Calatorului
ii sta bine cu drumul, iar celui care are amintiri, cu povestitul! Eu ma
pregatesc de amandoua, dar acest material se vrea un prolog pentru urmatorul.
Imediat dupa revolutie, adica in martie 1990, ne-am decis, eu si sotul meu, sa
strangem lucrurile mai de soi de prin casa si sa plecam la turci sa facem bani.
Am adunat bunatate de lenjerii noi noute, primite in dar la nunta, am cumparat
tot felul de prostii ce auzisem si noi ca aveau cautare si ne-am dus la Edirne
sa ne imbogatim. Eram tineri, frumosi si…cam prosti! In Edirne - magazine
frumoase, ni se pareau atunci noua, am vandut marfa pe maruntis, am intrat in
primul magazin si i-am cheltuit numai pe prostii. Turcul ne-a poftit in
magazinul lui mic, bine organizat de doua nivele legate printr-o scara banala intre ele, ne-a dat un ceai aromat din partea
casei si ne-a ametit cu marfa pana ne-a luat toti banii. Tatal lui, sau unchiul
lui, morfolea o pipa in coltul gurii stand pe vine in usa pravaliei si tragea
cu urechea. Probabil se gandea: ma, dar prosti sunt oamenii astia, nu tu
targuiala, nu tu marfa rascolita si probata... Turcul cel tanar se uita la
parul meu lung si saten lasat de izbeliste sa cada peste umeri. Mi-aduc aminte
ca si ieri: purtam niste salvari albi de in si o bluza de matase rosie legata
in talie cu o funda mare, iar in picioare aveam sandale rosii legate in curele
pe glezne. Si-l intreaba pe al meu: femeia
e de vanzare? Al meu face ochii mari si ii raspunde: cat dai pe ea? Iti dau
magazinul cu marfa cu tot! Doar pe-atata nu ti-o dau! Mai am unul mai mic la
coltul strazii, daca te invoiesti, ti le dau pe amandoua. Hai sa ti-l arat! Radeam
amandoi, prinsi in jocul unei vanzari imaginare cantarind amorul in greutatea
banului. Batranul s-a ridicat din prag, si-a scos pipa, a scuturat-o de tutun,
l-a tras pe-al meu de maneca si i-a zis intr-o romana la fel de stricata ca a
celui tanar: noi nu glumim cu lucrurile serioase, aici femeia se cumpara. In
orasele mici si la sate, invoiala se face pe cuvantul schimbat intre barbati! Femeia
tace si face ce zice barbatul. Daca ai de gand s-o dai, mergi sa vezi pravalia,
daca nu, ia-ti femeia si pleaca! Si-am plecat! In mai ne-am mutat in Timisoara.
Aici mergea lumea la unguri, la sarbi, la turci – stateau autocarele cu zilele
in vama la coada si lumea vindea de la cuie pana la papuci de tabla. Nu aveam
serviciu pana in toamna, cand se dadea concurs pentru ocupare de post. Pe banii
pe care ii luasem pe mobila din 3 camere la plecare, abia puteam sa cumparam
aici un coltar! Ne-am trezit saraci! Aveam verisoare care plecau cu randul cand
la sarbi, cand la unguri, pana intr-o zi cand am lesinat in soare vanzand
suruburi, piulite si mosoare. Al meu s-a speriat si nu m-a mai lasat! M-am
apucat de meditatii de la copiii prescolari pana la studenti straini veniti sa
faca facultate in Romania. Una dintre mamici imi zice intr-o zi: daca veniti cu
mine la turci, faceti in 3 zile cat castigati din meditatii jumatate de an! Zis
si facut. Ne urcam in autocar si drumul drept la Istanbul! Prima data vedeam un
oras mare din alta tara! Am ajuns noaptea. Doamna cu pricina a facut repede
dusul, si-a luat pijamaua, s-a bagat in pat si-a adormit bustean. Eu, cocotata
pe geam, suspendata in intuneric, admiram orasul noaptea. O splendoare de
lumini intretaiate, de neoane, de umbre relansate in dare de culoare. Am ramas
fascinata uitandu-ma pana cand zorii s-au spart in dimineata! Incepuse sa
ploua, nu asa, in stropi cuminti, ci de-a dreptul cu clabuci! Se purta atunci
ceramnica vanduta pe post de cobalt, daca aveai cui s-o dai sa ti-o vanda! Candelabrele
din sticla frumos taiata si slefuita, vanduta pe post de cristal veritabil. Aurul
rasucit in lanturi groase, cerceii in spirale, inele cu pietre masive – se-aduceau
cu kilogramele. Am stat si m-am gandit: ce dracu sa aduc eu? Aur n-am nici bani
destui, nici cui sa vand. Ciobaraie as lua, dar cine sa mi-o ia? Si m-am decis:
cumpar mohair! Doar aparuse firul de angora, pufos, usor, care avea mare
cautare. Sculuri de ata latoasa, cu franjuri luciosi si matasosi. Firul auriu
sau argintiu cu mici gogosi sclipitoare. Habar n-aveam sa tricotez, habar
n-aveam sa crosetez, dar stiam ca asa imi este mie dat sa ma imbogatesc! Doi pe
fata, doi pe dos! Ne-am dus intr-un depozit situat in imediata vecinatate a
Marelui Bazar. Doamna cu pricina stia Istanbulul mai bine decat Timisoara. Ma
pregatise din hotel: ai grija ca turcii se dau la noi. Sa fii atenta sa faci
diferenta dintre amabilitate si avansuri. Daca vor sa iti dea ceva, sa nu iei,
ca dau daruri cand vor favoruri de la femei. Zis si facut. Iesim pe usa
hotelului: ploaie, frate, cu bulbuci, nu alta. Mentorul meu drag scoate un sac
de nailon, scoate forfecuta de unghii, taie locul pe unde sa scoti capul, face
doua gauri pe lateral si si-l trage pe cap in timp ce imi intinde si mie unul.
Ma uit mirata la ea, ea si mai mirata la mine:da-i bataie, ca n-avem timp! Doar
nu ti-ai imaginat ca vii aici sa faci pe doamna! Ai venit sa facem bani! M-am
executat! Si dai si fugi prin ploaie! Pana iesim pe bulevard: forfota mare,
nebunie, inghesuiala, ca la turnul Babel: lumea vorbea in toate limbile
pamantului! Draga de ea, alerga! Eu, dupa ea! M-as mai fi oprit, as mai fi
admirat o cladire, un detaliu arhitectural, o vitrina cochet aranjata, cand o
mana ma trage si aud o voce groasa: vrei o sula lunga si groasa? (fie-mi
iertata exprimarea, oricum prea eleganta fata de cuvantul folosit de catre
interlocutor). Am ramas interzisa, rosie ca focul. Amica mea ma ia de mana
cealalta si ma trage: te-a vazut mai bleaga, de-aia s-a luat de tine, si ce,
draga, doar nu cumva nu stii ce-i aia? Istanbulul are un numar mult mai mare de
barbati decat de femei, iar lucrurile se transeaza altfel acolo, direct si fara
pardon! Am intrat in zeci de depozite, am carat zeci de cutii si saci si ne-am
intors tot de zeci de ori la hotel si am plecat din nou. Eram ca niste hamali
sortiti sa care baloti de marfa intr-un oras superb, dar fara sa aiba timpul si ragazul sa vada
ceva! Seara, pe la 5.30 cand am ajuns la hotel fara bani, dar rupte
de-oboseala, flamande, abia merstecand sandwich-urile scofalcite aduse de
acasa si uitate in plasa, ne-am culcat imediat! Credeam ca mergem sa vizitam si
noi ceva, ei, as! La 3 jumatate dimineata mi-a dat desteptarea. Pana ne-am
imbracat, venise si taxiul. O jumatate de ora am carat, mai putin si mergeam
atarnate de oglinzile laterale. N-a zis turcul nimic, era invatat! La 4.30 am
dat desteptarea soferului si dreptul lui ca sa ne lase sa urcam bagajele in
autocar. Cand au venit ceilalti, doar ale noastre ocupau jumatate din locul
destinat bagajelor. Daca ati fi vazut scandal! In Timisoara aveam sa trec cu
brio propria mea provocare. Desi habar n-aveam sa tricotez, aveam sa primesc
atat de multe comenzi la puloverele fantezie pe care le-mpleteam de ajunsesem sa
port doar ce nu se vindea in consignatii. De-atunci nici ca am mai luat andrelele in mana! Si
nici nu am de gand sa o mai fac. Dar in Turcia m-as duce de data
asta sa vizitez. Impreuna cu-al meu!
