Bilbao - regrete in pachete

Prietenii imi trimit fel si fel de link-uri despre subiecte care ma pasioneaza si ma intereseaza. Unele cuprind informatii care ma conduc catre alte si alte materiale de documentare, dar sunt si mailuri pline cu poze si idei de vacante. Stiind ca anul viitor nu ne-am planificat unul  dintre concediile noastre tipice, o buna prietena mi-a trimis niste poze din superbul Bilbao, un oras mare si interesant, construit de-a lungul raului Nervion. Ai crede ca este unul dintre acele locuri pe care le vezi pe peliculele din Razboiul Stelelor. 

Adevarul este insa altul: celebra fundatie Guggenheim a redesenat locul orasului Bilboa pe harta lumii, oferindu-i o cu totul alta perspectiva. Fundatiei Guggenheim ii apartine Muzeul Solomon R Guggenheim cu sediul in New York care a fost infiintat in anul 1939 si a luat numele co-fondatorului lui dupa moartea acestuia in 1952. Cea care a pus umarul la aceasta nebunie a fost atat co-fondator, cat si primul director al muzeului, artista Hilla von Rebay, care a strans lucrari de arta si a format baza celebrelor colectii de arta moderna si contemporana. Tot ea l-a ales pe celebrul arhitect Frank Lloyd Wright sa proiecteze sediul muzeului, un “templu al duhului”, cunoscut astazi in intreaga lume. Astazi aici sunt expuse opere de arta care provin din nenumarate colectii private, incepand cu colectia lui  Solomon R Guggenheim. Hilla se nascuse intr-o familie aristocratica germana de la Strasbourg care era parte din Imperiul German. Ea a avut titlul de baroneasa si numele ei complet a fost Hilla Rebay von Ehrenwiesen. Solomon provenea dintr-o familie bogata care detinea exploatari miniere, fapt care i-a permis sa achizitioneze numeroase lucrari de arta si sa intre in contact cu reprezentanti din lumea artelor. Cei doi s-au intalnit la mijloc, ambii dorindu-si sa promoveze arta moderna, si au infiintat fundatia Solomon R Guggenheim. In salile muzeului au fost expuse lucrari semnate de Piet Mondrian, Amedeo Modigliani, Rudolf Bauer, Wassily Kandinsky, Marc Chagall sau Pablo Picasso. In primii 3 ani, fundatia a strans atat de multe lucrari avangardiste incat s-a impus ridicarea unui muzeu care sa adaposteasca permanent aceste colectii. Cei doi i-au scris o scrisoare lui Frank Lloyd Wright solicitandu-i colaborarea in realizarea proiectului. Intre timp numarul artistilor a crescut adaugandu-se nume noi listei initiale: Joan Miro, Paul Klee si multi altii. In 1997, fundatia si-a deschis filiala din Bilbao, iar acest fapt a rescris traiectoria orasului pe harta turismului mondial. Orasul incepuse sa isi schimbe fata inca din anii 1980, dar adevarata revigorare a venit o data cu inaugurarea celebrului muzeu. Astazi, orasul este capitala provinciei Bizkaia si detine un palmares de cladiri moderne, restaurante celebre, hoteluri de lux si servicii de cea mai buna calitate. Ar fi nedemn sa nu amintesc faptul ca intre atatea cladiri moderne se pastreaza inca o oaza  nealterata de timp: Casco Viejo, un paienjenis de strazi inguste unde se afla multe obiective turistice importante: Plaza Nueva si Plaza Miguel de Unamuno, Teatro Arriaga, Catedrala Santiago, ansambluri arhitecturale in stil Art Nouveau, Mercato de la Ribera si Euscal Museo Bilbao, toate amplasate in orasul istoric. Nu departe de primarie se afla frumosul pod pietonal realizat de arhitectul spaniol Santiago Calatrava. Cei care traverseaza apa, dau cu nasul in muzeul Guggenheim. 

Aceasta cladire a fost ultimul proiect semnat Frank O. Gehry, considerat de catre arhitectul american Philip Johnson “cea mai importanta cladire a perioadei contemporane”. 

Placile de titanium, asemeni unor solzi uriasi, refelcta lumina in mod diferit in functie de momentul zilei si de anotimp. 

Cladirea este impunatoare si straluceste magnific captand lumina solara.

Colectiile de arta moderna si contemporana se plimba intre muzeele fundatiei din New York, Viena si Bilbao.

Langa rau, plasat chiar in fata intrarii principale in muzeu,  parca teleportat din tenebre, dai cu ochii de silueta unui paianjen urias, opera artistului francez Louise Bourgeois, intitulata Maman. 

Nu departe de Maman se afla Lalelele lui Jeff Koons si 

TallTree& The Eye semnate Anish Kapoor. 

In partea dinspre oras se afla  o alta scultura gigantica in stilul personal al lui Jeff Koons, “Puppy”.  

Evident ca mirarea nu se opreste aici, caci in jurul muzeului sunt amplasate alte constructii moderne semnate de celebri arhitecti precum: Frederico Soriano - Centrul Euskalduna, 

Norman Foster – reteaua de metrou, 

Sabtiago Calatrava - Podul Zubizuri (podul alb) , Cesar Pelli si Turnul Iberdrola, Podul La Salve caruia Daniel Bureu i-a adaugat arcul vopsit in rosu.

La Salve este numit “Prince and Princess of Spain Bridge”. El a fost primul pod pe cabluri din otel avand piciorul din beton armat de culoare verde, ridicat in Spania in anul 1970.

Cand muzeul a celebrat 10 ani de la infiintare, podului i s-a adaugat acel arc rosu, ideea apartinandu-i artistului francez Daniel Buren.  

Cand Gehry a ales locul in care avea sa ridice muzeul, el a tinut seama de prezenta podului La Salve, care reprezenta una dintre principalele cai de acces in oras. 

Buren a incercat sa sparga armonia perfecta creata de catre Frank Gehry intre muzeu si pod, aruncandu-i pe cocoasa podului o arcada realizata intr-o forma inedita si vopsita intr-o culoare care sa stimuleze retina. 

Daca ar fi sa il citez pe arhitect, “ schimbarea deschide dialogul dintre natura functionala a podului si sculptura estetica ce il imbratiseaza”. Evident ca nu putea fi alta culoare aleasa decat rosu, in contrast complementar cu structura verde a betonului. 

Proiectul i-a fost incredintat cu conditia ca structura podului sa ramana neatinsa. Astfel, Buren a ales sa foloseasca drept material foi de hartie lipite intre ele si presate pana cand ajung la grosimea si rigiditatea unui panou. Materialul este extrem de usor de intretinut si durabil, fiind rezistent la caldura si frig. In interior sunt incorporate diode care sa lumineze lateralele arcului acoperite cu placi traslucide. Daca nu ati fost impresionati, nu aveti altceva de facut decat sa tineti drumul pe langa muzeu si sa o luati spre Plaza Funicular, sa urcati cei peste 7oo de metri pana in varful formatiunii muntoase si sa sper ca panorama

catre aeroportul Sondika Bibao, proiectat de catre Santiago Calatrava , avand in fundal oceanul, sa va ia fata. Si ochii. Daca nici asta nu merge, urcati-va in primul avion si veniti acasa. Unde e mai bine ca aici???

PS Sper ca intelegeti ca, obligata fiind sa renunt la concediu anul viitor, visez cu ochii deschisi. Nu ma costa nimic. Nu fac bagaje, liste, calcule…Fir-ar a naibii ei de viata! Vreau in vacanta!

Pozele sunt luate de pe net. Ca sa va ispitesc. Ca sa ma oftic!

http://www.bilbaoturismo.net/BilbaoTurismo/en/ver-mi-cuaderno

http://www.guggenheim.org/bilbao/406-homepage/355-also-of-interest

Jim Morrison - “Nimeni nu si-a facut planul de a exista”

In 8 decembrie se implinesc 72 de ani de la nasterea lui Jim Morrison, celebrul solist vocal al trupei The Doors, compozitor si textier, gasit mort in 3 iulie 1971 in apartamentul lui din Paris.

Considerat un lider spiritual al generatiei sale, el si-a luat numele de “Lizard King” sau “Regele Soparla” si a avut o viata spumoasa datorita comportamentului extravagant din timpul concertelor, consumului excesiv de alcool si droguri, cat si problemelor sale nenumarate cu politia. A fost un pasionat de literatura si filosofie, dorindu-si cu ardoare sa fie poet. Desi a absolvit cinematografia la UCLA din Los Angeles, toata tineretea lui a fost marcata de versurile lui Rimbaud si Blake, iar amprenta lor s-a regasit in toate scrierile sale ulterioare. Rebel din fire, acesta s-a indepartat de familie datorita faptului ca tatal impusese o disciplina militara in familie si, dupa absolvire, a inceput sa consume droguri, sa doarma pe strazi si sa scrie versuri. 

In 1965, si-a format propria trupa rock The Doors alaturi de claparul Ray Manzarek, tobosarul John Densmore si chitaristul Robby Krieger. Denumirea grupului se trage din celebrul vers  al lui William Blake: “if the doors of perception were cleansed eveything would appear to man as it is, infinite”. The Doors a fost formata din membrii carismatici care au stiut sa ajunga la sufletele tinerilor care umpleau la refuz salile de concert si care le copiau in viata de zi cu zi idealurile. Ei isi regaseau propriile frustrari si sperante in textele cantecelor sale. Invatau sa visese, caci Jim Morrison era cel care le spunea obsesiv: “Nu spuneti niciodata ca visele sunt inutile, inutil e sufletul care nu stie sa viseze”, “uneori invingatorul e doar un visator care nu a renuntat niciodata sa viseze”. “Da piept cu cele mai mari frici ale tale. Dupa aceea, ele nu vor mai avea forta si vei fi liber”. Primul lor single, „Break on through“ a inregistrat un succes modest, urmat de cel de-al doilea single „Light my fire“ care avea sa ii propulseze in topul celor mai renumite trupe rock and roll din lume. 

Membrii formatiei au cantat prin cluburi, iar muzica lor a fascinat milioane de tineri din intreaga lume. Un numar mare dintre textele melodiilor au fost semnate de catre Jim Morrison, multe dintre ele devenind hituri: “Crystal Ship”,

 Light my fire”, “Break on trough” 

sau “The end”. 

In 1967 a aparut albumul “Strange Days”,

urmat anul urmator de “Waiting for the sun”,

in 1969 – “The soft parade” 

si in 1970 - “Morrison Hotel”. In 1968, “Hello, I love you” a ajuns din nou in top.

In anul urmator, Morrison a aparut pe scena din Coconut Grove intr-o stare avansata de ebrietate si a avut un comportament indecent pe scena, fapt care s-a soldat cu arestarea lui sub acuzatia de exhibitionism, folosirea unui limbaj indecent  si stare de ebrietate avansata, fiind condamnat la 8 luni de inchisoare si eliberat ulterior pe cautiune. Trupa a pierdut toate concertele programate.

Fiind intr-un pericol real de a fi inchis, acesta s-a mutat la Paris impreuna cu iubita lui, Pamela Courson. Cei doi s-au casatorit si au trait impreuna pana la moartea artistului in anul 1971 la varsta de 27 de ani, dupa ce starea lui de sanatate s-a agravat simtitor datorita dependentei de alcool si obezitatii. Isi iubea partenera, desi deseori o insela, si se simtea confortabil in compania ei, caci : “prieten e acela care iti da libertatea totala sa fii tu insuti”. Sa fi gresit Pamela lasandu-l sa traiasca la limita dintre viata reala si cea imaginara?

Constient de problemele pe care le are, Jim spunea: “ cateodata ma simt ca la un joc de noroc. Te duci seara sa bei zdravan si nu stii cum o sa ajungi in ziua urmatoare. Poate sa fie bine sau se poate intampla un dezastru. E ca si cand ai arunca zarurile“. 

A fost inmormantat in cimitirul Pere Lachaise din paris, iar mormantul lui s-a transformat in loc de pelerinaj pentru mii de turisti. In acelasi an, un alt album intitulat “LA Woman” avea sa inregistreze un real succes si sa devina cel mai popular album al lor. “Daca pentru a trai trebuie sa te tarasti, ridica-te si mori.” caci ”uneori ne ajunge o clipa ca sa uitam o viata, alteori nu ne ajunge o viata ca sa uitam o clipa”. Iar clipa poarta numele lui: Jim Morrison.

Daca va intrebati ce mi-a venit sa scriu despre acest subiect, va spun eu: o prietena a vizitat saptamana trecuta Parisul si, fara sa vreau, mi-am amintit de peregrinarile mele prin capitala Frantei. Da, inclusiv prin cimitire. :)

Bibliografie: http://www.biography.com/jim-morrison-9415576#rebellious-youth

Palazzo Cenci si destinul tragic al Beatricei Cenci

Calatorului dornic sa cunoasca legendele Romei nu ar trebui sa ii scape din vedere Palazzo Cenci, situat nu departe de Piata Navona. 

Palazzo Cenci

El este amplasat in apropierea sinagogii si este format dintr-un ansamblu de 4 cladiri, inconjurat de Cinque Scole, Arco de Cenci, Piazza Cenci si strada Via Monte de Cenci. Palazzo este inchis publicului, dar drumul pana acolo merita facut, chiar daca acum in incinta lui sunt apartamente de locuit. Cand poarta mare de lemn se deschide, se poate vedea scara strajuita de doi lei de marmura, iar deasupra ei un superb balcon dantelat. Palatul a fost construit peste ruinele unui vechi palat medieval fortificat, amplasat la marginea ghetoului evreiesc din Roma. Turistul dornic sa vada palatul va sti ca drumul pana acolo merita facut nu doar datorita frumusetii arhitectonice, ci mai degraba istoriei sale sangeroase avandu-i ca eroi pe membrii familiei Cenci. Capul familiei, Francesco Cenci, a fost unul dintre cei mai bogati aristocrati ai Romei, dar si un om desfranat, violent si risipitor. Din casatoria cu Ersilia Santacroce a avut doua fete, Beatrice si Antonia, si doi baieti, Giacomo si Bernard. Familia a trait in Palazzo Cenci in Rione Regola, dar mai detineau un castel, La Rocca de Petrella Salto, situat intr-un sat mic de langa Rieti, la nord-est de Roma. Pana cand Beatrice a implinit 6 ani, viata familiei a fost una calma si linistita. Dupa moartea mamei, fetele au fost incredintate spre educare maicutelor din manastirea Santa Croce si au ramas aici timp de 9 ani. Pe cand Beatrice avea 15 ani, fetele s-au intors in palat, dar viata de burlac schimbase caracterul tatalui, iar viata lor alaturi de el avea sa fie una dificila datorita violentelor si hartuirilor acestuia. Acesta devenise rece si distant, dedicat exclusiv afacerilor, era violent,  lipsit de orice emotie si sentiment, avar si ipocrit, aflat deseori in contradictie cu legea si morala. In 1593, el s-a casatorit cu Lucretia Petroni cu care n-a avut copii, motiv pentru care femeia s-a atasat de cei ai barbatului, mai cu seama de fetele care simteau lipsa afectiunii materne. Casnicia lor nu a fost una fericita, caci Francisc era impovarat de datorii, judecat si condamnat pentru fapte defaimatoare pentru care a fost obligat sa plateasca taxe substantiale. La doi ani de la mariajul cu Lucretia, familia a fost obligata sa plece in exil si sa traiasca in castelul Cicolano din Regatul Napoli, fapt care a alimentat resentimentele familiei. Beatrice  le-a scris fratilor ei nenumarate scrisori implorandu-le ajutorul, iar una dintre ele a cazut in mana tatalui, motiv pentru care a fost batuta cu o brutalitate inimaginabila. Beatrice a incercat sa informeze autoritatile cu privire la desele maltratari la care erau supuse femeile si, desi toata lumea cunostea caracterul infect al tatalui, nimeni nu a luat nici o masura. Cand a aflat ca a fost raportat autoritatilor, el si-a exilat nevasta si copilele in castelul La Petrella del Salto in muntii Abruzzi. Cum creditorii i-au luat urma, Francesco a fost obligat sa se mute si el in Petrella, unde a fost urmat de cei doi fii. Viata femeilor a devenit si mai grea decat fusese inainte, iar Beatrice devenea tot mai incrancenata in respingerea autoritatii paterne, guvernata de abuz, violenta si hartuire sexuala. A fost incarcerata, lasata flamanda, izolata de tot ceea ce conta si iubea, iar toate astea au dat nastere dorintei mistuitoare de a-si face singura dreptate. 

Beatrice Cenci - Guido Reni

Exasperata de abuzurile sexuale la care era supusa, Beatrice a decis ca singura sansa de scapare era sa puna la cale uciderea lui, cu complicitatea mamei vitrege si a fratilor Bernard si Giacomo, ajutati de gardianul Olympian Calvetti si potcovarul Marzio Fioran, poreclit Catalanul. Ei au decis sa il otraveasca, dar planul a esuat. A doua oara au tocmit niste hoti care sa simuleze un jaf, dar Francesco a scapat si din aceasta ambuscada. Disperati, acestia au pus in aplicare cel de-al treilea plan: i-au pus in bautura un somnifer puternic pe baza de opium, Marzio i-a rupt picioarele cu sucitorul, iar Olympian i-a batut cu ciocanul cuie in cap, dupa care l-au aruncat peste balustrada,  simuland o moarte accidentala. Dupa cateva zile, trupul inert a fost gasit la poalele cetatii, cu capul spart, iar familia a grabit funeraliile, ingropand lesul in biserica Santa Maria. Dupa inmormantare, familia s-a reintors la Roma in Palatul Cenci. Zvonurile si suspiciunile  i-au precedat in capitala Italiei, mai cu seama ca nu era un secret ca firea violenta si aroganta batranului starnise sentimente de ura nu numai in sanul familiei, ci si in randul cercului de cunostinte.  Au urmat doua anchete: prima la ordinul ducelui Marzio Colonna, iar cea de-a doua dispusa de viceregele Ducatului Napoli, dar niciuna dintre ele nu a incriminat vreunul dintre membrii familiei. Cum suspiciunile deveneau din ce in ce mai mari, Papa Clement Aldobrandini a solicitat si el o ancheta, soldata cu exhumarea cadavrului si studierea ranilor de catre o comisie formata din medici. Au fost interogati cativa slujitori printre care spalatoreasa  careia Beatrice ii ceruse sa ii spele cateva haine patate de sange si careia ii spusese ca le patase in perioada in care fusese  la ciclu, dar femeia nu crezuse nici un cuvintel, caci slujitorii vorbeau pe la spate ca salteaua stapanaului baltea de sange a doua zi dupa disparitia misterioasa. Anchetatorii n-au gasit urme de sange la locul unde a fost descoperit cadavrul, dar cercetarile au devenit tot mai amanuntite, iar faptasii au fost demascati si inchisi. Olympian Calvetti a fost primul care a marturisit crima dupa zile de tortura si, desi nu a fost condamnat, el a fost ucis de Mario Guerra, un apropiat al familiei Cenci, pentru a-l impiedica sa marturiseasca intregul complot. Apucase insa sa povesteasca anchetatorilor despre cruzimea stapanului, despre bataile indurate deopotriva de cele doua femei si cei doi fii, despre zilele si noptile in care erau incarcerati. Torturat si el, Marzio Fioran a marturisit ca Beatrice a fost aceea care a conceput intregul plan, dar si el a decedat la scurt timp din pricina ranilor cauzate in timpul torturii.  La inceput, Beatrice a negat cu incapatanare orice forma de implicare in complot sustinand ca Olympian era singurul vinovat, insa nici ea nu a rezistat torturilor repetate si si-a marturisit faptele.  La fel a procedat si Giacomo, mizand amandoi pe faptul ca legea interzicea torturarea celor care faceau parte din randul nobilimii.  Dar numarul violentelor era tot mai mare si Papa Clement s-a simtit obligat sa dea un exemplu si o pedeapsa pe masura, menite sa bage frica in cetatenii Romei, indiferent de patura sociala din care faceau parte, permitand astfel torturarea celor care comisesera crima, chiar daca erau membrii uneia dintre cele mai bogate familii. Cei doi frati au fost inchisi in inchisoarea din Tordinona, iar Beatrice si Lucrezia in cea de la Corte Savella. La proces s-au confruntat doi dintre cei mai renumiti avocati ai vremii: Pompey Mollela pentru acuzare si Prospero Farinacci pentru aparare. Toti inculpatii supravietuitori au fost gasiti vinovati si condamnati la moarte. Oamenii de rand din Roma, cunoscand motivele pentru care se banuia ca Francesco a fost ucis, au cerut clementa Papei, dar acesta s-a dovedit de neinduplecat deoarece era ingrijorat de numeroasele violente care zdruncinau la acea vreme Roma. Nu demult Contesa de Santa Croce fusese ucisa de fiul ei pentru a-si insusi mostenirea. Lucrezia si Beatrice au fost condamnate la moarte impreuna cu Giacomo si Bernard. 

Executia a avut loc in 11 septembrie 1599 in Piata Castelului Sant Angelo luata cu asalt de catre locuitorii Romei in asteptarea verdictului care sa declare nevinovatia Beatricei si faptul ca s-a aflat in legitima aparare in timpul comiterii omorului. Printre cei prezenti in piata a fost si Caravaggio insotit de care pictorul Orazio Gentileschi si fiica acestuia, Artemisia. Piata era plina la refuz, vremea era calda si insorita, iar in inghesuiala cativa gura-casca si-au pierdut viata. Decizia magistratilor a fost contrara asteptarilor, iar poporul s-a revoltat la auzul deciziei papale, motiv pentru care in piata au fost masate trupe in jurul locului de executie. Desi tanarul Bernard in varsta de doar 18 ani nu luase parte efectiva la complot, a fost condamnat la moarte pentru ca nu a denuntat conspiratia. Nici unul dintre frati nu a stiut pana in ziua decapitarii ca el urma sa fie gratiat tocmai datorita varstei  fragede. Insa a fost obligat sa asiste la decapitarea surorilor si fratelui lui dupa ce a fost in prealalbil legat de un scaun plasat in fata locului de executie. Celor doua femei li s-a taiat capul cu securea. Prima care a fost executata a fost Lucretia. Beatrice si-a spus ultima rugaciune, s-a ridicat in picioare si a exclamat: “Doamne, m-ai chemat si eu de bunavoie te urmez caci stiu ca merit mila ta!”. Multimea vuia, iar calaului i-a tremurat securea-n mana  in vreme ce Bernard a lesinat si nu a putut fi adus in simturi vreme de o jumatate de ora. Multimea blestema si se agita vociferand in vreme ce securea a fost ridicata si a separat capul de corpul scuturat de spasme. Giacomo fusese torturat pe tot parcursul drumului de la inchisoare pana in piata unde a fost si el executat. Bernard a fost condamnat sa munceasca la galerele pontificale pentru tot restul vietii sale. Rudele familiei Cenci i-au rascumparat libertatea si dupa cativa ani a fost lasat liber. Lesurile fratilor  lui au fost ingropate in fata altarului din biserica San Pietro din Montorio sub o piatra funerara pe care nu era scris nici un nume. Toate bunurile familiale au fost confiscate de catre Camera Apostolica si cumparate la un pret revoltator de mic de catre nepotul Papei Clement. Supravietuitorii familiei au revendicat procesual o parte dintre bunuri si multe dintre ele le-au fost restituite. In 1798, mormantul a fost profanat si jefuit. Destinul tinerei Beatrice nu avea cum sa nu starneasca multora emotia, curiozitatea si compasiunea, caci fusese o tanara frumoasa careia ii fusese harazit sa se nasca intr-o familie guvernata de un tata violent si incestuos, care starnise ura copiilor si dorinta de razbunare. Artistii, scriitori precum Stendhal, Shelley, Dumas si pictori deopotriva precum Guido Reni, Caravaggio, Delaroche, Artemisa Gentileschi si Moravia, au imortalizat momentul judecatii si executiei membrilor familiei Cenci. Lucrarile lor au constituit surse de inspiratie pentru regizori si actori care au rememorat pe pelicula destinul tragic al familiei Cenci cu toate implicatiile: umilintele indurate de catre Beatrice, actele de violenta suportate, revolta si maniera in care s-a impotrivit tiraniei parintelui si institutiilor statului, momentul condamnarii cu toate implicatiile psihologice si emotionale, disputele juridice, curajul dovedit in fata calaului pe cand tanara inca nu implinise varsta de 22 de ani, intrigile politice generate de interesele materiale cu privire la mostenirea familiei. Beatrice a ramas pentru italieni simbolul tineretii si frumusetii, a inocentei calcate in picioare, a rezistentei impotriva arogantei aristocratiei, o luptatoare impotriva opresiunii femeilor, o promotoare a demnitatii si independentei care si-a asumat cu mult curaj consecintele faptelor. Legenda spune ca in fiecare an, pe 11 septembrie, ea se intoarce in zorii zilei pe podul unde a fost executata, tinandu-si in brate capul.

                      Beatrice Cenci - Harriet Goodhue Hosmer 1857

Bibliografie: 

It comes on the day the tragedy of Beatrice Cenci , story by Domenico Di Cesare, 2006 .

https://www.youtube.com/watch?v=mPSfXUWvXCw

http://www.romatoday.it/blog/le-anime-di-roma/beatrice-cenci-la-storia.html

http://www.facebook.com/pages/RomaToday/41916963809

Avatarurile unei orasence traznite

Acum doi ani ne-am indragostit iremediabil de Cheile Nerei. O fi fost dragoste la prima vedere, caci atat de tare m-a ametit incat m-am intors cu o bunatate de fractura la picior din prima. Se-ntampla prin iulie, astfel incat, atunci cand m-am facut bine, trecuse demult vara. In anul urmator tot cautam motive sa ne intoarcem acolo. Ba sa vedem Cheile Susarei, ba sa vizitam satele Sasca Montana, Sasca Romana si Potoc pana cand ne-am trezit visand cu ochii deschisi la o casa de vacanta. Economiile noastre erau planificate, caci anul viitor fiica mea se marita. Nu era rost de casa, ci doar motive de joaca. Nu ma intrebati cand joaca a devenit treaba serioasa, caci am ajuns chiar sa intrebam prin sate de niscaiva case de vanzare la preturi rezonabile. O vroiam intr-un loc fabulos, mica, dar intima si dotata cu toate…avioanele: canalizare, apa trasa, WC in casa si la pret…cati bani avem in cont, dar sa ne mai si ramana cativa leuti si de prasila. Evident ca zona este super cautata, iar preturile, tine-ma, Doamne, doar desenate zerourile pe hartie, caci in cont, batea vantul. Pe-al meu l-a prins jocul. N-a spus nimic, ci doar s-a pus pe studiat anunturile online, dat telefoane…dezamagire mare, ce-i placea – nu-si permitea si uite-asa intr-o seara a fost sunat de o cucoana dintr-o agentie: “dar una cu vedere la lac nu e buna? C-are lacul si muntele chiar la picioare”. “Dar pretul???” intreaba al meu disperat. “E negociabil, daca stiti sa va tocmiti!” radea doamna de la capatul firului.”N-a fost data niciodata la vanzare, nici in ziare, nici online, ca-i e frica sa n-o sparga, prin urmare, cin’s-o cumpere???”. El nu prea s-a prins de logica discutiei, dar mie mi-au sunat clopotele Mitropoliei. 

Si-uite-asa am luat o casa frumoasa, ce-i drept, nu cu toata escadrila, doar cu cateva avioane civile: adica doua camere cu baie si bucatarie. Satul are o singura strada: pe-o parte se intinde lacul mare, pe cealalta sunt insiruite casele, una langa alta. Gradinile toate sunt in panta abrupta, caci satul e construit la poalele dealului. Dincolo de deal e lacul mic. Cica aici ar trai vreo 3000 de suflete, dar mai bine de jumatate dintre ele muncesc in  afara tarii. Pe strada sunt multi barbati, caci femeile sunt plecate peste hotare la ingrijit batrani. Faptul ca masinile Dedeman urca serpentinele pana aici e semn ca satul prospera, ca femeile trimit banii acasa si se investeste in gospodarii. Barbatii pleaca si ei la munca, dar nu asa de des ca muierile lor, nu prea au mare cautare, caci nu toti stiu meserie. Norocosi sunt tamplarii, electricienii, faiantarii si zidarii. Dar aia sunt dusi demult. Multi nu s-au mai intors de cativa ani, iar casele stau sa se pravale. Au venit timisorenii si au cumparat case, si-uite-asa au aparut vreo 184 de case de vacanta. Dar niciunii nu-si deschid firme aici sa dea de lucru la sateni: vin  incolonati vinerea seara  si pleaca duminica inapoi acasa. A noastra are numarul 185. Tot casa de vacanta, zic ei oftand. Cum banii s-au terminat cat ai zice peste, ne-am luat fortuit concediu si ne-am dus la munca. Ne-am urcat in masina si da-i bice. Eram bucurosi si putin speriati de tot ceea ce urma. Habar n-aveam atunci ca experientele aveau sa fie bifate in rafale de mitraliera. Doar ce-am parasit drumul judetean si am intrat pe cele de munte cand ne-am tarat bucurosi in spatele unei masini ce ne atinea drumul.

Dupa nici 2 km, din sens invers a venit alta masina care i-a taiat astuia fatza de-a intrat in sant. Vreme de-o luna am locuit intr-un loc in care telefoanele nu functioneaza, internetul nu exista, iar televizorul devine un accesoriu inutil. A doua zi dupa ce am semnat actele si-am devenit proprietari ne-am dus la Resita sa trecem contractul de curent pe numele nostru. Ne-am sculat cu noaptea-n cap, ne-am urcat in masina si da-i vuuuuuuup prin serpentine, dar incet, caci pe drumul ce serpuia printre munti abia incapeau simultam o masina si-o motocileta. Ei bine, schimbasem judetul, dar nu si tara. Astia toti circulau pe mijlocul drumului caci nici mai mult, nici mai putin, soferul masinii ce rula din sens invers mai sa-l pupe pe al meu din mers. La Enel am ajuns la 9.00. Deja coada formata, 6 numere in fatza noastra. Stat la coada o ora si jumatate; nervii intinsi la maxim. Din 6 ghisee, se lucra la doua: o tanti care se uita la monitor si se-ntreba ce dracu cauta un martian pe biroul ei? Din 5 in 5 minute striga:”Ionele, hai o tarica pan’acilea”. Ala era cel de-al doilea angajat care lucra. Mai erau doua sefe, fiecare din ele avand in subordine cate unul dintre cei doi. Ele erau responsabile cu pus stampilele dupa ce in prealabil fiecare trebuia sa le povesteasca in detaliu ce a vrut fiecare fraier sosit cu jalba in protap. Dupa 2 ore am vrut sa ii omor pe toti. Al meu m-a expediat rapid in masina:”Draga, asa e la bugetari. Se sta la coada.” Stia el ce stia, caci e din tagma lor. Nu m-a arestat nimeni. Si nici masina n-am condus-o caci mi-a fost frica sa ma urc la volan fara asigurare de viata. A plouat aproape tot timpul. Ma uitam pe geam si ma gandeam: impart cu voi ploaia. Cu galeata. Si norii. Cu balotul. Si vantul. Cu metrul. O lume intreaga se desfasura dincolo de geam, in casa era totul cu fundu-n sus. Neputincioasa sa fac curatenie. Cateva zile ploaia a spalat obrazul lumii si-a cedat, intr-un final, locul unor raze anemice de soare.

Sus pe cer, drept consolare, Atotputernicul ne-a aruncat un curcubeu. Incet-incet, vremea s-a facut frumoasa, iar in curte a inceput nebunia. Scos mobila, spalat covoare, vopsit geamuri, usi… Pe zidurile de piatra soparlele alergau ca la maraton. Nu vreti sa stiti ce bogatie de gandaci de toate formele si culorile. Spre seara au aparut liliecii la vanatoare de insecte. Un uliu statea lemn in copac pana se zburatacea prin praf vreo gaina. Glont venea in picaj, o lua in gheare si-o-nvata sa zboare. 

Starcul, pitit intre trestii, nici macar nu respira. Statuie statea cu orele pana cand uliul parasea perimetrul si se muta in zone mai animate. Dupa ploaie broaste uriase si grase se piteau printre pietre. Parca eram la gradina zoologica si urma sa rup bilete. Intr-o noapte au inceput sa latre cainii. Lasasem de cu zi niscaiva corpuri proaspat vopsite afara la uscat. M-am ridicat in fund si m-am gandit: hotii! Au intrat hotii sa imi fure mobila! In curte, harmalaie mare, vacarm. M-am uitat pe geam: ploaie de stele. Lacul mare, nemiscat in intuneric. Nici padurea nu isi misca frunza. Lumea incremenise in noapte in vreme ce eu scrutam cu privirea un petic de gradina. Al meu dormea dus, sforaind usor. L-am zgaltait in vreme ce ii spuneam ca suntem pradati! c-au navalit hotii! S-a intors pe cealalta parte si mi-a zis: “ai visat. Culca-te la loc”. Cu o seara inainte il trezisem din acelasi motiv. Vacile pasteau iarba din fatza casei, iar cainii latrau in delir. A doua zi m-am trezit cu ochii-n punga. 

In curte, un vecin milos se lupta cu un cal zdravan in gradina de pe coasta dealului. Sarise prostul gardul si venise de-a berbeleacul pana jos, langa casa, proptind gardul. Bine ca nu ne-am trezit cu el in pat, mi-am zis in gand, gandindu-ma la al meu.  Ca prin minune, n-a patit nimic, dar abia-abia l-am scos pe poarta afara. Seara i-am zis lui barbata-miu: “in noaptea asta astept mistretul, ce naiba, sa-nvatam sa traim periculos.” In sat toata lumea imi zicea “doamna”. In primele zile tot intorceam capul pana m-am dumirit ca aia eram eu. Am inteles din prima ca, pentru sateni, doamna era sinonim cu straina. Dupa o saptamana ma intrebau de sanatate, mi-aduceau nuci, mere, struguri si am inteles ca am fost primiti in comunitate. Vecinii isi faceau drum prin fatza casei si deseori cand aveam nevoie de ajutor ne trezeam cu cate unul in ograda sa puna umarul la carat un corp de mobila sau sa tina scara. Nu mai mergeam la piata, ci venea piata la noi: si laptele proaspat muls, si ouale de gaina, si carnea de pui. Batranele m-au initiat in supersitii: matura sa nu fie pusa cu coada in sus, ci in jos, ca dracului nu-i place sa faca ordine si cand vede matura ocoleste casa. Sa stergi cu o carpa moale oglinda agatata in cui, caci riscul sa o spargi e mult mai mic decat data jos de pe perete. Oglinda sparta aduce ghinion in casa vreme de 7 ani. Sa nu tai nucul din gradina caci aduce moartea unui membru din familie. Intr-o zi ma vaitam ca nu pot sa scot mirosul statut din casa si iata ce m-a invatat vecina din stanga casei: sa cumpar o portocala cu codita, cu coaja frumoasa si lucioasa, care sa fie tare cand o iei in palma. Sa infigi cuisoare lasand spatiu intre ele, astfel incat portocala sa se poata zbarci cu timpul. Sa leg o panglica de codita si sa o atarn de lustra din casa. Cica ar fi buna si pentru vraji de dragoste daca se pun cuisoarele in forma de inimioare. Cand merg la oras imi cumpar o lada! De portocale. Si-un kil de cuisoare! Baba asta e tare frumoasa in nebunia varstei ei caci ma invata sa fac farmece de dragoste pentru barbatul meu. Cica sa umplu o perna cu dafin pentru vise placute, cu hamei pentru sanatate si cu cimbru sa alunge tristetea si supararea. N-am incercat, caci n-aveam atatea foi de dafin si cimbru cat sa umplu perna, cat despre hamei, habar n-aveam cum arata. Cine stie? Poate umplu un saculet. Pana se prinde-al meu si m-alearga o tura prin batatura! In dreapta casei locuieste o ucrainianca. Femeie de femeie: bea 10 beri pe zi si n-are nici pe dracul. Si canta in ruseste niste cantece de jale… Dupa vreo 5 beri barbata-su e muci. La ei fiecare zi e sarbatoare si banii pe care ii castiga in Italia muncind pe branci sunt risipiti pe bautura in tara. 

Intr-o dimineata, cand am iesit in curte, in fatza usii statea un caine. Mic, lanos, frumos, o jucarie vie. La gat ii atarna un lant gros. Cand ne-am privit a fost dragoste la prima vedere. I-am zis Jacky. L-am spalat, l-am hranit, ne-am jucat si, in vreme ce parlamentam cu-al meu sa il adopte, a venit stapanul si l-a luat. Il cautase cu orele, fugise de-acasa unde avea treaba: sa pazeasca oile, vacile si porcul. Dormea in grajd cu bovinele, la mine-n babatura era rege: satul, alintat si coafat. Stapanul a plecat cu el si a lasat un gol. A doua zi dis de dimineata l-am gasit iarasi in fatza usii: a latrat cu bucurie si mi-a sarit in brate. Apoi s-a ascuns sub o tufa de iasomie. Cand stapanul a venit glont la poarta mea, blegul mic s-a ascuns mai abitir sub verdeata si l-a latrat cat l-au tinut bojocii. A ras si stapanul, suparat ca nu-i mai pazea nimeni porcul sus pe deal. De-atunci a venit in fiecare zi, tragand lantul gros prin praful de pe drum si-n fiecare seara era luat pe sus inapoi. Nimeni nu-l mai cauta, caci toti stiau unde e: pitit sub tufa mea de iasomie. 

Intr-o zi ne-am dus pana la lacul mic, cel din spatele gradinii, si mare ne-a fost mirarea sa vedem un cerb cu o coroana bogata. Pana sa scoatem telefoanele si-i facem poza, a facut doua salturi si s-a pierdut in desis. Satenii spuneau ca in curand lupii vor da roata la stanele cu oi. Pescarii nu mai prindeau nimic in navod, iar padurea devenea pe zi ce trece tot mai aramie. Uite-asa a trecut o luna, cu experiente inedite, de-acum gata cu atmosfera bucolica, ne-am intors deja acasa. La munca de maine! Bine te-am regasit, Timisoara. Dupa o luna petrecuta prin coclauri, puteai sa ma intampini cu putin soare. 

Istoria unui destin personal si destinul istoric al unei tari

“In my heart I know the truth, but my mind cannot accepte the reality of what this all means” (In sufletul meu stiam adevarul, dar mintea nu putea sa accepte realitatea a celor intamplate).

Va spune ceva numele Loung Ung? Aceasta autoare, activista si promotoare a drepturilor civile s-a nascut in anul 1970 in Cambodgia si avea 5 ani cand Khmerii Rosii au invadat orasul natal Phnom Penh. Patru ani mai tarziu, peste 2 milioane de cambodgieni din toti cei 7 milioane cat avea statul erau ucisi de catre armatele Khmerilor Rosii. Printre victimele regimului s-au numarat parintii, 2 dintre surorile ei si alte 20 de rude apropiate. Tatal se nascuse in 1931 in provincia Kampong Cham, iar mama vazuse lumina zilei in China si se mutase cu familia in Cambodgia pe cand era inca mica. Cei doi s-au casatorit impotriva vointei familiei mamei, intemeindu-si un camin si traind intr-un apartament din Phnom Penh. Tatal a fost recrutat in politia militara devenind ofiter de rang inalt in guvernul Lon Nol, in vreme ce mama a ramas sa se ingrijeasca de copii si gospodarie. Nu erau saraci: detineau doua masini si un camion, aveau telefon in casa, o cada de fier si apa trasa. Mama era ajutata la treburile casnice de o servitoare. Pana in 1975, familia a fost fericita si a dus o viata normala cu toate ca viata sociala a tarii se schimbase inca din anul 1960, cand politicile de stanga ale printului Norodom Sihanouk tinusera tara departe de haosul care cuprinsese tarile vecine precum Laosul si Vietnamul de sud. Cinci ani mai tarziu, printul avea sa rupa legaturile diplomatice cu America si sa se orienteze catre China si URSS, solicitand asistenta militara si economica, incalcand astfel statutul de neutralitate al Cambodgiei. El a pierdut alegerile in favoarea conservatorilor si a familiei regale Sisowath, vechi dusmani ai lui Sihanouk. Tensiunile sociale au creat un mediu propice dezvoltarii comunismului in zonele rurale, favorizand izbucnirea revoltelor in zona Battambang si a marcat uciderea a sute de tarani si pustiirea zecilor de sate, fapt care a dus la inrolarea benevola a mii de oameni in armata partidului comunist, denumita de Sihanouk Khmerii Rosii. In 1969, trupele americane au bombardat Base Area lansand peste 108.000 de tone de bombe in estul tarii, dar Hanoiul n-a spus nimic despre aceste atacuri ca sa nu fie obligat sa recunoasca prezenta trupelor sale pe teritoriul altui stat, atacuri ramase secrete inclusiv Congresului american si opiniei publice pana in anul 1973. In 1970, printul avea sa fie detronat, iar tara sa fie condusa de un presedinte ales, iar taranii sa isi verse furia pe etnia vietnameza. Revenirea lui Sihanouk alaturi de Khmerii Rosii avea sa arunce tara iar in razboi si sa proclame pe 9 octombrie Republica Khmerilor. Ofiterii partidului comunist erau lacomi si corupti, delapidand fondurile de solda, vanzand armament pe piata neagra, insusindu-si alocatiile ratiilor alimentare in vreme ce oamenii mureau de foame, iar soldatii de rand ingrosau randurile dezertorilor. In 1973 a fost semnat acordul de pace de la Paris, dar Khmerii Rosii au continuat lupta, cu toate ca fortele americane bombardau tara obligandu-i sa se retraga in zonele rurale si slabindu-le forta atacurilor. Dar poporul deja resimtise din plin fanatismul si efectele violentei fara precedent ale khmerilor. Acestia impuneau mutarea cu forta a sate intregi, executarea celor care nu se supuneau ordinelor, interzicerea religiei, uciderea calugarilor, abandonarea traditiilor si obiceiurilor maritale, inlocuind viata tihnita cu stari de teroare. Ei erau condusi de doi membrii fanatici: Pol Pot si Son Sen care credeau ca statul trebuie sa fie distrus complet si recladit, trecand tara prin focul unei revolutii sociale totale. Cei doi au condus Cambodgia intre 1975 si 1979, ramanand in istorie pentru genocidul care a decimat tara. Reformele agricole au dus la instalarea generalizata a foamei, iar lipsa serviciilor medicale a dus la moartea a mii de oameni. In timpul kmerilor au avut loc executii si forme de tortura de o brutalitate greu de imaginat. Cambodgia de astazi inca tresare la amintirea tuturor acestor atrocitati, dar incearca sa isi asume istoria tragand invataminte din faptele trecute. Cand Kmerii Rosii au invadat capitala, Loung se juca afara. Tatal, intuind pericolul iminent, si-a urcat familia in camion si au luat drumul exilului impreuna cu alti locuitori din capitala, hartuiti de catre armatele khmere care ii urmareau. Multi dintre ei au murit de foame si boli, incercand sa isi ascunda identitatea si sa scape de haituitori. O parte dintre membrii familiei au fost mutati fortat intr-o alta zona si pusi la munci silnice, iar unii dintre ei au disparut in conditii ramase neelucidate pana astazi: mama si surorile ei au fost luate de catre soldatii khmeri, tatal a disparut, doar fratele ei Meng a supravietuit si s-a casatorit cu frumoasa Eang. Cei doi au conceput un plan sa plece in Thailanda si de acolo in America, luand-o cu ei si pe Loung in varsta de 9 ani. Ei au ajuns fraudulos in Vietnam cu o barca de pescuit, iar de acolo au plecat in Thailanda si ulterior in Statele Unite. In 1980, Loung impreuna cu fratele ei mai mare, Meng, si sotia acestuia au reusit sa emigreze in America. Cei doi soti au invatat engleza si s-au angajat, reusind sa o inscrie pe Loung la scoala. In 1989 a absolvit studiile si s-a decis sa devina activista. Tot cam pe atunci, mezinul familiei, Kim, a ajuns si el in America, iar putinii membri ramasi in viata s-au reunit. Dupa 15 ani de exil, s-au reintors in tara natala si au aflat ca multe rude au cazut victime ale genocidului. Trecusera ani in care pachetele cu mancare si haine luasera drumul catre tara natala si nu aveau nici cea mai vaga idee daca intrasera sau nu in posesia rudelor aflate inca in viata. Incepand cu anul 1995, Loung a efectuat peste 30 de vizite in Cambodgia incercand sa sprijine prin actiunile sale umanitare femeile - victime ale violentei domestice, copiii soldatilor ucisi in lupta cu khmerii rosii, victimele umane ale campurilor minate, sustinand nenumarate conferinte in care aducea in atentia lumii traumele unui popor aflat in convalescenta dupa razboi. In 2013, Loung a scris scenariul unui film, “Girl Rising”, in care povestea istoria a noua tinere extraordinare care traiau in noua tari diferite, dar care impartaseau experiente traumatizante: fie au fost fortate sa se casatoreasca, fie traiau intr-o forma de sclavie domestica, ori erau victimele traficului de persoane sau ale violentelor conjugale. Loung a adus in background importanta educatiei si puterea ei de a schimba, in particular, mentalitati obosite si, in general, lumea. Rolurile au fost interpretate de nume celebre ale cinematografiei precum Salma Hayek, Cate Blanchett, Anna Hathaway, Alicia Keys, Meryl Streep, Kerry Washington, Selena Gomez si Priyanka Chopra. 

Loung a scris nenumarate alte carti in care si-a asternut memoriile si a povestit traumele copilariei si adolescentei sale: “First They Killed My Father:A Daughter of Cambodgia Remembers”, “Lulu in the Sky” si “Lucky Child” fiind incluse in multe din programele scolare la nivel international si publicate in peste 14 state, traduse in limbile: engleza, germana, franceza, italiana, norvegiana, daneza, spaniola si japoneza. Prima carte povesteste traumele copilariei in care spiritul liber nu a putut fi subjugat de catre tirania Khmerilor Rosii. Ca viata isi urmeaza parcursul indiferent de ce esti obligat sa simti si sa traiesti, dandu-ti forta sa inveti sa supravietuiesti. Revenind la un citat din cartea ei, iata cum descrie o intamplare dintr-o zi banala a copilariei sale din vremea razboiului care a distrus o tara si a marcat destine a milioane de compatrioti:

“Trebuie sa merg la toaleta” i-am zis mamei dupa cina.

“Mergi in padure”

“Unde?”

“Unde vrei. Asteapta sa iti aduc hartie.” Mama s-a dus si s-a intors cu o bucata de hartie in mana. Mie nu mi-a venit sa cred ochilor cand am vazut bucata de hartie pe care o tinea in mana si i-am zis: “Mama, dar sunt bani. Nu pot sa folosesc banii.”

“Foloseste-i, oricum nu ne mai sunt de nici un folos”.

Intr-o lume nebuna, viata obisnuita nu-si mai gaseste rostul. Cineva care nu traieste teroarea nu poate sa inteleaga frica si umilinta si nici nu poate accepta migratia popoarelor al caror trai a fost pur si simplu pulverizat. Cand mintea noastra nu poate sa cuprinda logica existentei umane, incercati sa va puneti pret de o secunda in locul victimelor. Cati dintre noi am rezista? Sau cati dintre noi nu ne-am lua destinul in brate incercand sa supravietuim?
Asta imi aminteste de un citat care apartine lui Alexander Graham Bell care spunea asa: "When one door closes another door opens, but we look so long and so regreatfully upon the closed door that we do not see the ones which opens for us." (Cand o usa se inchide, alta se deschide, dar privim atat de lung si cu atata regret la usa inchisa incat nu o vedem pe aceea care ni s-a deschis).

Planul de vacanta Salzkammergut

Dupa cum va povesteam in materialele prezentate, noi am ales in acest an sa calatorim de-a lungul traseului turistic Austrian Romantic Road pana in zona Salzkammergut, un taram situat la congruenta celor trei landuri: Upper Austria, Styria si Salzburgland. 

Drumul a inceput la Viena si sa terminat nu departe de Salzburg, insumand aproximativ 360 de km, iar de-a lungul traseului am intalnit o salba de castele, palate, abatii, lacuri, pesteri, formatiuni muntoase, hanuri, muzee si orase medievale de o frumusete greu de descris in cuvinte. Pe acest traseu s-au aflat odinioara vechile drumuri romane, de-a lungul carora au fost ridicate fortarete, apeducte, in jurul lor dezvoltandu-se orasele Wels, Enns, Krems, Durstein si  multe altele. Calugarii benedictini au construit in celebra Vale Wachau si nu numai manastiri, abatii, au dezvoltat centre de cultura si si-au exercitat puterea economica, etalandu-si averile agonisite din avicultura sau taxele de navigatie pe Dunare. 

Cea mai frumoasa portiune este cuprinsa intre Krems si Melk, pe o distanta de 50 de km, insumand peste 5000 de monumente istorice. Pentru cei care planuiti o excursie de weekend e bine sa parcurgeti drumul ducandu-va pe unul dintre malurile Dunarii si sa va intoarceti pe celalalt. Puteti merge cu masina, cu trebul, cu vaporul sau pur si simplu cu bicicleta. Pentru cei care mergeti cu masina proprie, setati ca GPS-ul sa nu va scoata la autostrada, ci pe unul dintre drumurile nationale marcate S sau B, urmand sa tineti de indicatoarele Romantic Road de culoare maro. 

Salzkammergut este o zona muntoasa superba cu peste 70 de lacuri glaciare dintre care noi am vazut: Mondsee, Wolfgagnsee, Attersee, Gossausee,

Grunglsee, Toplitzsee, Kammersee, Haldstattersee, toate  formate de-a lungul raului Traum, unul dintre afluentii Dunarii. 

Ea este formata din alte zece zone mai mici: Almtal, Attergau, Attersee, Bad ischl, Traunsee, Wolfgangsee, Dachstein, Mondsee, Fuschlsee si Ausserland, fiind aria turismului ecologic unde regulile si legile mediului sunt respectate cu strictete. De aici au fost adusi in sec 17 o parte dintre locuitorii regiunii in Transilvania.  

Numele de Salzkammergut deriva din Administratia Imperiala a Minelor Saline este cautata pentru peisajele ei extraordinare. Aici se practica sporturi nautice, ski, drumetii si ciclism, dar si calaria, golful cricketul si alte sporturi.

Iata traseul urmat de noi:

1. Wien – KORNEUBURG, 28 km, Castelul Kreuzenstein, adresa:2100 Leobendorf near Korneuburg; Kreuzensteiner strasse , Burg Kreuzenstein; orar 10.00-16.00, 10 eur/persoana;

2. Korneuburg - KLOSTERNEUBURG: 23 km - Manastirea Klosterneuburg, adresa: Stiftplatz 1 Klosterneuburg, orar: 10.00-17.00;

3. Klosterneuburg – TULLN AN DER DONAU, 23 km, doar trecem, fara oprire;

4. Tulln an der Donau – KREMS 41 km, fara oprire;

5. Krems – SPITZ, 19 km, Hinterhaus Castle,adresa Auf der wehr,Spitz ; 15 eur/persoana;

6. Spitz – MELK, 19 km, fara oprire;

7. Melk – Schallaburg, 5 km:

a) Renaissanceschloss Schallaburg, adresă: Schallaburg 1, 3382, orar  9.00-17.00; family ticket – 18 eur sau 10 eur/persoana;

b) Mörwald Grafenegg Castle, 3485 Grafenegg 12 Schallaburg – Melk, 10 km, hotel

c) Schloss Schonbuhel, adresa Melk District; Marktgemeinde Schonbuhel Nr.48, 3642 Schönbühel-Aggsbach sau Aggsbach-Dorf 48, 3642, Austria

d) Artstetten Castle, adresa: Schlosspl. 1, 3661 Artstetten;

e) Lieben Castle.

8. Melk – YBBS, 23km, fara oprire;

9. Ybbs – WIESELBURG, 9 km, de facut un tur rapid;

10. Wieselburg – AMSTETTEN, 29km, de facut un tur rapid; de la Ybbs, Amstetten, Mostviertel si pana la Waidhofen ("Oraşul turnurilor "), se afla constructii medievale de aparare, biserici baroce, stradute romantice si piete cu deschidere mare.

11. Amstetten – ST.PETER, 23 km; fara oprire;

12. St Peter- STEYER, 18km, oras medieval cu:

a) Lamberg Castle, adresa: Berggasse 2, A-4400 Steyr, 9 Eur/pers

b) Castel Vogelsang, adresa: Preuenhueberstraße 14, 4400 Steyr;

13. Steyer – BAD HALL, 18km, statiune termala, fara oprire;

14. Bad Hall – KREMSMUNSTER, 8km, Kremsmünster Abbey adresa: Stift 1, 455 Kremsmunster;

15.  Kremunster – VORCHDORF, 21km, in trecere fara oprire;

16. Vorchdorf – SCHARNSTEIN IM AMSTAL, 18 km, fara oprire;

17. Scharnstein – GMUNDEN, 15 km, cu:

a) Schloss Ort- Ort 1, 4810 Gmunden; orar 10.00-17.00, 3 eur/persoana;

b) Castle Weyer adresa Karl Jos. v. Frey-Gasse 27, 4810 Gmunden,

c) croaziera cu vaporul,

d) Rathaus si fantana ceramica Salztragerbrunnen; fabricile de ceramica;

18. Gmunden – TRAUKIRCHEN,11 km, fara oprire;

19. Traunkirchen – HALLSTATT, 42 de km fara oprire. 

Locul de cazare pentru intreg sejurul a fost stabilit la Hallstatt, iar de aici am mers la:

a) Salzburg –Mautendorf, 117 km,  unde am vizitat:

* Mautendorf Castle, adresa 5570 Mautendorf, 9.30-17.30;

* Schloss Hellbrunn, Furstenweg 37, Salzburg

b) Hallstatt – Werfen, 67 km, Castelul Hohenwerfen, adresa Burgstrasse 2, Werfen, deschid de la 9.00-17.00, LUNEA INCHIS, pret: cu funicular 13.5 euro/persoana, fara- 11 euro/persoana.

c) Hallstatt – Bad Ischl, 20km, Vila Kaiser,adresa Jainzen 38, 4820 Bad Ischl, orar: 9.30-17.00, tarife: doar parcul – 4.5 euro/persoana, parcul si muzeul fotografiilor – 6.5 euro/persoana, parc si Kaiservilla 13.50 eur/persoana, toate 3 – 19 eur/persoana.

d) Hallstatt – lacul si statiunile St Wolfgang am Wolfgangsee, 34km, si 

St Gilgen; cei interesati pot face un drum cu Schafbergbahn (tren cu locomotiva cu aburi sau trenuletul cu cremaliera), care urca pana la cota 1796m de unde pot fi admirate lacurile Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Zellersee, adresa: Markt 35, 5360, St Wolfgang ; pt orar si pret vezi printul.

e) Hallstatt – Obertraun, 4.5 km cu:

**pesterile de gheata de la Dachstein (pestera gigant) cu telecabina pana la 1800m si – OPTIONAL!!!! - tot circuitul adică vizitarea celor 2 pesteri pe munte (Ice Cave si Mammuthole) si una la poalele lui (Krippenstein sau Pestera muzicala), inclusiv urcatul cu cele 3 telecabine 49 Eur/persoana la care se primesc reduceri substantiale. Pestera Koppenbruller (pestera muzicala) este cea mai riscanta dintre toate 3: pestera gigant, pestera mamut si pestera muzicala;

** urcatul la 2110m la „Five Fingers“ ( adresa Winkl, 4831) de unde se vad lacul Hallstatt, satul Obertraun, ghetarul Dachstein si muntii. Drumul pană la 5 Fingers este bun, nu este asfaltat dar este un peitriș bătătorit. Drumul este lin la început dar spre sfîrșit este mai anevoios, de aceea pe tot traseul se găsesc bancuțe pentru a mai putea face ceva pauze – vezi print!

**“World Heritage Helix” o spirală din metal care îți oferă de asemenea o priveliște superbă. În capătul spiralei adminstratori locului au amplasat pe un suport un aparat foto cu ajutorul căruia se pot face fotografi care după aceea pot fi descărcate de pe siteul următor: http://fp21.it-wms.com/archive/archive.php?cam=1

f) cel mai frumos lac, Gosausee,

g) plimbare pe 3 lacuri Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee, pe uprimul croaziera cu vaporasul si cel de-al doilea cu o lotca cu motor. La ultimul lac se poate ajunge pe o poteca prin padure mergand circa 5 minute pe jos, iar intre Grundlsee si Toplitzsee este o poteca turistica (circa 20 min sau cu trasura 4 euro).

h) Hallstatt – Bad Durrnberg, 68km, langa Hallein, cea mai veche mina de sare din lume cu trenuletul de mare viteza si 3 tobogane,  pestera Salt Mine Hallein, 19 euro/persoana; orar 9.00-17.00. Turul dureaza 70 de minute; mina nu se viziteaza fara ghid. Este necesar sa ajungi cu 15 minute inainte de inceperea turului.

i) satul celtic, adresa: Ramsaustrabe 3, 5422, Bad Durrnberg;

j) Hallstatt – Bone House - in incinta curtii bisericii catolice – 1.5 eur/persoana impreuna cu lacul si cea mai veche mina de sare. Plimbare pe lac o ora, 7.5 eur/persoana.

K) lacul Mondsee si orasul;

La intoarcere, iubitorii de natura pot opta traseul prin Transalpina care trece prin

Popasul Hochtor si localitatea Hochkar. Astfel veti putea vizita si localitatea

Mariazell cu unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din Austria.

Noi am ales varianta Romantic Road si am vizitat castelele Lieben, 

Artstetten si palatul Laxenburg.

Pentru toti cei care veti ajunge aici, NU UITATI de Salzkammergut Card care va oferta reduceri de pana la 30%  si poate fi cumparat din orice birou de turism, sau il primiti din acelasi loc GRATUIT pentru mai mult de 3 nopti cazare. 

De asemenea, pentru mai putin de 3 nopti cazare veti primi GRATUIT un card cu reduceri pentru obiectivele din localitatea unde aveti rezervarile facute. Cardul este valid timp de 21 de zile din momentul inceperii sejurului, iar discount-urile se acorda nominal, pentru fiecare persoana in parte, el nefiind transferabil. Veti primi brosuri in care vi se vor detalia obiectivele turistice si locurile in care beneficiati de aceste reduceri.

Noi am facut rezervarile in iarna, special ca preturile de cazare sa nu fie foarte mari, iar efortul bugetar foarte mare. Casarea a costat 100 de euro/noapte pentru 2 persoane si am avut: dormitor cu pat matrimonial, chicineta, balcon cu pat de o persoana, baie mare cu dus, hol cu dressing. Am mancat in camera si am gatit chestii frugale. Magazinele erau in apropierea hotelului. Cu motorina, mancare si intrari la obiectivele turistice am mai cheltuit alti 700 de euro. Buget total 1500 euro! Pentru noi este un lucru obligatoriu sa cumparam bilete iarna cand cererea nu este mare si sa le achitam tot atunci, astfel incat sa nu murim incet si sigur cand plecam in concediu. Spre disperarea doamnelor, NU am facut nici un fel de alte cumparaturi si nici nu am umblat prin magazine. Am rezistat eroic oricaror tentatii de acest gen si inca mai traiesc! :))

Sper sa va ajute planul meu de vacanta sa va creati propriile voastre amintiri si sa imi povestiti si mie experientele voastre inedite. 

Ceea ce m-a impresionat pe mine:

- atitudinea impecala a tuturor celor care lucreaza in turism fata de oaspetii veniti din toate tarile si continentele;

- faptul ca a fost reinventat costumul national traditional austriac, fiind obligatoriu de purtat de catre toti cei care intra in contact direct cu turistii;

- ca austriecii tineri si batrani au recapatat placerea de a-l purta pe strada ca semn de mandrie nationala si au impulsionat si turistii sa faca acelasi lucru cu porturile lor nationale (am vazut pe strada italience, chinezoaice si japoneze in port national! O nebunie!!!!). Mi-a parut rau ca anu am avut si eu un costum popular sa promovez Romania!

- ca la 2450 de metri un nene de la salubrizare mergea cu sacul in mana zeci de km pe munte ca sa aduce chistoacele de tigari. Pe el l-am vazut, chistoacele nu! Dar el insista sa adune gunoiul care nu exista in varf de munte pentru ca asta era treaba lui;

- ca Austria arata ca si cand renovarea si restaurarea arhitecturala s-ar fi incheiat ieri, iar turistii ar avea sansa sa viziteze toate aceste minunate locatii chiar de a doua zi!;

- ca au sosele excelente inclusiv in coclauri, pe varf de munte;

- ca nu vezi fir de buruiana, indiferent ca esti pe autostrada sau pe sosele de tara.

Sunt cateva exemple, fara pretentia de a le fi epuizat. Cel mai bine, mergeti si vedeti cu ochii vostri. Odata si-odata va veni valul pana in Romania! Va spun eu, n-avem cum sa scapam!