Dracula - un brand de tara fara egal

Ma gandeam deunazi ca nici un brand romanesc nu este mai puternic reprezentat in afara granitelor tarii decat cel al lui Dracula. Si inca ma intreb cum a reusit o Romanie macinata astazi de coruptie sa fie reprezentata de catre cel mai justitiar domnitor? La fel cum ma intreb care brand este mai cunoscut astazi: cel al printului Valahiei sau al gimnastei Nadia Comaneci? Desi amandoua brandurile de tara au adus plus valoare Romaniei ca imagine in lumea intreaga, trebuie sa recunoastem ca mitul lui Dracula dainuie de mai bine 500 de ani si avea sa nasca o adevarata industrie atat la nivel de literatura SF, cat si la nivel de cinematografie.

Cel care a declansat aceasta nebunie vampiriceasca a fost un scriitor irlandez, Bram Stoker, cel care avea sa dea nastere mitului literar modern al vampirului, care a scris un roman gotic publicat in 1897 cu numele de “Dracula”. Acesta a plasat  o parte din actiunea romanului sau  in Trecatoarea Bargaului, situata la granita dintre Transilvania si Moldova.  Dupa cum singur avea sa recunoasca, acesta s-a inspirat din istoria domniei lui Vlad Tepes Dracul, consemnand ca “ a fost intr-adevar acel voievod Dracula care si-a dobandit numele impotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”  si i-a recunoscut meritele de vreme ce “de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit , cel mai viclean, dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure , spiritul lui ager si si vointa lui de fier au intrat cu el in mormant si lupta si acum”.  Tot el face legatura cu traditiile populare romanesti si da definitia vampirilor a caror existenta nu se sfarseste  o data cu moartea lor, ci  “ne-mortii sufera de blestemul nemuririi, trec dintr-o epoca in alta inmultindu-si victimele, sporind relele lumii…” . Irlandezul studiase acele gravuri sasesti din secolul 15 care se gaseau in colectiile Royal Library sau British Museum, la fel cum se presupune ca a studiat lucrarea “History of Moldavia and Wallachia” scrisa de Johann Christian Engel, in care autorul l-a descris pe Tepes drept un tiran sangeros. Romanul lui Stoker  a avut un succes atat de mare cum nici macar nu fusese in stare sa isi imagineze vreodata. Dar tocmai acest succes fulminant a dat aripi industiei cinematografice care a sesizat aviditatea publicului pentru acest gen de fictiune. Prima ecranizare a romanului s-a realizat in Germania anului 1922 si s-a numit “Nosferatu – Simfonia groazei”.  In  1938, s-a filmat horror-ul clasic “Dracula”, ca in  1958, romanul sa fie ecranizat a treia oara sub regia britanicului  Terence Fisher.

Dar cea mai fidela si cunoscuta  ecranizare ramane cea a lui Francis Ford Copola din anul 1992, avandu-i in rolurile principale pe Anthony Hopkins, Winnona Ryder, Keanu Reevs si Garry Olman in rolul contelui Dracula. Si, desi nici Stoker , nici Copola habar nu aveau unde se afla Romania pe harta, acestia au transformat un subiect intr-un succes fulminant la scara mondiala. Cronicile istorice mentioneaza 23884 de capete care ar fi fost trase in teapa de domnitorul valah pe malul sudic al Dunarii. Printul  era descendent al dinastiei Basarabilor care domnea in Valahia de generatii bune, acesta fiind unul dintre nepotii lui Mircea cel Batran. Bunicul lui a avut cativa fii nelegitimi printre care si pe tatal lui Vlad Tepes, Vlad Dracul, un domnitor la fel de crud si intransigent cum avea sa fie si fiul lui, Vlad Tepes. Numele Dracul i-a fost dat dupa ce acesta a fost numit cavaler in Ordinul Dragonului, care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman. Drac inseamna in latina dragon, sarpe, drac, iar acest animal aparea, de fapt, pe sigla ordinului respectiv alaturi de o cruce, semnul crestinatatii.  In timpul domniei sale, Vlad Dracul a pus acest blazon pe steagurile tarii, l-a batut pe monede si l-a folosit ca sigiliu. Fiul sau s-a nascut in anul 1431 si numele sau real a fost Vladislau I Basarab – Luxemburg, dar noi il stim sub numele de Vlad Tepes. Initial acesta se semna cu numele de Dracula (fiul lui Dracul). Personajul Dracula apartine istoriei medievale, in care arderea pe rug si spanzuratoarea erau pedepse obisnuite care umpleau la refuz pietele publice,  si este un personaj baroc. Acesta era convins de faptul ca numai o domnie autoritara ar fi putut pune oranduiala in tara.  El a impus un regim draconic, bazat pe principii morale reale in care cinstea si harnicia erau apreciate, iar lenea, viclenia si hotia erau aspru pedepsite prin tragerea in teapa.  Inamicii sai erau nu numai hotii, ci si cersetorii, popii vicleni, saxonii  uzurpatori si tradatorii de neam si tara. Ulterior a primit porecla de Tepes, la foarte scurt timp dupa moartea sa, tocmai pentru ca trasul in teapa devenise forma prin care ii pedepsea pe turci, dar isi omora si inamicii. Moartea lui a ramas pana astazi un mister. Unii sustin ca ar fi fost omorat de turci, altii ca l-au asasinat boierii valahi. Corpul lui neinsufletit nu a fost gasit niciodata. Un lucru este cert: capul i-a fost taiat si dus la Constantinopol, ca toata lumea otomana sa stie ca timpul lui Tepes s-a incheiat. Trebuie spus ca aceasta pedeapsa nu a fost nascocita de Tepes , ci a fost preluata de la un alt domnitor roman renumit care era varul sau,  Stefan cel Mare, dar acesta nu a exersat-o intr-atat de des incat sa si-o lege de numele lui. Legendele spun ca domnitorului ii placeau aceste executii in masa si sa formeze adevarate paduri din tepii in care erau priponite capatanele otomane. Iar cand treaba era gata, ii placea sa se ospateze in vreme ce admira padurea ce capete trase in teapa. Unele  legende vorbesc de faptul ca Tepes ar fi plecat la lupta si si-ar fi lasat regina singura in castel. Turcii au atacat castelul, iar regina a ales sa se sinucida decat sa cada prizoniera. Cand Vlad s-a intors de la lupta, a gasit lesul sotiei sale intr-o balta de sange. In durerea sa nemarginita, a hulit numele lui Dumnezeu si si-a vandut sufletul Diavolului in schimbul nemuririi sale.

Dar alta avea sa fie regina inimii sale, frumoasa si neasemuita  Katharina. Aceasta era fiica unui tesator din Corona (Brasovul de azi). Ei au avut 5 copii impreuna. Desi a fost un iubaret si a avut multe mandre prin tara saseasca printre care Ursula  de la Sighisoara, Erika de la Bistrita,  Lize de la Sibiu, Katharina a fost singura femeie care a stapanit inima lui Tepes. Si geloziile sale erau bine cunoscute si temute de vreme ce starneau cele mai aprige manii si gelozii atunci cand aceasta ii era departe. Cand s-a indragostit de ea, Tepes avea 34 de ani, iar tanara sasoaica doar 17. Se zice ca in iarna anului 1465, niste tinere trageau prin nametii mari de zapada o sanie incarcata cu provizii pentru soldatii ce campau la Bastionul Tesatorilor, aflat in imediata vecinatate a casei voievodului. Aflat afara cu soldatii, Tepes s-ar fi grabit sa le ajute sa traga sania, desi galanteria nu-i statea in fire, motiv pentru care toti cei prezenti au inteles ca lui Tepes ii picase draga fata cu cosite blonde si ochi albasti. Frumusetea Kahtarinei Siegel ii inrobise inima. 

Dragostea printului de atunci, guvernator militar si Duce al Almasului si Fagarasului, a starnit multa manie in randul tinerilor pretendenti la mana fetei. Aceasta fusese educata la Manastirea Franciscanelor din Mahlersdorf, dupa ce un foc napraznic mistuise toata avutia familiei ei. Tepes i-a comandat rochii de la Venetia si Flandra si a umplut-o cu daruri alese. O legenda veche spune ca Tepes, suparat pe sasii care marisera taxele a distrus toate recoltele din Tara Barsei, a prins negustorii si targovetii si a dat porunca sa fie  trasi in teapa. A doua zi dimineata, in timp ce lua micul dejun printre tepele in care se odihneau capetele unora dintre cei arestati, un zvon i-a ajuns la urechi ca nevestele furioase ale celor arestati ar fi dat navala peste Katherina,  ar fi batut-o si i-ar fi taiat cositele. Suparat, domnitorul i-a eliberat pe cei ramasi cu capul pe umar si-ar fi recuperat una dintre cositele iubitei sale pe care a pastrat-o ascunsa printre hainele sale. Tepes era atunci casatorit cu nepoata reginei Poloniei, Anastasia Holszanska, iar Papa Pius al II-lea nu acceptase cererea lui de divort, ca sa se poata recasatori cu iubirea vietii lui. Cativa ani mai tarziu, Anastasia s-a sinucis in vreme ce turcii asediau cetatea in care aceasta se afla. Atunci Tepes a ratat casatoria cu Katharina, desi ei aveau deja 3 copii impreuna si mai aveau sa vina inca alti doi. Prins de Matei Corvinul, acesta i-a promis libertatea in schimbul casatoriei lui Tepes  cu matusa acestuia, Elisabeta Corvin de Hunyadi. Katharina  i-a ramas alaturi chiar si dupa ce Tepes a fost inlaturat de la tron. Dupa asasinarea lui, Katharina s-a reintors la manastire. Daca este sa ne reintoarcem la firul epic al subiectului si la legendele care il au ca personaj pe Vlad Tepes, o alta legenda spune ca vremurile erau atat de crunte incat se inradacinase obiceiul ca invingatorii sa bea sangele celor invinsi. Poate multi dintre voi se intreaba ce-a avut Tepes cu Transilvania de vreme ce resedintele  lui au fost stabilite la Targoviste si la Bucuresti. Vlad Tepes a fost un domnitor care si-a purtat bataliile si si-a castigat victoriile si prestigiul in Transilvania. Expeditiile si bataliile sale au avut loc in jurul oraselor Sibiu, Bistrita, Medias si Sighisoara. In luptele sale au curs rauri de sange si de aici s-au nascut legendele ce aveau sa depaseasca renumele personajului.

De ce Castelul Bran a fost numit “Castelul lui Dracula” este un mister de vreme ce nu exista nici un fel de atestare istorica ce ar putea face legatura dintre personaj si castel. Singura explicatie ar fi aceea ca descrierea din romanul lui Stoker seamana cu castelul Bran. Istoria insa consemneaza faptul ca in 1462, oastea regelui Ungariei, Matei Corvinul, l-a prins pe Vlad Tepes in apropierea cetatii de la Podul Dambovitei si l-a inchis timp de doua luni la Castelul Bran , dupa care l-a mutat in Cetatea Visegrad.  Folcloristii sustin de asemenea faptul ca in satele din jurul Branului exista credinta ca au existat odinioara oameni in viata , numiti strigoi, care ziua se purtau normal, iar noaptea, sufletele lor bantuiau prin sat si chinuiau oamenii in somn.  Puterea lor disparea o data cu cantecul cocosilor in zori. Dar scriitorului irlandez se pare ca ii datoram mult mai mult. Cand acesta a creionat personalitatea personajului sau, el  s-ar fi inspirat din consemnarile cronicarilor care il descriau pe Tepes ca un domnitor crud, un tiran sangeros, iar de aici pana la credintele populare stravechi despre vampiri si strigoi nu a mai fost decat un pas. In povestile noastre, vampirii sunt descrisi ca fiind oameni morti, blestemati in timpul vietii sa nu-si gaseasca odihna vesnica si sortiti sa paraseasca noaptea mormantul pentru a rataci printre cei vii. Ei nu isi pot potoli foamea si setea decat band sangele cald al celor vii. Desi Stoker s-a inspirat din personalitatea crunta a printului valah, el l-a transformat intr-un personaj fermecator , fapt care il ajuta sa isi ascunda indentiile si faptele, posesor al unei forte  fizice de exceptie si cu o rezistenta iesita din comun la formele clasice de atac. Trebuie recunoscut faptul ca, daca Stoker nu ar fi scris romanul sau, Vlad Tepes ar fi ramas necunoscut in afara granitelor tarii. In conditiile de fata, acesta detine performanta de a fi cel mai cunoscut roman in lumea intreaga.  Romanii inca povestesc legenda potrivit careia in timpul domniei lui orice sarac putea bea apa de la fantana dintr-un pocal de aur fara ca cineva sa indrazneasca sa il fure. V-as provoca la o astfel de incercare si astazi. Intrebarea este cine renunta de buna voie la pocalul de aur???

Biografie:
http://biografii.famouswhy.ro/vlad_tepes/
Neaghu Djuvara-De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul, Editura Humanitas;
Rafu Florescu-The Life and Times of the Historical Dracula;
Stefan Andreescu-Vlad Tepes(Dracula). Intre legenda si adevar storic;
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/domnitorul-vlad-epe-subiect-al-manipul-rii-500-ani
http://en.wikipedia.org/wiki/Vlad_the_Impaler
http://www.snagov.ro/ro/Vlad-Tepes-Dracula-Snagov-677.htm

Hoinar de weekend in vestul tarii: Conacul si capela lui Mocioni de la Foeni si obiectivele turistice din Oravita

Astazi am pornit de dimineata din nou la drum. Desi initial ne-am propus sa mergem tot in judetul Arad, am ajuns in final in Caras. Prima statie a fost Foeni, la conacul si capela lui Mocioni. Pot sa recunosc cu toata sinceritatea ca a fost oarecum coplesitoare prima senzatie.

Desi aflat intr-o stare avansata de degradare, conacul este impunator prin dimensiuni si prin impozanta. Acesta a fost construit dupa planurile arhitectului Otto Wagner, cel care a proiectat de altfel si palatul Mocioni de la Capalnas. Desi am povestit pe larg despre aceasta familie intr-o alta postare, voi mentiona faptul ca ramura Mocioni de la Foeni a primit domeniul de aici o data cu titlul nobiliar si l-a transformat intr-un leagan politic si cultural pentru afirmarea drepturilor romanilor din Banat.  Conacul este strajuit de porti inalte, frumos asortate cu arhitectura cladirii. Treptele mari , grupate in trei sectiuni, probabil, segmentau conacul in trei zone distincte de locuit. Aripa din stanga cladirii, acum cu  geamuri si usa termopan, sfideaza trecutul si istoria si adaposteste o gradinita. In drepata, la fel, si-a facut loc un magazin, in vreme ce cladirea centrala, cu coloanele inca semete orientate catre cer, care sustin greutatea frontonului sobru, a ramas inca nealterata de impertinenta umana.

Dincolo de geamurile obosite se vede neoranduiala. Satenii curiosi ne striga din poarta: acolo se tin nuntile in sat. Pacat! Ma uit in sus, tencuiala a inceput sa cada. Ma uit pe geam si vad ca si inauntru e la fel. Ma-ntorc cu fata catre porti si ma gandesc: pe-aici intrau trasurile. Ce vremuri! Astazi s-au asternut praful si uitarea.

Trebuie sa stiti ca mai jos de conac, intr-un mic cimitir amplasat la marginea satului, se afla capela Mocioni in care isi gasesc odihna vesnica reprezentanti de seama ai acestei ramuri. Aceasta a fost construita de arhitectul vienez Mór Kallina, in stil sobru si monumental.

Usa din fier , incadrata de doua coloane impunatoare din marmura, frumos decorata cu aplicatii metalice din fier forjat,  era zavorata, iar pozele le-am facut prin micile orificii prin care am reusit sa strecor aparatul. Deasupra usii , chiar pe fatada, se afla blazoanele familiei, sculptate in piatra.  M-am chinuit sa ma uit in interior si chiar am reusit sa iau niste cadre. Dupa placile de marmura neagra sunt frumos aranjate ramasitele celor care isi dorm somunl de veci.

In centrul cupolei , ca un tipat metalic, coboara catre pardoseala un candelabru din fier forjat. Chiar in fata cimitirului, peste micul parau, este aruncat un pod de caramida care dateaza din perioada ocupatiei turcesti.

Am plecat mai departe. Si ne-am razgandit. N-am mai mers la Capalnas si la Bulci, am vrut ceva vesel, optimist, motiv pentru care am schimbat si sensul, si judetul si-am pornit catre Oravita. Am trecut din nou pe langa conacul din Banloc, trist si semet, uitat de prezent si incapatanat sa isi pastreze ostentativ istoria si faima. La marginea satului am dat peste o crescatorie de struti.

Dar si peste drumuri pline de gropi. Despre Oravita am scris mult si mi-am imaginat acest loc aproape idilic si extrem de rafinat, dar l-am gasit altfel: un loc pestrit, colorat de catre tiganii care ocupasera la propriu si la figurat si gara, si tarabele din preajma.  Se facea bisnita la greu. Cu ce? ma-ntreb! Cu saracie, imi raspund!

Gara inconjurata de trepte era luata cu asalt de catre niste turisti sarbi care isi pazeau cu strasnicie posetele, semn ca ghidul isi facea bine treaba. Mergeau incolonati si fotografiau de zor. Gara a fost construita in 1849 si se zice ca a avut functia de statie de cale ferata si a fost prima gara cu ascensor (e adevarat ca peronul este situat mult mai sus de nivelul strazii!). Sa nu uitam ca in 1854 aici s-a inaugurat tronsonul de cale ferata Oravita – Bazias cu o lungime de 62.5 km. Calea ferata a fost construita pentru transportul carbunelui de la Anina la Bazias, in port. Linia ferata trece prin 14 tuneluri si 10 viaducte si a fost o minune la vremea sa. Oraselele astea de munte sunt tare curioase. Sunt construite pe lungimea vaii si habar nu ai cand si daca ai ajuns in centru. Pana la urma s-a intamplat si asta! Si-am dat nas in nas cu Teatrul vechi.

N-am sa insist asupra lucrurilor pe care le-am povestit deja. Acesta este primul teatru din Romania si a fost ridicat in anul 1817 de catre arhitectul Ion Niuni.  Este cu atat mai important cu cat acesta  este primul teatru din Europa care a fost iluminat cu lampi de acetilena.  Am tras de usa si, spre marea mea mirare, aceasta s-a deschis! Nu aveam sa am acelasi noroc peste tot! Chiar in fata, din hol, intrai in sala de  spectacol. Intuneric bezna, dezamagiri in valuri curg. Pana la urma cineva mi-a auzit lamentarile si a aprins lumina!

O splendoare avea sa ni se arate. O sala mica de 36m lungime si 15 m latime, de maxim, zic eu, 50 de locuri la parter, extraordinar de frumos decorata in stil rococo, in rosu cu auriu. Interioarele au fost realizate ca o copie fidela a fostului teatru vienez Burgtheatre, dupa proiectele arhitectului Ieronimus Platzger. La inaugurare, intr-una din lojele de la etaj au stat imparatul Francisc I si imparateasa Augusta Carollina.

Din pacate, cortina pictata de Francisc Zech era trasa, deci nu am putut-o admira. Pe scena se odihnea in colt un pian vechi prafuit. Am luat-o in josul strazii cu gand sa vedem vechea farmacie Knoblauch, dar ne-am oprit mai intai la catedrala Adormirea Maicii Domnului, ridicata in 1718, in stil baroc, decorata cu multe picturi si icoane.

Iconostasul a fost realizat la Viena. In spatele altarului se afla amplasata o mica si superba orga.

Nu era slujba, deci am putut-o admira in voie. Am coborat in josul strazii si pe stanga am dat de renumita farmacie Knoblauch. Plecasem devreme tare de-acasa, special sa gasim cat mai multe obiective deschise. Ghinion, desi era 11 dimineata, farmacia avea orar de luni pana vineri de la 8 la 12.

Oboseala mare, frate! Patru ore de munca pe zi de luni pana vineri e truda, nu gluma. Cand sa faci banul cu turistii iti aduci aminte ca e weekend si esti obosit asteptand in timpul saptamanii pret de 4 ore pe zi turistii care nu prea se inghesuie sa vina! Obloanele erau trase. Ce sa tragi cu ochiul? N-ai la ce, decat la efigii, la fatada si cam atat. Ghinion!  Daca stai sa te gandesti ca asta a fost prima farmacie miniera din Romania, fondata in 1763, ai avea motiv sa regreti ca nu o vezi, nu?

Azi e muzeul de istorie a farmaciei montanistice! Dar e deschisa cand lumea merge la lucru, nu cand are liber si timp sa viziteze! ROMANIE, te halesc! Lua-o-ar dracului de treaba, ca pe toate le facem cu dosul. Patruzeci si cinci de turisti sarbi lasasem in gara si urmau sa vina sa vada muzeul pe dinafara! De aici am plecat sa cautam Hotelul Coroana. De tot hazul a fost faza. Crezand ca l-am identificat, vad o asistenta la unul dintre geamurile cladirii si o intreb daca stie unde este. Imi arata o cladire banala si imi spune: e restaurant, nu e hotel. Nu e asta, ii spun eu! Intra pe poarta asta si in spate e o ruina de casa, zice ea. Cred ca aia e. Intru, ma uit, dau roata, doar ziduri prabusite.  Mai sa fie, imi zic eu, dar nu seamana cu ce ar trebui sa fie! Cladirea pe care o cautam avea o istorie interesanta. A fost ridicata prin 1730, in stil eclectic hibrid, cu interioare fastuos decorate. Cladirea trebuia sa aiba etaj, impartita in doua de un pasaj boltit.

Abia acasa, suparata, am cautat sa vad din nou hotelul pe care il ratasem. Geamul de la care vorbisem cu asistenta era unul dintre vechile geamuri ale hotelului. Nu e prima data cand mi s-a-ntamplat sa constat ca, in calitate de turist, stiu mai multe despre istoria obiectivelor situate in localitati despre existenta carora bastinasii habar nu au. De-aici am tinut drumul catre primarie.  

In 1920, prefectura a organizat un concurs pentru ridicarea acestui edificiu, iar castigatoarea a fost Henrieta Delavrancea Gibory, fiica scriitorului Barbu Stefanescu - Delavrancea.

Cladirea a fost construita in stil renascentist si gazduieste si azi primaria orasului. Am vrut sa intru sa o vad si in interior. Veniti Dvs de luni, cand e program de lucru! imi zice parznicul. Hello, lumea , sau macar unii, mai si lucreaza in Romania de astazi, de luni pana vineri cel putin! N-a fost chip, asa ca am iesit. Incurajam turistii sa mai stea, in mama lor, si pe-acasa, nu sa umble de nebuni si sa ne deranjeze pe noi in timpul serviciului!  N-am zis nimic de judecatoria orasului, care a fost una dintre primele cladiri ale colonistilor austrieci, ridicata in 1721. Nu m-a impresionat. La fel si Hotelul Imperial care i-a gazduit pe imparatii austrieci la inaugurarea teatrului. Nimeni n-a stiut sa ne spuna unde este casa Matza Neagra sau vila Mateescu. Asta e. La plecare m-am oprit sa vad viaductul. Al meu era deja suparat: ce sa vad, niste ruine? Nu vezi ca nimanui nu-i pasa? imi tot spune el de cateva saptamani bune. Dar eu ma incapatanez sa le vad macar pe cele care inca mai sunt pe axa verticala sau trantite la pamant. Nepotii mei nu le vor mai putea vedea deloc. A tras masina pe dreapta si am sarit imediat jos.

Cand am ajuns la viaduct, alta deceptie! Sute de pet-uri goale colorau apa de altfel limpede a raului ce cobora in mici cascade la vale. Deasupra se inalta semet viaductul din caramida. Acesta a fost construit de mesteri italieni,  are o lungime de 87 de metri, o inaltime de 13 metri si este format din 7 arcade cu o latime de 10.2m fiecare.

 La intoarcere am schimbat traseul. Baronii, ca sunt de Timis sau de Caras, au grija doar de conturile si mosia lor, nu si de drumurile si bunastarea judetelor pe care le pastoresc. Ne-am intors prin Resita. Aici drumurile sunt bune atata vreme cat pleaca din capitala judetului si sunt drumuri nationale sau judetene importante! Ca la noi. Si m-am gandit: care baron va castiga lupta cu regionalizarea? Cum ar fi sa devina Resita capitala Banatului???  Poate pana atunci vine toamna si pica frunzaverde! Sau macar se ofileste! Poate si Bojin se mai inmoaie, aud ca e cercetat de ANI. Dar n-am nici o grija: ciocu mic, USL-ul inca este la putere! Si daca o amanam noi asa pana in septembrie si ne facem ca vrem regionalizare, ce se intampla? Doar nu o sa suparam baronii si sa bagam raca cu capitala! Iar daca nu primim fondurile europene, care e problema? Fura ei din alta parte. Noi sa fim sanatosi si la mai mare!

Hoinar de weekend prin vestul tarii: Castelele Mercy, Keszonyi, Csernovics, Konopi, Savarsin, Manase, Lipthay, Nako si Csekonics

Hoinari de weekend prin vestul tarii- asta este activitatea pe care ne-am asumat-o in ultima vreme. In sambata trecuta am fost plecati pe traseul Carani-Arad-Curtici-Macea-Savarsin si inapoi acasa. 

Prima oprire la Castelul Contelui de Mercy din Carani, judetul Timis. Claudius Florimund Mercy d’Argenteau a fost general in armata printului Eugeniu de Savoya si a devenit guvernator militar si civil al Banatului imperial dupa alungarea turcilor.

Castelul a fost construit intre 1733-1734, fiind una dintre cele mai vechi constructii care au rezistat istoriei in aceasta parte a tarii. Cladirea a fost ridicata de mesterii italieni care faceau parte din randul colonistilor straini stabiliti aici. Castelul este asezat pe coasta unui deal si a fost ridicat pe doua niveluri. In fata se presupune ca ar fi existat o gradina in stil baroc. Pe fatada au fost inserate doua usi simetrice, in fata carora au fost amplasate scari din piatra. Inca mai pot fi vazute gratiile si usile din fier nituit lucrate in atelierele austriece.

Din pacate balariile au acoperit curtea interioara unde odinioara ar fi fost gradina, iar ploaia care cazuse de cu noapte umpluse ograda cu melci stralucitori care leneveau cu tupeu la soare. Putin mai in vale se aflau acareturile, iar acoperisul pe jumatate de cladire era picat, cealalta avea sa se pravale si ea in curand. Paznicul morii mi-a zis:”Sa nu cumva sa intrati inauntru  ca pica pe dvs.”n-am intrat, l-am ascultat. Doar am tras cu ochiul si mi-a parut rau sa constat ca alt obiectiv isi da duhul cand ar fi trebuit pastrat si salvat. “Vin curiosii de peste tot sa il vada, dar ce sa vada? E o ruina, ca nimanui nu-i pasa!” mi-a zis paznicul inainte sa inchid portiera si sa plec mai departe. 

Urmatoarea oprirea fost la Castelul Keszonyi, ridicat in 1769, in localitatea Curtici din judetul Arad, un orasel situat la 17 km de capitala judetului. desi inca mai pastreaza elemente dde arhitectura din barocul tarziu, castelul e vopsit in niste culori care te obliga cumva sa inchizi ochii. In fata lui sunt amplasate custi in care sunt tinute in captivitate pasari rare. In spatele lor se zaresc niste lame.

Macea a fost urmatoarea statie si aici am avut prima surpriza placuta, descoperind un castel al carui nume este legat de gamilia nobiliara de origine sarba Csernovics. Acestia au fost innobilati in 1720, iar 4 ani mai tarziu, Mihai si fiul lui, Ioan, au fost daruiti de catre Imperiul Austriac cu mai multe domenii printre care si acesta. Pe peretele vestic al aripei inca mai poate fi admirat blazonul familiei, oarecum estompat de gratiile unui balcon mai putin inspirat. Dupa moartea lui Mihai Csernovics, sotia lui, Ana, a fost cea care a extins domeniile de la Curtici pana la Cutos. In 1793, nepotul ei, Lazar Csernovics, a fost innobilat cu titlul de Grof (Graf). Dupa o alta jumatate de secol, Petru Csernovics a adus specii exotice de arbori din Orientul Apropiat si a demarat lucrarile ce aveau sa transforme parcul din jurul castelului intr-o gradina botanica unde au fost plantate specii rare de copaci adusi de pe tot mapamondul. Din acea perioada s-au pastrat 2 exemplare de Gingko Bioba, 7 de Aesculus Hippocastanum L si 13 de Platanus Willd, Dar Pavel avea patima jocului si avea sa piarda castelul la o partida de carti.

\

Dupa 1920, castelul a intrat in proprietatea lui Gyula Karoly care a construit inca o aripa si a inaltat turnul de 30 m, adaugand o terasa metalica in corpul vechi al cladirii. Apoi l-a tocmit pe fotograful Ruhm Odon sa imortalizeze minunea arhitecturala care tocmai ce fusese terminata. O legenda locala spune ca cei care au curajul sa stea pana dupa miezul noptii in parc pot sa il asculte pe groful Karoly cantand la pian. Surpriza cea mare a fost cand am intalnit turisti veniti din Ungaria si judetele incivecinate sa viziteze mosia. Intrarea a costat o suma modica – 2 lei pentru adulti, 1 leu pentru copii.

De aici ne-am indreptat spre Castelul Regal de la Savarsin. Pe drum, multe locuri frumoase ne asteptau sa le descoperim. Norii se cam rostogoleau in tonuri de gri si ne temeam ca o sa ne prinda ploaia.  Pot sa va spun ca am vazut in Paulis niste case extraordinar de frumoase, case vechi, cu stil si eleganta, dar si case noi desenate in planuri simple suprapuse. 

Urmand drumul in curbe cand mai line cand mai stranse, am ajus la Odvos. Chiar in bucla unei curbe, pe stanga, se inalta semet, dar trist, Conacul Konopi. In sec 18, cladirea era resedinta nobiliara, dar a fost asediat de catre taranii rasculati in 1784 si partial distrus. In 1800, baronul Coloman Konopi a restaurat si trasformat edificiul in forma in care poate fi vazut si astazi. Acesta era inginer si cercetator agronom, cunoscut in literatura de specialitate drept inventatorul graului Conop. Costruita in stil neoclasic, cladirea are o fatada impresionanta, strajuita de coloane cu capiteluri in stil corintic care sustin un fronton frumos decorat. Desi a fost retrocedat, inca nu au inceput lucrarile de restaurare.

De aici am tinut drumul drept spre Castelul Savarsin, una dintre locuintele Majestatii Sale Regele Mihai I. Cladirea a fost ridicata intre 1650 si 1680 pe 3 niveluri :demisol, parter si etaj, apartinand pe rand familiilor nobiliare Forray, Hasasdy si Hunyady. Castelul este inconjurat de un parc imens cu arbori batrani. Din pacate nu am putut intra pe domeniu, pozele fiind facute de la mare distanta. 

Ne-am intors acasa relativ multumiti, desi Timisul ne dezamagise din nou.

A doua zi de dimineata ne-am incapatanat sa nu mai parasim judetul si sa gasim si acasa conace si castele cu care sa ne putem mundri. ne-am alcatuit traseul pe ruta:Hodoni, Lovrin, Sannicolau Mare si Jimbolia.

Conacul Manase de la Hodoni a fost prima dezamagire totala, dar avea sa se transforme si intr-o surpriza la fel de totala. Acesta fusese caminul timp de 200 de ani unui numar mare de baroni, printi si comercianti de seama. Statea pitit, saracul, in spatele unui gard inalt pana la cer, iar portile erau ferecate cu un lacat imens. Doi caini latrau la noi dincolo de gard. I-am dat roata, dar gardul inalt de 3 metri nu oferea nici o sansa sa tragi cu ochiul dincolo de el. Lumea iesea de la biserica si cineva ne-a zis: “Vine paznicul la 10 sa hraneasca potaile, mai asteptati putin!”. cand a batut clopotul de ora fixa, iaca si paznicul calare pe bicicleta care s-a apropiat zambind. Astepta niste curiosi ca si noi, dar se pare ca noi ajunseseram primii. Pana in 1812, familia baronului Gyorgy Manaszy-Barco a dobandit proprietatea si si-a luat numele de Honony dupa domeniul pe care il administra. In 1840 s-a construit curia (conacul) impreuna cu mai multe anexe, amenajand parcul din jur si pietruind aleile. Domeniul este format din cladirea principala cu salonul mare in care incap circa 150 de persoane, garderoba, salon, bucatarie si bai care serveste ca loc de gazduire a unor evenimente speciale, subsolul unde se afla crama, una dintre anexe fiind transformata in casa de oaspeti cu dormitoare si bai si unde odinioara ar fi fost locul in care stateau servitorii, si ultima fiind un fel de acaret care functiona ca magazie cu lemne si unelte. Cele 3 cladiri independente sunt reunite intr-un parc imens care are la vale un mic lac cu ponton. Domeniul a fost retrocedat si a fost recent restaurat de catre un tanar arhitect timisorean. pe domeniu se mai afla o prisaca, o livada si micul helesteu care se doreste a fi reamenajat si introdus in circuit.

In drumul spre Lovrin am traversat mlastinile de la Satchinez, renumite datorita ecosistemului unic din tara. Cum nu ma pricep deloc la acest subiect, multumiti-va cu imaginile.

La Lovrin am descoperit Castelul Liptay.Lovrinul si Gottlob-ul au fost daruite de catre Imparatul leopold al II-lea generalului Anton Liprhany pentru meritele deosebite pe campul de lupta impotriva turcilor. Generalul si-a ridicat aici una dintre resedinte. Astazi este folosit partial drept birouri pentru un Institut de Cercetare. 

Castelul Nako, albastru si inghesuit intre tarabe din placaje de lemn parea mai degraba plictisit. In fata lui, in micul parculet, straluceau in soare iepurasi kitchosi, Castelul apartinuse familiei Nako. Fratii Nako cumparasera castelul in 1781 la o licitatie. Pana in 1919, aici a fost expusa colectia personala de picturi semnate de nako Halmane, Lenbach si Schrottsberg, mobilier de valoare, obiecte din argint, sculpturi din bronz, portelan antic japonez si alte obiecte de valoare. Astazi, aici se afla Casa de Cultura si Muzeul Orasenesc. Fiind duminica, totul era inchis! Sac!

La Jimbolia am vizitat castelul Csekonics, construit in stil anglo-saxon intre 1869 si 1870 de catre Contele Csekonics. Cladirea era amplasata in mijlocul unei gradini intinsa pe 110 iugare, proiectata de catre arhitectul peisagist Miklos Ybl. Astazi, aici se afla Primaria. 

Concluziile sunt evidente. Avem oameni frumosi, dar ne lipsesc gospodarii. credem ca avem castele si conace, dar de fapt avem ruine. Avem istorie, dar traim cu griga zilei de maine.