Promisiunea inelului

Insula Samos, scaldata de apele Marii Egee, era guvernata de regele Polycrates care se mandrea cu bogatiile sale: lanturi muntoase si deluroase pe care cresteau in soare vii incarcate de struguri si maslini cu gructe negre si dese, campii manoase unde se coceau in soare cereale, pasuni nesfarsite care hraneau turmele de capre si oi, cariere de piatra din care se extrageau nenumarate zacaminte si un port unde samienii isi ridicasera o mandra cetate. Polycrates era extrem de fericit si se simtea ocrotit de catre zeii Olimpului. Comerciantii legendarului regat strabateau apele Mediteranei si isi vindeau in profit toate bogatiile, contribuind astfel la cresterea renumelui celui mai insemnat stat grec din Marea Egee. Politician pervers si strateg neintrecut, acesta a incheiat o alianta cu faraonul Egiptului, Amasis, construindu-si o flota formata din peste 100 de corabii cu ajutorul careia a preluat controlul in Marea Egee, pradand cu ajutorul mercenarilor flotele care tranzitau marea. Si cum toate ii mergeau cum nu se putea mai bine, iar vestea biruintelor lui se raspandise in toate regatele invecnate, Amasis i-a trimis regelui o epistola scrisa cu migala pe o foaie de papirus in care il sfatuia sa renunte la lucrul cel mai de pret ca sa nu manie puterea zeilor si sa ii intoarca norocul din drum. Pe degetul inelar al mainii stangi, Polycrates purta un superb inel cu smarald pe care il primise in dar de la marele giuvaergiu al Greciei Antice, Teodor din Samos. Se pare ca maestrul bijutier se inspirase din credinta Egiptului, potrivit careia cercul era considerat simbolul eternitatii, la fel ca si timpul, fara inceput si fara sfarsit. Egiptenii aveau obiceiul sa isi impleteasca inele si bratari din firele de iarba. Inelul il purtau pe cel de-al patrulea deget al mainii convinsi fiind ca vena care strabate degetul face legatura cu inima, pe care mai tarziu romanii au numit-o “vena amoris”. 

Si pentru ca inelele din fibre vegetale nu aveau durata mare, mai tarziu au fost mesterite din fire de lana impletita, cioplite din os sau realizate din metale in care montasera celebrul scarabeu. 

De-aici se inspirase mesterul cand a montat superbul smarald in metal si l-a daruit regelui. Nimeni nu mai vazuse o asemenea frumusete, iar Polycrates se mandrea peste masura cu inelul pe care nu se sfia sa il arate tuturor. In sferele Olimpului insa, zeita Nemesis considera aroganta lui de neiertat, caci, in vreme ce ghinioanele se tineau de ea in lant, regele deborda de fericire si noroc. Polycrates a citit epistola aliatului sau si s-a decis sa isi arunce inelul in mare, ca ofranda adusa zeitei care il pizmuia. Dar Nemesis nu a fost impresionata de gestul lui si nu l-a acceptat. Zeii Olimpului s-au strans la mare sfat si au decis ca inelul sa se intoarca in posesia stapanului de drept, asa ca il asezara in fata unui peste mare care inota printre alge infulecand tot ce ii iesea in cale. Un pescar a prins pestele si s-a gandit sa-l duca la bucatariile regale ca sa fie preparat pentru cina stapanului. Polycrates si-a recuperat inelul, dar Amasis, auzind patania, a rupt alianta gandindu-se ca orice noroc este urmat la un moment dat si de ghinion. Polycrates avea sa piarda in scurt timp toate bataliile si sa fie ucis de catre satrapul Lydiei, Oroites. Inelul a devenit astfel cu simbol al perfectiunii, in care succesul si esecul fac casa impreuna, atunci cand lumea traieste in armonie, fara sa starneasca invidii si rivalitati. 

Inelul evreiesc era simbolul logodnei, al caminului pe care doi tineri urmeaza sa il intemeieze, trecand impreuna, deopotriva, prin bucurii si necazuri, iar mai tarziu, a fost preluat inclusiv de catre crestinii Bizantului, ca semn al unirii destinelor. Si, daca tot suntem aici, Biblia si Coranul mentioneaza in paginile sale o istorie comica, avandu-l in ca personaj pe Regele David, tatal lui Solomon cel intelept. Acesta si-a chemat intr-o zi bijutierul si i-a cerut sa ii mestereasca un inel care sa ii schimbe starea de spirit, facandu-l cumpatat: cand e vesel sa il faca trist si invers. Doua zile s-a chinuit bijutierul, dar nu a gasit nici o idee menita sa infaptuiasca vraji si tare se temea ca unde-i stateau picioarele, in curand avea sa i se odihneasca si capul. Tanarul Solomon i-a salvat viata, punandu-l sa graveze pe inel niste cuvinte:”si asta va trece odata!” Vorbele lipsite de magie transmiteau mesajul ca trebuie sa te bucuri cand esti fericit, caci niciodata nu stii cand soarta iti schimba norocul si ca, oricat de rau iti merge la un moment dat, necazurile se vor sfarsi si ele. 

Semn al legamantului profund, nici dogii venetieni nu au uitat patania lui Polycrates motiv pentru care dogele Bucintoro si-a aruncat inelul in mare de la bordul unei nave princiare, in mijlocul salvelor de tun care rasfira norii, legiferand astfel logodna cu Adriatica si puterea Cetatii Serenissime careia ii dorea prosperitate si noroc, gest copiat de catre toti dogii care i-au urmat. Abia in Europa medievala au aparut inelele din aur si argint, dupa ce rugina care coclea fierul le daduse atatea batai de cap tuturor conducatorilor care isi etalasera puterea si averea purtand podoabe pe cat mai multe degete de la ambele maini. In anul 860, Papa Nicolae I a decis prin decret papal ca toate logodnele trebuiau pecetluite prin purtarea inelului de logodna, obligatoriu din metal pretios, astfel incat costul din bani al inelului , suportat de catre viitorul mire, sa fie resimtit in planul angajamentului fata de tanara mireasa. Probabil multe dintre promisiuni erau dezlegate si lumea invatase sa le accepte ca pe simple accidente de vreme ce ele legiferau mai degraba aliante politice sau uniuni de averi. In 12515, Papa Inocentiu al III-lea a decis ca pecetluirea uniunii casatoriei sa se faca prin purtarea inelului de catre ambii parteneri si acest obicei rezista si astazi. Inelul reprezinta forma perfecta  care deschide usa catre cele doua lumi: cea a trecutului si cea a viitorului, unite prin puterea legamantului prezent. El este o promisiune de iubire, de speranta, de daruire care leaga exponentii in viata si in moarte. 

Istoria Vaticanului consemneaza si alte utilitati ale inelului, astfel, Cezare Borgia, fiul papei Alexander, purta un inel cu doua capete de lei, in ai caror dinti se afla otrava. Ducele dadea mana cu dusmanul, apasand unul din capetele leilor in palma inamicului, pana cand otrava intra in contactul cu pielea. Restul, e istorie.

In secolul 16, Anglia si Franta au dat tonul inscriptionarilor pe interiorul inelului, gravand astfel legamantul dintre cei doi miri. Irlandei insa ii revine superstitia potrivit careia, daca inelul nu este din metal nobil sau nu este pe masura inelarului, el aduce ghinion.

Folclorul irlandez consemneaza in legendele sale povestea inelului claddagh, format din doua maini care tin impreuna o inima incoronata. In secolul 16, Margaret Joyce s-a casatorit un un spaniol bogat pe care l-a urmat dupa nunta in tara lui. La moartea acestuia, femeia a luat averea si a revenit in oraselul natal unde s-a recasatorit cu primarul si si-a investit averea ridicand poduri peste ape in toata provincia Connacht. Intr-o zi, lenevind la soare pe malul apei, un vultur i-a aruncat in poala un inel, ca semn de multumire pentru tot binele pe care il facuse comunitatii.  

Istoria irlandeza mentioneaza numele lui Richard Joyce, un barbat din Galway, rapit de pirati si vandut ca sclav, luat ulterior ucenic de catre un bijutier algerian. El ar fi fost cel care ar fi inventat simbolistica celebrului inel pe care l-ar fi daruit alesei sale. In 1698, cand regele Willam al II-lea a negociat eliberarea prizonierilor englezi, acesta i-ar fi propus lui Richard sa devina bijutierul Casei Regale. Insa barbatul a preferat sa se intoarca acasa cu nevasta si au deschis impreuna mica bijuterie unde au facut nenumarate copii ale celebrului inel claddagh.  Inelul se poarta intotdeauna pe inelarul mainii stangi, cu inima orientata spre incheietura, semn ca inima ti-o daruiesti partenerului cu care ai ales sa iti traiesti viata. 

Si astazi, inelele claddagh poarta initialele RJ. Cat este adevar si cat este poveste, nici irlandezii nu cred ca stiu cu adevarat. 

Si cum irlandezii nu se multumesc doar cu o poveste, o alta spune ca un tanar print s-a indragostit de o fata frumoasa si saraca. Mult s-a luptat printul sa isi convinga tatal ca ea este aleasa, iar cand regele si-a dat acceptul, tanarul i-a daruit un inel in care doua maini tineau impreuna o inima incoronata – simbolul dragostei si loialitatii, in care fericirea unei casnicii transforma cele mai umile personaje in printi adevarati. 

Tot credintele populare irlandeze spuneau ca, daca inelul era prea mic, relatia se afla sub semnul geloziei, daca era prea larg, partenerul urma sa isi neglijere consoarta. 

Primul inel incrustat cu diamante a fost daruit prima data de catre Constanzi Sforza miresei sale, Camilla d’Aragona, in anul 1475. Acest moemnt a fost consemnat intr-un poem, pastrat in manuscris, care dateaza din perioada Iluminismului italian. 

Cea de-a doua sa consemnare este legata de numele arhiducele Maximilian al Austriei, in anul 1477, care l-a daruit logodnicei sale, Maria de Burgundia. Renasterii i se datoreaza sintagma: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta".  Romantismului i se datoreaza asocierea diamantului cu puterile divine, iar pasiunea Reginei Victoria pentru diamante nu mai este pentru nimeni demult un secret. 

Printul consort, Albert, i-a daruit la logodna un inel in forma de sarpe, ca simbol al ocrotirii vesnice. 

Curentul La Belle Epoque a revolutionat inelele cu diamante prin complicate taieturi a mirabilei pietre pretioase, stabilind o ierarhie a acestora in functie de claritate, culoare si numar de carate. Tot atunci, diamantul era insotit de suratele sale, alte pietre pretioase frumos colorate. De atunci femeile viseaza la Feti - Frumosi care sa nu vina calare pe un cal alb, ci cu un inel cu diamant in buzunar. 

Astazi au aparut inele de diferite forme, unele sfidand forma perfecta a cercului sau claritatea luminoasa a diamantului. Fie ca este alb sau negru diamantul, fie ca inelul este rotund sau patrat, credeti in puterea simbolisticii lui si pretuiti-l, pentru ca astfel recunoasteti importanta si valoarea dragostei.

Trecutul ne spune ca simbolul mariajului este cercul, forma neperturbata de colturi si asperitati, simbolul perfectiunii si al infinitului catre care fiecare cuplu se indreapta plini de speranta fiecarui inceput. Astrologii au decretat si ei ca ziua de nastere influenteaza norocul daca atasam inelului piatra zodiei careia ii apartinem: ianuarie - granat (piatra adevarului si increderii); februarie – ametist (piatra curajului); martie – acvamarin (talismanul marinarilor); aprilie – diamantul (piatra puterii); mai - smaraldul ( te protejeaza impotriva pericolelor); iunie - perlele (puterea iubirii, bani, noroc si protectie); iulie - rubinul (piatra care influenteaza sexul, pasiunea si energia); iulie – olivina (aducatoare de noroc, pace si succes); septembrie – safir (pacea si iluminarea spirituala); octombrie – opal (frumusete si statornicie); noiembrie – topazul galben (vindeca bolile si previne moartea) si decembrie - topazul albastru (atrage banii, succesul si amorul). 

Un lucru este cert, fie ca mai credeti sau nu in simbolistica inelului de logodna, macar o credinta trebuie sa aveti:

Ceea ce Dumnezeu a unit, nici un om sa nu desparta! Oricat de atei am fi!

Bibliografie:

Herodot fragmente din povestea lui Polycrates din Samos;

Helmut Berve - „Die Tyrannis bei den Griechen”;

Allan Greaves - „The Land of Ionia: Society and Economy in the Archaic Period.”