Experienta elvetiana - Geneva

Stiam ca Elvetia este o tara scumpa inca dinainte sa plecam in concediu, in momentul in care cautasem sa facem rezervarile la hoteluri. Stiam ca mancarea, benzina, totul se prefigura sa fie mai scump decat fusese in Franta. Comparativ, preturile din tara vecina ni se pareau acum foarte OK. Pana ce si banala vigneta se cumpara pe un an, neexistand variante pentru perioade mai mici. Ne puseseram inclusiv telefoanele in cui si ne bazam pe wi-fi-ul de la hoteluri. Dupa cum probabil stiti, Elvetia nu face parte din UE, prin urmare costurile in roaming sunt si ele ridicate. Ne gandeam ca ne vor controla la granita, ca ne vor pune sa scoatem bagajele inghesuite in portbagaj. Masina noastra era captusita cu sticle de vin, bagajele fiecaruia se facusera din mari in si mai mari, eram inghesuiti pe banchete de genti, sacose si geci si ne gandeam cu groaza cum ar fi sa ne puna la granita sa le scoatem pe toate afara. Mai eram in stare sa le aranjam la loc? Am trecut granita fara sa ne intrebe nimeni de sanatate. S-au uitat la acte si ne-au facut semn sa plecam. Granicerii si politistii de frontiera erau toti tineti, cam pana in 40 de ani, inalti ca brazii, frumosi, supli, imbracati, cu tinute frumoase, incaltati in bocanci militari si echipati cu armament. N-am vazut un burtos caruia sa ii pice pantalonii sifonati sub burta care se revarsa peste curea, nici gusile acelea inestetice, nici camasile suflecate pana la coate, nici strop de aroganta sau dispret. Erau foarte amabili, dar, si autoritari, impuneau respect prin atitudine si prestanta. Am oprit masina la cateva sute de metri de punctul de trecere si ne-am dus sa intrebam de unde se cumpara vigneta. Doi dintre ei au insotit-o pe prietena mea si chiar ni se parea comic sa o vedem flancata de cei doi tineri in tinute militare si dotati cu armament ca sa cumpere o vigneta.

  

Am ajuns seara tarziu in Geneva, dupa ora 10.00, ne-am cazat rapid si am iesit sa vedem orasul noaptea. Nu stiu daca din pricina oboselii sau chiar orasul in sine nu m-a impresionat deloc. Imediat dupa miezul noptii ne-am intors in camerele de hotel si-am dormit neintorsi. 

Dimineata ne-am trezit cu noaptea-n cap ca sa apucam sa vedem cat mai mult pana in ora 16.00 cand planificaseram sa plecam spre Lucerna. Orasul vechi , cu strazi inguste, incep si se termina in pietele sale pitoresti pline de cafenele, galerii de arta si muzee.

Impresionant a fost la Temple Saint Pierre, catedrala construita in secolul 6, ridicata pe parcursul a mai multor secole in stilul vechi si cel gotic. 

Din varful turnului, Geneva isi dezvaluie frumusetea in panorame de vis. 

Am continuat cu plimbarea pe malul Lacului Leman ca sa putem admira de aproape Jet d'Eau si Jardin Anglais. Aceasta fantana este una dintre cele mai inalte din lume si reprezinta simbolul orasului. 

 

 Construita in 1886 cu scopul de a elibera presunea excesiva a instalatiei hidraulice de la La Coulouvreniere, a devenit in scurt timp un punct de atractie turistica, iar mai apoi s-a transformat in simbolul fortei si vitalitatii acestui oras. Motoarele pompeaza zilnic peste 500 de litri de apa pe secunda la o inaltime de 140 de metri. Jardin Anglais au fost amenajate in 1854 si insumeaza o suprafata de 25.000de metri patrati. Aici este amenajat cel mai mare ceas floral din lume, creat in 1955.

Ne-am dorit sa ajungem si la Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara unde se afla cel mai mare laborator din lume pentru studierea particulelor elementare, dar timpul a zburat atat de repede incat am fost nevoiti sa renuntam. N-as putea sa spun ca nu mi-a placut Geneva, dar asteptarile mele fusesera mult mai mari, Elvetia din imaginatia mea imi era oarecum intangibila si recunosteam in sinea mea o urma de dezamagire.

 

In drum spre Lucerna, peisajele se schimbau de la un km la altul si uneori ramaneam uimita de frumusetea care se desfasura in zare. Piesajele acestei tari sunt pur si simplu incredibil de frumoase. Am traversat spre seara Lucerna si toti patru nu conteneam sa strigam in mers: "Ia uitati-va in stanga! Repede, in dreapta! Wow, ati vazut???" Ne cazasem la 14 km de oras, urcand pe un versant dandu-i roata pana in varf. 

 

 

Cand sa parcam, in fata bordului am vazat raiul! Am sarit din masina inainte  ca aceasta sa se opreasca. Eram clar in Paradis, pe numele lui adevarat Schwendelberg.

 

Haimana prin Franta: Vannes

In ultima zi petrecuta in Bretania, ne-am despartit. Prietenii mei au ales sa viziteze insulele din Golful Morbihan (Ile aux Moines si Ile d'Arz), eu am ales sa raman in Vannes. Golful este o mica mare interioara cu o suprafata de aproximativ 100 kmp in care se afla vreo 300 de insulite dintre care doar 30 sunt locuite. As minti sa spun ca nu ma tenta o zi la bordul unui vaporas admirand peisajele marine, dar asta ar fi insemnat sa nu vizitez in detaliu centrul medieval al orasului in care innoptasem deja de doua ori si nu il vazusem decat in viteza masinii in vreme ce cautam drumul spre alte localitati. Vannes este capitala regiunii Morbihan si amplasata oarecum la marginea golfului cu acelasi nume. Numele deriva de la veneti, un popor celtic  care au trait in Armonica, Bretania de astazi, inainte de invaziile romane. Flota lui Iulius Caesar i-a infrant la Locmariaquer si au fost vanduti, ulterior, ca sclavi. 

Orasul detine un important patrimoiu istoric: castelul si oraselul medieval inconjurat de zidurile de aparare care dateaza din secolul 16.  Comparativ cu suprafata actuala a orasului de astazi, centrul medieval este foarte mic, dar plin de freamat si cu o viata studenteasca domoala. Universitatea din Rennes si-a mutat aici una dintre facultatile sale.

  

  

Vazut din afara zidurilor, exista o fractura intre atmosfera medievala care nu scapa privirii exigente atunci cand priveste in interiorul cetatii si viata tumultoasa din fata portii de intrare in orasul medieval, dincolo de podul care separa trecutul de prezentul reprezentat de locul de ancorare al vaselor de croaziera. 

Dincolo de ziduri, strazile sunt inguste si pavate cu piatra cubica, incadrate de-o parte si de alta de cladiri vechi. 

Era o sambata de dimineata cand valuri de oameni intrau pe portile vechii cetati. Era zi de piata, o bogatie de produse de toate felurile umpleau tarabele incropite in piete si pe strazi. Munti de haine, palarii, posete, incaltari, bijuterii, fructe si legume, dulciuri si preparate de toate felurile care iti gadilau narile si simturile. Oameni pe picioroange, imposibil de pozat in aglomeratia aia naucitoare, clowni carand ciuperci imense de baloane, o zapaceala de personaje si multa culoare. M-am strecurat cu greu printre sutele de gura-casca, la fel ca si mine, si aproape din intamplare am ajuns la zidurile cetatii, flancata de turnuri de aparare. La poalele lor se intindeau gradinile. 

In centrul vechi se afla Catedrala masiva, impresionanta, ale carei clopote se aud de la mare departare.

  

In jurul ei erau inghesuite unele in altele case superbe la fel de vechi precum ea. 

Dincolo de ziduri se afla Hotel de Ville cu scarile flancate de siluetele a doi lei si tolerand in fata sa statuia Ducelui de Bretagne calare pe cal. Era o zi torida, sa te topesti, nu alta. 

In interiorul zidurilor, cladirile inghesuite tin soarele la distanta, dar, imediat ce treci in afara lor, caldura te omora la fiecare pas. 

 

M-am plimbat o vreme de-a lungul apei acoperita de vasele de agrement acostate la mal si am tinut drumul catre apartamentul pe care il inchiriasem. Am traversat o zona intinsa care parea un parc ingradit in care zeci de magnolii inalte inforisera aruncandu-si petalele dincolo de ziduri catre soare.

Cand am intrat, am ramas mirata. Era un cimitir, ingrijit ca un parc, curat si elegant, in care am facut cea mai frumoasa poza din tot concediul: o libelula odihnindu-se pe o frunza la soare. Era deja trecut de ora 6 dupa amiaza. Prietenii mei s-au intors la fel de obositi la nici 10 minute dupa ce ma ascunsesem in racoarea camerei. Era timpul sa ne facem bagajele. A doua zi urma sa plecam spre Elvetia. Eram la finalul sejurului bretan  si, fara sa vreau, imi faceam bilantul celor 9 zile de concediu care trecusera deja. 

Fie ca ma gandeam la Valea Loarei, la Alsacia, Normandia sau Bretania, stiam ca tara asta mi-era atat de draga tocmai pentru diversitatea ei. Infrastructura era impecabila, taxele de autostrada - cam scumpe, despre servicii imi intaream convingerile facute in celelalte concedii petrecute aici: turistii erau deseori tratati fara respect pe terase, restaurante si hoteluri, dar niciodata in pensiunile familiale. Mancarea era fara cusur, vinul si cidrul - excelente, dulciurile- sa mori mancand. M-as intoarce oricand sa vizitez Provence-ul. Paris-ul este unul dintre orasele pe care le iubesc si la care ma intorc oricand cu mare drag atunci cand am ocazia. Franta este locul in care, si daca nu sunteti romantici, va invata sa fiti. A doua zi in zori urma sa parasim Franta cu parere de rau si cu speranta sa ne intoarcem candva sa vizitam si locurile pe care nu le vazusem pana atunci, dar eram si curiosi sa descoperim Elvetia cu peisajele si cu ciocolata ei fara egal.