Simbolistica snurului de martisor

Nu mai este un secret: a venit primavara! Femeile si-au prins martisoarele in piept si buchete de frezii au luat cu asalt strazile orasului. Habar n-au barbatii cat de frumosi sunt cu florile in brate alergand spre femeile care ii asteapta cuminti. Strazile sunt pavate de tarabe si fiecare martisor rade aratandu-si snururile-n soare.

Dar cati dintre noi stiu originea biblica a delicatului snur bicolor? In capitolul 38 din Geneza este scrisa legenda lui Iuda si a nurorii lui, Tamar. Iuda s-a insurat cu Sua, fata unui Canaanean, cu care a avut 3 fii: Ir, Onan si Sela. Cand Ir a devenit barbat, Iuda si-a insurat primul nascut cu Tamar, dar acesta, “a fost rau in ochii Domnului, iar Dumnezeu a facut ca el sa moara”. Atunci Iuda si-a chemat cel de-al doilea fiu si i-a zis: “Intra la femeia fratelui tau, fa-ti datoria de cumnat si ridica-i urmasi fratelui tau”. Dar Onan stia ca urmasii n-ar fi fost ai lui si “isi varsa samanta pe pamant, ca sa nu-i ridice urmasi fratelui sau”. Dumnezeu s-a maniat si a decis ca si acesta trebuie sa moara. Iuda, temandu-se sa nu-i moara si mezinul, a incalcat legea leviranului si si-a trimis nora la parinti pana cand cel de-al treilea fiu avea sa creasca si sa fie bun pentru insuratoare. Timpul si-a cernit anii si nevasta lui Iuda, Sua, a murit. Sela devenise un barbat strasnic, tocmai bun de insuratoare, dar Iuda n-avea nici un gand sa isi onoreze promisiunea fata de Tamar. Mult si-a jelit Iuda nevasta si, cand si-a recapatat puterile, si-a pus in cap sa urce la Timna ca sa-si tunda oile. Nu se stie cine i-a dat de veste Tamarei ca socra-su avea sa treaca tocmai pe langa casa ei. Femeie indaratnica, aceasta nu voia sub nici un chip sa renunte la mostenirea lui Iuda pe care n-ar fi putut-o capata decat daca ar fi avut urmasi. Tamar si-a lepadat hainele de femeie vaduva, s-a gatit, si-a acoperit fata cu voal si s-a asezat in poarta asteptand trecerea socrului catre stana. Cand Iuda a trecut prin fata portii a crezut ca e o femeie desfranata si i-a cerut sa intre cu ea in casa. Nora-sa a acceptat targul dupa ce i-a cerut zalog inelul, colanul si toiagul. Nerecunoscandu-si nora, Iuda a intrat in patul ei, iar apoi dus a fost. Tamar si-a imbracat din nou hainele vaduviei si timpul i-a aratat ca norocul ii surasese caci ramasese grea. Dupa cateva luni, Iuda s-a intors in sat si-a intrebat oamenii de desfranata in casa careia intrase, dar nimeni nu stia de existenta ei. Dupa alte cateva luni a aflat ca nora-sa era grea si-a poruncit sa-i fie adusa inainte si sa fie arsa de vie. Cand oamenii au adus-o la casa lui, aceasta i-a aratat inelul, colanul si toiagul spunandu-i ca a ramas grea cu cel ce-i daduse obiectele zalog. Iuda si-a vazut obiectele care ii apartinusera odata si a zis: “Tamar e mai dreapta decat mine, fiindca e drept ca nu i-am dat-o lui Sela, fiul meu” si de atunci n-a mai cautat-o niciodata. Cand i-a venit sorocul sa nasca, Tamar a aflat ca in pantecele ei se aflau doi gemeni. In chinurile facerii, unul dintre prunci a scos o mana afara, iar moasa i-a legat un fir de ata rosie, zicand: ”Acesta a iesit intai”, dar pruncul si-a retras indata mana, facand loc fratelui geaman sa se nasca primul. Acestuia i-au dat numele de Perez (Peretz) adica alb, iar apoi s-a nascut si cel de-al doilea, caruia i-au zis Zara (Zerah), adica rosu. De aici si credinta ca rosul este culoarea pacatului, iar culoarea alba reprezinta “stergerea pacatului”. 
(Isaia 1:18):”Veniti acum sa ne judecam, zice Domnul. Desi pacatele voastre sunt ca o haina stacojie, ele se vor face albe ca zapada; desi sunt rosii ca purpura, ele se vor face ca lana”. 
Gemenii s-ar fi nascut in perioada 1562 i.Hr – 1462i.Hr, moment care ar coincide cu aparitia snurului de martisor.

Daca ne luam dupa filozoful evreu de origine catalana, Rabinul Ramban sau Nahmanide, unul dintre cei mai mari savanti spanioli din sec 13, cunoscut comentator al Bibliei ebraice si al Talmudului, Perez reprezinta culoarea selenara (alba), in vreme ce Zerah, culoarea solara (rosie) – ambele simbolizand cele doua forte dupa care este cladita lumea: puritatea si pacatul. Din dinastia lui Perez  s-a ridicat tribul lui David, daruindu-l lumii pe Isus Christos ca  sa spele pacatele omenesti.

In traditia romaneasca , snurul martisorului reprezinta vara si iarna, martisorul fiind cunoscut cu denumirea de “funia zilelor”. Parintii il prind copiilor la mana sau la gat, inainte de rasaritul soarelui, in ziua de 1 Martie, cu gandul sa fie protejati de soarele arzator. Nimeni nu spune daca ne pazeste si de parjolul dragostei, dar poate este un respiro dupa sarbatoarea lui Cupidon.

Bibliografie: Fragmente biblice din Traducere in Limba Romana (Holy Bible, New Romanian Translation)

Papesa Ioana - legenda medievala

In secolul 9, in plina perioada a Evului Mediu, Vaticanul ar fi fost condus vreme de doi ani de catre o femeie, cunoscuta sub numele de Papesa Ioana care ar fi fost mentionata in anale drept Papa Ioan al VIII-lea. Desi pare sa fie mai degraba o legenda catolica urbana, Martin de Oprava consemna in “Chronicon Pontificum et Imperatorul” ca aceasta a existat, descriind-o ca o femeie talentata si invatata, in vreme ce preotul dominican Jean de Mailly nota in “Chronica Universalis Mettensis” ca “unul dintre Papi nu este inclus in lista oficiala a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat in barbat si a reusit sa devina cardinal, apoi Papa. Intr-o zi, in timp ce se afla calare pe un cal, a nascut un copil. Imediat, potrivit legii romane, a fost legata de coada calului si tarata si ucisa cu pietre. In locul in care a fost ingropata scrie :”Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum” (O, Petru, condamna nasterea femeii Papa). Tot atunci a fost decis un post de 4 zile, numit “postul femeii Papa”. ” Unul dintre carturarii Vaticanului, Bartolomeo Platina, scria in lucrarea “Vitae Pontificum Platinae historici liber de vita Christi ac omnium pontificum qui hactenus diceti fuere et XX”  ca Papa Ioan al VIII-lea “s-a nascut la Mentz si a ajuns papa printr-o arta malefica; s-a deghizat in barbat, ea fiind femeie”. Dar aceasta mentiune apare ca o notificare de subsol, neacordandu-i-se un spatiu adecvat importantei titlului papal. Daca aceasta este o poveste sau nu, eu una nu stiu sa raspund, pentru ca sunt peste 500 de mentiuni cu privire la acest personaj care se contrazic in mod flagrant unele cu celelalte.

Papesa Ioana s-ar fi nascut in anul 818 intr-o familie de misionari englezi care traia in orasul Mainz, din Germania. Tatal ei era cleric si de la el a invatat predicile in limbile greaca, latina si engleza. Cand parintele a murit, ea s-ar si dus la manastirea de maici din Mosbach unde si-a continuat educatia religioasa. Alte surse mentioneaza faptul ca aceasta ar fi fost fiica unui preot de tara care isi teroriza familia prin acte de violenta. Ioana ar fi fost initiata in filozofie de catre invatatul grec Aeskulapius, invatand de la acesta limbile greaca si latina. La un anumit moment dat, tatal ar fi decis sa o marite, iar tanara a fost ajutata de catre mama ei sa fuga intr-o manastire din Fulda unde accesul fetelor era strict interzis. Ioana s-ar fi deghizat in barbat si si-ar fi dedicat timpul lecturarii manuscriselor din biblioteca. Intr-o zi, ea a fost pusa sa copieze “Epistolele Sf Pavel” si asa l-ar fi cunoscut pe Fromentin, un tanar calugar de care s-ar fi indragostit. Cei doi au decis sa fuga si sa se adaposteasca intr-o manastire de calugari benedictini unde el locuise o vreme. Ea si-a luat numele de Ioan Anglicus si a stat in aceeasi chilie cu iubitul ei. Dupa vreo doi ani, calugarii au descoperit minciuna, iar cei doi au fugit in pelerinaj prin Europa, cu gand sa ajunga in Tara Sfanta, incercand astfel sa se sustraga pedeapsei bisericesti. Doar ca planurile calugarului s-au schimbat, iar, la Atena, acesta a disparut in noapte si dus a fost. Ioana a decis sa isi continue singura drumul spre Roma unde, sub aceeasi falsa infatisare, a ocupat diferite posturi care i-au permis sa se intretina singura. La inceput s-ar fi angajat ca notar, iar mai apoi ca dascal, fiind recompensata de catre studenti, filozofi si cardinali cu nenumarate laude. Cunostintele ei erau din ce in ce mai vaste si in scurta vreme a devenit un medic apreciat al Papei Leon al IV-lea care, impresionat de bogata ei cultura, a numit-o secretar. Informatiile referitoare la persoana ei confirma faptul ca era o femeie frumoasa si cu o inteligenta iesita din comun.  Seriozitatea si inteligenta au ajutat-o sa se remarce si sa castige notorietate. Cardinali ii apreciau cunostintele teologice aprofundate si o indrageau pentru firea generoasa si buna, iar pana la ocuparea postului de cardinal a mai fost nevoie doar de timp. Cand Papa Leon al IV-lea a murit, aceasta a fost aleasa succesor si numita Papa Ioan al VIII-lea. Europa era zguduita de cutremure de pamant, in Brescia plouase cu sange vreme de 3 zile, iar Roma fusese invadata de roiuri de lacuste cu 6 aripi. Toti se temeau ca se apropia sfarsitul lumii, iar populatia Romei isi pusese toate sperantele in noul papa. Ioana si-a pastrat secretul fata de clerul papal, dar s-a dat de gol fata de valetul ei personal  care ii devenise amant. Din relatia celor doi a rezultat o sarcina. Intr-una din zile, dupa ce se implinisera 2 ani, 7 luni si 4 zile de pontificat, Ioana a pornit intr-o procesiune de la Basilica Sfantul Petru catre palatul rezidential din Lateran pe Via Sacra. Strazile erau pline de oamenii care o ovationau si nimic nu prevestea tragedia care avea sa urmeze. Cand  grupul papal a ajuns intre Colosseum si biserica Sfantul Clement, Papa s-a clatinat si s-a prabusit de pe cal direct pe pamant, sub privirile norodului incremenit de mirare. Intrase in travaliu si in cateva momente a dat nastere unui nou-nascut, dezvaluindu-si astfel sexul. 

Se zice ca valuri de manie au zguduit Roma, iar multimea furioasa, simtindu-se tradata, ar fi omorat-o atat pe ea cat si pe copil cu pietre, dupa care i-a legat de cozile cailor si i-au tarat pe caldaram pana dincolo de portile orasului. Dupa uciderea ei, vreme de o luna Roma n-ar fi avut papa, dupa care cardinalii l-au ales pe Benedict al III-lea si, ca sa acopere rusinea, au stabilit ca data a numirii lui anul 855, anul in care Ioana fusese aleasa in fruntea Vaticanului, iar 15 ani mai tarziu, cand un alt papa a fost ales, acesta a primit numele tot de Papa Ioan al VIII-lea. Se zice ca intre Colosseum si biserica Sf Clement ar fi fost ridicata statuia unei femei care tinea in brate un copil, chiar in locul in care se oprise procesiunea si Ioana ar fi nascut o fetita, iar statuia ar fi fost aruncata in Tibru de catre Papa Sixtus V. Toate procesiunile ulterioare au ocolit acest loc, tocmai pentru ca le amintea de rusinea pe care o suportase Vaticanul. Mai exista o versiune a legendei care afirma faptul ca Ioana ar fi fost intemnitata dupa ce ar fi dat nastere unui fiu care a ajuns cardinal de Ostia si care ar fi dispus ingroparea ramasitelor lumesti ale mamei in catedrala San Pietro. Alti istorici sustin ca in Catedrala din Siena s-ar fi aflat printre busturile papale si unul denumit “Papa Ioan al VIII-lea, femeia din Anglia” si ca ar fi fost inlaturat de catre Papa Clement al VIII-lea in urma protestelor din anul 1600, cu toate ca sunt voci care sustin ca tot el l-ar fi rebotezat cu numele de Papa Zacharias. Sa fie acestea dovezi suficiente pentru a demonstra existenta acestei femei papesa? Tot istoricii invoca existenta unui scaun realizat din marmura care era gaurit in sezut, Sella Stercoraria, care a fost gasit in basilica Sf Ioan din Lateren si ar fi fost folosit la ceremonia de investitura papala in care viitorul Papa era obligat sa se aseze, iar un vicar desemnat sa il caute de testicule, declarand: “Duoa habet et bene pendentes” (are doua si atarna cum trebuie). Doua astfel de scaune sunt expuse in muzeele Luvru din Paris si cel al Vaticanului. Scriitorii catolici contemporani neaga existenta Papesei Ioana, sustinand ca intre cele doua pontificate ale lui Leon al IV-lea si Benedict al III-lea a existat o perioada doar de doua saptamani in care scaunul papal nu a fost ocupat si in nici un caz una de 2 ani! Ca legenda Ioanei si-ar gasi explicatia in numarul mare de amante pe care Papa Ioan al VIII-lea le-ar fi avut, una dintre ele avand numele de Ioana si care a avut o mare influenta asupra batranului pontif, cunoscut in istorie sub porecla “papa cu multe amante”. Se zice ca acesta isi iubea atat de mult tanara amanta incat ii oferise autoritate sporita in treburile administrative ale Sfantului Scaun, iar cardinalii o poreclisera Papesa Ioana. Sa fie adevar sau minciuna? Mie mi se pare un subiect interesant pentru un roman sau pentru un scenariu de film. Motor, zic!

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Joan

Take Ionescu si ale sale iubiri cu nabadai

Unul dintre cele mai importante bulevarde din orasul meu poarta numele unui mare om politic, renumit avocat si reputat jurnalist care a fost prim-ministrul Romaniei intre anii 1921 si 1922. Datorita talentului oratoric i s-a spus “gura de aur” si istoricii spun despre el ca a fost omul care a scris istoria construindu-si o cariera politica stralucita pornind de la nimic: n-a fost un om bogat si n-a beneficiat de sustinerea politica a vreunui partid. Se intampla in perioada domniei Regelui Carol I care l-a considerat “omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”, cu toate ca diferentele de opinie ii situau mai degraba in tabere adverse. 

Numele lui a fost Take Ionescu si, desi toata lumea il stie din manualele de istorie, foarte putini ii cunosc viata. Tatal lui a fost negustor de cereale in Ploiesti, iar mama era ruda cu scriitorul Ion Heliade Radulescu, ctitorul culturii prepasoptiste romanesti si fondatorul Academiei Romane. Din mariajul celor doi s-au nascut 4 copii, Constantin, Toma, Victor si Dumitrache, caruia toti ii spuneau Take. Tatal, Ghita Ioan, si-a dorit sa le asigure un viitor stralucit copiilor: i-a dat la scoala in capitala, iar mai apoi pe 3 dintre ei i-a trimis la Paris sa isi desavarseasca studiile. Doar Victor, fire rebela, a fost trimis in Belgia unde a urmat Scoala Militara. Take a urmat Facultatea de Drept, iar dupa ce si-a obtinut titlul de doctor, s-a intors in Bucuresti. Inainte de asta, in 1879, viitorul politician a participat in calitate de spectator la un festival de amatori desfasurat la Aix les Bains. Acolo, pe scena, a urcat la un moment dat o eleva de pension care a interpretat cateva arii clasice la pian. Un tanar roman asezat in fundul salii o privea neincetat fara sa isi poata lua ochii de la ea. In pauza a alergat ca un nebun intr-o florarie de unde a cumparat cel mai frumos buchet de flori pe care i le-a asezat in brate dupa ce s-a prezentat. A invitat-o de cateva ori la plimbare, dar de fiecare data tanara a venit insotita de mama ei. Aceasta fusese impresionata de tanarul galant, frumos, cult si elegant, motiv pentru care mama si-a luat odrasla si a disparut cu ea cu tot. Un an mai tarziu, cei doi s-au intalnit intamplator la Paris, iar vreme de o luna de zile, Take a stat lipit de usa hotelului in care familia Richards avea rezervat un apartament. Elisabeth (Bessie) Richards avea 18 ani si era o tanara foarte frumoasa cu parul blond si bogat, ochi mari si albastri, cu o silueta subtire pusa pe seama stapanirii artei echitatiei. Cei doi au corespondat pana cand tanarul in varsta de 23 de ani si-a luat examenul de doctorat, dupa care le-a scris viitorilor socri o scrisoare cerandu-le mana fiicei lor. Bessie provenea dintr-o familie onorabila si era bine educata, dar nu avea avere mare, motiv pentru care parintii lui Take Ionescu n-au agreat ideea unei posibile casatorii, amenintandu-l cu dezmostenirea. Tatal lui pusese la cale un posibil mariaj cu o fata de boier care venea la pachet cu o dota impresionanta si care avea sa ii deschida usile catre aristocratia bucuresteana. Dar Take n-a avut ochi decat pentru frumoasa englezoaica. 

Cei doi s-au casatorit in Anglia in  noiembrie 1881, iar tatal lui a venit de urgenta in tara “Perfidului Albion” decis sa strice planurile de nunta, dar, nevorbind nicio limba straina, a facut cale intoarsa la Bucuresti spumegand si mai tare de furie. Bessie, indragostita pana peste urechi, a acceptat sa se mute la Bucuresti si sa sa converteasca la ortodoxism. Pe parcursul celor 37 de ani de casatorie, ea a ramas o prezenta discreta in umbra sotului ei, ocupandu-se de asociatii de binefacere. Aceasta iubea animalele, dedicandu-si intreaga energie  protejarii lor. A trait vreme de 33 de ani in Romania si a sustinut cu convingere ca “Sinaia este cel mai frumos loc de pe pamant”. A murit in 1918, la varsta de 60 de ani, intr-un stupid accident de calarie in Hide Park, dupa ce a cunoscut gustul amar al tradarii conjugale. Cu doi ani inainte de deces, politicianul se indragostise ca un nebun de o alta femeie, Adna Cordescu. 

Dupa decesul sotiei, Take Ionescu si-a refacut viata alaturi de Adina, nascuta Olmazu, o femeie mai tanara cu 33 de ani, care provenea din dintr-o familie de boieri din Buzau. Se cunoscusera in iarna anului 1916 cand inca Bessie traia, iar Take si-a pus in joc intreaga cariera politica atunci cand s-a indragostit de Adina. Tanara doamna, extrem de maritata la vremea aceea cu Dimitrie Cordescu, se afla impreuna cu familia la Odessa. Sotul ei, Dimitrie Cordescu, provenea dintr-o familie instarita si era un barbat frumos, mai mare decat ea cu 10 ani. Impreuna au avut un copil care a murit la varsta de 2 ani, iar , dupa deces, intre cei doi s-a cascat o prapastie. Atunci Adina l-a cunoscut pe Take Ionescu langa care a gasit alinare, iar intre cei doi s-a nascut o mare pasiune. Dar el locuia cu Bessie la Bucuresti in vreme ce Adina se refugiase la bai in Odessa, iar sotul ei era pe front.  Distanta se transformase intr-o rana supurenta si fiecare tanjea de dorul celuilalt. Acesta a fost momentul in care politicianul a pariat pe-amor, lasand de-o parte, familie, cariera politica si statut social. 

Take a pretins ca avea planificate discutii diplomatice cu oficialii rusi, motiv pentru care era obligat sa se deplaseze in Rusia. Romania se afla intr-o perioada delicata, deoarece Europa era in Primul Razboi Mondial. Adevarul era altul: mergea sa o intalneasca pe femeia pe care o iubea cu disperare si fara de care nu mai dorea sa traiasca. Un an mai tarziu, cand s-a pus problema unei interventii militare a armatei romane in zona Odessei, politicianul, temandu-se sa nu ii puna viata in pericol, s-a opus vehement, cu toate ca bolsevicii faceau ravagii in Moldova. Dupa terminarea razboiului, cei doi s-au casatorit la Paris in anul 1918, iar cuvintele pe care acesta i le-a scris au intrat in istorie: “Te iubesc, copilul meu drag, intr-un fel atat de absolut, de complet. Te iubesc ca femeie, ca sotie, ca tovarasa, asa cum te-as iubi ca mama, daca ne va fi dat”. Dar nu le-a fost! Casatoria lor a durat doar 4 ani, politicianul murind la varsta de 63 de ani intr-un spital din Roma in anul 1922. Dupa 7 ani de la moartea ilustrului politician, Adina avea sa se mai casatoreasca o data cu principele polonez, Jean Korybut Woroniecki si sa treaca si ea in lumea celor drepti in 1975, la varta de 84 de ani. Da, aceasta este viata unui politician, o viata de vedeta! Si asta numesc eu dragoste cu nabadai!


Bibliografie:
Romulus Seisanu - Take Ionescu - Viata si opera sa;
Enciclopedia Britanica, vol 8.

Dear Rose

Parfumuri de nisa, parfumuri facute cu pasiune din pasiune de catre doua femei, mama – Chantal Roos si fiica – Alexandra Roos. Chantal, atrasa olfactiv de esenta frumusetii si a vietii, bifeaza de 40 de ani succes dupa succes in industria parfumurilor alaturi de Yves Saint-Laurent (cu care a creat Opium, Kouros, Paris si Jazz), Issey Miyake si Jean –Paul Gauttier. 

Alexandra, rezonand in note muzicale cu frumosul, a lansat deja patru albume de cantece frantuzesti interpretate in stil contemporan. Doua vieti, doua generatii care se armonizeaza frumos in doua arte diferite, folosindu-se fiecare de talentul cu care a inzestrat-o Dumnezeu, pana in momentul in care  decid sa lucreze si sa creeze impreuna folosindu-si harurile intr-un efort comun: mama regasindu-se in bucuriile si-in preocuparile comune, in vreme ce fiica, redescoperindu-si libertatea in nelinisti. 

Din dorinta de a celebra femeia s-a nascut un brand - Dear Rose, simbolul identificarii femeii cu parfumul ei. 

Impreuna au lansat doua colectii: “Perfume Voices” formata din 5 parfumuri si “Song”, alcatuita din alte doua.

Prima colectie pleaca de la imaginea femeii sarmante, in dorinta neobosita de a se redescoperi, in fiecare zi, indiferent de moment, loc sau anotimp. Fiecare parfum surprinde o emotie descrisa atat de frumos in prezentarea fiecaruia, in limba engleza, prezentare pe care mi-am permis sa v-o prezint si eu intr-o traducere aproximativa:

1. La favorite – “At the close of a grey day, I fall into slumber, and dream of Sheherazade at a bar in a grandhotel, where a spiceseller tells of journeys, precious wood and heady essences…” (la finalul unei zile innorate, am atipit si am visat Sheherezade in barul din Grand Hotel unde un vanzator de condimente povestea despre calatorii, lemn pretios si imbatatoare esente) - combina in evantai aromele de piper roz cu sofran, oud si patchouli.
   
2. Sympathy for the Sun – “My footprint in sand erased by a wave…my eyes get lost in the dark blue sea…Bare feet in the warm wind, under the burning sun…I await you…come…find me…” ( Urma piciorului meu in nisip e stearsa de val.. ochii mei se pierd in apa albastra a marii…Picioarele goale in adierea calda a soarelui arzator…te astept…vino…gaseste-ma…) - un amestec reusit de hesperide, iasomie, bujori si un strop de sare.
   
3. Bloody Rose – “Freedom…I dare and decide those I love… I decide and I love you..And if you love me protect yourself…” ( Libertate…Indraznesc si decid pe cine iubesc… Decid si te iubesc… Si, daca ma iubesti si tu, ai grija de tine…) – o hora de esente de ylang-ylang, patchouli, flori de portocal si tamaie.
   
4. I Love My Man – “Red…in love with a love in love forever…I sing out loud…Roses are red, my love…Roses are red” (Rosu…indragostita de dragoste pentru totdeauna…cant cu voce tare…trandafirii sunt rosii, dragostea mea…Trandafirii sunt rosii) – intr-o imbratisare de arome de trandafiri bulgaresti, boabe de tonka, santal si scortisoara.
   
5. A Capella – “ The days rises, the light of the sun that wakens me and in a great white bad, slowly, I spread my wings and raise my hand to you, to the new day that calls” (se ivesc zorii, lumina soarelui care ma trezeste si, in patul meu imens si alb, imi desfac incet aripile si-mi intind maina catre tine, catre noua zi care ma cheama) – o combinatie de esente din boboci de trandafiri, lemn alb si iedera verde.
   

Preturile fiecarui flacon sunt la aproximativ 100 - 120 euro si pot fi comandate online de pe site-ul lor.

Daca schimbam colectia si vorbim despre “Song”, prezentarea isi pierde din lirism, dar devine mult mai clara in tuse:

1. Song for a Queen: „Beautiful, majestic...she radiates...walks forward and steals the limelight...“ (Frumoasa, majestuoasa…radiaza..inainteaza si capteaza lumina reflectoarelor…) – este un parfum oriental floral realizat din esente de bergamota si iasomie, combinate cu heliotrop, flori de portocal, vanilie, benzoin, lemn de cashmir si mosc.
   
2. White Song – “In the heart of the sleepless night, under the white light of a magical and hypnotic  full moon, she escapes. Queen of the night…delicate and captivating…” (in miezul unei nopti albe cu luna plina, magica si hipnotica, evadeaza. Regina noptii…delicata si captivanta…” – un parfum floral condimentat, realizat din ambra alba si flori de ghimbir si migdale.

Fiecare dintre cele doua parfumuri costa 185 de euro.

Parfumul acesta poate spune o poveste care poate fi a ta. Dear Rose...

Istoria caruselului

Cine nu stie sa guste o ironie, va trebui sa suporte zorii unei regasiri intr-o realitate in care curcubeele se pot sparge in bucati. Mi-amintesc o vara, n-as putea spune cu exactitate care, cand in orasul tineretii mele, prafuit de vantul care isi asternea colbul dincolo de zari si amintiri, in oras a venit balciul. S-au ridicat corturi, caravanele au fost aranjate in semicerc, iar in centrul lor s-a montat caruselul. Ne stransesem ca la circ, mirati si bucurosi, sa vedem cu ochii nostri cum se montau caluseii din ghips pe platforma rotativa si cum panourile colorate cu scene din povesti grotesti imbracau scheletul metalic. Caluti in perechi si calesti diforme erau aranjate in salba si prevesteau mii se povesti. Zeci de beculete stridente si ametitoare erau insirate pe corpul central al platformei si o muzica ragusita se imprastia difuz pe locul in care cu o saptamana inainte erau stivuite lazile cu legume. Piata era plina de toata sleahta de gura-casca formata deopotriva din copii si adulti, barbati si femei, tineri si batrani. Cand se lasase seara, platoul gemea de lume. Tarabe cu tragere la tinta, clowni care vindeau baloane, baloti de vata colorata pe bat si inghetate colorate marcau un teritoriu luat cu asalt de catre sute de copii- caruselul. Mi-aduc aminte ca-mi placea sa ma uit la platforma colorata care se rotea in jurul axei sale, cu toate acele figurine grotesti de cai, pisici, caini si iepurasi asezate pe margine care glisau de-a lungul unei tijei verticale ce tinea loc de capastru si care oferea senzatia de galop sau de miscare inainte si-napoi. Erau chiote de bucurie si mii de manute fluturau in aer la multimea de parinti asezata roata care radea cu gura pana la urechi.

Au trecut ani pana sa aflu ca istoria caruselului are o vechime de peste 1500 de ani si primul carusel a fost conceput in Imperiul Bizantin, construit in jurul unui stalp de care erau legate cu sfori animale adevarate care se miscau in cerc. Pe spatele lor erau fixate cosuri  in care erau asezati copiii. Ciudata constructie apare pe o gravura bizantina care dateaza de la 500 AD. La sfarsitul secolului 16, spactacolele cu turniruri considerate prea violente au fost inlocuite cu prezenta caruselului in pietele publice din marile orase.  

In Franta el a fost popularizat de catre Henry al IV-lea, iar primul carusel a fost inregistrat pentru prima data in anul 1605. O data cu Revolutia Industriala, animalele adevarate au fost inlocuite cu cele sculptate in lemn.  Primul carusel cu figurine a fost fabricat in Europa in jurul anului 1860, iar in America, 10 ani mai tarziu. Cel mai vechi carusel european aflat inca in functiune se afla la Praga, in Parcul Letna. Primul carusel pe pamant american a fost construit in 1876 de catre un tamplar danez, Charles ID Looff. Caruselul cu sistem metalic, actionat de un motor cu aburi, dateaza din 1895, ale carui sculpturi au apartinut artistului flamand De Vos. Parintele spiritual al parcului de distractii a fost Anton Pieck al carui nume este si el legat de un carusel care a fost pus in miscare de un motor pe baza de aburi. La inceputul secolului 20, industria parcurilor de distractii a cunoscut o explozie atat in Europa, cat mai cu seama in America. Multi sculptori emigranti s-au inspirat din traditiile tarilor din care proveneau si au lansat noi creatii, transformand istoria caruselelor intr-o afacere de succes. Ele erau tot mai frumos realizate, unele avand chiar etaje,  si se miscau din ce in ce mai repede. Rusia a ales sa ia atitudine impotriva capitalismului exploziv si a inlocuit animalele cu reprezentari florale.

Cuvantul carusel este derivat din cuvintele “carosello” din italiana si spaniola, ambele insemnand “mic razboi”, folosite pentru descrierea unui joc in care cruciatii italieni si spanioli din secolul 12 se luau la intrecere cu calaretii arabi. Ei foloseau bile de lut umplute cu apa parfumata pe care le aruncau in rivalii lor. Perdantii competitiei erai cei care miroseau a parfum, fiind astfel recunoscuti de toti cei care participau la aceste competitii. Cruciatii au introdus acest joc in Europa unde s-a raspandit in secolul 15. Francezii au numit jocul carusel, transformandu-l intr-un eveniment grandios de spectacol de echitatie publica. Un punct culminant al caruselului era turneul “ring-spearing” in care calaretii foloseau lanci cu care strapungeau mici inele de alama suspendate la marginile exterioare, in vreme ce se deplasau in galop, fiind obligati sa isi mentina echilibrul stabil pe crupa cailor. Acest exercitiu “grab the brass ring” presupunea experienta si practica avansata: o manuire sigura a lancei , stapanirea exercitiilor de echitatie si un ochi extrem de vigilent. Deoarece la aceste competitii participau doar barbatii, mesterii locali au inventat niste masinarii cu figurine care se miscau inainte si inapoi pe care se urcau femeile si copiii. Acest dispozitiv a luat numele de carusel si a devenit o forma de concurs la curtile regale europene. Desi sporadic folosit in anii 1700, la inceputul anului 1800 acesta a devenit un mijloc de distractie des intalnit pe cele doua continente: Europa si America, inregistrand mai multe inovatii prin introducerea a cat mai multor figurine animaliere. Mecanismul era pus in miscare prin manivela si a suferit multiple imbunatatiri de-a lungul timpului. Figurinele au cunoscut nu doar balansul in fata si in spate, ci si cel de urcare si coborare pe platforma rotativa. Traditia strapungerii inelului cu lancea a fost incluit cu prinderea inelului cu mana.

Caruselul a avut diverse denumiri in intreaga lume: torneos in Italia, karussels in Germania, caroussels in Franta, the galloper in Anglia, sau Merry-go-rounds in America. In 1870, inginerul-constructor, Frederick Savage din Anglia, a imbunatatit caruselul incorporandu-i motorul cu abur si sporindu-i astfel viteza de miscare in jurul axei sale.

Dupa cativa ani, englezul Robert Tidman a proiectat un dispozitiv care simula miscarea in galop a cailor. Pana la cercurile concentrice de caluti a caror miscare era ghidata pe sunetele scoase de diferite instrumente a fost doar un pas. Tot atunci au aparut panourile decorative care dadeau acel aspect grandios intregii masinarii prin ascunderea mecanismelor care o puneau in functiune. Setul de tobe sau clopote au fost inlocuite cu un acompaniament muzical. Pana in 1900, aceasta industrie s-a dezvoltat in permanenta si s-a regasit in cresterea numarului de parcuri de distractii pe ambele continente in locuri publice, targuri, in parcurile din orasele mari sau statiunile de pe litoral. Acolo unde era instalat caruselul, locul era animat de multimile dornice de distractie. Fie ca se urcau pe caluti, fie ca ascultau muzica, aparatul in sine strangea poporul, indiferent de varsta sau statut social. Germania a fost prima tara in care caruselul a devenit o afacere in sine. In 1830, Michael Dentzel a fost cel care a initiat afacerea, iar Fritz Bothmann a adus-o la stadiul de business in 1830. Masinariile lui au devenit atat de populare incat , in urmatoarele 3 decenii, alti 15 oameni au comandat complicatul mecanism dezvoltandu-si propriile lor afaceri. Englezii au decorat animalele intr-o maniera mult mai elaborata pe crupa carora puteau urca mai multi calareti.

Ei au adaugat si alte animale precum vaci, porci, caini, iepuri, elefanti sau girafe, sporind astfel interesul publicului pentru carusel. In America, emigrantul german Gustav A. Dentzel a construit o serie de carusele, iar masinariile lui au fost primite cu entuziasm de catre publicul american. El si-a luat titulatura de constructor de carusele, devenind un nume de referinta in acest domeniu pe continentul american. El si-a ridicat propriul carusel pe Smith’s Island, o statiune foarte populara, unde a cunoscut un succes atat de mare incat si-a extins afacerea in Atlantic City, New Jersey si Richmond Virginia, dar nu a putut satisface cererea tot mai mare a publicului dornic de distractii.  

Un alt emigrant danez, dulgher de meserie, Charles ID Looff, si-a construit propriul carusel in New York in 1876. Fiecare dintre ei si-a dezvoltat un stil propriu de sculptura si a influentat evolutia caruselului american. Sculpturile lui Denzel erau elegante si expresive care ascundeau diverse capcane, in vreme ce Looff se concentra pe ornamente extrem de elaborate si atractive. 

Prin 1882 au aparut caruselele portabile, construite special pentru a putea fi deplasate in functie de spectacolele planificate in diferite orase de pe continent. Allan Herschell si James Armitage au inlocuit polul central cu bratele radiante. In 1912, Solomon Stein si Harry Goldstein au montat gondole, calesti si animale salbatice si domestice pe care le-au intercalat intre mulajele de cai. 

Incepand cu 1930, caruselul a intrat in epoca sa de aur, deoarece erau montate inclusiv pe platforme sau vagonete trase de cai si plimbate pe strazile oraselor. Desi cei mai multi americani erau convinsi ca minunatele masinarii erau aduse de pe batranul continent, foarte putine dintre ele traversasera oceanul deoarece costurile de transport erau uriase, cu toate ca au existat oportunitati de export. Multi producatori americani n-au ezitat sa spuna ca masinariile erau aduse din Europa doar pentru a valorifica aceste experiente exotice la maximum. 

In a doua jumatate a secolului 20, caruselele americane au luat drumul oraselor mexicane fiind prezente la targurile si carnavalurile traditionale. Aceste incursiuni au influentat cioplitorii care au adaptat caruselul la stilul mexican, moment in care au aparut primele figurine turnate in matrite dupa creatiile originale. Problemele cauzate de criza financiara din anii 1930, iar mai apoi de cele doua Razboaie Mondiale au provocat schimbari importante in industria caruselului, sculpturile elaborate din lemn fiind inlocuite cu figurinele din aluminiu, iar mai apoi cu cele din fibra de sticla.

Revenind in realitatea zilelor noastre, cred ca Franta inca pastreaza nostalgia timpurilor de odinioara din industria caruselelor. Dincolo de frumusetea mecanismului in sine, acestea transmit o stare, o bucurie cuminte si o emotie simpla, scutita de intromisiunea unei vieti trepidante si stresante. 

Sa fie vorba despre starea pe care ti-o transmite romantismul unui oras in care indragostitii isi scriu propriile povesti sau despre un spatiu atemporal incarcat de istorie, frumusete si candoare? Poate de vina este faptul ca inca nu am vazut cel mai mare carusel din lume, aflat la Copenhaga, in Gradinile Tivoli? Uneori e bine sa nu detii chiar toate raspunsurile la intrebarile pe care ti le pui.

Pana una-alta, nu uitati: viata seamana al naibii de tare cu un carusel. Ne permitem sa ne lasam furati de mulaje si culori in vreme ce coboram cu picioarele pe pamant ametiti de bucurii. Dupa colt pandesc realitati. 

Bibliografie: 
"A History of the Carousel" courtesy of IAAPA (International Association of Amusement Parks and Attractions);
"Art of the Carousel" - Charlotte Dinger

Wish You Were Here

Imaginati-va o salba de peste 7000 de insule inconjurate cu plaje cu nisip alb si fin si scaldate de valuri limpezi de culoarea turcoazului. Aceste tinuturi de vis sunt luate cu asalt de catre mii de indragostiti care vin sa faca baie de soare sau sa se avante in apele calme si calde in partide de surfing sau scufundari. Cum te uiti roata, peisaje de o frumusete incredibila ti se desfasoara pana dincolo de orizont. 

Acest sirag de insule de o frumusete aproape ireala l-a inspirat de Tommy Hilfiger sa lanseze noua sa campanie publicitara pentru sezonul de primavara din acest an denumita “Wish You Were Here”. 

Inspirata de o vacanta in Caraibe, campania este o declaratie de dragoste intr-o abordare cu totul noua, gandita intr-o maniera vesela si jucausa, celebrand un stil de viata luxuriant. Filmarile au fost facute pe insula Mustique unde o echipa formata din tineri frumosi au dat viata acestui nou concept de promovare al brandului. 

Mustique este o insulita privata care face parte din grupul de insule Grenadine si este situata in Grenadine Parish. Aceasta mica oaza de verdeata este populata de numerosi starci si broaste testoase. Aici au fost construite aproximativ 100 de vile private, multe dintre ele fiind inchiriate pentru turism. Istoria consemneaza faptul ca in 1958, insulita ar fi fost cumparata de catre cel de-al treilea baron Glenconner, Colin Trent, moment in care a inceput si dezvoltarea ei economica. Doi ani mai tarziu, Principesa Margareta, sora Reginei Elisabeta a II-a, a primit ca dar de nunta 40.000mp de teren aici unde si-a ridicat o resedinta, Les Jolies Eaux. Istoria locului a fost un plus pentru cel care a gandit intreaga campanie a brandului.

Cadrele se succed intr-un ritm alert, iar tineretea este surprinsa in cele mai firesti ipostaze, de la cupluri care se alinta in umbra frunzelor de palmieri pana la grupul de prieteni care se balacesc in apele incredibil de albastre. 

Tonurile de alb, rosu si albastru se combina cu imprimeurile florale inspirate parca din peisajul local.  “In acest sezon am canalizat inspiratia <island life> inspre campania noastra colorata si cool ce poarta accente eclectice. Am imbinat influente nautice si tropicale cu paletele de culori decolorate si accente sport, este vorba despre o vacanta relaxanta la plaja, cu abordari glamour” spunea Tommy Hilfiger. 

Campania a fost gandita de catre Karl Templer, pusa in practica de catre Trey Laird de la Laird & Partners si surprinse pe pelicula de catre talentatul fotograf Craig McDean. 

Filmarile au avand-o in prim plan de frumoasa Behati Prinsloo care este pentru al treilea an consecutiv imaginea brandului. Personajele sic promoveaza stilul casual care se combina perfect cu cel sportiv.

Citind materialul de promovare al acestei campanii nu am putut sa nu ma intreb daca numele nu a fost inspirat de catre albumul “Wish You Were Here” al formatiei Pink Floyd, album care s-a dorit a fi un omagiu lui Syd Barrtett, membrul fondator, si care a fost considerat cel mai bun album al trupei, unul dintre “cele 500 mai bune albume  din toate timpurile”.

Pentru cei interesati, aveti mai jos si videoclipul campaniei.

Imaginile si videoclipul sunt luate de pe internet.

Messalina, sotia vicioasa a imparatului Claudius

Sala tronului era invaluita de lumina calda a lumanarilor, iar florile asezate in buchete enorme imprastiau un miros suav in toata incaprerea. Masa era pregatita pentru ospat si vase de argint din care ieseau miresme imbietoare erau asezate pe masa. Celelalte mese erau frumos randuite pe lateralele incaperii la care toti oamenii importanti ai Romei isi ocupasera deja locurile asteptand intrarea cuplului imperial. Cand Messalina a intrat la bratul imparatului Claudius, o rumoare a strabatut incaperea. Tanara nu avea mai mult de 15 ani si era atat de frumoasa incat ochii tuturor mesenilor s-au indreptat catre ea. Rochia alba si lunga din voal ii imbraca formele intr-un mod ispititor. Pe cap purta o coroana din aur care ii punea in evidenta parul negru ca abanosul. Fata rotunda era incadrata de parul ei bogat si distragea atentia de la nasul usor arcuit. Messalina se tragea din una dintre cele mai instarite familii aristocratice. Mama ei, Domitia Lepida Minor, a fost nepoata lui Mark Anthony, iar tatal, Valerius Messalla Barbetos, a fost consulul Imparatului Caligula, ambii membri ai dinastiei Julio-Claudian. Nu se cunosc foarte multe date despre copilaria ei, dar se stie ca era descendenta unei familii cu prestigiu, bunicile ei fiind inrudite cu primul mare imparat roman, Augustus Caesar. Messalina a fost foarte frumoasa, fapt pentru care familia ei a folosit acest avantaj in punerea la cale a unei casatorii foarte avantajoase cu cel care avea sa devina Imparatul Claudius, dupa asasinarea lui Caligula de catre garda pretoriana, o elita militara al carei rol fundamental era sa asigure protectie imparatului.  Claudius a fost inspaimantat de acest asasinat si se zice ca s-ar fi ascuns dupa perdele in momentul in care garda a venit sa il proclame imparat. Sub amenintarea garzii pretoriene, senatul roman a confirmat ungerea acestuia ca urmatorul imparat roman, desi nu mostenise nimic din grandoarea bunicului sau ilustru, Caesar. Proaspatul casatorit avea alte doua mariaje incheiate cu Plantia Urgulanilla si cu Aelia Paetina, fara sa mai punem la socoteala alte doua logodne care fusesera si ele rupte din motive mai putin relevante. Casatoria a fost un soi de alianta, menita sa consolideze puterea politica a celor doua familiii influente din imperiu. Aceasta prezenta plina de prospetime contrasta cu cea a barbatului matur in varsta de 50 de ani care ii sprijinea bratul intr-o maniera delicata. Claudius nu avea un fizic tocmai placut, poate datorita picioarelor sale strambe care nu erau acoperite decat partial de tunica rosie si pelerina bogat brodata. Pe cap purta coroana imperiala, dar nici aceasta nu putea sa il transforme intr-un barbat frumos. Toata lumea stia ca era balbait si uituc, dar toti preferau sa treaca cu vederea aceste defecte, pentru ca imparatul avea multe calitati pentru care era apreciat. Avea bun simt, era darnic, impartea favoruri si era corect in rezolvarea problemelor de stat. El a reorganizat administratia romana, transferand conducerea ministerelor libretilor, recrutand sefii serviciilor din randul libretilor intelectuali care ii erau fideli. In timpul domniei lui s-au remarcat patru libreti: Narcissus, Callistus, Pallas si Polybius, toti detestati de senat si aristocratie, fiind considerati intriganti, parveniti si aroganti. La nunta, Mesalina n-a scos nici un cuvant, afisandu-si pe fata un zambet misterios care avea sa il farmece pe sotul parguit. Claudiu s-a indragostit imediat de aceasta tanara frumoasa, subtire, rapida in miscari, cu ochii mari si negri pusi in valoare de parul cret si n-a banuit nici o clipa ca isi unise destinul cu una dintre cele mai ambitioase femei consemnate de istoria tuturor timpurilor. Dupa un an de la mariaj, Messalina i-a daruit doi copii, pe Claudia Octavia  si Tiberius Claudius Germanicus, cunoscut ca Britannicus. Nasterea celor 2 copii avea sa ii garateze puterea si controlul asupra sotului, deoarece ii oferise un mostenitor. Ea a exploatat toate oportunitatile pentru a-si mentine pozitia, castigandu-si reputatia unei femei lipsite de scrupule, cruda, manipulatoare si vorace din punct de vedere sexual. In timpul domniei lui Caligula, Messalina se obisnuise cu viata de la curte unde cruzimea si complotul erau instrumentele puterii si avea sa devina un succesor demn de urmasii ei insetati de sange si autoritate. Primul ei ordin a fost sa se debaraseze de surorile lui Caligula convingandu-l pe Claudius ca Agrippina (care s-a si casatorit cu Claudius, devenind cea de-a 4 lui sotie) si frumoasa Julia Livilla aveau pretentii la tron si complotau impotriva lor, obligandu-l astfel sa le trimita in exil la Portia. Ba mai mult, fiind geloasa pe frumusetea Juliei, a inventat probe prin care "dovedea" ca aceasta se facea vinovata de adulter. Messalina a inceput sa isi consolideze influenta politica si a fost infidela sotului ei, fiind chiar suspectata ca ar fi fost una dintre aristocratele deghizate care se pretau la servicii sexuale in bordelurile imperiale. Lupanarele din acea perioada strangeau laolalta femei din toate mediile sociale. Astfel, pe langa femeile usoare, aici prestau partide de amor inclusiv unele dintre sotiile nobililor, chiar daca adulterul era considerat unul dintre cele mai mari pacate. Aristocratele pacatoase isi asumau un risc imens, caci cele care erau prinse, erau inchise in Templul lui Venus si violate in mod repetat. Cu toate astea, nu pedeapsa le speria cel mai tare, ci pierderea onoarei si a statutului social. 

Messalina  a avut relatii cu cei mai frumosi si influenti barbati ai Romei, dar si cu gladiatori si dansatori. Datorita pozitiei sale, era greu de refuzat, iar cei care au indraznit au fost acuzati de tradare si executati. Cu toate astea, se zice ca  Messalina se ducea acasa obosita, dar niciodata satisfacuta.  A fost maestra in conspiratii si uneltiri, iar multe dintre crimele din aceasta perioada ii sunt astazi atribuite. Fire rapace, n-a ezitat nici o clipa in a-si insusi cu forta tot ceea ce isi dorea, chiar daca bunurile erau in proprietatea unor importanti oameni ai imperiului. Cand aceasta a pus ochii pe frumoasele gradini Lucullus, actualele gradini de pe colina Pincio din Roma, care apartineau lui Valerius Asiaticus, ea l-a acuzat de conspiratie impotriva imparatului si a pus sa fie executat. Dandu-si seama ca orice aparare devenea inutila, acesta s-a sinucis taindu-si venele, iar Messalina si-a luat imediat gradinile. Multi dintre oamenii importanti radeau de imparat caci adulterele ei nu mai reprezentau un secret pentru nimeni de foarte multa vreme. Messalina isi vana partenerii, iar cei care deveneau indezirabili erau ucisi fara mila. Unii istorici admit faptul ca ea, fiind foarte tanara, ar fi putut fi manipulata de catre oamenii politici si functionarii imperiali. Cu toate astea, a stiut cum sa il influenteze pe imparat si sa il determine sa-i lichideze inamicii sau pe cei cazuti in dizgratie. Lacomia ei mergea atat de departe incat acaparase bani, domenii si parcuri. Intotdeauna la sarbatorile romane trasura ei urma carul triumfal al imparatului. Interesele de stat nu o preocupau decat in masura in care ar fi putut obtine anumite profituri sau influenta personale. Ea a vandut privilegii, monopoluri de stat si chiar calitatea de cetatean roman. Tot contra cost a obtinut libertatea anumitor conspiratori impotriva propriului ei sot. Cand aceasta a pus la cale uciderea unuia dintre cei mai devotati oameni ai imparatului, Polybius, care ii fusese amant, ea a atras ura libertilor care erau stapani pe bordelurile din palat. A folosit sexul  ca pe o arma pentru a-si asigura un statut si a-si exercita puterea. Si-a infiintat propriul bordel unde a fortat femeile din clasa aristocratica sa se prostitueze, pe unele dintre ele obligandu-le sa intretina partide de amor chiar in palat sub ochii barbatilor lor. Pe cele care i se supuneau le favoriza, numindu-le sotii in functii inalte si acordandu-le multe avantaje, in vreme ce, pe cele care refuzau, le persecuta si le santaja fara nici o urma de retinere. Istoria consemneaza ca avea o multime de adulatori si sustinatori din randul aristocratiei romane. Perfidia ei a mers pana acolo incat si-a construit o strategie prin care platea tacerea si persecuta orice forma de intruziune in planurile ei. Nu ezita sa ii pedepseasca pe toti cei care s-ar fi gandit chiar si pentru o clipa sa-i denunte faptele lipsite de moralitate. Messalina alegea cele mai frumoase sclave pe care le trimitea sa se culce cu imparatul, astfel incat atentia acestuia sa nu se focalizeze niciodata asupra faptelor ei. Ea dezvolta adevarate pasiuni pentru barbati, care se dovedeau a fi fatale dupa ce aceasta se plictisea de ei. Cei mai multi mureau otraviti. Relatiile ei de amor erau deja cunoscute, una dintre cele mai renumite fiind cea cu dansatorul Mnester, artist foarte iubit de popor, caruia i-a dedicat ode si statui. La inceput, acesta i-a refuzat avansurile, iar Messalina s-a plans lui Claudius care i-a semnat un decret care il transforma intr-un fel de sclav aflat la dispozitia ei permanenta. Cu toate ca era stapana pe vointa imparatului, ea nu a primit niciodata titlul de Augusta si monetaria nu a batut niciodata pe monede chipul ei. Furia ei a fost fara seaman si a incheiat aliante cu unii liberti tocmai ca sa il inspaimante de imparat cu posibilitatea unor comploturi. Stilul ei de viata si nerespectarea flagranta a reputatiei si valorilor imperiale aveau sa ii aduca sfarsitul.  Claudius stia de escapadele sotiei, dar a ales sa le ignore pana cand Messalina a facut o pasiune pentru un senator roman, Gaius Silius, considerat cel mai frumos barbat din Roma.  Tanarul aristocrat fusese desemnat consul la insistentele ei. Cand a devenit amanta lui, a mutat bogatiile din palat in casa acestuia si l-a obligat sa divorteze de sotia lui, Iunia Silius. Barbatul avea aspiratii ascunse la tronul Romei, iar Messalina ar fi putut sa il ajute sa isi indeplineasca planul. Pe cand imparatul se afla intr-o campanie militara in Ostia, cei doi s-au casatorit folosindu-se de o separare unilaterala acordata de dreptul roman. Messalina se facea vinovata de nenumarate infractiuni scandaloase care culminasera cu relatia de bigamie cu Gaius Silius, semnand un contract de casatorie oficial cu martori si planuind uciderea barbatului ei. Ea a atras de partea ei oameni importanti din senat, dar si din serviciul de paza menit sa ii asigure protectie. Uneltirile i-au fost dejucate de catre Narcissus, secretarul imparatului, care l-a informat pe Claudius de planurile de nunta ale sotiei, dejuncandu-i astfel asasinatul. Desi initial fusese un sustinator al imparatesei, el a devenit cel mai aprig dusman al ei. Preocupati de placerile nuntii, cei doi nu si-au luat nici un fel de masuri ca sa puna mana pe guvernare, permitandu-i astfel lui Narcissus sa ii aduca la cunostinta imparatului planurile consoartei. Claudius l-a insarcinat pe Narcissus sa trimita trupele sa o aresteze, iar pe vinovati sa ii ucida. Zadarnic mama Messalinei a imporat-o sa sa isi apere onoarea sinucigandu-se, caci fiica ei avea alte planuri: si-a trimis copiii sa negocieze clementa. Intre timp, centurienii au arestat barbatii care trecusera prin patul imparatesei si pe cei care fusesera martori casatoriei fiind ridicati de pe strada sau din propriile case si au fost executati. Desi inca o iubea, temerea cea mai mare a imparatului a fost ca nu cumva sa piarda tronul. Desi initial a dorit o ultima intrevedere cu sotia, Narcissus a realizat faptul ca daca Messalina ar fi ajuns in fata lui Claudius, zilele sale erau numarate. Astfel, el a trimis un centurion la mama Messalinei unde aceasta se refugiase si i-a dat ordin sa o omoare. Cand vestea mortii Messalinei a ajuns la urechile imparatului, acesta n-a intrebat daca s-a sinucis sau a fost omorata. Claudius isi lua cina si chipul lui a ramas impasibil de orice emotie,  n-a afisat nici o urma de regret, ura, tristete sau bucurie, ba chiar a cerut sa i se umple cupa cu vin si a mancat in tacere mai departe. Senatul a ordonat ca numele ei sa fie sters din toate analele si statuile ce-i fusesera ridicate, distruse. Desi a declarat in fata praetorilor ca nu se va mai insura niciodata, Claudius s-a recasatorit cu Agrippina, casatorie incestuoasa de altfel. Messalina a ramas in istorie simbolul viciului, desfranarii si manipularii. Nu stim daca este adevarata informatia potrivit careia Messalina s-ar fi culcat cu peste 8000 de barbati. Pliniu cel Batran relata ca aceasta organiza competitii in bordeluri in care se lua la intrecere cu cele mai versate prostituate. Ea ar fi provocat-o pe cea mai faimoasa curtezana, Scylla, pentru a vedea care dintre ele rezista la un maraton sexual. Scylla ar fi renuntat dupa 25 de barbati, insa Messalina a mai continuat vreme de cateva ceasuri. Cat este adevar si cat este poveste? Nu stiu sa va spun. Dar povestea Messalinei cred ca merita sa fie spusa mai departe.

Bibliografie:

Le grandi donne di Roma  antica – Furio Sampoli

The Most Evil Woman in History – Shelley Klein;

Caesar’s Wives: Sex, Power and Politics in The Roman Empire – Annelise Freisenbruch

Un revelion periculos pentru doi oraseni trazniti

Dupa un Craciun petrecut in mare viteza, printre degustari si intalnirile stabilite cu furnizorii de servicii de nunta, copiii nostri s-au intors impreuna cu catelul din dotare la Viena. De fiercare data cand vin, bucuria umple casa, atunci cand pleaca, golul este atat de mare incat am invatat sa fugim de-acasa. Asa ca, de Revelion, imediat dupa pranz cand am venit amandoi de la lucru, ne-am urcat in masina si da-i bice spre mosie. Pana la Dognecea am fost impresurati de ceata. Timisoara era demult sub ocupatie, cred ca trecuse mai bine de o saptamana in care totul, de la cladiri pana la oameni, orbecaiam ca bezmeticii in nori de ceata deasa. De cum am virat spre casa, soarele a pus stapanire pe coline si parca rasarise primavara de dupa dealuri, dar mai cu seama in sufletele noastre. Masina era burdusita cu mancare, prajituri si niscaiva de dat pe gat, adusesem pana ce si doua pahare de sampanie sa ne bucuram in doi de trecerea dintre ani. Dupa vreo ora si jumatate, iaca am parcat si noi masina in curtea casei si eu m-am pus pe decorat casa. Al meu a dat drumul la centrala, dar in casa, frig sa mori. In nebunia sarbatorii ce urma sa vina, n-am simtit frigul in oase, caci eram plina de entuziasm: erau primele sarbatori pe care urma sa le petrecem aici. Al meu, ca un orologiu stricat, repeta regulat: "brrr, ce frig e, nu se mai incalzeste-odata?" Spre seara, termometrul abia urcase spre 12 grade. Scoteam fum pe gura amandoi, dar eu radeam cu gura pana la urechi. Fusesera cateva serii de colindatori care ne cantasera pe sub feresti si carora le umplusem pungile cu bomboane, mere si niscaiva bani de cheltuiala. Pe la 9 seara, al meu a capitulat. Se facuse noapte afara inca de pe la 5, asa ca am aprins luminile afara, am incuiat poarta si am dat drumul la televizor. Promisese sa se scoale in jur de 11 noaptea ca sa nu il prinda Anul Nou dormind. Ei, as, nu s-a mai trezit pana a doua zi pe la 9. Eu, in schimb, mi-am promis sa rezist eroic pe baricade macar pana cand avea sa bata gongul de la miezul noptii.  Pe la 10, am desfacut o sticla de vin de Grasa de Cotnari. Niciodata nu rezistasem la bautura si eram convinsa ca cele doua degete din pahar aveau menirea fie sa m-adoarma instant, fie sa intru in calduri si sa dansez singura pe masa. Nici vorba, dupa vreo alta ora, am schimbat vinul cu o tuica fiarta cu zahar si piper, degeaba. Am rezistat cu stoicism fara nici macar o durere de cap. Afara gerul musca din ferestre si se zbantuia un vant, vajaind pe la colturi si obligandu-ma sa ma fac colac sub paturi. Sa fi fost vreo 10 noaptea cand mi s-a parut ca frematau muntii. Am dat sonorul incet la televizor si-am realizat cu uimire ca parca vacile mugeau sub geam, iar Jackie, catelul meu pufos, latra in disperare afara de ziceai ca moare. Noaptea, lacul din fata casei are ceva nefiresc, de parca o magie il cuprinde ca sa te bage in sperieti. Am dat perdeaua la o parte si am tras un ochi temator in noapte. Sase femei din sat, vazand lumina aprinsa la fereastra, dar poarta incuiata, rageau in disperare un colind distorsionat. Cine stie de cata vreme se-agitau pe-afara? Am pus banii intr-o punga langa alte bomboane rasucite in staniol si zbbbbbrrrrrrrrr punga pe fereasta! Gerul musca din pereti. Alergau dupa punga ce se rostogolea in noapte pe pamant ca nebunele razand in hohote de bucurie ca, in final, cineva le auzise si-si facuse pomana sa le dea ceva in dar. Nu stiu cand am adormit. Dimineata inca mergea televizorul, iar al meu sforaia usor si fericit in casa deja cuprinsa de caldura. Abia cand am facut cafeaua a deschis un ochi si-a venit ca somnambulul dupa miros. Afara era alb, nu ninsese, doar un strat de bruma se asternuse peste tot. Sticla de sampanie si cele doua pahare pregatite pe masa din bucatarie stateau suspendate intre ani. Le-am pus la pastrat pentru alta data, trecuse vremea lor. Pe la 10, ne-am infofolit in ce aveam mai gros si eram gata sa iesim pe poarta cand vecinul de langa noi ne-a intrebat: 

“Oameni buni, unde va duceti cu noaptea-n cap? Afara-s minus 10 grade!“  

„Pe munte, am raspuns noi bucurosi. Sa vedem Dognecea iarna!” 

Nea Dumitru s-a prins scai de noi. Si-a luat toporul si-am plecat de nebuni pe potecile pustii. Cand am ajuns la Lacul Mic, o tanara se plimba singura pe dig. “Sa nu veniti singura-n padure, doamna” imi zice vecinul grijuliu. 

“De ce, nea Dumitre? Ca doar nu ma manca lupii” i-am raspuns imediat. 
“Acum vreo doi ani, un nenorocit a omorat o fata aici. A violat-o si-a legat niste bolovani de ea si-a aruncat-o-n lac. Vara, cand e liniste si luna e mare sus pe cer, o auzi plangand si tipand prin padure. Bantuie pe potecile din jurul lacului. Am venit cu nevasta intr-o noapte la pescuit, sa tot fi fost vreo 3 noaptea si, cum stateam noi asa, odata am auzit-o plangand. Bantuie padurea. Si-s si golani veniti din alte parti pe-aici, bata-i vina”.  

“Pai si-ai mei cum sa vina vara aici?” 

“Da cine-i lasa singuri, doamna? Imi iau toporul si ma duc io cu ei. Ce, pe dumneavoastra v-am lasat singuri la lupi si sa va rataciti?” 

Se lamurise misterul caci, de cum inchisese poarta, isi agatase de brat un topor mare cat o zi de post. Cica lupii iesisera si ei la vanat. Cu o zi inainte sa plecam, pe la pranz, trei ulii au venit in picaj simultan si duse au fost trei gaini. Noi am ramas ca la dentist. Dar nea Dumitru a tras niste injuraturi de-a rosit toata ulita!

N-am intalnit fantoma, desi 3 zile la rand am batut cararile pe dealurile din imprejurimi. A patra zi se anuntase viscol. Ne gandeam cu haz: oare merge vreo caruta din Dognecea pana la Timisoara? Fusese ger, iar temerea ca bateria avea sa ne lase tocmai acum se dovedise falsa. Masina a pornit la prima cheie si dusi am fost. Dar am trait un revelion periculos. E frumos la tara. Nu mai repet faza cu vinul si cu tuica fiarta. Toata noaptea am auzit vantul cum se imburda in usa vrand sa dea navala-n casa si pandind pe la feresti. Amintiri de la tara, alta data, cand mai experimentam si noi putin.