Hoinar de weekend prin vestul tarii: Castelele Mercy, Keszonyi, Csernovics, Konopi, Savarsin, Manase, Lipthay, Nako si Csekonics

Hoinari de weekend prin vestul tarii- asta este activitatea pe care ne-am asumat-o in ultima vreme. In sambata trecuta am fost plecati pe traseul Carani-Arad-Curtici-Macea-Savarsin si inapoi acasa. 

Prima oprire la Castelul Contelui de Mercy din Carani, judetul Timis. Claudius Florimund Mercy d’Argenteau a fost general in armata printului Eugeniu de Savoya si a devenit guvernator militar si civil al Banatului imperial dupa alungarea turcilor.

Castelul a fost construit intre 1733-1734, fiind una dintre cele mai vechi constructii care au rezistat istoriei in aceasta parte a tarii. Cladirea a fost ridicata de mesterii italieni care faceau parte din randul colonistilor straini stabiliti aici. Castelul este asezat pe coasta unui deal si a fost ridicat pe doua niveluri. In fata se presupune ca ar fi existat o gradina in stil baroc. Pe fatada au fost inserate doua usi simetrice, in fata carora au fost amplasate scari din piatra. Inca mai pot fi vazute gratiile si usile din fier nituit lucrate in atelierele austriece.

Din pacate balariile au acoperit curtea interioara unde odinioara ar fi fost gradina, iar ploaia care cazuse de cu noapte umpluse ograda cu melci stralucitori care leneveau cu tupeu la soare. Putin mai in vale se aflau acareturile, iar acoperisul pe jumatate de cladire era picat, cealalta avea sa se pravale si ea in curand. Paznicul morii mi-a zis:”Sa nu cumva sa intrati inauntru  ca pica pe dvs.”n-am intrat, l-am ascultat. Doar am tras cu ochiul si mi-a parut rau sa constat ca alt obiectiv isi da duhul cand ar fi trebuit pastrat si salvat. “Vin curiosii de peste tot sa il vada, dar ce sa vada? E o ruina, ca nimanui nu-i pasa!” mi-a zis paznicul inainte sa inchid portiera si sa plec mai departe. 

Urmatoarea oprirea fost la Castelul Keszonyi, ridicat in 1769, in localitatea Curtici din judetul Arad, un orasel situat la 17 km de capitala judetului. desi inca mai pastreaza elemente dde arhitectura din barocul tarziu, castelul e vopsit in niste culori care te obliga cumva sa inchizi ochii. In fata lui sunt amplasate custi in care sunt tinute in captivitate pasari rare. In spatele lor se zaresc niste lame.

Macea a fost urmatoarea statie si aici am avut prima surpriza placuta, descoperind un castel al carui nume este legat de gamilia nobiliara de origine sarba Csernovics. Acestia au fost innobilati in 1720, iar 4 ani mai tarziu, Mihai si fiul lui, Ioan, au fost daruiti de catre Imperiul Austriac cu mai multe domenii printre care si acesta. Pe peretele vestic al aripei inca mai poate fi admirat blazonul familiei, oarecum estompat de gratiile unui balcon mai putin inspirat. Dupa moartea lui Mihai Csernovics, sotia lui, Ana, a fost cea care a extins domeniile de la Curtici pana la Cutos. In 1793, nepotul ei, Lazar Csernovics, a fost innobilat cu titlul de Grof (Graf). Dupa o alta jumatate de secol, Petru Csernovics a adus specii exotice de arbori din Orientul Apropiat si a demarat lucrarile ce aveau sa transforme parcul din jurul castelului intr-o gradina botanica unde au fost plantate specii rare de copaci adusi de pe tot mapamondul. Din acea perioada s-au pastrat 2 exemplare de Gingko Bioba, 7 de Aesculus Hippocastanum L si 13 de Platanus Willd, Dar Pavel avea patima jocului si avea sa piarda castelul la o partida de carti.

\

Dupa 1920, castelul a intrat in proprietatea lui Gyula Karoly care a construit inca o aripa si a inaltat turnul de 30 m, adaugand o terasa metalica in corpul vechi al cladirii. Apoi l-a tocmit pe fotograful Ruhm Odon sa imortalizeze minunea arhitecturala care tocmai ce fusese terminata. O legenda locala spune ca cei care au curajul sa stea pana dupa miezul noptii in parc pot sa il asculte pe groful Karoly cantand la pian. Surpriza cea mare a fost cand am intalnit turisti veniti din Ungaria si judetele incivecinate sa viziteze mosia. Intrarea a costat o suma modica – 2 lei pentru adulti, 1 leu pentru copii.

De aici ne-am indreptat spre Castelul Regal de la Savarsin. Pe drum, multe locuri frumoase ne asteptau sa le descoperim. Norii se cam rostogoleau in tonuri de gri si ne temeam ca o sa ne prinda ploaia.  Pot sa va spun ca am vazut in Paulis niste case extraordinar de frumoase, case vechi, cu stil si eleganta, dar si case noi desenate in planuri simple suprapuse. 

Urmand drumul in curbe cand mai line cand mai stranse, am ajus la Odvos. Chiar in bucla unei curbe, pe stanga, se inalta semet, dar trist, Conacul Konopi. In sec 18, cladirea era resedinta nobiliara, dar a fost asediat de catre taranii rasculati in 1784 si partial distrus. In 1800, baronul Coloman Konopi a restaurat si trasformat edificiul in forma in care poate fi vazut si astazi. Acesta era inginer si cercetator agronom, cunoscut in literatura de specialitate drept inventatorul graului Conop. Costruita in stil neoclasic, cladirea are o fatada impresionanta, strajuita de coloane cu capiteluri in stil corintic care sustin un fronton frumos decorat. Desi a fost retrocedat, inca nu au inceput lucrarile de restaurare.

De aici am tinut drumul drept spre Castelul Savarsin, una dintre locuintele Majestatii Sale Regele Mihai I. Cladirea a fost ridicata intre 1650 si 1680 pe 3 niveluri :demisol, parter si etaj, apartinand pe rand familiilor nobiliare Forray, Hasasdy si Hunyady. Castelul este inconjurat de un parc imens cu arbori batrani. Din pacate nu am putut intra pe domeniu, pozele fiind facute de la mare distanta. 

Ne-am intors acasa relativ multumiti, desi Timisul ne dezamagise din nou.

A doua zi de dimineata ne-am incapatanat sa nu mai parasim judetul si sa gasim si acasa conace si castele cu care sa ne putem mundri. ne-am alcatuit traseul pe ruta:Hodoni, Lovrin, Sannicolau Mare si Jimbolia.

Conacul Manase de la Hodoni a fost prima dezamagire totala, dar avea sa se transforme si intr-o surpriza la fel de totala. Acesta fusese caminul timp de 200 de ani unui numar mare de baroni, printi si comercianti de seama. Statea pitit, saracul, in spatele unui gard inalt pana la cer, iar portile erau ferecate cu un lacat imens. Doi caini latrau la noi dincolo de gard. I-am dat roata, dar gardul inalt de 3 metri nu oferea nici o sansa sa tragi cu ochiul dincolo de el. Lumea iesea de la biserica si cineva ne-a zis: “Vine paznicul la 10 sa hraneasca potaile, mai asteptati putin!”. cand a batut clopotul de ora fixa, iaca si paznicul calare pe bicicleta care s-a apropiat zambind. Astepta niste curiosi ca si noi, dar se pare ca noi ajunseseram primii. Pana in 1812, familia baronului Gyorgy Manaszy-Barco a dobandit proprietatea si si-a luat numele de Honony dupa domeniul pe care il administra. In 1840 s-a construit curia (conacul) impreuna cu mai multe anexe, amenajand parcul din jur si pietruind aleile. Domeniul este format din cladirea principala cu salonul mare in care incap circa 150 de persoane, garderoba, salon, bucatarie si bai care serveste ca loc de gazduire a unor evenimente speciale, subsolul unde se afla crama, una dintre anexe fiind transformata in casa de oaspeti cu dormitoare si bai si unde odinioara ar fi fost locul in care stateau servitorii, si ultima fiind un fel de acaret care functiona ca magazie cu lemne si unelte. Cele 3 cladiri independente sunt reunite intr-un parc imens care are la vale un mic lac cu ponton. Domeniul a fost retrocedat si a fost recent restaurat de catre un tanar arhitect timisorean. pe domeniu se mai afla o prisaca, o livada si micul helesteu care se doreste a fi reamenajat si introdus in circuit.

In drumul spre Lovrin am traversat mlastinile de la Satchinez, renumite datorita ecosistemului unic din tara. Cum nu ma pricep deloc la acest subiect, multumiti-va cu imaginile.

La Lovrin am descoperit Castelul Liptay.Lovrinul si Gottlob-ul au fost daruite de catre Imparatul leopold al II-lea generalului Anton Liprhany pentru meritele deosebite pe campul de lupta impotriva turcilor. Generalul si-a ridicat aici una dintre resedinte. Astazi este folosit partial drept birouri pentru un Institut de Cercetare. 

Castelul Nako, albastru si inghesuit intre tarabe din placaje de lemn parea mai degraba plictisit. In fata lui, in micul parculet, straluceau in soare iepurasi kitchosi, Castelul apartinuse familiei Nako. Fratii Nako cumparasera castelul in 1781 la o licitatie. Pana in 1919, aici a fost expusa colectia personala de picturi semnate de nako Halmane, Lenbach si Schrottsberg, mobilier de valoare, obiecte din argint, sculpturi din bronz, portelan antic japonez si alte obiecte de valoare. Astazi, aici se afla Casa de Cultura si Muzeul Orasenesc. Fiind duminica, totul era inchis! Sac!

La Jimbolia am vizitat castelul Csekonics, construit in stil anglo-saxon intre 1869 si 1870 de catre Contele Csekonics. Cladirea era amplasata in mijlocul unei gradini intinsa pe 110 iugare, proiectata de catre arhitectul peisagist Miklos Ybl. Astazi, aici se afla Primaria. 

Concluziile sunt evidente. Avem oameni frumosi, dar ne lipsesc gospodarii. credem ca avem castele si conace, dar de fapt avem ruine. Avem istorie, dar traim cu griga zilei de maine. 

Hoinar de-o zi prin vestul tarii (conacul de la Banloc, castelele de la Sofronea si Misici, Bazarul Turcesc,manastirea Maria Radna si cetatea Soimos)

Hoinari de-o zi in vestul tarii – asta am fost noi in acest weekend friguros si trist!

Hoinar de-o zi prin vestul tarii (conacul de la Banloc, castelele de la Sofronea si Misici, Bazarul Turcesc,manastirea Maria Radna si cetatea Soimos)

Hoinari de-o zi in vestul tarii – asta am fost noi in acest weekend friguros si trist! 

Conacul de la Banloc isi are originea in timpul ocupatiei otomane din Banat cand, in secolul 16, pasa de la Timisoara si-a construit resedinta intr-o locatie superba,  lacas aflat la 50 de km de capitala Banatului, in localitatea Banloc.

Dupa ce turcii s-au retras din Banat, conacul a ajuns in proprietatea unui conte magiar, ca mai apoi sa devina resedinta Reginei Elisabeta a Greciei, sora Regelui Carol al II-lea. Dupa plecarea Reginei, conacul a ajuns o ruina si asa arata si astazi. 

 

Se pare ca acest conac este acum concesionat Arhiepiscopiei Timisoara pentru 49 de ani, dar ma intreb de ce? De vreme ce nimic bun nu se intampla acolo. Las pozele sa vorbeasca de la sine.

Ne-am gandit ca asta este grija manifestata de edilii superbului nostru judet fata de istoria noastra si curiozitatea ne-a impins sa plecam a doua zi in judetul Arad. 

Ne gandeam ca,  poate,  acolo lucrurile stau mai bine. Prima data am mers in Sofronea, o localitate situata la 7 km de Arad, spre Curtici. Cand am ajuns, multe masini umpleau parcarea aflata in imediata vecinatate a micului castel, iar acestea continuau sa vina tot mai multe. Ne intrebam daca nu cumva nimerisem in mijlocul unui eveniment aflat in continua desfasurare, desi tinuta celor care coborau din autoturisme era mai mult decat lejera. Toti treceau glont pe langa cladirea castelului, proaspat amenajata, si intrau in parcul amplasat in spatele acestuia. Ne-am apropiat si am vazut anuntul: intrarea pentru copii: 30 ron, adulti: 50 ron, familie : 120 ron. Intrare la ce? Va voi spune mai tarziu, pentru ca prima data as vrea sa va spun cateva cuvinte despre aceasta aparitie arhitecturala amplasata la marginea unei comune care pare sa isi ascunda comoara. Castelul a apartinut familiei Purgly in anul 1789 si este o miniatura a Castelului Huniazilor, iar primul proprietar se pare ca ar fi fost Janos Purgly. Acesta ar fi donat castelul fiului sau, Laszlo Purgly,  in 1889, impreuna cu 860 de jugare de teren cadastrale, o ferma de animale, o livada cu pomi fructiferi si o plantatie cu vita-de-vie. Batranul Pugly era deja proprietarul castelului de la Gurahont, dar, cand a cumparat cladirea, nu era atat de interesat de ea, cat de terenul agricol din vecinatate, adica in jur de 500 de ha de pamant cultivat cu grau si porumb. Batranul era unul dintre baronii cunoscuti si respectati in Imperiul Austro-Ungar. Cand s-a mutat ca Sofronea, acesta a reamenajat castelul si l-a transformat in superba constructie arhitecturala pe care o vedem si astazi si pentru care a fost atat de invidiat de baronii vremii.  

Batranii inca povestesc despre frumustetea mezinei, Magdolna Purgly de Jószáshely, o domnita frumoasa care s-a casatorit in 22 iulie 1901 cu un ofiter tanar, Miklos Horthy, cel care avea sa devina mai tarziu comandantul flotei austro-ungare din Marea Adriatica, iar in 1920 avea sa preia conducerea Ungariei in calitate de regent. La nunta ei au venit baroni, grofi si politicieni din tot Imperiul, de la Viena, Budapesta  si din Ardeal. In 1922, vremurile de glorie aveau sa se sfarseasca, in momentul in care sotia baronului, Margit, s-a sinucis din pricina infidelitatilor barbatului ei, care se zice ca avea o relatie de amor cu cumnata lui.  Si ca lucrurile sa devina si mai ciudate, acesta si-a ingropat sotia in curtea castelului si s-a insurat cu sora nevestei. In 1949, baronul a fost deportat la Targu Jiu, iar doi ani mai tarziu, s-a intors inapoi. Castelul era deja in proprietatea comunistilor, iar baronul avea sa moara de foame  in subsolul Casei Parohiale ce apartinea de Biserica Rosie din Arad, al carui sponsor fusese in toata perioada lui de glorie. Desi localnicii au venit pe furis cu mancare, comunistii i-au pus pe fuga, iar baronul si-a dat duhul chiar in pivnita fostei sale ctitorii. Corpul i- a fost inmormantat in cimitirul din Arad, alaturi de cea de-a doua  nevasta. Dar istoria acestui baron inca poate fi spusa de castelul care ii face cinste numelui. Cladirea  in stil seccession este formata dintr-un corp central langa care se inalta un donjon cu aspect medieval. Castelul are frumoase elemente de décor dantelate, atat pe fatada prncipala, cat si pe turnul feudal. Interiorul a fost pastrat in forma sa initiala: daca se intra pe usa principala din corpul principal al cladirii, se ajunge in sala de receptii. Tavanul este prevazut cu casete din lemn, frumos lucrate. In imediata sa vecinatate se afla sufrageria , salonul si sala mare. Scara din lemn care duce catre etaj este atent lucrata si pusa in valoare de superbe vitralii.

Daca parasiti interiorul, veti da intr-un parc amplasat in spatele castelului unde se afla un minunat strad cu apa termala. Baile de aici au fost construite inca de pe vremea imparatului Diocletian. Aici se grabeau turistii veniti din zonele invecinate. Temperatura apei este de aproximativ 30 de grade Celsius  si se zice ca apa termala de aici are calitati terapeutice miraculoase. Strandul este amplasat in mijlocul unor arbori seculari si a unei pepiniere unde sunt plantati peste 100 de pomi. In 1990, castelul era o ruina. Fusese folosit ca sediu GAS, apo CAP, iar in 1990 a fost cumparat de unul dintre consilierii aradeni si renovat. Aici vin turisti din Germania, Austria si din vestul tarii sa faca bai, indiferent de anotimp.
De la Sofronea am plecat catre Lipova, un orasel alcatuit din imbratisarea a trei localitati: Radna , cu superba sa manastire Maria Radna si loc de pelerinaj, Soimos cu deja cunoscuta cetate cu acelasi nume, si Lipova cu ceea ce ar fi trebuit sa fie Castelul Misici si Bazarul Turcesc. 

N-as vrea sa descurajez eventuala curiozitate a celor carora le place sa exploreze istoria tarii vizitand locuri de legenda, dar trebuie sa va spun ca am avut o mare tristete in acest orasel. Lipova este o localitate care te duce cu gandul la saracie, la lupta fiecarui locuitor cu ziua de maine. Strazile sunt vai de mama lor, casele cu tencuiala care curge de pe ele, cainii care te miros si te-nconjoara din toate partile imediat ce cobori din masina. Am vrut sa vizitam prima data Castelul Misici, actualul muzeu orasenesc. O mare dezamagire. In primul rand pentru ca era inchis, desi era zi de weekend si, daca nu atunci, atunci cand ar trebui sa fie deschis un muzeu? Am fi vrut sa vedem colectia de arta Eleonora Costescu si Vasile Varga. Se presupunea ca am fi putut admira pictura moderna, pictura scolilor italiene, flamanda, maghiara, franceza si engleza, tapiteriile, soba de portelan in stil rococo, argintaria, portelanurile, articolele  de mobilier, sticla decorativa. Ei bine, nu am vazut nimic.  In al doilea rand, uitati-va cu atentie la fatada si spuneti-mi daca aceasta cladire pare ridicata in secolul 18. Cu braul acela de marmura mie imi seamana a primarie, a orice altceva decat un castel din secolul 18. 

Am coborat nerabdatoare in josul strazii sa vad macar vechiul Bazar Turcesc sau “Sub dughene” cum ii spun localnicii,  o constructie unica in Romania , construita in perioada 1637-1672 . Acesta a fost construit de turci in urma cu 4 secole si a avut un puternic rol comercial in zona. In perioada medievala, Lipova era un important centru comercial, un oras mai infloritor decat Aradul, unde negustori din Imperiul Otoman veneau sa isi vanda produsele aici. Si vad era, slava Domnului! Pe vremea aceea, Lipova era una dintre cele mai moderne cetati care avea izvor cu apa potabila si canalizare in oras.  Cetatea avea o lungime de 10.000 de pasi si cinci porti de acces. Orasul se mandrea cu 5 geamii, un mecet, 2 pravalii si multe case acoperite cu sindrila si imprejmuite de vii, strazi pavate cu scandura . Aici era in floare comertul cu sare, cu haine de postav si mirodenii orientale. Turcii au lasat mostenire lipovenilor canalizarea orasului si bazarul, ambele functionale si astazi. Din constructia initiala s-a pastrat fatada decorativa cu fronton triunghiular, arcadele si pilastrii in spatele carora se deschide un pasaj generos pentru vizitatoti si cumparatori. Inainte, aici comerciantii isi expuneau marfa la indemana cumparatorilor, astazi comerciantii actuali au intrecut pana si balcanismul initial, transformand totul intr-o sarada de prost gust. 

Fatada inca este strajuita de 8 pilastri cilindrici, legati unul de altul prin arcade, desi nu mai au mult si parca stau sa se pravale. In centrul cladirii se afla un fontispiciu triunghiular , decorat cu 5 discuri ceramice. Se spune ca sub bazar ar exista o uriasa pivnita la care nu am reusit sa ajung. In locul spatiilor comerciale acum sunt baruri puturoase in care localnicii saraci stau in palme cn un paharel de palinca indoita cu apa, amagindu-se ca maine va fi mai altfel decat azi. Alta dezamagire! 

De aici am plecat catre Manastirea si biserica de pelerinaj “Maria Radna”. Nu am sa insist foarte mult in prezentarea acestui lacas de cult deoarece si pe aceasta am prezentat-o in mai multe dintre postarile mele. Am sa reamintesc faptul ca manastirea Maria Radna a fost intemeiata in anul 1551 de catre calugarii romano-catolici franciscani. In perioada otomana, lacasul a fost incendiat si reconstruit dupa plecarea turcilor.  

Biserica a fost ridicata in mai multe etape, inceputurile ei legandu-se de ordinul calugarilor romano-catolici franciscani care au intemeiat-o in anul 1551. Biserica a fost inceputa in 1756 si finalizata in 1782. Altarul a fost ridicat din marmura de Carrara pe care este asezata icoana Sfintei Maria. In spatele acesteia se afla lucrarea “Bunavestire” a artistului I. Roskovics.  

Daca veti avea curiozitatea sa cautati imagini din trecutul acestui minunat lacas de cult, veti avea un mare soc sa constatati cat de dezastuoasa este starea ei actuala. 

Dar si mai surprinzator este faptul ca, desi este unul dintre cele mai renumite lacasuri de pelerinaj din vestul tarii, este singura biserica catolica lasata sa se degradeze intr-un hal absolut de nedescris si de neinteles. 

Dar ce ne-ar mai putea soca in aceasta tara daca pana ce si relatia omului cu divinitatea imbraca haina dezinteresului si-a indiferentei pana ce si pentru harul divin?
De aici am plecat mai departe catre Cetatea Soimos, una dintre cele 3 cetati medievale din judetul Arad. 

A fost construita in preajma anului 1275 de catre Banul de Severin, dupa primele invazii ale tatarilor, si este atestata documentar din 1278, cand banul Pal doneaza “Castrum Somos” fiilor fratelui sau. In 1315 a fost domeniu regal, fiind resedinta comitilor aradeni. Desi a avut mai multi proprietari de-a lungul vremii, in 1456 ea a apartinut lui Iancu de Hunedoara. In anul 1541, Soimosul a fost resedinta Reginei Isabela si a Principelui Ioan Sigismund. In 1552 a fost ocupata de turci, urmand ca in 1595 sa fie recucerita si data in custodia domnitorilor din Ardeal. Desi a fost cucerita de mai multe ori de catre turci, ea a fost eliberata definitiv in 1688, dar stricaciunile lasate de asediile continue nu au mai putut fi niciodata remediate, iar din 1788, ea s-a transformat intr-o gramada de ruine asa cum arata si astazi. Se zice ca este una dintre cele mai bine conservate cetati din tara, iar numele i se trage de la pasiunea castelanilor de odinioara de a creste soimi de vanatoare. Noi nu am fost la festivalul de muzica medievala (care are loc in luna august) si n-am vazut nici focurile de tabara noaptea din preajma cetatii, dar am prins in aceasta zi de duminica friguroasa concursuri cu parapanta si de motociclete si masini de teren. Multi amatori de intreceri sportive , dar si mai multi gura-casca la fel ca si noi ne-am pierdut timpul urmarind cascadoriile celor curajosi. 

Exista si o legenda care spune ca cele trei cetati aradene: Soimos, Dezna si Siria, au fost construite de trei surori. Prima ar fi spus inainte sa o ridice: “daca ma ajuta Dumnezeu, cetatea mea va fi terminata maine”, a doua ar fi zis si ea: “si cetatea mea va fi terminata maine cu ajutorul lui Dumnezeu”, in vreme ce a treia ar fi spus pe un ton de-a dreptul sfidator: “chiar daca nu ma ajuta Dumnezeu, si cetatea mea va fi gata maine!” Dar Dumnezeu le-ar fi pedepsit pe toate pentru lipsa lor de credinta si smerenie si, dupa ce mesterii au terminat constructia, toate cele trei cetati s-au prabusit, iar fetele s-au transformat in serpi albi care purtau coroana si cheile de aur ale cetatilor in gura. Legenda zice ca serpii apar o data pe an in speranta ca eliberatorul lor le va lua povara coroanelor si a cheilor de aur din gura, moment in care vor reveni la infatisarile lor de dinainte, iar cetatile isi vor ridica iarasi zidurile semete catre soare. 

Pana acest lucru se va intampla, mergeti sa vizitati cetatea. De fapt, vizitati toate obiectivele turistice! Astazi, chiar si intr-o forma absolut jalnica, inca mai pot fi admirate. Maine, cine stie? Traim in Romania si nimic nu ne mai mira! Va doresc sa aveti chef de o hoinareala de weekend. Si bucurati-va de ce puteti.