Cetatea Timisoarei

Cetatea Timisoarei a fost cea mai mare cetate bastion din sud-estul Europei si ramane unul dintre simbolurile orasului. In perioada Huniazilor, cetatea avea 4 porti:  Poarta Ardeleana, Poarta Lipovei sau Praiko, Poarta Aradului si Poarta Turnului de Apa. In timpul ocupatiei turcesti, cetatea era organizata in 3 cartiere: cetate, orasul si suburbiile. Suburbiile erau si ele impartite in orasul rascian (adica sarbesc) si insula. In centru se afla castelul unde locuia guvernatorul turc.

In fata castelului era amplasat turnul de apa, care era dotat cu 4 turnuri de aparare si legat de cetate printr-un zid. De jur imprejurul orasului se afla zidul de aparare, cu palisandre inalte si un rand de santuri umplute cu apa raului Timis. In acea perioada, erau 5 porti: Azab Kapi spre sud, Poarta Cocosului sau OrosCapisi sau Horros Kapi spre nord, Poarta Apei sau Vizi Kapu sau Soukapi si Parti Kapu. Fiind sub ocupatie turca, in cetate se aflau 8 moschee, deoarece in oras nu locuiau decat turcii. In centru se afla Bazarul, care reprezenta sufletul comertului local. Catolicii si ortodocsii traiau in suburbii, unde aveau propriile lor lacase de cult.

Dupa cucerirea Timisoarei de catre armatele austriece, conduse de printul Eugen de Savoya,  s-a inceput reconstructia fortificatiilor turcesti. In 1723, sub conducerea guvernatorului Mercy, s-a demarat procesul de modernizare a cetatii. Deoarece vechea cetate otomana era dificil si costisitor de intretinut, s-au facut mai multe proiecte de reamenajare a cetatii. Unii istorici sustin ideea ca au existat trei randuri de fortificatii si doua santuri cu apa in jurul cetatii. In perioada  aceea, se punea in aplicare noul plan urbanistic de modernizare a cetatii: mlastinile si baltile au fost asanate,  canalul Bega a devenit navigabil , incepe sa se dezvolte industria si comertul: pe Bega a inceput  transportul a  importante cantitati de marfuri si pasageri, fapt care ca continua  pana dupa al doilea razboi mondial cand navigatia pe Bega a incetat. Deoarece apa care trecea printre cele doua santuri ale cetatii deteriora zidurile , s-a deviat cursul apei prin cunete, urmand doar ca in caz de asediu, santurile sa fie reumplute cu apa. In fata portii se afla un pod cu o parte mobila, iar drumul traversa un ravelin, doua cazemate, o contragarda si un pod. Astfel, de-a lungul istoriei sale, pe tot parcursul istoric al cetatii, de cand a fost ridicata si pana a fost demolata, nici un inamic nu a atacat cetatea. Singurul asediu pe care cetatea l-a inregistrat a fost acela al revolutionarilor maghiari, din 1848. In 1727 a aparut un Regulament de Constructii pentru Timisoara, care impunea niste reguli clare si precise de amplasare si construire de noi edificii. In perioada ocupatiei austro-ungare, cetatea avea urmatoarele bastioane: Carol, Francisc,

Theresia (cel care inca poate fi admirat si astazi), Iosef, Hamilton, Castel, Mercy, Eugeniu, Elisabeth si 4 porti monumentale, frumos decorate, denumite dupa orasele catre care se indreptau drumurile: Poarta Viena sau Poarta Aradului sau Poarta Mehalei care ducea spre Mehala (si ale carei ruine mai pot fi vazute langa Clinicile noi),

Poarta Petrovaradin sau Poarta Belgradului sau Poarta Iosefina aflata intre bastioanele Castelului (dreapta) si Mercy (in stanga), prin care se putea intra direct in castel si care era amplasata in fata Teatrului National,

Poarta Transilvania sau Poarta Ardeleana sau Poarta Lugojului care ducea spre Fabric si, mai tarziu

, Poarta Forforosa sau Poarta Printului Eugeniu de Savoya.

Celelalte trei porti duceau catre Palanca Mare. Portile Petrovaradinului, Vienei si Transilvaniei au fost demolate in 1891. Portile erau prevazute cu poduri mobile, interzicand accesul pe timpul noptii in fortareata. 

Cazarma Transilvania sau Cazarma cu cazemate sau Cazarma Franz Joseph (1859) este amplasata in Piaţa Mărăşti nr.2. In anul 1752 s-a construit Cazarma Vienei, formata din parter şi un etaj, cu contur inchis pe toate cele patru laturi. Fatada era construita in stil baroc austriac si era indreptata spre Piata Marasti.

Poarta principală avea un turn inalt de strajă, frumos, care era folosit ca observator. In anul 1729, cazarma era o cladire extrem de lunga, in spatele careia, spre exteriorul orasului, a functionat un port. Pana in anul 1732 , cetatea a cunoscut reale transformari: s-au ridicat 9 bastioane, 9 raveline, 9 contragarzi, 27 anvelope si cateva cazemate. Din loc in loc cazarma avea turnulete, legate cu galerii de corpul principal, care erau pozitionate deasupra unui canal sau al apei din port. Acestea erau toaletele.

Cazarma Transilvania sau Cazarma cu cazemate, in anul 1729, era o cladire extrem de lunga, in spatele careia, spre exteriorul orasului, a functionat un port.

La sfarsitul secolului 19, autoritatile au luat decizia ca cetatea sa fie largita, motiv pentru care s-au inceput demolarile. Doar un singur bastion a scapat si a ramas pana astazi in picioare, deci inca mai gasim si azi fragmente din alte doua bastioane. Dupa 1892, atat zidurile cat si portile cetatii au devenit obstacole reale care stateau in calea dezvoltarii orasului, motiv pentru care regele a fost de acord sa se darame zidurile si o parte dintre porti.

In imediata apropiere a cazarmii s-au inaltat bisericile catolica si sarba, in viitoarea Piata Unirii. Initial se numea Piata Losonczy, dupa numele comitelui Stefan Losonczy, ucis la 1552, cand cetatea a fost cucerita de turci.

Până în anul 1716 suprafaţa actuală a pieţei era străbătută în diagonală, din coltul de sud-est până în cel de nord-vest, de valul de apărare al oraşului interior. Fortificaţia era executată din pământ, protejată spre exterior de o palisadă din trunchiuri masive din temn, tencuite cu var. In fata valului spre exterior se afla santul principal al cetatii. Avariat in timpul asediului din 1716, valul era ulterior reparat.Dupa 1733 s-au facut multe proiecte de reamenajare a acestei piete, dar abia dupa 1740, cand valul de aparare incepe sa fie demolat, s-a trecut la pavarea pietei cu piatra naturala. Ultimile semne ale fortificatiilor au rezistat in piata pana prin 1745-46. Prima casa atestata in Piata Unirii dateaza din anul 1758. Dupa 1786, frontul pietei a fost complet construit si piata a devenit un spatiu inchis.

După 1849 s-a reconstruit o nouă cazarmă cu trei niveluri, formata din parter şi două etaje, dupa un  plan în forma de U deschis spre nord, cu deschidere spre Piata Mărăşti.

 În 1923 aici functiona Scoala Militara de Artilerie, iar la mijlocul sec. al XX-lea cladirea adapostea depozite. Stil arhitectural este cel specific cazărmilor austriece construite în perioda 1850 – 1860, constructii masive, impunatoare, formate din parter si etaj.  Cea mai mare parte a decoratiilor de fatada au fost distruse, ca de altfel intreg edificiul. Cazarma era poziţionată la marginea cetăţii, în faţa Poartii Viena, care  asigura accesul spre nord-vest, catre Szeged – Budapesta – Viena. Din cazarma de altadata, au ramas doar zidurile, ale caror geamuri se casca spre un oras care i-a uitat rolul si valoarea istorica. Timisorenii trecatori se uita cu tristete si dezamagire spre un alt edificiu al carui proprietar asteapta ca timpul sa naruie si zidurile care se incapataneaza sa reziste inca. Nu peste mult timp, probabil, aici se va inalta o cladire moderna care isi va scoate investitia din chirii. O alta cladire care se va potrivi ca nuca in perete intr-un loc in care istoria inca isi cere drepturile. Timisorenii vor mai face un compromis cu sufletul lor si vor mai ascunde o durere. Pentru ca personalitatea lor dainuie prin istorie. Iar cladirile lor sunt parte din personalitatea lor. Poate vor intelege si autoritatile acest fapt pana la urma.