Istoria statiunii Moneasa

Sase armasari negri si focosi au intrat in galop pe poarta conacului intorcand capetele tuturor invitatilor veniti la nunta Contelui Wenckheim. Tanara mireasa, in varsta de 22 de ani, era fiica din flori a uneia dintre slujitoarele de la mosie. Pana ce si batranul conte a ridicat surprins sprancenele si si-a pus mana streasina la ochi incercand sa-l vada cat mai bine pe cel care isi facea intrarea atat de spectaculoasa. Toti invitatii si-au intors capetele spre norul acela galopant de praf care crestea pe masura ce se apropia intr-un ritm cadentat de copite. Cand a fost suficient de aproape, vizitiul a tras haturile, iar caii s-au oprit la comanda cambrandu-si spatele si frematandu-si picioarele suple si transpirate. Pret de cateva secunde toata lumea si-a tinut respiratia asteptand ca praful sa se aseze. Dar mirare: in spatele cailor, pe o platforma funerara, trona un sicriu negru si elegant. Damele mai sensibile si-au dus repede la gura mainile ascunse in manusi delicate si parfumate si-au facut ochii mari de mirare. Contele a coborat treptele fara sa se grabeasca in vreme ce vizitiul de-mprumut i-a inmanat un ravas: cadou ne nunta, zicea el. Barbatii au format un semicerc in spatele veteranului mire in varsta de 67 de ani, in asteptarea dezlegarii misterului: cine se afla in sicriul care isi facuse intrarea cu atata fast si zgomot? Contele a despaturit scrisoarea si a citit cu voce tare: “Tie asta iti lipseste, nu femeie!”. Sinistrul ravas era semnat de catre nepotul lui, Carol Weckheim, una dintre numeroasele rude scandalizate de mariajul considerat nepotrivit pentru o varsta atat de inaintata. Incidentul a avut loc in anul 1846 la Moneasa.  Trei ani mai tarziu, tanara sotie avea sa moara la nasterea singurului mostenitor al contelui, Krisztina Anna Maria Regina, in anul 1949. Acesta avusese trei neveste  pe care le dusese la groapa pe rand. In 1852, darul de nunta si-a gasit utilitatea, contele trecand in lumea celor drepti, alaturi de cele 3 neveste ale sale, lasand in urma lui o avere considerabila si o mostenitoare minora. Copila a fost crescuta de bunica din partea mamei, iar mai apoi de preotul parohiei din satul Ujkigyos, Gondocs Benedek. Gurile rele spun ca in anul 1857, Imparatul Franz Joseph ar fi fost impresionat de destinul tragic al “micii contese” si ar fi vizitat-o impreuna cu Imparateasa Sissi cand fetita avea doar 8 ani. Sissi ar fi luat-o la curte si s-ar fi ocupat de educatia ei, iar cand aceasta a crescut a fost una dintre doamnele  ei de companie. In 1872, Krisztina s-a maritat cu contele Friedrich Wenkheim, verisorul ei la Budapesta. Tatal lui Friedrich era Carol Wenckheim, ofiter de husari, sotul fiicei vestitului maresal Radetzky, cel care trimisese sinistrul cadou de nunta tatalui celei ce avea sa ii devina peste ani nora. Friedrich doar isi terminase studiile juridice , iar casatoria cu Krisztina il facea un om foarte bogat. Din casnicia lor au rezultat sapte copii: Friderika, Krisztina, Laszlo, Pal, Maria si Ilona. De numele sotului ei este legat parcursul spectaculos pe care l-a avut statiunea Moneasa pana cand comunistii au venit la putere si au confiscat tot ce se putea.

Desi atestata inca din 1597, o data cu donarea de catre Principele Sigismund Bathory a domeniului Moneasa si a cetatii Deznye lui Kornis Gaspar, statiunea era deja renumita inca din perioada ocupatiei otomane cand turcii au construit primele bai exploatand apele termale de aici. Dar bogatiile acestei zone nu se rezumau doar la apele termale, ci si la exploatarile de marmura rosie si neagra si exploatarea si prelucrarea lemnului. Dupa plecarea turcilor, domeniul a fost cumparat de catre baronul Nevery Alexa de Gyula Varsand si fratele acestuia, Iosif. 

Cincizeci de ani mai tarziu, in 1891, sotia Contelui Friedrich Wenckheim, Krisztina, a cumparat mosiile din Sebis, Moneasa, Ravna si Selejani de la unul dintre proprietarii care tot s-au succedat, de la contele Waldstein Ernest - Francisc. Inceputurile au fost foarte grele, caci drumurile erau intr-o stare jalnica, nu de putine ori trasurile ramaneau fara roti prin hartoapele cat casa, iar in zilele ploioase, carutele intrau in apa pana la butucul rotii. De la Sebis la Moneasa faceai 2 ore cu trasura pe timp frumos, iar pe timp urat doar nebunii se incumetau la drum. In perioada respectiva, Aradul isi juca atu-urile la masa Europei, iar interesul pentru dezvoltarea statiunii se plia perfect pe tendintele europene de descoperire a zonelor virgine si de incurajare a turismului. Multi investitori imperiali batusera drumurile pline de gropi si noroaie in Tara Zarandului pana la poalele Muntilor Codru Moma pentru ca vestea apelor termale si calitatile aerului plin de ozon depasisera granitele si investitorii isi calculau si numarau deja banii. 

I-au luat ceva ani contelui sa schimbe fata domeniilor sale si-a muncit cu drag pentru ca isi construia un camin, iar afacerile se cereau a fi prospere pentru intretinerea unei familii numeroase. 

A construit calea ferata care facea legatura intre Arad-Brad-Moneasa, a reutilat fabrica de topit fier de la Sebis, a modernizat cuptoarele de ars calcar si s-a apucat sa schimbe fata statiunii Moneasa, ridicand stabilimente turistice moderne: a daramat vechile cabine din lemn mostenite din perioada ocupatiei otomane si

a ridicat o baza de tratament moderna intr-o cladire cu etaj, lunga de 80 de metri, care avea la parter 13 de cabine dotate fiecare cu vana placata cu marmura rosie de Moneasa, pat si cuier. A construit un restaurant modern din sticla cu o capacitate de 300 de locuri, bucataria, casa de oaspeti dotata cu 16 camere de cazare, sanatoriul de hidroterapie cu apa rece si numeroase alte vile de cazare. Bazele sale de tratament cu bai acoperite erau deja renumite inclusiv in Viena. Una dintre cele mai frumoase era vila Wenckheim. Tot atunci au fost construite superbe cladiri: 

Vila Nufarul, vila Paradayser, vila Baronului Andrenyi, vila Csiky-Zielinski si vila Mager. 

Tot in aceeasi perioada s-a amenajat parcul statiunii. Contele si-a promovat investitia pentru cura impotriva afectiunilor sistemului nervos, cel locomotor, boli de nutritie si metabolism sau ginecologice, astfel incat, in 1895, a crescut fluxul turistilor in statiune la peste 100 de persoane. Trei ani mai tarziu, Moneasa obtinea statutul de statiune balneara. Statutul castigat a largit potentialul turistic, aici fiind organizate unele intruniri regionale profesionale. Totodata si-a construit o cariera politica respectabila, castigand mai multe mandate de deputat in circumscriptiile Gyula si Chisineu Cris. Contele Friedrich Wenckheim era nepotul contelui Weckheim Jozsef, descendent al familiei Harruckern, a carui ramura genealogica o situa printre cele mai bogate si respectate familii din Imperiul Austro-Ungar. Acesta era un mare iubitor de arta, incurajand orice act de cultura din zona. Joszef  se mutase in Arad unde isi deschisese un birou notarial si avea sa il angajeze ulterior pe nepotul lui, Friedrich, dupa ce acesta a absolvit studiile juridice. Venerabila rubedenie  detinuse o avere colosala, estimata la peste 70.000 de hectare de pamant. Tanarul nepot a preluat administrarea mosiilor unchiului sau de la Socodor, Sebis, Moneasa, Sanmartin, Kigyos si Bekes.  Joszef fusese insurat cu o aradeanca, Regina, vaduva consilierului regal Torok Albert, dar n-a avut noroc la femei pentru ca si-a ingropat prima nevasta cand inca era tanara, la fel s-a intamplat si cu cea de-a doua. La 67 de ani s-a indragostit de alta tanara, fiica din flori a servitoarei sale , mai tanara cu 45 de ani decat el. Familia s-a revoltat, a facut scandal, dar iubirea nu cunoaste varsta. Acesta a fost momentul in care nepotul lui, Carol Wenckheim, tatal lui Friedrich, i-a trimis cadou de nunta un superb sicriu negru asezat pe un car mortuar tras de 6  armasari , insotit de mesajul “Tie asta iti lipseste, nu femeie!”.

Bibliografie:

Perlele turismului banatean

Ce-ar merge mai bine intr-o zi de Sanziene: o dezbatere pe tema cererii imperioase a demisiei presedintelui strigata cu vehementa de Calin Manechin Constantin Anton Popescu- Tariceanu Sapte Neveste sau o mica incursiune in istoria turistica a Banatului? Nu stiu cum e cu voi, dar eu sunt satula pana peste cap de Romanica asta in care hotia a devenit sport national, iar coruptia un criteriu care desparte fraierii banali de smecherii parlamentari. Prin urmare, azi va voi povesti despre turismul banatean. Pana prin anii 1930, Banatul avea deja o traditie in turismul european, iar statiunile banatene erau frecventate de lumea buna de pe intreg cuprinsul batranului continent. Tot in aceeasi perioada, Doctorul F Grunfeld identifica o epidemie care lovea doar patura bogata, denumita “boala bailor”. Pe vremea aceea hobby-ul calatoriilor se numea boala si se trata la bai! In vreme ce alte tari se mandreau cu statiuni luxoase, Banatul se falea cu perlele sale cochete in care nobilimea austro-ungara venea cu caleasca de la mare departare.

Baile Herculane, una dintre cele mai vechi statiuni din lume si cea mai veche din tara noastra, a fost vizitata de Imparatul Franz Joseph ( care ar fi spus ca “in Valea Cernei exista cea mai frumoasa statiune balneara de pe continent”) si frumoasa Imparateasa Sisi. Tot pe-aici au ajuns scriitori renumiti precum Goethe, Andersen, dar si Imparatul Francisc I impreuna cu Imparateasa Carolina, Regele Carol al Romaniei si multi oameni de cultura. 

Pavilioanele Imperiale au gazduit mai multe familii regale. 

Vila Elisabeta a fost darul pe care Imparatul Franz Joseph i l-a facut frumoasei Sissi si locul in care aceasta se caza ori de cate ori venea la Herculane. Imparateasa se retragea deseori in Foisorul Verde, amplasat pe versantul muntelui de unde admira frumusetea muntilor impaduriti. 

Apartamentele Imparatesei Maria Tereza au fost martore la multe baluri si dineuri regale, in care invitati cu sange albastru si-au etalat tinute elegante. 

Statiunea este renumita datorita aerului puternic ionizat, datorita izvoarelor sale termale, padurilor care o inconjoara, cat si climatului mediteranean. Desi atestata inca din perioada romana, aceasta a atins apogeul incepand cu anul 1736, o data cu numirea Generalului Andreeas Hamilton in functia de Guvernator al Banatului, in timpul domniei lui Carol al VI-lea. Atunci au fost modernizate baile, caile de acces, cladirile de referinta, a ridicat pavilioane de cazare, a introdus iluminatul electric si a construit calea ferata care lega Timisoara de Orsova. Cand au fost ridicate Baile Neptun, acestea  aveau in componenta lor 32 de cabine si doua bazine pavate cu marmura rosie. 

Statiunea detine si astazi cea mai frumoasa gara din tara, construita in stil baroc, din anul 1878 pana in 1886, de catre arhitectul A.D. Serres. Corpul central este decorat in interior cu superbe fresce cu tematica mitologica, puse in valoare de lumina generata de corpuri de iluminat unice. Gara este dotata cu doua orologii (unul de interior, iar altul amplasat pe peronul strajuit de coloane) apartinand ceasornicarului Paul Garnier. Alte cladiri importante: Cazinoul,

Parcul, 

Hotel Ferdinand, 

Hotel Stefania, 

Baile Rudolf,

Baile Sarlota,

Hotel Dacia, 

Hotel Severin,

Pavilion, 

centrul,

Spitalul pentru Trupa si Ofiteri, 

Ospataria cea Mare care se va transforma in Hotel Dacia.

Steierdorf, denumita si “Aurora Banatului” sau satul steier-ilor, amplasata la 5km de Anina si locuita initial de 34 de familii aduse din landul austriac Stiria, a fost renumita tot pentru aerul bogat in ozon si padurile care o inconjurau. 

Statiunea se mandrea si cu alte puncte turistice de mare interes: fantana lui Avram, izvorul Coronini, lacul si pestera Bohui, Pesterile Ponor si Plopa. 

Inca din 1889, celebra fanfara Stejerdorf canta in fiecare duminica in parcul statiunii, spre deliciul turistilor aflati la promenada.

La sfarsitul sec 19, localitatea numara peste 12.000 de locuitori (germani, slovaci, boemi, romani si maghiari). 

In jurul localitatii aparusera mai multe statiuni climaterice precum Marila, 

Sommerfrische, unde a fost ridicat un sanatoriu pentru bolnavii de plamani, si Bradet – in toate fiind construite superbe vile de cazare in jurul carora fusesera amenajate parcuri pentru relaxare. Turismul era promovat cu afise publicitare, iar celor veniti cu trenul pana la Anina, li se asigura transportul cu caruta pana in centrul statiunii. Edilii organizau trasee turistice in unitatile miniere sau in natura, iar in parcul central canta taraful tiganesc cinci ore in fiecare zi. In vilele cochete aveau loc baluri si concerte, iar in curte lumea buna se zbenguia pe terenurile de tenis. Seara, in restaurante si pe tarase erau organizate serate unde cantareti si dansatoare tineau antrenul publicului amator de distractie.

Marila, desi a avut inceput promitator datorita amplasarii localitatii in mijlocul unei paduri de brazi, a avut un parcurs scurt, deoarece localitatea a fost distrusa aproape in totalitate in timpul Primului Razboi Mondial.

Bombardamentele au culcat la pamant vilele moderne , hotelurile si restaurantele, cat si sanatoriul pentru tuberculosi. 

Nu departe de aici se afla statiunea Sasca Montana, aplasata intr-un loc superb, cu minunate cascade si lacuri, mori de apa si vegetatie luxurianta. Alta statiune renumita la acea data a fost Susara, aflata nu departe de Sasca Montana.

Cu cat ne apropiem mai mult de Resita, gasim alte locuri incarcate de istorie si frumusete. 

Dognecea, aflata la nici 20 km de oras, avea in dotare un strand renumit si dedicat doar inotatorilor experimentati. Statiunea se afla intr-un cadru natural cu superbe privelisti oriunde priveai roata.

Tinant drumul catre Resita, mai dam peste alte doua statiuni: Frantdorf, astazi cunoscuta cu numele de Valiug, cu superbul lac de baraj, ridicat la

poalele Muntilor Semenic. De aici se ajungea foarte usor urcand panta muntelui pana la Wolsberg,

adica la Garana de azi, sau in excursii mai lungi, 

la Ciclova Montana, renumita pentru fabrica de bere cu acelasi nume.

Tot la poalele Muntilor Semenic se afla Weidental, cunoscut azi ca Brebu Nou, frecventata de cei bolnavi de nervi si tuberculoza. 

Schimband directia catre capitala Banatului, dupa Resita intram in Bocsa Montana care dispunea de terenuri de tenis si popicarii, lacuri pentru pescuit, strandul si restaurantul Paradis, sanatoriul Dr Velicsek, celebrul hotel Cerbul de aur.

Nu departe de Timisoara se afla cea mai renumita statiune a judetului Timis,  Buzias. Denumita “heuheimul banatean” si renumita pentru apele sale minerale, localitatea avea cu ce se mandri: 

baile Phoenix 1 si 2, izvoarele cu ape feruginoase sau clorurate, stranduri , vile si hoteluri elegante,

Grand Hotel,

Hotel Bazar

cazinoul,

Baile Phoenix mic,

Gara,

parcul cu arborii rari si

colonada in stil turco-bizantin – unica in Europa, strazi pietruite, restaurante elegante. Ea a fost frecventata de turisti veniti din Ungaria, Serbia si Austria, insusi Imparatul Austro-Ungar, Franz Joseph, a poposit aici insotit de fiul sau Franz Ferdinand si suita, fiind cazati la vila imperiala in anul 1898. Ei au ramas in statiune timp de o saptamana, avand ca scop pregatirea militarea pentru angajarea trupelor in Primul Razboi Mondial. Perioada sa de glorie a inregistrat-o incepand din anul 1906 cand statiunea a trecut in proprietatea lui Jacob Muschong , industrias de origine germana, care a investit foarte mult in modernizarea statiunii si a apelor minerale. El a ridicat fabrica de imbuteliat apa minerala, a construit hotelul Phoenix, calea fertata care lega gara de centrul statiunii. Tot el a fondat Compania Privata de Cale Ferata Buzias, care a facut din Buzias prima statiune cu cale ferata privata din tara.

Tot atunci a avut loc colmatarea izvoarelor, un fenomen rar intalnit care a pus statiunea in pericol, dar care, ulterior, avea sa ii aduca un numar mai mare de turisti curiosi care doreau sa vada cu ochii lor gheizerul care ridica apa la 40 de metri inaltime. Apa minerala Buzias a fost distinsa cu medalia de aur in cadrul expozitiei de la Bratislava din anul 1908.

Tot in acest judet a existat inca din sec 19 statiunea climaterica Poeni, aflata nu departe de Margina, de unde turistii plecau spre Rusca, Muntele Mic sau Muntele Tarcu. In 1933 deja exista o statiune alpina, frecventata pentru sporturile de iarna, in special ski. Daca venim mai aproape de capitala Banatului dam de Hergheliile de la Parta, renumite pentru caii de rasa Noius si depozitul de armasari, dar si de statiunea balneara Ivanca.

Mergand spre Arad, nu departe de Ortisoara, se afla Baile Calacea, cam la 25 de km de Timisoara, atestate inca din timpul guvernarii Contelui Mercy. Pe harta realizata in 1723 apare localitatea Kalacs, in districtul Timisoara. Cat timp s-a aflat in proprietatea bancherului vienez, George Sina, acest domeniu a inflorit. Statiunea avea 15 ha si era formata dintr-un parc imens cu arbori seculari, un lac populat deopotriva de nuferi albi si rate salbatice, cat si celebrele ape termale. 

Si Baile Rigos de la Bogda, renumite pentru tratarea bolilor reumatice. Localnicii povstesc cum bolnavii veneau odinioara in carje si bastoane si plecau pe picioare.

Interior din Baile Rigos

Parasind Timisoara si mergand catre Baile Lipova, la nici 5 km de aceasta, se afla o alta mica statiune balneara cu bai feruginoase, denumita Bogda. Cele doua statiuni erau legate prin cursele dese facute cu trasura. Ambele statiuni erau bogate in ape minerale bogate in bioxid de carbon si fier. Statiunea Lipova, cunoscuta inca din sec 16 pentru “apa acra”, avea un parc frumos, bai moderne, tersase si strand cu plaja, 3 hoteluri si restaurante. 

De aici turistii plecau sa viziteze Manastirea Maria Radna sau Cetatea Medievala Soimos. 

Sursele istorice mentioneaza ca Imparatul Austriei, Iosif al II-lea, ar fi marturisit celor din suita lui ca, daca n-ar fi fost imparat, i-ar fi placut sa locuiasca in aceasta statiune. In 1928, in cadrul expozitiei de la Bucuresti, Borvizul de Lipova a primit medalia de aur, devenind furnizorul de apa minerala a Curtii Regale.

N-as pune punct inainte sa vorbim putin de statiunea Moneasa sau “casa paradisului” in traducere din limba maghiara, care isi datoreaza locul si pozitia nepotului Maresalului Radetzky, conte de Austria, care a vazut potentialul acestui loc si s-a pus pe treaba, transformand-o in “perla codrului Moma”. Ea a intrat in circuitul turistic zonal tot in perioada Imperiului Austro-Ungar, incepand din anul 1866. 

Aici au fost identificate izvoare minerale avand in compozitie calciu, sodiu si multe oligominerale. Familii nobiliare vieneze au investit in aceasta zona, cel mai renumit fiind Contele Friedrich Weincheim care a ridicat cel mai elegant hotel  dotat cu bai termale acoperite, captand izvoarele de pe versantii din imprejurimi, cu sali de tratament si de relaxare. El a construit o linie ferata de la Sebis la Moneasa, incurajand turismul, a deschis mina de exploatare a marmurei. Despre acest personaj va voi povesti insa alta data. Are o istorie deosebit de romantata si frumoasa, frumoasa! Pana una-alta, punem punct calatoriei! Toata lumea coboara din vagoane si reintram in realitate! S-o ia dracul!