mother’s Election Cake“, “Suffrage Salad Dressing”, “Suffrage Angel Cake”, “Parliament Gingerbread”, “Pie for a Suffragist’s Doubting Husband”. “Placinta unei sufragiste pentru sotul necredincios” se dorea o satira prin care sa combata efectele razboiului, scalviei, exploatarea copiilor, dar atingea tangential si realitati imediate precum: calitatea precara a infrastructurii, efectele consumului de apa contaminata sau alimantatia precara. La fel de acida era “Anti’s Favourite Hash”, destinata opozantilor Marii Cauze, care prevedea o lista de ingrediente de genul: o mana generoasa de nedreptate, o livra de adevar mutilat, un strop de vitriol, un sir de prostii, toate amestecate cu varful ascutit al unui cutit. Existau in randul barbatilor si simpatizanti ai miscarii precum politicianul abolitionist, militar de cariera, Thomas Wentworth Higginson, autor al lucrarii “Woman and Her Wishes”,  filozoful britanic John Stuart Mill, scriitorul Jack London care a contribuit si el cu doua retete:  friptura de rata si  telina umpluta cu branza Roquefort, inmuiata in amestec de unt si Sherry. Toate cartile de bucate publicate cu scopul obtinerii fondurilor necesare pentru sustinerea miscarii feministe au relatat fapte reale cu privire la eforturile de promovare a drepturilor tuturor femeilor din lumea intreaga, indiferent de rasa sau culoare. Combinatia dintre indatoririle casnice si responsabilitatile politice a imbracat forme aluzive uneori subtile, alteori agresive, dar generand mesaje clare si centrate pe un singur obiectiv - dreptul la vot! Din banii obtinuti au sprijinit victimele de razboi, actele caritabile din biserici, spitale, scoli si biblioteci, au finantat sustinerea de  prelegeri in care promovau drepturile si obligatiile femeilor si 

redactarea ziarului oficial al Asociatia Sufragetelor americane -  “The Ladies’ Home Journal” – care a fost oferit cadou la inceput celor care cumparau cartea de bucate. In paginile lui erau promovate atat ideile miscarii feministe, cat si celebrele carti din vanzarea carora era sponsorizata miscarea.  Retetele au apartinut unor personalitati din zona literara, politica si intelectuala a sec 19 precum: membra Comitetului National Republican Maria A Livermore, Lucy Stone - oratoare si si editoare a drepturilor femeii , poeta americana Julia Ward Howe, jurnalistul William Lloyd Garrison si sotia, prozatoarea Louisa May Alcott, judecatorul Samuel E. Sewall, Alice Freeman - presedinta Colegiului Wellesley, Elisabeth S. Tobey – presedinta WCTU Massachusetts. Cartile insumeaza spiritul, efortul si nevoia de reforma a intregii miscari feministe care au contribuit la schimbarea societatii in profunzimea ei, punand intr-o lumina noua locul si rolul femeii in raport cu barbatul. 

Cartea de debut a vazut mai multe tipare imbunatatite in perioada 1886 si 1891, unde fiecare reteta era insotita de catre un mesaj pro vot care apartinea unei personalitati precum liberalul britanic William Gladstone, filozoful John Stuart Mills, scriitoarea Harriet Beecher Stowe, fondatoarea Crucei Rosii americane Clara Barton. In editia din 1909 au fost prezentate motivele pierderii dreptului la vot, castigat in 1883. Miscarea avea sa reinvie la inceputul sec 20, iar cartea de bucate a fost pilonul in jurul careia miscarea feminista s-a reunit. Aceasta era organizata pe capitole precum: retete pentru cina, 

dulciuri, 

retete vegetariene, retete germane, 

salate, retete din produse marine, o lista a magazinelor care comercializau condimente, 

alta cu ustensiile necesare pentru campare sau calatorii, sfaturi de uz casnic sau trucuri cosmetice. De asemenea erau inserate articole in care erau mentionate ideile ideologice ale miscarii feministe si explicate toate greutatile pe care le-au avut de infruntat plecand de la oprobiul public, declaratii false, ridiculizare, calomnie pana la ostracizarea sociala.

Miscarea a avut parte de pozitionari pro si contra, iar in istoria curentului au fost pastrate numeroase afise martor, in marea lor majoritate cu mesaje misogine, unde fiecare gest si atitudine erau interpretate si redate deliberat intr-o maniera absolut jignitoare la adresa doamnelor, dar care iscau hohote de ras si prilej de ironie barbatilor. Aceasta polarizare in randul sexelor demonstra atunci, dar o face si astazi, ca problema vis-à-vis de rolul femeii in societate are radacini adanci in cultura si educatie si au marcat adanc societatea pana in zilele noastre. Pe langa colectia de afise, s-au pastrat cateva carti postale care dateaza din anul 1915 si care constituie inca o dovada in plus ca atitudinea denigratoare nu cunoaste varsta si nici granite. In 1941, Geroge Orwell a realizat o analiza a acestor afise si poscard-uri si concretizata intr-un eseu in care dezbate tocmai aceasta constanta in atitudine. Acestea fiind zise, doamnelor, strangeti randurile si pregatiti-va de vot. Ce bine ca niciunui partid politic nu i-a trecut prin cap sa inlocuiasca banala galeata sau sticla de ulei cu celebra carte de bucate. Un lucru nu uitati: votul nostru de astazi influenteaza viitorul copiilor nostri.

Bibliografie:

·         Estelle Sylvia Pankhurst. Sufrageta; Istoria mișcării de emancipare a femeilor, 1905-1910 (New York Sturgis & Walton Company, 1911).

·         Diane Atkinson. The Purple, White and Green: Suffragettes in London (Museum of London, 1992).

·         Melanie Phillips. The Ascent of Woman: A History of the Suffragette Movement (Abacus, 2004).

http://www.theatlantic.com/technology/archive/2016/10/pepe-the-anti-suffrage-frog/505406/?utm_source=aofb

http://www.npr.org/sections/thesalt/2015/11/05/454246666/how-suffragists-used-cookbooks-as-a-recipe-for-subversion?utm_source=facebook.com&utm_medium=social&utm_campaign=npr&utm_term=nprnews&utm_content=202708

http://clements.umich.edu/exhibits/online/OldGirlNetwork/Suffrage2.html

http://www.ebay.com/itm/1891-RARE-Mrs-Beetons-ANTIQUE-COOKBOOK-Victorian-House-HOUSEHOLD-Home-RECIPES-/150926730090