Viata, capriciile si iubirile controversate ale lui George Eliot

Afara era o vreme rece cu vant si ninsoarea marunta tinea mortis sa le intepe ochii atunci cand Mary Ann a fost coborata in groapa pe care o sapasera groparii dis-de-dimineata in cimitirul Highgate. Murise fara sa cada la pat, fara dureri inutile, fara lamentari si taceri inlacrimate in suspine infundate, iar vestea picase ca un trasnet in toti cei care pana mai ieri se uitasera chioras la ea, stramband din nas. Doar avusese tupeul sa sfideze bunul simt si morala sociala. Nimeni nu isi mai aducea aminte de numele ei de fata, Mary Ann Evans, nici de numele celui pe care il considerase al barbatului ei, desi nu ii fusese dat sa se vada cununata cu George Lewes, nici macar de numele care statea scrijelit pe cruce - Mary Ann Cross-, pentru ca toti  o stiau  sub un singur nume: "George Eliot". Mary Ann a fost ingropata alaturi de George Henry Lewes, cel pe care l-a prezentat pana a obosit drept "prietenul si asociatul ei literar", desi toata lumea stia ca fusese barbatul cu care traia in concubinaj de atatia ani fara rusine. A trait singura dupa moartea lui din 1878, ca 3 ani mai tarziu sa isi uimeasca prietenii prin mariajul cu John Cross, un bancher american si consilierul ei financiar. El avea 40 de ani, ea, 60, dar nimeni nu se mai mira. De la ea te puteai astepta la orice. Doar fratele ei era fericit si gata sa se impace: in sfarsit se marita in fata Domnului. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Macar acum era asezata la casa ei, decat pe veci dezonorata. Casatoria lor a fost un dezastru inca de la inceput, caci Cross a trebuit sa traiasca cu umbra lui Lewes intre ei, astfel incat, plecati in luna de miere la Venetia, Cross mai sa se inece in Canalul Grande. Odata intorsi la Londra, starea de tensiune le cocosa spinarile si nici macar pregatirile de instalare in casa de pe malul Thamisei, in Chelsea, nu le-au spulberat macar o clipa, ca fiecare sa isi revina pret de o secunda. Mary Ann s-a imbolnavit brusc si, desi doctorul nu parea ingrijorat, ea avea sa moara cateva zile mai tarziu. Doctorul notase la cauza decesului ”o raceala care a dus la slabirea inimii”. Chiar si trecuta in nefiinta, Eliot a ramas la fel de controversata ca si in perioada cand traia. Lasase cu limba de moarte sa fie inmormantata in Catedrala Westminster Abbey, dar clericii au ezitat, solicitand scrisori de recomandare si lamentandu-se fara oprire. Au curs valuri de scrisori, unele pro, altele contra. Cea mai vehementa a fost cea a lui T.H.Huxley: „George Eliot este cunoscuta nu numai ca un mare scriitor, dar si ca o persoana a carei viata si opinii au fost in antiteza cu practica crestina cu privire la rolul si importanta casatoriei. Nu poti sa ai o singura prajitura si sa o mananci singur. Cei care aleg sa traiasca liberi in gand si fapta nu trebuie sa tanjeasca dupa recompensele pe care lumea le ofera doar celor care au trait in lanturi”. Motivul respingerii vehemente venea din faptul ca Evans a negat credinta crestina si din pricina relatiei de concubinaj pe care a avut-o cu Lewes. In ciuda vremii cenusii, langa mormantul ei se aflau multe personalitati literare si politice. Printre acestia se afla si Huxley. Poate ca venise sa vada cu ochii lui cum se coboara sicriul in groapa si sa auda zgomotul surd al bolovanilor de pamant care se spargeau de capac. Fusese admirata si citita, iar cititorii publicau metri de mesaje in  „The Illustrated London News”. Langa groapa, John Cross ingana in barba uda de lacrimi un elogiu „duhul ei s-a alaturat corului invizibil a carui muzica este bucuria acestei lumi”. Cross era neconsolat, iar durerea lui era atat de evidenta, incat gurile rele il poreclisera deja „vaduva lui George Eliot”. Toti stateau roata, cu privirea fixata pe sicriul ce urma sa fie coborat in groapa inca proaspat sapata in Highgate Cemetery , in spatiul destinat sectantilor religiosi, nu departe de locul de veci al lui Lewes. Cross ar fi trebuit sa fie oarecum usurat, scapase de prezenta nevazuta a lui Lewes care isi luase iubita cu el in eternitate, dar  simtea acut durerea pierderii femeii pe care n-o avusese pe de-a-ntregul niciodata. Cand a incetat sa mai planga dupa ea, si-a asumat rolul de primul biograf al lui Eliot, dar a denaturat atat de tare adevarul incat, atunci cand unul dintre prietenii ei apropiati a citit cartea, nici macar nu a recunoscut personajul. O iubise atat de mult incat o descrisese ca pe o femeie extraordinara, o sfanta imaculata.

Mary Ann Evans a fost unul dintre scriitorii mari ai epocii victoriene care a fost cunoscuta in literatura sub pseudonimul George Eliot. La fel ca foarte multe colege de breasla, isi alesese acest pseudomin dorind sa evite ca scrierile sale sa fie ignorate de o societate care promova si acorda drepturi doar barbatului. Societatea victoriana abunda in prejudecati potrivit carora inteligenta feminina se pozitiona sub standardele barbatesti. Dar motivele sale erau mult mai numeroase si mult mai atent ascunse. In viata privata ea avea o relatie amoroasa cu George Henry Lewes care era casatorit, iar convenientele sociale trebuiau sa fie respectate. Isi dorea sa ii fie recunoscuta valoarea literara fara sa faca publica relatia ei de amor cu  Lewes. Romanele sale au fost veritabile radiografii ale societatii victoriene, prezentand intr-o maniera realista viata din provinciile englezesti. Inca din copilarie Mary Ann a fost o tanara inteligenta. Tatal ei, Robert Evans, era administratorul unei mosii prospere, iar pozitia lul i-a facilitat accesul in biblioteca din Arbury Hallastfel unde a  studiat literatura greaca. A fost trimisa sa isi desavarseasca educatia la internat unde l-a cunoscut pe clericul evanghelist John Edmund Jones. Influenta acestuia asupra ei a fost atat de puternic, incat aceasta si-a insusit mesajul predicilor lui in care propovaduia exercitiul salvarii personale prin credinta si sacrificiu religios. Tatal, desi credincios, s-a speriat si si-a luat fiica acasa deindata. N-a ezitat nici un moment atunci cand i- a recomandat prietenia cu liber-cugetatorul Charles Bray din dorinta de a-i tempera pornirile religioase exagerate. Incurajata sa nu ia de buna decat acele lucruri care trec prin filtrul ratiunii personale, Evans a devenit o pragmatica, intrand astfel in jocul perfid al conflictelor personale generate de dorinta de libertate si sentimentul datoriei, dintre credinta si negarea ei. Studiind doctrinele religioase, Evans s-a indepartat de credinta religioasa, suportand si acceptand amenintarile tatalui ei ca o va alunga de acasa. In ciuda convingerilor sale, asta nu s-a intamplat, dar a continuat sa isi insoteasca parintele la slujbele de duminica pana la moartea acestuia. A avut profunzimea si maturitatea de a analiza diferentele dintre paturile sociale, cat si influenta religiei asupra psihicului uman. Stabilindu-se la Londra, Evans a avut mai multe relatii amoroase esuate. A fost angajata ca redactor asistent al publicatiei Westminster Review unde si-a publicat articolele si recenziile. Incet-incet si-a castigat meritul de a fi acceptata in elita scriitorilor contemporani, un fapt neobisnuit, considerat de catre masa mare de misogini un fapt de-a dreptul scandalos. Pentru o femeie necasatorita si fara protectie era un succes fara egal.

Pe filozoful si criticul George Henry Lewes l-a intalnit in 1851, iar 3 ani mai tarziu s-au mutat impreuna. Si cum divortul era imposibil in acea perioada, sotia acestuia, Agnes Jervis, i-a solicitat separarea, invocand dreptul la o casnicie deschisa. Lewes a fost de acord ca, in afara celor 3 copii pe care i-a avut impreuna cu nevasta-sa, sa recunoasca paternitatea si altor progenituri care stia in mod cert ca nu erau ai lui. In caz contrar ar fi acceptat adulterul ca pe o stare de fapt, desi societatea victoriana blama femeia adultera si retragea onorabilitatea celui inselat. Din acel moment, chiar daca nu a divortat niciodata, Lewes s-a purtat ca si cand Evans ar fi fost nevasta lui. Dar acest comportament a atras oprobiul familiei, fratele ei refuzand orice forma de comunicare cu sora lui. Relatia nu a mai fost tainuita si, desi si alti scriitori ai vremii printre care Charles Dickens aveau relatii extraconjugale, acestia pastrasera totusi aparenta unor casnicii decente si respectabile. Prin urmare, in ciuda faptului ca evitau high class-ul londonesc,  insasi societatea londoneza ii ocolea cu asiduitate. Acesta a fost momentul in care Evens s-a autoinventat sub  pseudonimul George Eliot. Succesul a venit cu romanul „Amos Barton”, continuand cu „Scene din viata unui cleric” si „Adam Bede”.  Cand Joseph Liggins si-a atribuit paternitatea romanelor ei, Evens si-a recunoscut identitatea, socand astfel pe multi dintre cititorii care o adorau. In 1877, cand Printesa Louise, fiica Reginei Victoria, mare admiratoare si cititoare infocata a romanelor scrise de ea, a solicitat sa ii fie prezentata, usile i s-au deschis si aristocratia londoneza a trebuit sa accepte fortat prezenta lor.

Pentru prima data a avut curajul sa ii dedice romanul „Moara de pe Floss”:”To my beloved husband, George Henry Lewes. I give this MS. of my third book, written in the sixth year of our life together, at Holly Lodge, South Fiel, Wandsworth, and finished 21st March 1860”.  Dupa publicarea romanului „Daniel Deronda”, Lewes s-a imbolnavit si in scurt timp a murit. Cativa ani mai tarziu avea sa isi gaseasca consolarea in bratele unui barbat mai tanar decat ea cu 20 de ani cu care s-a si maritat de altfel: bancherul american John Walter Cross. Dupa un mariaj scurt, consumat in nelinisti si regrete, a murit si ea in urma unei raceli. Eliot a dus la perfectiune romanul realist, castigandu-si prestigiul prin calitatile intelectuale ale unui ganditor de prima mana, care a avut curajul de a transforma fictiunea intr-o critica serioasa, intr-un instrument de investigatie sociala si intelectuala. A fost scriitoarea care a pus politica sub lupa si a disecat-o, descriind in detaliu persecutiile la care erau supusi strainii care candidau pe listele oraselor mici, demascand interesele meschine si ipocrizia nobiliara. De asemenea a atacat si a analizat problemele clericale din mediul rural.

Virginia Woolf avea sa comenteze despre romanul „Middlemarch” ca este „unul dintre putinele romane englezesti scrise pentru oameni maturi”. Critica literara inca isi mentine parerea ca aceasta carte este cel mai bun roman englezersc din toate timpurile. George Eliot poate fi considerata creatoarea romanului psihologic, care avea sa isi gaseasca forta si desavarsirea literara in secolul urmator. Intriga romanelor sale se contureaza din interactiunea personajelor sale atent creionate, din temperamentul si actiunile lor, din motivatia faptelor si navalnicia sentimentelor lor, din imbinarea perfecta a individualitatii in contextul manifestarii lor in mediul social si istoric prezentat. Dupa 100 de ani de la moartea ei, in 1980, in Poets’Corner a fost pusa o placa memoriala in cinstea ei. Astazi, in localitatea in care s-a nascut, in Nuneaton, cateva cladiri poarta numele ei sau al operelor sale literare: George Eliot Hospital, George Eliot Community School, Middlemarch Junior School. Daca nu o iubiti, va recomand sa invatati sa o faceti. Ce barbat nu si-ar dori sa aiba acasa o asemenea femeie???

Richard Wagner si ale sale controversate menage-a-trois

Ati citit cartea "Hans von Bulow. A life and Times"scrisa de Alan Walker? Daca nu ati citit-o, eu v-o recomand. Cartea aduce in prim plan iubirile si patimile celui mai renumit triunghi amoros din toate timpurile, care i-a avut protagonisti pe Richard Wagner si cuplul Cosima si Hans von Bulow.

Cartea a fost publicata de catre Oxford University Press in anul 2010, vanduta la pretul de 39.95$ si prezinta societatea mondena a secolului 19, mai exact acea parte a societatii care iubea si traia pentru si prin muzica. Hans von Bulow a fost un renumit dirijor, pianist si compozitor al vremii pe care posteritatea l-a retinut drept dirijorul operelor lui Wahner, desi el a excelat in cele ale lui Brahms.

In tinerete, acesta a fost fascinat de catre Franz Liszt, cel care l-a convins de altfel pe tatal lui sa il lase sa urmeze o cariera muzicala, renuntand la studiile juridice.Tanarul Hans s-a lansat ca un virtuos pianist si un dirijor de cariera care ajunsese sa sustina 5-6 concerte pe saptamana. Intreaga sa cariera a insumat 3000 de concerte sustinute in Europa, Marea Britanie si America. El a militat pentru promovarea compozitorilor avangardisti: Berlioz, Liszt, Brahms, Wagner si Schumann. N-as vrea sa ramaneti cu impresia ca era un tip anost si plictisitor, ba din contra, as putea spune ca avea un simt fin al ironiei. Iata o scena care mie mi-a placut si am retinut-o. Aflat la Londra pentru a sustine un concert, Bülow s-a intors la hotelul unde avea rezervata o camera dupa  lasarea întunericului. „In timp ce urca scara slab luminata, el s-a ciocnit cu un străin care cobora grabit scarile in sens opus.  "Magarule!", a exclamat barbatul furios. Bülow si-a scost palaria politicos si i-a raspuns, "Hans von Bülow".”

Altii au ales sa si-l  aminteasca drept „sotul incornorat” de catre amantul sotiei sale, nimeni altul decat compozitorul Richard Wagner. Hans si-a cunoscut viitoarea nevasta, pe Cosima, fiica lui Franz Liszt, pe cand aceasta avea doar 17 ani. Autorul face referire la un soi de scrisoare prenuptiala pe care Hans i-a scris-o viitorului socru, lui Franz Liszt, care era total impotriva acestei relatii, in care petitorul ii promitea:“N-as ezita sa imi sacrific fericirea mea pentru ea, si sa ii redau libertatea daca ar considera ca a gresit maritandu-se cu mine”.

Cosima s-a casatorit cu Hans si au avut o casnicie normala pentru acele timpuri. Prin mariaj, ea a devenit contesa Marie d’Agoult si i-a daruit  barbatului ei doua fete: Daniela si Blandine. Cu toate astea, in cativa ani, Hans a realizat ca nu avea „talent de sot”. Cosima mostenise caracterul puternic al tatalui ei, pe cand sensibilitatea lui Hans, pudrata cu o nervozitate nestapanita si capricioasa il transformase intr-o victima sigura. In timp ce tensiunile acasa se inteteau, Cosima se indragostea tot mai tare de Wagner, pana cand i-a nascut acestuia o fata. Hans s-a incapatanat sa se amageasca, negand adulterul sotiei pana cand adevarul a fost atat de evident, incat a acceptat separarea in 1869. Tanarul cuplu  facuse o greseala imensa atunci cand a decis sa il viziteze pe Wagner in drumul lor spre destinatia unde aveau sa isi petreaca luna de miere. Pentru ca a facilitat intalnirea celor doi protagonisti viitori amanti. Cosima von Bülow l-a cunoscut pe Wagner la inceputul casniciei ei. Fiecare dintre soti a facut pasiunea vietii lui pentru celebrul compozitor: unul din punct de vedere artistic, recunoscandu-i genialitatea si splendoarea imbinarii sunetelor in forme incredibile, iar cealalta, in maniera cea mai patimasa cu putinta.

Compozitorul venea deja cu o istorie la purtator, fiind casatorit cu Minna Planner, cantareata la Teatrul din Magdeburg. Ei doar se intorsesera din exilul din Elvetia si locuiau intr-una dintre casele lui Otto Wesendock, un renumit negustor de matasuri. Cei doi nu au avut un mariaj fericit, Minna neintelegandu-i nici aspiratiile, nici valoarea ca muzician. Oricat ar parea de curios, Wagner a fost un frivol in relatiile sale amoroase. Pentru ca n-a avut nici un moment de ezitare cand  si-a abandonat sotia, indragostindu-se iremediabil de scriitoarea  Mathilde Wesendonck.

Aceasta avea 29 de ani si era tanara, frumoasa, impetuoasa, inteligenta, talentata. Si ca povestea sa fie intr-adevar picanta, ea era nevasta negustorului care sponsoriza creatia lui Wagner si care ii oferise adapost intr-una din casele sale. Mathilde i-a fost muza cand a compus „Tristan si Isolda”. In ciuda faptului ca Otto era cel care ii finanta munca, Wagner nu a avut nici un pardon in a se angaja intr-o relatie amoroasa cu nevasta acestuia. Intr-o zi, insa, Minna a gasit unul dintre multele biletele ce luau drumul catre casa amantei, iar acest fapt a generat un mare scandal monden. Desi Wagner a implorat-o pe Mathilde  sa fuga impreuna, siguranta materiala a cantarit mai greu decat inima nebuna si navalnica a genialului compozitor. Pe atunci nimeni nu se gandea ca Wagner chiar aprecia relatia triunghiului amoros si probabil ca simtea o bucurie obscura in a-si imparti amantele cu sotii de drept. In aceeasi perioada, compozitorul doar divortase de Minna si  incepuse in paralel relatia si cu Cosima.

Sotii Wesendonck nu au venit la premiera  operei „Tristan si Isolda”,  ocolind astfel recunoasterea publica a acestui „menage a trois” si oprobiul fatis al aristocratiei. Insa Wagner era macinat de alte emotii si ganduri in seara premierei: chiar atunci, sotia dirijorului sau, Hans von Bulow, dadea nastere unei fetite al carei tata nu era altul decat el!  Cosima a fost femeia care avea sa se lipeasca de numele lui Wagner ca timbrul de plic.
Chiar daca acest aspect nu este mentionat in carte, eu cred ca trebuie amintit. Numele compozitorului mai era legat de un alt personaj care avea sa intre in istoria universala sub numele de „regele lebada”, nimeni altul decat Ludwig II al Bavariei care isi oferise protectia si favorurile. La 18 ani, Ludwig al II-lea devenea rege al Bavariei si, imediat ce a fost incoronat, regele l-a chemat pe Richard Wagner la el. Desi istoria consemneaza faptul ca Ludwig era sensibil la frumusetea masculina, motiv pentru care nici nu s-a casatorit vreodata, intre el si Wagner nu a fost vorba de o alt fel de relatie decat cea dintre un compozitor si sponsorul sau sau cel mult dintre doi prieteni legati de pasiunea pentru muzica. In plus, compozitorul avea deja 51 de ani cand regele a fost uns ca alesul lui Dumnezeu.

Wagner a avut o mare influenta asupra regelui, cel din urma devenind pasionat de legendele medievale care  faceau subiectul operelor sale. Si cum Wagner era prietenul regelui, relatia amoroasa dintre Wagner si Cosima a starnit violente proteste la curtea regala. Cei doi, renegati de nobilimea bavareza, au luat drumul exilului si s-au stabilit la Triebschen, in Elvetia. Pana sa obtina divortul de sotul ei in 1870, Cosima si Wagner au trait in exil, iar dupa casatoria lor, cei doi s-au mutat in Munchen, iar mai apoi in Bayreuth. Au avut impreuna doua fete: Isolde si Eva. Wagner a murit la 70 de ani, in 1883, in palatul venetian Vendradim. Autorul a dedicat aceasta carte de 510 pagini celei de-a doua sotii a lui Bulow, Marie Schanzer, actrita cu care acesta s-a casatorit in 1882, mai mult pentru a-l impiedica pe Wagner sa devina tatal vitreg al celor doua fiice ale sale. Ce ti-e si cu viata asta, uneori te obliga sa te imparti in doi, in trei...

 

 

 

 

 

Ruinele castelelor de pe Valea Muresului sau turism cu regrete

Cand mergi in concediu si vizitezi castelele de pe Valea Loarei sau Valea Rinului te intrebi: oare de ce la noi nu se poate asa ceva? De ce nu le renovam si sa dezvoltam si noi proiecte de promovare a turismului romanesc? Acum cateva luni, facand rodajul la masina, am vazut o parte din multele castele din zona de vest a tarii. Si ma gandeam ce bine ar fi daca strainii ar vedea macar o parte dintre toate palatele  si conacele raspandite in aceasta parte de tara. Turisti straini rataciti vin sa le vada si  se mira atat de frumusetea cladirilor, cat mai cu seama de nepasarea noastra. De neputinta noastra de a vedea oportunitatile care se ascund printre balariile inalte cat casa. In mod cert nu veti gasi castelele decupate din povesti pentru zane si printese, dar veti descoperi niste cladiri superbe lasate de izbeliste, incarcate de frumuseti uitate si de istorii picante. Cand m-am documentat cu privire la palatele din vestul tarii am dat peste niste povesti absolut uluitoare. In acest demers mi-am propus sa ma documentez despre celelate castele pe care intentionez sa le vad in aceasta toamna.  Judetul Mures adaposteste cel mai mare numar de cetati si castele din toata tara: 26 la numar, adica exact numarul castelelor de pe faimoasa Vale a Loarei! Mi-am propus sa vad cu ochii mei ruinele palatelor si conacelor de odinioara, ale cetatilor medievale, ale bisericilor si fortificatiilor. Dar cine sa va spuna povestea lor? Unele au fost retrocedate, iar altele, fie au fost lasate in paragina sa doarma vremea mai departe, fie au fost daramate. Multe dintre ele nu sunt semnalizate! Te uiti dupa placute pana ti se albeste privirea, dar degeaba. In foarte putine cazuri a trebuit sa platesc un pret modic la intrare, iar asta nu incurajeaza exercitiul obligatoriu al restaurarii. Nu exista interesul promovarii sau includerea lor in programe de vacanta ale elevilor sau parteneriate cu agentii de turism local sau national. Si pentru ca astfel de programe turistice nu exista inca, asa cum imi este obiceiul, am invatat sa mi le fac singura. Ne-am propus sa mergem un weekend la Sighisoara, dar, in drum, ne vom abate si pe la alte locuri care merita vazute. Vom tine ca punct de reper Valea Muresului in speranta sa descoperim ceea ce ar fi putut sa fie “Valea Loarei” romaneasca, cu frumusetea ei arhaica, naturala si cuminte ca o fata mare. Pentru ca, de la izvorului Mureşului, urmand drumurile  judetelor  Mureş, Alba, Hunedoara si pana la Arad, la ieşirea Muresului din tara, multe castele, conace, cetati si biserici va vor incanta ochiul si vor pune aparatele foto la blitzuit. Iar daca traseul meu va ajuta sa descoperiti o alta fata a Romaniei, inseamna ca am mai facut un lucru bun.

CETATEA TARGU-MURES este cunoscuta localnicilor sub numele de  “Novum Forum Siculorum”, altfel spus Noul Targ al Secuilor din Transilvania. Cetatea are 7 bastioane unite intre ele prin ziduri groase de caramida. Din cele 7 bastioane, doar doua au rezistat timpului: Turnul mic si bastionul blanarilor. Desi a fost distrusa de nenumarate ori, localnicii s-au incapatanat sa o ridice de fiecare data la loc, iar astazi puteti vizita bastioanele: macelarilor, tabacarilor, dogarilor, blanarilor, croitorilor, lacatusurilor si bastionul portii. Cel din urma, ridicat in 1613, aminteste de fortificatiile medievale prin sistemele sale de aparare: groapa-capcana, santul cu apa, gura de smoala si puntile mobile.

 

CASTELUL TELEKI, amplasat la jumatatea distantei dintre Reghin si Tg. Mures, in localitatea Gornesti, a apartinut unui mare om de cultura, Contele Samuel Teleki, cel mai mare bibliofil al Transilvaniei. Se spune ca iubea atat de mult litera si cuvantul incat caravane de carute umplute cu carti plecau de la Viena spre domeniul lui din inima Transilvaniei. El a fost acela care a infiintat in 1802 celebra bibioteca de la Tg Mures care numara atunci nici mai mult, nici mai putin de 200.000 de carti. La vremea aceea, era una dintre cele mai mari biblioteci din Europa. Desi au trecut mai bine de 500 de ani de cand castelul a fost construit (1462-1465) la porunca lui Istvan Erdely, si astazi este cea mai impunatoare constructie din zona. Ulterior, castelul de la Gornesti a trecut in stapanirea Contelui Cancelar Mihaly Teleki. Castelul a fost construit in stil baroc, in forma de U, de catre arhitectul Andreas mayerhoffer din Salzburg si adapostea 52 de camere prin care soarele patrundea in casa prin cele 365 de ferestre. Fiecare camera avea o superba soba de teracota de culoare alba sau verde. Cladirea era inconjurata de un parc cu exemplare rare de castani, salcami, stejari, nuci si frasini. Tot in parc mai puteau fi admirate busturile Regelui Ludovic al 16-lea si al lui Mirabeau. Castelul a fost retrocedat urmasilor Contelui si se spera ca odata si odata sa intre in circuitul turistic national.

Daca tinem drumul catre Toplita, nu departe de Reghin, vom putea vizita CASTELUL din BRANCOVENESTI. Castelul dateaza din sec 13 cand in locul lui fusese ridicata o cetate de aparare, inconjurata de santuri pline cu apa, peste care se odihnea lenes un pot coborat cu lanturi. Dar cetatea a fost rasa de pe fata pamantului de catre invazia mongola si a ramas asternut pamantului alte 2 secole, pana cand nobilul Losonczi Dezsofi a ridicat castelul. Acesta l-a vandut ulterior lui Bethlem Gabriel, care si el l-a dat mai departe familiei Rakoczi. Familia era renumita si a dat doi guvernatori Transilvaniei. In 1648, Rakoczi al II-lea a donat castelul lui Ioan Kemeny, principe al Transilvaniei, ai carui urmasi l-au revendicat si castigat in zilele noastre. Familia Kemeny avea o bibioteca la fel de renumita ca cea de la Tg Mures, cu multe carti rare si vechi de 3-4 secole. Castelul are forme robuste, atent decupate, cu ziduri groase si greoaie. Prin spatele castelului ar fi trecut drumul roman pavat cu piatra cubica de granit care face si azi legatura intre Reghin si Tg Mures.
 
CASTELUL DE VANATOARE DE LA  IBANESTI
Daca va indepartati putin de valea Muresului si o luati pe raul Ghiughiu, veti ajunge in comuna Ibanesti, unde veti putea vizita castelul de vanatoare al prinţul Dimitrie G. Sturdza, numit si "printul uraniului”. Acesta era fiul lui Gheorghe Sturdza si nepotul fostului ministru de Externe Mihail Sturdza, si facea parte dintre cele mai vechi familii de nobili moldoveni, care a dat domnitori, ministri si demnitari.

Acesta nu este singurul castel de vanatoare din zona, caci nu departe de el, in comuna Lapusna, veti da peste altul, mai mare decat cel de dinainte, inconjurat de paduri. El este cunoscut drept CASTELUL DE LA LAPUSNA. El a apartinut regilor Ferdinand si Carol al II-lea, dupa care a intrat pe mana comunistilor. Se pare ca aici se organizau faimoasele partide de vanatoare ceausiste.

Daca tineti drumul catre Oradea, in mijlocul orasului Aiud puteti admira CETATEA AIUDULUI sau cetatea celor 9 turnuri: turnul macelarilor, turnul croitorilor, turnul cizmarilor, turnul blanarilor, turnul dogarilor, turnul olarilor, turnul kalendas, turnul lacatusilor si fierarilor si turnul portii. Turnurile sunt legate intre ele printr-o increngatura de scari de lemn, tipica cetatilor medievale.Tot in Aiud se pot vizita Biserica Reformata Calvina, realizata in stil gotic, specific sec 15 si Biserica Evanghelica Lutherana, mai veche cu un secol decat prima. In nordul orasului se afla Palatul Voievodal care adaposteste astazi Muzeul de istorie.

Daca mergeti mai departe, e musai sa faceti un popas la Alba Iulia si sa vizitati Fortareata  in stil Vauban cu 7 bastioane in forma de stea. Fortareata este cunoscuta drept CETATEA ALBA CAROLINA, ridicata in perioada 1716-1735 din dispozitia imparatului Carol al VI-lea de Habsburg, sub directa supraveghere a maresalului Eugeniu de Savoya. Planul acesteia a fost conceput de catre arhitectul italian Giovanii Morando Visconti. Cetatea era considerata una una dintre cele mai renumite din sud-estul Europei. Intrarea in cetate se facea pe 6 porti impunatoare, realizate in stil baroc si ornate cu bazoreliefuri cu scene mitologice. Cetatea in forma stelara, cu ziduri groase de 3m, era inconjurata de santuri de aparare  si prevazuta cu 7 bastioane: Trinitatea, Eugeniu de Savoya, Sfanta Elisabeta, Sfantul Mihail, Sfantul Carol, Sfantul Capistrano si Sfantul Stefan.

Urmand cursul drumului, veti ajunge si ca vreti, si ca nu vreti la CETATEA DEVEI, aruncata sus pe creasta dealului, una dintre cele mai reprezentative fortificatii din Transilvania, care dateaza din anul 1264. In 1385, cetatea a devenit resedinta voievodala. Parcursul ei istoric a fost unul complicat, pana dupa revolutia din 1848 cand, un an mai tarziu, un soldat a aruncat depozitul de munitie in aer, iar fortareata s-a transformat in ruina.

CASTELUL REGAL de la Savarsin  apartine domeniilor regale romanesti. Situat tot pe Valea Muresului, in minunata Tara a Zarandului,  se afla amplasat cam la jumatatea distantei dintre Deva si Arad. Castelul a fost ridicat intre 1650 si 1680, la comanda nobilului maghiar Forray si stapanit ulterior de nobilii Nadasdy si Hunyady. Dupa moartea lui Carol Hunyady in 1932, castelul a trecut in proprietatea lui Anton Mocioni care l-a vandut Regelui Mihai, in 1943. Dupa caderea comunismului, castelul a fost restituit  Regelui. Parcul dendrologic  se intinde pe o suprafata de 6.5 ha si este inconjurat de un parc cu multe specii de arbori si arbusti seculari si plante rare: brad argintiu, chiparosi de balta, pin de Himalaya, alun turcesc, molid, tuia piramidala, salcam chinezesc etc. Pe domeniu se afla si un lac cu debarcader,  in mijlocul caruia este o mica insula pe care a fost ridicat un foisor.

Nu departe de Castelul de la Savarsin se afla altul, construit de mesterii italieni prin 1860, CASTELUL MOCIONI – TELEKI, din satul Capalnas. Castelul are o fatada impunatoare, formata din patru coloane de piatra si capiteluri corintice care sustin un fronton frumos decorat. Intrarea in salonul mare se face urcand treptele din marmura taiate in forma de semicerc care formeaza o frumoasa terasa, inainte sa intri inauntru prin cele 3 usi mari. Aici a trait o vreme celebrul om politic Alexandru Mocioni, presedintele Partidului National Roman din Crisana si Banat.

Dar familia Mocioni a avut mai multe proprietati, una dintre ele fiind CONACUL DE LA BULCI, in apropiere de Birchis. Conacul a fost cumparat de Antoniu Mocioni in 1858 de la baronul Fechting – Fechtemberg, cel care l-a si construit. Aici au fost oaspeti atat Regele Carol al II-lea, cat si Regina Elena si Regele Mihai. Tot aici au fost invitati Vicentiu Babes, Andrei Saguna, Franz Liszt si Carol I. Alexandru Mocioni isi pastra aici celebra sa biblioteca cu carti rare.

Continuand drumul catre Arad, la o cotitura a drumului, pe partea dreapta , privirea va fi atrasa de frumusetea unei cladiri superbe aflata intr-o stare de de nepasare totala. Este CASTELUL KNOPOI, amplasat  in  mijlocul satului Odvos, la aproximativ 50 de kilometri de Arad. Castelul a apartinut familiei nobiliare de origine maghiara Konopi, al carei ultim urmas a fost baronul Coloman Konopi, fost inginer si cercetator agricol. Merita sa ii vedeti silueta frumoasa pusa in valoare de salbaticia parcului care il inconjoara.

Dupa ce porniti mai departe, doar la cativa km distanta, in localitatea Conop, dati de un alt conac frumos, amplasat chiar langa sosea, cunoscut sub denumirea de CONACUL CONOP. In acest castel de dimensiuni mici a locuit unul dintre corifeii Marii Uniri, Stefan Cicio Pop. Castelul a fost ridicat in sec 18, fiind construit in stil neoclasic, pus in evidenta de coloanele masive, cu capiteluri dorice.

Iar, daca nu v-ati saturat cotrobaind peisajul dupa castele, in judetul Arad mai gasiti destule de vizitat:

Castelul Misici din Lipova unde  in prezent functioneaza muzeul orasenesc si puteti admira  oglinzile, tablourile, candelabrele de cristale, teracotele rare si faimoasa soba din portelan decorata in stil rococo. Aici a locuit intre 1922 si 1953  Sever Bocu – ziarist si om politic. Muzeul adaposteste colectia de arta Eleonora Costescu si Vasile Varga si tot aici sunt expuse piese de arta decorativa: argintarie, portelan, tapiterii, sticla si mobilier.

Si, daca tot sunteti la Lipova, mergeti sa vizitati Cetatea Soimos, cocotata sus pe deal si care dateaza din sec 13. Nu voi povesti foarte mult despre ea deoarece in articolele despre vestul tarii am relatat intreaga sa istorie.

Un alt castel care merita vazut se afla in localitatea Macea si este vorba despre CASTELUL CERNOVICI. Castelul are o istorie frumoasa, potrivit careia in anul 1852, Petru Csernovics  l-ar fi pierdut la o partida de carti, dupa ce in 1854, dupa o calatorie in Orientul Mijlociu, adusese specii rare de pomi si amenajase gradina parcului ce imprejmuia castelul. Construit in stil neoclasic, in prima jumatate a secolului al 19-lea, castelul a capatat o frumusete aparte prin prezenta celor doua terase,  strajuite de coloane cu capiteluri dorice.

 

Daca mergeti la Pancota, acolo puteti admira CASTELUL  DIETRICH _ SUKOWSKI unde astasi functioneaza primaria si consiliul local. El a apartinut Baronului Dietrich, un mare iubitor de arta, care i-a avut ca oaspeti pe Franz Liszt si Jokai Mor. Dupa moartea baronului, castelul a fost mostenit de ginerele lui, printul polonez Jozsef Schulkowschi. Dupa moartea primei sale sotii, acesta s-a recasatorit cu o actrita risipitoare, fiind obligat in final sa il vanda. Din acest moment, castelul a intrat in anonimat.

Daca aveti rabdarea sa mergeti in localitatea Petris din judetul Arad, aici veti putea vizita CASTELUL  SALBEK care dateaza din 1800 si este realizat in stil neoclasic. El este inconjurat de un parc unde doi stejari seculari spun o poveste incredibila. Potrivit legendei, sub crengile unuia dintre ei, se tineau instantele domnesti de dinainte de 1848, in urma carora condamnatii erau inchisi in inchisoarea domeniului.

V-as indemna sa vizitati aceste locuri impreuna cu copiii vostri pentru ca nepasarea edililor, a celor responsabili sa conserve si sa pastreze istoria acestei tari va sterge in timp si umbra sub soare a acestor vestigii. E bine ca amintirea lor sa ramana undeva ascunsa in sufletul nostru, nu doar pe site-urile internet-ului. Sunt forme concrete ale istoriei pe care astazi inca o mai putem vedea si regreta in cunostinta de cauza si care ne va ajuta sa intelegem mai bine ca astazi, in ochii politicienilor nostri, nu doar omul nu conteaza,  nici macar istoria! Ce-ati zice de introducerea unor taxe dedicate politicienilor: taxa pe nepasare si taxa de nesimtire fata de istoria si valorile reale ale tarii? Eu as introduce si taxa de hotie! Cu astea trei, garantat iesim din criza. Faceti pariu?

Good Wife's or Husband's Guide

• Have dinner ready. Plan ahead, even the night before, to have a delicious meal ready on time for his return. This is a way of letting him know that you have be thinking about him and are concerned about his needs. Most men are hungry when they get home and the prospect of a good meal is part of the warm welcome needed.
• Prepare yourself. Take 15 minutes to rest so you'll be refreshed when he arrives. Touch up your make-up, put a ribbon in your hair and be fresh-looking. He has just been with a lot of work-weary people.
• Be a little gay and a little more interesting for him. His boring day may need a lift and one of your duties is to provide it.
• Clear away the clutter. Make one last trip through the main part of the house just before your husband arrives. Run a dustcloth over the tables.
• During the cooler months of the year you should prepare and light a fire for him to unwind by. Your husband will feel he has reached a haven of rest and order, and it will give you a lift too. After all, catering to his comfort will provide you with immense personal satisfaction.
• Minimize all noise. At the time of his arrival, eliminate all noise of the washer, dryer or vacuum. Encourage the children to be quiet.
• Be happy to see him.
• Greet him with a warm smile and show sincerity in your desire to please him.
• Listen to him. You may have a dozen important things to tell him, but the moment of his arrival is not the time. Let him talk first - remember, his topics of conversation are more important than yours.
• Don't greet him with complaints and problems.
• Don't complain if he's late for dinner or even if he stays out all night. Count this as minor compared to what he might have gone through at work.
• Make him comfortable. Have him lean back in a comfortable chair or lie him down in the bedroom. Have a cool or warm drink ready for him.
• Arrange his pillow and offer to take off his shoes. Speak in a low, soothing and pleasant voice.
• Don't ask him questions about his actions or question his judgment or integrity. Remember, he is the master of the house and as such will always exercise his will with fairness and truthfulness. You have no right to question him.
• A good wife always knows her place.

 

"The Good Husband's Guide":
* Always make getting and keeping a full-time job with regular raises, benefits, bonuses and the potential for prestigious advancement your number one priority in life. Remember always that you have a wife and children who need your financial support, and that it is your responsibility to provide for them to the best of your ability.
* Always arrive home refreshed and happy - put your bad day or your confrontation with your boss, the traffic, the crowds or the physical exhaustion you might feel aside and try to arrive home as cheery and lighthearted as you possibly can. Your wife has been struggling with the children and the housework all day, she does not need to hear about how bad your day was.
* Be prepared to help with household chores when you get home - let your wife relax or talk on the phone since she has been dealing with these problems all day. Make supper for her often, and offer to clean up afterwards so that she may rest and feel appreciated.
* Do not bore your wife with stories of the troubles you faced at work today. Remember that you are lucky to have a job and that many other men would be happy to trade places with you. Remember that it is not masculine to complain or let worries trouble you. Your job is to provide, and whatever you must go through to achieve this is part of your lot in life. A good husband knows that he is lucky to have a wife at all, and that a woman wants a strong, silent man she can depend on.
* Never expect your wife to have contributed to the smooth operation of the household. She has had a busy day and cannot be expected to provide meals or clean clothes for you. Never insult her by asking her to do such things while you're out earning money. Be mindful always that your wife may think you are being sexist if you ask her to help make a home for your family as part of your partnership.
* Be prepared to account for your whereabouts every minute of the day, including an explanation as to why you were away from the phone when she tried to call or why you were unable to chat with her for twenty minutes when she did get through to you. You must always put her interests first, and be mindful of her natural suspicion about her husband's activities. A good husband knows that men can't be trusted, and that a wife has every reason to believe you will hurt and humiliate her.
* Do not grumble or gripe about handing over your paycheck to her - she is in control of your finances and knows better than you how to spend or invest your money. Never assume that the money you earn is yours to do with as you will - you have a family to think about now, and their needs must always come before your own.
* Listen avidly to your wife's complaints. She leads a hectic life and needs to feel listened to and appreciated. Never suggest ways in which she might solve whatever problem is vexing her. You need only listen; your suggestions are likely insensitive and unfeeling anyway. And do not counter with complaints of your own. She would love to have the chance to leave the house and work, she does not need to hear about how difficult your job is.
* Be prepared to give up your weeknights or weekends to whatever projects or socializing your wife has in mind. If she has determined that cleaning out the garage or painting the upstairs bathroom would be the best use of your time, never complain that you would like to relax or pursue personal interests instead. She has every right to expect that you will make repairs to the house or help her redecorate during your time off. Do not be so selfish as to ask for personal time. You are a family man now, you do not have the luxury of personal time.
* Always be prepared to take over in caring for the children when you get home from work. Your wife has been busy all day and deserves some quiet time. Allow her to watch television or chat with her friends on the phone, go shopping or simply relax. They are your children too, and it is unfair of you to expect to come home from a twelve hour day and simply put your feet up.  
* Never grumble about having to support children you didn't want to have. If you were irresponsible enough to help her get pregnant, then it is your duty to pay for that child for the next eighteen years. If you decide to have sex, you must know that pregnancy may result and be fully prepared to take responsibility for it. This, of course, does not apply to her. She doesn't have to be responsible for her actions, and can abort a child she conceived any time she wants, whether this breaks your heart or not. Accept this stoically. She has the special privilege of being able to kill her unborn child, carry it to term and give it up for adoption, or have it and raise it all by herself if she wants, but you have the responsibility of simply living with whatever choice she makes and quite often paying for it, too. Remember, you have no right to be a parent and no right not to be a parent, you are just a man. A good husband knows his place.

Viorica Ursuleac - "cea mai fidela dintre fidele"

Rascolind netul cu privire la Viena, iata peste ce am dat pe site-ul Operei de Stat din capital austriaca: un nume – Viorica Ursuleac. Nascuta in 1894 in Cernauti, in Bucovina care facea parte din Imperiul Austro-Ungar, aceasta a mostenit pasiunea pentru muzica de la tatal ei, profesor de muzica la Facultatea de Teologie. Tanara avea sa urmeze studiile Academiei de Muzica si Arte Plastice din Viena, continuandu-si specializarile la Frankfurt si Berlin. Intre timp, se intorsese pentru o scurta perioada de timp in orasul natal, a intrat intr-un mariaj nepotrivit, a sustinut un concert la Bucuresti, atragand atentia Reginei Maria, care ia- facilitat trecerea la o cariera internationala. Desi debutul ei ca soprana a avut loc pe scena Operei din Zagreb in 1922, dupa 2 ani, aceasta a primit mai multe oferte din partea Volksoper din Viena si mai apoi de la Opera de stat din capitala austriaca. In 1924, aceasta a aflat ca dirijorul Clement Krauss cauta o soprana blonda pentru Opera din Frankfurt. Ursuleac a participat la o auditie, dar a fost respinsa de catre dirijor, deoarece acesta nu agrea cantaretii din Balcani. Fara sa ezite, aceasta a transmis o alta inregistrare sub un nume fictiv, iar Krauss a ales-o imediat. Cand a aflat despre acest siretlic, el a angajat-o amuzat, si i-a oferit un contract pentru 6 ani. Sursele scrise mentioneaza ca celebrul dirijor a fost fascinat de vocea ei, dar ma intreb, de frumusetea ei nu? Caci , desi era casatorit, avea sa divorteze si sa o ia de nevasta. 

Clement Hrauss era fiul nascut in afara casatoriei alunei dansatoare din trupa de balet a Operei Imperiale din Viena si a lui Chevalier Hector Baltazzi care provenea dintr-o bogata familie de bancheri fanarioti stabiliti in Viena. Rudele din partea tatalui lui faceau parte din inalta societate, prin urmare Clement a beneficiat de o educatie foarte buna. Copil fiind, a cantat in Corul Imperial, a absolvit Conservatorul din Viena, iar dupa absolvire, ascensiunea lui a fost doar o problema de timp. Dupa casatoria cu Viorica,Krauss avea sa preia directoratul Operei de Stat din Viena, astfel incat ascensiunea ei a continuat pe multe scene europene renumite. Faimoasele deja “Concertele de Anul Nou” au fost initiate in 1939 de catre Clemens Krauss, iar traditia lor este dusa mai departe si in zilele noatre, devenind un eveniment cultural de talie europeana. Desi ei s-au intors la Viena in 1931, 4 ani mai tarziu, aceasta a semnat un contract cu Opera de Stat din Berlin, apoi cu Opera din Munchen, a fost aplaudata la scena deschisa la Covent Garden si Royal Opera in Londra, la Scala din Milano si Teatro Colon din Buenos Aires. Era soprana preferata a lui Richard Strauss care a numit-o “cea mai fidela dintre fidele”. 

Richard Strauss a studiat la Munchen filosofia şi istoria arte, iar sotii Krauss l-au cunosct inca din perioada in care Viorica avea spectacole pe marea scena a operei din Munchen. Ea a fost creatoarea unor roluri de referinta din operele lui Richard Strauss de care a legat-o o sincera si profunda prietenie. Ea a interpretat rolurile principale din operele acestuia: Arabella, Friedenstag, Capricio si  Die Liebe der Danae. In 1953 a sustinut ultima reprezentatie la Viesbaden unde a interpretat rolul din opera “Der Rosenkavalier”. Muzica lui Strauss "este ca un fel de otrava pe care niciodata nu o mai poti elimina din trupul si din viata ta" spunea Clemens Krauss, cel mai bun dirijor al creatiei straussiene. Sotii Krauss au pastrat relatiile de prietenie cu compozitorul Richard Strauss timp de 55 de ani atat in plan profesional, cat si in plan privat. 
Prima donna a primit distinctia austriaca Kammersängerin (1934) si distinctia prusaca Kammersängerin (1935).

Ea a interpretat rolurile: Contesei Almaviva din „Nunta lui Fifaro”, Donna Elvira din „Don Giovanni”, Leonore din „Fidelio”, Senta din „Ölandezul zburator”, Amalia Grimaldi din „Simon Boccanegra”, Amelia din „Bal mascat”, Leonora din „Forta destinului”, Elisabeth de Valois din „Don Carlos”, imparateasa din „Die Frau ohne Schatten” si Khrysothemis din „Elektra” de Richard Strauss, Sieglinde din „Die Walküre” si Brangane din „Tristan si Isolda”ale lui Richard Wagner sau in „Cosi fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart, la care se adauga Tosca, Minnie  din „ La fanciulla del West”, Turandot, Der Rosenkavalier, Ariadne auf Naxos, Dei agyptische Helena si altele. In 1953 ea si-a incheiat cariera artistica in pectacolul de adio sustinut la Wiesbaden, in Der Rosenkavalier. Ea a fost numita ulterior profesoara la Salzburg Mozarteum in 1964. Dupa moartea sotului ei in 1954, Viorica s-a retras intr-o mica localitate din Tirol, Ehrwald, unde avea sa moara in 1985, la varsta de 91 de ani. La inmormantarea ei, Strauss avea sa ii omagieze amintirea spunand: “Oh, minunata Elena, iti multumesc!”

Darwin si frica de casatorie

Mie Charles Darwin mi-a ramas in memorie nu datorita faptului ca a fost, probabil, cel mai mare naturalist al lumii, unul dintre cei mai renumiti geologi si zoologi, ci datorita personalitatii sale aparte. Multi dintre voi imi vor reprosa faptul ca nu pot sa cuprind intregul sau aport stiintific cu privire la modul in care teoria evolutionista (darwinismul) a revolutionat lumea stiintifica, avand o influenta coplesitoare asupra teoriei si filosofiei cunoasterii. Dar trebuie sa recunosc faptul ca nu stiinta este punctul meu forte si nu voi mima ca stiu ceea ce nu cunosc decat in tuse absolut generale. Eu apreciez faptul ca intotdeauna a fost un explorator, un pionier in cautarea propriei sale identitati. Iar daca e sa incepem cu cele lumesti, ar trebui sa spun ca a fost al 5-lea copil dintre cei 6 pe care cuplul Robert Waring Darwin, medic de succes si instarit, si Susannah Wedgwood, sotia lui, i-au avut impreuna.

Mama lui a murit cand avea 8 ani, iar liota de surori avea sa se ocupe de educatia lui pana in momentul plecarii la facultate. A urmat impreuna cu fratele sau, Erasmus, studiile Universitatii din Edinburgh incercand sa faca o cariera in medicina ca  tatal sau. Dar medicina nu s-a prins de el, pt ca tanarul nu suporta sa vada sange si oameni suferind.Tatal a fost cel care l-a convins atunci sa urmeze o cariera teologica, de vreme ce sa fii preot la tara era o meserie absolut respectabila. Dar, pentru a fi hirotonit, el tot trebuia sa fie absolventul unei facultati englezesti. Prin urmare s-a mutat cu scoala la Cambridge. Darwin nu a fost un student eminent cum probabil v-ati astepta, ba chiar lipsea destul de des de la cursurile pe care le inlocuia cu aprofundate studii asupra florei si faunei. Prea putin ii pasa lui si de medicina, si de popit. A inceput sa stranga cu o determinare extraordinara tot felul de gandaci, iar numele lui a fost mentionat pentru prima data atunci cand unele dintre capturile sale de insecte au fost pozate si publicate de catre Stephens in Entomologia britanica din 1829. Era fascinat sa studieze nevertebratele, modul de reproducere al plantelor si animalelor, iar din aproape in aproape, avea sa se contureze si sa vada tiparul, in 1859, lucrarea “Despre originea speciilor”. El a sustinut teoria ca diferitele organisme din intreaga lume nu sunt creatii unice ale unei divinitati, ci au aceeasi origine care a suportat modificari genetice diferite. Se zice ca in cea mai mare parte din viata sa el a fost deist, nu ateu, imbratisand teoria potrivit careia un creator a proiectat universul si a stabilit legile naturale generale. In acord cu credinta sa, el s-a straduit toata viata sa descopere aceste legi nescrise ale naturii prin care aceasta opereaza la nivel de specii. Tot despre el se spune ca ar fi fost un om bun, plin de umor, placut si modest, ca a facut parte din elita  lumii stiintifice, fiind respectat si admirat. Darwin a murit in aprilie 1882 si este inmormantat in Catedrala Westminster Abbey, alaturi de John Herschel si Isaac Newton. La moartea lui, guvernul britanic a declarat doliu national. Cambridge University Library pastreaza si astazi multe dintre lucrarile sale. Tot aici sunt pastrate documentele care descriu modul de viata al lui Darwin din perioada studentiei. Cele 6 carti cu coperta din piele au dezvaluit faptul ca, in perioada 1828 si 1831, el locuia in cea mai scumpa camera disponibila in campus pentru un student de rangul sau. De asemenea o echipa de slujitori se ingrijea de sarcinile sale zilnice: spalatul vaselor, a lenjeriei, facutul pantofilor, a curateniei etc. De asemenea avea un croitor, un palarier si un barbier personal. Deoarece camera era dotata cu semineu, avea angajat un cosar si un carbunar care sa se ocupe de foc. Facultatea ii oferea zilnic masa calda, dar se pare ca ratia era insuficienta de vreme ce Darwin platea 5 penny si jumatate in plus pe zi pentru a i se aduce in plus legume proaspete, carne si bere.

 

Aceste informatii le-am gasit pe site-ul: darwin-online.org.uk. Potrivit sursei mentionate, cheltuielile totale ale lui Darwin s-au ridicat la suma de 636 de lire sterline in perioada celor 3 ani de studentie de la Cambridge, pe care viitorul savant a descris-o ca fiind "cei mai veseli ani din perioada fericita a vietii lui". Contra cost, Darwin a beneficiat si de ajutorul oferit de acei "gyp" – altfel spus, valeti sau slujitori care apartineau de campusul Universitatii Cambridge. Profesorul John Van Wyhe, cel care a descoperit si studiat viata privata a savantului, mentioneaza: "Cred că practica tirul, colecţiona gândaci, se ocupa de pasiunile lui ştiinţifice şi îşi vizita prietenii. Noaptea, el juca cărţi şi bea vin, la fel cum au făcut studenţii dintotdeauna”.  Darwin  s-a casatorit la varsta de 29 de ani cu verisoara lui, Emma Wedgwood. Posibilitatea unui mariaj a generat multe semne de intrebare, a scris liste, a desfacut firul in 4. A facut pana ce si o analiza SWOT in forma empirica pe care am de gand sa o citez mai jos. Nu de alta, dar am auzit ca toti barbatii trec printr-un calvar in singurul moment cand vorbesc fara sa poarte mintea la purtator si se trezesc ca femeia din fata lor spune DA, fara ca ei sa isi aminteasca momentul in care au cerut-o de nevasta! Pasajele sunt luate din  “Ziua zilelor” , jurnalul sau personal. Lista, gasita în “Corespondenţa lui Charles Dawrin, volumul al II-lea: 1837-1843”, este disponibila si online pe Darwin Correspondence Project.  

 

“A) Dacă nu mă însor, voi călători. Europa? America??? Dacă voi călători, trebuie să fie exclusiv în zonele de importanţă geologică ale Statelor Unite, depinzand de sănătate şi vigoare şi cat de departe ajung în studiile de Zoologie. Dacă nu voi călători – voi lucra la “transmisiunea speciilor” – formele microscopice cele mai simple de viaţă – geologie? Cele mai vechi formatiuni?? Cateva experimente – observaţii fiziologice pe animale inferioare.

 

B) Daca ma insor, voi trăi în Londra, într-o casă mică, aproape de Regents Park – voi ţine un cal - voi face plimbări vara pentru a colecta specimele pe linia studiilor în zoologie: Speculaţii în geografie, lucrări geologice generale – Sistematizare – Studiul afinităţilor. Căsătoria – inseamnă limitare. Mă voi simţi obligat să muncesc pentru bani. Viaţă londoneză, nimic altceva decat socializare, fără provincie, fără călătorii, fără Colectia Zoologica, fără cărţi. Profesorat la Cambridge, în zoologie sau geologie – în conformitate cu toate obligatiile de mai sus – nu voi mai putea sistematiza studiile în zoologie în aceleaşi condiţii. – Dar ar fi mai bine decat să hibernez la ţară. Chiar mai bine decat undeva aproape de Londra, într-o casă de periferie. Nu aş putea să mă mut la ţară şi să trandăvesc cu indolenţă. – Aş putea să trăiesc în Londra ca un prizonier ? Dacă aş fi cat de cat avut, aş locui în Londra, într-o casă măricică şi aş acţiona conform punctului B), dar aş putea să duc la îndeplinire acest punct fiind sărac şi cu copii? Nu! – Atunci ar trebui să trăiesc la ţară, aproape de Londra; mai bine, dar cu obstacole importante in calea activitatii stintifice – insa cu o situatie materiala mai buna. Scenariul în care aş locui în Cambridge – viabil – însă m-as simti ca peştele pe uscat. Dar absenţa profesoratului ar însemna sărăcie. Ca profesor la Cambridge – as da tot ce pot, îmi voi respecta îndatoririle de profesor şi voi lucra la studiile mele în timpul liber. Destinul meu este profesoratul la Cambridge sau condiţia de om sărac, la periferia Londrei. Găsesc mai multă satisfaţie în metoda observaţiei, pe care aş putea-o continua pe filiera lui Lyell, corectand şi adăugand informaţii noi pe date existente deja – Nu văd cum as putea face asta fiind legat de Londra. La ţară aş putea să întreprind experimente şi să fac studii observaţionale pe animale inferioare - mai mult spaţiu –“

 “Aceasta e întrebarea (inconjurata cu creionul):

Căsnicie: Copiii – dacă va da Dumnezeu – tovarăşi constanţi (şi prieteni la bătraneţe) care se vor interesa de parinti – pe care i-as putea iubi si cu care m-as putea juca – oricum, mai bine decat cu un caine. Un cămin, şi cineva care să aibă grijă de casă – Farmecul muzicii şi al flecărelilor femeieşti – Lucruri bune pentru sănătatea omului – dar o mare pierdere de timp. Dumnezeule, este imposibil sa ma gandesc la a-mi petrece viaţa ca o albină lucrătoare, muncind, muncind fără nici un rezultat – Nu, nu voi face asta! – Imaginează-ţi, zile întregi singur într-o casă londoneză murdară şi afumată – Imaginează-ţi apoi o soţie blîndă, o canapea şi un foc arzînd, cărţi şi muzică, poate – Compară viziunea aceasta cu realitatea ştearsă a traiului de pe Strada Grt. Marlboro.

Burlăcie: Libertatea de a calatori oriunde – alegerea implicării minimale în societate – fără constrangeri de a-mi vizita rudele şi de a discuta despre orice fleac. – Să suport cheltuiala şi anxietatea constantă care vin odată cu copiii – poate şi certuri – pierdere de timp – Nu voi putea să citesc în timpul serii – Obezitate şi sedentarism – anxietate şi responsabilitate – mai puţini bani pentru cărţi – Cu cat mai mulţi copii vor fi, cu atat va trebui să muncesc mai mult pentru a-mi caştiga paine (Iar munca în exces este foarte nocivă pentru sănătate). Poate că sotiei mele nu-i va placea Londra; asta ar echivala cu o condamnare la exil şi degradare pană la condiţia de nerod sedentar.”  

“Dacă se va dovedi necesar să mă căsătoresc?

Cand? Mai devreme sau mai tarziu? Guvernatorul spune că oamenii trebuie să se căsătorească devreme, deoarece varsta inaintata e o piedica în cazul în care cineva şi-ar dori copii. Cu cat înaintează în varstă, caracterul uman este mai flexibil – sentimentele devin mai puternice – iar dacă oamenii nu se căsătoresc din timp, pierd o enormă cantitate de fericire nealterată. Cu toate acestea, dacă m-aş căsători maine: ar fi o corvoadă şi o cheltuială imensă cumpărarea şi mobilarea unei case, – certuri legate de viaţa sociala – stangăcie – pierdere de timp zilnică (asta în cazul în care soţia n-ar fi un înger şi nu ar sustine implicare mea în munca). Apoi, cum aş reuşi să-mi fac treaba dacă ar trebui să-mi petrec zilele plimbîndu-mă cu nevasta ? Ar însemna să nu apuc să învăţ franceza, să nu văd Continentul ori să merg în America, să nu călătoresc cu balonul ori să întreprind singur călătorii în Ţara Galilor – biet sclav – vei avea o soartă mai oropsită ca a unui negru. Ca să nu mai pun la socoteală oribila condiţie de sărac (fireşte, în condiţiile în care nevasta n-ar fi un înger şi ar avea bani) – Las-o baltă, băiete ! – Înveseleşte-te! – Nu poţi duce o viaţă solitară, bătran şi slăbit, rece şi lipsit de prieteni şi de copii – privindu-te în oglinda si vazand cum incepi sa imbatranesti. Ai încredere în şansă – Fii optimist – Există mulţi sclavi fericiţi.”

 

Cei doi aveau sa se casatoreasca 6 luni mai tarziu si sa aibe impreuna 10 copii pana cand moartea i-a despartit. Se zice ca s-au iubit si s-au respectat reciproc. Iar sotia lui i-a stat alaturi sustinandu-l in permanenta. Avea pe cine si de ce.

Pana la urma, nici dracul nu este asa de negru pe cat pare!