Ayurveda - o calatorie imaginara

Intr-o tara in care toate merg de-a-ndoaselea, ce solutie ar trebui sa gasesti ca sa iti pastrezi mintea acasa? SA VISEZI! Sa te refugiezi dintr-o lume nebuna si sa intri intr-alta in care ti-ai dori macar pret de cateva ore sa te teleportezi si sa uiti de schizofrenia unui prezent coplesitor. Sa inlocuiesti coruptia, taxele, somajul, boala, nepasarea, cardasia si nerusinarea cu bucuria, amabilitatea, rasfatul, starea de bine si fericirea. 

Si, ca sa punem intre cele doua lumi cat mai multi kilometri, m-am gandit sa tragem o raita prin Kerala, una dintre cele mai sigure regiuni ale Indiei cunoscuta sub numele de „God’s own Country”, un veritabil paradis tropical!

 

 

Kerala este regiunea cu cel mai inalt standard de viata nu numai din India, ci si fata de regiunile invecinate ei, cu nivel de educatie si sanatate sporit. Probabil ca aceasta este una dintre cele mai frumoase destinatii din Asia, fiind situata intre Marea Arabiei si muntii Ghatii de vest intr-un peisaj unic, strabatuta de 44 de rauri si decorata cu un lant de cascade surprinzatoare, care ascunde plaje cu nisip alb, scaldate de ape ca smaraldul, de flora si fauna salbatica si exotica, un adevarat „paradisul verde al planetei”.

Amplasata in sudul Indiei, Kerala se poate lauda nu numai cu frumutetea deosebita a peisajului, ci si cu monumente care merita vizitate precum temple hinduse, moschei, biserici, sinagogi, cu festivaluri deosebite, cu arta specifica trendurilor Kathakali si Mohini Attam, cu o bucatarie delicioasa, cu bazaruri pline de mirodenii tipice zonei. La marginea oraselor se intind plantatiile de orez, paduri cu nuci de cocos sau plantatii de ceai verde. Aici, fie ca alegeti sa faceti sport sau sa urmati tratamentele ayuverdice sau sa faceti eco-turism, orice optiune nu are cum sa va dezamageasca.

Daca sunteti un citadin si nu va simtiti foarte confortabil in natura, atunci n-aveti decat sa vizitati orasele Trivandrum, capitala politica si administrativa a regiunii, renumita prin plajele, monumentele istorice si parcurile sale. Cochin, denumit si „Queen of the Arabian Sea”, este cel mai mare port si locul in care este recomandat sa mergeti la cumparaturi. Apusurile de soare sunt foarte romantice in acest cadru pazit cu strasnicie de o frumoasa sinagoga si ale carui ape sunt mangaiate in fiecare dimineata de nenumaratele plase de pescuit. Trebuie vizitata piata mare a orasului, magazinele de antichitati si bungalow-urile olandeze. Alleppey este „VenetiaVestului”, orasul strabatut de o multitudine de canale, unde anual, in luna august, este organizat Festivalul ambarcatiunilor.

Kannur este renumit pentru artele martiale si forturile sale, in vreme ce Quillon este un oras comercial renumit, inconjurat de cascade si lacuri. Kottayam este centrul educational al regiunii, iar in Calicut a debarcat Vaco da Gamma prima data pe pamant indian. Se spune ca este una dintre cele mai vechi asezari, un oras curat si cu locuitori prietenosi. Palakkad este renumit prin plantatiile intinse de orez, prin arhitectura traditionala, prin bucataria specifica, prin Gradinile Malampuzha si Parcul National „Silent Valley”. Daca sunteti interesati de bijuterii, trebuie sa mergeti in Trichur, capitala culturala a Karalei.

Tot aici sunt organizate renumite festivaluri in cinstea elefantilor precum „Thrissur Pooram”. Merita vizitate cascadele si templul Guruvayur din imediata vecinatate a orasului.

In Kumarakom ar trebui inchiriata una dintre casele plutitoare, iar in Thekkady, rezervatia de tigri Periyar si padurile cu elefanti, pasarea denumita marele indian hornbill, veverita gigant si maimutele negre. Aici veti fi martorii unui peisaj sinistru, in care cioturi de copaci ies din apa lacului, intr-un dans de forme ciudate si sumbre. Tot de aici merita sa mai cumparati celebrele saluri de casmir in proportie de 80% casmir si 20% matase si NU UITATI sa negociati!  Wayanad este renumit prin pesterile, cascadele si padurile  sale, iar la Munar este obligatoriu sa vizitati plantatiile de ceai.

Trebuie spus ca o vacanta aici reprezinta o oportunitate pentru suflet si trup. Nu numai ca va veti simti, dar veti si deveni mai tineri. Regiunea este renumita pentru medicina Ayurveda, numele provenind din limba sanscrita: ayur – viata si veda-stiinta.

Ayurveda se bazeaza pe studiul celor cinci elemente care stau la baza corpului uman: spatiul, aerul, pamantul apa si focul. Teoriile si practicile indiene sustin ca gratie pamantului avem o forma a corpului, formata in proportie de 70% din apa. Focul sustine temperatura corporala, aerul ne permite sa ne miscam, in vreme de spatiul este parte din componenta noastra celulara.

Proportiile prezentei celor cinci elemente este diferita de la om la om, iar harta sa biologica este reprezentata de catre Prakriti. In functie de elementele predominante, exista 3 tipuri de Dosha, nimic altele decat trei stari biologice care influenteaza  toate organele: Kapha (apa si pamant, reprezinta sangele), Vata (aer si spatiu, reprezinta sistemul hormonal si cel nervos) si Pitta (foc si apa, reprezinta sistemul digestiv).

 

Ayurveda pleaca ideea potrivit careia corpul reprezinta un microcosmos in care trebuiesc echilibrate cele 3 principii de baza: Kapha, Vata si Pitta. Tot credinta Ayurveda sustine ca tot ceea ce ne inconjoara reprezinta sursa de energie, iar prin masajul Ayurveda sunt activate cele 107 puncte  care desemneaza zona in care este concentrata energia si ajuta la echilibrarea campurilor energetice.

Masajul purifica organismul, imbunatateste aura energetica, elimina tensiunile si oboseala, alunga starile de insomnie, depresiile, reda mobilitatea articulatiilor, inlatura tensiunile musculatorii. Uleiurile de lavanda,  menta, migdale, masline, mustar si susan sunt cele mai folosite in masajele Ayurveda.

Cei mai multi turisti vin aici pentru acest gen de relaxare, dar altii vor sa petreaca un sejur pe casele plutitoare (houseboat), sa admire plajele intinse  cu nisip alb, lagunele si insulele mici, sa se relaxeze in natura.

Daca va grabiti si va faceti rezervare acum, in 1 noiembrie veti prinde sarbatoarea „Nasterea sin Kerala”sau Keralappiravi, prilej cu care puteti admira superbele costume traditionale: mundu si neriyathu, deja celebrele vesminte albe cu dunga aurie.

Latimea bandei cusuta cu fir de aur stabileste de fapt pretul vesmantului traditional.

Aici pot fi admirate temple frumos impodobite cu sculpturi de patrimoniu, Palatul Tipu care dateaza din sec 7, rezervatiile naturale populate de catre elefanti, tigri  sau caprioare.

Daca bugetul va stange punga si nu va permiteti sa calatoriti cu taxiul, va puteti deplasa fie cu autobuzul, fie cu trenul.

Daca banii nu sunt o problema, inchiriati o houseboat pentru cateva zile si plimbati-va pe canale si admirati plantatiile cu orez, palmierii, satele mici si bucurati-va in tihna de liniste, de padurile care strajuiesc uneori malurile, de prezenta pasarilor, de lumina feerica a rasariturilor si apusurilor solare. Chiria unei ambarcatiuni dotata cu panouri solare este de 100 de euro pe zi, dar aveti echipaj si bucatar privat.

Nu ratati o plimbare cu ricsa si o delicioasa salata de fructe proaspete servita pe plaja. Pentru cei care inca nu sunt decisi, trebuie spus inainte de incheiere ca regiunea Kerala a fost numita unul dintre cele „zece paradise ale lumii”si unul dintre „cele 50 de locuri care trebuiesc vazute intr-o viata” de catre celebra revista National Geographic Traveler”.

Daca nu ma credeti pe nime, credeti-i pe ei!

Rabindranath Tagore

„Nu un ciocan a facut pietrele atat de perfecte, ci apa, cu dulceata sa, cu dansul si suntetul sau”

Aseara citeam un volum de poezii al celui care a fost numit „sufletul Bengalului” sau „profetul Indiei moderne”. 

„Fara de moarte m-ai facut, asemeni bucuriei tale.

Vasul acesta plapand tu il golesti iarasi si iarasi si necontenit il umpli cu viata neinceputa.

Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munti si vai si din el ai izvodit cantece nepieritoare.

La atingerea nemuritoare a mainilor tale, inima ea firava isi pierde tarmurile in bucurie si naste cuvantul negrait.

Prin mainile mele nevrednice imi vin nesfarsitele tale daruri.

Varstele trec si tu torni mereu, si inca sa umpli mai este loc”.

Sincer, doar poezia lui Omar Khayyam mai poate aduce atat de multa muzica in cuvinte si atat de multa delicatete in mesaje. Cred ca v-ati dat seama ca fac referire la Rabindranath Thakur, cunoscut de catre noi, europenii, sub denumirea de Tagore, unul dintre cei mai importanti oameni de cultura din India moderna.  

„Nu te teme de clipa! asa canta glasul eternitatii”.

„Iubirea e plenitudinea. Ea nu cerseste, ci doreste”.

„Femeile creeaza din iubire, barbatii creeaza din imaginatie”.

Poetul a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatura din Asia. Asa cum numai India poate zamisli talente de exceptie, Tagore a fost deopotriva filozof si poet, compunand peste 2000 de cantece, scriind peste 1000 de poezii, peste 100 de povestiri, peste 50 de piese de teatru, peste 10 romane.

„Te iubesc, dragul meu. Iarta-mi aceasta iubire. Ca o pasare ce si-a pierdut cararea m-ai prins in umbra aripilor tale, ca valul sufletului meu sagetat de puterea ta cazu. Acopera-l cu mila ta, dragul meu drag, si iarta-mi aceasta iubire. Si daca nu ma poti iubi, dragul meu, iarta-mi aceasta durere. Nu-mi zvarli priviri rautacioase din departarea zarilor. Ma voi strecura in coltul meu si inmarmurita voi ramane in puterea ingandurata a noptii. Cu amandoua mainile acori-voi rusinea ochilor mei. Intoarce-ti fata de la mine, dragul meu drag, si iarta-mi asta durere. Si daca ma iubesti, dragul meu, iarta-mi asta bucurie. Cand sufletul meu e scaldat de valurile fericirii, nu rade de ratacirea mea involburata de primejdii. Cand inaltata pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele si, cand, ca o zeita, imi inchin tie darurile mele, primeste-mi mandria, dragul meu, si iarta-mi fericirea.”

 

Opera sa a fost atat de iubita si apreciata in India si in zonele invecinate, incat Imnurile nationale ale Indiei si Bangladesh-ului sunt compuse pe versurile sale.

„Copacii sunt efortul nesfarsit al Pamantului de a vorbi cu cerul”.

„Viata e un dar pe care il merita, numai atunci cand il daruim”.

„Credinta este pasarea care canta cand zorii nu au aparut inca”.

El s-a nascut la Calcutta intr-o familie distinsa de brahmani numiti Banerjee, care in timpul coloniei engleze, denumirea mostenita din strabuni de Thakumashai, adica domnul sfant, a fost anglicizata si a fost inlocuita cu Thakur, iar mai apoi Tagore. Familia si-a educat copiii in privat, angajand profesori care veneau la conac. Poetul a fost educat dupa modelul englezesc, desavarsindu-si educatia la la Facultatea de drept din cadrul University College din Londra in 1878. Desi au fost 14 copii la parinti, iar mama lor a murit cand poetul avea o varsta frageda, toti fratii lui au devenit nume de referinta in India acelor timpuri: Fratele lui, Dwijendranath a fost un respectat filosof si poet, Satyendranath a fost primul indian numit intr-o funtie publica importanta,  Jyotirindranath a fost un repurtat dramaturg, muzician si compozitor, iar sora lor, Swarnakumari, a fost un respectat romancier.

Un an mai tarziu , la varsta de 22 de ani, s-a casatorit cu Mrinalini Devi, fiica unui functionar in imobiliare, care avea doar 12 ani. Impreuna au avut cinci copii dintre care trei au supravietuit, o fata si doi baieti. El s-a retras la mosiile din Shelaidaha si s-a bucurat de cea mai productiva perioada din cariera sa literara.

„Numai acela este liber care iubeste libertatea pentru el si e bucuros s-o extinda si asupra altora.”

„Nu te uita in urma, ci priveste cu curaj tot ce ti-a harazit soarta. Mergi inainte cu bucurie, aduna-ti toate puterile pentru a alege binele din tot ce vei avea de infruntat.”

A trait pana la varsta de 80 de ani, s-a bucurat de recunoastere literara si politica alaturi de cel pe care avea sa il denumeasca Mahatma ( „marele suflet”) Gandhi, militand pentru drepturile si independenta Indiei, pentru validitatea casatoriilor religioase, pentru reforma agrara s.a. Pentru multi dintre noi, Tagore reprezinta poetul national al Indiei, vocea care s-a facut auzita dincolo de granite si continente prin simplitatea si profunzimea cuvintelor atent organzate in poeme sublime sau in cugetari profunde. daca va place sau nu, asta deja tine de „gust”.

Generatia flower power

A fost odata ca niciodata o superba generatie „flower-power”. Tineri hippy innebuniti dupa rock, cu pletele in vant, cu camasile viu colorate in imprimeuri cu motive geometrice sau florale, innodate in talie, si pantalonii evazati! Toate acele bijuterii rudimentare realizate din impletituri, miniobiecte din ceramica, os sau piatra purtate in maniera cea mai rebela cu putinta, pe cap, la gat, pe brate sau la gleznele picioarelor desculte.

Generatia atat de blamata de parinti, care cereau imperativ intoarcerea la traditie, la mama-natura. Militanti naivi pentru libertatea de exprimare, eliberarea din canoanele sociale, pentru dragoste, toleranta si pace.

Cu superbele melodii „oldies, but goldies”, cu imnul generatiei „San Francisco – Be sure to wear flowers in your hair”, animati de concertele trupelor The Animals, Beatles, Rolling Stones,

Led Zeppeling, The Doors, Jefferson Airplane, Janis Joplin, Jimi Hendrix, Bob Dylan, Steppenwolf, Melanie Safka,

Joan Baez, Grateful Dead si cati altii. Cu minunatele intalniri in care se promovau acceptarea diferentelor culturale, combaterea poluarii, diminuarea efectelor negative ale industrializarii necontrolate, intoarcerea la natura, la zeita pamantului, Gaia, la promovarea samanismului, vegetarianismului, activismului politic. Cu demonstratiile pasnice in care promovau PACIFISMUL,  nonviolenta, asezandu-se cu imense buchete cu flori in fata trupelor de jandarmi inarmate pana in dinti. Nu am sa sustin ca miscarea flower power a adus numai lucruri bune, pentru ca ar fi o minciuna prin omisiune, ignorand faptul ca viata boema nu le aducea nici un fel de siguranta si constanta in ziua de maine, ca se promova iubirea si se practica sexul la liber si nudismul. Dar trebuie sa ne amintim de acele lucruri bune de aparitia curentelor noi precum suprarealismul si dadaismul; de promovarea psihanalizei si a medicinei naturiste.

 

Generatia flower-power s-a identificat cu VEN-ul, microbuzul Volkswagen, denumit Bulli, devenind oficial simbolul deplasarilor generatiei hippy, inclusiv la celebrul festival Woodstock.

In ultima vreme chiar ma gandeam ca mesajele si protestele de astazi seamana cumva cu mesajele si protestele acelei generatii de tineri care se razvrateau atunci impotriva industrializarii haotice si accelerate, impotriva indiferentei fata de mediu, intolerantei fata de aproapele tau, indiferent de rasa, cultura sau culoare. Generatia flower power si-a metamorfozat furiile si temerile intr-un mesaj de pace” Make love, not war”. Ia ganditi-va, nu vi se pare ca protestele generatiei tinere de astazi aseamana cu cele ale parintilor lor?

Casatoria: marul discordiei si marul pasiunii

A venit toamna cu intregul ei curcubeu de culori si mirosuri. Afara ploua si in tabla de la geam ecoul stropilor cazuti aduce iz de tristete inauntru. Pe masa zace un mar rosu, mare si zemos, ca o promisiune in asteptare. Multi au muscat din el si si-au schimbat destinul sau au facut istorie.

Eva l-a ispitit pe Adam in gradina raiului cu un mar!  Legea gravitatiei este concluzia caderii unui mar! Iar Newton a marcat lovit in cap ... de-un mar! In Grecia antica, aruncatul cu un mar intr-o fata era considerat o veritabila cerere in casatorie. Obiceiul este cunoscut astazi drept Judecata lui Paris. Se zice ca, daca intentionezi sa ceri pe cineva in casatorie, ar trebui sa stii ce raspuns urmeaza sa primesti. Practica ar deriva dintr-un mit grecesc in care zeita discordiei, Eris, a fost deranjata de faptul ca nu a fost invitata la nunta lui Peleus cu frumoasa Thetis. Drept razbunare, ar fi scris pe un mar de aur ”pentru cea mai frumoasa” si a aruncat marul spre zeitele invitate la nunta. Trei zeite s-au batut si au revendicat marul: Hera, Atena si Afrodita si cum niciuna dintre ele nu ceda, Zeus a poruncit ca marul de aur sa fie acordat de catre un muritor, Paris din Troia, acelei zeite pe care el o va socoti cea mai frumoasa.  Cele trei zeite i s-au prezentat pe muntele Ida si fiecare dintre ele a incercat sa ii cumpere decizia prin laude si daruri scumpe. Cucerit de frumusetea Afroditei , dar si de promisiunea facuta de aceasta de a se casatori cu cea mai frumoasa femeie din lume, Elena din Sparta,  sotia lui Menelau, Paris i-a dat ei marul. Aici isi are originea expresia „marul sacrul al Afroditei”, potrivit careia atruncatul marului reprezinta o declaratie de dragoste, iar prinderea lui, acceptarea iubirii. Surprinzator este faptul ca, desi recompensat de catre Afrodita, tocmai povestea marului disputat avea sa genereze Razboiul Troian, unde Hera si Atena aveau sa sprijine armatele sotului tradat! Pana la urma s-a dovedit ca era vorba despre marul discordiei!

Inca din antichitate casatoria reprezenta o alianta pusa la cale de doua familii, iar tinerii nu prea aveau multe de spus. Desi primul model de cuplu, Adam si Eva, a reprezentat un exemplu de pereche monogama, poligamia a fost frecvent folosita de-a lungul istoriei.  Prin anii 1500 si ceva, in timpul ciumei, cand multe femei si copii ramaneau fara capul familiei, barbatii aveau obligatia morala sa se insore cu vaduva fratelui lor, astfel incat atat sotia, dar mai cu seama copiii sa fie protejati. Si deoarece aceasta practica era exersata la scara mare si pe ascuns, preotii catolici au decretat ca toate casatoriile sa fie oficializate de catre popi in prezenta a cel putin doi martori, salvand astfel sufletele de pacat.

In Roma antica exista obiceiul sa se organizeze jocuri in care fetele nemaritate isi scriau numele pe biletele puse intr-o carafa mare, iar baietii extrageau numele celei cu care aveau sa isi imparta viata timp de un an de zile. De cele mai multe ori, cuplurile astfel formate decideau sa ramana impreuna, iar legatura era oficializata printr-un schimb de inele. 

 

Desi multi sunt de parere ca inelul de logodna se trage din traditia vechilor egipteni in care cercul era simbolul eternitatii, in Roma antica a existat traditia ca tinerii care doreau sa formeze o familie trebuia sa schimbe intre ei inele. Inelele se purtau pe mana stanga deoarece se credea ca pe acolo trec vasele sanguine care duc direct catre inima. Obiceiul a fost atat de inradacinat incat si astazi cei casatoriti poarta inelul infaptuirii casatoriei pe mana stanga si cel al promisiunii pe mana dreapta! Tot antichitatii ii revine obiceiul ca fetele sa fie cumparate.

Atunci se credea ca nimic nu poate lega viitorul a doi oameni mai mult decat averea. Zestrea fetei reprezenta pretul cu care sotul o cumpara. Daca renunta la ea, pierdea si zestrea ei! Renasterii italiene ii apartine obiceiul pregatirii tinerilor pentru casatorie. Timp de doua saptamani, inainte de nunta, tinerilor li se citesc carti cu privire la relatiile de cuplu. La inceput, casatoria a fost o problema de grup, apoi  de familie, iar mai recent o aventura in doi! Monogamia a devenit un principiu fundamental de alcatuire a familiei moderne abia din secolul 9, dar fidelitatea, in special a barbatului, a devenit pilonul central al casatoriei abia din secolul 19, o data cu abrogarea legilor care legiferau promiscuitatea masculina.

 Tot aceleiasi perioade i se datoreaza si traditia potrivit careia barbatii puteau dizolva casatoria daca sotia era infertila. Exista temerea ca femeile care nu pot avea copii se transforma in serpi dupa moarte. Acest obicei s-a mentinut pana la inceputul secolului 20, cand infertilitatea a fost recunoscuta ca fiind o problema a ambelor sexe. A fost o vreme cand existau petitori profesionisti, cei care mijloceau mariajele si sfatuiau familiile. De regula, acestia erau la inceput barbierii, iar mai apoi preotii.

Faimosul certificat de casatorie a aparut in 1639 in America, in statul Massachusetts, usor-usor devenind o practica in toata America si dupa aceea in toata lumea. Un lucru trebuie spus: daca la inceput casatoriile se aranjau pentru bani si pozitie sociala/ politica, casatoria din dragoste are picioare scurte si o varsta de cel mult 250 de ani! Femeia nu mai reprezenta o moneda de schimb pentru zestrea cu care venea in aceasta alianta si primea in schimb un statut social. In datinile strabune inca mai dainuie superstitiile potrivit carora cine se casatoreste joia va avea noroc, iar casatoriile celebrate sub luna plina garanteaza fericirea. In Orientul Aproiat se aruncau boabe de orez peste tinerii casatoriti, ca sa fie fertili. Focul si apa aveau si ele un rol sacru, important in ceremonia nuptiala,  alungand spiritele rele din preajma celor proaspat casatoriti.

Tot de aici se trage purtarea voalului de catre mireasa, ca spiritele rele sa nu ii vada chipul. Tot din acest motiv mireasa nu avea voie sa calce pe pamant, iar in fata ei se intindeau covoare de la caleasca pana la altar. Iar barbatul trebuia sa o treaca pragul inainte sa intre in casa. Ceremoniilor celtice li se datoreaza obiceiul de a purta ceva vechi, ceva nou , ceva de imprumut si ceva albastru.

Iar rochia alba a devenit simbolul virginitatii.  In vremea in care femeile erau obligate sa se marite cu barbati mai in varsta, ele preferau sa fie rapite de cei de aceeasi varsta veniti din alte triburi. Se pare ca aceasta practica straveche este regasita astazi in obiceiul furatului miresei. In trecut exista datina ca patul conjugal sa fie sfintit inainte de retragerea cuplului in dormitor, ca tinerii sa fie fertili. Dupa ritual, invitatii la nunta trebuiau sa certifice virginitatea miresei prin prezentarea cearceafului patat de sange, devenind astfel martorii legali ai consumarii casatoriei.

Desi si astazi barbatii detin privilegiul curtarii si al cererii in casatorie, ei uita ca femeia este cea care o provoaca.   Filozofii au analizat puterea dragostei, dar au plecat in acest demers analizand rolul pe care sexul l-a avut dintotdeauna in cuplu.  Se pare ca sexul a fost cel care a obligat omul sa gandeasca, iar mai apoi sa iubeasca. Faptul ca doi oameni impartasesc nu doar responsabilitatea si ci afectivitatea pentru copii, i-a condus pe cei doi la reciprocitate afectiva, sociala si morala.

Ileana Vulpescu spunea ca „barbatul e stalpul casei, nevasta este cheia”, iar vorba din strabuni ne spune ca „barbatul este capul, iar femeia este gatul”. Si tot din batrani e vorba ca „nu se poate si cu mandra, si cu draga!”. Deci, luati seama! Afara inca ploua! Stiti cum se spune: e vremea de numarat banii si de facut copii! Daca n-aveti bani de numarat, mai bine inarmati-va cu umbrele si mergeti, totusi, la plimbare!

Femeia de carieră - Mircea Dinescu

 

Daca cineva ar dori sa ma caracterizeze, cred ca ar trebui sa citeasca acest material! I-ar fi mai usor! Fir-ar a naibii de viata! Ce-am fost si ce-am ajuns!

 

 Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de “deadline”.  Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.  Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".  În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...  Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti.  Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână...  Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească. Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex.  Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni. Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia.  Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş.   Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei. Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni?  Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat. Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna...   Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.  Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere.  Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"... Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe.  Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

 

 

 

 

 

 

 

„Ce este mai dulce decât mierea şi ce este mai tare decât leul?” Luna de miere!

De cateva zile ma bantuie un citat: “oamenii sunt mai degraba litere, nu cifre. Caci literele formeaza cuvinte, iar cuvintele povesti”. Iar povestile traite se povestec in cuvinte. Potrivite. Dar mai cu seama traite si impartasite. As vrea sa va creez prilejul sa va rememorati povestile frumoase, iar una dintre ele este cu siguranta luna de miere.

Un obicei stravechi de mai bine de 4000 de ani si metamorfozat in sute de traditii. Traditia  in sine nu are nimic de-a face cu originea termenului. In Babilon exista obiceiul ca, timp de o luna intreaga,  tatal miresei sa dea de baut ginerelui atata bere cata putea bea.  Berea era facuta din miere, iar obiceiul era cunoscut sub denumirea de “luna mierii”. Legendele sunt multe si incep cu povestea frumoasei Euridice si a iubitului ei, Orfeu. Se spune ca Euridice a scapat printr-un miracol de un viol al carui protagonist era Aristaios, zeul pastoritului si al apiculturii. Acesta fusese odinioara muritor, dar beneficiile pe care le-a adus omenirii l-au innobilat si l-au ridicat la rang de zeu. Aristaios a urmarit-o pe Euridice prin padure in vreme ce culegea flori impreuna cu naiadele.  Dandu-si seama ca e urmarita, aceasta ar fi luat-o la fuga si ar fi calcat pe un sarpe veninos care ar fi muscat-o. Insusi Hades, fermecat de frumusetea ei, ar fi grabit momentul mortii, dar avea sa fie induplecat de cantaretul Orfeu sa i-o dea inapoi cu conditia sa nu o priveasca pana nu ajunge la lumina. Aristaios a fugit in muntii Traciei si, neputand sa uite iubirea pentru Euridice, s-a angajat in relatii de amor cu tineri barbati, starnind furiile femeilor.  Astfel, zeului pastoral ii revine si termenul de pederastie.

Sunt etimologi care atribuie originea termenului de “luna de miere” scandinavilor, care obisnuiau sa isi rapeasca viitoarele soate pe care le ascundeau timp de o luna, timp in care se straduiau sa le lase insarcinate, pana familiile consimteau mariajul si alti pretendenti se retrageau. In aceasta luna, tinerii obisnuiau sa bea vin indulcit cu miere. Altii spun ca termenul provine de la mied, o bautura tot pe baza de miere, care era afrodisiac. Dupa mariaj, tinerii beau mied in dorinta de a spori fertilitatea cuplului si de a concepe urmasi. Exista varianta potrivit careia obiceiul “lunii de miere” dateaza din perioada lui Atilla, hunul care a baut numai vin cu miere la nunta sa, inainte sa fie asasinat. In antichitate, tinerii nu plecau in calatorii. Ar fi fost cam greu sa o faca. Dar in luna de miere sexualitatea si pasiunea aveau un rol important, pe de-o parte ajutand tanara familie sa se consolideze, iar pe de alta parte, ca tanara mireasa sa dea nastere unui urmas.

Daca ne luam dupa sursele literare, cercetatorii ne duc in traditia persana si atribuie expresia Orientului, sustinand ca s-ar gasi mentionata in renumita carte Zend Avesta:  “prima luna de casatorie e luna de miere, iar a doua- luna de pelin”.  Un lucru este cert: in Vechiul Testament exista o referire clara la aceasta perioada (fara a se mentiona termenul de luna de miere!): “Daca cineva si-a luat femeie de curand, sa nu se duca la razboi si sa nu i se puna nici o sarcina; lasa-l sa ramana slobod la casa sa timp de un an, sa veseleasca pe femeia pe care a luat-o”.

Ceea ce noi cunoastem astazi ca “luna de miere” este un obicei modern, datand cam din anul 1880, dar care era la indemana oamenilor cu stare sociala. In epoca victoriana, cuplurile instarite plecau in voiaj de nunta pe la rudele care nu participasera la ceremonie, de regula in alte tari sau in zone mai indepartate. Obiceiul fusese preluat din India coloniala si adaptat canoanelor englezesti. In Abecedarium Anglico Latinum, publicat in 1552,  aparea pentru prima data termenul de “luna de miere”, adica perioada in care dragostea de la inceputul casniciei era comparata cu mierea, mentionandu-se totodata ca trecerea timpului consuma casnicia si dulceata se cam ducea pe apa sambetei (“honeymoon, a term proverbially applied to such as be new married, which will not fall out at the first, but the one loveth the other at the beginning exceedingly, the likelihood of their exceeding love appearing to assuage, the which time the vulgar people call the honey moon”).

Insusi Samuel Johnson avea sa scrie ca “prima luna de dupa casatorie, atunci cand intre cei doi proaspeti casatoriti nu exista nimic altceva in afara de tandrete si placere; initial nu facea nici o referire la o perioada de o luna, doar compara afectiunea reciproca a celor doi cu schimbarea fazelor lunii, care nici bine nu se umple ca si incepe sa scada”.

Acum ce sa spun? Stiti si voi cele doua definitii ale casniciei, nu? Prima zice ca se aseamana cu un butoi plin cu rahat care printre doage are cate un strop de miere. Iar ce-a de-a doua compara casnicia cu o fortareata in care prostii de afara vor cu orice pret sa intre inauntru, in vreme ce, cei de dinauntru vor cu orice chip afara! Eu cred ca o casnicie este o relatie de parteneriat in care fiecare vine cu plusurile si minusurile lui, incercand prin efort si compromis sa se armonizeze constant.  Fie ca ii spunem “luna de miere”, “luna de miel”, “honeymoon”, “luna di miele”,  “balayi”, “yerach d’vash” sau “mah e asal”, astazi toata lumea se gandeste la un voiaj dupa nunta, in care cei doi parteneri se pot iubi in linistea intimitatii lor.  Un lucru as vrea sa mai spun! Daca ati avut o luna de miere, chiar si de o saptamana! J, romantismul tine aproape partenerii, chiar si dupa ani buni de casnicie! Puneti bani de-o parte si ridicati-va munti de amintiri comune. Banii…mai lasati-i dracului pomana! Ca stiti si voi vorba aia: din castigul cinstit iti ia dracul jumatate, din cel necinstit ti-l ia tac-su pe tot!