Gozsdu Udvar sau alba-neagra romaneasca

Undeva in centrul capitalei ungare, nu departe de Dunarea care desparte Buda de Pesta, se afla Gozsdu Udvar. 

Cel mai simplu de gasit ar fi sa intrati pe Kiraly Utca, iar la numarul 13, in stanga, cum dati coltul, intrati pe strada cu pricina. Perimetrul este cu mult mai mare, deoarece aceasta parte insemnata din cartierul evreiesc se intinde pana la Hallo Utca si Dob Utca 16, insumand 6 curti interioare si 7 cladiri pe o lungime de 240 de metri. Gozsdu Utvar a fost construita intre anii 1902 si 1913 din banii fundatiei, dupa planurile realizate de catre arhitectul Gyozo Czigler, profesor la Universitatea Tehnica din Budapesta. Constructia a fost proiectata astfel incat sa ofere solutia cea mai buna de utilizare a lotului existent. Pentru a proiecta case moderne si spatioase, cu curti largi si deschise, arhitectul a construit casele in sistem pavilion. Pe strada Kiraly, cele patru cladiri au fost proiectate cu cate 3 etaje fiecare, iar pe Dob , alte 3 pavilioane care aveau cate 2 etaje fiecare, unite printr-o conexiune care insuma 45 de pravalii si ateliere.  Cand a fost gata, Gozsdu Udvar s-a transformat intr-un centru comercial prosper in care forfoteau zilnic sute de clienti, mestesugari si negustori. 

Astazi, de-o parte si de alta a strazii se aliniaza cuminti terasa dupa terasa, iar la etaj sunt amenajate apartamente de lux, 

transformand asezamantul intr-un centru de distractii amplasat chiar in buricul capitalei. Pe Hallo Utca functioneaza un pasaj in care sunt expuse obiecte de arta, masini de epoca si alte obiecte vintage. 

Tot aici a fost infintata o parcare privata unde locul pe zi este taxat la 12 euro/masina. Datorita locatiei si atmosferei speciale, Goszdu Court a inspirat mai multi cineasti care au filmat secvente de film chiar in acest perimetru: in 1999, Istvan Szabo – “Sunshine” cu Ralph Fiennes si Rachel Weisz, in 2002, menno Meyjes – “Max” cu John Cusack si Noah Taylor, in 2003, len Wiseman – “Undeworld I”. 

Cladirile de pe aceste strazi au apartinut lui Emanuil Gojdu, celebrul avocat si mare patriot ardelean de origine aromana. Acesta s-a nascut in 1802 la Oradea, din parinti originari din Voskopoje, Albania, stramutati in Transilvania. A studiat la Bratislava, Viena si Budapesta, devenind avocat si membru in Parlamentul Ungar. Dupa trei an de stagiatura in cabinetul unui avocat sarb, si-a deschis propriul birou de avocatura si de "notar cambial" in Pesta, devenind in scurt timp cel mai renumit avocat din tara si in afara ei. A fost primul avocat care si-a compus inaintarile in limba maghiara (nu in latina cum cerea protocolul legislativ al perioadei) si a marcat succes dupa succes, castigand multe procese. In 1824 s-a stabilit la Budapesta, a strans o avere considerabila, usa casei sale fiind intodeauna deschisa minoritatii romane. Era apreciat pentru firea deschisa, pentru cultura vasta, pentru calitatile umane si profesionale, fiind un promotor al intereselor romanesti. In timpul Imperiului Austro-Ungar a fost judecator la Tribunalul Suprem, Comite Suprem (prefect) de Caras si Deputat de Tinca-Bihor in Parlamentul de la Budapesta din 1861 pana in 1865 unde a militat pentru drepturile romanilor din Transilvania, a fost membru fondator al Astrei Sibiu si membru al Casei Magnatilor din Budapesta. A fost un investitor inspirat cumparand doua mori cu aburi in Budapesta, iar in 1832 a achizitionat  cu 30.000 de florini casa lui Wilhelm Sebastian de pe strada Kiraly din Pesta. In 1854 deja isi construise un sir intreg de magazine in "Pasajul Gozsdu". Tot el a fost unul dintre semnatarii Programului Politic de la Pesta al Revolutiei de la 1848, militand pentru folosirea limbii romane in scoli, administratie si biserici. In 1869 s-a retras din viata politica si a ocupat timp de un an de zile functia de consilier la Curtea de Casatie din Budapesta. In 1870 a murit si a fost inmormantat in cimitirul Kerepesi, lasand o avere impresionanta fundatiei care avea sa ii poarte numele. Intotdeauna a spus ca e roman ortodox, iar in casa lui de pe malul Dunarii erau bine primiti toti cei de-acelasi neam cu el. Imensa lui avere si-a lasat-o prin testamentul intocmit in 4 noiembrie 1869 “acelei parti a natiunii romane din Ungaria si Transilvania care apartine la confesiunea orientala ortodoxa”, pentru acordarea burselor studentesti si sprijin bisericesc. Ulterior testamentului, Andrei Saguna a infiintat in anul 1870 la Sibiu “Fundatiunea lui Gojdu” si condusa de catre reprezentanta fundatiei care avea sarcina sa administreze intregul sau patrimoniu. 

Averea era formata:

- dintr-un complex arhitectonic compus din opt cladiri cu cate patru nivele fiecare, sapte dintre ele situate una langa alta in plin centrul capitalei pe strazile Kiraly, Hollo si Dob, pe frontispiciul lor fiind pusa inscriptia “Gozsdu Udvar” – in traducere Curtea Gojdu, prezenta si astazi nu numai pe frontispiciu, ci si la nivel stradal;

-   - din valori bancare constand din sume de bani si 2306 actiuni, depozite si titluri de imprumuturi publice;

    -  obiecte de valoare.

Valoarea totala a acestora era estimata in 1870 la 178.000 de florini, iar in anul 1917 la 8.000.000 de coroane. Probabil ca romanii asa au fost ei de vita dintotdeauna de vreme ce Gojdu insusi si-a luat masuri de precautie inca din perioada in care era in viata sa evite diminuarea patrimoniului ce urma sa fie lasat mostenire, stipuland in testament conditia capitalizarii anuale a unei parti din dobanzi. In acest sens, el a stabilit o proportie intre valoarea averii existente si rata anula a dobanzilor destinate cheltuielilor pentru burse si ajutoare pana in anul 2070! Mai mult decat atat, Gojdu a interzis vanzarea surselor patrimoniului si transformarea lui in bani pana in anul 2070, conservandu-l ca sursa de venit pentru 200 de ani! Dintre cei care aveau obligatia sa gestioneze corect patrimoniul si sa tina seama de prevederile testamentare s-au numarat: mitropolitul ortodox roman al Ardealului impreuna cu toti episcopii ortodocsi romani din Ardeal si unguri, alaturi de alti 3 civili alesi pe criterii morale dovedite si recunoscute. Fundatia  a activat intre 1870 si 1917, perioada in care au fost scordate burse unor studenti eminenti precum: Octavian Goga, Aron Cotrus, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia, Victor Babes, Valeriu Braniste, Silviu Dragomir, Aurel Lazar, Teodor Nes si Petru Groza. Tot din fondurile fundatiei a fost ridicat Colegiul National Emanuil Gojdu din orasul lui natal. In 1918, sediul fundatiei s-a mutat la Sibiu, dar majoritatea bunurilor au ramas in Ungaria. Dupa 1920, patrimoniul fundatiei a ramas aproape in totalitate Ungariei, desi conform art 249 al Tratatului de Pace de la Trianon, Ungaria era obligata sa restituie patrimoniul fundatiei de drept. In 1927, guvernul ungar a blocat conturile fundatiei in bancile din Budapesta. In 1929, Nicolae Titulescu, atunci ministru de externe, impreuna cu omologul sau maghiar, contele Korani, au semnat un nou acord cu privire la bunurile fundatiei, dar nu s-a intamplat in fapt nimic.

In 1937, Ungaria a semnat la Bucuresti un nou document prin care se obliga sa restituie Romaniei intregul patrimoniu al fundatiei, impreuna cu toate drepturile ce decurgeau din testament. Desi ratificat de noi iun an mai tarziu, Ungaria l-a ratificat in 1940, cu putin timp inaintea Dictatului de la Viena, astfel ca bunurile au fost iarasi inghetate. A urmat cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar patrimoniul a fost nationalizat in 1952. 

In 1998, au fost reluate negocierile bilaterale avand ca scop restituirea patrimoniului fundatiei Gojdu., negocieri care au durat pana in anul 2004. 

In 2005, dupa 136 de ani, prim –ministrul de atunci, Calin Manechin Constantin Anton Popescu Tariceanu Cinci Neveste Inima Zburdalnica impreuna cu ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu au semnat un acord cu statul maghiar prin care se prevedea infiintarea unei fundatii romano -maghiare “Gojdu”, sustinuta prin fondurile egale ale celor doua guverne, in baza patrimoniului lasat prin testament de catre renumitul avocat, care trebuia sa sustina in continuare studentii eminenti romani si maghiari, actiunile culturale si stiintifice, inclusiv functionarea muzeului si bibliotecii “Emanuil Gojdu”. Ma-ntreb unde era averea pe care o lasase renumitul avocat? Incalcand prevederile testamentare, cele doua guverne au decis acordarea de burse tinerilor saraci, indiferent de religie.  In testament Gojdu mentionase ca in primii 50 de ani sa se acorde burse “acelor tineri romani de religiunea rasariteana ortodoxa, distinsi prin buna purtare si prin talente, ai caror parinti nu sunt in stare cu averea lor sa duca la indeplinire cresterea si cultivarea copiilor lor, in urmatoarea etapa, adica intre 50-100 de ani de la infiintarea fundatiei, beneficiau de ajutor inclusiv tinerii doreau sa urmeze o “cariera artistica, preoteasca si invatatoreasca”, iar dupa 100 de ani, puteau fi ajutati “preoti si invatatori saraci, cu insusiri eminente, familie numeroasa si imbatraniti”. 

Dupa revolutie, numai imobilele care trebuiau sa apartina fundatiei au fost evaluate la 12 milioane de dolari, iar restul mostenirii insuma impresionanta suma de 800 de milioane de dolari. Gurile rele spun ca, atunci cand s-a pus problema integrarii Romaniei in UE, Ungaria ar fi cerut statului roman sa renunte la drepturile sale asupra imobilelor din inima capitalei ungare ca sa voteze pentru integrarea noastra. Nu ca statul maghiar nu ar administra corespunzator averea merituosului avocat sau ca nu ar scoate maxim de profit din acest asezamant, dar sa ne mai miram ca noi suntem saraci? La asa negociatori pe care ii are statul roman, eu zic sa fim multumiti ca mai avem o tara!

PS. Puneti pariu ca, daca ar fi fost restituita averea fundatiei catre statul roman, la ora asta era cumparata pe 2 lei si, in cazul cel mai fericit, posesorul facea puscarie maxim 5 luni pt ca scria o carte pe care n-o citestea decat familia lui si-l eliberau pt buna purtare? 


Pentru cei interesati de acest subiect, va recomand sa cititi si aceasta carte:

http://www.romanintezet.hu/index.php/publicatii/2002/14-bibliografie-1998/93-viata-si-activitatea-lui-emanuil-gojdu-1802-1870
Bibliografie:
1. Ioan Lupas - Emanuil Gojdu. 1802 - 1870. Originea si opera sa,
2. Maria Berenyi - Istoria Fundatiei Gojdu,
3. Voileanu Matei - Testamentul Lui Emanuil Gojdu.
4. http://www.fundatiagojdu.ro
5. http://www.greatsynagogue.hu/gallery_gojdu.html

Laguna venetiana

Il primo amore non si scorda mai! 


Cu toate ca un an de zile am facut planuri sa mergem ba pe Valea Rinului, ba in Provence, iata ca am ajuns in Italia, in regiunea Veneto (Venetia, Marimare, Padova, Verona si Madonna della Corona), dar si in crampeie din Emilia-Romagna (Bologna si Ferrara), Lombardia ( Mantova) si Toscana (Pisa si San Gimignano)! In Italia am mai fost noi de cateva ori acum cativa ani, dar nu am vazut decat ceea ce atunci ni s-a parut mai important: Milano, Venetia, Siena, Florenta si Roma. In graba noastra de a vedea cat mai mult din aceste orase superbe, nu am fost interesati de regiuni, in ceea ce au ele mai frumos. Regiunea Veneto (caci despre Toscana am tot scris!) se intinde de la Muntii Dolomiti pana la Marea Adriatica. Bucata aceasta de pamant este strabatuta de multe rauri si canale, dar cele mai importante sunt Adige, Brenta, Piave si fluviul Po care infloreste intr-o superba delta.  Formatiunile muntoase creeaza superbe peisaje bucolice, fie ca vorbim despre crestele sale cu forme spectaculoase, scaldate in culorile calde ale apusurilor si rasariturilor, fie ca sunt fundale desenate ale cabanelor rustice asezate lenese la poale sau strajerii malurilor lacurilor Garda (cu frumoase castele medievale precum cel de la Lazise), Peschiera del Garda si Torri del Benaco.  Pe plajele stancoase languros asezate pe maluri au fost ridicate cochete statiuni turistice precum Bibione, Caorle sau Cavallino. Mie Jesolo nu-mi place! Am zis-o! Bijuteria incontestabila a regiunii este Laguna Venetiana cu superbul oras Venetia despre care am mai scris! Aceste superbe asezari ridicate de-a lungul Rivierei Brenta sunt cunoscute drept localitati paladiene. Cand vorbesti despre aceste locuri, cuvintele se grabesc sa iti iasa din gura si ai vrea sa vorbesti de-o data cu sapte guri, nu doar cu una! Caci sunt multe lucruri care se cer spuse raspicat! Aici gasiti renumite izvoare termale (Abano, Teolo, Montegrotto) in jurul carora s-au construit statiuni balneare precum Terme Euganee si Abano Bagdi,  mici asezari pitoresti precum Asolo – un pitoresc sat medieval, Possagno cu statuia sculptorului Antonio Canova, orasele fortificate: Citadella, Monselice, Montagagna si Castello Veneto sau pitorestile asezari Bassano del Grappa, Arqua Petrarca, Monselice, cat si superbele orase care isi afirma semetia nu numai prin frumusetea arhitecturii, cat si prin locul pe care il ocupa in istoria si cultura italiana: Venetia, Belluno cu faimosul parc national cu acelasi nume, Padova, Rovigo, Treviso, Verona, Vicenza. Regiunea este renumita si din punct de vedere gastronomic: 

Bologna – unde se prepara cea mai gustoasa mancare italiana, Parma – renumita pentru mezelurile si branzeturile sale (desi, fie vorba dintre noi, eu o stiu dupa Aqua di Parma!SAC!), Modena – cu renumitul otet balsamic Modena, ridichiile rosii de Trevisso, uleiul de masline de Pastrengo si Sambuco, fasolea din lamon (in provincia Belluno), sparanghelul de Bassano del Grappa, telina de Verona, supa calda de porumbel, polenta (surata mamaligii noastre romanesti), fructele de mare, prajiturile zaletti, galani si pandoro de Verona si

nu in ultimul rand pentru vinurile produse in asezarile viticole intinse de la Bardolino la Pramaggiore si la Canegliano: Amarone di Valpolicella, Breganze Bianco, Bardolino, Soave, Prosecco sau tuica italiana, denumita Grappa.

Economia acestei regiuni se sustine din agricultura, dar si din turismul cultural, moda (Benetton) si high-tech. Patrimoniul sau cuprinde cladiri unice de o incomensurabila valoare si frumusete – in marea lor majoritate realizate de catre renumitul arhitect al sec 16, Andrea Palladio, poduri, vestigii romane si edificii laice. 

Prin urmare, am plecat noi voiniceste dis de dimineata din Timisoara si am urmat traseul Ungaria – Slovenia cu punct de trecere in Italia prin Trieste. Desi intrati in UE relativ cam in aceeasi perioada cu noi, au astia niste autostrazi…de nu-ti vine sa crezi! Si o tara gospodarita si curata ca mai sa-ti vina sa plangi! La unii se poate! Ma-ntreb de ce oare doar la ei da si niciodata la noi? 

In Slovenia numeroase castele impodobesc crestele dealurilor si muntilor. N-a fost vreme! Am mers ata! In Italia am luat-o pe drumurile nationale, evitand autostrazile excesiv de scumpe, dar si curiosi sa vedem Italia rurala. 

O frumusete! Italienii normali circula cu masinile pe drumurile nationale, nu pe autostrazi unde statul te cocoseaza cu taxele. Au si restrictii de viteza: 50km/ora in localitati, 70 si cel mult 90km/ora in afara! NIMENI nu respecta semnele, putini sunt cei care semnalizeaza, ai cedeaza inclusiv in sensul giratoriu! Deci trag concluzia ca sunt puse doar pentru turisti de vreme ce doar acestia tin seama de ele! In Italia lumea vorbeste tare, gesticuleaza aprins, ai tot timpul senzatia ca se cearta cu tine. Chiar si eu, colerica pura, m-am mai cumintit! 

Primul popas l-am facut in eterna si fascinanta Venetie, renumita pentru toate emblemele si simbolurile sale. Unii sunt de parere ca este cel mai frumos oras de pe pamant, altii spun ca este renumita pentru sticla de Murano sau pentru dantela de Burano. Eu cred ca este atat de iubita si faimoasa pentru suma acestora si a multor altele la un loc: pentru canale si panorame, pentru gondole, vile si palate, pentru biserici si bisericute, pentru arta expunsa in muzee sau in piete si piatete, pentru gelatto, 

fructe de mare si prajiturile sale extraordinare. Piata San Marco ramane locul in care, daca arunci un ac, nu are unde sa cada!  

Fata de anii trecuti, preturile au crescut cam la toate cu sume cuprinse intre 2 si 4 euro. De exemplu: intrarea in Palazzo Ducale costa 16 euro, in Campanile – 8 euro, Musee Arte – 14 euro, calatoria pe Canale Grande – 7 euro. 

Cei care vreti sa mergeti cu vaporetto doar pe Canale Grande, imbarcati-va in   A1, cei care vreti sa va faceti o intrare triumfala in Piata San Marco precum dogii de odinioara, alegeti A2 si veti vedea si portul!  

Venetia inca inregistreaza o mare concentrare de turisti pe metru patrat. Uneori chiar am senzatia ca acest flux mare de turisti ii deranjeaza pe italieni (cum de altfel se intampla si in Franta. Nu este de mirare aceasta atitudine, pentru ca numarul mare aduce cu sine nu doar venituri, ci si mizerie multa lasata in urma de acestia, inclusiv un grad de infractionalitate ridicat). 

Cu toate astea multi dintre angajatii din turism n-au nici o treaba cu ideea de turism performant: nu toti vorbesc o limba de circulatie internationala, nu sunt in stare sa iti furnizeze date suplimentare despre obiectivul turistic in care lucreaza sau chiar au o atitudine nu tocmai prieteneasca fara de vizitatori. In Palatul Ducal, un turist german o presa cu intrebarile pe una  dintre doamnele care pazea ecoul pasilor prin marea sala de consiliu  solicitand un raspuns cu privire la performantele si deosebirile dintre ceasurile din palat. Raspunsul a fost: ca sa fie frumos! De fapt, toate ceasurile erau solare! Si erau multe la numar pentru ca incaperile cu ceas se aflau la o distanta considerabila unele de altele. O alta faza tragi-comica a avut loc intr-una dintre toaletele palatului, dispuse pe fiecare palier in parte in numar destul de mare. Evident ca la doamne cozile erau interminabile, in vreme ce la barbati abia daca astepta vreunul. Asa s-a facut ca, in vreme ce asteptam la coada, iar femeia de serviciu isi facea de lucru pe la chiuvete, a intrat un englez care realmente avea o urgenta si, dupa ce a intrat in baie, se uita disperat dupa cabinele destinate barbatilor! Ca printr-o ironie a sortii, aceasta toaleta nu avea cabine separate! Femeia de serviciu, cand l-a vazut, s-a repezit ca un uliu asupra lui si l-a apostrofat: “Ce te bagi? Nu vezi cat e coada?” a tipat ea in limba ei. Englezul, care nu stia o boaba italiana, s-a oprit vadit deranjat si rusinat de cardul de muieri care isi intorsesera toate privirile spre ei si i-a raspus confuz: “Vorbeste in engleza daca vrei sa iti si raspund!” si a continuat sa se uite pe fiecare usa de cabina dupa semnul destinat barbatilor. Femeia, neintelegand nici ea o iota din ce ii raspunsese englezul, a inceput sa tipe la el cat o tineau plamanii:” Asta este casa mea si aici faci asa cum iti spun eu: te asezi la coada!”Tot cardul de muieri aflate in asteptare ne uitam la ei, unele vadit amuzate, altele la fel de mirate ca strainul personaj in cauza sa faca in pantaloni. Englezul, suparat, urla si el: ” “De ce strigi la mine?Am platit 16 euro biletul, e dreptul meu sa merg la toaleta!”, in vreme ce italianca, in spiritul cel mai latin cu putinta, si-a ridicat bratele, l-a luat de maneca si l-a dat afara strigand:” In casa mea respecti regula! Si nu tipi la mine, ai inteles?” Evident ca au vorbit amandoi si s-au inteles fiecare. Pe strazile venetiene statuile umane indeamna turistii sa se pozeze impreuna in schimbul catorva banuti. Se vede de la o posta, probabil, ca nu suntem occidentali, pentru ca ne confunda cu rusii strigandu-ne: “davai, davai”. Noi ne-am cazat tot in Mestre pentru ca al meu a insistat sa isi lase masina intr-o parcare privata. In noaptea respectiva am avut parte de o furtuna de-am crezut ca se darama cerul! Marea mugea, ziceai ca este in travaliu si se pregateste sa nasca valuri! Sufla vantul atat de tare incat groaza cea mai mare mi-a fost sa nu cumva sa salte acoperisurile caselor din jur si sa le arunce cu furie in singura masina cu numar romanesc din parcarea interioara arhiplina! A doua zi, norii au acoperit cerul, uneori s-a mai smiorcait, dar nu s-au mai infuriat spiritele. Trecuse acalmia, cel putin pentru moment! Despre Venetia am vorbit pe larg intr-un alt material, motiv pentru care nu am sa reiau prezentarea. Dar cred ca este important sa fac alte mentiuni pentru cei care ajung in laguna! Frumusetea acestei zone, dar mai cu seama autenticitatea unui trai necosmetizat de catre marketingul turistic pot fi descoperite in insule! 

Daca va decideti sa le vizitati, va trebui sa cumparati bilet pentru Laguna Nord, iar prima insula vizitata este Murano. Optiunea cea mai buna este transportul public pe apa, ambarcatiunea pe linia 52 care pleaca din fata garii. Sincer, nu am cronometrat cat dureaza excursia pe apa pentru ca este captivant sa vezi zona portuara cu podul in forma unei spinari albe de dragon aruncat peste ape, vasele industriale si cele de croaziera trase la docuri in asteptarea iesirilor in larg, freamatul continuu al barcilor cu motor si al sutelor de vaporase care incretesc apa cu valuri. Desi Venetia era cunoscuta pentru productia perlelor de sticla (conterie) intre 1200 si 1950, productia lor s-a mutat pe Murano in productii de artizanat existand peste 100 de intreprinderi mici. 

Toata insula traieste din manufactura de sticla pretioasa,iar prezentarea facuta de doi sticlari a fost dezamagitoare. 

Desi au modelat sticla firbinte dand nastere petalelor de dalii sau calutilor diformi, pot sa va spun ca nici aceste prezentari nu mai sunt ce-au fost odinioara. In urma cu cativa ani, alti mesteri sticlari suflau in tevile lungi cu capetele inrosite-n cuptor umfland cu aer ghemotocul de sticla fierbinte in forme suple si colorate, transformandu-se in glastre care urmau sa prinda culori in obrajori si salbe din floricele langa guritele aurite. Metoda de lucru a fost tinuta de fiecare producator in secret si se realizeaza si astazi tot manual, prin procedeul de suflare. Sticla de Murano si-a pastrat renumele deoarece si astazi este produsa manual, dupa metode stravechi, transmise din generatie in generatie. Cele mai renumite produse din sticla de Murano sunt semnate Barovier&Toso, Venini&Moretti Carlo. 

Oricum e bine de stiut ca sticla veritabila se vinde scump: margelele incepand de la 200 euro, bratarile de la 85, vasele – 90, candelabrele, in functie de complexitate, de la 2500 in sus ajungand si la cateva zeci de mii! Cu toate astea, Insula Murano nu este dupa parerea mea (dar nu si a sotului meu!) cea mai frumoasa insula! Ba din contra!Mult mai frumoase sunt Burano si Torcello. 

Cand te apropii de Burano, ai impresia ca un pictor traznit s-a jucat, dupa o betie, cu culorile. Este o insula vesela, ea insasi o “dantelarie” aruncata pe ape! Timpul aici curge mai lent, oamenii sunt calmi si au un alt ritm. Unii stau sprijiniti fie in pervazul ferestrei, fie in tocul usii si se uita la turistii grabiti. E ca si cand oamenii s-ar misca in doua lumi paralele si s-ar privi prin geamuri. 

Burano este renumita pentru dantelele care se produc aici, in “punta in aria” (puncte in aer), si vandute astazi turistilor sub forma unor mici mileuri presate in rame mici, protejate de sticla, pentru piata de peste si pentru casele sale frumos colorate. Se zice ca nu exista doua case alaturate colorate la fel, special ca barbatii aflati in larg sa isi identifice casa de la mare departare. 

 Torcello este cea mai mica si mai frumoasa insula din laguna. Aici timpul pare incremenit in cele cateva case in care mai locuiesc 2-3 localnici, micile taverne adormite care isi asteapta turistii grabiti intre cele doua vaporase si care bantuie lacasele de cult, fac poze cu nemiluita acestui colt nealterat de lumea nebuna din afara lui. Aici am vazut rodiile coapte pe crengile inchinate spre pamant de atatea roade!

Pe aceste doua insule se ajunge cumparand biletul LN (Laguna Nord) sau cu vaporasele 5, 13 , DM, 41 si 42, valabil 12 ore, cu imbarcare din Fondamente Nuove din jumatate in jumatate de ora. Calatoria pana la Murano dureaza vreo cam vreo 10 minute, pana la Burano - 40 de minute, iar pana la Torcello - 45 de minute (din gara!), iar biletul a costat 20 de euro/persoana si puteti urca/cobori ori de cate ori aveti chef. Distanta dintre insule este relativ mica si se pot vizita in salba! Ideea este ca puteti merge pe apa cu cate vaporase vreti si biletul este valabil pe toate insulele din laguna, nu numai pe cele mentionate de mine. Noi am stat 2 zile in Venetia si ne-am planificat una pentru ea, alta pentru insule! In cea de-a treia zi am vizitat in mare graba un alt oras, Ferrara, si am dormit in Bologna. Drept urmare, in cea de-a treia zi, ne-am incarcat bagajele in masina si voiosi am plecat la drum. Nici nu am iesit din Mestre cand, in intersectie, asteptand cuminti sa se faca verde, a intrat unul cu un mastodont de autobuz si i-a dat una in aripa din spate Mazdocului de-am incremenit! Credeti c-a oprit? Si-a ambalat a revolta bratele, a apasat acceleratia si dus a fost! Norocul nostru, doar ne-a pupat cu o dara usoara de vopsea care s-a luat imediat. Cativa km mai departe, un albatros, beat dupa furtuna, a planat direct in parbriz! Ca un facut, am mers ca in caruta. Precauti! Si am ajuns cu bine!