"Cand Lucaci intra in Piata San Marco, se canta Ciocarlia"

Astazi am sa scriu despre un banatean veritabil, un artist monumentalist, ale carui opere pot fi admirate atat in tara, cat si peste hotare. Numele lui este Constantin Lucaci. El s-a nascut in 7 iulie 1923 in localitatea Bocsa, din judetul Caras-Severin. Inca din tinerete si-a aratat pasiunea in studierea si aprofundarea legilor universului si si-a dezvoltat acea bucurie in a da forma tuturor materialelor care se metamorfozau in mainile sale. A studiat desenul si modelajul cu un alt artist plastic banatean, Tiberiu Bottlik, un veritabil baron local in adevaratul sens al titlului nobiliar, care studiase la Viena, Budapesta, Munchen si Paris. Bottlik era stabilit si el in Bocsa si a fost acela care a descoperit geniul  artistic al lui Lucaci si l-a indemnat sa isi desavarseasca educatia la Bucuresti, Paris si Roma. Debutul si l-a facut inca din perioada studentiei cu lucrarea „Constructorii”, urmata apoi de „Innotatorul”.  De-a lungul timpului, artistul si-a creat propria filozofie rezultata din acel efort continuu de a intelege si surprinde  universul in forma sa profunda, martor incontestabil al efortului reinventarii secunda cu secunda. Sculptorul cauta armonia elementelor cosmice si o imortalizeaza in muzica formelor expresive. Lumina vibreaza, curata si delicata, pliata pe curbura formelor monumentale. „Oprele sale apar ca metafore ale unei energii luminoase ce creste si se rasuceste in spatiu, mai mult iluminandu-l si desenandu-l decat ocupandu-l”, spunea criticul italian Giorgio Segato, in vreme ce alt critic italian, Alesandro Amoroto, vorbea despre „simfoniile lichide ale lui Lucaci”. Sculptura sa este un omagiu adus luminii, acel element care da viata  locului si emotioneaza. Cum ar putea omul sa celebreze lumina daca nu ar parcurge obscuritatea intunericului? El apuca tenebrele necunoscutului si se obliga sa le domesticeasca in linii curbe, flacari de otel, sau ascutite ca un tipat catre cer, sageti de crom, nichel si molibden.  In mainile sale marmura, granitul, piatra si otelul se simt pretuite si imbraca forma zborului, transformandu-se in arta, iar arta in spectacol. El este cunoscut datorita fantanilor sale cinetice, in care lumina se transforma in emotie, dar si datorita sculpturilor sale monumentale realizate in piatra si otel. Cine i-a vazut una dintre renumitele sale fantani cinetice de la Resita,

 

 

 

Braila,

Constanta,

 

 

Bucuresti, 

Alba-Iulia,

 

 Turnu-Severin 

 

 

stie despre ce vorbesc, deoarece artistul a reusit sa creeze anumite centre citadine de arta sculpturala, un joc de apa, muzica si lumina. Pentru ca putini artisti monumentalisti rasfata lumina, apa si spatiul care dantuiesc impreuna intr-o hora expresiva a miscarii. Insusi artistul marturisea: „Daca in lucrarile mele predomina lumina, daca in lucrarile mele predomina esenta construirii universului, o imagine a mea, asta se datoreste exact peisajului bocsan. Mi-aduc aminte, in copilarie, fascinat de o muzica ce o auzeam cantandu-se la capatul gradinii mele de catre o pianista, fugeam din pat si ma duceam sa ascult muzica. Ascultand, am privit cerul si mi s-a parut, si acum mi se pare, ca acel cer de august din Banat este unic. Cu acea luminozitate, e o mare, mare luminozitate aicea de care, abia dupa ce pleci iti dai seama si faci diferenta. Daca in arta mea apare asa cum spune si criticul italian Segato, infinitul si lumina, sigur ca acest lucru are radacini de undeva si acelea sunt de aici”. Intr-un alt interviu, artistul vorbeste despre o revelatie pe care ar fi avut-o in copilarie, cand tatal lui a venit acasa cu o bucata de branza invelita intr-o foaie de ziar cu reproducerile lui Michelangelo. Asta se intampla pe cand avea 5 sau 6 ani si, uitandu-se la poze, a stiut in sufletul lui ca asta ii era drumul sortit. Evident ca cei mai multi dintre noi ii cunoastem fantanile cinetice si mai putin lucrarile gazduite de muzeele din toata lumea. Admiram de fiecare data apele care danseaza in miscari unduioase, lumina le coloreaza in forme trasparente  in vreme ce metalul le impinge spre soare, indemnandu-le la zbor. Astazi, Constantin Lucaci este profesor la Catedra de sculptura a Academiei de Arte Frumoase din Cluj. Din pacate pentru orgoliul nostru banatean trebuie spus ca este singura facultate care s-a bucurat de prezenta acestui mare sculptor roman.  Si tot din pacate, strainii si-au dat seama primii de  valoarea lui artistica. Italienii i-au deschis Muzeul „Constantin Lucaci” in Sanctuarul San Francesco di Paola din localitatea Cambria din Italia. Doua sali imense gazduiesc 20 de lucrari ale artistului roman, organizate intr-o expozitie permanenta. Constantin Lucaci este singurul artist roman care a beneficiat de acest privilegiu, de vreme ce muzeul se afla sub protectia Vaticanului. Multe dintre  lucrarile lui se afla in colectii private , altele in colectii publice in orasele Roma, Venetia, Milano, Ferrera, Anvers din Belgia sau Copenhaga – capitala Danemarcei. Cinci ani mai tarziu dupa deschiderea muzeului din Cambria, edilii din Bocsa au inaugurat si ei un muzeu dedicat artistului unde sunt expuse 17 lucrari donate orasului.  Desi a fost un tanar singuratic, care nu se simtea confortabil intr-un mediu frivol  sau in mijlocul unor discutii superficiale, el a avut sansa sa isi cunoasca perechea. In 1953 s-a casatorit cu Irina Tomescu si si-au construit un camin impreuna. In studentie a facut parte din Partidul Comunist, dar a intrat rapid in conflict cu sistemul, motiv pentru care ani buni a intrat intr-un con de umbra. In 1963 a primit o bursa in Italia unde a frecventat cursurile Academiei Belle Arte din Perugia, iar cativa ani mai tarziua avea sa ajunga, cu alta bursa, in Franta. In capitala franceza au fost inregistrate primele sculpturi in otel care deschideau colectia „Spatiu si lumina”.  Fantanile sale sunt adevarate metafore sculpturale si reprezinta o invitatie la visare. Prima fantana cinetica a fost construita in 1971 la Constanta , urmata apoi de cea din Turnu Severin in 1979, Vaslui in 1981, Resita in 1984, Braila in 1992, Giurgiu in 2000 si Alba-Iulia 2007. Patru ani mai devreme inaugurase la Resita „Monumentul Eroilor”, realizat din otel, amplasat in Parcul Tricolorului. Printre sculpturile renumite se numara „Astrul”, o lucrare realizata din otel si sticla de Murano, intrata in Galeria „Fugina degli Angeli”din Venetia, „Soarele cinetic” care este amplasata in fata Teatrului National,  „Cap de copil”,  ”Bust de otelar”sau „Stefan cel Mare”. In 1971 a uimit locuitorii capitalei cu lucrarea din inox „Dialogul umbrelor”, amplasata in fata Televiziunii Romane. In 1984, in Aula Universitatii din Viena, i s-a decernat premiul Herder, fiind primul sculptor roman care a primit acest premiu. Trecut bine de varsta de 80 de ani, artistul declara: „La varsta mea, cand ma uit in urma, constat ca toata viata mea am fost fericit, pentru ca m-a contrazis mereu conjunctura. N-am fost negat, dar am fost marginalizat, fiindca arta mea ii incomoda pe unii. Asa s-a intamplat in timpul realismului-socialist, mai tarziu in comunism, se intampla chiar si acum dupa Revolutie, dar asta mi-a servit enorm. M-a obligat sa lupt, sa ii depasesc. De aceea eu ma consider un invingator”.  

 

N-as vrea sa pun punct inainte sa va redau un fragment din „Nichita Stanescu – Arta si stiinta”, Info Plus, 2003: „…Un alt aspect al contactului şi dragostei lui Nichita Stănescu faţă de fabulosul manufacturier (să nu-l uităm pe Arghezi cu „Mâna lui”) este întâlnirea sa, cu sculptorul Constantin Lucaci, în 1971, întâlnire la care am participat şi noi, în atelierul acestuia din Pangrati. Constantin Lucaci, ca şi Nichita Stănescu, afirmaţi internaţional, oameni, aparţinând profund naţiei lor, este artistul plastic la care nouăzeci la sută din volumul muncii înseamnă act tehnologic industrial, şi zece procente-act artistic pur; dar, ce act artistic, căci în final, ca rezultat, sculptura sa este inimitabilă şi pare a fi un miracol. Artă sută la sută; statistic vorbind; …căci, altfel, Lucaci este artist şi când sudează sau polisează tabla inoxidabilă... Cu ocazia zilei Sfinţilor Constantin şi Elena, din 1971: Constantin Chiriţă, Romul Munteanu, Romulus Balaban, împreună cu o mică armată de epigoni ai poetului au venit la onomastica sculptorului, aducându-l şi pe Nichita. Acesta era înalt, gras, aproape urât, obosit, aşezându-se pe o bancă în atelier. Lucaci se emoţionase, căci, citise poezie la viaţa lui. Toţi aşteptau ca poetul să deschidă gura, să spună ceva. Erau prezente şi două femei suple, firave, foarte frumoase, şi, amândouă, îmbrăcate în alb. Una se numea „studena”-în anul şase (sic!), şi era venită cu Romul Munteanu, şi cealaltă, soţia lui Romulus Balaban, prezentatoare la televiziune. Poetul privea dus, cu ochii pe una dintre ele-pe studentă, dar şi pe o sculptură construită în oţel inoxidabil şi lustruit cu seu de berbec; …şi care i-a inspirat gândirea vorbită: „Iată două fire de iarbă!” (femeile, sau sculptura formată din cele două elemente, reprezentând o înlănţuire, un joc de unde!). A exprimat multă ştiinţă şi trăire artistică, poetul, făcând această comparaţie; …aşa cum, neştiinţă numim noi lipsa lui de îndemn la dans (pe lângă, că era un tip greoi avea şi o geantă mare, din piele maro,  pe care o ţinea tot timpul pe genunchi – probabil plină cu formule poetice, ştiinţifice); în replică, femeia pe care o tot privea insistent, dansând cu ucenicul nevrăjitor al lui Lucaci (unicul ucenic în viaţa marelui sculptor), în acelaşi timp băiat de atelier şi …protocol. „Iată de ce iubesc eu acest tânăr… fiindcă încă mai miroase a lapte de capră”, a fost a doua rostire a poetului urmărit de epigoni cu carnete de notiţe în mână. Cuvintele lui Nichita Stănescu referitoare la comparaţia dintre firele de iarbă şi lucrarea lui Lucaci au rămas în memoria şi obiectul de activitate al sculptorului (gravând imediat cu polidiscul această sintagmă pe o tablă de inox), dar şi în memoria celor prezenţi, toţi, constatând că ştiinţa poetului depăşea realitatea materială a lucrurilor contrare: oţelul şi iarba" (P.C., „NICHITA STĂNESCU-Ştiinţa şi Arta”, Info Puls-2003)

 

 

 

 

1. Amato Pietro. Constantin Lucaci: album. Bucureşti: Monitorul Oficial, 2005. (Colecţia de artă)

2. Segato, Giorgio.  Constantin Lucaci – metafora luminii. Metafore di Luce. Metaphore of Light.: album. Bucureşti: Monitorul Oficial, 2001 (Colecţia de artă)

3.  Jurma Gheorghe. Sculptorul Constantin Lucaci la 80 de ani în: Bocşa culturalănr. 7-8-9 /2003, p. 7 (rubrica Să ne preţuim valorile!)

4. Bocşa culturală nr. 3 (62)/ 2008, p. 4

5.  Şerban Gabriela. Constantin Lucaciîn: Bocşa culturală nr. 4 (63)/ 2008, p. 8 (Cetăţeni de onoare)

6. Gyuriş Adalbert.  Constantin Lucaci: „Adevărata artă nu va muri niciodată” în: Bocşa culturală nr. 3 (70)/ 2010, p. 17 mai 2011

 

 

Cafeaua - neagra ca dracul, puternica precum moartea, dulce ca dragostea

Neagra ca dracul si fierbe ca iadul... asta ar fi definitia cafelei dupa un proverb turcesc. Dupa apa si ceai, cafeaua este cea de-a treia bautura consumata in cantitati mari pe glob, iar dupa petrol, este al doilea produs ca importanta economica. Anual se beau peste 400 de miliarde de cesti, iar aroma ei se afla in topul mirosurilor recunoscute pe intreg mapamondul dupa bere si untul de arahide. Cafeaua este al doilea produs de maxima necesitate pe glob, in top situandu-se uleiul. Indiferent ca este vorba despre o cafea turceasca, cu caimac, sau una frantuzeasca, cu coniac, un expresso italian sau o facea nemteasca diluata, multi dintre ai nostri prefera varianta romaneasca, adica fiarta in ibric cu zat din abundenta. Chiar daca marea majoritate dintre voi cunosc legendele cafelei, ce-ar si sa ii spun povestea fara sa amintesc de ele? Se zice ca prin anul 1400 niste calugari etiopieni isi pasteau caprele in tinutul Kaffa din sudul Abisiniei. Intr-o zi, unul dintre calugari a observat ca, dupa ce mancau boabele unui arbust, caprele deveneau mai vioaie. A cules boabele si le-a dus la manastire unde le-a fiert. Calugarii au baut licoarea neagra si amara si mare le-a fost mirarea cand s-au simtit mai vioi ca niciodata.  Alti istorici, desi respecta textual povestea, inlocuiesc caugarul cu pastorul Khaldi, si caprele cu oile. Dar esenta legendei este aceeasi. Alta legenda spune povestea unui musulman care a fost condamnat de dusmani sa moara de foame in desert. Intr-o zi, tanarul a auzit o voce care il indemna sa manance fructele unui pom aflat in apropiere. Acesta, neputand sa manance boabele tari, le-a inmuiat in apa si-a baut lichidul care l-a ajutat pe data sa-si revina. Acesta a interpretat intamplarea ca pe un semn de la Alah si s-a intors la ai lui raspandind reteta cafelei. Sunt unii care sustin sus si tare ca boabele de cafea ar fi fost aduse in Etiopia din Yemen, unde cafeaua fusese descoperita inca din secolul 6! La inceput triburile africane amestecau praful de cafea cu grasime si le mancau. Cei care au folosit cafeaua primii au fost arabii care au prajit-o, au pisat-o in piua de piatra si au indulcit-o cu miere. Insasi denumirea isi trage originea din limba araba, Kahwe insemnand bautura excitanta. Dupa cum se stie, alcoolul in lumea araba a fost din totdeauna interzis, iar barbatii aveau nevoie de un inlocuitor si au ales cafeaua. Tot arabii au inventat cafeaua la nisip si „cafeaua vorbita” la ceas de tihna, dupa rugaciunea de seara, stransi roata in jurul ibricului de-arama gol. Daca femeile arabe refuzau sa prepare cafeaua barbatului, acesta era un motiv serios de divort. Din Peninsula Arabica pana in Egipt a fost doar o aruncatura de bat, iar de-acolo pana in Imperiul Otoman a fost cale de-o frantura. Cerera de cafea devenise atat de mare, incat toate transporturile care ieseau din porturile Yemen cu destinatia Alexandria sau Constantinopol erau controlate la sange de teama ca nu cumva vreo planta sa fie urcata pe punte. In ciuda tuturor acestor precautii, musulmanii care mergeau in pelerinaj la Mecca au reusit sa ascunda o planta si sa o cultive in tara lor, in India. La Meca au fost deschise printre primele cafenele , denumite kaveh kanes. In 1511, consumul de cafea a fost interzis pentru o scurta perioada, deoarece populatia a iesit in strada si a protestat. Prima cafenea s-a deschis in Istanbul in anul 1453, aici cafeaua fiind dreasa cu mirodenii si astfel s-a nascut cafeaua turceasca! Desi la inceput sultanul a vrut s-o inchida, acesta si-a dat seama cati bani ar putea aduce la visterie si-a decis sa sprijine cre comercializa cafeaua. Inalta Poarta avea relatii stranse cu Venetia, si astfel cafeaua ajungea in Europa in secolul 17. Cei care erau impotriva cafelei o numeau „bautura lui Satan”. prima data cand au vazut-o, clerul local venetian a respins-o, iar disputa a fost atat de mare incat insusi Papa Clement al VIII-lea a trebuit sa intervina si sa opreasca ostilitatile clericale gustand-o! Placandu-i gustul, acesta a dat o aprobare papala si dreptul la consum tuturor crestinilor. In Venetia, prima cafenea a fost inaugurata in anul 1645. Dar in consumul de masa a fost introdusa abia cand vanzatorii ambulanti cu limonada  in oferta lor, alaturi de bauturile reci. Aici s-a facut negot masiv cu cafea, caci negustorii Venetiei au dus-o mai departe in Franta, la Marsilia, si Marea Britanie, la Londra.  Ca sa fiu si mai precisa, in 1430, un peofesor grec care preda la Oxford, Ioannis Serovpoulos, a adus cafeaua in Anglia, iar prima cafenea londoneza avea sa se deschida abia in 1652, iar in 1675 existau deja peste 300 de cafenele doar in Regat. Cafenelele erau numite „micile universitati”unde toata intelectualitatea londoneza se strangea sa polemizeze. Nu este de mirare ca in 1675 regele avea sa interzica in regat consumul de cafea deoarece in cafenele se strangea tot poporul si regelui ii era teama sa nu conspire impotriva sa. In 1674, la Londra a fost redactata „Petitia impotriva cafelei ”de catre un grup de femei care se revoltau impotriva sotilor care petreceau mai mult timp in cafenele decat acasa cu familia. In 1700 erau deja peste 200 de cafenele in capitala englezilor. In Rusia, cafeaua a juns in 1665 si a fost adusa de catre medicul Samuel Collins tarului Alexei Mihailovici ca tratament in combaterea gripei, guturaiului si migrenelor.In 1669, trimisul special al Poartei a organizat o mare receptie la Paris unde s-au servit cafele, pregatite cu mare fast. In capitala Frantei, prima cafenea a fost deschisa in 1671. Obiceiul de a pune lapte in cafea nu se trage de la englezi, ci de la francezi! Asta se intampla in 1680, cand un doctor francez a recomandat cafeaua cu lapte in scop terapeutic. Regelui Soare i se datoreaza cafeaua indulcita cu zahar. Cel mai celebru consumator de cafea a fost Honore de Balzac despre care se spune ca ar fi baut 40 de cesti de cafea zilnic in timp de scria. La inceputul secolului 18, un francez, Gabriel Mathieu de Claix a furat un arbore de cafea din Gradinile Jardin din Paris si l-a dus in insula Martinica. In cinci ani, insula numara peste 18 milioane de arbori de cafea. Deja cafeaua era o obsesie, dar si un pariu al bunastarii. In 1683, dupa asediul Vienei, austriecii au gasit in prada de razboi boabele miraculoase de cafea. Capitala austriaca avea sa aiba si ea cafeneaua ei, „La sticla albastra”. Aveau sa ii cunoasca savoarea si tari ca Olanda, unde scriitorul van Effen a deschis la Haga prima cafenea, iar olandezul Bontekoe o promova din rasputeri in  Germania incercand sa ii convinga pe nemti sa inlocuiasca alcoolul cu deja celebra cafea. Bach si Beethoven erau mari amatori de cafea, primulchiar a compus o cantata dedicata acestei bauturi. In secolul 17, mai exact in 1696, tot olandezii, care dominau comertul naval, au cultivat la scara mare cafeaua in coloniile lor din Sumatra, Indonezia, Bali si Sulawesi. Cafeaua cultivata in colonii avea aceeasi aroma si acelasi gust. George Washington, nu presedintele american, ci un alt olandez din Guatemala, avea sa inventeze cafeaua instant. In jurul cafelei s-au nascut comploturi si revolutii, idei si amoruri. Celebra deja „partida de ceai de la Boston” cand americanii s-au ridicat impotriva autoritatilor britanice care le pusesera taxe mari pe ceai a avut loc trecerea de la ceai la...cafea! Prima cafenea americana s-a deschis tot la Bostron in 1670. Prima plantatie de cafea a fost inregistrata in 1727 in Brazilia. Prima cafea macinata a fost prezentata in 1901 la  expozitia Buffalo Pan America de catre Satorie Kato, iar primul brand de cafea avea sa fie promovat in 1939 sub numele Nescafe. Precis va intrebati cand si cum a ajuns cafeaua i in Romania. Nu este foarte greu de banuit ca tot de la turci ni se trage, prima mentiune fiind consemnata de catre cronicarul Ion Neculce in „O sama de cuvinte”. Dar cea mai stasnica poveste romaneasca privitoare la cafea este „marghilomanul”servit dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial in Cafeneaua Capsa din Bucuresti, locul de intalnire al aristocratiei autohtone. Marghilomanul era o cafea cu o aroma deosebita, preparata dupa o reteta ascunsa cu mare ravna. Cafeaua se ferbea in ibrice asezate pe nisip incins cu carbuni, dupa moda turceasca, servita in filigene (cesti mici fara toarta). Numele cafelei provenea de la un renumit om politic lider conservator, unul dintre mosierii de vaza ai tarii. Legenda spune ca intr-o zi, in timp ce era la vanatoare, ar fi cerut servitorului o cafea, iar acesta disperat ca ramasese fara apa, a fiert cafeaua in coniac. O alta varianta mentioneaza numele unui cafegiu de la Sulina care se numea Marghiloman. Se zice ca Regele Carol I ar fi venit in vizita si ar fi cerut o cafea, dar cum apa potabila inca nu ajunsese la cafenea, acesta i-a preparat regelui o cafea cu rom. care varianta este cea adevarata? Habar nu am! Eu zic asa: preparati-va cate o cafea din fiecare si, dupa ce le beti, veti sti cu siguranta care dintre variante este cea adevarata. Mare grija! NU o confundati cu Irish coffee, aceea se prepara cu whisky si nu e a noastra, ci a irlandezilor. daca vreti reteta exacta, iat-o: se pune la foc mic intr-un ibric 100ml de coniac sau rom (dar nu amandoua!) si doua lingurite de zahar. Cand da in clocot, se pun trei lingurite cu varf de cafea proaspat macinata. Se trage ibricul de pe fosc si se lasa pret de 3 minute sa se aseze zatul la fund. Pe vremuri, marghilomanul se asorta cu o narghilea, astazi merge cu un trabuc cubanez.

Daca tot ne-am apropiat de zilele noastre, trebuie spus ca cea mai scumpa cafea din lume este „cafeaua milionarilor”, Kopi Luwak. Desi aroma ei este considerata unica, aceasta are un proces mai ciudat de preparare. Acest sortiment este cultivat in insulele Jawa, Sumatra, Sulawesi, Filipine, Bali si in unele regiuni din India. Cand boabele de cafea au ajuns la maturitate, copacii sunt scuturati, iar boabele sunt lasate pe jos sa fie ingerate de catre Paradoxurus hermaphrodites, un animal al carui tub digestiv contine o enzima care reduce gustul amarui al cafelei. Dupa ce animalul elimina boabele, ele sunt stranse, spalate si prajite. Pretul unui kg de cafea este de 400 de dolari. O alta cafea scumpa este „Sfanta Elena”, un sortiment de cafea arabica ce provine de pe insula cu acelasi nume. Cafeaua este deosebita deoarece provine dintr-un mediu lipsit de poluare si creste intr-un sol vulcanic. O alta cafea scumpa este cea recoltata de pe versantul vulcanului Baru din Panama, de la o inaltime de 1700 de metri. Are o savoare deosebita si o aroma unica. Acest sortiment se numeste „Panama Boquete Geisha”.

Trebuie sa recunosc faptul ca nu am avut nici tragerea de inima sa arunc banii pe cafele de fite, si nici bani in surplus sa imi permit extravagante, dar imi place dimineata sa beau un expresso italian. Fara trabuc, fara tigara. M-am lasat. Am inteles ca lumea civilizata nu mai fumeaza. Ma straduiesc sa intru in randul lor, a celor civilizati. Dar mai cu seama sanatosi!  

Si mare atentie! Cafeaua e ca un copil: usor de facut si te tine treaz toata noaptea!

Dumnezeu le-a dat ingerilor aripi, iar oamenilor, CIOCOLATA.

Topiltzin era regele toltecilor care, atunci cand a ajuns pe tron, si-a schimbat numele in Quetzalcoatl  si s-a autodeclarat zeul aerului, al luminii si al vietii. Acesta  adusese cu el boabele arborelui de cacao din taramurile sacre si le-a sadit  in Gradina Paradisului din vecinatatea orasului Tula din Mexic.  Arborele de cabose, purtator de boabe de cacau, a fost considerat copacul binelui si al raului, air fructele lui erau folosite in cadrul ritualurilor care celebrau nasterea, logodna si casatoria. Arborele de cacao era considerat mediatorul spiritelor cerului si pamantului, dar si al diferentelor dintre natura si om. Ca zeul a plecat la un moment dat sau s-a retras plictisit in zonele sale inalte, asta nimeni nu stie. Tot legenda spune ca, dupa o vreme, prin 1519, aztecii au zarit o corabie frumoasa in largul marii si au crezut ca zeul ratacit s-a intors acasa la slujitorii lui, iar acestia , bucurosi, s-au urcat in barci sa-si intampine veneratul. Dar corabia era plina cu spanioli carora aztecii le-au oferit cu darnicie „bautura zeilor”, adica nimic altceva decat o ceasca plina cu ciocolata.  Aztecii au numit bautura „xocolatl”,si cum spaniolii nu puteau sa pronunte cuvantul, acestia i-au spus „chocolat”.  Spaniolii, intuind ca din ciocolata vor fave avere, au ascuns boabele si le-au plantat in colonii, tinand-o ascunsa Europei, pana cand, in 1600, italianul Antonio Carletii a adus-o pe batranul continent. Tot spaniolii au combinat ciocolata cu zahar si scortisoara, incercand sa scape de gustul amar. Intre timp, calugarii guresi deja „scapasera” secretul, ca si ei aveau de castigat. Biserica Catolica o consuma atat de frecvent incat era deja considerata o bautura clericala.

Alta legenda aztecha spune ca un mare razboinic a plecat sa apere granitele imperiului pe care il conducea si  si-ar fi lasat printesa inimii sale acasa sa aiba grija de avere. Ea a cazut in mana dusmanilor sotului ei care au torturat-o pana au omorat-o silind-o sa dezvaluie locul in care a fost ascunsa o comoara pretioasa. Sangele ei s-ar fi preschimbat intr-o planta rara, ale carei seminte sunt „amare ca durerea din dragoste, puternice ca virtutea, rosiatice ca sangele”. Si, daca aveti vreo indoiala ca legenda nu ar fi adevarata, uitati-va la florile atat de frumos colorate care acopera in splendoare paduri intregi. In fiecare floare este chipul minunatei printese azteche. Iar printesa inca se vrea aparata si protejata, de aceea se spune ca planta de cacao creste in umbra unei plante mai inalte care trebuie sa o protejeze de arsita soarelui. Sa fie asta motivul pentru care precolumbienii vindeau pastaile de cacao ca moneda de schimb in pietele din orase? Cand fructul „cabosse” ajunge la maturitate, acesta cade din copac. Semintele acunse in teci se recolteaza si se macina obtinandu-se astfel untul si pasta de cacao.

Povestea reala a ciocolatei este consemnata prin anul 600 i.e.n. de catre indienii mexicani care aveau convingerea ca bobul de cacao era un dar divin, folosindu-l in ritualurile de logodna si in timpul ceremonialului nuntii sau pentru beneficiile terapeutice. Mayasii recoltau, fermentau, prajeau si macinau semintele, transformandu-le in pasta. Pasta era ulterior amestecata cu apa, faina de porumb, ardei iute, preparand astfel o bautura de ciocolata picanta si amara. Aztecii adaugau semintele copacului de Annatto, transformand –o intr-o bautura sangerie.

Indienii recomandau cacaua pentru combaterea tusei, febrei sau ca excitant sexual atunci cand era condimentata cu piper, cuisoare si ardei iute. Mayasii si aztecii o foloseau ca moneda de schimb, alaturi de praful de aur, in negot. Potivit socotelilor de-odinioara, cu 100 de boabe se cumpara un sclav, iar cu 10 boabe, aveai iepure la pranz.

Abia in secolul 19 a avut loc marea revolutie a ciocolatei, cand Daniel Peter si Henri Nestle, doi elvetieni creativi, au amestecat cacaua cu laptele si-au preparat ciocolata cu lapte. Era anul 1876.  Deja olandezul Van Houten izolase untul cremos al boabelor de cacao. Tot cam pe-atunci, englezii au amestecat untul cu lichior de ciocolata si au preparat pentru prima data ciocolata fondanta in forma solida, inchisa la culoare si cu un gust dulce. Firma se numea „Fry & Sons”.

Poate ca „marele albion” a fost putin invidios pe elvetianul tupeist, motiv pentru care au sustinut sus si tare ca inca din secolul 18 Sir Hans Sloane, nimeni altul decat doctorul personal al Reginei Anne, ar fi inventat ciocolata cu lapte special pentru regina dupa o reteta personala, vanduta mai tarziu fratilor Cadbury care aveau sa puna pe picioare un imperiu al ciocolatei.

Altii sustin ca Londra ar fi avut primul magazin de ciocolata inca din 1657.  Cand Maria Tereza a Austriei s-a casatorit cu Regele Ludovic al 14-lea al Frantei, cacaua a fost inclusa in dota printesei. Tocmai pentru ca era atat de rara, ciocolata a fost rezervata consumului, prin decret regal, doar membrilor aristocratiei. Cateva sute de ani mai tarziu, la Paris, in 1900, „Casa Capsa” breveta ciocolata solubila care aveau sa fie adusa pana la noi, in Romania. Ce nebunie (de ciocolata)!

In Romania, prima fabrica de ciocolata a fost construita in 1930 care producea deja celebra ciocolata dupa renumitele retete frantuzesti. Si, cum astazi un secret cu greu se tine, iata una dintre faimoasele retele ale Casei Capsa din Paris:

MASCOTA:

Ingrediente: ciocolata, frisca, coaja de portocala confiata.

Preparare: se obtine coaja de mascota din ciocolata lichida si se da la rece. Se prepara o crema din frisca si ciocolata care se raceste si spumeaza. Se adauga coaja de portocala si lichior si se umplu cojile de mascote.

BOMBOANE ENESCU:

Ingrediente: frisca, ciocolata, limba de pisica.

Mod de preparare: se prepara crema din frisca si ciocolata, se toarna peste limbile de pisica cu ajutorul unui cornet si se dau la rece. Se glaseaza cu ciocolata calda si se decoreaza cu nasturei din coaja de portocala confiata.

MUSCAFFE:

Ingrediente: frisca, ciocolata si cafea.

Mod de preparare: se prepara o crema din frisca si ciocolata. Se intinde crema cu un cutit, se taie in forma dorita si se glaseaza cu ciocolata lichida. Se decoreaza cu praf de cafea sau boabe de cafea.

PRAJITURA RICHARD:

Ingrediente: pentru blat: oua, faina, zahar.
Pentru crema: frisca si ciocolata.

Preparare: se imparte zaharul in doua. Jumatate se bate cu albusurile, iar restul cu galbenusurile, apoi se incorporeaza faina. Se intinde compozitia si se da la rece. Se imparte compozitia in doua si se coc foile. Se bate frisca bine impreuna cu ciocolata, se lasa sa se raceasca si apoi se spumeaza. Se umplu foile cu crema, se racesc si se taie in forma dorita. Se glaseaza in ciocolata si se decoreaza cu alune prajite si tocate.

Nu am sa va spun ce rol are ciocolata in viata mea! Pentru ca este cap de lista la cele interzise. Dar cred cu tarie ca „noua din zece persoane iubesc ciocolata. A zecea intodeauna minte” ( John Q. Tullius).

Si nu uitati: “Viata e ca o cutie cu bomboane de ciocolata…Niciodata nu stii ce ai sa primesti”. – Forrest Gump

Aveti grija sa primiti ciocolata, nu doar cutia!

Pe blogul lui Max Peter (http://romanianstampsnews.blogspots.ro) am gasit o superba colectie de ilustrate pe care vi le arat si voua.

Bibliografie:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/arta-ciocolatei-o-scurt-istorie;
http://www.wikifood.ro/cultura-culinara/istoria-ciocolatei.html;
http://greektaste.ro/ciocolatacivilizatiamaya;
www.nestle.ro/brands/dulciuri/istoriaciocolatei;
www.ciocolatabelgiana.com/c/39/despre-ciocolata-belgiana;
www.milka.ro/milka/
http://romanianstampsnews.blogspots.ro

"Ün om valoreaza mai mult decat aurul pe care il poarta. La fel si o tara".

Acum doua zile am participat la un protest organizat impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. Desi implementarea programului este oprita de catre protestatarii ecologisti de mai bine de 15 ani, trebuie sa recunosc faptul ca a fost necesar ca fiica mea sa se implice atat de mult in aceste actiuni, incat sa ma oblige, involuntar, sa deschid ochii si urechile asupra acestui proiect si sa nu incep doar sa ascult mai mult, ci si sa ma documentez si sa judec, dar mai cu seama sa trag propriile mele concluzii.

Ca sa fie clar de la bun inceput: i-am auzit pe multi dintre tinerii paticipanti ca NU sunt impotriva exploatarii miniere , ci impotriva folosirii cianurii in procesul de exploatare. Ca sunt constienti de faptul ca redeventa de 6% este mult prea mica in comparatie cu 40% cat primesc alte state europene. Ca exploatarea pe baza de cianuri nu se mai foloseste nicaieri in Europa, ci doar in unele tari din lumea a treia. Daca ne gandim ca aceasta exploatare ar putea fi cea mai mare din Euopa, atunci cred ca trebuie sa ne gandim de mai multe ori inainte sa spunem DA!

Activitatea miniera pe baza de cianuri ar presupune aruncarea in aer a patru munti, distrugerea siturilor arheologice din perioada romana, crearea unui lac cu cianuri, distrugerea ecosistemului din zona, stramutarea mortilor si viilor. Multi opozanti invoca cele 1000 de locuri de munca nou create, dar nimeni nu le spune ca pregatirea localnicilor in aceste tehnici de exploatare miniera este ZERO si, probabil, vor fi adusi oameni calificati din alte parti!

L-am auzit acum cateva zile pe prefectul de Alba afirmand la televizor ca decizia ar trebui sa le apartina locuitorilor, sa nu se exprime cei care traiesc in alte zone ale tarii. Sa ne intelegem, 1000 de locuri de munca timp de 10 ani cat se presupune ca va dura procesul de exploatare nu sunt suficiente pentru distrugerea unei parti de tara! Tara asta are un alt pret raportat la valoarea istorica, afectiva si morala!

Cele 1000 de locuri NU ne obliga sa acceptam viitorul lac cu cianuri, raderea de pe fata pamantului a patru munti si inlocuirea lor cu un crater urias acoperit cu gazon in cel mai bun caz! Si nici dezastrul ecologic care ar ramane in urma lor! Sta in putinta politicienilor sa ne demonstreze contrariul, facand public contractul.

Vorbiti-ne nu numai despre daunele cerute statului roman in cazul in care nu se executa contractul, vorbiti-ne si de daunele impuse executantului in caz de distrugerea unei zone geografice, de sumele platite in caz de boli cauzate de cianuri in randul populatiei, de sumele platite pentru dislocarea locuitorilor, de distruderea istoriei zonale si a arhitecturii cladirilor datand din anii 1800.

Vrem sa stim daca acolo este vorba doar de cele 300 de tone de aur si cele 1600 de tone de argint sau vorbim despre zacaminte de telur, silvanit, sacarambit, uraniu, strontiu, cycloniu, rosianidiu, titan, vanadiu, wolfram, molibden si alte minereuri rare care se preconizeaza a fi extrase si valorificate departe de ochii opiniei publice, dar impartit profitul intre canadieni si smecherii din guvernele de dupa 1998 incoace. Se pare ca asta este miza reala a acestui contract. Si atunci ma intreb: cati guvernanti au fost pana acum mituiti? Cui i se strange lantul atat de tare de grumaz? Cui ii este atat de frica incat forteaza aprobarea legii in Parlament fara sa fie supusa dezbaterii publice? Pentru ca urmariti cata panica au generat protestele! Si cat de virulente sunt campaniile TV Gold Corporation! Unde este spotul celeilalte parti aflate in conflict de interese? Tocmai pentru a fi echidistanti si corecti in mesaje! Ca sa nu mai vorbim de legea concurentei in publicitate! Pe net a circulat mult timp spotul protestatarilor avand-o ca interpreta pe celebra actrita Maia Morgenstern, dar nici un canal TV nu a avut nici decenta, nici curajul difuzarii lui. NU demult, la Rosia Montana, a avut loc festivalul FanFest. Recunosc faptul ca eu nu am participat . Dar fiica mea, militanta convinsa, si-a luat iubitul austriac si prietenii si au venit la festival. Am vazut-o pret de cateva ore la sosire si plecare, dar suficient sa imi povesteasca ce-a vazut si ce-a simtit in cadrul acestui eveniment. ea mi-a povestit cat de bine este pusa la punct politica de promovare a celor de la RMGC, prezenta aproape de intimidare a bannerelor, placutelor (pana ce si primaria are placuta pe care este scris ca a fost renovata din fondurile canadiene!), cat de performant este aparatul de comunicare si manipulare: plecand de la centrul info asezat langa cel al festivalului, prezenta promoter-ilor cu insemnele RMGC care incearca sa iti explice avantajele exploatarii. Tot ea mi-a povestit despre invrajbirea locuitorilor care pana nu demult formau o comunitate cu aceleasi interese. Nimeni nu vorbeste despre zecile de case cumparate de canadieni care stau sa se darame si a caror reconditionare este prezentata la schimb cu demararea exploatarii. Numeroase ONG-uri s-au solidarizat si incearca sa restaureze casele ramase nevandute cu studenti si arhitecti voluntari, promovand proiectul "Adopta o casa".   

 

 

 V-as recomanda sa va ganditi daca aprobarea acestui proiect nu ar genera un precedent periculos. Daca aprobarea acestei legi, care permite celor de la RMGC sa puna in practica procedura de expropriere pe orice localnic din Rosia Montana, devenind in 45 de zile de la solicitare proprietarul imobilului care este necesar exploatarii, fara sa fie necesara o decizie locala , vi se pare un act corect. Astazi nu ni se intampla noua, dar maine, noi am putea fi victimele unei astfel de legi! Iata textul legii:

 

1. MGC poate deveni proprietarul sau concesionarul oricarui imobil necesar exploatării miniere din perimetrul minier Roşia Montană asupra cărora statul român şi/sau unităţile administrativ teritoriale deţin un drept de proprietate publică sau privată – totul în numai 45 de zile de la depunerea unei solicitări formale, fără nici o dezbatere sau decizie locală şi fără nicio licitaţie publică. 

2. În cazul în care un act sau o procedură de avizare aferentă proiectului a fost anulată (în instanţă), autorităţile au obligaţia de a elibera către RMGC, în mai putin de 30 de zile, un act sau aviz nou care să-l înlocuiască pe cel anulat.

 

3. Actele premergătoare (procedurile, avizele etc.) obţinute de RMGC în vederea emiterii autorizaţiilor finale nu au termen de valabilitate. Ele produc efecte ad infinitum et ultra, putând fi folosite oricând pentru legitimarea autorizaţiei finale. 

4. Deşi conform Legii Minelor, Art. 22, oricărei companii miniere i se autorizează începerea activităţilor miniere prevazute în licenţă în termen de 180 de zile de la depunerea documentaţiei şi doar după depunerea garanţiei financiare integrale pentru refacerea mediului, RMGC obţine această autorizare în maximum 30 de zile şi pe baza depunerii garanţiei financiare pe numai un an din întreaga durată a exploatării.

 

5. Perimetrul licenţei RMGC nu are limite fixe. Agenţia Naţională de Resurse Minerale are obligaţia de a-l reconfigura oricând la cererea RMGC, în afara oricărei proceduri de reglementare.

6. RMGC va fi reprezentantul desemnat al Statului român în procedura de expropriere a terenurilor necesare exploatării miniere. Cu alte cuvinte: toţi locuitorii Roşiei Montane care vor refuza să-şi vândă proprietăţile vor fi daţi afară de pe pământurile lor, care vor reveni, după plata unei compensaţii aflate propriu-zis la bunul plac al Companiei, în concesiune spre exploatare unei alte entităţi private – Gold Corporation; acţiunile propriu-zise de scoatere cu forţa a localnicilor din ‘fostele’ lor gospodării vor fi făcute, foarte probabil, de unităţi de securitate (citeşte: paramilitare) private care totuşi vor acţiona cu o autoritate conferită de Stat. Se va evita astfel situaţia neplăcută în care poliţişti, jandarmi sau militari români exercită violenţă asupra unor cetăţeni, totul fiind coafat sub aspectul unui conflict între privaţi, în care lucrătorii de securitate ai RMGC vor avea sprijinul legii.

7. RMGC va obţine direct de la Ministerul Economiei dreptul de concesiune asupra imobilelor expropriate din perimetrul exploatării miniere, pentru o durată de 49 ani, fără a fi necesară înscrierea în Cartea Funciară.

8. RMGC are dreptul să utilizeze şi să schimbe folosinţa oricăror imobile expropriate din perimetrul minier, inclusiv a celor cu „destinaţie specială” (a se înţelege: lăcaşuri de cult, monumente, ansambluri şi situri istorice, cimitire, alte aşezăminte de valoare naţională deosebită ori localităţi urbane sau rurale în întregime), cu condiţia de a realiza ‚replici’ pe alte amplasamente.

9. Dacă, potrivit condiţiilor stipulate în Legea minelor 85/2003, licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani, licenţa RMGC se poate prelungi pe perioade de până la 20 de ani, la nesfârşit.

10. Dacă, pentru îndeplinirea condiţiilor stipulate în Hotarârea de Guvern 1076/2004 privind evaluarea de mediu pentru planuri şi programe, chiar şi cea mai puţin complexă procedură de evaluare durează între 8 şi 12 luni, în cazul RMGC procedura de evaluare de mediu pentru planurile de urbanism (care în mod normal ar implica şi consultarea statelor vecine potenţial afectate) trebuie să se finalizeze în 3 luni.

11. În vreme ce, potrivit Hotărârii de Guvern 1076/2004, Legii 350/2001 şi Ordinului Ministrului Mediului nr. 117/2 februarie 2006, acordul de mediu pentru autorizaţia de construire se poate elibera numai după deţinerea avizului de mediu pentru planul de urbanism aferent, RMGC îl poate obţine şi concomitent, ba chiar inaintea avizului de mediu pentru planul de urbanism.

12. În timp ce orice autorizaţie de construire are (potrivit Legii 50/1991, Art. 7, pct. 5) o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care deţinătorul este obligat să înceapă lucrările, RMGC poate începe lucrările în termen de 36 de luni de la data emiterii autorizaţiei de construire, autorizaţia sa fiind valabilă pe termen nelimitat.

13. RMGC poate obţine concomitent, în baza unei solicitari unice, autorizaţiile de desfiinţare şi autorizaţiile de construire, dacă pentru desfăşurarea lucrărilor de construcţii aferente proiectului este necesară şi desfiinţarea unor construcţii sau amenajări existente.

14. RMGC poate să includă în intravilan terenurile cu categoria de folosinţă pajiste din perimetrul proiectului minier şi le poate scoate din circuitul agricol în termen de 30 de zile de când face o cerere în acest sens. Autoritatea centrală sau locală, în acelaşi termen, este obligată să-i acorde o suprafaşă echivalentă de teren aflat în domeniul public sau privat al Statului pentru „refacerea” suprafeţei de pajişte afectate.

15. RMGC poate reloca monumente ale naturii existente în cadrul perimetrului proiectului minier.

16. RMGC poate include în intravilanul localităţii terenurile forestiere aflate în perimetrul minier şi poate dobândi proprietatea unor terenuri aflate în perimetrul minier, fără respectarea dreptului de preempţiune al Statului la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preţ şi în condiţii egale.

17. RMGC poate desfăşura lucrari miniere pe acele terenuri pe care Legea Minelor, Art. 11, interzice strict desfăşurarea oricărei astfel de activităţi – amplasamente ale unor monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologica ale surselor de alimentare cu apă.

18. Dacă, potrivit Art. 5, alin 16 al OUG 43/2000, în cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, pâna la descărcarea de sarcină arheologică, autorizarea de construire se suspendă, în cazul RMGC aceasta rămâne în vigoare, iar companiei nu îi este afectat dreptul de a executa lucrări miniere pe restul suprafeţei de teren ce face obiectul autorizaţiei de construire.

19. RMGC nu are obligaţia sa obţină certificate de descărcare de sarcină arheologică pentru zonele cu patrimoniu arheologic reperat – terenuri delimitate conform legii, în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor stiinţifice care atestă existenţa subterană ori subacvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional.

20. Cercetarea arheologică a unui teren din perimetrul RMGC nu are voie sa depăşească în durată 3 luni de la data iniţierii.

As vrea sa va spun ca am fost impresionata de numarul mare de tineri pe care foarte multi adulti s-au grabit sa ii judece: äia? niste aiuriti! Nu te-ai uitat la ei?” si mi-am adus aminte cu regret de perioada Revolutiei cand parintii nostri spuneau aceleasi lucruri despre noi, in vreme ce se ascundeau sub pat, iar la alegeri se inghesuiau la vot!

Dragi tineri romani de pretutindeni, nimic nu va leaga mai tare decat idealurile voastre comune. Chiar daca ati plecat din tara dezamagiti de nepasarea sau de neputinta noastra sau ati ramas in tara tot datorita lor, aveti respectul unei mame care este mandra de generatia fiicei ei.

A fost un privilegiu sa fiu alaturi de voi, sa ma bucur si sa sper langa voi! V-ati adus copiii ca sa invete exercitiul democratic inca de mici, ati cantat, ati demonstrat decent si ne-ati mai dat o lectie de moralitate. Pentru cei care vrem sa invatam.

Pentru cei care doar va privesc, nu ati fost decat niste nebuni frumosi, poate curiosi, sau doar niste rebeli lunatici ramasi neintelesi. Si intr-un caz, si in celalalt, nu ati pierdut nimic! Va doresc sa aveti curajul si indrazneala sa va construiti viata asa cum v-o doriti si o meritati. Si sa aveti puterea si decenta  sa ne iertati pentru lasitatea noastra ascunsa atent in nepasare sau condamnare.

Aseara, pe Realitatea TV a fost difuzat un reportaj realizat de americani cu privire la pericolul demararii proiectului minier pe baza de cianuri de la Rosia Montana, aratand efectele exploatarilor miniere cu cianuri din Guatemala si Honduras, realizate tot de catre Gold Corporation. Mai sa fie, sa vezi ca iar nu invatam nimic! Ca doar ni s-a intamplat si la Baia Mare in 2000. Dar cati dintre noi cunosc? Hai, mana sus!

  

Comunicat de presă privind organizarea vizitei la Roşia Montană a Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

Ca urmare a inițiativei Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO de a organiza o vizită de lucru la Roșia Montană, anunțată în comunicatul de presă al Senatului din 25 iunie și stabilită pentru data de 20 august,
Organizaţiile pe care le reprezentăm, Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie", ICOMOS România și Fundaţia ProPatrimonio, își exprimă dezacordul față de modul superficial, neprofesionist și părtinitor în care este tratată problema patrimoniului cultural de importanță excepțională de la Roșia Montană, aşa cum rezultă din detaliile organizării acestei vizite.

1. Contextul anunţat al vizitei
În prezentarea motivaţiei vizitei se arată că întâlnirea are loc în contextul existenţei unor inițiative pentru includerea sitului Roșia Montană pe Lista tentativă UNESCO.
Menționăm că aceste iniţiative, formulate cu mult timp în urmă (v. anexa), adresate autorităților responsabile și rămase fără răspuns, aparţin organizaţiilor pe care le reprezentăm. În acest context o discuţie cu tema includerii Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial în absenţa organizaţiilor care şi-au concentrat activitatea pe cercetarea şi salvarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană și care sunt responsabile de iniţiativele menţionate pasager în anunţul vizitei este lipsită de profesionalism.
Precizăm că iniţiativele organizațiilor noastre, de protejare și valorizare a patrimoniului de la Roșia Montană prin înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial au câştigat sprijinul comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale, au primit validarea din partea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice prin votul unanim al membrilor săi din anul 2011, precum și adeziunea publică largă (peste 150.000 de semnatari în timpul ultimei campanii pe această temă, în 2011).

2. Scopul vizitei
Subiectul anunţat al discuţiilor - proiectul minier al Roşia Montană Gold Corporation - nu poate constitui un subiect legitim al unei discuţii oneste şi profesionale despre patrimoniul sitului şi despre Patrimoniul Mondial. Prin definiţie, patrimoniul cultural constituie obiect de interes public general, neputând fi subordonat unui interes privat şi punctual, cum este proiectul minier în cauză. O discuție despre starea patrimoniului cultural de la Roşia Montană se poate purta doar în sensul împlinirii obligaţiilor legale de protejare şi valorizare a acestuia, şi nicidecum în contextul unui proiect care presupune distrugerea sa definitivă.
Se precizează de asemenea în anunţul redat în presă că vizita urmăreşte "a constata la faţa locului care este starea patrimoniului cultural de la Roşia Montană". Atragem atenţia că o discuţie despre starea patrimoniului cultural al sitului nu poate avea loc în absenţa organizaţiilor profesionale care desfăşoară acţiuni susţinute de studiere, protejare şi conservare a patrimoniului construit de la Roşia Montană, în timp ce operatorul minier este responsabil de demolarea a peste 150 de case în localitate şi multe altele în satele învecinate.
Aşadar, aşa cum este prezentat în anunţul oficial, scopul vizitei rezultă a fi acela de a valida un proiect privat distructiv, iar întâlnirea apare ca o (altă) acţiune propagandistică şi deraiată a autorităţilor statului în încercarea de a porni, împotriva legilor ţării, proiectul minier al companiei RMGC.

3. Locul întâlnirii
Locul de desfăşurare a discuţiilor - Primăria Veche, un edificiu public valoros cedat de către autoritățile locale în folosul privat al companiei miniere - exprimă în mod direct orientarea acţiunii comisiei parlamentare. Aşteptăm de la o instituţie a statului să organizeze astfel de întâlniri la propriul sediu sau într-un spaţiu public, nu pe teritoriul unei companii private interesate de distrugerea zonei.

În concluzie denunţăm acţiunea comisiei, aşa cum este caracterizată de invitaţie, ca o acţiune de manipulare şi de legitimare a distrugerii patrimoniului cultural de importanţă universală de la Roșia Montană.
Cerem comisiei, dacă va dori să se informeze şi să afle soluţiile prin care Roșia Montană poate fi inclusă în Lista Patrimoniului Mondial și poate să se dezvolte pe baza resurselor culturale și naturale excepționale, să organizeze întâlniri de lucru profesioniste, veritabile cu organizaţiile profesionale reprezentative şi să-şi asume direcțiile de acțiune pe care le-a susţinut încă din anul 2010, când formula următoarea declaraţie:
"Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO se angajează să susțină includerea sitului Roșia Montană pe lista tentativă, prin toate mijloacele aflate la dispoziția sa".

Şerban Ţigănaş - Preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România
Dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu - Preşedinte al Asociaţiei Arhitectură. Restaurare. Arheologie
Dr. Sergiu Nistor - Preşedinte al ICOMOS România
Şerban Cantacuzino - Preşedinte al Fundaţiei ProPatrimonio

Anexă:
- Cerere de înscriere a peisajului cultural minier Roşia Montană în Lista indicativă a României pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, formulată de ARA şi înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. 1637/27.04.2010: http://www.simpara.ro/files/Cerere_27.04.2010_FR.pdf
- Notă de fundamentare privind valoarea universală a sitului minier Roşia Montană, redactată de ARA:
http://www.simpara.ro/rosia-montana-fundamantarea-valorii-universale-376.htm
- Nota de fundamentare privind valoarea universală a sitului minier Roşia Montană transpusă în formularul de înscriere în Lista indicativă, redactată de ARA:
http://www.simpara.ro/files/dosar%20tentativ%20list_27.04.2010_FR.pdf
- Comunicatul de presă al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO din 30 noiembrie 2010:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=97&cam=0&leg=2008&pag=evn_12010&prn=1

 

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=CalZ06zJxUk#t=1