Romania este prinsa iarasi in desertaciunea prezentului.
Din nou am sentimente confuze, furii reprimate, o stare de greata accentuata. Din
nou caut, rascolind trecutul si ma gandesc ca, pana Romania se reaseaza in
limitele bunului simt, trecutul va fi istorie, subiectele epuizate. Si de prea
satula de Romanica noastra, am cautat personaje “imprumutate” si ma gandeam: ce
dracu au cautat astia in tara asta uitata de Dumnezeu? Zau ca n-am sa inteleg niciodata.
Povestea spune asa: Victor Eftimiu, albanez get- beget, nascut in comuna Bobostia din
Albania, a venit in Romania, impreuna cu tatal sau, mare negustor. Si cum avea
doar 8 ani, a fost un fleac sa invete limba romana, astfel incat, la 18 ani
deja publica primele poezii. Era un barbat frumos, cu prestanta in fata barbatilor,
cu lipici la femei. Aventurile amoroase
din timpul vietii au fost atat de multe, incat nu putem spune decat ca doar
putine au ramas in folclor, de notorietate fiind relatia lui cu mezzosoprana
Maria Moreanu. Desi era membru in partidul taranist, avea relatii in toate
celelate partide si nu s-a ferit sa faca uz de ele.
La Paris a cunoscut-o pe Agepsina
Macri, fiica bogatasului Panait Macri, care studia literele la Universitatea
Sorbona. Cand s-a reintors in tara, aceasta s-a maritat cu el si s-a angajat la Teatrul National din
capitala, pe scena caruia a interpretat numeroase roluri si a primit titlul de
Artista Emerita. Amandoi au fost masoni, ea facand parte din Prima Loja pentru
femei din Europa care avea o filiala la Bucuresti, infiintata imediat dupa primul
razboi, alaturi de Martha Bibescu, Zoe Palade, Claudia Millan – Minulescu, Bucura
Dumbrava -scriitoare si doamna de onoare a Reginei Elisabeta, Smaranda Colonel Maltopol
si Elena Roza Prager – ultima Mare Maestra a Lojii. Victor Eftimiu a preferat sa
se foloseasca de masonerie, acolo unde nu reusea sa castige cu amabilitati,
reusea folosindu-se de relatiile masonice. Agespina a jucat mult si
multe roluri le-a primit datorita relatiilor barbatului ei. Era un schimb tacit: el o ajuta
sa isi construiasca o cariera teatrala, ea ii trecea cu vederea escapadele
amoroase. Cand Antonescu l-a bagat in lagar, Eftimiu l-a cunoscut pe Gheorghe
Gheorghiu-Dej care avea sa il protejeze atunci cand a ajuns la putere. Ii
placea sa aiba relatii la varf si se mandrea cu ele. Victor Eftimiu vedea cu
alti ochi realitatea romaneasca. Avea un fel transant de a cantari lumea si de
a se exprima: “ Atunci cand voi ajunge eu cineva in tara asta, doua poezii am
sa scot din literatura romana:Doina lui Eminescu, pentru xenofobie, si Miorita
pentru pasivitatea ciobanului moldovean care, in loc sa puna mana pe ghioaga si
sa le dea la mir, isi dicteaza testamentul laiei miorite…” Dincolo de aceasta
precizie cu care transa lumea si impartea convingeri personale, el era un
impetuos, fiind singurul scriitor care a avut tupeul sa-si ridice propria
statuie inca din timpul vietii.
Cred ca am omis sa va spun ca impartea cu sotia
sa un apartament langa parcul Cismigiu, drept pentru care s-a decis sa isi puna
statuia in parc sa o poata admira in voie, alaturi de alte figuri literare celebre. Gestul sau n-a trecut
neobservat si chiar i-a indignat pe unii atat de tare incat l-au obligat sa isi ia statuia
si sa si-o mute in gradina imobilului unde locuia, pe strada Doctor Marcovici
numarul 9, sub balcon. Exista chiar si-o anecdota care a traversat timpul si
inca mai face lumea sa zambeasca. Se zice ca nevasta-sa isi apostrofa slujnica
in fiecare dimineata sa mearga sa stearga praful si gainatul de porumbei de pe
crestetul “conasului”. Agespina a murit prima, iar el nu si-a mai ascuns
amorurile. Barfa literara consemneaza o intamplare in care Arghezi s-ar fi
intalnit, in apropierea Cismigiului, cu Eftimiu, flancat de doua tinere superbe
care “ingrijeau” de el si de casa dupa decesul nevestei. Cand Arghezi s-a apropiat, acesta s-a oprit tinandu-si de brat noile cuceriri
si I s-a adresat
” Draga, iti prezint pe secretarele mele”, in incercarea de a pastra
o aparenta cel putin comica pentru trecutul lui de crai de curte veche.De fiecare data cand se intalneau, Arghezi nu uita sa il intrebe usor ironic: ”Ce spui, draga, tot mai secretezi, tot mai secretezi?” Trebuie sa recunoastem
ca locul lui in literatura romana este meritat cu varf si indesat, caci dincolo
de rolul pe care l-a avut in dramaturgia romaneasca , el ramane unul dintre cei
mai talentati poeti care a excelat in poezia cu forma fixa, fie ca facem referire la sonet sau
rondel.
Ramasitele lui si-au gasit odihna dupa o viata zbuciumata, plina de
provocari, de ispite si realizari, alaturi de Agespina, in Cimitirul Bellu, in
imediata vecinatate a capelei centrale. Pe soclul de marmura odihneste un sonet
scris chiar de el, batut cu dalta pentru posteritate:
“De cand te-ai dus, m-a napadit pustiul…
N-as fi crezut atata gol sa fie!
E vana orisice filozofie
Cand zorile si-au stins trandafiruiul.
Mi-ai fost unicul gand si avutie…
De cand mi te-a infasurat sicriul
Zadarnic mai incerc sa fac pe viul,
Mi-e mult mai greu pamantul decat tie!
Ne-a despartit ursita nemiloasa…
A filgerat spaimantatoarea coasa
Taindu-ne-mpletitele destine
Si lacrimilor n-a secat suvoiul
Eu sunt, in lumea celor vii, strigoiul
Iar cel adevarat sunt langa tine.”
Pozele sunt preluate de pe site-ul https://www.google.ro/search?q=agepsina+macri&sa=X&biw=1018&bih=467&tbm=isch&tbo=u&source=univ&ei=exrbVLK3HIPJPNfugLgM&ved=0CCUQsAQ
