Colonada bizantina din statiunea Buzias

Un cititor anonim m-a rugat sa scriu despre colonada din Buzias. Cu regret trebuie sa recunosc faptul ca nu detin foarte multe informatii si nici multe imagini vechi cu aceasta superba constructie bizantina. Dar voi impartasi cu mare bucurie informatiile pe care le stiu. Colonada a fost ridicata in vremea cand statiunea se afla in arenda lui Anton Hoffman, considerata  una dintre cele mai prospere perioade pe care le-a cunoscut Buzias-ul. Hoffman a arendat vreme de 13 ani statiunea si lui i se datoreaza ridicarea unor constructii care sunt mentionate istoria statiunii: vilele Adela si Marghit, celebrul Casino construit in 1856 in centrul parcului, hotelul Bazar ridicat in acelasi an, cat si celebra colonada realizata de catre dulgheri tocmiti si adusi tocmai din capitala Austriei. Aceasta superba compozitie dantelata a fost comandata  special pentru plimbarile frumoasei Sisi, Imparateasa Austriei, care obisnuia sa vina vina aici insotita de doamnele sale de companie sau de insusi Imparatul Joseph. Constructia avea menirea de a-i proteja de soare, ploaie ori ninsoare pe cei care doreau sa se plimbe in jurul parcului. Structura a fost construita  in stil bizantin, cu parapeti si chioscuri din lemn dantelat, si a fost terminata un an mai tarziu, in 1857, fiind cunoscuta drept cea mai lunga colonada acoperita din Europa. Ea masoara o lungime de 512 de metri si facea legatura intre Izvorul Joseph, Izvorul Mihai, Hotelul Phoenix, Bazar si Casino. Din pacate, doar atat stiu despre acest subiect si nu detin decat o singura poza veche, prezenta si ea pe internet.

Daca te ajuta, am mai gasit pe pagina unui prieten, Emil Konya, niste imagini din Buzias:

Buzias - Mihaly Forras

Franz Joseph la Buzias

Buzias, sala de cura si cafenea

Jozsef Forras

Colonada 1898

Baile Feruginoase

Izvorul Mihai

Hotel Parc si Bazar

Scalda Otel

Miros de libertate

Cine vrea sa priceapa ce se intampla astazi in Romania va trebui sa citeasca citatul celei care a fost odata Coco Chanel: “Moda trece, stilul ramane. Moda este creata dintr-o idee amuzanta care se consuma pe loc. Stilul ramane…ca un copac. Acelasi copac, dar altul in fiecare primavara. Oamenii spun ca nimic nu se schimba, insa ei nu se uita in jur…”

Daca ar fi sa rescriu citatul in forma in care societatea romaneasca se uita la ea, as scrie cam asa: 

“ Partidele se succed la putere, democratia ramane. Politica este creata din amalgamul orgoliilor si intereselor de partid care se consuma cel mult intr-un mandat. Democratia ramane…ca un copac. Acelasi copac, dar altul pentru fiecare generatie tanara. Oamenii spun ca nimic nu se schimba, insa ei nu se uita in jur…” 

Cat timp avem inca tineri suntem bogati. Briza aduce de peste hotare miros de libertate. Sper ca sunteti la fel de fericiti. Bine v-am regasit. 

Janis Joplin - vocea ragusita din magnetofon

Astazi mama m-a chemat la ea. Intr-o gramada de lucruri care se cereau triate, unele pentru a fi pastrate, altele cerandu-se demult aruncate, tronau un magnetofon si o cutie cu role. Doamne, cred ca erau de varsta mea! M-am uitat oarecum mirata la aparatul care statea cocosat intr-un mic geamantan vechi de aproximativ jumatate de secol! Pentru ca singurele amintiri legate de valiza asta mica faceau conexiunea cu tatal meu! El avea obiceiul ca, de ziua noastra, a mea si a fratelui meu, sa ne puna sa spunem o poezie sau pur si simplu ne tragea de limba in speranta ca vom scoate cine stie ce perla. L-am luat acasa si, de pe benzile ragusite, inca mai vorbeam noi, cei doi copii de-odinioara, si tatal nostru care demult nu mai este printre noi. Timpul isi cascase gura ca sa-i pot vedea nemarginirea. Am schimbat benzile, iar cand am ajuns la final, pe fundul cutiei ramasese o rola mai dolofana. O voce tanguita si melancolica a umplut camera si mi-a rascolit alte amintiri:

“A woman left lonely will soon grow tired of waiting,

She’ll do crazy things, yeah, on lonely occasions.

A simple conversation for the new men now and again

Makes a touchy situation when a good face come into your head.

And when she gets lonely, she’s thinking ‘bout her man,

She knows he’s takeing her for granted, yeah, yeah,

Honey, she doesn’t understand, no no no no!”

Am crescut in mijlocul unor veri mai mari care se bucurau de pantalonii evazati, camasile inflorate si muzica rock, iar banda asta de magnetofon, in mod cert, nu era a mea. Generatia Flower Power se nascuse cu vreo 4 ani inaintea mea, dar stiti cum e cu Romania, cand ea a ajuns la apogeu in lume, era inca departe de noi. 

Probabil ca inca ma jucam cu papusile cand verii mei faceau rost cine stie de pe unde de benzi de magnetofon cu cantecele lui Jimi Hendrix, Jim Morrison, Janis Lyn Joplin, Joan Baez, John Lenon, The Animals sau Steppenwolf. Ca sa il parafrazez pe Fanus Neagu, fiecare generatie a avut “frumosii nebuni ai marilor orase”. Eu m-am bucurat de nebuni frumosi si-ai altor generatii. Astazi mi-am amintit de posterele cu masina colorata in care poza Janis, frumoasa texana care avea sa revolutioneze muzica rock, infrumusetandu-si cantecele cu influente de rhythm and blues si soul. 

Mintea copilului de altadata se impregnase cu amintirea unei superbe masini colorate peste care trona o claie de par cret din mijlocul careia se casca un zambet larg. Si vocea. O voce suava, usor ragusita, mi se parea mie atunci, dar indiscutabil colorata! Ca masina, ca hainele, ca toate bratarile si margelele insirate la gat si pe brate si pe care mi le arata ori de cate ori intram pe furis in camera interzisa. Desi a stralucit in lumea muzicala doar 3 ani, din 1967 pana in 1970 cand a murit in urma unei doze de heroina, muzica ei inca dainuie nu doar in mintea femeii de acum, cat mai cu seama in amintirea copilului de-atunci.

Multi ani mai tarziu, cand m-am maritat, al meu avea sa vina cu sute de casete. Si zeci de fotografii din care el imi zambea imbracat in pantalonii evazati si camasi inflorate. Ce vremuri! Iar eu le-am primit pe toate. 

The war is over. If you want to

Acum cateva seri vorbeam cu fiica mea la telefon si imi povestea foarte incantata de noile cursuri la care participase de curand in care profesori pasionati de actul de educatie le relatau povestea a doua campanii de PR care au avut succes mondial si au bifat locuri de top in istoria RP mondial. Prima v-am povestit-o, campania autobuzelor galbene, cea de-a doua urmeaza acum si este vorba despre cutremurul social si civic declansat de liderul trupei Beatles, John Lennon, prin hit—ul “Give peace a chance”. 

Rrefrenul cantecului a devenit un soi de slogan antirazboinic la nivel planetar care avea menirea de a provoca acel entuziasm declansator si mobilizator de energii si constiinta valorilor. Cantecul a fost intonat de peste 300.000 de paticipanti la protestele de la Washington in 1969 impotriva razboiului din Vietnam, devenind astfel imnul international al miscarii pentru pace. El a inteles ca isi poate folosi numele si succesul pentru a transmite mesaje credibile impotriva rayboiului. John era un rebel temperamental si nonconformist care credea intr-o lume in care pacea si iubirea reprezentau elemente esentiale in viata oamenilor. Desi a fost leaderul trupei Beatles timp de 9 ani, in  momentul in care a intalnit-o pe Yoko Ono, in 1966, acesta s-a distantat de colegii lui si intr-un final a parasit trupa, implicandu-se activ alaturi de Yoko in diferite actiuni care militau impotriva razboiului din Vietnam. 

 In anul 1969 cei doi s-au casatorit si au inregistrat impreuna celebra piesa “Give peace a chance”. Prima lor actiune concertata a avut loc in luna de miere la Amsterdam, cand au lansat campania “Bed in for Peace”. 

Cei doi au realizat doua campanii “Bed in for peace” , una in Amsterdam si alta in Montreal, protestand impotriva razboiului si militand pentru pace. Campania a demarat la Amsterdam, intr-un apartament din hotelul Hilton unde, timp de o saptamana, de la 9 dimineata pana la 9 seara, cei doi dadeau interviuri presei invitata la eveniment. Ei sustineau aceste interviuri in pat si militau despre pace, folosind pancarde inscriptionate cu “Hair Peace” si “Bed Peace”. Desi destui au ridiculizat campania la inceput, foarte multi tineri au aderat la principiile promovate de cei doi, iar presa i-a sustinut atat datorita modului original in care cei doi au ales sa isi transmita principiile si valorile, cat si datorita succesului si popularitatii de care se bucura John Lenon.

Cea de+a doua campanie aavut loc la Montreal, la Hotelul Queen Elizabeth, unde au inregistrat single-ul “ Give peace a chace”. La multi ani dupa moartea lui John, Yoko se adresa tuturor militantilor din lumea intreaga printr-o scrisoare astfel: “Dear Friends, In 1969, John and I were so naïve to think that doing the “Bed in” would help  change the world. Well, it might have. But at the time, we didn’t know. It was good that we filmed it, though. The film is powerful now. What we said then could have been said now. In fact, there are things that we said then in film, which may give some encouragement and inspiration to the activists of today. Good luck to us all. Lets remember WAR IS OVER if you want  it. Its up to us and nobody else. John would have wanted to say that”.

Cativa ani mai tarziu dupa aceasta campanie, cei doi au lansat campania “War is over ! If you want it – Happy Christmas fron John and Yoko”, promovat pe billboard-uri (panouri) uriase montate in 12 orase din intreaga lume printre care Londra, Paris, Tokio, Roma, New York, Athena s.a. pe care au fost lipite visualuri alb/negru cu mesajul: “The war is over. If you want to-Happy Christmas from John & Yoko”. 

Campania a fost lansata de Craciun si s-a bucurat de un imens succes avand un impact major asupra publicului si sporind numarul celor care se declarau impotriva razboiului din Vietnam. 

Happy Christmas Kyoko
Happy Christmas Julian
So is Christmas
And what have you done
Another year over
And a new one just begun
And so this is Christmas
I hope you have fun
The near and the dear ones
The old and the young.
A very merry Christmas
And a happy New Year
Let’s hope it’s good one
Without any fear.
And so is Christmas (War is over)
For weak and for strong (If you want it)
For rich and the poor ones (War is over)
The road is so long (Now)
And so Happy Christmas (War is over)
For black and for white (If you want it)
For yellow and red ones (War is over)
Let’s stop all fight (Now)
A very merry Christmas
And a happy New Year
Let’s hope it’s good one
Without any fear
So this is Christmas (War is over)
And what have we done (If you wand it)
Another year over (War is over)
We hope you have fun (If you want it)
The near and the dear one (War is over)
The old and the young (Now).
A very merry Christmas
And a happy New Year
Let’s hope it’s a good one
Without any fear
War is over if you want it
War is over now.

Cantecul a fost inregistrat la Rrecord Planet Studios din New York in ooctombrie 1971. Desi single-ul avea ca tema protestul impotriva razboiului din Vietnam, el s-a transformat in scurt timp intr-un colind de Craciun. Textul se dorea o continuare a campaniei lansata de Lenon si Yoko la sfarsitul anului 1969, lansata sub sloganul: “War is over (If you want to)”, campanie care a condus la repozitionarea americanilor fata de razboiul din Vietnam.

Dar cea mai cunoscuta compozitie ramane “Imagine”, imnul miscarii pacifiste la nivel mondial. Lenon si-a asociat imaginea de luptator visator care si-a pus talentul in slujba pacii:
Imagine there’s no heaven
It’s easy if you try 
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people living for today
Imagine there’s no countries
It isn’t hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people living life in peace
You, you may say
I’m a  dreamer, but I’m not the only one
I hope some day you’ll join us
And the world will be as one.
Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people sharing all the world
You, You may say it
I’m a dreamer but I’m not the only one
I hope some day you’ll join us
And the world will live as one.

Lenon si Yoko au avut inspiratia de a lansa expresii memorabile precum :
”All we are saying is give peace a chance” (Tot ce vrem sa spunem este sa dam pacii o sansa) sau “ I don’t believe in killing whatever the reason”. (Nu cred in crime, indiferent de motiv) sau “If everyone demanded peace instead of another television set, then there’d be peace” (Daca lumea ar cere pace in loc de un alt televizor, atunci ar fi pace). John a stiut sa sintetizeze crezurile si opiniile sale in sloganuri care aveau menirea sa influenteze masele si sa genereze miscari sociale. El folosea inclusiv  imagini de mare impact, inspirandu-se din publicitatea de pe Madison Avenue. John Lenon si Yoko Ono au militat pt eliberarea lui John Sinclair – poet si activist de culoare, co-fondator al Partidului Panterele Albe, a Angelei Davis – activista Panterelor Negre, impotriva discriminarii femeilor si impotriva razboiului din Vietnam. Mesajele lor au fost considerate a fi subversive si apropiate ideologiei comuniste de catre presedintii Richard Nixon si Edgar Hoover, motiv pentru care Lenon a primit foarte tarziu acceptul pentru rezidenta definitiva in America. Lenon s-a afirmat cu foarte mult curaj opiniile cu privire la razboi, riscandu-si nu numai cariera, dar si viata. Artistul a primit rezidenta permanenta in America abia in 1976, cand presedinte era Jimmy Carter. Yoko Ono si John Lenon au inspirat noi generatii de activisti, iar campaniile lor sunt surse de inspiratie si incurajare activistilor din zilele noastre.
Ar fi total nedrept sa nu spun ca in aceeasi perioada mai multi cantaresti si trupe consacrate isi puneau harul in slujba miscarilor de protest civic. In 1968, Phil Ochs lansa cantecul “The war is over”, 

iar Doors “The unknown soldier”.

Rosa Parks si povestea autobuzului galben din Montgomery

Era 1 decembrie 1955 in oraselul Montomery din statul Alabama. Puhoaie de oameni care doar iesisera de la munca umpleau strazile si se indreptau catre autobuzele care traversau arterele. Rosa Parks era obosita dupa o zi in care calcase zeci de camasi in fabrica Montgomery Fair. S-a urcat in autobuz si era multumita ca prinsese unul dintre locurile libere din spate. Restul nu avusesera noroc si stateau in picioare. Era aglomeratie mare pe strazi si numarul albilor care mergeau cu autobuzul in aceasta perioada crescuse simtitor. Probabil incepusera pregatirile de sarbatori, caci altfel nu se explica. In statia de la Empire Theatre a urcat un pasager alb, dar locurile destinate lor erau deja toate ocupate. Soferul James F Blake a strigat la cei patru negri care stateau pe scaune, somandu-i sa cedeze un loc celui care doar se urcase, dar niciunul nu s-a ridicat. Enervat, soferul a urlat din nou, trei dintre ei s-au sculat in picioaret, Rosa a ramas asezata. Era suficienta umilinta faptului ca trebuiau sa urce doar pe usa destinata populatiei de culoare, acum trebuia sa le cedeze si locurile lor. Regula spunea ca primele 4 randuri din autobuze erau destinate exclusiv pasagerilor albi, dar stia si faptul ca soferul putea decide ca partea rezervata albilor era oriunde vroia el, extinzand-o pana unde avea chef, obligandu-i pe negri sa stea in picioare. Dar la fel de constienta era ca peste 90% dintre calatori erau fratii ei, nu albi! Desi discriminatoare, inca era in vigoare legea lui Jim Crow, potrivit careia erau reglementate existenta si regulile de functionare a cafenelelor, restaurantelor, sali de asteptare, frizerii, bacanii destinate exclusiv negrilor. La sfarsitul secolului 19, statele din sudul Americii legalizasera unele drepturi pentru cetatenii de culoare, garantandu-le dreptul la educatie si transport comun. Dar asta se intampla doar la nivel declarativ, de vreme ce negrii s-au trezit prinsi intr-un grotesc exercitiu de batjocura sociala cunoscut in istorie sub numele de “sistemul legal de segregare al lui Jim Crow” care promova tocmai inegalitatea rasiala manifestata in viata de zi cu zi. Astfel au aparut legi care stabileau ca oamenii de culoare puteau sta jos pe scaune in autobuze numai daca nu erau albi care calatoreau in picioare. Un negru nu avea voie sa se uite in ochii unui alb si ii era interzis sa priveasca o femeie alba. Daca trotuarul era aglomerat, negrul avea obligatia sa se dea la o parte si sa le faca loc albilor. Acest sistem a reprezentat o forma legala de teroare economica si politica, ascunsa sub aparenta legiferarii drepturilor egale pentru toti cetatenii americani, indiferent de culoare. Istoria Americii mentioneaza organizatia Klu Klux Klan care promova teroarea rasiala. Din aceasta organizatie faceau parte 5 milioane de oameni!Actiunile lor au avut ca scop terorizarea populatiei de culoare si au creat convulsii in societate, dar nu au fost destul de convingatoare incat sa schimbe definitiv regulile in societate. Ceva avea sa se intample si sa schimbe lumea in bine! In 1950 , miscarea anti-apartheid a inceput sa prinda viata. La incepututl anului 1955,  Emmet Till avea sa vina in vizita la varul lui, Simon Wright. Intr-o zi , cei doi tineri au iesit in oras, iar Emmet a fluierat-o pe doamna Bryant care se indrepta spre masina. Noaptea, cativa dintre membrii Klu Klux Klan l-au saltat din casa si l-au omorat, apoi l-au aruncat in raul Tallahatchie. Moartea lui Emmet Till avea sa  genereze o miscare care avea sa schimbe perceptia si legea cu privire la drepturile negrilor. De cateva luni bune se infiintase miscarea pentru libertati civile care avusese curajul  sa gandeasca o campanie care sa genereze schimbarea mentalitatilor asupra populatiei de culoare, dar aveau nevoie de un element declansator care sa produca aceste rasturnari de mentalitati si sa genereze miscari de protest. Membrii fundatiei au decis sa se foloseasca de interdictia negrilor de a ocupa un loc in autobuz daca o persoana de culoare alba sta in picioare. Ei au imaginat un scenariu in care o femeie de vreo 40 de ani trebuia sa urce intr-un autobuz si sa nu-si cedeze locul unui alb asumandu-si o amenda si oprobiul public. Dar femeia care s-a oferit sa ii ajute avea un copil din flori, intarziase de cateva ori la munca si nu era tocmai un exemplu pentru societate, motiv pentru care organizatorii au renuntat.

A durat aproape un an pana cand pe 1 decembrie 1955, Rosa Parks – o femeie afro-americana in varsta de 42 de ani care era croitoreasa si calcatoreasa la fabrica de camasi, a urcat in autobuz in vecinatatea locului de munca cu gand sa se duca acasa. Rosa Luoise McCauley se nascuse in 1913 si era fiica unui tamplar si al unei profesoare. La 19 ani se casatorise cu Raymond Parks, de meserie frizer, membru activ in cea mai veche organizatie care lupta pentru drepturile civile din America. Dupa casatorie, ea s-a implicat activ in aceasta miscare si a ocupat functia de secretar al organizatiei. Rosa l-a auzit pe sofer tipand la ea, dar nu l-a bagat in seama. In autobuz se facuse deodata liniste, asteptand sa vada urmarea. Puteai sa auzi timpul scurgandu-se pe langa tine, asa tacere grea se lasase peste oameni, iar tensiunea plutea in aer incat ai fi putut intinde mana sa o atingi. Blake a coborat din autobuz si a chemat politistul, iar in scurt timp, Roza a fost arestata. In vreme ce politistul ii completa formularul de arest, Rosei i s-au luat amprentele. I se facuse sete si a cerut voie sa mearga sa bea apa. Fara sa ridice ochii din formular, barbatul din fata ei i-a zis ca cismeaua cu apa este doar pentru albi, dupa care s-a ridicat, a luat-o de brat si a impins-o intr-o celula. Liderii comunitatii de culoare au organizat un boicot impotriva firmei de transport si l-au ales in fruntea comitetului pe reverentul Martin Luther King. El avea sarcina de a promova actiunea si de a o duce la indeplinire. Tanarul pastor baptist  a indemnat populatia sa nu mai foloseasca autobuzele in conditiile in care marea majoritate a albilor detinea masini, iar 90% dintre membrii populatiei de culoare s-au alaturat protestului. Boicotul a durat 381 de zile. Ca sa ajute in situatii urgente de transport, taximetristii de culoare au decis sa-si duca fratii in masini la pretul costului unui bilet de autobuz, iar cei care detineau masini personale si-au pus la dispozitie autoturismele pentru transportul celor care se aflau in nevoie. Desi inca necunoscut la vremea aceea, aceasta actiune avea sa il transforme pe Martin Luther King intr-un simbol international al luptei pentru drepturi civile egale.

Autobuzele circulau aproape goale desi acum asteptau mai mult timp in statii. In afara de cativa albi, nimeni nu mai urca sau cobora din ele. Protestul a fost preluat si de celelalte comunitati de negri din alte orase din sud. Negrii mergeau pe jos catre locurile lor de munca. La proces, peste 500 sute de oameni s-au strans in fata tribunalului, demonstrand impotriva unui sistem oprimant si scandand numele Rosei. Cand sentinta a fost data, ea a fost condamnata pentru incalcarea legii autobuzelor privind segregarea rasiala si obligata sa plateasca o amenda de 14 dolari, dupa care a fost lasata sa plece acasa. Cateva luni mai tarziu, Curtea Suprema a decis impotriva continuarii segregatiei in autobuze, iar compania s-a bucurat. Pierduse foarte multi bani. Insa politia locala a obligat-o sa metina practica veche  pana cand, o luna mai tarziu, un tribunal federal a decis ca legea segregatiei din Montgomery nu este constitutionala, obligand astfel oficialitatile sa o puna in practica si sa o respecte. Rosa Parks a devenit astfel un simbol al luptei pentru drepturile omului si a fost decorata de catre Bill Clinton cu Medalia Prezidentiala a Libertatii in 1996, iar 3 ani mai tarziu cu distinctia Congressional Gold Medal. Rosa a murit in 2005, la onorabila varsta de 92 de ani, iar sicriul ei a fost depus in Capitol, fiind a doua persoana de culoare care isi gaseste linistea vesnica alaturi de renumiti presedinti de stat. Ziua de 1 decembrie, ziua in care a fost arestata, a devenit “Rosa Parks Day” si este sarbatorita in statele Ohio si California.

Si ziceti voi ca o femeie nu merita sa fie presedinte? Pe ce va bazati?

Juliette has a gun

Cand Romano Ricci era tanar se razvratea impotriva tuturor membrilor familiei sale. Singura solutie ca sa faca ceea ce doreau ei era sa ii ceara exact contrariul. Cel cu care a avut o relatie speciala a fost bunicul lui, Robert Ricci, celebrul parfumier care avea sa ii lase mostenire pasiunea pentru arta parfumeriei. Cand era mic se juca prin fabrica bunicului,  iar amintirea mirosului Signorrici, considerat de el cel mai masculin si senzual parfum barbatesc, i-a ramas pregnant in amintire. Dar cea mai veche amintire olfactiva insa a fost aceea a parfumului L’Air du Temps. La 10 ani deosebea notele de baza si diferitele arome, iar la 15 ani, deja se dovedise un spirit creativ. Robert Ricci nu avea nici o indoiala ca nepotul lui avea sa duca mai departe spiritul si traditia familiei din care se tragea. Cand bunicul a decedat in 1988, iar afacerea acestuia a fost vanduta 2 ani mai tarziu, Romano s-a trezit bogat si a decis sa se dedice in totalitate artei esentelor tari. 

Doar parfumul ii curgea prin vene, motiv pentru care, in 2005 cand si-a infiintat propria casa de parfumuri “Juliette has a gun”, n-a reusit performanta sa mire pe nimeni. Numele casei si l-a ales realizand faptul ca parfumul bine ales reprezinta o arma mortala pusa in slujba oricarei femei, constienta de atu-urile sale: “Am botezat aceasta marca Juliette pentru a ma intoarce la Julieta romantica, moderna si usor salbatica, concepand un parfum destinat femeilor active care traiesc viata din plin”. “Cred ca in fiecare femeie este o Juliette care are o arma la dispozitie, pe care o poarta in functie de personalitatea ei. De exemplu, Lady Vengeance ar arata-o si s-ar juca cu ea, Miss Charming ar tine-o ascunsa bine si Calamity J ar purta-o la glezna, ca o spy girl”. Parfumurile sunt de nisa si, evident, nu sunt deloc ieftine si nici nu se gasesc pe toate rafturile parfumeriilor. Creatorul si-a descris brandul astfel: “ Filosofia noastra este sa tratam crearea parfumurilor ca pe o arta si sa fim prezenti pe piata doar printr-o distributie limitata regasita in parfumerii specializate, concept stores sau buticuri. O colectie de 8 esente originale, un spary universal pentru geanta ce are forma unui glont si o colectie de 3 lumanari sunt disponibile momentan, alte arme ale seductiei sunt pe cale sa apara. Lux, in forma sa singulara si deosebita. Doar pentru femei.” 

Doua lucruri l-au inspirat pe Romano Ricci: trandafirii si opera lui Shakespeare care ascunde diferite tipologii si subtilitati ale femeilor, suficient cat sa il ajute sa lanseze o gama de succes si sa devina unul dintre cei mai renumiti parfumieri moderni din lume. La 28 de ani, Romano Ricci se scutura de renumele strabunicii sale, legendara creatoare haute couture Nina Ricci, si de al bunicului lui, cei care ii deschisesera portile in lumea design-ului si parfumurilor, cucerind lumea printr-o aparitie proaspata si inconfundabila. 

Tanar, fermecator, imbracat clasic si elegant, cu o palarie Fedora aruncata sugubat intr-o parte, poza intr-o aparitie de rock’n’roll romantic, menit sa atraga toata atentia. “Juliette has a gun” promoveaza parfumuri cu note romantice, inspirate de diferite tipuri de feminitate. 

Miss Charming si Lady Vengeance au fost lansate in 2006, inspirate tot de personajul shakesperian, Juliette.

Miss Charming incapsuleaza inocenta proaspata si dulce a unei romantice care tanjeste dupa iubitul ei, Romeo. Flaconul alb tine prizonier un parfum floral fructat, rezultat din amestecul esentelor de trandafir marocan, litchi, capsuni si mosc. Aici Julietta este deopotriva romantica si inocenta, dar si sireata, stie sa se apropie indepartandu-se, printr-un joc al seductiei neintrerupte.  

Cel de- al doilea parfum, Lady Vengeance, aduna  laolalta esentele trandafirului bulgaresc, patchouli si vanilie intr-un recipient negru impodobit cu funda neagra. Acest parfum simbolizeaza femeia libera si indrazneata, seducatoare si misterioasa.

Citizen Queen, un alt personaj shakesperian metamorfozat de imaginatia lui Romano, renaste din aroma lemnului de mosc, trandafir, iris si chihlimbar. In sticla alba laptoasa, cu script negru, se ascunde un parfum animalic, periculos de senzual.

Au urmat Midnight Oud un parfum oriental rezultat din amestecul notelor de trandafir, oud, chihlimbar, mosc, sofran, muscata, lemn de agar si patchouli, sechestrate intr-un superb recipient metalic din argint.

Calamity J este un melanj de esente lemnoase de mosc, iris, patchouli si ambra, un parfum seducator si puternic, dedicat femeilor puternice, pline de personalitate.

Not a perfume este un parfum simplu, cu efect maxim, creat dintr-un singur ingredient pe toate notele, celatox, 

in vreme ce Romantina este un parfum delicat, inspirat de inocenta unei povesti de dragoste moderna desfasurata in “cetatea eterna” a Romei, in care serile imprumuta aromele florilor de portocal, iasomie, trandafir, iris, osmanthus si patchouli, creand astfel un parfum de neuitat. 

Parfumul vorbeste despre dragostea curmata brusc din dorinta de a o pastra intacta in amintire, fiind perfect adecvat femeii imprevizibile si extrem de sexy. Alte parfumuri care merita incercate sunt Vengeance Extreme care se adreseaza strict femeilor care adora arta seductieisi vor sa lase o impresie olfactiva greu de uitat 

si Mad Madame un parfum conceput pentru femeile adulte, entuziasmate si provocatoare,  adevarate amazoane aflate la vanatoare de iubiri tineresti. Parfumul afrodisiac este realizat din esentede trandafir, ambroxan, patchouli si tuberoza. 

Pentru curiosi, Romano a dezvoltat un nou concept intitulat “Nose”, un magazin de vanzare cu amanuntul, promovat pe site-ul www.nose.fr .

In loc de incheiere: o femeie care nu se simte frumoasa are nevoie de un parfum bun. Daca l-ai gasit pe cel potrivit, s-ar putea sa ai sansa sa te indragostesti de el! Iar o femeie indragostita intotdeauna este frumoasa. Daca vrei sa ai mai multa incredere in tine, nu-ti cumpara alta oglinda, ci un nou parfum. Daca vrei sa te rasfeti si sa stii sigur cine esti, ia-ti cate un parfum pentru fiecare anotimp, unul pentru zi si altul de seara, dar si unul care sa te reprezinte si sa spuna tuturor cine esti! Daca nu iti ajung banii, imprumuta cardul sotului tau sau da-i sugestii ce cadou astepti de ziua ta de la el. Parfumurile sper sa iti ajunga! Siguranta de sine o mai si construiesti! Ce mai astepti?