Ploaia de cuvinte

duminică, 22 iunie 2014

Targurile de vechituri europene

Daca tot am vorbit despe targurile de vechituri, ma gandeam ca n-ar fi tocmai o idee rea sa le trecem in revista si pe cele europene, nu de alta, dar chiar suntem in sezonul concediilor si, cine stie?, poate unii dintre voi chiar sunt interesati sa achizitioneze mici chilipiruri in calatoriile prin Europa. Eu caut obiecte din portelan vechi, oglinzi pretioase, ceasuri de birou sau de perete, statuete, lampadare si alte chestii de acest gen. In mare parte, ele sunt obiecte care dateaza din sec 18 si 19, dar am si cateva Art Nouveau la care tin foarte mult.

Cea mai draga imi este piata din Viena, Naschmarkt, in care, desi de luni pana vineri aici se vand produse gastronomice de toate felurile, in zona de parcarea pietei, mai exact in vestul acesteia, nu departe de iesirea din metrou, sambata are loc targul de vechituri, Flohmarkt.

Piata se deschide la ora 5 dimineata (se inchide la ora 18.00) si este clar ca cele mai pretiose piese vechi se vand la prima ora a diminetii.

Pentru cei care au rabdare, locul acesta exercita o atractie deosebita pentru ca doar celor rabdatori li se arata obiectele rare, antichitati de valoare, carti princeps, piese mici de mobilier, viniluri, statuete, portelanuri valoroase, statuete din arama sau marmura si alte obiecte de colectie (bijuterii vechi, ceasuri de buzunar si de birou, pendule, piese semnate, bijuterii vechi etc).

Madrid-ul are faimosul targ El Rastro care are loc in fiecare duminica dimineata. Targul este situat in Cartierul Latin, de-a lungul Piaza de Cascorro, Ribera de Curtidores, intre Calle Embajadores, Plaza del Campillo del Mundo Nuevo si Ronda de Toledo, si se intinde inclusiv pe stradutele care urca si coboara spre platoul unde sunt intinse tarabele cu marfa.

Postere de cinema, costume, antichitati, jucarii vechi, accesorii si haine vintage, bibelouri vechi si albume cu fotografii maronii stau aranjate pe ziarele intinse pe caldaram sau pe mesele piante acoperite cu umbrele colorate. Cea mai interesanta zona pentru antichitati si bibelouri este Caile Mira el Rio Baja si Mercado Puerta de Toledo. Piata se deschide dimineata la ora 9.30 si tine pana la ora 15.00.

Paris-ul se mandreste cu mai multe targuri si targulete de vechituri, dar cateva dintre ele sunt celebre. Primul este Les Puces de Saint – Quen, amplasat in Pote de Clignancourt, considerat „cea mai mare piata din Europa. Tarabele se deschid in fiecare sambata dimineata la 9.00 si se inchid la ora 18.00, duminica de la 10.00-18.000 si lunea de la 11.00-17.00. Aici sunt expuse obiecte de decoratiuni de interior, haine de epoca, vesela provenita din renumite fabrici de portelan, mobilier si antichitati fara numar si fara pereche.

Marche Sarpette si Marche Paul Bert- ambele sunt specializate pe vanzarea de mobila Art Deco, oblinzi si bijuterii vintage, imprimeuri si obiecte de arta. Village Saint – Paul este renumita pentru comercializarea de obiecte de arta si antichitati. Targul este organizat pe domeniul unei foste resedinte regale medievale. In calatoriile noastre prin Paris am intalnit mici targuri de vechituri organizate in continuarea pietelor de legume, sambata dimineata, inclusiv in Piata Bastilia.

Londra are mai multe targuri cu vechituri raspandite prin tot orasul.

Unul dintre cele mai renumite este Covent Garden Market unde in fiecare duminica, intre 11.00 si 18.00 amatorii de chilipiruri o iau cu asalt.

Altul la fel de curtat si luat la pas de catre curiosi este Apple Market unde puteti gasi de la articolele de sticlarie pana la cele de marochinarie. In general, aceasta este o piata pentru artizani si mestesugari, dar si pentru anticari.

In spatele ei se afla Jubilee Market, rezervata vanzatorilor de antichitati.

O piata de antichitati renumita este si Bermondsey Market.

Camden Market este renumita pentru gama variata de produse vandute aici: haine vintage, incaltaminte din perioada hippie, viniluri, carti, instrumente muzicale, articole din piele, gablonturi etc.

Magazinele sunt promovate intr-o maniera inedita si reprezinta un loc cu mult lipici la turistii straini.

Trebuie spus ca in Londra sunt strazi unde sunt organizare de peste 300 de ani targurile de vechituri, una dintre ele fiind Portobello Road, renumita in special pentru revistele de can-can si antichitati valoroase.

Daca veti considera ca toate sunt prea departe de voi si nu merita cheltuiala, va recomand Targul de vechituri din Budapesta, care are loc in fiecare sambata si duminica intre 7.00 si 14.00 in parcul Varosliget unde puteti gasi si aici piese de colectie si antichitati rare. Bani sa aveti de cheltuit si rabdare sa cautati!

joi, 19 iunie 2014

Ocsko Piatz sau Talciocul banatean

Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi place sa ma plimb prin pietele de vechituri. Prima data am citit despre existenta lor in romanul calinescian “Scrinul negru” , dar Talciocul bucurestean era doar un simplu exercitiu de imaginatie si-atat. In 1986 am venit prima data in Timisoara si am mers tot pentru prima data in “Ocsko piatz” unde marfa adusa din Italia, Germania, Yugoslavia si Ungaria se vindea expusa pe jos, pe ziarele care impanzeau terenul viran de la marginea orasului, formand siruri nesfarsite de ispite. Sambata si duminica dimineata era inghesuiala mare in toate firobuzele care mergeau pline catre Mehala si se intorceau pana dupa pranz goale ca sa mute tot Banatul din centru la periferie. Asta daca apucai sa urci! Si sa ajungi cu banii in buzunar! Stateam intr-un picior sau agatati de cordoanele suspendate in aer, inghesuiti ca sardelele, bucurosi, curiosi si nerabdatori de cumparat chilipiruri, dar si expusi hotilor de buzunare care de multe ori ne temperau entuziasmul, fie ca ne trezeam fara bani sau cu posetele crestate cu lama. La marginea Timisoarei se reconstruia o mica enclava capitalista aruncata intr-o tara in care comunismul ne sufoca pe toti si ne obliga sa semanam unii cu ceilalti, transformandu-ne intr-o mare de anonimi tristi. Toti cascam ochii si ne goleam buzunarele pe jeans-ii originali “Riffle” sau “Levi’s”, pe helancile colorate, pe vegeta sarbeasca si cosmeticele frumos mirositoare care ne luau ochii si ne umflau narile de parfumuri ispititoare pana ne plezneau plamanii, pe lenjerie fina, sexi si delicat dantelata intr-o antiteza definitiva cu ceea ce reprezentau chilotii tetra si sutienele de carpa, pe pantofii Otter sau tenisi albi, varianta cosy a pantofilor Guban, scumpi, eleganti, comozi, care de regula mergeau incolonati si cuminti la export. Pe de alta parte, se scoteau la lumina lucrurile vechi, dosite si prafuite de timp si indiferenta in podurile ticsite cu lucrurile parasite la granite dintre doua lumi. Balansoare, minuscule lazi de zestre cu vopseaua scorojita si balamale din arama, lampi cu abajururi de matase si boluri din maolica pictata manual si abajururi Gale/Kosmos Brenner, mojare din alama, rame cu poze vechi, canapele cu tapiterii complicate si cu lemnul mancat de carii, orologii cu cuci ragusiti - toate stateau aliniate pe ziare asteptand nostalgicii colectionari! Era o lume rupta in doua: in care cei batrani visau la vremuri apuse, iar cei tineri isi deschideau in taina apripile sperand sa zboare departe de cuib. “Ocsko piatz” era o bucatica de rai din care plecai intotdeauna cu parere de rau fie ca n-ai vandut mai mult, fie ca ai cumparat prea putin. Pret de jumatate de zi, schimbai tara si sistemul si te teleportai in orice loc doreai, chiar si in paginile unei reviste de Neckermann, veche de un an! Ceea ce n-am sa inteleg niciodata este cum numele unei luptatoare comuniste originara din Banat, Ocsko Tereza, a fost dat unei piete in care se vindeau toate lucrurile aduse dintr-un occident blamat sau din tarile vecine in care sistemul comunist era mult mai relaxat. In 1940, aceasta avea 23 de ani si era muncitoare la Fabrica de Ciorapi Standard din Timisoara. Ocsko a fost o militanta comunista convinsa si dedicata luptei impotriva fascismului. Aceasta a fost arestata in urma unei razii la una dintre casele conspirative aradene, folosita ca punct de intalnire de catre militantii comunisti din vestul tarii, care a murit in timpul anchetelor desfasurate in beciurile chesturii de militie din Arad. N-avea nimic comun cu rochia mea roz din crepon italian, smulsa de nerabdare din mana unui precupet batran, nici cu fardurile Max Factor sau Helena Rubinstein pe care al meu mi le cumpara in cantitati satisfacatoare cat sa uit ca nu se gaseau altele similare in rafturile drogheriilor romanesti, cu ceasurile Seiko cu bratarile delicate si inchizatori sofisticate sau cizmele din piele cu caramb. Masa aceea imensa de oameni se plimba in sir indian printre ziarele pline cu marfa expusa in care fiecare, cumparator si vanzator, devenea expert in arta negocierii. Era un spectacol sa vezi sarboaicele rotunde de dimineata cum deveneau suple catre pranz, umpland de invidie orice diva autohtona mai rotofeie de fel, caci marfa era atent dosita pe sub fustele crete sau prin sutiene generoase folosite pe post de pungi si geamantane. La fel procedau si-ai nostri atunci cand umpleau pietele strategic asezate de cealalta parte a granitelor. Vamesii inchideau ochii, militienii la fel, toti constienti de faptul ca fiecare luni marca inceputul altor 5 zile cenusii, cartelate si infometate, pentru toti oamenii obisnuiti. As minti sa va spun ca targul nostru timisorean si-a pastrat farmecul! E plin de turcisme si chinezarii, de second hand-uri si prostii. Dar farmecul de altadata il regasesc sporadic in tagurile de vechituri din alte orase ale lumii, in postura de calator strain, melancolic si curios. Dar despre asta am sa va povestesc alta data!

joi, 12 iunie 2014

Placintele capitanul Creanga, plaja de la vii si trenul de placere!

Dobrogea a fost unul dintre teritoriile cele mai controversate din istoria tarii, dupa multiple alipiri la Tara Romaneasca, incepand din timpul domniei lui Miercea cel Batran. In sec 18-19, aceasta regiune a devenit motiv de disputa teritoriala intre doua mari imperii: Otoman si Tarist. In 1812, Rusia a anexat Basarabia , iar Dunarea a devenit frontiera intre cele doua mari puteri. In 1878, Dobrogea a fost alipita Regatului Romaniei prin decizia Congresului de la Berlin si, o data cu pacea, romanii au redescoperit placerea de a merge la plaja. Transportul din orasele mari apropiate, in special din capitala, se facea pe parcursul a mai multor zile, dar asta nu ii impiedica pe “plaisir-istii” amatori de aventuri sa vina la bai pe litoral.

Locul era cunoscut sub numele de Kiustenge sau Kiustendge, iar litoralul, se-ntelege, era teren virgin. Romania deja incepuse sa se dezvolte economic dupa incheierea Razboiului si sa isi construiasca portul la Marea Neagra. Datorita numarului mare de turisti “de placere” cum erau numiti de presa timpului, in 1883, Primaria Constantei a fost obligata sa amenajeze un amplasament de bai, nou si modern, denumit “Plaja de la vii”, nu foarte departe de locul in care astazi se afla Gara, devenind cea mai renumita plaja pana la sfarsitul secolului 19. La inceputul secolului 20, aveau sa apara plajele

Duduia, Tataia, Trei papuci, Baile moderne Morfi Papastravu si Mamaia, iar plaja dintre vii avea sa dispara incet, dar sigur, in efortul de modernizare a orasului si a portului Constanta. Numele i se tragea de la faptul ca acolo se aflau plantatii de vita de vie si cateva gradini.

Zona era aproape nelocuita, cu exceptia a trei cladiri: Fabrica de Bere a fratilor Gruber,

Casa Beiului si placintaria capitanului Creanga, fiul celebrului scriitor Ion Creanga.

Ion Constantin Creanga, capitan de meserie, avea o istorie frumoasa in spate. Desi pusese parasit de mama la o varsta fragenda , cand inca nu implinise 7 ani, si a fost crescut de tatal lui intr-o disciplina militara, acesta avea o educatie desavarsita prin grija si afectiunea unei bone care l-a invatat la perfectie limba germana. A urmat cursurile Scolii Militare pe care le-a absolvit in 1879 cu grad de sublocotenent, apoi Scoala Superioara de Geniu de la Viena si Scoala de Stat Major de la Bruxelles. Ofiter de cariera, acesta era un barbat frumos, temperamental, original, inventiv, cu o biografie fulminanta.

Isi absolvise studiile la Viena, Bruxelles si Torino, apoi ocupase functia de atasat militar la St Petersburg, iar ulterior a fost procuror militar, inventator, scriitor, traducator, editor, ziarist, comerciant de hartie de tigari, administrator de cazinou, cofetar, patiser, bucatar si nu in ultimul rand barbatul frumoasei Olga Patru, fata de negustori macedoneni avuti, veniti din Salonic cu afaceri la Braila. Capitanul, ca si tatal lui, era mare iubitor de literatura, astfel ca s-a decis el sa promoveze operele eminesciene prin intermediul banalei foite de tutun! El a scos renumitele carnetele cu foi de tigara pe ale caror coperte trona portretul lui Eminescu, iar in interior, pe cele opt “papier a cigarette” erau tiparite, cu litere minuscule, poeziile poetului.

Capitanul stia sa isi promoveze marfa si nu se sfia sa scrie:”Cea mai sanatoasa hartie de orez, singura aprobata de Consiliul de igiena publica”, fiind cotata pe piata drept cea mai buna foita de tigara autohtona. Foitele erau impregnate cu praf de orez, facandu-le astfel elastice si incetinind procesul de ardere. Ele se aprindeau imediat si nu scoteau mult fum. Motto-ul celebrelor foite “Creanga” era: “Ori fumati hartia Creanga, ori dati dracului tutunul!”, cu trimitere discreta catre “iarba dracului” – metafora folosita de tatal lui pentru obiceiul cu pricina. Ceea ce este amuzant este faptul ca in Muzeul Hartiei din Angouleme exista un exemplar de foia de tigara semnata Olga Creanga. Deoarece in 1890 ofiterul Creanga nu avea voie sa se ocupe pe fata de afaceri, pentru a evita acuzatia de incalcare a statului militar, a trecut-o in acte pe nevasta-sa, desi in fapt, tot el era acela care se ocupa de ele! Sa-mi spuneti voi mie daca mai are Romania sansa unei reale schimbari de narav! Pe vremea aceea existau numeroase produse de lux concurente, unele autohtone, altele aduse din import precum cele frantuzesti Job,

realizate din hartie vargata, produse de catre Joseph Bardou & Fils si cele austriace,

Trandafirul Romaniei, apartinand firmei B. Ruger . Printre cele autohtone trebuiesc mentionate foitele de tigara extrem de elegante si rafinate produse de cei doi mari comercianti evrei stabiliti la Iasi, fratii Braunstein , care au avut inspiratia sa isi denumeasca foitele de tigara in termeni patriotici:

Dorobantul,

Ultimele cartuse, Independenta Romaniei, Standardul, Voinicul, Hora Romanilor,

Carol I, Hora, Tambur major etc, devenind in scurt timp milionarii Romaniei, inventand foitele de tigara care se derulau una dupa alta, prin pliere in zig-zag. Alte foite de o calitate exceptionala erau produse tot in Iasi de catre firma avocatului Samoil Goldenthal, cel care detinea si Fabrica de chibrituri din oras. Foitele Creanga aveau nisa lor de piata formata din fumatorii de rand. Capitanul preluase o mica tutungerie de la tatal sau si se incapatana sa reziste pe piata, in incercarea de a-i cinsti astfel memoria. Desi creativ in maniera de promovare a propriilor foite de tigara (actiune de promovare prin intermediul invatatorilor din tara, organizarea unei loterii cu premii), toate s-au soldat cu un esec major, ajungand dupa declansarea crizei din 1900 ”muritor de foame”, cu casa plina de copii si impovarat de datorii. Acesta a fost momentul in care Creanga a decis deschiderea placintariei “Ca la mama acasa” unde vindea cozonaci moldovenesti, serviti cu un ceai aromat cu numele de “pax”.

El s-a implicat in administrarea Cazinoului de vara din Constanta, motivandu-si priceperea in cererea pe care acesta a adresat-o primariei: “ cunoscand lumea aleasa a persoanelor ce frecventeaza acest cazin, mai ales in timpul sezonului si fiind convins ca un serviciu curat, prompt si mai ales cuviincios se rasfrange in prima linie a gospodariei comunale, posedand aceasta experienta si dispunand de un personal ales si incercat, cunoscand cele doua limbi uzuale pentru strainii ce s-a abate la Constanta” . Primaria i-a inchiriat Cazina, cu conditia sa puna la vanzare “articole de consumatie de cea mai buna calitate” si sa ilumineze localul cu “petroleum de cea mai buna calitate pentru a nu produce nici un miros”. Cazina era cladirea destinata activitatilor pentru recreere si distractie, administrata intr-o statiune balneara, dupa modelul celebrelor casine de la Monte Carlo. Pana in 1878, orasul avea o alta casina, ridicata din lemn, de catre comerciantii englezi ratatiti prin partile astea. Dupa 1878, autoritatile de la Bucuresti rascumparasera portul si calea ferata de la Constanta la Cernavoda de la constructorii englezi si si-au dezvoltat atat orasul, cat si baile si portul ridicate in vecinatatea casinei.

Abia in 1911 a fost ridicat celebrul Cazinou care astazi este doar amintirea celui care a fost odinioara. Cazinoul, cea mai frumoasa cladire in stil Art Nouveau ridicata de catre arhitectul Daniel Renard avea o sala de biliard, una de lectura, alta de jocuri si o sala pentru bal si spectacole. Tot aici mai existau doua mici sali in care erau organizate un mic bufet si o patiserie. Acestea fusesera concesionate capitanului Creanga!

Desi lumea buna venea la inceput cu automobilul,

primaria Constanta a construit o cale ferata menita sa lege orasul de “plaja de la vii” pe care circula zgomotos un “tren de placere , cu viteza de promenada”. Drumul era o aventura in toata regula: “Turistii gasesc multa placere de a face de doua ori pe zi o plimbare cu trenul la vii, unde sunt baile. O baie cu spesele drumului nu costa mai mult de 1 leu transportul si 10 bani bacsisul” scria in 1898 un cronicar de scandal in revista Familia. Baile erau separate: de-o parte doamnele, de cealalta domnii. Doar marinarii erau fericiti, pentru ca, din largul marii sau din barci, le puteau admira pe frumoasele domnite costumate pana la urechi. Cu acest tren a venit si tanarul ziarist Barbu Stefanescu Delavrancea care, carcotas ca oricare gazetar, iata ce scria despre acest drum: “Azi dimineata am fost la bai, plage sau cum ii spun dobrogenii la hatia marii. La finele scarii se fac doua drumuri – la stanga baile doamnelor, la dreapta ale domnilor. Pentru ce la stanga doamnele si nu barbatii? Pentru ca la stanga este inima, zicea cineva. Pentru ce aceasta despartire, ce nu se vede nicaieri in strainatate? Mister oriental? Sau este oare spaima traditionala care a ramas de la Ovidiu cu femeia goala? Caci, spun unii ca Ovidiu a fost exilat la Tomis pentru ca a vazut-o goala pe Livia, imparateasa Romei”. Orasul inflorea cu fiecare rasarit de soare, iar Constanta isi schimba fata, devenind perla de la marginea marii.
Mahalaua: