Pe data de 29 octombrie 1875, in editia de dupa amiaza
a ziarului londonez Times se anunta ca la resedinta Eastwell Park din Kent, la
ora 10.30, in familia ducelui de Edinburgh si Coburg, fiul reginei Victoria si
a ducesei Maria Alexandrovna - fiica tarului Alexandru al II-lea, s-a nascut
mica Marie Alexandra Victoria. Regina Victoria a fost aceea care i-a zis micutei
pentru prima data Missy si nimeni dintre rudele si prietenii apropiati nu i-a
mai spus altfel.
Ea avea sa devina Regina Romaniei si se nascuse cu exact 3 ani inaintea tarii pe care avea sa o imbratiseze pentru restul vietii. Capetele incoronate vorbeau despre ea ca fiind cea mai frumoasa printesa a Europei. La 11 ani, pe cand era impreuna cu familia in Malta, Missy s-a despartit de varsta inocentei si a intrat gratios in adolescenta, indragostindu-se.
In Malta a trait prima poveste de iubire cu varul ei,
George, si a trecut pe langa sansa unui mariaj realizat din dragoste, fapt
foarte rar intalnit in acea perioada, dar si pe langa palatul Buckingham ca
resedinta permanenta si posibila regina a Angliei. Dupa ce mama ei a
determinat-o sa refuze cererea printului George a incurajat relatia cu printul
mostenitor Ferdinand din familia dinastica Hohenzollern, mostenitorul tronului
Romaniei.
Cei doi s-au logodit cand Maria avea doar 16 ani,
casatoria ofiindu-se la data de 29 octombrie 1892. Missy a ajuns in tara in ianuarie
1893 ca mireasa a unui barbat mai mare cu 10 ani care la vremea aceea suferea
din dragoste pentru poeta Elena Vacarescu. Mariajul i-a dus catre tron si
coroana, dar nu si catre iubirea impartasita in cuplu. Ferdinand a ramas devotat
femeii exilate in Paris pe care a iubit-o pana la moarte.
Regina Maria a fost iubita de poporul care a numit-o “
mama regina”, “mama ranitilor” si “regina soldat”. A desfasurat numeroase
actiuni caritabile, a promovat pe plan extern interesele tarii, a fost
sfatuitorul cel mai apropiat al regelui Ferdinand cu care a avut o relatie de
prietenie pana la decesul acestuia in 1927.
Ferdinand si Maria au avut impreuna 6 copii: Carol
(1893), Elisabeta (1894), Marioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) si
Mircea (1913). Cand regele a decedat, fiul lor Carol a mostenit tronul,
izoland-o complet de viata publica.
In acelasi an in care cei doi au ajuns in tara, Maria a
nascut la Castelul Peles primul lor copil care a fost botezat Carol, in onoarea
regelui Carol I, iar in anul urmator s-a nascut Elisabeta care avea sa devina
copilul preferat al reginei si viitoare regina in 1921 prin mariajul cu George
II, fiul regelui Constantin al Greciei.
In 1900 s-a nascut la Gotha, in Germania, printesa Marioara, alintata Mignon care s-a casatorit in 1922 cu regele Alexandru I al Serbiei cu care a avut 3 copii.
Printesa Maria, alintata Mignon
Dupa alti 3 ani, in anul inaugurarii Castelului Pelisor, a vazut lumina printul Nicolae care a fost singurul copil al cuplului regal care a primit o educatie riguroasa la Eton, in Anglia. El a fost membru al Consiliului de Regenta si a avut o contributie importanta la intoarcerea fratelui sau de la Paris si la ocuparea tronului de care acesta sub titulatura de regele Carol al II-lea.
In 1909, la Palatul Cotroceni, s-a nascut principesa Ileana care a devenit arhiducesa de Austria prin casatoria cu Anton de Habsburg cu care a avut 6 copii. Ileana s-a intors in Romania unde a infiintat si condus spitalul “Inima Reginei Maria” de pe domeniul Bran, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Ultimul copil, principele Mircea, s-a nascut in 1913 si s-a stins 3 ani mai tarziu de febra tifoida.
Regina Maria a fost pasionata de arta si cultura, continuand opera sociala si culturala inceputa de catre soacra ei, Regina Elisabeta (Carmen Sylva). Ea isi ocupa locul bine meritat in galeria personajelor care au marcat istoria tarii, evidentiindu-se prin latura ei enigmatica si deseori paradoxala, prin frumusetea iesita din comun, cu superbul par carliontat care puneau in evidenta ochii ei mari si albastri, prin inteligenta sclipitoare, prin sensibilitatea ei artistica, posedand o intuitie remarcabila, bazata pe o educatie aleasa.
A fost o femeie inzestrata cu un curaj uimitor, cu o inima extrem de genroasa, o mama devotata pana la sacrificiul de sine, o personalitate sclipitoare, o femeie care se urcase pe tronul unei tari careia ii jurase credinta si devotiune ajungand sa o iubeasca mai presus de fiinta ei si despre care scria in testamentul ei: “tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului”.
"Abia implinisem 17 ani cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate, m-am straduit sa devin o buna Romanca (...)Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimii mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant; mai tarziu am devenit rabdatoare, foarte rabdatoare (...)Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa".
Regina a fost preocupata de aspectul ei vestimentar,
toaletele ei fiind comandate la renumite case de moda, preferata fiind “Jean
Patou”. Ea purta toalete pe care le etalau marile actrite pariziene: Jeanne
Hading, Bartet, Garnier, Vanda de Bonza si Marcelle Linder.
Regina combina
rochiile cu falduri lungi din crepe-de- chine cu broderii in culori auriu si
albastru, croite cu maneci lungi si stramte, iar pe cap purta o palarioara
neagra in forma de tricorn. Inca de cand era o tanara printesa britanica a
preferat Casa de parfumerie Houbigant din Paris, imprumutandu-si imaginea
pentru promovarea parfumurilor “Quelques Fleurs” si “Mon Boudoir”, ramanad una
dintre clientele importante chiar si dupa urcarea ei pe tronul Romaniei.
Regele Ferdinand i-a cumparat bijuterii extrem de
valoroase cum ar fi safirul celebru atat prin dimensiune, cat si prin numarul
de 478 de karate care a fost vandut ulterior la Casa de llicitatii Christiea
din Geneva in 2003 cu suma de 1.5 milioane de dolari.
Gustul rafinat al reginei se regaseste in
decoratiunile castelelor Pelisor si Balcic, fiind unul dintre cei mai infocati
promotori ai curentului Art Nouveau.
A colectionat lucrari de arta, a pictat, a infiintat o
societate artistica denumita “Tinerimea artistica” prin care promova arta
tinerelor talente, avandu-i ca membri fondatori pe Stefan Luchian si Stefan
Popescu, dar si artisti plastici renumiti in perioada interbelica precum Kimon
Loghi, Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Calin Petrescu, A. Verona,
N. Vermont, A.A.Ionescu si Ipolit
Strambu.
Regina a scris povestiri, evocari, romane,
memorialistica, poezii si povestiri pentru copii.
Aceasta femeie pasionala nu avea cum sa treaca prin
viata fara sa fie observata. A fermecat multi barbati din vremea ei si a avut o
viata amoroasa interesanta, condimentata cu multe relatii mai mult sau mai
putin celebre. Cea mai importanta actiune politica a sa a fost misiunea
neoficiala intreprinsa la Paris prin care a sprijinit dificilele negocieri din
timpul Conferintei de Pace care a urmat Primului Razboi Mondial. Ea s-a
intalnit cu toti conducatorii Antantei si a militat pentru recunoasterea
internationala a Romaniei Mari.
Gratie interventiei sale neoficiale pe langa ministrul
francez Clemenceau, dar extrem de pretioase, ea a ajutat la formarea Romaniei
Mari. Avea un singur defect: picioarele groase pe care incerca sa le ascunda
sub rochiile lungi si largi. A fost inrudita cu o treime dintre capetele
incoronate ale batranului continent, in grade diferite de rudenie, direct sau
prin aliante. Influenta pe care a avut-o in curtile regale europene si-a
exercitat-o in sprijinul si in folosul Romaniei.
Relatiile de rudenie i-au oferit Mariei un prestigiu
mai mare fata de cel al viitorului ei sot, Ferdinand, dar si fata de cel al
regelui Carol I, socrul ei. Astfel s-a putut explica refuzul Mariei de a
accepta constrangerile de orice fel cu care s-a confruntat si carora le-a facut
fata dupa mariaj la curtea regala de la Bucuresti.
Cu toate astea, ea a invatat sa priveasca mai atenti
si cu mai multa indulgenta regulile casei regale, iar Carol I a devenit mai
maleabil si a acceptat unele lucruri care pana atunci pareau impozibile, precum
dragostea printesei pentru echitatie. Despre relatia dintre ea si socrul ei,
mentiona:” Ca una care niciodata nu am avut placere pentru restrictii, erau
zile cand o viata mai simpla s-ar fi potrivit mai bine cu gusturile mele. Cu
cat inaintam insa in varsta, crestea rabdarea mea, ca si intelegerea, si astfel
m-am deprins sa pretuiesc valoarea acelor lucruri care adesea ma obosisera la
inceput. Am patruns mai deplin in ceea ce interesa pe batranul cuminte; atatea
cunostinte puteai sa castigi de la experienta lui si, daca judecata lui era
uneori straina de felul meu mai aprins de a intelege lucrurile, multe le-am
invatat din vorbele lui si inca mai multe sin pilda ce mi-a dat-o. N-a fost
niciodata un om mai auster, mai simplu, mai fara gand de sine, traind pentru
opera lui. Un sfant n-ar fi trait o viata de mai mare abnegatie. Nu eram
intotdeauna de aceeasi parere, dar in fiecare an ne imprieteneam mai mult”.
In vreme ce batranul rege si-a dorit sa obtina
respectul poporului, Maria, nora lui, a dorit sa fie iubita de supusi, iar
romanii au descoperit o viitoare regina chiar pe gustul lor.
In vreme ce Maria descoperea un popor si invata sa-l
iubeasca si respecte, Ferdinand a continuat sa-si planga dragostea trimisa in
exil si nu era un secret faptul ca-si varsa dorul in paharele cu bautura, iar
mai apoi cauta alinare in bratele curtezanelor
aduse la palat de prefectul Politiei Capitalei.
Lipsa dragostei din cuplul regal a dus la aparitia
unui articol inedit, “A Queen Talks About Love”, publicat in revista
Cosmopolitan. Autoarea, nimeni alta decat regina Maria, afirma: ”iubirea este
cea mai mare problema in viata unei femei si, cum de la inceputul lucrurilor se
pare ca ea a fost aleasa de natura sa fie purtatoare poverii, nici legile, nici
morala sau exigentele societatii n-au fost vreodata in stare sa i-o rezolve”.
Astfel ea recunostea indrazneala gestului de a se
angaja intr-o casnicie fondata pe aliante si interese politice din care
dragostea nu facea parte din ecuatie. Acest gol s-a straduit sa-l umple prin
iubiri pasagere, iar regele sa isi asume cavalereste pretul rusinii de a nu fi
tatal biologic a doi dintre copiii cuplului.
Doi barbati i-au marcat reginei viata: “printul alb” –
Barbu Stirbei si aventurierul canadian – Joe Boyle. Cel din urma a ajutat-o pe
regina sa recupereze bijuteriile coroanei din mainile bolsevicilor, obtinand
informatii pretioase pentru Romania vlaguita de razboi. Tot el a ajutat la
eliberarea ostaticilor romani aflati prizonieri la rusi si a sustinut-o pe
Maria pana cand a vazut-o incoronata la Alba Iulia ca regina a tuturor
romanilor. I-a fost alaturi 7 ani, inclusiv in perioada in care fiul ei, Carol
al II-lea a persecutat-o dupa moartea lui Ferdinand. Joe Boyle a murit la
Londra la scurt timp dupa ce a parasit Romania pe care o servise vreme de 7 ani
din dragoste pentru regina.
Ea a fost sprijinita in continuare de Barbu Stirbei
cand noul rege, fiul ei, ii impusese sa se retraga din viata sociala. Cu toate
ca istoricii nu au cazut de comun acord care dintre cei doi a fost marea iubire
a reginei, un lucru este cert: amandoi au ocupat un loc special in sufletul
acestei femei extraordinare. Printul Barbu Stirbei a fost un barbat frumos,
brunet, cu ochi caprui, si tatal ultimilor ei 2 copii: Ileana si Mircea, care
ii semanau izbitor. Chiar si gazetarii suspectau ca cei doi copii ar fi putut
fi ai printului, iar zonurile au ajuns pana la urechile copiilor. Se zica ca,
intr-una din zile, in timp ce se jucau in gradinile castelului Peles, a intrat pe
poarta Barbu Stirbei, moment in care Carol i-ar fi zis Ilenei:”Vino sa-l vezi
pe tac-tu”.
Ceilalti copii semanau cu Ferdinand, avand ochii
albastri ca ai tatalui. Cand a fost incoronat, Carol al II-lea l-a exilat pe
Stirbei si a redus aparitiile publice ale mamei lui. Aceasta s-a retras la
resedinta de vara de la Balcic, desi iubea castelele Pelisor si Bran. Regina
scria despre Balcic: “am avut o presimtire ca locul acesta ori ma asteptase pe
mine totdeauna, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui. Nu mi se pare ca
as fi fost aici pentru intaia oara”, dar doar doua dintre ele. “Balcicul si Branul
sunt casele mele de vis, inima mea”.
An de an domeniul Balcic a fost infrumusetat cu
constructii si gradini celebre prin frumusetea lor, iar regina a transformat
acest loc intr-un loc preferat atat de catre oamenii de cultura, cat si de
turistii aristocratiei romanesti. Localitatea a cunoscut un avant urbanistic
extraordinar, iar satenii au iubit-o stiind ca meritul ii apartinea in
totalitate si i-au zis “Sultana”.
Cand Carol a izolat-o dupa urcarea lui pe tron,
Balcicul a devenit locul ei de refugiu. In 1933, cand si-a intocmit
testamentul, Maria a cerut ca inima sa sa ii fie depusa in capela pe care o
construise la malul marii, Stella Maris, iar corpul sa ii fie ingropat la
Curtea de Arges alaturi de ceilalti membri ai familiei regale.
In testament a transmis un miscator ramas bun
poporului cu care se identificase: ”De acum inainte nu va voi mai putea trimite
nici un semn; dar mai presus de toate, aminteste-ti Poporul meu ca te-am iubit
si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare”. In ultima parte a vietii a avut
parte de morti care i-au marcat viata si existenta, aducandu-i mai aproape
sfarsitul.
In 1934 ginerele ei, Alexandru de Iugoslavia, a cazut
rapus de gloante la Marsilia; in 1936 a murit sora ei, Ducky, si in acelasi an
si-a dat duhul varul ei, George,pe care l-a iubit si caruia ar fi putut sa ii
fie nevasta. Incepand din anul 1937, starea sanatatii ei a inceput sa se
deterioreze si in 18 iunie 1938, regele Carol a anuntat decesul mamei lui. Pe
24 iulie 1938 au avut loc funeraliile nationale si a fost inmormantata la
Curtea de Arges.
Dupa ce Bulgaria a redobandit Cadrilaterul in anul
1940,Principesa Ileana, mostenitoarea Castelului Bran, a avut grija ca inima
reginei Maria sa fie mutata de la Balcic la Bran. Inima a fost pusa intr-o
caseta de argint, asezata si ea la randul ei intr-o alta de aur incrustata cu
pietre pretioase. In 1968, cand comunistii au venit la putere, au trecut
casetele si inima reginei in patrimoniul national, iar acum se afla in cladirea
Muzeului National de Istorie din Bucuresti. Ce conteaza ca regina dorea cu
totul altceva? Corpul ei a ramas in cripta Manastirii Curtea de Arges alaturi
de cel al sotului ei, regele Ferdinand.
Regina Maria a fost prima celebritate si primul cap
incoronat care a fost folosit intr-o reclama publicitara din istoria
publicitatii mondiale. Acest fapt a avut loc in 1924 cand regina si-a folosit
imaginea pentru promovarea cremelor Pond’s. Datorita scaderii vanzarilor din
acea perioada, compania producatoare si-a propus sa foloseasca personalitati
feminine renumite si respectate in actiunile de promovare a brandului lor. Ea a
fost prima care a raspuns solicitarii, realizand primul testimonial din istoria
publicitatii, adresand un mesaj tuturor femeilor prin intermediul caruia lauda
calitatile si beneficiile cremei Pond’s Cold. Mesajul a fost publicat in
paginile unor reviste dedicate sexului frumos. Sloganul acestei campanii a fost
“imaginea personala e vitala pentru succes”.
Regina spunea ca “nici o femeie nu e atat de sus
plasata incat sa isi permita sa-si neglijeze aspectul. Imaginea personala este
vitala pentru succesul ei si nu poate ingadui ca semnele obisnuite de oboseala
sa se vada pe chipul ei. Sunt incredintata ca frumusetea poate fi mentinuta prin
folosirea zilnica a cremelor Pond’s”. Nu pot sa nu ma intreb ce impact ar fi
avut o asemenea campanie asupra viitorului unei companii romanesti daca regina
ar fi promovat un brand autohton.
“Orice inchipuire a frumusetii, fie o femeie, o floare,
o casa, un cal, fie o minunata priveliste a naturii sau o zugraveala, de cate
ori s-a apropiat de mine frumusetea, am simtit ca este un har daruit de
Dumnezeu, un dar pe care cu tot dinadinsul il ursise ca sa mi-l insusesc, cel
putin cu ochii daca nu si cu mainile” (fragment din “Texte ale Reginei Maria”,
din filmul documentar “A Passion for Beauty – Queen Marie of Romania”).
In istoria timpului ei n-a acceptat niciodata locul
secund decat in fata lui Dumnezeu. A fost sortita sa fie iubita, respectata, sa
conduca poporul cu dragoste si devotament, a schimbat hotarele Romaniei, a
sfintit cu prezenta ei locul, a ridicat palate, a lasat amintiri, a schimbat
mentalitati si moduri de gandire, a cladit destine.
Dar, inainte de orice, si-a scris povestea propriei
sale vieti, o poveste de dragoste in timp de pace si-n vreme de razboi, despre
moduri in care trebuie sa inveti sa zbori, dar si cum trebuie sa cazi cu
gratie, o poveste care vorbeste despre slabiciunile cuplului si riscurile pe
care fiecare trebuie sa si le asume:
“viata mea a fost intensa si plina, experientele mele,
diverse si cu siguranta deloc serbede, chiar daca lumina si umbra s-au jucat
mereu cu ea. A fost viata unei femei care n-a uitat niciodata ca era femeie,
desi de multe ori a avut de jucat rol de barbat."