Calatorului
dornic sa cunoasca legendele Romei nu ar trebui sa ii scape din vedere Palazzo
Cenci, situat nu departe de Piata Navona.
Palazzo Cenci
El este amplasat in apropierea sinagogii si este format
dintr-un ansamblu de 4 cladiri, inconjurat de Cinque Scole, Arco de Cenci,
Piazza Cenci si strada Via Monte de Cenci. Palazzo este inchis publicului, dar
drumul pana acolo merita facut, chiar daca acum in incinta lui sunt apartamente de locuit.
Cand poarta mare de lemn se deschide, se poate vedea scara strajuita de doi lei de marmura,
iar deasupra ei un superb balcon dantelat. Palatul a fost construit peste ruinele
unui vechi palat medieval fortificat, amplasat la marginea ghetoului evreiesc din Roma. Turistul dornic sa vada palatul va sti ca drumul pana acolo merita facut nu doar datorita
frumusetii arhitectonice, ci mai degraba istoriei sale sangeroase avandu-i ca
eroi pe membrii familiei Cenci. Capul familiei, Francesco
Cenci, a fost unul dintre cei mai bogati aristocrati ai Romei, dar si un om desfranat,
violent si risipitor. Din casatoria cu Ersilia Santacroce a avut doua fete,
Beatrice si Antonia, si doi baieti, Giacomo si Bernard. Familia a trait in Palazzo Cenci in Rione Regola, dar mai detineau un castel, La Rocca de
Petrella Salto, situat intr-un sat mic de langa Rieti, la nord-est de Roma. Pana cand
Beatrice a implinit 6 ani, viata familiei a fost una calma si linistita. Dupa
moartea mamei, fetele au fost incredintate spre educare maicutelor din manastirea
Santa Croce si au ramas aici timp de 9 ani. Pe cand Beatrice avea 15 ani,
fetele s-au intors in palat, dar viata de burlac schimbase caracterul
tatalui, iar viata lor alaturi de el avea sa fie una dificila datorita violentelor
si hartuirilor acestuia. Acesta devenise rece si distant, dedicat exclusiv
afacerilor, era violent, lipsit de orice emotie si sentiment, avar si ipocrit, aflat deseori in contradictie cu legea si morala. In 1593, el s-a casatorit
cu Lucretia Petroni cu care n-a avut copii, motiv pentru care femeia s-a atasat
de cei ai barbatului, mai cu seama de fetele care simteau lipsa afectiunii
materne. Casnicia lor nu a fost una fericita, caci Francisc era impovarat
de datorii, judecat si condamnat pentru fapte defaimatoare pentru care a fost
obligat sa plateasca taxe substantiale. La doi ani de la mariajul cu Lucretia,
familia a fost obligata sa plece in exil si sa traiasca in castelul Cicolano
din Regatul Napoli, fapt care a alimentat resentimentele familiei.
Beatrice le-a scris fratilor ei
nenumarate scrisori implorandu-le ajutorul, iar una dintre ele a cazut in mana
tatalui, motiv pentru care a fost batuta cu o brutalitate inimaginabila. Beatrice
a incercat sa informeze autoritatile cu privire la desele maltratari la care
erau supuse femeile si, desi toata lumea cunostea caracterul infect al tatalui,
nimeni nu a luat nici o masura. Cand a aflat ca a fost raportat autoritatilor,
el si-a exilat nevasta si copilele in castelul La Petrella del Salto in muntii Abruzzi. Cum creditorii
i-au luat urma, Francesco a fost obligat sa se mute si el in Petrella, unde a
fost urmat de cei doi fii. Viata femeilor a devenit si mai grea decat fusese
inainte, iar Beatrice devenea tot mai incrancenata in respingerea autoritatii
paterne, guvernata de abuz, violenta si hartuire sexuala. A fost incarcerata,
lasata flamanda, izolata de tot ceea ce conta si iubea, iar toate astea au dat
nastere dorintei mistuitoare de a-si face singura dreptate.
Beatrice Cenci - Guido Reni
Exasperata de
abuzurile sexuale la care era supusa, Beatrice a decis ca singura sansa de
scapare era sa puna la cale uciderea lui, cu complicitatea mamei vitrege si a
fratilor Bernard si Giacomo, ajutati de gardianul Olympian Calvetti si
potcovarul Marzio Fioran, poreclit Catalanul. Ei au decis sa il otraveasca, dar
planul a esuat. A doua oara au tocmit niste hoti care sa simuleze un jaf, dar Francesco
a scapat si din aceasta ambuscada. Disperati, acestia au pus in aplicare cel
de-al treilea plan: i-au pus in bautura un somnifer puternic pe baza de opium,
Marzio i-a rupt picioarele cu sucitorul, iar Olympian i-a batut cu ciocanul
cuie in cap, dupa care l-au aruncat peste balustrada, simuland o moarte accidentala. Dupa cateva
zile, trupul inert a fost gasit la poalele cetatii, cu capul spart, iar familia a grabit
funeraliile, ingropand lesul in biserica Santa Maria. Dupa inmormantare, familia
s-a reintors la Roma in Palatul Cenci. Zvonurile si suspiciunile i-au precedat in capitala Italiei, mai cu
seama ca nu era un secret ca firea violenta si aroganta batranului starnise
sentimente de ura nu numai in sanul familiei, ci si in randul cercului de
cunostinte. Au urmat doua anchete: prima
la ordinul ducelui Marzio Colonna, iar cea de-a doua dispusa de viceregele
Ducatului Napoli, dar niciuna dintre ele nu a incriminat vreunul dintre membrii
familiei. Cum suspiciunile deveneau din ce in ce mai mari, Papa Clement Aldobrandini
a solicitat si el o ancheta, soldata cu exhumarea cadavrului si studierea
ranilor de catre o comisie formata din medici. Au fost interogati cativa
slujitori printre care spalatoreasa
careia Beatrice ii ceruse sa ii spele cateva haine patate de sange si careia
ii spusese ca le patase in perioada in care fusese la ciclu, dar femeia nu crezuse nici un
cuvintel, caci slujitorii vorbeau pe la spate ca salteaua stapanaului baltea de
sange a doua zi dupa disparitia misterioasa. Anchetatorii n-au gasit urme de sange la locul unde a fost descoperit cadavrul,
dar cercetarile au devenit tot mai amanuntite, iar faptasii au fost demascati
si inchisi. Olympian Calvetti a fost primul care a marturisit crima dupa zile
de tortura si, desi nu a fost condamnat, el a fost ucis de Mario Guerra, un
apropiat al familiei Cenci, pentru a-l impiedica sa marturiseasca intregul
complot. Apucase insa sa povesteasca anchetatorilor despre cruzimea stapanului,
despre bataile indurate deopotriva de cele doua femei si cei doi fii, despre
zilele si noptile in care erau incarcerati. Torturat si el, Marzio Fioran a
marturisit ca Beatrice a fost aceea care a conceput intregul plan, dar si el a
decedat la scurt timp din pricina ranilor cauzate in timpul torturii. La inceput, Beatrice a negat cu incapatanare
orice forma de implicare in complot sustinand ca Olympian era singurul vinovat,
insa nici ea nu a rezistat torturilor repetate si si-a marturisit faptele. La fel a procedat si Giacomo, mizand amandoi
pe faptul ca legea interzicea torturarea celor care faceau parte din randul
nobilimii. Dar numarul violentelor era
tot mai mare si Papa Clement s-a simtit obligat sa dea un exemplu si o pedeapsa
pe masura, menite sa bage frica in cetatenii Romei, indiferent de patura
sociala din care faceau parte, permitand astfel torturarea celor care
comisesera crima, chiar daca erau membrii uneia dintre cele mai bogate familii.
Cei doi frati au fost inchisi in inchisoarea din Tordinona, iar Beatrice si
Lucrezia in cea de la Corte Savella. La proces s-au confruntat doi dintre cei
mai renumiti avocati ai vremii: Pompey Mollela pentru acuzare si Prospero
Farinacci pentru aparare. Toti inculpatii supravietuitori au fost gasiti
vinovati si condamnati la moarte. Oamenii de rand din Roma, cunoscand motivele
pentru care se banuia ca Francesco a fost ucis, au cerut clementa Papei, dar acesta s-a
dovedit de neinduplecat deoarece era ingrijorat de numeroasele violente care
zdruncinau la acea vreme Roma. Nu demult Contesa de Santa Croce fusese ucisa de fiul ei
pentru a-si insusi mostenirea. Lucrezia si Beatrice au fost condamnate la moarte
impreuna cu Giacomo si Bernard.
Executia a avut loc in 11 septembrie 1599 in
Piata Castelului Sant Angelo luata cu asalt de catre locuitorii Romei in
asteptarea verdictului care sa declare nevinovatia Beatricei si faptul ca s-a
aflat in legitima aparare in timpul comiterii omorului. Printre cei prezenti in piata a fost si Caravaggio insotit de
care pictorul Orazio Gentileschi si fiica acestuia, Artemisia. Piata era plina
la refuz, vremea era calda si insorita, iar in inghesuiala cativa gura-casca
si-au pierdut viata. Decizia
magistratilor a fost contrara asteptarilor, iar poporul s-a revoltat la auzul
deciziei papale, motiv pentru care in piata au fost masate trupe in jurul
locului de executie. Desi tanarul Bernard in varsta de doar 18 ani nu luase
parte efectiva la complot, a fost condamnat la moarte pentru ca nu a denuntat
conspiratia. Nici unul dintre frati nu a stiut pana in ziua decapitarii ca el
urma sa fie gratiat tocmai datorita varstei
fragede. Insa a fost obligat sa asiste la decapitarea surorilor si
fratelui lui dupa ce a fost in prealalbil legat de un scaun plasat in fata
locului de executie. Celor doua femei li s-a taiat capul cu securea. Prima care
a fost executata a fost Lucretia. Beatrice si-a spus ultima rugaciune, s-a
ridicat in picioare si a exclamat: “Doamne, m-ai chemat si eu de bunavoie te
urmez caci stiu ca merit mila ta!”. Multimea vuia, iar calaului i-a tremurat
securea-n mana in vreme ce Bernard a
lesinat si nu a putut fi adus in simturi vreme de o jumatate de ora. Multimea
blestema si se agita vociferand in vreme ce securea a fost ridicata si a
separat capul de corpul scuturat de spasme. Giacomo fusese torturat pe tot parcursul
drumului de la inchisoare pana in piata unde a fost si el executat. Bernard a
fost condamnat sa munceasca la galerele pontificale pentru tot restul vietii
sale. Rudele familiei Cenci i-au rascumparat libertatea si dupa cativa ani a
fost lasat liber. Lesurile fratilor lui au fost ingropate in fata altarului din biserica San Pietro din Montorio sub o piatra funerara pe care nu era scris
nici un nume. Toate bunurile familiale au fost confiscate de catre Camera Apostolica
si cumparate la un pret revoltator de mic de catre nepotul Papei Clement.
Supravietuitorii familiei au revendicat procesual o parte dintre bunuri si multe
dintre ele le-au fost restituite. In 1798, mormantul a fost profanat si jefuit.
Destinul tinerei Beatrice nu avea cum sa nu starneasca multora emotia, curiozitatea
si compasiunea, caci fusese o tanara frumoasa careia ii fusese harazit sa se
nasca intr-o familie guvernata de un tata violent si incestuos, care starnise
ura copiilor si dorinta de razbunare. Artistii, scriitori precum Stendhal,
Shelley, Dumas si pictori deopotriva precum Guido Reni, Caravaggio, Delaroche,
Artemisa Gentileschi si Moravia, au imortalizat momentul judecatii si executiei
membrilor familiei Cenci. Lucrarile lor au constituit surse de inspiratie
pentru regizori si actori care au rememorat pe pelicula destinul tragic al
familiei Cenci cu toate implicatiile: umilintele indurate de catre Beatrice,
actele de violenta suportate, revolta si maniera in care s-a impotrivit tiraniei
parintelui si institutiilor statului, momentul condamnarii cu toate
implicatiile psihologice si emotionale, disputele juridice, curajul dovedit in
fata calaului pe cand tanara inca nu implinise varsta de 22 de ani, intrigile politice generate de interesele
materiale cu privire la mostenirea familiei. Beatrice a ramas pentru italieni simbolul tineretii si
frumusetii, a inocentei calcate in picioare, a rezistentei impotriva arogantei
aristocratiei, o luptatoare impotriva opresiunii femeilor, o promotoare a
demnitatii si independentei care si-a asumat cu mult curaj consecintele
faptelor. Legenda spune ca in fiecare an, pe 11 septembrie, ea se intoarce in
zorii zilei pe podul unde a fost executata, tinandu-si in brate capul.
Beatrice Cenci - Harriet Goodhue Hosmer 1857
Bibliografie:
It comes on the day the tragedy of Beatrice Cenci , story by Domenico Di
Cesare, 2006 .
