Cazanele Dunarii

Calatorului i-ar sade bine cu drumul daca afara ar fi cald si vremea tocmai buna de drumetii montane. Dar afara este toamna tazie si frigul de-afara nu prea te imbie sa pornesti la drum. Dar merita sa luati seama caci din primavara va puteti asterne drum. 

Pana la Dunare pe traseul Timisoara - Moldova Noua- Cazanele Dunarii nu-s mai multi de 165 de km dus si tot pe-atat la-ntors, cu putin noroc, vreo 5 ore de mers. Evident ca trebuie sa va treziti de dimineata daca vreti sa vedeti ceva si sa va intoarceti acasa in aceeasi zi. Cazanele Mari si Mici, despartite de bazinul Dubova, reprezinta o portiune din defileul Dunarii, cuprinsa intre gurile de varsare a raurilor Plavisevita si Ogradena, care au o lungime totala de 9 km. Apa se strecoara prin defileul strajuit de peretii stancosi inalti de pana la 75m deasupra apei, care sugruma fluviul la cazane ingustandu-l pana la 230m. Inainte sa fie ridicata hidrocentrala de la Portile de Fier, aici Dunarea curgea involburata, pe partea ingusta inregistrand debite foarte mari, formand cataracte in care apele pareau ca fierb ca in niste cazane uriase. Trebuia sa fii veritabil lup de mare ca sa strecori navele pe la cazane. Unele au scapat, altele au esuat si s-au transformat in epave legendare.Dar zilele-alea sunt istorie. Lacul de acumulare a inghitit sub ape insule, istorie si traditie. S-a pastrat un colt frumos de tara cu pretul altora sacrificate. Asa suntem noi, romanii, ridicam frumuseti ca sa avem ce distruge mai tarziu.

Cazanele Mari se intind pe aproximativ 4km, intre masivele Ciucarul Mare din Romania pana la Veliki Strbac din Serbia, adapostind la baza peretilor stancosi pesterile Gura Ponicovei si Veterani.

Pestera Ponicova a fost sapata in masivul muntos Ciucaru Mare de pe malul stang al Dunarii. Pestera este formata din 2 galerii suprapuse. Galeria Ponicovei uneste intrarea de la nivelul inferior al paraului Penicova cu intrarea de la nivelul Dunarii si are inaltimi de pana la 26 de metri. Ea poate fi vizitata atat cu barca (daca apa e inalta), cat si pe jos.

Pestera Veterani este mai aproape de Cazanele Mici, sapata tot pe malul stang in masivul Ciucaru Mare la vreo 500m de cealalta. Pestera are o sala mare iluminata printr-o fereastra sapata in stanca. In fundul salii se afla Fantana Turcului. Aceasta pestera a fost considerata altarul lui Zamolxes si a adapostit animalele pana cand a fost ridicat barajul. In timpul ocupatiilor otomane si austriece, perstera a fost folosita ca adapost pentru 700 de ostasi. Nu departe de aici se afla Cetatea Trikule (trei turnuri)care dateaza din sec 15, inundata o data cu amenajarea lacului de acumulare. Din cele trei turnuri nu mai sunt vizibile decat doua!

Cazanele Mici ocupa si ele vreo 5 km intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului. In apropierea Golfului Mraconia sta de veghe chipul lui Decebal cioplit in piatra. Statuia inalta de 40 m si lata de 25m a fost sculptata de 12 sculptori profesionisti, coordonati de catre Florin Cotarcea, sculptor renumit in tara si in afara ei, la cererea lui Iosif Constantin Dragan. Bustul lui Decebal reprezinta cea mai mare sculptura cioplita in piatra din Europa.  Lucrarea s-ar fi realizat timp de 10 ani, mai exact intre 1994-2004. Sub statuie este sapata o inscriptie in latina”Decebal Rex – Dragan Fecit” (Regele Decebal facut de Dragan).  

In aceasta portiune fluviul strabate cea mai frumoasa si grandioasa zona a defileului, rezultata din zona ingusta sapata intre formatiunile stancoase. Din desisul verde din imprejurimi se zareste un podet de lemn care duce catre o grota care acum 3 secole era folosita drept fortareata. De aici trageau soldatii cu tunul in vasele turcesti care nu vroiau sa plateasca taxa de trecere.

Tot aici merita vizitata manastirea de maicute Mraconia, ridicata pe fostul loc de dirijare a navelor stiut de localnici “la balon”.  Aici se gasea vechea Manastire Mracunia,  ctitorita in 1523 de banul Severinului, Nicolae Garlisteanu impreuna cu nevasta si fiica inghitita si ea de ape, dar pomenita inca in amintirea locului cu numele de “manastirea de sub ape”. In amintirea ei a fost ridicata in 1993 dupa chipul si asemanarea celei de sub ape, si asezata pe coasta stancii de unde in zilele de vara cu apa putina in defileu se pot zari ruinele in forma de cruce ale suratei inecate. De la sora ei s-au pastrat candela si usile imparatesti. Pe geamul de la intrare sta scris: “nascuta si ucisa de mai multe ori, aceasta sfanta manastire ni se infatiseaza si azi, de dincolo de moarte, ca o certitudine a credintei, nadejde a Invierii si temelie a dragostei”.

La iesirea din Cazanele Mici se afla Tabula Traiana, sapata in stanca malului sarbesc, pentru a marca victoriile Imperiului Roman asupra dacilor in anul 105.Desi barca nu are voie sa se apropie la mai putin de 250m de malul sarbesc, poti vedea lespedea de piatra in basorelieful careia au fost sapati acum 2000 de ani doi delfini si un vultur. Cand a fost construita hidrocentrala, tabla a fost ridicata 33m ca sa fie vizibila si astazi.Daca tot am vorbit de Imperiul Roman, celor care merg la Drubeta Turnu-Severin ar trebui sa vada  Podul lui Traian/Podul lui Apollodor din Damasc, construit de arhitectul sirian Apollodirla comanda Imparatului Traian, pentru a facilita trecerea legiunilor romane in Dacia. Plimbarea cu vaporasele cu motor in Cazane dureaza o ora si jumatate, costa 25 ron/persoana si se viziteaza: statuia lui Decebal, Cazanele Mici, manastirea Mraconia, golful Dubova, Cazanele Mari, Pestera Ponicova si Pestera Veterani.

Daca vrei sa vezi peisajul de pe platoul Ciucarul Mare, mai scoti 15 ron/persoana si urci pret de 15 minute, dar ai ocazia sa vezi tot defileul. Imbarcarea pe vapor se face de langa Manastirea Mraconia.

Caru cu bere

Prin 1861, “Hanul Constantin” fusese demolat in mare masura, astfel ca imprejurul lui se casca maidanul pana catre portile celorlalte doua hanuri: “Sf Ioan cel Mare” si “Stavropoleos”. Circul “Walhal” isi ridicase cosmelia din scanduri chiar in mijlocul platului si strangea o multime de musterii veniti cu neveste si strengari sa vada spectacolele bizare cu pitici si femeia sarpe. Birtul “La pisica neagra” vindea bere din plin pe langa alte tarii consumate de catre barbatii ostoiti prin preajma, iar cofetaria “Baltador” era mereu sub asediul cucoanelor insotite de copii. Niste ani mai tarziu, prin anul 1878, dupa ce si-a ridicat fabrica de spirt si bere Bragadiru pe Dealul Viilor, ca un veritabil om de-afaceri, Dumitru Marinescu s-a pregatit de distributie. Si-a cumparat care incapatoare, le-a umplut cu bere la butoaie si duse-au fost pe la toate carciumile din oras, inclusiv la cele de pe strada Stavropoleos. Un an mai tarziu, voluntarul in armata romana, Ioan Cabasan, si-a cumparat o casa vai de mama ei chiar in dosul Hanului Zlatari, amplasat, dupa cum se stie, pe ulita Stavropoleos. Vazuse carele pline descarcandu-se in fata birturilor si plecand goale inapoi catre fabrica. Intr-o zi, s-a scarpinat in barba si s-a hotarat sa-si deschida o berarie pe care a botezat-o “Caru cu bere”, caci asta vroia sa faca. Acesta si-a chemat doii veri de-acasa, din Ardeal, pe Ion si Gheorghe Mircea, sa-l ajute sa tina beraria. Afacerea a mers bine, astfel ca Ion a trimis degraba veste in sat chemandu-si fiii, pe Ignat si Victor sa dea o mana de-ajutor. Ultimul a fost chemat Nicolae, singurul dintre frati ramas acasa in satul Cata de langa Medias din Fostul Imperiu Austro-Ungar. Doar atat se stie de Ioan Cabasan, numele aparandu-i sporadic in unele reclame din presa vremii. Dupa vreo 7 ani, beraria a fost cumparata de fratii Mircea, iar localul avea sa iasa din anonimat si sa scrie istorie. Nicolae avea negotul in sange. El inchiriase mai multe pravalii pe ulita Stavropoleos, strangand laolalta vreo 600mp unde a ridicat beraria “Carul cu bere”. 

Acesta l-a angajat in 1888 pe arhitectul austriac Siegfrid Kofczinsky sa intocmeasca proiectul noului  local, a daramat vechea cosmelie si s-a pus pe construit o frumusete de cladire in stil neogotic, iar lucrarile au fost terminate abia in 1924. Pana atunci au trans gologan cu gologan vanzand cum se putea, dar in locuri curate si cu respect fata de musterii. 

In interiorul noii cladiri se regaseau mai multe stiluri, frumos armonizate intre ele. 

Spatiul central al halei se deschidea cu un imens iluminator, cladirea fiind dotata cu balcoane si balustrade, si superb decorata cu ornamente suflate cu aur, fresce, mozaicuri, picturi, lambriuri sculpate, vitralii si superba scara de lemn. 

Cladirea adapostea la subsol crama de vin, la parter bucataria, restaurantul si beraria, iar la etaje se aflau locuintele angajatilor si apartamentele proprietarilor. 

Deasupra intrarii din strada, se afla orarul, redat in spiritul cel mai traditional cu putinta, reprezentat fiind de felinar, cocos, pisica si dragon, semn ca localul e deschis de cand cantau cocosii pana cand spiritele noptii umpleau ungherele. 

Nativi din Medias, acestia atrageau in localurile lor clientii ardeleni pentru care patronii alcatuisera meniul in stil sasesc, trecand in lista cremwurstii cu hrean, pui la frigare,  mazarea batuta, mititei cu ardei iute, sarmale cu mamaliguta, tochitura si salata de beuf . 

Din crama lui mos Ghita pivnicerul era adus vinul “Lacrima Cristi” in ulcioare, iar berea se consuma la tap sau la halba direct trasa din butoaie. Lui i s-a realizat mai tarziu o statuie tinand un felinar in mana, statuie strategic asezata in capul scarii dinspre balcon. O reclama de-atunci spunea ca “se serveste bere speciala din fabrica Bragadiru in tot timpul zilei si seara pana dupa esirea de la spectacole”. 

Fratii Mircea, ardeleni muncitori, i-au asigurat faima prin servicii de calitate. Localul era curat, iar personalul, harnic si serviabil. Aici se strangea intelectualitatea ardeleneasca impreuna cu George Cosbuc, Octavian Goga, sau Barbu Stefanescu Delavrancea, iar Nicolae oferea mese gratuite studentilor ardeleni eminenti. 

Dar viata, daca iti da cu o mana, nu uita sa iti ia cu amandoua. Ignat si Victor s-au desprins de afacere si au incercat sa isi deschida fiecare cate un birt al lor. Primul a plecat Victor care si-a deschis un birt la subsolul Cercului Militar, iar mai apoi inca unul in Gara de Nord. Pe Ignat,  Nicolae l-a ajutat girand cu propria afacerea, iar, cand banca a vrut sa-i ia birtul, acesta s-a aruncat de la etajul doi al casei si-a murit pe loc. 

Asta se petrecea in 1929, cand ziarul Universul consemna sinuciderea in articolul intitulat “Moartea unui mare roman” Cine a preluat –o apoi  nu se stie, dar “Carul cu bere” a fost in vreme de razboi beraria ofiterilor germani, iar dupa ’48, sub ocupatia ofiterilor Armatei Rosii. In aceasta perioada au fost acoperite frescele si ornamentele cu vopsea rosie si var, iar crenwurstii cu hrean au fost inlocuiti cu carnaciorii oltenesti. Toate aceste superbe detalii de interior aveau sa fie scoase la lumina supa 1986, redandu-i eleganta de odinioara. De “Carul cu bere” este legata celebra de ja reteta de mici pe care am publicat-o acum ceva vreme pe blog. 

Legenda zice ca mititeii ar fi fost inventia bucatarului sef care, ramas intr-o seara fara mate de porc pentru carnati si cu bodega plina de musterii, ar fi pus amestecul de carne tocata amestecata cu mirodenii sa sfaraie direct pe gratar. Si cum sfaraiau ei asa beti de bucurie, mirosul ar fi cuprins salonul, iar clientii au navalit sa guste strasnicele mogaldete de carne rumene si ademenitoare. Fata de naravasii carnaciori, acestia erau mici, dar ce aroma si ce gust! Si ce bine curgea la vale berea rece, proaspat trasa din butoi.

http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012/05/beraria-carul-cu-bere-si-reteta.html

Bibliografie:

Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu- De la Hanul lui Şerban Vodă la Hotel Intercontinental: Editura Sport - Turism, 1979
Victoria Dragu Dimitriu- Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, Grupul Editorial Vremea, Bucureşti 2004- capitol Cu Anca Giurchescu, o istorie de familie la Carul cu Bere
http://metropotam.ro/Interviuri/2007/02/art0121568859-Nicolae-Mircea-de-la-Caru-cu-Bere-la-Bere-cu-Caru/
http://bucuresti.tourneo.ro/unde-mancam/2010/03/caru-cu-bere-de-la-munchen-la-bucuresti/
Leonid Buzoianu, Em Bădescu- Case vechi din Bucureşti
http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2010/2010-20/12.pdf
www.carucubere.ro

Berea Bragadiru - un brand care a facut istorie

Intre Calea Rahovei si Piata de Flori, chiar la intersectia Podului Kalitzei si cornisa de S-E a Dambovitei, se afla un superb palat, construit in anul 1905  la cererea unuia dintre cei mai bogati oameni ai vremii. Cunoscuta sub denumirea de Colosul, cladirea trebuia sa aiba o destinatie culturala pentru muncitorii care lucrau la fabrica de bere a lui Dumitru Marinescu, proprietarul Palatului Bragadiru. Impozanta cladire cu doua turnulete la capete, avea o arhitectura eclectica, cu stucaturi si statui inserate pe fatada, cu ferestre inalte la etaj si firide, cufrontoane clasice, balcoane in stil victorian si scari spiralate, frumos ornamentate. La parter se aflau numeroase birouri si magazine, o imensa sala de bal care era folosita uneori si ca sala de teatru, o biblioteca, o popicarie si numeroase alte camere. Palatul era amplasat in imediata apropiere a Fabricii de Bere Bragadiru detinuta tot de catre Dumitru Marinescu. 

Cel mai interesant este faptul ca, desi la maturitate era unul dintre cei mai bogati si influenti oameni din tara, acesta avea origini modeste. Se nascuse in 1842 intr-o familie in care tatal, Marin Marinescu, sindrilar de meserie, sarac si muncitor, muncea cat era ziua de lunga sa isi intretina familia formata din nevasta si cei 8 copii. Iar castigul le-ajungea atat cat sa traiasca de pe o zi pe alta. Imediat dupa ce a terminat clasele primare, invatatorul lui Dumitru, “musiu Hristache Ioanin”, l-a recomandat lui “chir Iancu Stefanescu, racheriu si cofetar langa Piata Alba”  drept un baiat “tare ca fierul” care “sparge piatra in patru si nu se codeste de munca”. De la 12 ani a carat apa din Dambovita in cobilita, ca mai apoi, pe la 16 ani, sa fie avansat tejghetar. Trecusera 4 ani de cand trecuse pragul pravaliei si se chinuise sa-l convinga pe negustor sa-i dea o sansa. Tanarul fusese crescut bine, iar Stefanescu, impresionat de harnicia, cinstea, loialitatea si inteligenta ucenicului, avea sa-l faca asociat niste ani mai tarziu. Cum Iancu nu a avut mostenitori, in 1866, acesta s-a retras si si-a lasat partea in grija asociatului lui. Il pusese de multe ori la incercare si fiecare test il trecuse cu bine. La moartea acestuia, Mitu, cum ii placuse sa-i zica, avea sa mosteneasca intreaga lui avere. Dumitru a stiut cum sa se chiverniseasca, ba mai mult, a stiut si cum sa-si sporeasca averea prin metode cinstite, caci avea viziune. In 1883 cumparase 70.000 de metri patrati de teren pe Calea Rahovei de la familia Laptev, iar in decurs de cativa ani a intregit suprafata cu alte case si terenuri pana a ajuns la o suprafata compacta de 100.000 de metri patrati. Nu s-a multumit cu atat si, cand i s-a ivit oportunitatea, a luat pe datorie spirt medicinal pe care l-a vandut in castig. In 1877 cand romanii se luptau cu turcii, spirtul era foarte cautat, iar el a inceput sa faca bani din ce in ce mai multi. Cu banii castigati, si-a ridicat o fabrica de alcool rafinat in Bragadiru. Si-a cumparat pamant in comuna si si-a ridicat mosie. Pentru sateni a facut scoala, a inaltat biserica, iar mai apoi si-o primarie. Tanarul isi facuse o situatie financiara bunicica si s-a insurat din dragoste cu frumoasa Mathilda Schwartz in 1868 cu care a avut 7 copii (5 fete si 2 baieti). La 35 de ani, aceasta s-a imbolnavit de scarlatina si a murit, iar Dumitru s-a recasatorit din interes cu vaduva lui Luther, Sofia, de care a divortat la scurt timp. A-nteles atunci ca femeiea vietii lui s-a dus, iar alta ca si ea n-avea sa mai gaseasca. Investitor dibaci, el a cumparat teren in mijlocul capitalei in apropiere de Piata Principesa Maria, iar cativa ani mai tarziu, in 1895, s-a pus pe construit si o fabrica de bere in capitala pe care a terminat-o abia in 1909. In oras existau deja alte doua fabrici de bere, cea care apartinea lui Erhard Luther, infiintata in 1869 si care avea sa devina fabrica Grivita, si cea a lui Carol H. Oppler,  inaugurata in 1870 care astazi nu mai exista.

 In scurt timp dupa punerea fabricii in functiune, Bragadiru avea sa le intreaca in productie pe amandoua si sa detina o cota importanta de piata. Asa s-a nascut un brand de tara pe care multi dintre noi fie nu l-au stiut niciodata, fie l-au uitat: berea Bragadiru care a existat pe piata pana in 1948 cand a fost nationalizata si transformata in berea Rahova! Tot de aici i se trage si numele sub care este cunoscut si astazi cu numele Dumitru Marinescu Bragadiru. Fabrica a fost infiintata ca o societate pe actiuni si, desi avea o utilitate industriala, era atent decorata in interior cu fresce sugestive. 

In acelasi an cand fabrica a fost gata, Dumitru si-a mutat familia in resedinta de langa fabrica. Tot ansamblul de cladiri industriale, palatul si casele din imprejurimi au fost proiectate de catre firma germana “J.A.T. OPF si Sohne” in 1894, avandu-l responsabil de proiect pe arhitectul austriac Anton Shuckerl, angajat sa ii ridice un ansamblu de cladiri dupa standarde europene. Ansamblul era format din: fabria de bere, resedinta familiei, locuintele muncitorilor, Colosul sau Palatul Bragadiru, o banca si o scoala. Fabrica era dotata cu masini cu aburi de 120 de cai putere, iar berea era atat de buna, incat a devenit in scurt timp furnizorul de bere al Curtii Regale.

Berea Bragadiru era promovata in multe dintre publicatiile de atunci, inclusic in Catalogul Abonatilor SAR de Telefoane din anii 1937 si 1938. 

Ziarele vremii mentionau faptul ca tehnologia adusa de el era cea mai moderna din capitala. Materiile prime le cumpara din tara (orzul) si din Bohemia (hameiul). Berea produsa aici se vindea in carciumile din oras, pietele centrale, bodegi si magazine. 

Si lumea zicea ca era tare buna. Langa fabrica se afla Palatul cultural Bragadiru care avea saloane de primire, sala de bal, biblioteca, apartamente pentru oaspeti, popicarie, pravalii, o gradina de vara si o terasa. Interioarele erau decorate cu statui si oglinzi venetiene. Ca sa isi tina muncitorii aproape, el le-a construit locuinte in vecinatatea fabricii, le-a ridicat o scoala pentru copii, iar celor mici care frecventau orele scolare le-a dat pentru prima data in tara noastra, in fiecare zi, cate un covrig si un pahar cu lapte. Salariatii aveau concediu platit si asigurari sociale. Atat muncitorii cat si cei mai multi dintre angajatii din casa nu munceau duminica. Bragadiru mergea intotdeauna cu familia pe jos, duminica, la biserica, special sa poata sa ii dea inclusiv vizitiului o zi libera pe saptamana. El a fost cel care a pus bazele politicilor de protectie sociala in tara noastra si as zice ca a fost un om de stanga prin credinta si prin fapte. Niciodata nu si-a uitat originea saraca si a crezut ca ceea ce soarta i-a dat trebuie sa se intoarca o parte si catre cei nevoiasi. Dumitru deja era un exemplu elocvent de industrias capitalist care stiuse sa faca avere. Era in permanenta conectat la nevoile comunitatii si, ca un capitalist fruntas, implicat in numeroase acte caritabile. El a daruit Primariei Capitalei 20.000mp pentru construirea Bulevardului Regina Maria si alti 5000mp pentru strada Elena Doamna. Tot el era la curent cu tot ce aparea nou in lume, iar de numele lui e legat primul telefon rural din tara care facea legatura intre mosia de la Bragadiru si fabrica din Bucuresti. El a platit stalpii si instalatia telefonica, fiind un exemplu pentru ceilalti comercianti si industriasi. A oferit burse de studiu studentilor romani, incercand sa ridice o patura sociala de tineri scoliti care sa fie deschisi la toate oportunitatile unei societati fragede  aflata in plin proces de dezvoltare. Desi poate parea ciudat, Bragadiru nu a intrat niciodata in politica, desi a avut nenumarate propuneri de la oamenii politici  importanti ai vremii, dar a acceptat un loc in Senat, militand pentru interesele economiei de piata, dar si pentru drepturile muncitorilor. I s-a oferit postul de ministru al comunicatiilor, dar l-a refuzat, alegand sa se ocupe de actele caritabile si de afacerile familiei. A murit in 1915, lasand in urma lui o avere colosala si istoria unui brand romanesc construit cu truda. Afacerea a fost continuata de fiul cel mare care purta numele tatalui lui. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o parte dintre mostenitorii lui au fugit pe alte continente, iar ulterior averea lor nationalizata de comunisti, iar urmasii ramasi in tara fie goniti, fie arestati.

Din imensa lor avere, mostenitorii de drept au recuperat o mica parte, desi multe dintre cladirile care au rezistat timpului  se afla intr-o stare imensa de degradare. 

Dintre toate, Palatul Bragadiru a fost retrocedat si restaurat, astazi fiind gazda multor evenimente cu staif din Bucuresti. 

Se pare ca doar actualul Presedinte Traian Basescu, pe vremea cand era primar al capitalei, ar fi avut curajul sa semneze actele de retrocedare pentru Palatul Bragadiru si terenul pe care astazi sunt ridicate Scala si blocul Ciclop. O decizie contestata la vremea respectiva, dar care facea dreptate mostenitorilor de drept al lui Dumitru Bragadiru. Daca tineti seama ca doar terenurile si imobilele din capitala valoreaza astazi peste 400 de milioane de euro, veti deduce faptul ca doar o mica parte din averea de drept a fost recuperata. Pentru restul, inca mai sunt procese pe rol. Alte proprietati au intrat in posesia altora, mai cu tupeu si acces la ciolanul puterii. Caci asa se poarta pe la noi. Comunistii ne-au facut rapaci. Si fara frica de Dumnezeu. Dar cu spaima DNA-ului si-a puscariilor. Pentru cei curiosi, iata si documentarele care au stat la baza acestui material. Inclusiv pagina oficiala: 

http://www.palatulbragadiru.ro/descopera-palatul-istorie.php

Eau de Cologne

In 1692, Gian Paolo Feminis, un barbier italian din Val Vigezzo, si-a parasit tara natala si a plecat in Germania sa isi caute norocul. Acolo, el si-a deschis o farmacie si a descoperit formula magica de distilare a unor plante medicinale cu proprietati benefice si a realizat o colonie cu un miros foarte placut pe care a numit-o “Aqua Admirabillis”. Potiunea continea alcool de struguri si o mixtura de uleiuri de bergamota, rosmarin, levantica si neroli. Bucuros peste masura de inventia lui, acesta i-a scris o scrisoare fratelui sau in care spunea: “Am facut un parfum care aminteste de diminetile insorite de primavara italiana, acompaniate de prospetimea blanda a aromelor de narcise salbatice combinate cu mirosul dulce al florilor de portocal. Parfumul este revigorant si stimulativ atat pentru simturile mele, cat si pentru imaginatia mea”.  

In 1709, acesta a lansat "Eau de Cologne" in cinstea orasului in care s-a stabilit. Casa lui de parfumuri avea ca logo o delicata lalea rosie. "Eau de Cologne" in forma sa originala era un amestec de uleiuri de citrice (lamaie, portocala, mandarina si grapefruit) bergamota, neroli, lavanda si iasomie, in amestec cu rosmarin si cimbru. Parfumul a inregistrat un succes enorm, motiv pentru care a fost obligat sa isi ia un ucenic, pe nepotul lui, Jean Marie Farina, cel care avea sa fie continuatorul pasiunii unchiului lui. Initial, parfumul s-a comercializat in Koln si Frankfurt, iar din 1716, a avut comenzi de 3700 de sticlute care au fost expediate regulat catre 39 de adrese. Compania lui inca mai exista si astazi, iar proprietarii sunt urmasii din a opta generatie Farina. In 1727, apa a fost brevetata de catre Facultatea de Medicina din Cologne. In 1740, parfumul era foarte popular si avea clienti fideli din intreaga Europa.

Flacoanele originale aveau forma unor cilindri lungi si subtiri, numiti Rosoli. Parfumul a fost extrem de apreciat incat devenise favoritul Contesei du Barry, amanta regelui Louis XV-lea. "Eau de Cologne" avea multiple intrebuintari: era diluat in apa de imbaiere, consumat in combinatie cu bulgari de zapada si miere, era folosit pentru parfumarea vinului sau improspatarea respiratiei gurii. Fiecare flacon era sigilat cu ceara speciala rosie pe care era scris numele familiei si aplicat sigiliul companiei. Recipientul era insotit de un certificat pe care erau trecute inclusiv instructiunile de folosire, fiind mentionat faptul ca, pe langa folosirea lui exterioara, era recomandat pentru igiena dentara, impotriva bolilor infectioase, a sangerarii gingiilor, a durerilor de stomac  si a respiratiei urat mirositoare. Mai tarziu, forma flacoanelor a devenit mai elaborata, fiind folosite sticlute in forma de para. Originalitatea parfumului a constat in simplitatea si eleganta aromelor proaspete, atent dozate.  

In 1732, Farina avea sa preia afacerea unchiului sau si sa isi puna amprenta personala. Dupa moartea lui Farina in 1766, afacerea a fost continuata de urmasii lui. In 1806,stranepotul lui, Jean Marie Joseph Farina a creat un parfum nou, Eau de Cologne si a devenit in scrut timp furnizorul oficial al Imparatului Napoleon si al Reginei Victoria a Angliei. 

Napoleon consuma cel putin o sticluta de parfum pe zi. Tot el a deschis reprezentanta din Paris pe care a vandut-o  in 1862 renumitei companii Roger & Gallet care a castigat dreptul de productie a "Eau de Cologne Extra Vielle" in 1806. 

Parfumul are la baza esente citrice (bergamota, lamaie, mandarina, portocala),  completate de arome de neroli, mirt, cereale, garoafe, trandafir, si rozmarin. Acestia au extins portofoliul si  au dezvoltat mai multe game de produse: pentru relaxare, energizante sau aromo-terapeutice. Fiecare gama era construita in jurul unui ingredient natural precum lamaia, ghimbirul, trandafirul, lemnul de portocal sau ceaiul verde. 

Gama era formata din: apa de colonie, deodorant, sapun lichid si solid, lotiune si crema de corp, gel de baie si lumanari parfumate.  Ei au avut ambitia de a crea produsele innobilandu-le cu prospetimea gradinilor italiene de pe malul Mediteranei. In 1803, Wilhelm Mulhens a profitat de renumele produsului Farina, obtinand drepturile de productie, desi nu avea nici o legatura cu familia. Se zice ca tanarul Wilhelm primise reteta secreta pentru “Aqua Mirabilis” de la un calugar carthusian ca dar de nunta. La scurt timp, el si-a deschis propria fabrica pe Glockengasse 4711, numarul casei devenind mai tarziu brandul companiei. 

In secolul 18, “4711” era comercializat pentru calitatile sale medicinale care “reimprospateaza mintea, corpul si sufletul” si a inregistrat un mare succes. In 1810 insa, Napoleon a dat un decret prin care obliga furnizorii de medicamente sa treaca pe recipiente toate ingredientele folosite. De frica sa nu i se fure reteta produsului, acesta a decis sa il comercializeze ca apa de toaleta care nu se incadra in gama produselor cu ingrediente la vedere. Flaconul a fost realizat de catre Peter Heinrich Molanul in 1820. In 1853, dupa ani buni petrecuti in procese, licentele au fost anulate, iar fabricile inchise. 

In 1865 , in Cologne, existau 39 de societati Farina, iar, in final, dupa indelungi procese, Roger & Gallet a fost cel care a primit dreptul de a folosi numele brandului.

Insa fiul lui Mulhens a emigrat in Italia unde si-a deschis o alta fabrica si a continuat productia parfumului “Farina”, fapt care a condus la alte actiuni in justitie.  In 1881, nepotul lui Mulhens, Ferdinand Mulhensa lansat "4711 Eau de Cologne", schimband inclusiv numele fabricii si punand capat disputelor.

  “4711” a fost inregistrat ca marca in 1845 si reprezinta cel mai vechi si longeviv parfum din intreaga lume. Business-ul a  fost unul de succes si a ramas in grija urmasilor Mulhens pana in 1994, cand a fost vandut gigantului Wella, iar in 2004 achizitionat de catre Procter&Gamble. 

Daca ajungeti in Koln, ar fi ideal daca ati merge la Muzeul Parfumului - Casa Jean Marie Farina, una dintre atractiile orasului. 

Piesa de rezistenta a muzeului este catalogul Jean Marie Farina care atesta istoria parfumeriei de la inceputurile sec 19 si reprezinta dovada ca unele parfumuri au fost inspirate de personaje istorice celebre: Eau de Louis XVIII, Eau Royale, Eau de Bourbons, Eau de Frederic Roi de Prusse, Extrait du Prince Poniatowsky, pomada de grasime de urs Huile de Macassar, Lait Virginal si Eau de Fraises.

Cladirea muzeului, organizata pe mai multe etaje, ofera istoria detaliata a muncii si creatiilor lui Jean Marie Farina. Obiectele de arta, mobilierul vechi, portretele sunt marturii palpabile despre istoria unui parfum care a facut cariera. In ceea ce priveste promovarea, "Eau de Cologne" a fost un produs rasfatat. Iata cateva dintre cele mai frumoase advertoriale ale sale.