"Confesiunile unui cafegiu"

In fiecare zi, murdaria invadeaza Romania. Populatia , divizata, urla, zbiara, scrie, se revolta. Fiecare parte isi sustine preferatul. In aceasta lume nebuna sunt unii ca mine, aflati ca o rosie prea coapta, pusa de soarta intr-o menghine dura. Ce sansa am?  Niciuna. Sunt trista, dar tristetea mea ma obliga la o reflectie dureroasa, incercand sa imi dau seama care este rostul meu intr-o tara,  straina principiilor si valorilor mele. Sfasiata intre nume si prenume, intre minciuna si inselatorie. Intre oameni divizati macinati de ura, de frustrari, cautand cu disperare un vinovat. Fiecare este calau. Al principiilor si valorilor. Al dovezilor de netagaduit. Suntem procurori fara drept, suntem calai fara esafod, suntem rasculati fara boieri, suntem corpuri inraite si capete fara minte. Suntem oricum, dar fara Dumnezeu. Toti avem impresia ca detinem adevarul absolut. Toti se gandesc la ziua de maine, la felia de paine. Dar uita de copii, de nepotii nenascuti. Duminica trecem printr-un referendum hotarand destinul lor. Semnam datoriile pe care le vor deconta ei. Asa cum parintii nostri au decis in locul nostru , la vot, dupa 89. Ne vom scuza si noi: Ca stim mai bine decat ei.

In aceasta nebunie, intr-o seara, l-am ascultat la televizor pe Gabriel Liiceanu, un intelectual in fata caruia eu tac atunci cand el vorbeste. Am invatat demult sa-i ascult pe cei destepti. In marea sa dezamagire a facut referire la o carte, “Confesiunile unui cafegiu”. Spunea ca, desi tineretea si-a petrecut-o in comunism, nu i-a-nteles mecanismul decat in 2008, cand a citit aceasta carte. Am cautat-o imediat pe net, am dat telefoane, m-am chinuit sa o gasesc. A doua zi am citit-o fara suflare. Cu stupoare, cu mirare, cu revolta, cu neputinta si-am plans in sinea mea. Noi toti suntem carne de tun , sacrificati intr-o increngatura meschina in care se fac afaceri, se pitesc interese, se salveaza aparente. Evident, maestrul era deasupra acestor trairi in interviu, invatase in marea sa intelepciune sa accepte lucrurile pe care nu le putea schimba.

Pe scurt, cartea este scrisa de Gheorghe Florescu, un insider al regimului comunist, care a stiut si a putut sa se plieze si sa traiasca intr-o societate bolnava. Bine, sa ne intelegem. A trait bine, nu ca noi.

Prin anii 60, cand era tanar, a avut sansa sa invete mestesugul prepararii cafelei de la cel mai renumit cafegiu bucurestean al timpului, Avedis Carabelaian, unul dintre multii armeni care inca mai pastrau cu greu micile pravalii din capitala. Dupa moartea maestrului sau, devine seful magazinului de cafea si delicatese din strada Hristo Botev numarul 10. Cartea fascineaza nu datorita talentului sau literar de exceptie, dupa parerea mea. Ci pentru ca povesteste din interiorul unui sistem opresiv la care multi dintre noi am fost martori, despre tenebrele unui sistem falimentar politic, controlat de politia secreta care a dezvoltat o adevarata fabrica de facut bani la negru. A dezvoltat rivalitati intre membrii securitatii, unele dintre ele pedepsite de catre vajnicii conducatori care isi mai sacrificau din cand in cand executantii ca sa dea exemplu poporului si sa curme orice forma posibila de protest.  Relateaza din culisele unei societati la fel de divizata ca si acum. Faptele se-ncolacesc in jurul unor personaje renumite din cultura romaneasca: Maria Tanase, Toma Caragiu, Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Amza Pellea, Stefan Tapalaga, Misu Fotino, Victor Rebenciuc, Rodica Tapalaga, Florin Piersic, Mariana Mihut, Carmen Stanescu, Adela Marculescu, Emil Botta, Mircea Santimbreanu, Tudor Arghezi,  Marin Preda, Nichita Stanescu, doctori de renume, profesori universitari, dar si securisti, militieni, oameni de partid, unii dintre ei personaje active pe scena actuala in forma cameleonica de mari oameni de afaceri , politicieni si participanti activi la evenimentele revolutiei din 89. Povesteste cum , in garsoniera sa, transformata in locul de intalnire al scriitorilor si artistilor se facea teatru, dar si poezie. Cum se recitau epigramele lui Pastorel Teodorescu:

" Sadoveanu, filo-rus,
  Sta cu curu la apus
  Ca s-arate apusului
  Care-i fata rusului"

sau chiar politica:

" Il plang pe Stalin si va jur
  C-am sa va spun secretul:
  Ma tem ca vom pupa in cur
  De-acum tot comitetul"

dar si bancuri politice:

e relatat cazul in care acordeonistul Mariei Tanase , Faramita Lambru,  care, fiind bolnav de diabet, ii zice intr-o zi doctorului Stanescu cu care se intalnise in magazinul de cafea : "ca-l alearga Securitatea, fiind banuit ca are zahar in sange". Evident, bancul facea referire la perioada in care zaharul a inceput sa fie un produs de lux si aproape de negasit in magazine.  Autorul povesteste despre un sistem corupt care se despuia in fata trebuintelor umane zilnice: mancare, bautura si sex. Daca le aveai, detineai puterea. Astfel ajungeai sa cunosti filiera  distributiei la negru, aveai acces la informatii, puteai sa negociezi pozitii, sa decizi dimensiunea santajului si sa te cocoti pe o treapta superioara in ierarhia de partid. Vi se pare cunoscut? Placerile supreme erau mai pamantesti intr-o lume macinata de foame, rationalizata si cartelata, in care beai un pahar in plus de apa, pentru ca, pentru muritorii de rand, nu prea sa gasea mare lucru. Iar placerile supreme erau date de tigarile scumpe, bauturile alcoolice din import, ciocolata occidentala, cafeaua fara nechezol,  la care nu putea avea acces oricine si care a dezvoltat conceptul PCR (pile, cunostinte si relatii), dar si spaga si frica fata de represalii. Uneori m-a cuprins oarecum nostalgia pentru ca vorbea de o Romanie pe care mi-o aminteam, una in tuse vagi, alta in tonuri pregnante. O traisem si eu, pe unele dintre personaje avusesem marele noroc sa le cunosc personal, chiar daca nu am avut curajul sa scot un cuvant in prezenta lor. Maretia talentului lor era prea mare si teama ca nu voi putea sa invat cat de mult as fi putut. L-am recunoscut pe Nichita asa cum am avut sansa sa il vad de doua ori in perioada studentiei, sau pe Marin Preda pe care l-am intalnit in casa parintilor lui Mircea Dinescu din Slobozia, pe vremea cand era dizident. Am si acum cartile lor cu autograf pe “ Marele singuratic” si “Exil pe-o boaba de piper”.  Stiam cat de mult ii placea poetului Nichita vodka si cafeau buna. Ele trebuiau vorbite, povestite. Pentru ca, in cercul sau, se adunau artistii mari ai vremii, fie ca vorbim de literati sau muzicieni, ca Johnny Raducanu. Este impresionant sa parcurgi paginile si sa simti mirosul strazilor cu parfum cand cititul era o forma de protest al societatii civile in fata ignorantilor comunisti. Si ce mandri eram de asta. Cum se juca teatrul, cu o frenezie si o nebunie  greu de imaginat, pentru ca teatrul era arta adevarata, trebuia sa fii citit ca sa intelegi pamfletul destept. Actorul n-avea alta sansa, decat sa fie mai destept decat sistemul. Era cenzura, dar fara cultura... fentai, te strecurai, mintea lucra cu alta viteza. Devenea si pavaza si scut. Sunt povestite cu rasul care iti aduce plansul despre pilaful de rata , care a intoxicat populatia tarii cu buna stiinta in anul 1969. Istoria isi are originea la un import de carne de rata alterata din China si care, neputand fi vandut prin unitatile de alimentatie publica din cauza marfii de proasta calitate si depreciate, a fost trimis la o fabrica de conserve si procesat in pilaf de rata... la conserve, care a fost distribuit in marile combinate sau in exploatarile miniere din Valea Jiului. Cu cinism spune ca, ce n-au putut vindeca doctorii, au ingropat popii. De asemenea povesteste etapa in care Ceausescu isi intoarce fata de la rusi si se uita spre China. Cred ca multi dintre voi isi amintesc, ca si mine, de marfa chinezeasca ce se vindea pe sub tejghea si pentru care trebuia sa dai spaga sa ajungi la ea: Jucarii , tricouri pentru copii si adulti, conserve de carne de porc si peste, cam de toate. Niciodata nu erau pe raft, se distribuiau tot in retea PCR. Dar din carte am inteles de ce se intampla asta. Pentru ca Romania exporta mai departe, in intelegere cu China, careia i se refuzase intrarea pe piata Europeana. Dar ce conta pentru onorabilul aparat opresiv? Despre whisky-ul scotian, care, pentru ca era importat din vest, Ceausescu a decis sa nu il mai aduca-n tara. Dar scotienii erau mai intelepti decat comunistii. Desi Ceausescu le interzisese,  in realitate, produsele din Vest au continuat sa intre in tara prin unitatile de ali­mentatie publica de lux si prin shopuri. Cand  scotienii au vazut ca le-au scazut vanzarile in Romania, trimiteau  Agentiei de Import, la fi­­e­ca­re transport cu whisky im­bu­te­liat in sticle, si cate un butoi de ste­jar cu o capacitate de 200 l cu cel mai bun si vechi whi­sky gratis. Ele ajungeau la departamentul Deli­ca­tese al lui Dumitru Trancu. Cand a vazut butoaiele, acesta i-a  solicitat lui Florescu sa-i dea toate  sticle goa­­le cu gatul lung de un litru sa le um­ple cu whisky. In sticlele de tuica a fost imbuteliat whisky-ul si vandut pe sub mana intregii clientele amatoare de produse fine, la pretul de 200 lei litrul, in vreme ce, in restaurante, o sticla de trei sferturi costa peste o mie de lei. La fel s-a intamplat cu ciocolata  adusa din RFG, Franta, Italia si cacaua  din Olanda. O alta intamplare se refera la importurile de cafea. Cam in aceeasi perioada, Ceausescu a renuntat la nes­café-urile din Elvetia, Franta, Germania de Vest, Spania, Austria, Isra­el, solicitand ca acest produs sa fie adus  din Brazilia si Columbia, printr-un ocol pe canalele ma­fiei arabe. Cum am mentionat mai sus, bauturile occidentale au fost inlocuite cu  renumitele ro­muri Havana Club, lichioruri Havana Club, asezonate cu cafea, ca­cao, marasquino, ananas,  tigarile de foi (havanele),  ba­nane, tri­plu-sec, toate aduse in Cuba. Din acest moment, cafeaua nu a mai intrat pe piata, caci pretul era ridicat, iar cuba­nezii nu faceau rabat. De asemenea povesteste despre episodul in care conducatorii iubiti au decis ca nu vor mai strica orzul pe gaste si cafeaua pe prosti, astfel incat au introdus in comert faimosul nechezol, caruia autorul ii spune cu eleganta cafeaua cu inlocuitori. A fost unul dintre momentele in care naratiunea m-a ingretosat intr-un mod in care mi s-a facut rau. Pentru ca autorul ne relateaza maniera in care se importa nautul din Turcia in saci mari de rafie prin care isi faceau drum sobolanii, care, o data ajunsi in depozit si si sacii erau goliti in recipientele uriase de prajit, angajatii varsau continutul cu sobolani si excremente lor cu tot si le bagau la prajit, apoi la macinat, dupa care se vindea continutul la raft. Dupa revolutie s-a aflat cat de nociv era acel amestec pentru consumatori. Da, sa ne mai miram? Florescu povesteste inclusiv despre lumea medicala din perioada comunista, o categorie privilegiata, pentru ca, inclusiv conducatorii se mai imbolnaveau uneori. Clientela venea prin recomandare. La doctorii renumiti, frecventati de clientela politica si opresiva, se mergea cu atentii, astfel incat doctorii se transformau in furnizori catre retelele comuniste de produse de lux. Este amintit Ion Gheorghe Maurer, care  avea probleme oftal­mologice si era pacientul pro­fesorului Stanescu, caruia ii ducea la fiecare consult  un carton (12 sti­cle) de whisky Ballantine’s de 25 de ani. Este amintit un misterios doctor P., medicul ginecolog al Se­curitatii, care  chiureta atat nevestele cat si amantele intregului aparat opresor: conducatori, securisti, militieni. Dar si de urologi vestiti care tratau vajnicii securisti, militieni si comunisti de toate bolile venerice cu care se procopseau in retelele de prostitutie. Si atunci, ca si acum, medicii isi cautau menirea in alte tari, nu neaparat din cauza castigurilor, cat datorita unei minime recunoasteri profesionale si unei libertati spirituale. Sunt amintiti doctorii Ioan Glavan sau Mircea Ciobanu, mare chirurg ORL). Un exemplu demn de teoria absurdului este exemplificat de perioada in care pestele congelat invadeaza Romania. De vreme ce carnea de vita, porc, pui sau de orice altceva constituia o raritate, in piata se aduce peste congelat. Aparuse si sloganul " nici o masa fara peste", dar acest lucru il enerveaza la maxim pe Ceausescu pentru ca, zicea el, " consumul exagerat de peste , ce-i drept, congelat, si fosforului pe care il continea, populatia incepuse sa se trezeasca "din somnul cel de moarte" si se temea sa nu se ridice impotriva sa. Insusi autorul mentioneaza faptul ca "poporul mananca ce-i mai bun prin alesii sai". Ei bine, atunci te indobitoceau cu foamea, acum cu Antenele 1, 2 si 3. Oare a crescut numarul desteptilor in tara de se face un efort asa de mare si sustinut? Pentru ca si atunci, ca si acum, intelectualii reprezentau o problema: comunistii ii arestau, post comunistii ii gonesc in Occident. Normal, e mai usor sa manipulezi ce ramane, pentru ca, citandu-l pe Lapusneanu "prosti, dar multi", bietii intelectuali ramasi sunt huliti, jigniti, injutati. Vocea celor care ii inteleg nu se aude in larma prostilor care se cred Dumnezei intr-o Romanie mica. Cand ma gandesc ca si eu sunt una dintre cei ramasi! Florescu intra mai adanc in naratiunea comunista si face niste marturisiri cutremuratoare. Nu mai stii unde se termina realul si se intra in absurd. Cum era vorba aia: "cine-si uita trecutul are toate sansele sa il repete"? Povesteste despre Gheorghe Stefanescu, vinarul condamnat la moarte in vremea lui Ceausescu, care a fost victima jocurilor de putere in increngatura „elitei” comuniste.

Deoarece exista multe asemanari intre descrierea sistemului de justitie din vremea comunismului si cel de dupa revolutie, nu am sa ma opresc asupra acestui aspect. Nu ca n-ar fi nimic de povestit, ci pentru ca, asa cum insusi autorul da sa se-nteleaga, este un subiect sensibil cu personaje prezente inca pe scena politica. Iar Romania de azi inca se zbate saraca , ar vrea si ea ceva, dar habar nu are ce! Asta ne este destinul, sa fim in contratimp cu restul lumii. Autorul are o memorie de elefant si o putere sa clasifice si sa indosarieze personajele, in functie de fapte uimitoare.

Au fost si cateva istorii care m-au uimit prin modul parsiv in care s-a perfectionat talentul tipic romanesc de a intoarce orice situatie jenanta intr-una onorabila sau pur si simplu in bani la negru. Alte popoare ar fi jenate, noi ne mandrim cu smecheria noastra care socheaza si azi occidentul.  Prima este legata de naravul mai putin ortodox al unor fete bisericesti. Spovedania, bat-o vina, iarta pacatele, cu conditia sa fie des exersata. Autorul relateaza o vizita la Biserica Sfinţilor, la parintele Gheorghe Serban, care il invita in altar  si il intreaba: „Ce bei, fiule?” – si deschide usile dulapului  suspendat pe perete. Autorul zice: ”În faţa mea se află o privelişte inedită. Pe rafturile dulapului stau, aşezate ordonat, diferite băuturi alcoolice, dar în special vin „de colecţie”. Parintele ii da un pahar cu vin alb, un Ottonel de Murfatlar din 1962. Ironic, povesteste ca, in acest timp, intra o alta fata bisericeasca, caruia parintele ii adreseaza aceeasi intrebare si citez:  „Ca şi voi, copiii mei!” Părintele Şerban scoate trei pahare şi le umple cu sângele Domnului (în variantă blanc). Cu paharul plin în mână, complet dezorientat, privesc spre crucea din mijlocul altarului, de unde ochii Mântuitorului ne privesc scrutător. Dau să sorb o înghiţitură, când uşa din faţa părintelui Şerban se deschide şi în cadrul ei apare una dintre fetele lui Acuma. Zice bună ziua, iar părintele îi răspunde: „Imediat, fiica mea.” Las paharul din mână pe masa Marelui Mir, bâlbâi o scuză şi părăsesc în grabă onorat suflare pe aceeaşi uşă pe care intrasem". Din contextul relatarii reiese si motivul pentru care părăseşte Florescu urgent locul, in momentul in care Ani a intrat pe usa altarului. Fiindca era prostituata de lux din reteaua unui mare avocat , Acuma, (caruia nu i se da numele adevarat , desi acesta este mort, dar fiul sau are in ziua de azi si el o retea de prostituate de lux pe care le plaseaza in cercurile de influenta contemporane noua), general de securitate si omul cu relatii la nivel de conducere de partid. Autorul merge mai departe cu mesajul si ne da de inteles ce fericita  era Ani de efectele spovedaniei in planul constiintei sale marunte, de vreme ce veneau la pachet cu privilegiile unei rasfatate ce se invartea in mijlocul oamenilor care detineau puterea. Doar ea facea bani frumoşi din meseria ei, iar părintele Serban avea  grija sa-i ierte toate pacatele de frica sa nu cumva sa se stranga prea multe. Stiti cum e vorba aia: sa nu faci ce face popa, sa faci doar ce zice. Mai tarziu, dupa revolutie, avea s-o intalneasca. Poseda un Mercedes de ultima ora, era maritata cu un prosper om de afaceri arab si locuia intr-o vila somptuoasa. Devenise doamna in inalta societate postcomunista si preluase afacerile matroanei sale.

A doua intamplare face referire la Tase Becali, tatal lui Gigi Becali, care avea o turma de oi pe care le crestea in imprejurimile Bucurestiului. Autorul povesteste că, la un moment dat, Nicolae Ceauşescu a dat ordin ca toate turmele ciobanilor din jurul Capitalei să fie trimise la munte. Tase Becali a ascuns oile in padure, si l-a rugat pe celebrul fotbalist Gheorghe Hagi sa vorbeasca cu Nicu Ceausescu sa –l lase cu oile pe loc. In scurt timp, Tase Becali a devenit singurul producator de iaurt, caş dulce si sarat pentru organele de Partid. Astfel,  Tase Becali a strans suma de 150.000 $, pe care i-a lăsat-o mostenire lui Gigi Becali.  Nu sunt ocolite evenimente importante din istoria comunista: cutremurul din martie 1977, despre modul miraculos in care autorul a supravietuit cutremurului in vreme ce magazinul s-a surpat sub daramaturi, despre arestarea viceprimarului capitalei, Radu Abagiu, seful comertului comunist, caruia i se insceneaza un proces pentru luare de mita, in care singura dovada o reprezenta nunta fiicei sale cu un bacauan, care, speriat, divorteaza, iar fiica sa se sinucide. Lui i se cere imperios tacerea cu privire la informatiile pe care le detinea, iese repede din inchisoare si devine consilierul lui Ion Ceausescu, la Ministerul Agriculturii. In timpul Revolutiei, joaca rolul de revolutionar si este vazut si recunoscut in balconul din Piata Revolutiei ca mai apoi sa devina ministrul Comertului Interior  in guvernul Roman. Sau, dupa cum mentioneaza autorul: " ... Se vorbea ca ar fi un apropiat al lui Ion Iliescu, marea speranta a comunistilor in cazul disparitiei lui Nicolae Ceausescu."   " Multi ofiteri, unii chiar superiori, din Securitate si Militie veneau, isi luau darul si plecau. Nici nu se sinchiseau de persoanele de fata, eventuali martori in vreun proces viitor. Ei erau stapanii lumii".  " Unii dintre baietii aceia au fost transferati la Securitate unde s-au remarcat prin merite deosebite. Azi, unii sunt importanti oameni de afaceri sau simpli oameni politici, cu vechime in Parlament. Altii au ajuns in inalte functii in Ministerul de interne".  Florescu nu se jeneaza sa vorbeasca despre securistii metamorfozati peste noapte in vajnici oameni de afaceri, care au facu avere si s-au retras in aula mare a parlamentului, lasandu-si odraslele sa continue si sa inmulteasca averea facuta in perioada comunista.

“Dupa ’89, locatia (nota: din strada Cernica, locul unde si-a redeschis cafeneaua, dupa cutremurul din '77) a intrat in atentia lucratorilor din Serviciile Speciale ale Romaniei, care au achizitionat-o in nume propriu, construindu-si un bloc de toata frumusetea, unde si-au amenajat birourile unor firme de succes, si propriul lor domiciliu. Aici locuieste azi doamna Camelia Voiculescu, intr-un apartament cu scara interioara, amenajat pe doua niveluri, impreuna cu intreaga sa familie. De aici, dansa isi conduce vastul imperiu mediatic, in dangatul clopotelor bisericii ridicate special pentru breasla negustorilor.” Evident ca, de cele mai multe ori, autorul schimba numele real ale personajelor sale, deoarece multi dintre ei, dupa Revolutie, si-au schimbat parul o data cu statutul: un bizar personaj care cafea bisnita la nivel inalt cu cafea, numit de autor Stefanescu, , altul decat renumitul vinar arestat de catre Securitate, "astazi este un prosper om de afaceri, asociat, la mai multe firme, cu unii dintre protectorii lui din Securitate". "Locuieste intr-un cartier rezidential, unde poseda o vila somptuoasa, candva nationalizata de Statul comunist, apoi data lui cu chirie si in sfarsit cumparata, conform Legii 12, cu cativa firfirei. Casa n-a fost niciodata revendicata, asa ca el n-are de ce sa se teama, mai ales ca este sponsor important al partidelor care-i apara interesele". Ghici ciuperca cine-i?  Dar nu numai familia Voiculescu este mentionata, ci si numele lui Gelu Voican Voiculescu, Virgil Madgearu,  Ion Mihai Pacepa. Referitor la numele lui Pacepa, Florescu mentioneaza faptul ca Ceausescu l-a angajat pe  renumitul terorist Carlor, cunoscut sub numele de Sacalul, la care Ceuasescu ajunsese cu ajutorul nemijlocit al lui Yasser Arafat, cerandu-i sa-l omoare. Naivul, credea ca America este Romanica. Un alt personaj asupra caruia se opreste este Ion Dolanescu, un rasfatat al nomenclaturistilor si securistilor, care isi cumparase un "palat",  pe care il numeste"marele print al muzicii populareromanesti, intotdeauna foarte elegant, imbracat iarna cu haina si caciula din blana de nurca" si care " nu prea cunostea drumul Fiscului". De asemenea sunt mentionati: Tiberiu Ceia, Maria Ciobanu, Ionut Dolanescu, Gheorghe Turda etc. Povesteste despre planul masiv de demolari la care este supus Bucurestiul, in care, cladiri de referinta cad sub puterea buldozerelor, despre "decretei" si dureroasa perioada in care femeillor le sunt ingradite drepturile si libertatile personale, in care multe mor din cauza avorturilor pe care le faceau in umbra spitalelor de frica organelor de represiune. Se interzice consumarea alcoolului, se reduce programul restaurantelor pana la ora 22.00, povesteste de maniera in care intelectualitatea era intimidata si pusa supusa canoanelor comuniste. Astfel, povesteste cazul lui Alexandru Rosetti, important personaj al culturii romanesti:"... prin anii'50, s-a trezit cu Iorgu Iordan si un colonel de la Securitate. I s-a spus doar atat:<<La poarta sunt doua masini: una pleaca la Canal, iar cealalta la Academia Romana. In care doreste sa urce?>>Evident ca a urcat in ultima:" NU puteam merge toti intelectualii la Canal, era mare inghesuialaTrebuia sa mai ramana cativa, cum se spune, <<de samanta>>".  Si, ca sa fie cireasa pusa pe tortul cu mot, autorul aminteste de relatia de prietenie dintre Rosetti si Iosif Constantin Dragan, pe care il numeste "mare patriot" , prieten cu Nicolae Ceausescu.

Aminteste despre crimele lui Ion Ramaru, dar nu insista foarte mult asupra acestui aspect.

Intr-un interviu publicat ulterior lansarii cartii, autorul declara cu privire la acest aspect:

„Vă rog să nu mă consideraţi un hoţ. Am văzut cu ochii mei, în ţara asta securiştii au fost cei mai mari hoţi. Şi atunci, e hoţie să furi de la hoţi? Azi îi văd pe toţi în maşini luxoase şi în topurile îmbogăţiţilor de după Revoluţie. Eu îi ştiu, îi găsiţi şi în carte“ si continua „Am arătat cartea şi securiştilor“ „După ce a apărut cartea, eu am dat-o şi băieţilor din Securitate şi i-am întrebat: Ce părere aveţi?  Unii m-au ameninţat că-mi rup şi mâna cealaltă. Alţii că îmi vor toca toţi copiii.  O grămadă de inşi m-au ameninţat cu procese. Cică le-am distrus carierele. Ce cariere? Doar comunismul a fost condamnat ca ilegitim. Dar metoda Securităţii faţă de mine este să mă ignore. Cu asta m-au ameninţat cei mai mulţi: «te vom ignora». Şi nici nu am scris tot ce am văzut. Mai urmează volumele doi şi trei. Eu nu am nevoie de avere. Pot trăi şi în celula morţii, dacă pot scrie“. Florescu vorbeste inclusiv despre arestarea sa in anul 1984, despre modalitatile in care Securitatea isifolosea instrumente de tortura astfel incat , de multe ori, arestatii marturiseau si ce nu facusera. Este descris modul in care erau beciurile, conditiile de arest, infiltrarea agentilor printre arestati, modul in care erau organizate si conduse inchisorile, dar si despre  gratierea din1988. "Bogatia si puterea sunt ca apa sarata, cu cat bei mai mult, cu atat iti este si mai sete", spune el.  Ne realteaza povestea lui Corneliu Coposu si verticalitatea unui caracter respins de o societate incapabila sa il recunoasca dupa valorile si principiile sale, cum s-a destramat PNTCD-ul si cum valorile acestui partid au murit o data cu caracterul unor oameni care au facut istorie. Si, ca lucrurilesa fie si mai interesante, relateaza inclusiv despre oameni din Banat: tiganii Cosnel Carpaciu din Timisoara, si Ionel Staicu din Recas care erau arestati periodic de catre Securitate si isi cumparau libertatea in aur. Evident, acestia inlesneau actele de emigrare ale germanilor din Banat, iar folclorul mostenit cu privire la acest aspect de dinainte de Revolutie este certificat in paginile romanului sau, in care apare mentionat si numele deja renumitul personaj timisorean Veverca.Experientele din puscarie sunt simbolic reprezentate printr-un citat din Lev Tolstoi: "cine n-a facut puscarie, nu stie ce-i Statul!" Sunt relatate si fapte comice din puscarie, unde, intr-o zi intreaba un cioban din Rasinari:" " Prietene, cine crezi ca-i cel mai mare om din istoria noastra, a romanilor?" Raspunsul ma face sa-mi cada plombele din gura:" No, apoi, desigur, dragutul de imparat Franz Joseph, cine sa fie?" Oare ce rol jucase imparatul Franz Joseph in viata acestor bravi romani din Transilvania? ". Nici nu avea cum sa stie. Pentru ca Transilvania, Banatul, Crisana se inchina la alte valori decat restul tarii. Tot in roman apare mentionat de mai multe ori numele lui Adrian Paunescu, pe care il numeste"marele poet", dar nu se sfieste sa relateze incidentul de pe stadionul din Ploiesti, unde, la unul dintre cenaclurile Flacara, avusese loc un grav accident "unde murisera multi tineri si inca si mai multi fusesera raniti. Intr-adevar asa s-a intamplat, dar Ceausescu personal a intervenit si bardul a scapat nesifonat, plata fiind facuta de un acar Paun, ca de obicei". Dar ceea ce avea sa ma doara cel mai tare avea sa fie relatarea sa despre Revolutia din 1989. Proaspat iesit din puscarie in baza unui decret de gratiere, este martor la primele momente ale miscarii impotriva comunismului. Naivii de noi, credeam ca se deschid portile cerului, ca libertatea avea sa fie, in sfarsit, a noastra. iata cum descrie Florescu aceste momente: "Putini stiau in acele momente cum sta situatia la modul real, anume ca cele doua mafii comuniste erau prinse intr-o lupta pentru suprematie pe viata si pe moarte" Chiar de la balconul CC al PCR, unul dintre personajele romanului, securist divedit, Radu Abagiu avea sa declare la microfon multimii" Sunt doctor in economie Radu Abagiu si sunt o victima a regimului comunist, fapt pentru care consider ca este de datoria mea sa ma pun la dispozitia si in slujba Revolutiei anticeausiste:Numai ca Radu Abagiu omisese sa spuna cine era el de fapt." si autorul continua" Sunt aceiasi oameni. Lupu-si schimba parul, dar naravul ba!" " Se spune ca "floarea prostimii trebuie udata", iar in acele clipe gradinarii Ion Iliescu (fost cursant URSSsi banuit agent KGB), Silviu Brucan (un dur agent sovietic) si Nicolae Militaru (asijderea) erau deja cu stropitoarele in mana, profitand din plin de naivitatea tineretului roman, prezent in proportie de masa in piata care astazi se numeste Piata Revolutiei". "O lume murea si alta se nastea, dar cei care fusesera la masa cu bucate inainte de 1989 doreau sa ramana in continuare la masa, dat fiind ca aveau painea (Armata) si cutitul (Serviciile Secrete) si nu concepeau nici macar sa faca loc si altora". "ei sunt peste tot, in toate domeniile si in special in cele economice, dar si in politica, pozand in adevarati cavaleri ai Adevarului si ai Dreptatii. Apar in calitate de experti la emisiuni TV si sunt oameni de afaceri de nivel mondial"
Autorul merge cu judecata dincolo de acest moment si nu se sfieste sa afirme ca "Retragerea presedintelui Emil Constantinescu din lupta electorala a fost poate cea mai grea lovitura pe care a primit-o, in lupta ei, lumea democratica din Romania. Declaratia sa , pe toate posturile de Televiziune, cum ca "a fost invins de structurile fostei Securitati" a socat pe toata lumea".

Evident, sunt doar cateva episoade amintite. Cartea are putin peste 500 de pagini si va sfatuiesc sa o cititi. Veti intelege mai bine ce ati trait si ce traiti si de ce traiti asa in zilele noastre. Poate pe unii dintre noi, lectura acestei carti ne va face mai putin pasionali in analiza politica si mai toleranti fata de cei de seama noastra. Pentru ca, dincolo de intamplari, cartea ne transmite un mesaj clar: ca societatea romaneasca, atunci, dar si acum, se imparte in doua: ei si noi. In privilegiati si neinsemnati. Ca unii manipuleaza, iar altii se lasa manipulati. Ca interesele lor sunt protejate de pasiunile si naivitatea noastra, de visele si aspiratiile noastre. Ca nu suntem nimic altceva decat niste fiinte marunte, niste sclavi fara lanturi, niste turme care sunt periodic manate si haituite intre alegeri. Ca "daca urasti, nu mai ai timp sa iubesti" (Maica Tereza) si "cand ridici un bolovan, s-ar putea sa gasesti sub el o gramada de viermi". Depinde de noi daca actionam dupa cum ni se spune sau judecam cu propria noastra minte. In folosul nostru si nu al lor. Poate unii dintre noi s-au prins demult de aceste miscari si protesteaza printr-o stare de indiferenta fata de vot. Este , poate, modul lor de a spune: insemni la fel de mult pentru mine cat contez si eu pt tine. Ignora-ma, voi face la fel. Poate de aceea votantii sunt din ce in ce mai putini. Pentru ca , in sfarsit, intelegem mecanismul si reactionam. Va doresc lectura placuta! Inarmati-va cu multa lamaie. Vi se va face greata ades. Dar va fi o lectie memorabila pentru copii, dar mai cu seama pentru parinti. Si, poate asa vom credita copiii cu increderea ca stiu sa isi aleaga mai bine traiectoria vietii decat o facem noi, parintii, in numele lor. Avem prea multe tare. Suntem prea incrancenati. Ca viata se schimba, iar prezentul lor nu mai este la fel cu al nostru.Asa, poate, le vom da sansa unui viitor. Noua ne apartine trecutul! SI nu uitati ce a spus Jean-Paul Sartre: "Comunismul este o capcana de prins soareci care, dupa ce-i prinde, le ia gatul!"

 http://www.realitatea.net/gabriel-liiceanu-invitat-special-la-realitatea-tv_972096.html