Frederic Dame - Bucurestiul in 1906

Cred ca nu am mai vorbit de ceva vreme despre carti si obiceiul lecturarii cartilor tiparite, nu a celor de pe net! Nu pentru ca m-am oprit din citit, ci doar dintr-o lipsa efectiva de timp. Astazi fac una dintre acele intoarceri la 180 de grade si am sa scriu despre o carte care mi-a cazut intamplator in mana si care mi-a deschis usa unei alte lumi: “Bucurestiul in 1906” scrisa de Frederic Dame.

Frederic Dame s-a nascut in Tonnerre din Burgundia in 1849 si a murit in 1907 in Bucuresti. Acesta a fost jurnalist (a publicat articole sub mai multe pseudomine: Carillon, Fantasio si Lear), istoric, filolog si traducator francez. El s-a stabilit in Romania dupa ce sora lui s-a casatorit cu avocatul roman Polizu si s-au stabilit in Bucuresti.

Trebuie mentionat faptul ca Dame a trait in Bucurestiul lui Caragiale, in care politica isi masluia cartile la masa cu alegatorul. "Transformarea României în regat (1881) marchează clipa decisivă către acest progres firesc. Începând din acest moment, asistăm la o transformare reală şi progresivă a Capitalei. Oraşul de boieri se modifică în acelaşi timp cu societatea. Noile legi au suprimat boierimea, au abolit robia, au făcut din ţărani mici proprietari liberi, au suprimat titlurile de nobleţe şi privilegiile, au admis toate clasele sociale în viaţa politică, au consacrat libertatea presei, au făcut justiţia egală pentru toţi şi învăţământul gratuit la toate nivelurile”.

Initial, cartea a fost scrisa in limba franceza, dar eu am citit traducerea ei, realizata in tandem de catre Lucian Pricop si Sanziana Baranga.  Aceasta lucrare este impartita pe capitole in care autorul dezvolta analize detaliate a ceea ce a insemnat viata capitalei la inceput de secol 20: de la date demografice pana la arta si economie. Aici sunt dezbatute probleme vitale din viata capitalei: organizare demografica – locuitori si monoritati; administratie: sistem de canalizare, iluminat public, salubritate, sanatate,  alimentatie, transport (trasuri, tramvaie, cai ferate), strazi – parcuri – monumente si gradini, comunicatii (posta, telegraful, telefonul); sistem politic: curtea regala si sistemul politic (guvern si parlament); politia, presa, economia (comert, industrie, bursa, petrol, finante, asigurari), arhitectura si arte. Sa nu va faceti iluzia ca ar fi un roman, nici vorba, este mai degraba o analiza atenta si minutioasa a unei societati caudate, realizata de catre un francez stabilit in Romania, analiza exemplificata printr-o colectie reusita de fotografii, desi mult mai putine ca numar decat in editia originala. Autorul vorbeste mai mult in date statistice si cifre decat in povesti si intrigi generate de personaje exotice. El prezinta un oras articulat, bine administrat, in care democratia era evidenta prin deschiderea populatiei catre valorile europene (fir-ar, iata ca atunci se putea!), in care familiile instarite puteau fi altruiste si filantropice, un oras in care toate infloreau: educatia, sanatatea, arhitectura, arta. Si, parca special sa ne dea peste nas, profesorul Adrian Majuru, cel care semneaza prefata cartii, a scris: “Monografia lui Frédéric Damé arată ce ar putea deveni Bucureştiul dacă oamenii care-l locuiesc o vor dori şi care ne sunt lipsurile cele mai mari într-o astfel de confruntare cu istoria". Dar sa ne intoarcem la Dame care nu se sfieste sa mentioneze eforturile pe care timp de 40 de ani autoritatile le-au facut intr-un ritm accelerat ca sa se alinieze standardelor europene. Iata cum vedea autorul intreg acest proces: “ Amintindu-ne ca tot ce face azi frumusetea Capitalei, tot ce-i confera aerul unui oras modern nu dateaza decat de ieri, ne putem da seama de efortul depus si ne simtim plini de recunostinta fata de toti acesti primari, adjuncti, consilieri municipali care din 1866 si pana astazi, de la Dimitrie Bratianu si pana la Mihail G. Cantacuzino, s-au straduit, cu resurse destul de firave si avand de infruntat nenumarate dificultati inerente starii noastre sociale si politice, sa schimbe aspectul vechiului oras, sa repare strazile, sa creeze noi bulevarde si in acelasi timp sa asaneze Capitala. Ceea ce vedem azi este si opera lor. Desigur, nu este terminata, insa asa cum este ii onoreaza si daca politica nu ar fi jucat un rol atat de mare, ar fi putut sa faca si mai mult si poate mai rapid. (…) Daca reducem intinderea Capitalei si daca toate eforturile timp de cativa ani si toate resursele disponibile sunt aplicate suprafetei pe care o ocupa o populatie de 300.000 de suflete, intr-un sfert de secol Bucurestiul va deveni un oras frumos, in totalitate modern”. Din pacate, iata ca a fost posibil si reversul acestei situatii! Dar n-as vrea sa trecem mai departe pana nu aprofundam putin imaginea acelui Bucuresti de inceput de secol 20 si voi exemplifica maniera in care societatea romaneasca se prezenta atunci cu impertinenta si inocenta: "impregnaţi de atmosfera popoarelor celor mai rafinate, înzestraţi cu instituţii liberale gata făcute, au trecut de la o stare aproape barbară la o civilizaţie foarte avansată, fără sa fi cunoscut tranziţiile lente pe care forţa lucrurilor le-a impus majorităţii popoarelor".  In carte sunt mentionate progresele facute de catre edilii care erau sprijiniti de familiile avute, care donau terenuri pe care sa fie ridicate institutiile statului (astazi se fura terenurile cu institutii cu tot, tot de catre “marile” familii!). Functionarii devin pe zi ce trece tot mai instruiti si mai bogati, iar aspectul orasului se schimba de la o zi la alta. In bine!. Autorul dezvaluie arhitectura capitalei la inceput de secol 20 prezentandu-ne o colectie de fotografii realizate de el insusi.

Casa somptuoasa a chirurgului Turnescu,

casa lui Romulus Porescu,

casa D. Cuculi, casa B. Ganescu,

casa Cantacuzino,

casa G. Assan,

Hotel Menteor sau Foisorul de foc sunt doar cateva exemple din colectia de cladiri cu arhitectura deosebita prezentate de autor.  El prezinta cateva bulevarde celebre ale capitalei, pozele fiind insotite de date si cifre.

Dame vorbeste inclusiv despre marea Expozitie din Parcul Carol, organizata in Bucuresti in anul 1906. Pe de alta parte, ochiul sau atent se opreste inclusiv asupra populatiei mai sarace si autorul nu se sfieste deloc cand este vorba sa analizeze modul de viata al bucurestenilor. El spune ca, in general, mamaliga era alimentul de baza,  painea fiind considerata un aliment de lux, alaturi de colaci si cozonaci, consumate de regula de sarbatori! Astazi, populatia saraca baga paine cat incape! Carnea si legumele sunt mult prea scumpe astfel incat sa mai sature poporul! Alimente precum stirul, podbalul, hrisca, meiul, pasatul, frunzele de sfecla sau un fel de branza obtinuta din samanta de canepa (jufa) si uleiul de canepa nu mai fac parte din alimentatia actuala, dar atunci hraneau paturile sarace din Romania. Legumele si fructele se consumau in fierturi sau crude, iar duminica se bucurau la masa cu oua sau peste si foarte rar cate o bucata de carne. Produsele din carne si lapte  le vindeau celor avuti, pentru ca oamenii aveau, ca si acum, nevoie de bani sa cumpere produse pe care nu le puteau face singuri. La casele mai mari retetarul continea condimente cumparate din dughene specializate sau de la targ. 

Daca merita citita cartea? Indiscutabil: DA! O sa vedeti ca de atunci au trecut mai bine de 100 de ani, iar unele aspecte din viata noastra de zi cu zi se prezinta astazi la fel sau chiar mai rau ca atunci!

N-as vrea sa pun punct inainte sa va spun ca acest autor va este cunoscut, chiar daca numele lui nu va spune, poate, mare lucru. El l-a inspirat pe Caragiale atunci cand a creat personajul Rica Venturiano prin intermediul caruia satiriza patriotismul inflacarat: “Familia e patria cea mica precum patria e familia cea mare; familia e baza societatii”.  Dame l-a cunoscut pe Caragiale in redactia  cotidianului “ Natiunea Romana”, dar cei doi n-au avut nici timpul, nici rabdarea sa lege o prietenie.  Dame nu a inteles comicul de situatie, cel de limbaj sau cel generat de alaturarea prenumelor si numelor menite sa starneasca rasul, nici comicul de moravuri si nici comicul de character, specifice operelor lui Caragiale. Dame l-a criticat pe dramaturg pentru lumea imorala prezentata si persiflata, considerand ca scrierile sale imprumuta elemente din presa de scandal. Cu toate conflictele dintre cei doi, istoria literaturii romane a gasit intelepciunea de a le recunoaste meritele in viata culturii romanesti.