"Fiecare ceasca de CEAI reprezinta o calatorie imaginara"

“Fiecare ceașcă de ceai reprezintă o călătorie imaginară” – Chaterine Douzel

Asa o fi gandit si imparatul Chinei, Shennong, dupa ce, dintr-o greseala, a descoperit ceaiul. Trecuse demult faza cu umbra si copacul, apa si cu bolul.

Desi China a descoperit ceaiul, Japonia a fost tara care l-a transformat in arta. Ceaiul a fost un motiv si un prilej pentru dezvoltarea turismului boem de vreme ce artistii se inghesuiau in ceainariile asiatice pentru ceea ce avea sa devina mai tarziu prilej de „five o’clock” european.

Unul dintre artisti, Lu Yu, a scris tratatul  „Obiceiurile ceaiului” („chanoyu” - desi termenul in sine se traduce prin „apa fierbite pentru ceai”). Ritualul reprezenta o „cale” spirituala, o traire rafinata impartasita intr-un cadru estetic impreuna cu altii. Taina armoniei,  „chado”(calea ceaiului), era modalitatea prin care spiritul era adus in acord trupul, purificandu-se. Instrumentele delicate de care se folosea gazda, kimonourile imbracate, miscarile studiate ale corpului, maniera in care invitatii stateau asezati, felul in care gazda turna licoarea in cesti, gesturile, mimica, conversatia dintre participanti, totul era impartit in etape obligatorii ce se cereau executate si bifate in organigrama ritualului. Invitatii faceau plecaciune in fata cestii, o roteau apoi cu o precizie matematica, dupa care sorbeau licoarea cu inghitituri mici si rare, fara sa uite ca, la final, sa stearga marginea cestii cu degetele.

Asia apreciaza ceaiul alb, atat de rar si delicat in savoare, dar consuma mai mult ceaiul verde si ceaiul oolong. Astfel, ritualul misterioasei bauturi  si-a inceput pelerinajul: din China in Japonia, iar din Asia pana in Europa nu a mai fost decat pret de-o corabie ratacita prin Orient, care aproviziona negustorii medievali europeni cu mirodenii rare. Cei care aveau sa implementeze ritualul „ceaiului vorbit” au fost olandezii, care si-au extins casele cu o camera dedicata tot ceaiului. Asa cum grecii "discuta cafeaua", olandezii fac conversatie de salon in jurul cestii cu ceai, in salonul... ceaiului! Cea care a introdus ceaiul in Anglia a fost Infanta portugheza Catherine de Braganza, cea care avea sa devina sotia regelui Charles al II-lea, in anul 1662. In acea perioada, in Portugalia, nobilimea adoptase si exersase  obiceiul de a bea o ceasca cu ceai ("a cup of tea"), obicei pe care si ei il preluasera din coloniile pe care le guvernau in Asia. La casatorie, infanta a fost urmata de multe nave incarcate varf cu comori, unele venind direct din porturile Tanger din Maroc si Bombay din India! Dupa ce a traversat marea care leaga Portugalia de Anglia, ea ar fi cerut, epuizata, o ceasca cu ceai. Mirati, englezii i-au oferit in schimb un pahar cu ...bere!  Se spune ca ea ar fi fost de fapt initiatoarea "ceaiului de la ora 5", dar cum unii contrazic aceasta afirmatie, o lasam si noi suspendata in incertitudine. Catherine a adus inclusiv furculita in Anglia, impunand astfel folosirea acesteia la masa de seara in detrimentul mancatului cu mana! Dar sa revenim la ceai! Ea obisnuia sa isi invite  zilnic prietenele de la curte sa bea ceaiul impreuna, devenind astfel un obicei la moda in randul aristocratiei londoneze. Pe vremea aceea, adica in 1669, ceaiul era adus din Olanda, de la Batavia, care il importa direct din China. Tot in timpul domniei ei, Parlamentul avea sa introduca taxa pe ceai. Prima ceainarie in Regat a fost deschisa la Oxford in 1650, iar 50 de ani mai tarziu, deja existau peste 2000 de pravalii in care se putea bea un ceai sau o cafea. Ca sa isi mentina clientela, negustorii pregateau foi volante, adica, news-papers,  pe care scriau ultimele stiri.  Se zice ca asa s-a nascut si dezvoltat microbul jurnalistic, dar si ceea ce avea sa devina mai tarziu presa scrisa.

In Anglia secolului 17, ceaiul devenise bautura traditionala si, daca nu ma credeti, la Londra inca rezista eroic prima ceainarie deschisa in 1706  de catre Thomas Twining la adresa Strand 216, nu departe de Westminster, iar berea, ginul si cafeaua aveau sa fie definitiv detronate.

Prima ceainarie se numea Tom’s Caffe House si a devenit in scurt timp locul de intalnire al barbatilor din lumea buna care veneau nu numai sa bea ceaiul de la ora cinci, ci si pentru mica barfa de dupa amianza sau pentru afaceri.  Micile ceainarii aveau sa apara dupa aceea ca ciupercile dupa ploaie si fiecare avea clientela specifica: cele frecventate de poeti, ofiteri samd. Ceea ce facea diferenta dintre ele era calitatea ceaiului, la care Thomas nu facea rabat. Obrazul subtire doar cu cheltuiala se tine. Cand a deschis-o, el avea 26 de ani si a avut grija ca de-a lungul anilor sa mentina calitatea atat a produselor, cat si a serviciilor, daca tinem seama ca in 1706, 100g din ceaiul cel mai fin costa 160 de lire.

Si pentru ca nu era de bonton ca doamnele sa isi bea ceaiul in local, Thomas a gasit rezolvarea instituind obiceiul ca sa le fie adus ceaiul direct la trasura! Regula le interzicea sa intre in ceainarie, dar nu mentiona absolut nimic cu privire la servirea lui afara, in fata ceainariei.

In 1734 a aparut primul jurnal „Lista lui Loyd”, denumit dupa numele unuia dintre proprietarii de ceainarii, care mai poate fi lecturat si astazi pe internet ( http://www.lloydslist.com/ll/news/  ).  In 1749, fiul lui Thomas, Daniel, a exportat primul lot de ceai in America, onorand comanda guvernatorului orasului Boston. Americanii aveau sa fie aceia care au ambalat prima data ceaiul in pliculete, atent dramuind cantitatea, special pentru uzul in ceainarii. Inventatorul pliculetului cu ceai se numea Thomas Sullivan si detinea o ceainarie in New York. Cativa ani mai tarziu, tot ei aveau sa prepare pentru prima oara ceaiul cu gheata.  

Si ca sa nu existe nici un fel de confuzie, trebuie mentionat ca cel mai vechi logo comercial apartine tot Ceainariei Twinings, logo creat in 1787.  In 1800, Ducesa de Bedford a implementat obiceiul ceaiului de la ora cinci, renumitul deja „Five o’clock”, baut in portelanuri delicate aduse tocmai din China.

Apunea o era si isi facea loc alta noua. In 1837, Regina Victoria a desemnat Twining ca fiind furnizorul Casei Regale Britanice si asa a ramas de-a lungul timpului.  Englezii indulceau ceaiul cu zahar sau miere si il aromau cu lapte, rom sau lamaie, obicei pastrat pana in zilele noastre.

Dar nu numai Anglia a preluat si dezvoltat ritualul ceaiului. In Rusia, ceaiul a ajuns in perioada Tarului Alexis, adica prin 1618, dar a devenit o bautura populara abia in perioada Ecaterinei cea Mare.

Celebrele Samovare cu cesti agatate de jur imprejur, prepara ceaiul negru, puternic aromat. Spre deosebire de englezi, rusii il serveau dimineata sau dupa amiaza, asortat cu prajituri, dulceata si biscuiti cu gem. Si de regula, preferau ceaiul negru. Si nu o sa-mi permit sa inchei acest material fara sa mentionez ceaiul de menta turcesc, servit din caydanlik in celebrele cescute de sticla in forma de cupa de lalea, cu margini aurite.

In aceasta tara, ceaiul si cafeaua la nisip inca se bat pentru suprematie, dar sunt si veritabile simboluri ale ospitalitatii si prieteniei. Si nu e frumos sa refuzati tratatia atunci cand va este oferita de catre un turc! Tineti seama!

Fie ca este alb, negru, verde sau oolong, ceaiul are nenumarate proprietati pentru care merita consumat. Si, daca nu ma credeti, intrebati-i pe irlandezi! Ei sunt cei mai mari consumatori de ceai, adica 2.71 kg/an pe cap de locuitor! Asta da performanta. Iar daca va spun ca dupa apa, ceaiul este urmatoarea bautura consumata pe glob, urmata la diferenta considerabila de ...bere! Dar asta este deja alta poveste! Sa ne auzim cu bine! La un five o'clock???

           

Salvati Rosia Montana!

 

Guvernul a aprobat legea care permite exploatarea la Rosia Montana si o trimite Parlamentului

 

Proiectul de lege care reglementeaza exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana a fost aprobat in sedinta de marti a Guvernului si va fi transmis Parlamentului spre adoptare, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Surse au declarat anterior ca documentul a fost introdus pe agenda sedintei de guvern, neanuntata public. Aprobarea proiectului de lege a fost confirmata ulterior de Guvern, printr-un comunicat. Aceeasi sursa confirma si cifrele anuntate anterior de MEDIAFAX privind negocierile dintre Executiv si compania canadiana Gabriel Resources.

"Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana; potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 % în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să  asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană", se arată în comunicat. Legea mai prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit, mandatarea unor entităţi publice să aducă la îndeplinire unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri şi autorizaţii de construcţie. În urmă cu peste o lună, premierul Victor Ponta anunţa că negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în septembrie, iar lucrările vor începe dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege pe care Guvernul îl va propune în acest sens. Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.

Conform draftului citat, participaţia statului va creşte la 25% în două etape, ambele condiţionate de îndeplinirea cumulativă de către autorităţile române a mai multor obligaţii. Astfel, în prima etapă va fi transferată o cotă de 3,6858% din acţiuni, rezultând o participaţie a statului de 23%, dar cu obligaţia ca acordul de mediu privind implementarea proiectului să fi fost emis şi aprobat prin hotărâre de guvern şi să nu conţină modificări semnificative faţă de proiectul prezentat şi propus prin raport şi studiul de fezabilitate, iar proiectul de lege care să aprobe exploatarea să fie adoptat.

În a doua etapă va fi transferată statului încă o cotă de 2% din acţiuni, dar cu condiţia ca toate autorizaţiile pentru începerea exploatării comerciale să fi fost emise în termene care nu au înregistrat întârzieri semnificative faţă de termenele prevăzute in calendarul de autorizare, iar proiectul de lege care aprobă exploatarea să fie în vigoare şi să îşi produce efectele. În urma acestor operaţiuni, cota de participare a statului va urca la 25% şi va rămâne la acest nivel pe toată durata de valabilitate a licenţei de exploatare.

În ceea ce priveşte beneficiile statului român, cele două părţi estimează că proiectul Roşia Montană va genera pentru bugetul de stat şi bugete locale venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari şi un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un preţ de referinţă de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile), totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru România fiind estimate la peste 5,2 miliarde dolari, în condiţiile menţinerii parametrilor relevanţi ai legislaţiei fiscale incidente din România, a preţului aurului, a costurilor aferente lucrărilor, serviciilor şi produselor necesare exploatării miniere, precum şi a prevederilor planului de afaceri al RMGC asumat public conform regulilor pieţei de capital. Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul. Gabriel Resources a transmis atunci că negociază cu Guvernul creşterea participaţiei statului la Roşia Montană Gold Corporation de la 19,31% la maximum 25% şi a redevenţei plătite de la 4% la 6%. Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

http://rosiamontana.org/stiri/lista-oraselor-care-pe-1-septembrie-se-alatura-protestului-impotriva-distrugerii-rosiei

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=ADSVv_N-G2M#t=7

„O voce nu poate fi urcata pe orice cal”- Sandra

Cine isi aduce aminte de The Pixies mana sus. In 1978, „Where is my mind?” facea furori in Europa , iar lumea era incantata de acel amalgam de indie rock, noise rock si surf rock. Melodia are inca o cotatie foarte buna si a fost folosita in coloanele sonore a multor productii TV printre care „Criminal minds” si „Mr Nobody”.

Daca ati fost fan al serialului „Ally McBeal”sau „The Simpson”precis va este cunoscuta melodia „Heart and soul”. Desi a fost compusa de catre Hoagy Carmichael si Frank Loesser, cea care i-a da viata si a propulsat melodia pe primul loc in topul american a fost Bea Wain.

Frank Sinatra  a ramas legat de „My way”, considerat a fi cantecul cu cele mai multe versiuni din istoria muzicii. Dar melodia a fost interpretata si de Aretha Franklin, Mireille Mathieu,  Celin Dion, Luciano Pavarotti, Tom Jones si Richard Clayderman.

Si, cum ciudate sunt caile Domnului, inca nu poate fi explicat motivul pentru care „Winter Wonderland” a fost considerata o melodie specifica sarbatorilor de iarna, desi in textul cantecului nu se face nici un fel de referire la sarbatori. Poate datorita prezentei saniei cu zurgalai (sleigh bells)? Sau datorita cererii exprese adresata oamenilor de zapada sa tina locul preotilor in oficierea ceremoniilor de casatorie?

„Love hurts” a lui The Everly Brothers a cunoscut ascensiunea in topurile europene in interpretarea formatiei Nazareth. Tot ei au schimbat versurile originale: „Love is like a stove/ It burns you when it’s hot”in  forma romantica: „Love is like a flame/It burns you when it’s hot”.

In adolescenta mea, Bonney M facea furori cu melodia „Sunny”. Dar ea apartinea de fapt lui Bobby Herb si fusese un pansament optimist pentru americanii afectati de moartea lui John F. Kennedy. Melodia a cunoscut sute de versiuni si renumiti interpreti s-au grabit sa o includa in repertoriul lor.

Si ca sa vezi si sa nu crezi! Melodia „Can’t help falling in love”a fost compusa in 1780 de catre Jean Paul Egide Martini si era cunoscuta sub numele  de „Plaisir dámour”. Avand succes la public, Hector Berioz a transpus piesa pentru orchestra in 1859. De atunci, melodia a incantat ascultatorii fiind interpretata de Elvis Presley, Joan Baez, Celin Dion, Bob Dylan si altii.

Se zice ca intr-o noapte, Paul McCartney ar fi visat melodia „Yesterday” si a fost cotata drept cel mai bun cantec al secolului 20 si a fost inclusa in topul celor mai bune 500 de cantece din toate timpurile.

 „The House of The Rising Sun” a fost initial o balada englezeasca, preluata si adaptata in maniera folk american. Legenda zice ca acest cantec a avut ca sursa de inspiratie bordelul Rising Sun din New Orleans care apartinea madamei Marianne LeSoleil Levant.  Bordelul a fost deschis in perioada 1862 si 1874.  Altii sunt de parere ca el a fost inspirat de povestea unei prizoniere din Inchisoarea Orleans Parish care avea pe frontispiciu un soare. Fiind o melodie cu autor necunoscut, multi cantareti renumiti au inclus-o in repertoriul lor: The Beatles, Johnny Hallyday, Sinead O’Connor si altii.

„Stand by me”este si ea o melodie veche de peste 50 de ani si a cunoscut de-a lungul timpului diverse versiuni si a fost interpretata de renumiti cantareti:Led Zeppelin, Jimi hendrix, Bon Jovi, Enrique Iglesias, U2 si Bruce Springsteen si altii. Melodia a fost compusa in 1961 de catre Ben E King in colaborare cu Mike Stoller si Jerry Leiber.

„Always on my mind” are la activ peste 300 de variante, unele in intrepretari de exceptie aparinand lui Elvis Presley, Chirs de Burg, Pet Shop Boys, Bon Jovi si  Julio Iglesias.

Laura Fabian si Rick Allison s-au cunoscut, s-au iubit si s-au despartit, dar in urma lor au ramas melodii pe care fiecare dintre noi le asculta si le canta. Allison povestea ca frecventa un bar in care lumea zgomotoasa de dinauntru se auzea din coltul strazii. Intr-o zi, cand a coborat sin masina nu a auzit decat pianul si o voce unica. Dincolo de acorduri se lasase tacerea. Asa a cunoscut-o si a iubit-o timp de 14 ani, apoi fiecare si-a vazut de drum. Allison s-a indragostit din nou si a fost parasit pentru un altul, dar el a scris versurile inspirandu-se din aceasta noua dragoste pe care a cantat-o tot Laura. E vorba despre „Je t’aime”

In 1985, unul dintre hit-urile la moda era „Life is Life”al trupei austriece Opus. Cantecul a fost lansat cu ocazia aniversariia 11 ani de la infiintare si a fost prima data interpretat in timpul concertului Oberwart. Versurile si melodia sunt simple si ritmate, astfel incat publicul putea interactiona cu mare usurinta.

„With or without you” este piesa trupei irlandeze U2 care a facut istorie si ale carei versuri au fost scrise de Bono. Piesa a aparut pe coloana sonora a serialului „Friends”

Va mai amintiti versurile :

This is the story of two things
Just like the rainbow of my dreams
It's over
This isn't the moutain just near by, or the tear before you cry
It's over now
(LETS GO)
And I say hey it's okay to feel afraid
What he has to say
It's okay
And I say hey it's okay to feel afraid
What he has to say
It's okay

Da, este vorba de piesa „Say Hey” a lui Michael Franti si Spearhead. iata ce a declarat Franti cu privire la geneza cantecului: „Stateam in casa lui Woody Harrelson. Si, cand Woody m-a strigat sa ma intrebe ce am mai compus, i-am raspuns” Grozav! Cred ca tocmai am compus un hit in timp ce eram la dus” Si chiar asa a si fost.

Una dintre piesele dragi mie a fost „I like Chopin”compusa de Pierluigi Giombini si interpretata de catre Paul Mazzolini, fiul unui diplomat italian si al unei actrite americane. Piesa a ajuns in 1983 pe primul loc in topurile a peste 15 tari.

Cei carora le place muzica gregoriana le voi da in dar o enigma mare cat o zi de post, sub forma unui proiect. Da, este vorba de Michael Cretu, bucuresteanul plecat din tara la 17 ani, emigrat in Germania, cu studii facute la Paris, stabilit in Spania, care a facut o cariera de succes si care s-a insurat cu frumoasa regina a muzicii pop, Sandra, de care a divortat dupa 20 de ani. Despre „Enigma”, Cretu avea sa spuna: „Nu scriu povesti, ci o carte in care fiecare melodie este un capitol. Nu poti lua doar capitolul sapte al unei carti si sa spui ca o intelegi”. Cel mai mare hit al acestui vast proiect a ramas  „Sadness”care a stat intepenit in topurile americane vreme de 5 ani!

 
E clar! "O voce nu poate fi urcata pe orice cal!"

„Prea Ilustre Marchiz de Vargas Llosa”, cu stima

 

Daca ma intrebati care este autorul meu preferat, am sa raspund fara ezitare: Mario Vargas Llosa. Cred ca putini stiu ca numele sau adevarat este Jorge Mario Pedro Vargas (numele tatalui) Llosa (numele mamei) si ca toata copilaria lui a fost strigat cu porecla „Bugs Bunny” datorita danturii sale proeminente. Daca ma intrebati de ce el este preferatul, in mod cert voi avea o problema. Pentru ca sunt atat de multe motivele, incat nu as sti pe care sa le mentionez mai intai. In primul rand imi place maniera in care politicul, misticul, traditia si iubirea leaga personajele in plasa unor actiuni complexe care dezvolta intrigi, pasiuni si revolutii. In al doilea rand pentru dezinvoltura frazei, pentru onestitatea si sinceritatea confesiunii, pentru forta epica a naratiunii, pentru simplitatea si profunzimea gandurilor, pentru stilul sau eclectic si versatil. In al treilea rand pentru aceasta lume exotica prezentata cu candoare, cu sensibilitate, scotandu-i la iveala fara pardon alintarile, cochetariile, frivolitatile si pasiunile umane, dar si pentru sinceritatea cu care analizeaza coruptia, mizeria si violenta din America Latina. Pentru luciditatea analizei si pentru tusele de ironie subtila.  In al patrulea rand,  pentru atentia cu care isi construieste personajele, pentru intrigile complicate in care ii pune sa se autodefineasca prin fapte si cuvinte. Pentru tehnicile sale narative specifice, a dialoglui in contrapunct si pentru povestirea in lant. Pentru nonsalanta cu care recunoaste: „Pentru ca este imposibil sa stim ce se intampla cu adevarat, noi peruanii mintim, inventam, visam si cautam refugiul in iluzie. Intri intr-o fictiune, in adevarul acestei minciuni si uiti de viata reala, mediocra, la care suntem condamnati.”

Mario Vargas Llosa a fost prieten cu Gabriel Garcia Marquez, cu Juan Carlos Onetti si cu celebrul cuplu: Jean Paul Sartre si Simone de Beauvoir. Scriitorul mentiona ca cei care i-au fost modele literare au fost William Faulkner si Gustave Flaubert. Se pare ca, in adolescenta, tocmai pentru ca isi dorea sa fie un scriitor apreciat, s-a gandit sa le scrie lui Faulkner, Hemingway si Camus cate o scrisoare, rugandu-i sa ii explice care este secretul succesului literar. Desi s-a chinuit sa dea o forma gandurilor care il macinau, niciodata nu a expediat scrisorile, prin urmare nici nu a primit vreo reteta succesului. Dar aceasta determinare avea sa o foloseasca mai tarziu cand a mers pentru prima data in Franta si a incercat din rasputeri sa il intalneasca pe Sartre.

Ca si acum, nu a putut sa treaca de secretarul lui, dar inclusiv acest incident avea sa fie razbunat printr-o prietenie mai tarzie. Tocmai aceasta determinare si incapatanare focusata pe atingerea unui obiectiv avea sa ii aduca porecla „Micul Sartre cel Viteaz”. In schimb a dardait ore in sir afara asteptandu-l pe Camus in fata teatrului pana cand l-a abordat. Dar poreclele sale au fost mult mai multe. De exemplu, in 1990 cand a canditat la presedintia Peru-ului, cei din echipa lui i-au spus „Jaguarul”, iar colegii de breasla ii spun si astazi „Cadetul”datorita disciplinei cu care isi exercita profesia. Dar nu despre porecle am sa va povestesc acum, ci despre femeile din viata lui. Cum e si firesc, in viata unui mare scriitor nu iubirile pasagere raman nespuse, ci acelea care il ajuta sa se transforme si sa se redescopere, confirmand valoarea talentului sau literar.

In 1977, Llosa a scris „Matusa Julia si condeierul” pe care critica literara o compara cu romanul lui Salinger, „De veghe in lanul de secara”.

Cartea se bazeaza pe experienta sa personala, pe vremea cand era student la Lima, avea 19 ani si s-a indragostit nebuneste de matusa lui, Julia Urquidi, care era cumnata unchiului Lucho.  Fiica acestuia, Patricia, avea sa fie cea de-a doua nevasta a lui Llosa. Julia, desi era o femeie foarte frumoasa, era departe de a fi persoana potrivita pentru un tanar inocent cu radacini adanci intr-o familie respectabila.

Ea era frumoasa, focoasa, cu 10 de ani mai mare ca el si tocmai divortase. Desi la inceput l-a ignorat, dupa o vreme a raspuns avansurilor lui, iar in 1955 s-au casatorit, spre marea disperare a familiei, desi in 1964 aveau sa divorteze... In roman insasi povestea de dragoste este cea mai slaba veriga. Este evident ca personajul o iubeste pe naravasa matusa, dar nu se intelege si de ce o iubeste. Nici meditatiile lui Mario, nici aparitiile exotice ale femeii nu aduc o explicatie in acest sens. Probabil ca si atunci, ca si azi, dragostea n-avea nevoie de motive.

Ceea ce este interesant este faptul ca Julia Urquiridi a scris si ea o carte intitulata „Ceea ce Varguitas nu spune”, tinand sa adauge acele episoade din viata lor de cuplu pe care naratorul le omisese si sa tempereze altele care i se pareau exagerate. Cu toate astea, ea fost prima care a crezut in talentul lui de scriitor si, daca ar mai fi trait doar 7 luni, ar fi fost martora decernarii premiului Nobel celui care i-a fost iubit si sot odinioara. Dar sa derulam ata timpului si sa mergem mai departe. Caci se zice ca s-a indragostit de Patricia inca din perioada in care era casatorit cu Julia si cu care si-a legat destinul un an mai tarziu. In 1971, Llosa isi dadea doctoratul cu teza „Garcia Marquez:Istoria unui deicid”. Evident ca facea citire la „Un veac de singuratate”, reprosandu-i autorului ca i se substituie lui Dumnezeu. Sper, caci daca mergem dupa definitia cuvantului, acesta s-ar traduce prin „ucigasul lui Dumnezeu”. Daca ii cititi romanele cu atentie, cel putin in doua dintre ele, i-a iesit si lui la fel de bine deicidul in „Razboiul sfarsitului lumii”si „Conversatie la Catedrala”. Dar nu intamplator am facut aceasta referire la Marquez.

Dupa cum va spuneam, in 1965, Llosa s-a casatorit cu verisoara lui, Patricia Llosa, care era studenta la Drept la Universitatea Sorbona din Paris. Pentru ca sa se poata casatori, a avut nevoie de o derogare a arhiepiscopului de Lima, nu intamplator ruda cu familia scriitorului. Cei doi au avut impreuna trei copii, dintre care Gabriel Rodrigo Gonzalo a fost botezat de catre sotii Garcia Marquez si Mercedes Barcha dandu-i  prenumele lui Marquez si al fiilor acestuia. Desi de Marquez avea sa il lege o mare prietenie, cei doi au intrat intr-un conflict deschis care a dus la racirea relatiilor dintre ei timp de 31 de ani. In anul in care scriitorul peruvian Mario Vargas Llosa a castigat Premiul Nobel pentru literatura, in lumea internetului circulau mici ironii la adresa scriitorului. Alegerea castigatorului a fost intr-adevar o provocare, deoarece Llosa era favoritul publicului in acel an datorita impresionantei sale opere literare, ale carui romane erau citite in intreaga lume. Insusi autorul a declarat: „Sunt ani buni de cand numele meu nu a mai fost mentionat ... Este o surpriza totala , sunt foarte placut surprins, dar o surpriza, totusi” . Cu toate astea comisia avusese unele ezitari in a-l desemna, deoarece scriitorul era un militant activ in politica de dreapta si circulau si niste versiuni ale unui scandal in lumea literara care ii avusese ca protagonisti pe Llosa si Marquez.

Gurile rele sustineau ca autorul, in trecut,  ii daduse un pumn in ochi scriitorului Gabriel Garcia Marquez din pricina unei femei, incident care era cunoscut sub numele: „pentru ce i-ai facut Patriciei”. Desi Llosa afirma ca, spre deosebire de colegii lui de breasla, nu a fost in stare sa isi insele partenerele, iata ca evidenta vine sa infirme spusele sale: „Eu ma indragosteam si infidelitatile mele imi produceau intotdeauna traume morale si sentimentale”. Se zice ca, desi i-a legat o puternica prietenie pana la sfarsitul anilor  1960, incidentul cu pricina s-a petrecut in cinematograful „Mexico City”, in timpul unei premiere, in anul 1976.

The Guardian sustine ca Marques ar fi mers la Llosa si l-ar fi strigat bucuros: „Mario”, la care Llosa s-a ridicat brusc de pe scaun si i-a raspuns cu un pumn direct in ochi, strigandu-i „Cum indraznesti sa vii sa ma saluti dupa ce i-ai facut Patriciei la Barcelona?” Llosa facea referire la o perioada in care calatorea destul de mult si, intr-unul dintre zborurile peste ocean, s-a indragostit de o frumoasa stewardesa suedeza, pentru care si-a parasit nevasta si s-a mutat la Stockholm.

Distrusa de durere, sotia sa, Patricia, s-a dus sa se confeseze celui mai bun prieten al sotului ei, nimeni altul decat Gabriel Garcia Marques si sotiei acestuia, Mercedes, care au sfatuit-o pe Patricia sa divorteze. Cand Llosa s-a intors spasit la nevasta, dupa ce i-a trecut amorul, i-a povestit de intalnirea cu Marquez si de faptul ca acesta a incurajat-o sa divorteze. Directorul Fundatiei Marquez, Jaime Abello,  a facut eforturi supranaturale sa ingroape povestea in fasa si sa nu ajunga pe prima pagina a tabloidelor. Cei doi au fost protagonistii celei mai celebre dispute literare din lume si se pare ca este destul de greu de egalat. In trecutul lor comun, cei doi mai avusesera micile lor tachinari, cand Llosa l-a numit pe celebrul scriitor „curtezana lui Castro” acuzandu-l de servilism fata de regimul castrist, iar socul pe care Llosa l-a avut cand Marquez a primit premiul Nobel in 1982 a fost unul greu de suportat, daca tinem seama de faptul ca lui i-a fost decernat abia 18 ani mai tarziu, in 2010. Garcia publicase „Un veac de singuratate”, iar romanul l-a propulsat printre cei mai buni scriitori ai lumii, in vreme ce Llosa accepta cu greu sa traiasca in umbra faimei prietenului lui. In timpul decernarii premiului Nobel, Llosa a tinut sa ii multumeasca Patriciei pentru cei 45 de ani de casnicie si pentru suportul ei neconditionat: „Peru inseamna Patricia, verisoara cu nasuc obraznic si iute din fire, cu care am avut norocul sa ma casatoresc cu 45 de ani in urma si care imi suporta si acum maniile, nevrozele si crizele de furie care ma ajuta sa scriu (...). Ea rezolva problemele, gestioneaza banii, pune ordine in haos, ii tine la distanta pe ziaristi si pe intrusi, imi cruta timpul, decide intalnirile si calatoriile, face si desface bagajele si e atat de generoasa incat chiar si atunci cand isi inchipuie ca ma dojeneste, imi face, de fapt, cel mai grozav compliment<< Mario, singurul lucru la care te pricepi e sa scrii.>>” Cu toate astea, llosa a uitat sa ii multumeasca Patriciei si pentru lacrimile pe care le-a strans in batiste, si pentru noptile nedormite, si pentru iertarea iubirilor vinovate, si pentru nemiscarea ei in asteptarea reintoarcerii lui la matca, acasa.

Astazi  nimeni nu poate sa ii conteste valoarea incomensurabila ca autor a peste 30 de romane, piese de teatru si lucrari de non-fictiune. El este unul dintre scriitorii care au revolutionat literatura Americii Latine in perioada anilor 1960-1970 alaturi de argentinienii Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges si Julio Cortazar, de columbianul Gabriel Garcia Marquez si mexicanul Carlos Fuentes. Ca marea majoritate a scriitorilor latino-americani, el a scris despre experientele sale politice si cele personale la nivel social si afectiv. El a povestit despre dictatura lui Manuel Odriga, despre Fidel Castro si revolutionarii lui care l-au trimis in exil pe Fulgencio Batista.  Dincolo de convingerile sale politice, Llosa a fost dintotdeauna un barbat frumos, inalt, talentat, condus de pasiuni si cu succes la femei. Ceea ce multi nu stiu este faptul ca i s-a acordat titlul de marchiz, instituindu-se linia nobiliara a Marchizului de Vargas Llosa, de catre Casa Regala a Spaniei si ca astfel a devenit un Sir nu numai in lumea literara, ci si in cea aristocratica.

Bibliografie:
George Motroc - Mario Vargas Llosa. Ultimul laureat al Premiului Nobel si influentele sale literare franco-britanice (ne)recunoscute;
Cotidianul - Interviu cu Mario Vargas Llosa;
Site-ul oficial al autorului.

 

Salvati Rosia Montana!

Petiție către Deputați pentru respingerea proiectului de modificare a Legii Minelor 85/2003

Către Parlamentul României, Camera Deputaților

Prin prezenta, în numele Asociaţiei Alburnus Maior şi al Campaniei Salvaţi Roşia Montană, dorim să vă supunem atenţiei faptul că Parlamentul României urmează să voteze în plenul Camerei Deputaților propunerea legislativă Plx 549/ 2009 de modificare a Legii Minelor 85/2003. Modificările propuse ar încălca numeroase drepturi ale cetățenilor, inclusiv pe cel la proprietate.

Propunerea legislativă vine în contextul grabei cu care Guvernul României se pregătește să aprobe proiectul minier Roșia Montană prin emiterea acordului de mediu. Propunerea legislativă vizează, astfel, derogări de la acte normative, menite a accelera procesul de avizare a proiectului Roșia Montană, acum blocat datorită sentințelor judecătorești pronunțate și datorită procedurilor în vigoare.

Principalele modificări prin care se propune schimbarea Legii Minelor se referă la:
- Substituirea autorităţilor statului român cu companii private care dețin licenţe de exploatare în procedurile de expropriere a terenurilor necesare desfășurării lucrărilor miniere. Orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze proprietăţile vizate, devenind proprietar din momentul efectuării unei plăți către persoana expropriată.
- Distrugerea patrimoniului cultural, deoarece proiectele miniere ar avea un statut special ce nu necesită avizul Ministerului Culturii sau certificate de descărcare de sarcină arheologică pentru demolarea monumentelor istorice.
- Dezvoltarea de proiecte industriale de mari dimensiuni, care s-ar realiza în lipsa unor planuri de urbanism și a unor certificate de urbanism valabile.

Vă atragem atenția că adoptarea propunerii legislative are următoarele repercusiuni pe termen mediu și lung:
- Creează un foarte periculos precedent de enclavizare la nivel de reglementare a domeniului minier. Practic, companiile miniere își vor putea derula activitățile fără ca acestea să fie avizate de instituțiile abilitate (mediu, urbanism, cultură, sănătate etc).
- Limitează transparența decizională și permite polarizarea decizională în mâna unei singure instituții. Orice zăcământ ar putea fi exploatat doar prin obținerea unei licențe miniere din partea unei singure autorități, adică Agenția Națională de Resurse Minerale. Tot acest demers poate fi copiat ulterior și de alte industrii ce ar dori ca activitatea lor să fie scutită de respectarea procedurilor legale de avizare.
- Imprimă nesiguranța propriei proprietăți, drept câștigat în urma Revoluției. Orice companie minieră poate dispune evacuarea cetățenilor și deposedarea acestora de bunuri legal dobândite. Exproprierea ar fi astfel în interesul unui agent privat, nu pentru un interes public. În plus, permite însușirea proprietăților cetățenilor la o valoare apreciată de companiile miniere, nu de piața liberă.
- Conduce la subminarea economiei naționale prin favorizarea marilor companii miniere străine în detrimentul producătorilor și agenților economici autohtoni. De această prevedere se vor bucura doar companii cu capital străin, marii operatori minieri fiind companii americane sau canadiene.
- Favorizează interesul companiilor străine din domeniul minier, în detrimentul propriilor cetățeni. Dezvoltarea durabilă prin turism sau agricultură a zonelor miniere nu mai devine astfel o opțiune, aceste zone fiind condamnate la un model de dezvoltare monoindustrial, nociv pentru oameni și mediu.
- Riscă stabilitatea economică și socială a țării. Dreptul la proprietate este unul de o extremă importanță pentru români. Orice tentativă de expropriere a casei și terenurilor legal deținute de cetățeni pentru profitul companiilor miniere private va avea repercusiuni greu de prevăzut. Vă reamintim că 150.000 de cetățeni au semnat deja împotriva acestei propuneri legislative.

Nu în ultimul rând, vă rugăm să faceţi toate demersurile necesare pe lângă colegii dvs. deputaţi şi senatori, să expuneţi argumentele legale, de mediu, culturale, sociale şi economice pentru care acest proiect legislativ nu poate fi votat. Ataşat acestei scrisori, găsiţi

Raportul de analiză a propunerii legislative PLx 549/2009 întocmit de Asociaţia Alburnus Maior.

Toate aceste argumente sunt disponibile la adresa http://www.rosiamontana.org/grid-argumente. Vă stăm la dispoziție pentru orice informații suplimentare.

În încheiere, facem apel la susţinerea dumneavoastră şi vă rugăm să respingeţi iniţiativa legislativă PLx 549/2009 de modificare şi completare a Legii Minelor nr. 85/2003.

Petitia se poate semna aici:

http://www.rosiamontana.net/petitie-legea-minelor/?fb_action_ids=209439759215453&fb_action_types=og.recommends&fb_source=other_multiline&action_object_map=%7B%22209439759215453%22%3A484493808297916%7D&action_type_map=%7B%22209439759215453%22%3A%22og.recommends%22%7D&action_ref_map

Iata cateva materiale care va vor ajuta  sa va edificati cat mai bine asupra celor care decid:

http://www.youtube.com/watch?v=p43fV0UcYIw&list=PL4Nai16RLrbs1eIFF0EJp2ajoqG2TCTku

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/exclusiv-stenogramele-intalnirii-cu-membrii-comisiei-demolatorilor-la-rosia-montana-doamna-raluca-turcan-domnilor-barbu-igas-co-cum-stam-cu-buna-credinta-video-ce-nu-a-vazut-comisia-97014.html