Calator prin Europa - Dinant, Belgia

La aproximativ 75 de km de Bruxelles, in regiunea, Ardennes,  se afla orasul Dinant, situat pe malul fluviului Meuse. Orasul are aspectul unei cetati medievale cocotata pe varful unei stanci sub care se deseneaza frumos si cuminte orasul nou. Pentru iubitorii de castele, trebuie sa spun ca pe malul estic al apei, la o distanta nu mai mare de vreo 6-7 km , se afla castelul Frey,

vechea resedinta ducala cu o istorie in spate de peste 300 de ani, care s-a conservat in frumoasele gradini organizate in terase si frumos decorate cu fantani arteziene spectaculoase. Orangeria adaposteste portocali batrani de peste 300 de ani, fiind printre cei mai batrani din intreaga tara. Castelul dateaza din secolul 18 si este construit in stil renascentist, avand interioare rafinate si atent decorate.  Ca sa fiti siguri ca nu ratati nimic din ce ar trebui vizitat, este recomandat sa luati harta turistica din Centrul de informare turistica situat pe Rue Grande 37, langa gara.

Veti constata cu bucurie ca aveti ce vedea: de la privelistea superba care se deschide de pe podul decorat cu saxofoane (Europa’Sax), pana la frumoasele case vechi asezate frumos de-o parte si de alta a apei.

Podul este strajuit de tot atatea saxofoane cate state  sunt in Uniunea Europeana. Evident ca si Romaniei ii revine unul care este denumit Vlad.

Saxofoanele sunt simbolul orasului in care, in 1914, s-a nascut Adolphe Sax, nimeni altul decat inventatorul acestui instrument muzical.

Acesta provenea dintr-o familie de muzicieni, tatal sau fiind un fauritor de instrumente muzicale care i-a cultivat si fiului aceasta pasiune. Instrumentul inventat de el a fost brevetat in Franta in anul 1846, adica 6 ani mai tarziu de la data inventarii lui. Adolphe a absolvit cursurile Conservatorului din Bruxelles unde a studiat flautul si clarinetul. Denimirea instrumentului i se datoreaza lui Hector Berlioz care  a fost impresionat de calitatile saxofonului si de creativitatea celui care inventase un clarinet cu un bas diferit si o forma oarecum ciudata. El a promovat saxofonul publicand un articol in “Journal des Debats” in care a descris pe larg atat instrumentul, cat si calitatile acestuia. Cativa ani mai tarziu avea sa compuna prima lucrarea corala “Cantec Sacru”  in care era inclus si saxofonul alaturi de alte instrumente muzicale. Dar Berlioz a dat startul compozitorilor care au inclus saxofonul in orchestratie: Meyerbeer, Debussy, Ravel, Prokofiev, Rahmaninov sunt doar cateva nume mentionate din sirul lung de compozitori. Numele celebrei interprete Elisa Hall este legat de saxofon. Totusi, jazz-ul a fost genul muzical care nu poate fi conceput fara prezenta saxofonului nici macar in zilele noastre. Municipalitatea i-a deschis un muzeu mic si cochet chiar pe strada care ii poarta numele, format din doua camere care adapostesc instrumente muzicale.

In fata muzeului se afla statuia inventatorului care este imortalizat stand pe o banca. Denumirea de saxofon provine din sax (numele inventatorului) si phone care inseamna sunet, voce. Saxofonul este un instrument de suflat din alama, de forma conica, prevazut cu clape cu un mustiuc la fel ca la clarinet. Acest instrument avea sa faca istorie in lumea muzicii o data cu jazz-ul american si de atunci a continuat sa ne surprinda mereu. Daca traversati podul, drumul va va conduce pasii direct catre La Collegiale si La Citadela.

Daca vreti sa vizitati Citadela, telefericul va costa 8 euro, dar merita sa vizitati aceasta constructie ridicata pe ruinele unei fortificatii vechi, datand din  anul 1051.

Se zice ca, in timpul Primului Razboi Mondial aici s-ar fi adapostit Charles de Gaulle ranit. Cei care vor sa viziteze cat mai multe obiective turistice le recomand sa isi cumpere un bilet de 16 euro in costul caruia intra: plimbarea cu vaporasul, calatoria cu telefericul pana sus la Citadela si retur si intrarea in Grota La Merveillese.

Trebuie spus ca aceasta nu este singura grota care merita vizitata. Se spune ca acum vreo 100.000 de ani, raul Lesse si-ar fi parasit albia naturala si si-a sapat drum prin masivul de calcar cunoscut de catre localnici sub numele Masivul de Boine. Pe parsursul a 2 km, apa a sapat o retea de pesteri subterane deosebit de frumoase, cunoscute sub denumirea Pesterile din Han.

Intr-una dintre formatiuni este simulata o scena din viata de zi cu zi a locuitorilor de acum 100 de ani, iar in altele puteti vedea peste 5000 de obiecte din preajma anilor 1900, meserii care astazi nu mai sunt prezentate, totul intr-un cadru de-a dreptul idilic.

Nu numai Adolphe Sax este cel care onoreaza istoria acestui oras, ci si renumitul

peisagist Joachim Patenier, al carui bust a fost realizat de catre sculptorul E.H.Luborne. Si pentru ca tot vorbim despre sculptori renumiti, merita admirata

fantana realizata de catre Benjamin Devigne.

Urmatorul obiectiv turistic este Abatia Leffe in care calugarii preparau cea mai buna bere belgiana, cel putin asa se spune, iar eu nu am priceperea de a contrazice acest lucru. Pot in schimb sa certific faptul ca este una dintre cele mai scumpe beri belgiene.

In 1152, Henry cel Orb, conte de Namur, a daruit Biserica Leffe ordinului Premontrei de Floreffe care s-a transformat in manastire 50 de ani mai tarziu. Prin 1800, cladirile au fost adaptate in ateliere de lucru, iar 100 de ani mai tarziu s-a restaurat iarasi manastirea. Multi ani aici a functionat beraria, dar acum zidurile ei adapostesc un frumos hotel.

Nu departe de acest loc se afla Catedrala gotica La Collegiale, inceputa in 1466 in timpul domniei lui Filip cel Bun si finalizata in timpul Ducelui de Nevers. Lacasul de cult adaposteste pretioase vitralii si picturi semnate de Antoine Wiertz. Dupa umila mea parere, este cladirea care domina prin maretie si prin frumusetea arhitecturii intreg peisajul. Deasupra ei, sus pe munte, se poate zari Citadela.

 

Un loc in fata caruia turistii se opresc pret de mai multe minute este racla de argint suflata cu aur a Episcopului de Tourgeren, Saint Perpete. Racla a fost realizata de catre Filip Negre in 1621. Daca timpul va permite, intrati si magazinele mici si cochete, beti o cafea pe terasa unui restaurant si bucurati-va de aceasta priveliste.

Nu treceti pe langa Primaria imbracata in iedera  fara sa ii acordati atentia cuvenita si admirati grupul statuar amplasat in fata ei. Cladirea a fost  ridicata pe locul fostei resedinte a Episcopului de Liege in anul 1700.

Nu departe de ea se afla Palatul de Justitie, iar arhitectura cladirii in mod cert se cere admirata si pozata. Belgia este frumoasa oricum, dar, luata la pas prin orasele sale mici, este plina de farmec si, as putea spune, de-a dreptul romantica. Convingeti-va singuri! Pana aici ati platit, s-a sfarsit calatoria! Inapoi in Romania! Iar ca premiu de consolare, o melodie a divei saxofonului, Candy Dulfer.

Patrick Dougherty - Hungry for sticks

Va mai aduceti aminte de copilarie? De vremea cand ati visat sa aveti propria casuta in copaci? Ei bine, unii dintre noi au privilegiul de a-si permite sa ramana copii si dupa ce se maturizeaza. Ba mai mult, sa si castige bani din aceasta stare ludica transpusa in proiecte si remunerate corespunzator. Evident, zarurile trebuiesc aruncate cu maiestrie si sa fii un castigator. Altfel, esti unul de duzina ca si mine. Nici prea, prea – nici foarte, foarte.

 

 

Si cum nu mi-am propus sa va vorbesc despre mine, m-am gandit sa povestim despre un om talentat si apreciat, care se ghideaza in plan profesional dupa convingeri puternice si valori personale originale.

 

 

Numele lui este Patrick Dougherty si este un american excentric in sensul bun al cuvantului, indragostit intr-o asemenea masura de natura incat sfideaza pur si simplu citadinul cu lucrarile sale si creeaza acea minunata bresa in memorie amintindu-ne de copilarie.

 

Nascut in Oklahoma in 1945, acesta s-a orientat la inceputul carierei sale spre filologie, apoi spre medicina, dar intr-un final s-a apucat sa studieze temeinic istoria artei si sculptura. Cand in final s-a decis ce sa aleaga, acesta s-a folosit de abilitatile sale in tamplarie si cunostintele noi dobandite din sculptura si s-a pus pe treaba!

 

A perfectionat atat de bine tehnica constructiilor primitive incat le-a transformat in opere de arta premiate cu Factor Prize for Southern Art, North Carolina Artist Fellowship Award, Pollock-Krasner Foundation Grant, Henry Moore Foundation Fellowship, Japain – US Creative Art Fellowship, National Endowment for the Arts Fellowship.

In cei peste 30 de ani de activitate a construit peste 230 de lucrari la nivel international si a folosit camioane intregi de puieti de artar, mesteacan si cires. Intotdeauna isi proiecteaza sumar viitoarea opera pe care il perfectioneaza pe parcurs  deoarece materialele nu coopereaza intotdeauna asa cum ar vrea el.

Din scheletele puietilor el alcatuieste forme ciudate care vor prinde viata o data cu regenerarea naturii. El se joaca atunci cand creeaza, combinand capriciile sale creatice cu mediul ambiant in forme ludice surprinzatoare. Acest concept s-a nascut pe vremea cand i-a venit nastrusnica idee sa construiasca un castel prin care vizitatorii se pot plimba in voie.

 

Astazi lucrarile sale pot fi admirate in Seatle, Rinjyo, Chiba – Japonia, Randers – danemarca, Trento – Italia, Bruxelles-Belgia etc. “Am construit lucrari mari in spatii publice care sa stimuleze imaginatia oamenilor”, iar lucrarile sale “nu sunt ceva ce crezi ca ai avea nevoie, dar cand te uiti la ele, iti dai seama ca ti le-ai dorit”.

Operele sale sunt perene, motiv pentru care el nu s-a temut sa recunoasca faptul ca “este o munca temporara, prin urmare ele trebuiesc pastrate in imaginatia si in memoria ta”.  Si cum numai marii artisti stiu sa se autopersifleze cu umor tot el afirma mai in gluma mai in serios ca “linia dintre gunoi si o comoara este foarte subtire” (the line between trash and treasure is very thin).

Princeton Architectural Press i-a publicat monografia “Stickwork” care s-a bucurat de recenzii excelente. daca va intereseaza, nu ezitati sa o comandati de pe site-ul www.stickwork.net . Cele 200 de pagini cuprind poze minunate insotite de descrieri de tehnici si materiale folosite in arta sa.

Printesa Ecatherina Caradjea - Ingerul de la Ploiesti

" The true story of the Princess Catherine Caradjea and Richard W Britt"

Astazi am sa ma consolez cu gandul ca exista (sau poate doar au existat???) si romani de exceptie si-am sa scriu despre Catherine Caradja, printesa a carei urmasa este Brianna Caradja. Aceasta s-a nascut in Bucuresti la data de 28 ianuarie 1893, fiind descendenta domnitorului Constantin Brancoveanu. Mama ei a fost Printesa Irene Cantacuzino, iar tatal ei, Printul Radu Kretulescu. La varsta de 3 ani, pe fondul unor dispute financiare intre cele doua familii princiare, a fost  rapita de catre tatal ei, dusa in Anglia si inchisa intr-un orfelinat sub un nume fals. Intre timp parintii au divortat, iar mama s-a recasatorit cu Printul George Cantacuzino care detinea multe mosii si terenuri petroliere langa Ploiesti. Printesa Cantacuzino, neimpacata de disparitia fiicei sale, a construit o fundatie pentru copiii orfani al carei motto era “pentru copiii care si-au pierdut mama”. Dupa moartea mamei in 1906, tatal a scos-o din orfelinat si a luat-o acasa, iar in acelasi an a fost gasita de o matusa care a ajutat-o sa fuga de la tatal ei intorcandu-se  in Romania in ingrijirea bunicii din partea mamei. A fost educata in scoli de prestigiu din Anglia, Franta si Belgia, a vorbit cinci limbi straine si si-a dedicat intreaga viata actiunilor filantropice. In 1914 s-a casatorit cu printul Constantin Caradja, un ofiter militar si descendent al unei renumite familii fanariote cu care a avut trei fete : Irene Mathilde Catherine, Marie Constance Lucie si Alexandra. Dintre toate fiicele, doar Alexandra i-a supravietuit. In 1933, Marie deceda la Viena din pricina unei boli, la doar 17 ani, iar in 1940, in timpul cutremurului, a pierdut-o si pe Irene impreuna cu sotul acesteia, Constantin Emandi. In 1948, Alexandra a plecat din Romania si s-a stabilit la Paris. Catherine Caradja a avut o viata interesanta, s-a opus nazismului, a ingrijit pilotii americani si britanici doborati in timpul bombardamentelor de pe Valea Prahovei in Operatiunea Tidal Wave in 1944, soldati pe care i-a adapostit pe proprietatile ei de la Nedelea. Tot ea a fost aceea care i-a ajutat sa evadeze in Italia. Acestia au denumit-o “Ingerul de la Ploiesti”. O alta porecla a fost Mrs Blue Cross deoarece a purtat uniforma de asistenta in culorile albastru si alb. Gurile rele spun ca in timpul razboiului Printesa ar fi avut o aventura cu Frank Wisner care era seful operatiunilor OSS din sud-estul Europei. In toamna anului 1944 comunistii ii confiscasera averea, inclusiv orfelinatele in care se adaposteau peste 3000 de orfani. La fel de inversunata a fost si impotriva comunismului care a prins-o in tara, reusind sa fuga din Romania abia in 1952 cu barca pe Dunare. In aceasta aventura a fost ajutata de catre serviciile secrete franceze si asteptata de catre fiica ei care era stabilita deja la Paris. A tinut prelegeri in care a vorbit despre realitatile sistemului comunist, a dat interviuri in presa si la radio, pe retelele BBC. Si-a dedicat intreaga energie activitatilor filantropice desfasurate in mai multe tari pe mai multe continente. In 1955 a emigrat in America unde a avut marea bucurie sa se intalneaca cu cei peste 500 de piloti pe care aceasta ii ingrijise in timpul razboiului in Romania. Incepand din 28 august 1972, acestia au organizat intalnirea anuala la Dallas, in Texas. Ea a locuit in Texas Hill Country, Baltimore, Maryland si Kansas City. In 27 august 1976, Printesa a inaugurat Monumentul pentru Pace  la Valley Forge National Historical Park, iar in ianuarie 1977, America a recompensat-o cu Medalia de Onoare George Washington (General George Washington Freedom Medal)  pentru meritele si actiunile sale. In 18 mai 1991, la San Antonio in Texas, pilotii i-au organizat banchetul de adio doamnei careia ii datorau vietile lor, luandu-si ramas bune. Se pregatea sa se intoarca acasa, bucuroasa ca Romania era in sfarsit libera dupa 1989. S-a intors in tara in mai 1991 la varsta de 98 de ani, iar guvernul de atunci a recompensat-o returnandu-i 20 de acri de pamant din totalul bunurilor confiscate de comunisti.  A decedat la varsta de 100 de ani in locul in care s-a nascut, in Bucuresti, si in tara in care nimeni n-a vrut si n-a fost interesat sa ii cinsteasca memoria. A fost inmormantata alaturi de bunica, mama si cele doua fiice, slujba fiind tinuta in biserica Kretulescu, lacasul de cult ctitorit de familia ei.

Istoria palariei

Draga Jeni, voi scrie articolul asta special pentru tine! Si tot pentru tine m-am apucat de-am rascolit net-ul si-am facut o imensa dezordine printre bonete, palarii, clopote si alte minunatii. Dar trebuie sa recunosc faptul ca mi-a si placut! Astazi m-am amuzat copios cand am citit istoria paslei sau a fedrului in care Sfantul Clement este considerat patronul spiritual al palarierilor de pretutindeni. Legenda spune ca prin anii 800 dupa Hristos, Clement ratacea pe drumurile prafuite ale Irlandei impartasind cuvantul lui Dumnezeu si pentru ca drumurile erau necrutatoare cu pielea bietelor picioare ranita de contactul cu pietrele ascutite, calugarul si-a indesat roata in sandale ghemotoace de lana. De la transpiratie si de la mersul apasat pe jos, lana s-a comprimat, transformandu-se intr-un material placut tactil, desi dur ca si consistenta. Altii sustin ca pasla ar proveni din Asia unde triburile nomade o foloseau pentru a-si ridica faimoasele corturi. Un lucru este sigur: Grecia se poate mandri cu prima palarie cu boruri denumita Petasos. Desi in Evul mediu palaria reprezenta accesoriul care facea diferenta dintre paturile sociale, in secolul 16 palaria a cunoscut prima sa perioada de glorie. In Evul Mediu, palariile conice purtate de femei se deosebeau intre ele prin lungime si ascutime avea menirea de a face deosebirea dintre paturile sociale. Barbatii purtau palariile din fetru negru, cu bor intors in fata, decorate cu panglica lata prinsa cochet intr-o parte cu o brosa, catarama sau cateva pene de strut. In secolul urmator, femeile s-au razbunat si orasul Milano a impus moda la nivel european prin celebrele sale Milliner-e, termen care avea sa fie inlocuit putin mai tarziu cu deja cunoscutele modiste. Doua secole au avut de reinventat forma ideala a palariei, iar in secolul 19 femeile au purtat palariile largi, decorate cu panglici, flori, pene sau fructe. Secolului 20 ii revide de fapt si de drept palaria mica: in forma de clopot, cilindru, con sau rotunda. Din pacate, secolul 21 se arata la inceput indiferent fata de acest accesoriu. Palaria poarta cu sine bagajul diferentelor dintre paturile joase ale societatii si aristocratie, a marcat istoria pacii si a razboiului, a fost aceea care a facut trecerea de la bum-ul economic la marile crize financiare. daca ar fi sa alcatuim o istorie sumara a palariilor, iata cum ar arata ea:

Bereta – palaria rotunda, moale si scunda a aparut inca din Evul Mediu si a fost purtata atat de oamenii obisnuiti, cat si de military.

Palariile de dama si-au inceput ascensiunea in secolul 17, devenind unul dintre cele mai controversate accesorii feminine, cunoscand evolutii spectaculoase de-a lungul vremii.

In secolul 18, faimoasele bonete purtate de catre sexul slab a devenit un accesoriu obligatoriu al femeilor maritate.

Palariile de dama si-au inceput ascensiunea in secolul 17, devenind unul dintre cele mai controversate accesorii feminine, cunoscand evolutii spectaculoase de-a lungul vremii.

Porkpie – a aparut prin anii 1800, numele provenindu-i din asemanarea cu o placinta britanica traditionala. Ea avea o forma tubulara cu calota dreapta.

Jobenul – lansat de catre Printul Consortiu Albert in 1850, a fost confectionat din fetru din blana de castor.

Borsalino a fost creata de catre Giuseppe Borsalino prin 1857. El si-a castigat renumele prin calitatea fedrului din blana de iepure din care confectiona palariile barbatesti.

Palariile de dama aveau boruri largi si se innodau cu panglici sub barbie.

Fedora- numele ei vine de la eroina unei piese de teatru scrisa in 1882, Printesa Fedora care purta o palarie cocheta ce se putea rula cand nu o purta. Este o palarie indoita de-a lungul si stramta pe laterale si in fata. A fost la moda in secolul 19, fiind purtata de catre barbatii artistocrati. Cu toate astea, palaria a fost purtata prima data de catre o femeie, actrita Sarah Bernhardt cand a interpretat rolul Fedorei. Femeile inca nu se despartisera de chou , rozeta realizata din tul, catifea si dantela frantuzeasca.

Panama – palaria ecuadoriana facuta din paie si purtata de muncitorii care au construit canalul de la care ii vine si numele, a aparut la inceput de secol 20.

Melonul a fost inventat de William Bowler ca accesoriu obligatoriu in echitatie si a fost la moda la inceput de secol 20.

Clopotul a fost purtat de catre femei in anii 1920. Inaltimea depasea cu mult latimea palariei si a dominat o buna perioada de timp moda feminica.

Prin anii 1930, palaria feminina are forme atat de fanteziste, incat imprumuta forme triunghiulare sau trapezoidale.

In perioada gangsterilor americani, palaria Hamburg a cunoscut perioada de varf, fiind o palarie de inaltime medie, dura, cu o adancitura ce desparte calota in doua si borurile intoarse.

Toca – palaria mica, rotunda, cu parti drepte si inguste, fara boruri a fost promovata de catre Jacqueline Bouvier - Kennedy in anii 1950.

Palaria cocktail este o palarie mica , asortata tinutelor de seara , decorata cu margele, voal, penaj. ea a aparut ca o reactie la palariile cu boruri mari purtate de doamne.

Sombrero este palaria mexicana cu boruri largi.

Si nu ma pot abtine sa nu iti arat cat de frumos era Oscar Wilde cu palarie!

Sau Humphrey Bogard,

ori Brad Pitt,

sau Johnny Depp.

Din pacate, mie nu mi-a stat niciodata bine cu palarie! Nu ma intreba de ce! Poate pentru ca nu stiu sa o port. Nu poti sa fii frumoasa daca nu te simti asa. Eu nu am avut acest sentiment al implinirii purtand palarie, nici acum, nici in tinerete. Dar tie ti-a stat dumnezeieste mereu. Iata ce surpriza am eu pentru tine. Aici si acum le ai pe toate si in sfarsit cred ca iti sunt suficiente.

Bibliografie:

 http://vintagefashionguild.org/fashion-history/the-history-of-womens-hats/

http://www.fashion-era.com/hats-hair/hats_hair_1_wearing_hats_fashion_history.htm