Ploaia de cuvinte

duminică, 3 august 2014

Carmen Sylva sau Regina Elisabeta a Romaniei

N-am sa fiu o ipocrita sa nu recunosc faptul ca ma bucura orice comentariu de pe blog, dar mai cu seama cele care vin cu completari sau atentionari la fiecare articol publicat. Acum cateva zile cineva imi scria, si pe buna dreptate, ca primul testimonial al unui cap incoronat nu apartine Reginei Maria, ci Reginei Elisabeta. Si-uite-asa m-am pus pe cautat! Poate stiu eu ceva literatura, poate stiu si putina istorie, dar iata ca si in publicitate mai am multe de invatat. Prin urmare, iar m-am pus pe rascolit, mutat, indosariat, studiat, centralizat! M-am dat cu capul de pereti si cu fundul de pamant, greu, dom’le, greu sa le stii pe toate. Desi tare mi-ar placea…

Castelul din Neuwied

Intr-o superba zi de iarna, prin anul 1843, afara ningea linistit. Castelul Monrepos din Neuwied pe Valea Rinului astepta cu nerabdare nasterea Elisabethei Pauline Ottilie Luise zu Wied, primul copil al principelui Hermann de Wied si al sotiei lui, Maria, printesa de Nassau.

Hermann si Maria de Wied impreuna cu Elisabeta

Optsprezece ani mai tarziu, pe cand se afla in vizita la nasa ei, regina Elisabeta a Prusiei, tanara printesa l-a cunoscut pe viitorul ei socru, Karl-Anton von Hohenzollern-Sigmaringen, venit impreuna cu fiul lui, printul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, intr-o vizita de curtoazie. Parintii si-au dorit ca fiica lor sa faca un mariaj reusit cu unul dintre mostenitorii tronurilor europene, dar timpul trecea si nu se prea arata nimic promitator la orizont. Elisabeta fusese taiata de pe lista cu posibile mirese a printului Eduard, fiul cel mare al Reginei Victoria a Angliei, iar alti pretendenti la mana ei intarziau sa apara.

Cinci ani mai tarziu, in 10 mai 1866, principele Karl von Hohenzollern-Sigmaringen avea sa fie proclamat Domn al Romaniei sub numele de Carol I, iar in 1869 a cerut-o de nevasta.

Elisabeta avea 26 de ani si nu credea ca se va mai casatori vreodata. Intre cei doi n-a fost dragoste la prima vedere, dar discutia pe care a avut-o Elisabeta cu Regele in care acesta ii povestea despre tara care il urcase pe tron i-a starnit imaginatia si curiozitatea, dorind sa fie parte in acest proces de transformare a unei tari guvarnata pana atunci dupa principii arhaice intr-una moderna. Cei doi s-au casatorit in Palatul Neuwied in prezenta mai multor capete incoronate si a unei delegatii romanesti, dupa care au venit in tara pe vasul “Franz Joseph” al Imparatului austriac pana la granita de la Giurgiu, iar de acolo, cu trenul, pana la Bucuresti. Cand a ajuns in capitala, printesa a fost dezamagita, altfel isi imaginase locul in care avea sa traiasca. Mizeria si aglomeratia n-aveau nimic in comun cu ceea ce isi inchipuise ea. I-a trebuit ceva timp pana sa descopere farmecul orasului din cupeul deschis in care se urca impreuna cu una dintre doamnele sale de onoare colindand stradutelor dosite sau afundandu-se in linistea din interiorul bisericilor ce-i aminteau de batrana Rusie. Se pare ca Romania s-a dat si atunci in petec, pentru ca societatea profund orientalizata n-avea timp si chef s-o inteleaga pe proaspata principesa germana care isi facuse intrarea la curte. Barfele si rautatile la adresa celor doi soti au avut menirea de a o determina pe proaspata regina sa se inchida in apartamentele sale, izolandu-se de curte, pana cand si-a facut curaj si i-a sfidat prin cea ce stia ea sa faca mai bine, ridicandu-se deasupra meschinariei si impunand valori: ”imi spuneam ca principala mea indatorire este aceea de sotie, apoi venea misiunea mea de suverana si abia in al treilea rand cea de poeta”. Regina Elisabeta nu agrea setul de reguli traditionale ale regalitatii, fapt care i-a determinat pe cei din jurul ei sa o considere o regina cuidata si neconventionala. Tocmai acest fapt avea sa ii atraga simpatia frumoasei Imparatese Sissi a Austriei, dar si sa piarda consideratia sotului acesteia, Imparatul Franz Joseph, doar pentru ca regina avusese indrazneala sa stea la aceeasi masa cu niste actori.
Elisabeta era inalta, cu ochii albastri, cu parul lung si rebel, cu gura mereu zambitoare lansand sa se vada o dantura alba impecabila. Nu era frumoasa, dar era placuta si gratioasa. Avea o modestie naturala in felul in care se purta cu ceilalti, o sinceritate debordanta, era altruista, sensibila, buna, inteligenta si educata, iar prin aceste calitati cucerea imediat orice interlocutor. Un an mai tarziu, se nastea singurul copil al cuplului regal, printesa Maria, alintata cu numele de Itty. Regina Elisabeta a desfasurat multe actiuni caritabile, mai cu seama in orfelinate si aziluri de batrani, luandu-si fetita cu ea.

Elisabeta impreuna cu Maria

In 1874, la doar 3 ani, printesa Maria a murit in urma imbolnavirii cu scarlatina si difterie, dupa ce vizitase impreuna cu mama ei un orfelinat din capitala. Itty a fost inmormantata in parcul Palatului de la Cotroceni, iar pe crucea ei a fost scris epitaful: “Nu plangeti, caci nu e moarta, ci numai adormita”. Dupa o perioada in care s-a confruntat cu mai multe depresii, regina si-a gasit linistea in arta, muzica si literatura.

In anul urmator, regele Carol i-a dat o preocupare si a demarat lucrarile la Castelul Peles. Regele ramasese cu gandul la Sinaia inca din 1866 cand a poposit prima data pe aceste locuri, insotit fiind de catre Carol Davila si Dimitrie Sturza. Atat de tare i-a placut locul, incat a adus-o si pe Regina Elisabeta cu care s-a plimbat prin padurile din apropierea raului Peles.

Castelul Peles

Cuplul a fost impresionat de salbaticia locului si de taria aerului curat de munte, incat i-a venit ideea sa isi construiasca aici resedinta de vara. Cand au demarat lucrarile la castel sub atenta supraveghere a arhitectului vienez Doderer, atunci a inceput sa infloreasca si statiunea. Si pentru ca era de bonton sa mergi la munte in statiunea unde familia regala isi construia castelul, Manastirea Sinaia n-a mai putut face fata valului de oaspeti care batea la poarta pentru cazare, si-asa au construit primul hotel, Sinaia – viitorul Hotel Regal. In 1880 deja Sinaia era statiune climaterica , centru de odihna, turism si agrement pentru lumea buna din tara si din afara ei. Aici functionau Baile de Hidroterapie,Cazinoul si Cofetaria Riegler, Bazarul Comercial, Restaurantul Radian, Posta, Hotel Caraiman, parcul orasului, fantani arteziene, pavilioane s.a.

In timpul Razboiului de Independenta, in vreme ce regele era plecat pe front, Regina si-a dedicat intreaga sa energie ingrijirii ranitilor de razboi, a infiintat spitale si servicii de ambulanta, s-a implicat activ in procurarea medicamentelor necesare. A mers pana acolo incat a transformat Palatul Cotroceni in spital ambulatoriu pentru ranitii de razboi. In Sala Tronului, doamnele realizau bandaje si pansamente, camasi, scame si cearsafuri pentru bolnavi. Exemplul ei a fost urmat de alte doamne din inalta societate: Principesa Maria Rosetti Roznovanu la Iasi si Principesa Cantacuzino la Ploiesti. In spitalele lor erau ingrijiti toti ranitii, indiferent daca erau romani, turci sau rusi. Prestigiul principatelor a crescut, iar mesaje de simpatie veneau din toata Europa. Regii Casei Regale a Romaniei au fost medaliati de catre Tarul Rusiei, dar si de Imparatul Germaniei, iar regina Elisabeta a ramas pentru tot poporul “mama tuturor ranitilor”.

Fara sa isi propuna acest lucru, ea s-a transformat intr-un model pentru toate clasele sociale. In 1909 a infiintat Azilul Orbilor Regina Elisabeta “menit a le da adapost statornic depinzandu-i in acelasi timp cu o munca folositoare” care functioneaza si astazi.

In 1880 a avut loc debutul ei literar sub pseudonimul Carmen Sylva, dar tot atunci s-a stabilit ca succesor la tronul Romaniei a nepotului lui Carol I, Printul Ferdinand, cel care avea sa devina sotul Reginei Maria. In 1881, Carol I si Elisabeta au fost incoronati regi ai Regatului Roman, devenind astfel primii regi ai Romaniei. Din acest moment, Elisabeta s-a implicat in mod decisiv in activitatile sociale, culturale si educationale ale tarii. A infiintat scoala de tesut si clinica medicala Elisabeta Doamna, s-a implicat alaturi de alte doamne de la curte in strangerea de fonduri si gestionarea actelor de caritate. In timpul liber scria romane, poezii, piese dramatice, satire si eseuri, basme pentru copii sau traducea in limbile pe care le vorbea atat de bine: germana, franceza, italiana, rusa si engleza. Ea a publicat sub pseudonimul Carmen Sylva, ca un omagiu adus tarii sale de origine, dupa cum singura marturisea intr-una dintre poeziile sale: “Carmen este viersul, Sylva e padurea”. Din mainile sale ieseau broderii spectaculoase, unele dintre ele premiate in cadrul unor expozitii renumite. In 1867, 1889 si 1900, Romania a participat la Expozitia Universala de la Paris cu articole romanesti: broderii, tapiterii si costume populare promovand cat mai bine tara de adoptie. In 1912, Regina a organizat la Berlin expozitia “Femeia in arta si mestesuguri” (Die Frau im Kunst und Beruf), promovand arta artizanala a romancelor, militand astfel pentru emanciparea lor. Nicolae Iorga ii lauda meritul de a fi impus “un simt al intelectualitatii, un respect al culturii, o religie a artei care au inaltat Romania”. A pictat tablouri si piese de mobilier, a canta la orga si pian.

Carmen Sylva si George Enescu

Carmen Sylva la pianina

In saloanele sale din Bucuresti si Sinaia erau invitati Vasile Alecsandri, Mite Kremnitz, Elena Vacarescu, Mihai Eminescu, Nicolae Grigorescu, Elena Bibescu, George Enescu, Grigoras Dinicu, dar si Loebel, Dall’Orso, Sarah Bernhardt, Pierre Loti, Eleonore Duse, Mark Twain sau Paderevski. Dincolo de aparente, trebuie spus ca familia regala nu se lafaia in lux, veniturile erau limitate, iar Regina a considerat ca putea sa isi completeze veniturile din actiuni de promovare.

In multe dintre poze aparea in fata sau langa o masina de scris, astfel incat Elisabeta a fost primul cap incoronat care a realizat prima reclama publicitara din lume de tip testimonial pentru o companie germana producatoare de masini de scris.

Ea a aparut in mai multe reclame tiparite in presa occidentala pentru mai multi producatori de masini de scris.

Fiind o fumatoare convinsa, acest lucru a determinat-o sa isi imprumute numele unor tigari germane care se numeau Carmen Sylva. Faptul ca familia regala a Romaniei nu era una dintre cele mai bogate din Europa este exemplificat prin povestea coroanei de otel, care reprezinta coroana regala a Romaniei. Ea a fost turnata din teava unui tun otoman capturat in timpul Razboiului pentru Independenta si folosita la incoronarea ca Rege al Regatului Romaniei in 10 mai 1881 a lui Carol I. Aceasta coroana a fost purtata pe cap de toti regii tarii in toate ocaziile solemne, astazi fiind expusa in Muzeul National de Istorie. Constienta de beneficiile turismului pentru o tara atat de putin cunoscuta, a promovat frumusetile Romaniei si a convins autoritatile ca trenul Orient Express sa opreasa la Sinaia, iar calatorii sa innopteze la castel.

Prin 1879, dupa sfarsitul Razboiului de Independenta, Regele Carol I a descoperit Dobrogea, teritoriu recent alipit tarii.

Autoritatile locale aranjasera ca monarhul sa innopteze in casa unui negustor grec, dar ministrii sai, care deja vizitasera orasul inainte de sosirea regelui, au facut aranjamentele sa doarma peste noapte in casa directorului companiei engleze de cale ferata “Danube and Black Sea and Kustendje Harbour Limited” care conducea de vreo 15 ani compania. Numele lui era Edward Harris. Acesta a mers la Cernavoda si l-a adus pe rege si suita sa cu un tren special la Constanta. Englezul, ramas cu traume dupa jafurile armatei rusesti din timpul razboiului, i-a scris mamei lui dupa incheierea vizitei o scrisoare, fericit ca soldatii romani “nu au furat nimic, desi aveau din plin posibilitatea de a baga in buzunar argintaria din casa” si deplin satisfacut ca a platit doar 100 de lire sterline pentru pensiunea completa a principelui roman. 100 de lire de-atunci inseamna azi vreo 5800 de euro! Cand a adus-o si pe regina la mare, locuiau in vechiul Palat Regal, astazi Gara orasului, intr-o zona aglomerata si foarte zgomotoasa. Elisabeta avea deja peste 60 de ani si-si dorea un loc linistit si retras, cu vedere spre mare.

Astfel ca regele a demarat in 1909 lucrarile la Pavilionul Regal pe platforma digului de langa Farul Verde, lucrari care au fost finalizate 2 ani mai tarziu.

Regina ii spunea “cuibul linistit” si fusese proiectat de Victor Stephanescu si construit de Anghel Saligny si adjunctul lui, Laurentiu Erbiceanu, dupa indicatiile suveranei. Aceasta isi dorea o casa modesta si comoda. Parterul a fost destinat garzilor regale, iar etajul cuplului regal. Etajul era format dintr-un salon de primire, un dormitor si cateva camere de oaspeti, toate inconjurate de o terasa amplasata deasupra marii de unde regina imbracata in alb, cu parul despletit, statea pe terasa si saluta plecarea vapoarelor in larg.

Tot echipajul se strangea pe punte si dadeau onorul reginei, atat la plecare, cat si la sosire. Prezenta cuplului regal pe strazile orasului nu mai surprindea pe nimeni. Se plimbau cu trasura facand cu mana trecatorilor care se opreau inclinandu-se cu respect. Uneori se urcau la bordul vasului Amarylis si faceau scurte croaziere pe mare. Regele venea deseori cu caleasca de la Bucuresti ca sa ia masa cu regina, iar trasurile aduceau provizii de la Capsa in fiecare zi. Aici aveau loc seratele literare, receptiile si concertele considerate de ziaristi “de o simplitate incantatoare” (ziarul Sirena 1916).

In 1914, Tarul Nicolae al II-lea si membrii familiei sale au venit in vizita la mare. Tarul Rusiei era ruda cu Regele Carol I al Romaniei. Insusi Principele Mostenitor Ferdinand, prezent si el la eveniment, era casatorit cu Principesa Maria, nepoata Tarului Alexandru al II-lea si verisoara Tarului Nicolae al II-lea. Dincolo de vizita de curtoazie, capetele incoronate au purtat discutii cu privire la consolidarea pacii in Balcani.

Carol I, Tarul Nicolae al II-lea si Ferdinand

La cateva zile dupa intoarcerea lor in Rusia izbucnea Primul Razboi Mondial. Dupa 4 ani, familia imperiala ruseasca avea sa fie asasinata de comunisti. Reginei ii placea sa stea in pavilion , sa admire imensitatea marii si sa viseze.

De fiecare data cand un vapor parasea portul in zgomotul puternic al sirenei, regina flutura batista alba de matase si recita in megafon un poem.

Nici un vapor nu iesea in larg sau nu intra in port fara sa salute Regina. Cadetii de pe Bricul Mircea veneau cu barcile pana la pavilion si ii cantau serenade la chitara.

Dupa moartea ei, marinarii i-au ridicat o statuie, asezand-o pe regina din bronz cu fata spre mare, in fata Cazinoului, ca sa le poata face cu mana in timp ce navele isi vesteau plecarea sau sosirea in dana portului. Statuia a fost realizata de catre sculptorul Ion Jalea si dezvelita in 1937, de Ziua Marinei, iar cel care a tinut discursul in prezenta Regelui Carol al II-lea a fost Pastorel Teodoreanu. Cand au venit la putere comunistii, acestia au aruncat statuia in subsolul Muzeului de Istorie din Constanta. Ma-ntreb daca cineva a avut decenta sa o scoata la lumina si sa-i redea locul si menirea de altadata.

In 1914, Regele Carol I, poreclit Aquila Neagra, a murit, iar regina s-a izolat de lume. In februarie 1916 trecea si ea in lumea celor vesnici. Se schimbase deja garda. Alti doi monarhi preluasera stafeta si conduceau Romania in mersul ei firesc, inainte. Asta a fost odata! Intre timp, Romania si-a schimbat sensul de mers. Inapoi!

Bibliografie:

Boris Crăciun ,,Regii si Reginele României’’, Editura Portile Orientului Iasi 2002
Ioan Scurtu ,,Monarhia în România 1866-1947,Editura Danubius, Bucuresti 1991
Cesar Petrescu ,,Cei trei Regi’’, Editura Abeona C.E.I.T Bucuresti, 1993;
http://www.edition-musik-suedost.de/html/enescu_orgel.html

http://www.black-sea.travel/carol-i-prima-vizita-la-constanta-si-englezul

http://www.black-sea.travel/cuibul-reginei-carmen-sylva-si-marea-sa-iubita

joi, 31 iulie 2014

Reformele Mariei Tereza in Banat

Romania este din nou sub ape si inca ma uit cu mirare si furie ca in anul 2014 traim ca in Evul Mediu. Aseara, in timp ce ne uitam la televizor, al meu mi-a zis: “imi povestea strabunica-miu ca pe vremea Mariei Tereza, tot banateanul care avea cal si caruta primea cate un lot de pamant langa apa si avea obligatia sa faca dig, chiar daca nu era pericol de inundatie imediata. Sa te fi pus Cel de Sus sa nu-l fi ridicat la cat de mari erau amenzile si pedepsele! Si n-au venit austriecii sa ni le ridice, ci barbatii cu familiile lor cu tot l-au ridicat.”

M-am gandit atunci cate lucruri bune se datoreaza Mariei Tereza si ca nu exista inca o alta perioada invocata mai des decat aceea a ocupatiei austro-ungare aici, in Banat. Pentru ca civilizatia banateana incepe din 1718, o data cu Pacea de la Pasarowitz cand s-au trasat granitele Banatului, separat de cele ale Ungariei sau ale Transilvaniei pentru ca in 1779, el sa fie anexat Ungariei, ea insasi parte din marele imperiu. Aceasta stare a lucrurilor a durat pana in 1849 cand regiunea a trecut din nou sub directa administrare dictata de la Viena pana in 1860 cand este reanexat Ungariei pana in 1918. Eugeniu de Savoya i-a conferit statutul de “tara de coroana”, coordonata o buna bucata de vreme direct din capitala imperiului. Acesta este motivul pentru care Banatul devine unul dintre cele mai reformate state din Iluminism, pentru ca a fost obligat sa renunte la toate formele administrative care au functionat in timpul ocupatiei otomane, impunand reguli noi, reformatoare, dupa modelul celor de la Viena. Prin urmare nu ar trebui sa mire pe nimeni ca banatenii si astazi considera ca autoritatea imperiului era exclusiv austriaca, iar Viena era simbolul “bunului imparat”. Deoarece Europa invatase lectia ocupatiei otomane, incepand din 1767 provincia a fost militarizata, chemand la arme pe toti barbatii aflati in putere. Banatul avea doua regimente: unul roman, iar altul sarbo-romano-german, insumand peste 12.000 de ostasi, conduse de catre feldmaresalul banatean, Petru Duca, care fusese investit cu cea mai inalta demnitate din provincie. Una dintre cele mai importante masuri adoptate a fost colonizarea provinciei, realizata in 3 valuri intinse pe toata durata sec 18 si putin din urmatorul. Acestia au fost adusi de pe Valea Rinului, Elvetia, Alsacia, Lorena, Hessa, Luxenburg, Bavaria si Stiria. De ce s-au numit svabi de vreme ce numarul celor care veneau din regiunea Schwaben erau atat de mic? Poate pentru ca multi dintre ei fusesera imbarcati in orasul svab Ulm pe vasele care i-au adus pe Dunare pana in Banat. Majoritatea proveneau din familii sarace de tarani, care nu reusisera sa isi faca un rost in tara lor de bastina. Maria Tereza le dadea tinerilor casatoriti bani ca sa vina in Banat si sa isi intemeieze o familie, dar si mesterilor, invatatorilor, doctorilor, tuturor celor care vroiau sa isi dezvolte mici afaceri in teritoriile nou ocupate. Sate si orase se desenau pe harta regiunii in noi forme arhitecturale, conform cu tendintele urbanistice ale vremii. Se zice ca 3 generatii au fost sacrificate pana s-au pus pe picioare si le-a fost harazit: “primilor moartea, urmatorilor saracia, ultimilor painea” (Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot). O mare parte dintre ei au fost decimati de boli in primele 3 luni de la debarcare, dar cei ramasi s-au pus pe treaba: au asanat mlastinile si le-au transformat in terenuri manoase, viitor granar al imperiului austriac. Au ridicat cai ferate, au dezvoltat industria. Acestora li s-au promis scutiri de impozite si improprietarirea cu pamant, si- au pus umarul alaturi de localnici la asanarea mlastinilor, la realizarea de canalizari, desecari, la construirea de drumuri si cai de comunicatie, la ridicarea fortificatiilor, a oraselor, la dezvoltarea industriei mai cu seama in Banatul de Munte. Se ridica o lume noua la care bastinasii nu era doar martori, ci parte a schimbarii. Evident ca ostilitatile au fost reciproce, iar efortul de adaptare a impus sacrifici deopotriva si celor care au sosit in Banat si celor care i-au primit fortat. Satele colonistilor au fost construite sub forma tablei de sah, avand in mijloc biserica romano-catolica si terenul aferent. Astfel satele au inceput sa aiba o forma organizata si o structura compacta. Desi convietuiau in sate diferite, acestia erau obligati sa sa armonizeze impreuna, cei veniti incercand sa construiasca lumea pe care o lasasera in urma, bastinasii sa invete si sa se adapteze unor conditii de trai mai bune. Satele s-au extrins si, desi cooperau, fiecare isi pastrase traditiile, pentru ca viata de zi cu zi o traiau impreuna, supunandu-se acelorasi legi si avand aceleasi obligatii. In satele colonistilor se aflau ceasuri pe turlele bisericii, iar oamenii au invatat sa isi dramuiasca altfel timpul si sa respecte in alti temeni curgerea lui. Multi dintre cei veniti erau meseriasi intr-un anumit domeniu, iar calificarea pe meserii a fost reasezata in alte reguli. In aceasta lume in care se deschideau oportunitati pentru toata lumea au venit mestesugari bulgari, sarbi, italieni, francezi, spanioli, amestecandu-se si mai tare cu populatia bastinasa. Tocmai aceasta societate pestrita a permis dezvoltarea benevola a plurilingvismului si coexistenta mai multor religii in acelasi spatiu geografic. Germana a devenit limba oficiala a administratiei si comertului, iar cunoasterea ei oferea posibilitatea bastinasilor sa ocupe functii in administratie sau in armata. Cand s-au deschis scolile in limba germana, multi romani si-au trimis copiii sa invete aici, fiind constienti ca nu puteai sa faci cariera in imperiu daca nu vorbeai limba germana. In timpul Mariei Tereza s-au deschis scolile rurale, crescand astfel numarul celor care stiau sa scrie si sa citeasca.

Imparateasa Maria Tereza, fiica Imparatului Carol al VI-lea si sotia Imparatului Francisc Stefan, s-a nascut in Palatul Hofburg, la scurta vreme dupa moartea fratelui mai mare, Leopold. Inca din perioada copilariei sale s-a ridicat problema realizarii unor aliante strategice in vederea casatoriei. Initial a fost logodita cu Leopold Clement de Loara, insa acesta a murit de variola inainte sa apuce sa isi intalneasca logodnica la Viena, in locul lui fiind trimis fratele mai mic, Francis Stephen. Desi acesta a ramas in topul preferintelor, regele a cochetat cu mai multi urmasi la tron ai curtilor regale europene: Frederic al Prusiei respins datorita faptului ca era de religie luterana, Carol al Spaniei, dar abandonat si acesta in urma presiunii exercitate de celelalte curti regale, ca in final sa o marite cu Francis Stephen de Loara. Impreuna au avut 16 copii, dintre care 11 fete si 5 baieti, doi dintre acesti urmandu-i la tron: Iosif al II-lea si Leopold al II-lea. Cum pe vremea aceea nu erau acceptati pe tron decat urmasi pe linia masculina, tatal Mariei Tereza a adoptat Pragmatica Sanctiune care ii oferea fiicei sale posibilitatea de a se urca pe tron. Ea a domnit intre 1740 si 1780 si a fost inobila cu titlurile de Arhiducesa a Austriei, Regina a Boemiei si Ungariei, Mare Principesa a Transilvaniei. Deoarece Casa de Habsburg nu a mai avut alti urmasi in linie masculina, tatal acesteia a lasat posesiunile mostenire fiicei sale. In primii ani de domnie, drepturile ei de succesiune au fost contestate de catre regele Frederic al II-lea al Prusiei, Carol Albert al Bavariei, de August al III-lea al Saxoniei si de catre Filip al V-lea al Spaniei, fapt care a condus la izbucnirea razboiului de succesiune la tronul Austriei si care avea sa se inchieie prin recunoasterea de catre toti a Pragmaticii Sanctiuni si dreptul ei ca urmasa desemnata pe tron. Desi si-a inceput domnia intr-o conjunctura destul de agitata, o data cu numirea lui Kaunitz drept Cancelar al Austriei, a fost ajutata sa restaureze imperiul conform tendintelor iluministe: a eliminat regulile etichetei spaniole de la curte, a implementat sistemul de acordare a audientelor deschise pentru toti supusii din imperiu, a reorganizat armata si administratia, a introdus Codul Penal (“Constitutio Crimilalis Theresiana”), a interzis tortura in imperiu, a transformat universitatile in institutii de stat, a infiintat comisii de stabilire a darilor taranilor catre stapanii de pamant, a decretat obligativitatea platii impozitelor de catre nobilime si cler, a limitat puterea nobilimii si a clerului, a introdus perceperea taxelor vamale, a decretat intrarea exploatarilor subsolului in monopolul statal, a militat pentru desfiintarea iobagiei – masura intrata in vigoare abia in timpul domniei fiului ei, a promovat reforma scolara (“Relatio Educationis”) prin intemeierea invatamantului de stat, a inlaturat monopolul bisericesc din educatie, a incurajat artele si arhitectura. Prin setul de reforme pe care le-a aplicat, ea si-a castigat aprecierea in randul maselor de pe intreg cuprinsul imperiului. Imparateasa a acordat comunitatii din Banat dreptul de a-si ridica biserici, a facut donatii pentru orfelinate si fundatii caritabile, a infiintat scoli, a incurajat arta si cultura. In timpul domniei sale drumurile au fost pietruite si s-au montat indicatoare pentru orientarea sensurilor de mers si marcarea distantelor. Tot in timpul domniei ei, in 1758, a decretat asimilarea tiganilor din Banat, fapt care nu s-a armonizat cu vechile traditii nomade. Ei au avut obligatia sa plateasca impozite la fel ca si ceilalti slujitori din imperiu, le-a fost interzisa folosirea limbii tiganesti, iar cei care erau prinsi ca incalca legea erau pedepsiti cu 25 de lovituri de bata. Nu le-a mai fost permis sa isi poarte vesmintele traditionale si sa isi exercite ocupatiile de baza. Inclusiv termenul de tigan era interzis, ei fiind denumiti “neubauer”, adica taranul nou, disparand astfel jurisdictia voievodului tiganilor. Tinerii care implinisera varsta de 16 ani aveau obligatia sa isi satisfaca serviciul militar. Programul de reformare a imperiului initiat de ea a fost cunoscut sub numele de “Reforma tereziana de stat”. In 1780 , ea a cedat tronul fiului ei, Iosif II-lea care a continuat reformele implementate de mama sa. Acesta a continuat reforma de asimilare a tiganilor, interzicandu-le sa mai locuiasca in corturi, sa creasca si sa detina cai. Imparatul decisese ca toti tiganii sa se ocupe de agricultura, iar nerespectarea legii sa fie pedepsita cu 25 de lovituri de bata. Copiii de tigani erau obligati sa mearga la scoala, iar de dans si de muzica sa se ocupe doar cand au terminat de muncit. La camp. Folclorul oral mentioneaza unele aspecte exagerate cu privire la inclinatiile sexuale ale Mariei Tereza si pasiunea acesteia pentru cabaline, care ar fi depasit limitele normalitatii. Unele barfe au sustinut ipoteza cum aceasta si-ar fi gasit sfarsitul in 1780 intr-unul din grajdurile imperiale, sub copitele unui armasar, dar inscrisurile istorice mentioneaza faptul ca a murit in patul ei din pricina unei hemoragii cerebrale. Istorici renumiti care s-au ocupat cu studiul acestei perioade istorice demonteaza aceste ipoteze, sustinand faptul ca Imparateaza isi iubea foarte mult caii, dar fara sa fie implicata in relatii de alta natura decat pur afectiva. Si nici vorba sa fi fost o nimfomana prin patul careia ar fi trecut regimente de ostasi. Maria Tereza era complexata de faptul ca era stapana unuia dintre cele mai mari imperii din Europa si obligata sa negocieze cu cei mai puternici barbati ai momentului. Intotdeauna s-a stradut sa isi ascunda sentimentele de inferioritate prin imbunatatirea performantelor la trasul cu arma, aprofundarea termenilor economici, a artei si stiintei, stapanirea tehnicilor de echitatie – desi calarea ca o amazoana. Se pare ca tocmai aceasta pasiune pentru calarit a generat fel si fel de barfe intretinute de catre slujitorii de la curte. Spre dezamagirea unora, moartea Imparatesei nu avea nimic in comun cu fabrica de zvonuri si glume fara pardon. Moartea ei a fost resimtita de catre supusi ca o mare pierdere si pe tot cuprinsul Banatului s-au oficiat slujbe de pomenire. Dinastia de Habsburg a domnit timp de 650 de ani, iar Maria Tereza a fost singura femeie suveran. Cu toate acestea, ea s-a dovedit un monarh inteligent, corect, atenta la binele supusilor sai. In plan familial, a fost o mama grijulie si afectuoasa, plina de pasiune si energie.

Cand a fost introdus codul penal, in Banat lucrurile nu stateau tocmai bine. Imaginati-va cum arata regiunea dupa 164 de ani de ocupatie turceasca si cam care era nivelul faradelegilor comise aici. Daca mai punem la socoteala faptul ca Timisoara era asezata pe un teren mlastinos, care era un adevarat focar de boli, in care regulile de igiena nici macar nu erau cunoscute, dar mai sa fie respectate, de vreme ce apa de baut si de spalat era adusa din Bega, unde se deversau totodata toate gunoaiele si resturile menajere ale locuitorilor. Orasul era impartit in 4 districte si 10 mahalale, iar casele erau facute din lut si acoperite cu tigle din lemn. Inclsusiv strazile erau pavate cu scanduri de lemn. In Timisoara a fost folosit la judecata Codul Terezian din 1769 intr-o cladire situata in Piata Libertatii de astazi si in vechea casa a generalului Mercy (vis-à-vis de magazinul Bega de astazi) unde in 1745 a functionat Tribunalul Provincial si inchisoarea cu deja renumita camera de tortura. Se zice ca oamenii erau asa de speriati de regulile impuse de Codul Penal incat toti trecatorii treceau pe partea cealalta a trotuarului de frica inchisorii. Putini erau aceia care intrau si aveau norocul sa mai iasa vreodata. In cartea “Vechea noastra Timisoara” scrisa de Bela Schff, scriitorul relateaza doua cazuri in care oamenii au fost condamnati dupa ce au fost torturati. Unul dintre ele are la baza o poveste romantica, Gyura Mutavicia, om cu nevasta gravida acasa, avea o iubita, pe Suzana, femeie si ea maritata. Intr-o zi a fost saltat de soldati, dus la judecata si acuzat de dublu omor. Acesta a recunoscut ca si-a ucis nevasta gravida si pe sotul amantei sale inainte sa fie torturat. La proces insa, de frica torturii, acesta a schimbat declaratia si-a zis ca amanta l-ar fi pus sa ii omoare barbatul, iar judecatorul a decis ca tanara sa fie adusa in sala de tortura si sa depuna marturie. Fata a negat ca si-ar fi instigat amantul la omor, iar atunci i-a fost pus surubul si i-ar fi strivit degetele a recunoscut ca ar fi fost partasa la crima, dar cand a fost eliberata a negat iarasi ca si-ar fi pus amantul sa-i omoare barbatul. Judecatorul a cerut atunci sa fie incaltata cu cizma spaniola, care i-a zdrobit glezna, gamba si tendoanele, pana cand tanara a recunoscut iarasi fapta pe care nici astazi nu se stie sigur daca ar fi comandat-o sau nu. Cert este ca Gyura a fost tras pe roata, iar Suzanei i s-a taiat capul. Mijloacele de tortura erau multiple si diverse, de exemplu smulgerea unor bucati de carne, sau a sanilor in cazul femeilor, cu clestele inrosit in foc, arderea cu smoala fierbinte a zonelor cu piele sensibila, legarea mainilor la spate si atarnarea de grinda si multe altele la fel de monstruoase. Cu toate astea trebuie spus ca in Banat regulile nu au fost atat de dure ca in alte provincii, ba mai mult, chiar a beneficiat de mai multe privilegii care au dus la dezvoltarea rapida a zonei din punct de vedere economic. Desi Maria Tereza nu a venit niciodata in Banat, sotul ei, Francisc Stefan a venit in calitate de ofiter la garnizoana, iar fiul ei, Iosif al II-lea, in calitate de Imparat.

O intrebare se impune la final: n-am avea noi nevoie astazi de un nou Cod Penal Terezian???

miercuri, 30 iulie 2014

Vladimir Kush si suprarealismul din fiecare dintre noi

Cine il iubeste pe Dali n-are cum sa nu-l iubeasca si pe Kush! In mod cert, chiar daca numele lui nu va spune mare lucru, sigur stiti cel putin o lucrare de-a sa. Ceea ce pe mine m-a socat din prima este lipsa acelui tragism atat de specific artei si literaturii rusesti, acea drama atat de evidenta la nivel lexical sau in plan emotional exprimata in gesturi, acorduri sau tuse de culoare.

Kusk este o explozie de finete exprimata prin stari de gratie, prin exemple de frumusete, prin sugerarea cuplului si amorului, prin intoarcerea la geneza lumii. Suprarealismul exercitat cu precizie dintr-un condei de pensula inmuiata in curcubeu, Kush se rasfata in simboluri. Fluturele regasit in coada pianului

Moonlight Sonata

sau un contrabas, in jumatatea unui mar care isi cauta perechea,

Butterfly Apple

Still Life With Mandolin

in paletele morilor macinand desertaciuni

Fauna in La Mancha

Land of Cervantes

sau in panzele corabiilor impinse catre zenit.

Departure of the Winged Ship

Oul sugereaza geneza, inceputul din care se cerne infinitul, cu soarele, luna, pamantul

Current

Birth of Love

Breakfast on the Lake

Sunrise by the Ocean

Necklace Sunrise

si ochiul care vede dincolo de mister.

Contemplation of Creatures

Evening Flight

Dualitatea dintre femeia si barbatul care se se-apropie ca sa aiba de ce sa se indeparteze de altul, intr-o hora de sentimente exprimate in lucrurile marunte, apa, luna, regnul.

Fish in the City

Forgotten Sunglasses

Full Moon Games

Full Steam

Daca va-ntrebati cine este Vladimir Kush am sa raspund un geniu care a transformat metafora intr-o filozofie! Lucrarile sale se incadreaza in“realismul metaforic”, dupa cum isi caracterizeaza singur arta.

African sonata

Always Together

Amaryllis

Farewell Kiss

Love Confession

Walnut

El nu denatureaza realitatea, ci o reinterpreteaza. El este un pictor suprarealist talentat, un sculptor si un bijutier accidental care transforma arta, in editie limitata, intr-o metafora si o declaratie de dragoste modelata in bronz si metale pretioase, expune in galerii de prestigiu de pe intreg pamantul.

Arrival of the Flower Ship

Behindes the Trees

Book of Books

Contes Erotiques

Atlas of Wander

Born from the Sea

Bound for Distant Shores

Diary of Discoveries

Dream Catcher

Tide of Time

S-a nascut in anul 1965 la Moscova si picteaza de la varsta de 3 ani. Tatal lui, Olaeg Kush, un matematician renumit cu reale veleitati artistice, l-a invatat ca arta si stiinta sunt la fel de importante. In timp ce una satura mintea, alta hraneste sufletul, ajutand omul sa invete ce inseamna fericirea. La 7 ani a inceput sa studieze desenul la scoala de arta, cursuri pe care avea sa le definitiveze la Institutul de Arta din Moscova. La 14 ani a pictat primul tablou suprarealist, iar la 22 de ani a inceput sa vanda lucrari, ca urmare a participarii sale la expozitia organizata de Uniunea Artistilor Plastici. In 1990 a participat la o expozitie in Germania, iar cu banii primiti din vanzarea tablourilor, a emigrat in America dupa care s-a stabilit in Maui unde locuieste si astazi.