Five Fingers Platform

Ne mai ramasesera doua zile de vacanta. Intotdeauna cand trec de jumatate, mie imi pica fata si-mi fac de fiecare data AMR-ul. Deja bucuria diminetilor se transforma in tristete resemnata, intr-un inevitabil acceptat. De parca ar vrea sa compenseze, vremea ne daruia zile frumoase si insorite. Pana ce si Opel-ul parca se misca mai cu viata pe drumurile incarcate cu serpentine. Lasasem acest ultim traseu spre sfarsit pentru ca inca nu ma decisesem daca sa ignor sau nu ruptura de menisc si sa risc sa ma aventurez in inima ghetarilor Dachstein sau nu. Al meu tot batea apropo-uri ca ar trebui sa imi menajez piciorul daca nu vreau sa ajung in spital in Austria, in loc sa ma duc de bunavoie in Romania. M-am cam perpelit toata noaptea si, desi decisesem sa risc, intr-un final am ales sa fiu precauta. Citisem ca se formau cozi interminable ca sa poti urca pana in varf, asa ca am cazut de comun acord sa plecam de dimineata pana nu luau turistii cu asalt toate casele de bilete. Doar eram la o aruncatura de bat de Obertraum, mai exact la 4 km. Am pornit la drum in jur de ora 8.30, cand gazdele noastre se grabeau si ele sa urce in masina. Isi propusesera sa escaladeze muntele ca sa stranga flori intr-o poiana cocotata in nori. Noi nu eram atat de temerari, aveam de gand sa urcam cu telefericul cat de sus se putea. Fusesem averizati sa nu lasam masina in prima parcare pentru ca aveam cam mult de mers pe jos, in plus, chiar in fata statiei de teleferic exista o alta mult mai mare in care era imposibil sa nu gasim loc. Gratuit. 

Drumul spre teleferic era semnalizat cu o cabina veche de teleferic amplasata chiar in intersectia localitatii, prin urmare era imposibil de ratat. Cand am facut dreapta de la Hallstatt, drumul serpuia printre paduri in serpentine cuminti. 

In fata ghiseelor de la casele de bilete eram doar cativa, sa zicem vreo 30 de persoane asteptam sa urcam in cabina. Biletul pana la platforma costa 28.60 euro, cel pentru pesteri si platforma 41.90 euro/persoana. Cardul Salzkammergut ne-a oferit o reducere substantiala si am platit pana in 20 de euro /persoana. Intre cele doua optiuni sunt si altele, cu pesteri la alegere. Ofertele lor turistice sunt oricum de neegalat deoarece pun la dispozitie fel si fel de oportunitati pentru familii formate din parinti si mai multi copii sau un parinte insotit de un numar de copii. Renuntasem la pesteri cand ma trezisem si inca imi parea rau. Dupa ce escaladasem potecile pe munte zilele trecute ma cam deranja genunchiul si am crezut ca ignorandu-l va si trece durerea de la sine. N-a fost sa fie si, din cand in cand, pulsatiile lui ma atentionau: sunt aici, degeaba ma ignori, am sa te-ntep pana cand o sa iti amintesti de mine! Ca sa ajungeti pe platoul Dachstein trebuie sa urcati in Gletcherbahn sau Glaciar Lift.

Traseul este spectaculos, mai cu seama ca nu exista stalpi intermediari intre cele doua statii, iar formatiunile stancoase destul de abrupte. Sunt momente in care, versantul fiind taiat pe verticala, ai strania impresie ca telecabina se duce direct in stanci.

Pentru turistii din Romania pretul biletului poate parea cam scump, dar Salzkammergutcard sare cu reduceri considerabile, iar traseul merita toti banii. In plus, nu veniti aici in fiecare an, prin urmare, merge o data. Dar trebuie sa stiti ca reducerea vi se aplica tot o singura data! Cei care n-au probleme de sanatate pot avea o zi plina de experiente frumoase. Pot cobori la Schonbergalm (prima statie) si pot  vizita Pestera Gigant si Pestera Mamutilor, sau pot opta la coborare pentru Pestera Cantatoare, pot de asemenea urca pana la Five Fingers si World Heritage Hellix sau la Shark.  Am urcat in prima cabina care a facut o prima escala unde cei care vizitau pesterile Ice Cave si Mammuthole au coborat. Stiam ca in ambele pesteri se coboara pana in inima ghetarilor si ca sunt portiuni destul de abrupte si alunecoase, dar, renuntand, am pierdut si calatoria cu trenul de mare viteza, jocurile de lumini si muzica, inclusiv coborarea in inima pesterii mamut. Ice Cave este o lume in sine, o incursiune intr-o poveste de gheata, avand mai multe denumiri mai putin oficiale: Gralsburg, Parsivaldom sau King Arthur’s Cathedaral. In interior sunt formatiuni din gheata ca niste adevarate sculpturi, puse in valoare de jocuri de lumini care danseaza pe muzica gotica. Aici se desfasoara anual Musical Ice Concerts, sustinut de catre artisti invitati din intreaga lume. Mammut Cave se intinde de-a lungul unui labirint pe 70 de km, dezvaluind pesteri gigantice, impresionante formatiuni din piatra, prezentate intr-un spectacol inedit de umbre si lumini. Noi am luat cel de-al doilea teleferic si ne-am dus pana pe creasta muntelui. Cand am iesit din statia telefericului am dat cu ochii de ghetari. 

Aerul te lovea in cap, atat de curat era. De la statie aveam de urcat cam 20 de minute pana la platforma, pe o carare din pamant tasat si lata cam de 2.5m.

Peisajul era de-o frumusete incredibila: intr-o parte se vedeau ghetarii, in cealalta se zarea Hallstattersee si orasul in forma miniaturala. 

Pe traseu se aflau bancute sau locuri special amenajate pentru odihna, inclusiv o mica biserica de lemn.

Privelistea de la nivelul platformei aflata la o inaltime de 2450 de metri este pur si simplu naucitoare. 

Aceasta este considerata a fi cea mai spectaculoasa platforma panoramica din Alpi. Cele 5 structuri metalice au podelele fie din grilaje metalice, fie din sticla, iar sub picioare ti se casca haul. Prapastia cred ca are vreo 4-500 de metri. De aici se vad roata varfurile Alpilor austrieci inalte de peste 3000m. Pe un panou sunt indicate numele si inaltimea formatiunilor muntoase, de aici fiind vizibil prin telescop cel mai inalt varf al Austriei, Glossglockner – 3798 de metri, aflat la vreo 100 de km distanta.

La intoarcere ne-am oprit la Welterbespirale (World Heritage Helix), o alta constructie panoramica unde te poti odihni si ti se fac poze fara sa stii. Numai cei care cunosc secretele constructiei stiu ca ele pot fi descarcate de pe net (http://fp21.it-wms.com/archive/archive.php?cam=1), partea proasta e ca tot incercasem sa inteleg mecanismul prin care se facea poza, in vreme ce al meu zambea la soare asa ca fotografia a iesit intr-un mare fel.  

Aceasta constructie metalica in spirala este dotata cu banci de lemn si placute explicative cu privire la distantele dintre locatie si zone importante de pe glob. De acolo imi propusesem sa cobor pana la Dachstein Shark, o constructie metalica in forma de rechin, aflata la vreo 30 de minute de cea de-a doua statie de teleferic. 

Deja genunchiul meu facea figuri, motiv pentru care nu ne-am dus nici cu telescaunul, nici pe jos. Urcasem suficient de mult astfel incat sa il deranjez si n-avea nici un fel de retinere sa imi aminteasca asta la fiecare pas.

Trebuie stiut faptul ca de la statia doi se poate merge pana pe platoul Dachstein de unde se pot face trasee de hiking. 

In regiunea Dachstein se afla 7 ghetari glaciari care pot fi vazuti de la departare in zilele senine. Ei se intind pe o suprafata de 315 hectare (aproximativ suprafata a 390 de terenuri de fotbal). Acum 150 de ani, ei aveau suprafata dubla a celei din ziua de azi. Trist. Schimbarile climei pot fi vazute in fata acestui platou si poti intelege fara nici cea mai mica ezitare ca omul nu sfinteste mereu locul, ci il distruge deseori prin indiferenta si calcule economice. Ceea ce omenirea nu poate sau nu vrea sa inteleaga este ca, la un moment dat, acestia vor fi istorie, daca intre timp nu se hotaraste sa faca ceva constructiv.

Platoul de gheata se afla la circa 3 minute de cea de-a doua statie a telecabinei si asterne la picioare o lume de gheata. In acel moment nici nu se punea problema de asa ceva, prin urmare, noi am facut calea intoarsa.

Cand am coborat, lumea forma cozi nebune la casele de bilete, iar masinile erau parcate pe km intregi pe marginea soselei. 

Pana la urma se dovedise ca parcarea putea sa fie uneori insuficienta, chiar daca era extrem de mare. Pe drum ne-am intersectat cu zeci de autocare care urcau. Ne-am bucurat ca ne sculasem dis de dimineata si vazusem in tihna tot ce se putea vedea. Jos, la poale, chiar langa satul Obertraum, se afla Pestera Koppenbruller, denumita si Pestera Muzicala pentru ca are in dotare trei tobe amplasate in zonele in care ghetarii se topesc si apa picura dintre stanci scotand sunete interesante. Traseul presupune sa mergeti cam mult pe jos, dar pliantele garanteaza o experienta care merita toti banii. Nu am intrat, pentru ca gazda noastra ne avertizase ca, dintre toate cele trei pesteri, aceasta era cea mai riscanta pentru cineva cu probleme la geninchi. Era deja trecut de pranz, cand ne-am oprit la terasa de langa parcare. Spre amiaza eram in Hallstatt. Era o vreme superba, ne-am odihnit pret de o ora si-am plecat la o ultima sesiune de poze. A doua zi era ultima zi. Aveam sa mergem la Mondsee. Dupa care ne intorceam la Viena. 

Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee - turul celor trei lacuri

Cu o seara inainte, imediat ce ne-am intors in Hallstatt, luasem o hotarare eroica! Sa ii ofer barbatului meu o excursie care sa il intoarca pur si simplu cu rotile in sus. Asa ca mi-am luat luat inima-n dinti si am decis: si daca va fi sa mor, a doua zi o sa stau numai pe lac. Citisem cateva randuri despre “turul celor trei lacuri” sau "Drei Seen Tout", o excursie inedita in care aveam sa mergem cand pe ape, cand pe jos , urcand carari de munte pana in inima padurilor ca sa vedem salba celor trei lacuri: Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee. Al meu habar nu avea ce il asteapta, dar eu radeam ca bleaga tot gandindu-ma ce surprins va fi de programul care usor-usor prindea contur. Ma tot intreba: si ce vizitam astazi? Ce avem in program? Eu o scaldam cand mai la dreapta, cand mai la stanga, caci abatii nu mai erau, castele-nici vorba, pe munte n-aveam voie sa urc, drept urmare nu prea stiam ce sa mint. 

M-a salvat GPS-ul care din nou a ales un drum doar de el stiut si dai si urca pe munti, da-i si treci prin sate frumoase, aliniate pe drumuri inguste atat cat sa treaca abia-abia o singura masina. Masina gafaia si se chinuia sa urce panta incat mai-mai sa alergam pe langa ea pana mot in varful muntelui. Da cel de sus si iesim la drumul mare fara sa fim pusi in situatia sa o ridicam in brate ca sa facem loc altei masini sa ne depaseasca in sens invers. Dar surpriza, dupa cateva drumuri line la vale, naiba stie cum, la o cotitura mai stransa, ne-am trezit amandoi tipand: hoooo! Desi stateam in dreapta, puneam frana cu piciorul si ma-ntrebam cand naiba are de gand sa se opreasca-n loc. Ai naibii cai putere de-au ascultat vreun pic! Panta era atat de-abrupta incat mai sa ne oprim in cap! Am ras amandoi caci prinsese viteza si se dusese partie la vale, bucuroasa ca scapase de urcus! 

Am ajuns relativ devreme la Grundl Seeklaus. Ii bagasem la plecare o adresa aiurea, un oras de pe malul lacului Grundlsee de unde incepea acest traseu. 

Lacul – lung, curat, era deja plin pe maluri de catre cei veniti la plaja. Era o zi insorita, tocmai buna pentru petrecut in aer liber. 

Ne-am imbarcat pe un vaporas de croaziera si am mers 6 km pana in Gossl. Lacul acesta este denumit de catre localnici “marea stiriana”, fiind cel mai mare lac al regiunii Styria si are aproape 14 km de plaja naturala si 3 zone speciale amenajate pentru bai. Pe lac se poate naviga cu aproape orice: cu vaporasul, cu barca cu vasle si cu motor, cu hidrobicicleta. Cand am pus picioarele pe uscat, mie mi-a venit inima la loc: urma sa mergem prin padure pana la urmatorul debarcader langa lacul Toplitzsee. 

Am luat-o pe carare si dupa 5 minute dupa ce am parasit satul, cand am ridicat ochii, in stanga se ridica pe vertical coasta muntelui inalta de ameteai. Instinctiv ridicai mana sa te aperi, sa nu iti cada-n cap, si te dadeai mai la o parte. Care parte, frate? 

Ca facea umbra pamantului de nici macar raza de soare nu mai vedeai. 

Am tot urcat vreme de 30 de minute, intr-o parte zidul drept al muntelui, pe alta siroia apa la vale. 

La un moment dat am fost depasiti de o trasura plina cu turisti, dar ne-am incapatanat sa o tinem tot pe jos, nestiind cat aveam de mers. Pliantele spuneau ca in 20 de minute ajungem la debarcader, adevarul era altul, ca ajungeai in 30-40 de minute, asta daca nu te simteai obligat sa alergi pe carari de munte ca sa te incadrezi in timp. 

Singurul lucru pe care il stiam despre  Toplitzsee era ca aici au fost testate armele in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. 

Povestile vanatoresti spun ca aici ar fi aruncat nazistii aurul furat, dar in apa nu se vad decat pesti. Se pare ca unii le-au crezut, caci s-au facut ceva scufundari, dar in afara de niscaiva lucruri si documente naziste, nimeni n-a gasit nici urma de comori. 

Lacul este format din doua straturi de apa: una dulce si alta sarata, iar peisajul - oarecum salbatic, fapt care atrage multi artisti carora li s-a amenajat un loc special unde sa picteze. Toplitzsee nu este foarte mare, dar e inconjurat roata de paduri, iar printre stanci se pot vedea si doua cascade. In schimb este un loc pitoresc, total diferit de cel pe care doar il vazusem pe Grundlsee. 

Pe platoul de langa ponton se afla un restaurant. Am avut de asteptat, caci nici o barca nu pleaca de la mal daca nu erau cel putin 15 turisti gata de imbarcare. In 5 minute deja eram mult mai multi, tineri si batrani. 

Ne-am urcat in lotca cu motor care a pornit nemteste, nici mai devreme, nici mai tarziu, de parca ar fi sunat gongul. In spatele nostru, dand roata barcii, erau insiruite vestele de salvare. In fata noastra, o mana cu trei copii la pubertate. Nici nu prinde motorul bine viteza ca nenea cu barca se opreste aproape de mijlocul lacului si spune el ceva in germana din care nu am inteles decat 130 de metri. Vad cum mama baietilor pune mana pe veste si le indeasa pe rand fiecaruia dintre copii.

Habar nu am cand am smuls-o si eu pe-a mea si mi-am tras-o pe cap. Lumea s-a imprastiat de ras. Ce stiau aia cu ce se mananca hidrofobia? Toti se uitau in jur si se extaziau privind cascadele, grotele, padurile...

Am mijit si eu putin ochii, incercand sa vad ceva. N-am facut nici o poza, n-am clipit, n-am respirat. Al meu a fost responsabil la aparat, eu - facut matanii si rugat pamant si mal.

Dupa 15 minute am coborat si-am luat-o iar la urcat. Scarile de lemn usurau oarecum efortul, traseul fiind destul de abrupt.

Dupa alte 15-20 de minute am ajuns la Kammersee. 

Lacul, cel mai mic pe care l-am vazut, avea un aer oarecum idilic intr-un peisaj virgin. Am facut poze cu toate aparatele. Barcagiul ne spusese cand inca ne leganam pe ape ca Freud venea aici sa isi stranga ciuperci! 

Noi ne-am asezat pe banca si-am admirat peisajul. 

Lacul mic si linistit, pazit de munti adapostind grote ascunse de verdeata, copaci chirciti asezati in apa intrupand forme de acrobati contorsionati. 

Dupa 15 minute - no chance, urcat iarasi in lotca si mers inapoi pe lacul criminal. Eu cu sufletul la gura, el extrem de bucuros. 

Cand am ajuns la debarcader, alte barci erau pregatite pentru traseu. 

Am jurat ca nu mai merg pe apa. Pana data viitoare. Dar ce fericit a fost al meu! La intoarcere am facut un scurt popas in Bad Aussee unde am vazut podul in forma de logo Mercedes si-am plecat mai departe catre Hallstatt. 

Trecusera mai bine de 6 ore de la prima imbarcare. Fusese tare frumos. A doua zi aveam sa urcam la 2450 m, pana la Five Fingers. Dedesubt se casca haul. Daca de-aici scapasem intreaga, garantat nici a doua zi nu aveam sa mor .