Crăciunul în lume

In Suedia (dar şi în Danemarca, Finlanda, Croaţia şi Bosnia de astăzi)  înainte de apariţia creştinismului, suedezii celebrau „midvinterblot” în noaptea solstiţiului de iarnă. Cuvântul s-ar traduce  “iarna-sange” cu referire la sacrificiul uman, dar  şi la cel animal. Ritualul  se desfăşura în locuri sacre, drept urmare, fiecare biserică veche din Suedia a fost clădită pe  locurile de sacrificiu. Această tradiţie păgână a fost abandonată în jurul anului 1200 d.C. datorită, în mare parte,  misionarilor. Cea mai lungă sărbătoare din Suedia este Crăciunul. Celebrarea începe în data de 13 decembrie cu Ziua Luciei (legenda spune că este cea mai lungă noapte a anului, când, atât omul, cât şi bestia  sunt înfometate). Pomul de Crăciun nu este adus în casele din Suedia decât cu o zi sau două înainte de ziua cea mare. In 24 decembrie, după o cină copioasă, este aşteptat Tomte, spiriduşul Crăciunului,  care trăieşte în subsolul caselor. Tomte este cel care aduce daruri copiilor, iar aceştia deseori lasă peste noapte o farfurie cu mâncare ca să potolească foamea spiriduşului. Suedezii merg la biserică în dimineaţa de Crăciun. Spiritul sărbătorilor durează până în data de 14 ianuarie, ziua lui Knut, când brazii sunt goliţi de ornamente.

 In Scandinavia se sărbătorea solstiţiul de iarnă pe toată durata lunii ianuarie. Oamenii se bucurau că zilele încep să devină mai lungi şi mai luminoase, că  greul iernii a trecut. Taţii şi fiii aduceau acasa câte un buştean mare şi toată familia sărbătorea atâta timp cât buşteanul ardea, ceea ce dura uneori aproape o lună. Scandinavia păgână sărbătorea un festival de iarna numit Yule, care începea pe la sfârşitul lui Decembrie şi se termina la începutul lui Ianuarie. Deoarece partea nordică a Europei, a fost creştinată ultima, tradiţiile sale păgâne au avut o influentă mare asupra Crăciunului. Scandinavii numesc Crăciunul Jul. In engleză, cuvântul Yule e sinonim cu Crăciunul, iar folosirea acestui termen a fost înregistrată prima oară în 900.  In Scandinavia, predecesorul lui Moş Crăciun a fost Odin, zeul suprem în mitologia nordică. Acesta era descris ca un om înalt cu barbă mare şi despre care se spunea că obişnuia să călătorească pe cer în timpul solstiţiului de iarnă, hotărând cine va muri şi cine va prospera în anul următor. În ajunul sărbătorii Yule, copii îşi umpleau încălţămintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri în locul acestora.

Noaptea ridichilor se sărbătoreşte în Oaxaca, Mexico, în fiecare an, în data de 23 decembrie. Sărbătoarea datează de la jumătatea secolului 19 şi comemorează aducerea ridichiei de către coloniştii spanioli pe pământul mexican. Ridichile în această regiune ating proporţii uriaşe şi nu sunt rotunde. Ele au o formă distorsionată datorită solului pietros în care cresc. Aceste forme neobişnuite sunt motiv de inspiraţie pentru artizanii locali care le sculptează în diferite scene inspirate din Biblie şi din legendele aztece.

Coroana de Advent este primul semn al Crăciunului în Germania şi apare în prima duminică a Adventului, cu patru săptămâni înainte de Noaptea Sfântă. Este momentul în care o lumânare roşie se aprinde în fiecare duminică, astfel că, în noaptea de Crăciun, patru lumânări să fie aprinse în fiecare casă. Gospodinele pregătesc o mulţime de prăjituri şi dulciuri, iar  marţipanul, un amestec de zahăr ars cu migdale, nuci şi alune, este nelipsit de pe masa de Crăciun. Marţipanul este modelat în felurite forme astfel încât să semene cu orice fel de mâncare, inclusiv cu fructele, legumele, carnea şi cu micii purceluşi roz care au monezi de ciocolată in gură. Cadourile sunt ascunse cu grijă pânâ în Ajunul Crăciunului.

Crăciunul este pentru locuitorii Franţei un prilej de a reuni familia. In Ajun, copiii işi asază ghetele în faţa căminului şi cu toţii speră ca Pere Noel (Moş Crăciun) să le umple încălţările cu daruri. După slujba religioasă, familiile franceze se întorc acasă pentru a servi cina festivă. In oraş, toate cafenelele şi restaurantele sunt decorate de sărbătoare şi sunt deschise până noaptea târziu. In sudul Franţei pâinea este tăiată în formă de cruce şi este mâncată doar după ce prima bucată a fost oferită unui sărac. Dupa terminarea cinei, conform tradiţiei, trebuie lăsată o lumânare aprinsa pentru a lumina calea Fecioarei Maria. In nordul Franţei, copiii primesc cadourile în data de 6 decembrie,  de ziua Sfântului Nicolae, şi nu în Ziua Crăciunului. 

 

In Italia, La Befana, o vrăjitoare bună, călăreşte o mătură miraculoasă şi intră prin coşurile caselor pentru a aduce daruri celor mici. Legenda spune că La Befana era acasă şi mătura podeaua când cei Trei Crai s-au oprit şi i-au spus să meargă cu ei să-l vada pe copilul Iisus. Deşi iniţial ea a refuzat invitaţia, după ceva vreme, ea s-a răzgândit, insă era prea târziu. Astfel, pâna în zilele noastre, în fiecare ajun al Crăciunului, La Befana pleacă de acasă să-l caute pe Pruncul Sfânt, lăsând daruri fiecărui copil, din fiecare casă.

Americanii au transformat bătranul in costum rosu într-un moş plinut şi jovial care coboară pe hornul şemineelor pentru a lăsa daruri în şosete şi apoi pleacă cu o sanie trasă de opt reni.
In Hawaii ajutoarele lui Moş Crăciun sunt „menehunes” , care, conform legendei sunt piticii ce au fost primii locuitori ai insulelor înainte ca acestea să fie cucerite de către polinezieni. Palmierii sunt decoraţi cu flori parfumate şi reprezintă pomul de Crăciun al băştinaşilor din Hawaii.

In Polonia o mare importanţă se acordă primei stele a nopţii de Crăciun care este numită micuţa stea sau „Gwiazdka”, în amintirea astrului care i-a condus pe Maria şi pe Iosif la Bethleem. In noaptea respectivă, toată lumea priveşte cerul cu smerenie şi nerăbdare, fiecare sperând că va fi primul care va exclama: Steaua! In momentul în care aceasta apare pe bolta cerului,  toată lumea se îmbrăţişează şi se felicită. Familiile se reunesc pentru cea mai importantă cină a anului, „Wigilia” . Pentru a respecta tradiţia, sub faţa de masă trebuie întins fân spre aducere aminte că pruncul Iisus s-a născut în iesle. Deşi cina de Crăciun este dedicată familiei, sosirea unui oaspete este considerată a fi purtatoare de noroc. In multe case este păstrat un loc liber la masă în speranţa că un musafir va apărea inopinat. In mod tradiţional, la „Wigilia” nu se serveşte carne. Cu toate acestea, cina este foarte bogată şi copioasă. Ea începe cu ruperea de „Oplatek”, o foaie de plăcintă semi-transparentă, din aluat nedospit, imprimată cu scene din naşterea lui Iisus. Mesenii trebuie să rupă câte o bucată din aceasta şi să o mănânce ca simbol al unirii cu Christul. In unele regiuni, copiilor li se spune că micuţa stea le aduce darurile.

Pomul de Crăciun este numit în China pomul luminii şi este decorat cu beteală din hârtie, cu flori de hârtie şi lampadare. Copiii îşi pregătesc şosetele în speranţa că Dun Che Lao Ren (Moş Crăciun) le va umple cu darurile mult aşteptate.

In Rusia, Sfântul Nicolae este cel care se bucură de recunoaştere. Legenda spune că în secolul 11, prinţul Vladimir a călătorit la Constantinopol pentru a fi botezat şi s-a întors aducând cu sine minunatele poveşti despre miracolele pe care le înfăptuia Sfântul Nicolae din Mira. Sărbătoarea Sfântului Nicolae a durat timp de multe secole până când, odata cu comunismul,  aceasta a dispărut şi a apărut Moş Gerila. Tot înainte de era comunistă, Babuşka era un personaj legendar al Rusiei care aducea daruri celor mici. Ca şi La Befana a italienilor, Babuşka a refuzat să ofere adăpost şi hrană celor trei inţelepti care erau în drum spre pruncul sfânt. Conform legendei, ea încă străbate pământul în căutarea copilului divin şi se opreşte în casa fiecărui copil pe care îl întâlneşte lăsându-i daruri.

Crăciunul în Malta nu este vestit de sosirea zăpezii. Condiţiile meteorologice seamănă cu cele care sunt în Bethleem, locul naşterii lui Iisus. Temperaturile variază de la maxim 19 grade Celsius până la 9 grade. In afara pomului de Crăciun şi a Moşului, care pot fi întâlniţi peste tot în Malta, o particularitate a acestei regiuni sunt leagănele de copii care sunt foarte numeroase şi pot fi găsite în orice casă ca şi în locurile publice. Primul leagăn maltez a fost găsit la mănăstirea călugaritelor benedictine din Midina şi are încrustat anul 1826. Tradiţia privind construirea acestor leagăne în biserici şi case a fost instaurată în secolul al 13-lea de către călugării franciscani. Leagănul în care se spune că s-a născut Iisus a fost adus din Bethleem în secolul al 17-lea şi este păstrat în Basilica Liberiană din Roma.

 

Creştinii, conform tradiţiilor religiilor popoarelor antice, au vrut ca naşterea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, fondatorul religiei creştine, să fie sărbătorită anual în ziua de 25 decembrie. Data acestei sărbători a fost stabilită initial în ziua de 6 ianuarie, când se celebra sărbătoarea primăverii la popoarele din Egipt. Creştinii i-au schimbat semnificaţia, dorind să marcheze cele 3 momente importante: arătarea, Naşterea lui Iisus şi Boboteaza. Ulterior, biserica creştină a hotărât să reducă numărul acestora la două sărbători: Naşterea lui Iisus şi Boboteaza. În anul 354 e.n., conducătorii creştinilor au hotărât în mod oficial ca sărbătoarea Naşterii lui Iisus să fie ziua de 25 decembrie, pentru a înlătura obiceiul sărbătoririi naşterii zeului Mithra, pe care o parte din noii creştini o mai sărbătorea.
De fapt, nici data de 25 decembrie nu corespunde cu ziua de naştere a lui Iisus, pentru că această zi nu era cunoscută de creştini. Initial creştinii sărbătoreau Crăciunul pe 6 ianuarie, mai apoi mutând sărbătoarea pe 25 decembrie, data sărbătoririi vechilor Saturnalii păgâne, fapt contestat de multe feţe bisericesti, impreuna cu nemulţumirea de a serba naşterea, şi nu martiriul, care este data la care un sfânt se naşte cu adevărat în viziunea bisericii. O altă nemulţumire era veselia sărbătorii, considerată păgână.

Multe popoare ţineau sărbători pe 25 decembrie şi 6 ianuarie în cinstea naşterii din fecioare a unor zeităţi, printre acestea numărându-se egiptenii, popoarele germanice, grecii, romanii şi chiar şi arabii.

O altă explicaţie o reprezintă importanţa evenimentelor astronomice (mai ales cele legate de soare) în jurul cărora se organiza întreaga viaţă şi toate activităţile gospodăreşti, deci e şi normal ca sărbătorile să fie şi ele legate de evenimentele astrologice.

Principesa Ileana - un exemplu de prestanta si eleganta

Stiti ca imi place sa scriu despre Casa Regala a Romaniei. Cred ca aceasta inclinatie vine dintr-o nevoie acuta de reafirmare a valorilor autentice romanesti. Din nevoia unui respect care nu trebuie cersit in capitalele europene, a unei mandrii ce nu trebuie recastigata prin umilinte repetate, ca in zilele noastre. Din nevoia unei acceptari a calitatii dincolo de mocirla cuvintelor vehiculate astazi in societatea actuala. Pe vremuri, oamenii isi respectau conducatorii si Romania era un stat respectat, de asemenea. Odinioara, conducatorii gandeau si actionau si pentru oamenii din tara pe care o conduceau. Va mai amintiti discursul Regelui Mihai din Parlamentul Romaniei de acum  un an? Daca nu, ascultati-l acum!

Niciodata nu am auzit un discurs atat de bine conturat, atat de simplu si atat de sincer, atat de emotionant si atat de dens. Imaginati-va pentru o secunda ca intreaga noastra clasa politica ar disparea si in fruntea tarii am avea din nou Casa Regala. Imaginati-va ca, incepand de maine, in locul balacarelei politice dintre Ponta si Basescu sau dintre USL si PDL, ati vedea la TV discursul Regelui Mihai. Antena 3 ar disparea, duelul mediatic dintre antene si B1 s-ar intoarce acolo unde ii e locul, intre rivalitati colegiale, dincolo de oprobiul public. Desi ar trebui sa recunosc faptul ca nu cred ca romanii sunt pregatiti sa mai accepte lucrurile pozitive! Prea ne-am invatat sa ne razvratim impotriva tuturor din 3 in 3 ani! Sa ii taiem capul unuia si sa-l ungem pe celalalt. Si-n final sa nu mai respectam nimic.Sa-i uram pe cei pe care i-am iubit ieri! Sa iertam ce e de neiertat si sa toleram ce nu e de tolerat!

De-asta ma incapatanez si am sa va spun inca o data, si inca o data, de cate ori este nevoie, ca Romania va trebui sa gaseasca puterea de a se intoarce la valorile sale reale si sa inceapa sa reconstruiasca societatea de la capat. Altfel, Romania va fi, peste ani, asemeni satelor de astazi, populate de batranii peste 70 de ani. Fara viitor si fara speranta.

Eu, de fiecare data, cand nu mai am de ce ma agata in ziua de astazi, ma intorc in trecut. Si astazi ma agat cu disperare de Principesa Ileana, una dintre fiicele Reginei Maria. Printesele Casei Regale a Romaniei au fost toate deosebit de frumoase. Uitandu-ne la portretul Reginei Maria, nici nu se putea altfel. Dar sa revenim la eticheta si sa ne comportam ca atare: cu eleganta.

Alteta Sa Imperiala si Regala Ileana, Arhiducesa a Austriei prin casatorie, Principesa de Habsburg - Toscana si de Hohenzollern,  Principesa a României, stareta ortodoxa cunoscuta sub numele de "Maica Alexandra", s-a nascut la 5 ianuarie 1909 in București si a murit la  21 ianuarie 1991, fiind  ingropata  in manastirea "Schimbarea la Față" din Ellwood City, Pennsylvania. Ea a fost fiica cea mica a regelui Ferdinand I al Romaniei si a Reginei Maria. Desi multi istorici sustin versiunea ca tatal sau adevarat ar fi fost Printul Barbu Stirbei, Ferdinand a recunoscut paternitatea si a considerat-o una dintre fiicele lui. De-a lungul vietii sale,  a fost membra multor fundatii de caritate. Dupa instalarea comunismului in Romania, Principesa Ileana, impreuna cu ceilalti membrii ai Casei Regale, a trait in exil o buna parte din viata. Ileana a avut patru frati mai mari: Carol, Elisabeta, Maria si Nicolae, dar si un frate mai mic, Mircea, despre care se spune ca si el ar fi fost copilul Printului Știrbei.  Copilaria ei a fost una deosebita, bucurandu-se de toate privilegiile vietii de la curtea regala, dar a cunoscut si convulsiile unei Europe in continua schimbare: refugierea la Iasi, din fata trupelor germane, exilul dupa instalarea regimului comunist. Ca si surorile ei mai mari, a avut profesori particulari, limbile straine invatandu-le de la mama (engleza si franceza) si tatal sau (germana). Regina Maria si-a crescut toate fetele in spiritul dragostei fata de poporul roman, de traditiile romanesti si cu respect fata de limba romana.

Adolescenta fiind, a urmat cursurile Colegiului Heathfield-Ascot din Marea Britanie. Si-a cultivat talentele native, studiind sculptura cu Ion Jalea si pictura cu Jean Al. Steriadi. A calatorit in intreaga lume , iar faptele bune nu au intarziat sa apara: a fondat Asociatia Crestina a femeilor romane, Asociatia Ghidelor si Ghizilor din Romania etc. Ca si ceilalti copii ai cuplului regal, si Principesa Ileana avea sa uimeasca Romania prin pasiunea sa pentru calarie, automobilism si yachting, fiind singura femeie din România cu brevet de capitan de cursa lunga. A participat la numeroase expeditii in Muntii Carpati, a calatorit in America, Spania, Egipt. Cand fratele ei,  Carol al II-lea, a urcat pe tronul Romaniei, acesta i-a restrans  aparitiile publice, deoarece sora lui se bucura de o popularitate care i se parea ofensatoare. Neintelegand reactiile fratelui sau, in 1930, Ileana ii scria acestuia: „Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”. Dar Carol al II -lea nu era dispus sa imparta nici atentia , nici puterea cu nimeni, motiv pentru care a incurajat-o pe mama sa sa ii gaseasca acesteia un print pe masura si sa o marite.

In 23 decembrie 1926, Principesa a devenit majora, adica tocmai buna de maritat. Regina Maria, ca orice mama grijulie, studiase situatia principilor si printeselor din tarile balcanice. Tocmai o maritase pe Elisabeta cu Principele George al Greciei, pe fiul sau, Carol, il insurase cu Elena de Grecia, iar pe Principesa  Maria cu Alexandru I Karageorgevici al Serbiei. Regina era foarte mandra de faptul ca in majoritatea curtilor regale din Balcani se regasea cate un membru al familiei regale de la Bucuresti. Istoria chiar consemneaza afirmatia facuta in  1925 de catre un oaspete american al Curtii Regale: "Cate regine ale Europei au fiice care au devenit ele însele regine?". Regina insa urmarea pentru Ileana tronul Angliei, al Frantei sau al Bulgariei. Desi regina planuia in taina casatoriile copiilor sai si incerca sa le influenteze prin actiuni diplomatice, aceasta nega orice amestec in mariajele lor: "Niciodata nu-mi voi sacrifica copiii. Ei se vor casatori cu aceia pe care-i vor alege", declara ea intr-un interviu publicat in anul 1925, ca 4 ani mai tarziu sa-i scrie fiului sau, Carol al II-lea, ca ar dori sa o casatoreasca pe Ileana cu un print strain bogat care ar accepta sa locuiasca in România. Frumoasa, spirituala si plina de viata, tanara principesa a Romaniei a fost curtata si dorita. Iar previzinile unui eventual mariaj erau subiecte care faceau deliciul presei mondene din intreaga lume. Aceasta a speculat fiecare moment, presupunand un eventual mariaj cu Ducele de Aosta, dar ministrul roman la Roma, Lahovary, a dezmintit stirea, spunand ca: "Nu e prima oara cand ziarele atribuiesc principesei Ileana un nou logodnic si probabil nu va fi nici ultima oara".

In 1929, Principele de Asturia, viitorul mostenitor al tronului Spaniei, si-a anuntat intentia de a cere mana Ilenei, dar regina mama a respins cererea din cauza problemelor de sanatate ale printului. In 1930, Ileana s-a logodit cu Contele german Alexandru Lexel de Hochberg, Baron de Fürstenstein, fiul Principelui de Pless si al Principesei de Pless. Venit in Romania pentru un bal mascat organizat la Palatul Cotroceni, Lexel i-a cerut mana Ilenei si i-a promis sa se mute in Romania. Ileana il descria astfel fratelui sau Carol: "delicios si avand maniere sarmante si decizia de a ramane in tara l-a facut foarte popular", dar interventia ambasadorului Germaniei la Bucuresti, care  "sfatuia" guvernul roman sa renunte la acest mariaj, a dus la ruperea logodnei. In acelasi an, Ileana a facut o vizita impreuna cu Regina Maria in Spania, iar la  Barcelona Ileana l-a cunoscut pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins“, pe care avea sa-l reintalneasca la Umrich, la resedinta  verilor Hohenzollern. Atractia dintre cei doi avea sa fie incununata cu cererea binecuvantarii si a consimtamantului  Regelui Carol al II-lea, fratele sau. Viitorul sau sot era fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana si al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei. El era cu 8 ani mai mare, fiind nascut la 20 martie 1901, in Viena imperiala. Numele Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas. "Simt ca am întîlnit cu adevarat omul care ma va face fericita. Desigur, viitorul este în mîna Domnului, însa - cum am credinta în El - cred ca împreuna cu Anton voi putea înfatisa  viata sigur, gasind în el tovarasul si reazamul de care am atîta nevoie", scria Principesa. Regele Carol al II-lea le-a dat binecuvantarea, dar nu a acceptat  ca cei doi sa locuiasca in Romania.

Nunta celor doi a avut loc intre 24-26 iulie 1931, la resedinta regala din Sinaia,"caci e mai racoare si linistit si este loc pentru invitati". Ileana a ales "ultima duminica din aceasta luna, caci în august e post de Sf. Maria", iar mai devreme "nu e cu putinta, fiindca am asa de multe de orînduit înainte". A fost ultima nunta regala care a fost organizata in Romania. Era prima data cand regina Maria nu se gandise la toate: cei doi miri apartineau unor religii diferite. Desi Ileana si-ar fi dorit ca ceremonia de nunta sa fie celebrata atat in religia catolica, cat si in cea ortodoxa, familia Habsburg s-a opus. Cele doua biserici nu au cazut de acord imediat, fapt care a intristat-o pe Ileana care i-a scris regelui: "Simt ca se rupe ceva-n mine la gîndul ca parasesc Tara fara a primi binecuvîntarea bisericei în care am fost botezata si am crescut si am învatat sa ma exprim prin ea" si tot ea scria mai departe: "casatoria va fi celebrata dupa ritul catolic, dar va fi precedata de o logodna binecuvîntata de clerul ortodox". Dar Papa Pius al XI-lea a ramas intransigent: "Daca are loc o ceremonie ortodoxa, oricare ar fi ea, el nu va acorda dispensa de casatorie" . Nu se stie sigur daca cei doi miri s-ar fi decis sa isi oficieze casatoria in rit ortodox, dar istoria mentioneaza faptul ca Arhiducele Lepold Salvati si Arhiducesa Bianca, parintii mirelui, i-au telegrafiat regelui  Carol ca, in cazul in care oficierea s-ar fi facut in rit ortodox, ei nu si-ar fi dat consimtamantul. Regele dorea din tot sufletul ca Principesa sa paraseasca repede tara, motiv pentru care si-a trimis cel mai bun negociator la Vatican, pe preotul catolic, Vladimir Ghica. Acesta era sfatuit "sa cedeze din ceea ce considera principii imprescriptibile si ca, prin casatoria Arhiducelui cu Principesa, religia catolica nu va avea decît de cîstigat, multumita acestei tolerante asupra unui aspect secundar, prestigiu si încredere din partea poporului român, recunoscator". Ileana a fost aceea care a menajat orgoliile bisericii ortodoxe, solicitand, ca "buna crestina", inainte de a se marita, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca in spiritul religiei sale. Drumul Domnitei la Sfînta Împartasanie a fost organizat cu mult fast, participand toate fetele regale importante: Regele Carol al II-lea, logodnicul ei, Anton, mama acestuia, Blanka de Bourbon, Principesa Maska, fiica Marelui Duce Kirill si mama acesteia, Victoria Melita,  principii de Hohenzollern si alte fete regale. Ceremonialul a fost sustinut de catre Patriarhul Miron Cristea. Cand in sfarsit, nunta a putut avea loc, ghinionul s-a tinut  scai de cuplul tanar. De la nunta au lipsit toti cumnatii miresei: Regele Alexandru al Iugoslaviei, Regele George al II-lea al Greciei, iar Regele Carol i-a interzis sotiei sale, Elena de Grecia, sa participe la nunta surorii lui. Cu toate astea, ea a sosit la gara alaturi de Regina Maria, Regina Elisabeta a Greciei, Principele Nicolae, Principesa Ileana, Arhiducele Anton si fratele acestuia, Franz Josef.

Elita romaneasca era reprezeentata de Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, maresalul Prezan, Nicolae Iorga, Ion Mihalache, Al. Vaida-Voevod, C. Argetoianu, I. G. Duca, gen. Artur Vaitoianu, presedintele Senatului, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu si alte personalitati romanesti din randul generalilor si comandantilor principatelor, fosti ministri, sefi de partide politice, inalti demnitari ai statului, sefi de misiuni diplomatice.  Presa din lumea-ntreaga a venit sa relateze nunta Principesei, printre acestia iind si corespondenti de la The San Francisco Chronicle si The San Francisco Examiner. Presedintele american Herbert Hoover, presedintele chilian Juan Esteban Montero, presedintele Germaniei Hindenburg si Zog I, Regele Albaniei au transmis felicitari Casei Regale. Apartamentele din castelele Pelisor si Peles erau pline de fetele regale adunate din toata Europa. In Sinaia "drapelele nationale fluturau pe cladirile publice, ghirlande de flori cu crengi de brad si becuri multicolore fusesera instalate pe stîlpii de telegraf pe tot parcursul drumului de la gara pîna la Castelul Peles", iar strazile erau pline de uniforme frumos colorate si rochii parisiene. Pretutindeni erau parcate limuzine din care coborau personaje elegante. Programul ceremoniei prevedea:

·                     in 24 iulie, serata la castelul Pelisor, vizionarea  filmului „Luminile orasului” a lui Charlie Chaplin.

·                     in 24-25 iulie, in "Sala Florentina" a castelului Peles, ceremonia primirii de catre viitoarea familie arhiducala a felicitarilor si darurilor primite de la diferite institutii si personalitati.

·                     in seara de 25 iulie a avut loc o receptie data la castelul Pelisor, urmata de dans. "Dansul a fost foarte animat. Era o atmosfera încîntatoare. Splendidele uniforme ale ofiterilor de garda se amestecau cu toaletele multicolore ale doamnelor de la Curte si ale invitatelor si cu fracurile de culoarea "bleu de roi" ale aghiotantilor si secretarilor M. S. Regelui. Dupa miezul noptii, M.S. Regele retragîndu-se, balul a luat sfîrsit".

·                     in dimineata zilei de 26 iulie 1931, intr-o "dimineata triumfala, învesmîntata în soare si în azur, însufletita de febrilul neastîmpar al miilor de drumeti sositi din ajun si în zori" a avut loc casatoria civila si cea religioasa. ceremonia a avut loc la ora 10 dimineata, la castelul Pelisor, in prezenta familiilor regale si arhiducale. Martorii mirilor au fost Regele Carol al II-lea si Principele Friedrich de Hohenzollern pentru Ileana si Arhiducele Franz-Josef si Principele Leiningen pentru Anton. Dupa ceremonia civila, mirii au plecat la castelul Peles pentru ceremonia religioasa.

·                     dupa ceremonie, Ileana si Anton, insotiti de Regele Carol al II-lea, Regina Maria si Principele Mihai, au depus coroane de flori la cimitirul eroilor armatei romane , Principesa lasandu-si buchetul pe soclul monumentului.

·                     ceremonia s-a incheiat cu prînzul sarbatorit cu sampanie frantuzeasca si vinuri romanesti din pivnitele regale.

·                     dupa amiaza, mirii si oaspeti au urmarit de pe platoul terenului de golf de la Peles "zborurile avioanelor fara motor ale scolii de la Codlea: coborînd de la Bucegi, într-un lin zbor planat, iar directorul scolii, profesorul Alfred Ladengang a aterizat pe pajistea verde".

Cei 600 de invitati au venit cu numeroase daruri, unele extraordinar de scumpe, altele extraordinar de extravagante. Printre darurile primite atunci se aflau: avionul "Moth-Haviland", "echipat pentru turism si admirabil utilat, de constructiune si valoare deosebita",  o brosa care copia insigna marinei, realizata din briliante daruita de Regele Carol al II-lea, o calimara de lemn, un colier de briliante, un colier din perle care puneau in valoare briliant si un safir de dimensiuni exceptionale, daruite de regina Maria, in vreme ce Nicolae Iorga a daruit din partea guvernului un colier cu pandantiv de briliante montat in platina, de la Camera Deputatilor s-a primit "un inel cu briliante într-o cutie Lalique" , iar Basarabia a trimis o icoana realizata la muntele ASthos in 1580, iar Tighina a trimis o alta icoana "minunat cizelata în aur". Guvernatorul Bancii nationale a Romaniei de atunci a daruit o caseta de aur si email in care se afla o "recipisa de depozit a 200 de actiuni B.N.R" depuse pe numele Principesei Ileana, o caseta de aur, a fost daruita de judetul Cahul, in vreme ce judetul Covurlui pregatise  "un sirag de imense chihlimbare". Chisinaul daruia o vitrina cu un "somptuos serviciu de masa în aur si argint, daruite de primaria Chisinau, un inel cu perla roz si un CEC de 1 milion de lei daruite în numele Transilvaniei de catre ministrii Valer Pop si Stefan Metes, o cutie "cu mai multe siruri de paftale de aur" daruita de "Asociatiunea Femeilor Române din Ardeal. Doamnele din judetul Timis -Torontal au trimis o superba salba din 32 "monezi vechi habsburgice de aur", in spiritul traditiei banatene. Alte cadouri au fost mentionate:  un serviciu de ceai de aur si argint, "o imensa cupa de argint cizelat si un serviciu de argint pentru cafea", o cutie de sidef lucrata in aur, "doua vase mari de argint pentru flori", un "superb vas Gallé", icoane vechi " de mare valoare", vase din onix tablouri, "un covor si o pînza româneasca de o rara finete", costume nationale, un mare candelabru antic de bronz daruit din partea Uniunii comunitatilor israelite. "Actiunea patriotica" i-a oferit mirelui o tabachera cu chipul Ilenei, un pachet de tutun legat in foi de porumb si un amnar cu cremene. Insusi Papa a trimis  mirilor o caseta cu o relicva pretioasa: o farîma din ramasitele Sfintei Tereza. Cat de frumoasa a fost ceremonia ne povesteste istoria. Mireasa a purtat o roche realizata intr-o casa de moda bucuresteana dupa schitele Reginei Maria, iar pe cap purta o diadema superba de aur,  decorata cu diamante, primita cadou de la viitorul socru,  Leopold -Salvator de Habsburg. Diadema era o bijuterie de familie, care fusese daruita de Imparatul Napoleon I sotiei sale, Arhiducesa Maria Luiza. Diadema era pusa in valoare de un voal cusut cu fir de aur. "Un zîmbet prietenos lumineaza chipul tinerei mirese, care înainteaza spre faclii cu fruntea încinsa în diadema de aur din care se despleteste torentul de beteala scînteietoare. Domnita poarta o rochie crepe-satin alb, peste care pluteste o stravezie marama de tulle, revarsat în cute flexibile peste trena purtata de patru copile brune, cu privirile pline de o candida sfiala. Cununa florilor de lamîita îi împodobeste tîmplele, pe decolteul trandafiriu straluceste superbul colier de platina, primit în dar de la guvernul tarii în ajun".

Dupa nunta, Ileana si Anton si-au petrecut luna de miere la castelul Bran timp de o saptamana, calatorind apoi la München, Budapesta si Viena. Dar istoria avea sa fie dura cu tinerii indragostiti. Dupa proclamarea Republicii Austria, Anton impreuna cu familia sa s-au refugiat in Spania. Arhiducele beneficiase de o educatie aleasa, fiind absolvent al scolii Superioare de Inginerie din Madrid.  In perioada exilului, el a fost angajat la uzinele Ford din Londra, ca mai apoi, dupa ce s-a stabilit la Barcelona, a deschis impreuna cu fratele sau Franz-Josef, un service automobilistic si de aviatie. Cei doi erau nu numai niste frumosi reprezentanti princiari, dar si niste firi sportive. Arhiducele isi obtinuse brevetul de aviator, castigase numeroase concursuri aviatice internationale. Casatoria lor s-a fundamentat pe dragoste reciproca si a fost ultima nunta regala celebrata in tara, la Castelul Pelișor, pe data de 26-27 iulie. Dupa casatorie, Principesa Ileana l-a insotit pe Arhiducele Anton in Austria, la Castelul de la Sonnberg, situat in apropierea Vienei. Cei doi au avut 6 copii:

·                     Ștefan, Arhiduce de Austria (1932-1998)

·                     Maria Ileana, Arhiducesa de Austria (1933-1959)

·                     Alexandra, Arhiducesa de Austria (n. 1935)

·                     Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937)

·                     Maria Magdalena, Arhiducesa de Austria (n. 1939)

·                     Elisabeta, Arhiducesa de Austria (n. 1942)

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Principesa Ileana s-a intors in Romania cu intreaga sa familie, retragandu-se din fata nazistilor care ocupasera Austria. In aceasta perioada, au locuit in Castelul Bran, unde a infiintat „Spitalul Inima Reginei”, in onoarea mamei sale, regina Maria. La scurt timp, Romania a fost cucerita de bolsevici, iar Casa Regala a fost obligata sa ia calea exilului. Familia Principesei s-a stabilit in Elvetia, ca mai apoi sa plece la Buenos Aires, in Argentina. Si aici a infiintat un camin “Regina Maria”, destinat dizidentilor politici sositi din Romania. Anul 1950 avea sa ii stramute familia in Boston, Statele Unite, tara in care si-a gasit si sfarsitul. Dupa 4 ani, dupa ce s-au stabilit in America, principesa Ileana si Arhiducele Anton au divortat, ea recasatorindu-se cu Ștefan Isărescu in Newton, Massachusetts, dar si acest mariaj avea sa se termine printr-un divort in 1965. Pana atunci, viata avea sa o supuna la mari incercari: in 1959, a murit intr-un accident aviatic fiica sa, Maria Ileana (Minola) impreuna cu sotul acesteia, contele polonez Jaroslav Kottulink. Principesa s-a calugarit sub numele de Maica Alexandra si a devenit stareta manastirii cu hramul "Schimbarea la față" din Ellwood City, Pennsylvania, unde a ramas pana in ziua mortii sale, in anul 1991. Inainte de asta, a mai apucat sa se mai intoarca o singura data in tara, purtand numele de  Maica Alexandra. Avea deja 81 de ani si era bolnava. Memoriile sale au fost publicate in 1951, in Anglia, in România vazand tiparul abia in anul 2005 sub titlul „Trăiesc din nou”.

Sarbatorile de iarna in traditia satului banatean

Intotdeauna am crezut ca, intr-o viata anterioara, am fost urs. Urasc frigul, zapada imi place sa o privesc de la geam. Nu as iesi afara pana primavara, daca nu as avea incotro. Si, cu toate astea, cea mai draga sarbatoare din an imi este Craciunul. Iubesc spiritul acestei sarbatori, iubesc istoria lui, si am credinta ca nimic nu poate egala bucuria unei nasteri sfinte. Inca de la inceputul lunii decembrie incep sa ma uit in supermarket-uri atent la globuri, la beteala, la coronite, caut cadouri, fac planuri, strang pe ascuns banii. Cred, de asemenea, ca aceasta zi este un  motiv de bucurie pentru ca este un prilej in care familiile se reunesc, parintii isi asteapta copiii acasa (cred ca mai corect spus ar fi copiii care inca nu s-au asezat la casa lor si acasa inca mai inseamna casa parintilor lor), dar si o intoarcere la traditiile  si obiceiurile romanesti. Cand eram copil, asteptam copiii frumos costumati, cu colindul. Din pacate, si in Banat, ca si in alte regiuni ale tarii, colindul s-a pastrat doar la sate. S-a uitat credinta potrivit careia cel care primește colindatorii este binecuvântat si va avea numai noroc in anul care vine. In Banat, copiii care mergeau cu colinda erau numiti  “pițari”.  

Cand am venit aici prima data, am vazut “Viflaimul” (in satul socrilor mei se numea “Irozii”), o sceneta cu tematica Nasterii lui Isus, pusa  “pe rol” in ograda casei. Mi-aduc aminte cu placere de colindele religioase despre nasterea lui Isus: „Steaua sus rasare“ si „Trei crai de la rasarit“, pe care le-am auzit prima data cantate de sotul meu, in timp ce traversam tara in masina, venind acasa de sarbatori. Il puneam sa le cante pana la saturatie, pana se plictisea si intra in stare de mutenie totala ca forma de protest.

Colindatorii nu iertau vreo gospodarie si inca am mai avut bucuria sa-i vad costumati in vechi straie populare.  Era absolut fascinant sa ii auzi plecati in cete pe ulitele satului, intr-o larma vesela si cu straita plina de bucate. In coridor, asteptau frumos aranjate merele lucioase si rosii, nucile mari, atent alese, colacii copti in cuptor si banii marunti, asezati teanc.

Satul era plin de batrani, dar, de sarbatori, copiii isi aduceau nepotii la bunici si satul isi recapata suflul si glasul. La masa de Craciun, soacra mea punea sub fata de masa fire de fan si boabe de porumb si de grau. Era un chin sa mananci din farfuria asezata intr-un echilibru imperfect, plina pana la refuz, gata- gata sa se incline cand intr-o parte, cand in cealalta.  Se pare ca gestul avea o semnificatie aparte: traditia spune ca aduce bogatie si prosperitate in casa.  Dupa Craciun, toate acestea erau atent adunate si date animalelor sa le manance. Probabil ca si ele aveau nevoie de aceleasi lucruri ca si oamenii care le ingijeau peste an.

Socrii mei povesteau despre alte traditii, de colindul cu Steaua sau cu Capra. Astea le stiam din copilaria petrecuta intr-unul din multele sate din Regat, la bunici, si nu eram la fel de curioasa. Imi aduc aminte cu o oarecare nostalgie de taiatul porcului din vremea copilariei mele, care urma alt ritual decat cel banatean. In 20 decembrie, la Ignat, socrii mei taiau in fiecare an cel mai mare porc din care faceau apoi caltabosi, toba, sangerete, jamboane imense asezate in pod la afumat.

In ziua taierii, se strangeau fratii si verii sa ajute gazdele la sacrificat, la transat, iar nevestele nu mai pridideau in bucatarie la prepararea borandaului, a papricasului si-a placintei cu ludaie. Se facea calendar in neam, se fixau zilele in care fiecare taia porcul pentru ca toti aveau obligatia sa mearga la fiecare. Pomana porcului trebuia servita, iar tuica gustata si incercata.  Eram socata vazand cum sangele se scurgea in vailing ca mai apoi sa fie amestecat cu faina de cucuruz si fiert pana compozitia devenea cremoasa si maronie. Si ce bataie era pe borandau! Recunosc, nu l-am gustat niciodata si ii cred pe toti cei care imi spun si azi ce gust fantastic are.

Se pare ca sa fii banatean nu este un lucru usor si nu e pentru oricine. Dar pot sa spun raspicat ca muream de placerea mirosului si gustului absolut unic al placintei de dovleac. Iar placinta ca-n Banat nu se face niciunde. Ma uitam la foile subtiri de placinta si ma-ntrebam cum o bila de-aluat imbraca tablia mesei intr-o foaie subtire de vedeai prin ea! Dovleacul era dat pe razatoarea mare si indulcit cu zahar mare. Ce ramanea, se baga in toba, la copt, iar bucataria se umplea de miresme nebune.

In Ajun de Craciun  bucataria devenea centrul universului: se framantau colacii, se bateau blaturile, se inspumau cremele. Ne-nvarteam in jurul soacrei mele toti, ca si copiii mici, fie adulmecand mirosuri, fie mai bagand un deget in vailingul cu crema de tort. Nimeni n-avea voie sa puna mana pe nimic. Craciunul trebuia sa fie perfect! Atunci aflam ce a facut tot neamul, ce mai zdruncinase monotonia satului si eu atipeam in timp ce mama ii spunea barbatului meu cum Sima a lu’Vica a lu’ Iota a lu’... niciodata nu auzeam finalul. Ma pierdeam undeva pe la mijlocul sirului de a lu’...

Seara, tronau deja in spais ”Cremşnitul” sau ”Crempita” si Dobos toarta, frumos portionata pe spuza de zahar caramelizat. Si salata de beuf, ca dovada ca si la sat mai razbeau unele “mondenitati” culinare. Colacii pentru pomenirea mortilor erau aranjati frumos pe masa si asteptau sa fie impartiti. Mi-aduc aminte de cele 12 foi de ceapa, cate una pentru fiecare luna, umplute cu sare, puse la loc ferit si uscat in ziua de Anul Nou.  A doua zi, batranii se uitau seriosi la foile de ceapa: cele care aveau sarea umeda erau luni ploioase, cele uscate, secetoase din anul in care tocmai intrasem. Nu stiu daca traditia avea sa coincida si cu realitatea de peste an.

Cand ne-am mutat aici si nu mai eram doar musafiri de sarbatori, ne-am facut prieteni si unii dintre ei, care astazi sunt definitiv plecati in Germania, ne erau cei mai dragi. Banateni adevarati: ea avea parintii: tatal - roman, mama - sarboaica, iar el: tatal - neamt, mama - unguroaica. Intotdeauna ne bucuram de sarbatorile lor prelungite la care eram si noi parte. Pentru ca ei le sarbatoreau pe toate: pe cele romanesti, nemtesti, unguresti alaturi de cele sarbesti. Cine nu stie, Craciunul si Revelionul sarbesc  sunt dupa calendarul de rit vechi. Ca si grecii, nu exista sarbatoare fara pahare sparte, sa se sparga ghinionul, si dans pe masa. Dupa miezul noptii se deschideau obligatoriu usile si  geamurile, pentru ca noul an sa intre in casa. Dar cel mai mult imi placea pentru ca batranele casei faceau o nebunie de tort sarbesc, o bomba calorica pe care merita, macar o data in viata, sa o gustati.

Iata si reteta de tort pentru 2 persoane:

300 de gr de biscuiti macinati, 150 de alune prajite macinate, 100 de gr de stafide inmuiate in rom si zahar, 150 de gr de zahar pudra, (esenta) rom dupa gust, 150 de grame de unt topit, 3 oua, 6 linguri de zahar brun, fructe (banane, kiwi, portocale sau orice alt fruct).

Se macina biscuitii, alunele, se pun la inmuiat stafidele in esenta de rom si zahar si untul la topit. Se amesteca toate la un loc impreuna cu 150 de gr de zahar pudra, esenta de rom si galbenusurile pana se omogenizeaza. Se imparte compozitia in doua parti. Prima parte se aseaza in forma de blat pe un platou, iar deasupra se pun fructele taiate, peste care se pune si cea de-a doua parte de compozitie care, la randul ei, se acopera cu bucati de fructe si se pune platoul la rece.

Cele 3 albusuri de bat spuma bine cu 3 linguri de zahar brun pana devin tari. Celelalte 3 linguri de zahar se pun la caramelizat, avand grija sa nu se arda.  Cand zaharul este topit, se adauga albusul batut spuma incorporandu-l in zaharul topit prin miscari scurte si rapide cu telul. Se amesteca pe foc mic, avand grija sa nu se arda, pana devine o crema consistenta, caramel. Cat este fierbinte, se toarna deasupra blatului scos de la frigider si de fac tepi cu furculita. Este inposibil sa il nivelati, de aceea el se decoreaza in forma de arici. Deasupra se presara nuca de cocos sau se lasa asa.

Este INTERZIS doamnelor care tin la silueta.

Daca altii dintre voi au alte amintiri despre traditiile vechi din Banat, v-as ruga sa completati materialul.

Principesa Elisabeta - cea mai frumoasa printesa romanca

Majestatea Sa Elisabeta, Regina Elenilor, Principesa a Romanei, Principesa de Hohenzollern, s-a nascut in 12 octombrie 1894 intr-unul dintre apartamentele castelului Peles din Sinaia si a murit dupa 62 de ani in locuita proprie din Cannes in 15 noiembrie 1956.

A fost fiica cea mai mare si cel de-al doilea copil al Reginei Maria si al Regelui Ferdinand. Copilaria ei a fost una care cu greu poate fi imaginata, mama ei descriindu-si fiica astfel: “micuta avea o piele alba ca laptele si niste ochi mari, verzi, mereu uimiti. Iubea peste masura florile, inca de cand a facut primii pasi. Desi era atat de tacuta, imi povestea ca sta de vorba cu nuferii din helesteu, cu uriasele dalii aliniate langa peronul din fata castelului unde trageau sirurile de trasuri. M-a tulburat si mai mult cand mi-a spus ca viseaza colorat si ca s-a imprietenit cu ingerul ei pazitor. A fost cel mai misterios copil al meu”. regina Maria avea 18 ani cand a nascut, iar de ocupatia printesei s-a ocupat Regina Elisabeta (carmen Sylva), numele careia l-a si purtat si care i-a insuflat dragostea pentru arta, in general. A fost singurul copil al cuplului regal care a studiat doar in particular. La 5 ani lua lectii de pian si vioara, incepand din adolescenta a inceput sa picteze, vorbea 4 limbi straine, studiase artele frumoase, caligrafia, literatura universala si istoria.

Deosebit de frumoasa si bine educata, sensibila si capricioasa, a ramas in istorie drept “una dintre cele mai ciudate printese din Regatul roman”. In adolescenta prefera sa citeasca sau sa se plimbe impreuna cu cainele ei, refuzand compania familiei. Era retrasa, melancolica, indiferenta la viata de familie, motiv pentru care regina Maria avea anumite temeri si nelinisti pe care le-a consemnat in jurnalul personal: “[…] secretul sta in egoismul ei total si absolut, nu daruieste niciodata nimanui nimic, nici dragoste, nici timp, nici atentie. Traieste numai pentru ea si totusi se ascunde in ea un fond foarte bun. Traieste rupta de realitate si alearga dupa himere, vrea sa fie intotdeauna admirata si compatimita ca o neinteleasa.Are la dispozitie tot ce si-ar putea dori si nicaieri nu se simte bine […]N-ai cum s-o faci fericita, orice ai face, pentru ca nu e nici urma de fericire in sufletul ei. ea ne iubeste, in felul ei, dar nu este o dragoste activa, ei nu-i ofera nici un fel de bucurie si noua foarte putina pentru ca nu se manifesta niciodata.”  In 1914 cand bunicul ei a murit, iar tatal a fost incoronat, toata familia regala s-a mutat la Bucuresti in Palatul Cotroceni. Principesa a fost atrasa de viata tumultoasa a capitalei, a cunoscut artistii de seama ai timpului, a legat prietenii care nu se potriveau canoanelor regale.Constienta de frumusetea ei, flirta cu tinerii din anturaj, iar iubirile schimbatoare si capricioase iscau discutii aprinse cu mama ei care spera la un mariaj cu unul dintre printii mostenitori din Balcani.  Flirta inclusiv cu sotul surorii ei, Alexandru- regele Iugoslaviei, isi trata cu dispret fratii, se certa cu Carol si o aducea in culmea disperarii pe mama ei care nota:”sub fata ei frumoasa se ascunde o oarecare nemultumire, resentiment, invidie. Ea nu se poate bucura de norocul cuiva. Vad aceasta din atitudinea ei fata de Sitta (principesa Elena, sotia lui Carol, fratele Elisabetei) sau fata de una dintre surorile sale[…] Ea gaseste cuvinte dure cu care sa spuna lucruri neplacute, care-i ating pe ceilalti in cele mai sensibile puncte. Cand este cu Carol si ceilalti, eu intotdeauna sunt grijulie. Ceilalti se tem de ea si-i inghit mojiciile, dar Carol riposteaza si atunci ies scantei si eu trebuie sa intervin sa joc rolul de pacificator”.  

A iubit muzica si a detinut o impresionanta colectie de viniluri pentru gramofon, colectie care a fost distrusa in timpul Primului Razboi Mondial cand familia regala impreuna cu guvernul s-au retras la Iasi. Capitala se afla deja sub ocupatie germana. A fost considerata cea mai frumoasa dintre toate printesele romanesti.

In 1911, Principesa l-a cunoscut pe tanarul print mostenitor George, fiul Regelui Constantin al greciei, si a refuzat cererea lui in casatorie motivand ca e prea tanara si nu-si terminase studiile. L-a mai refuzat inca o data in 1914, iar refuzul a fost sustinut inclusiv de bunica ei, regina Elisabeta. Cei doi s-au reintalnit in 1920 in Elvetia cand acesta traia in exil. Dupa incheierea razboiului, multe tari renuntasera la monarhie, iar principesa avea 26 de ani, ea singura consemna in jurnal:” Am 26 de ani si ma simt aproape batrana, obosita de sperante si asteptarea unei iluzii ce nu mai soseste”, in vreme ce mama ei scria: “o zi aproape tragica, cu mult consum emotional. Lisabeta, in sfarsit, a acceptat ca logodna ei sa fie anuntata oficial. […] Ea are idei bizare, imposibile, este impresionata de George, dar nu simte nimic pentru el si ideea casatoriei nu-i provoaca nici o bucurie, dar nu vrea sa rupa logodna, deoarece nu are alta perspectiva si stie ca este deja la o varsta cand ar trebui sa fie maritata. Dupa pranz am avut o discutie trista cu ea. Astazi era deosebit de frumoasa, dar vai cat mi-ar fi placut sa o vad intrand altfel in viata!” La 27 februarie 1921 s-a casatorit cu printul mostenitor, George al Greciei. In primavara, cand cuplul s-a intors in Grecia, tara era divizata in doua: una care sustinea monarhia, cealalta care era de partea revolitiei. Principesa nu s-a acomodat niciodata nici in tara careia ii devenise regina, nici cu familia in care intrase dupa indelungi ezitari, incapatanandu-se sa nu dea nastere unui viitor mostenitor. Un an mai tarziu, socrul ei, Regele Constantin I a abdicat in favoarea fiului lui, George al II-lea, Elisabeta devenind regina Greciei. In aceasta calitate, a refuzat sa participe la primirile oficiale si dineurile diplomatice, refugiindu-se in lectura, pictura, muzica si horticultura. 

A calatorit la Viena, Florenta, Londra si Paris cand tara se afla in mijlocul revoltelor revolutionare. In 1924, Regele George al II-lea a fost obligat sa abdice si sa renunte la coroana, iar Elisabeta s-a simtit eliberata. Cuplul a trait in exil in Bucuresti si la Londra, dar relatiile dintre cei doi s-au deteriorat si mai tare. In 1935, cei doi au divortat, iar ea s-a refugiat la Castelul peles. Aonstantin Argetoianu aonsemna barfele care circulau pe seama ei:” Se spune ca umbla prin saloane imbracata in halat de casa si fredona lieduri de Schubert, starnind uimirea valetilor in livrea. Prefera incaperile intunecoase, cu draperiile trase. Se scula in timpul noptii si se aseza la pian, pentru a canta, pana aproape de zorii zilei, partituri de Mozart. Picta des, dar incepuse sa scrie poezii intimiste. isi folosea renta viagera pe calatorii la Venetia si Nisa. Nimeni n-a vazut-o cu vreun barbat!” Desi in tinerete se certa des cu Carol, cand acesta a urcat pe tron, el i-a daruit Palatul Elisabeta, ridicat special pentru ea, pe malul lacului Herastrau.

Cu toate astea, niciodata n-a simpatizat-o pe amanta fratelui ei, Elena Lupescu, motiv pentru care a ales sa isi cumpere conacul unui grof din Banat, in localitatea Banloc, unde s-a retras impreuna cu doua servitoare.In primavara anului 1947, a fost anuntata ca fostul ei sot a decedat. Printul Nicolai a povestit ca Elisabeta suferise mult cand a aflat vestea cu privire la moartea lui George “de parca l-ar mai fi iubit pe print”. Si tot el a adaugat; “enigmatica noastra Elisabeta ne contraria pe toti inca o data!” In 1948, a parasit Romania si a plecat in exil, stabilindu-se la Cannes. In jurnal, ea consemna:”Ce mult te-am iubit, Peles, raiul copilariei mele pierdute! Cat de bine iti cunosc luminile si umbrele, sunetele si miresmele, singuratatea fastuoasa! de cate ori respir aerul timpurilor prezente, ma intorc cu mintea in trecut la tine, adapost al tuturor visurilor si iluziilor risipite, intrebandu-ma, intrebandu-te aidoma poetului” “Unde sunt uriasele zapezi de altadata?”…”

Se spune ca Elisabeta l-ar fi iubit patimas pe George Enescu si ca aceasta poveste ar fi fost curmata chiar de Regina mama. Aceasta pagina de istorie este consemnata de catre Tutu George georgescu, sotia marelui dirijor Gogu georgescu. Ea povesteste cum compozitorul era in plina ascensiune si “a mai fascinat si alte persoane, nu numai publicul din sala, si a inceput o epoca de mari pasiuni care s-au dezlantuit”. Cea mai importanta (…) a fost intalnirea cu sublima noatra zana blonda, Elisabeta, cu parul lung si “matasos, invaluindu-i umerii, o privire calda, o distinctie in trasaturi. Venea la toate concertele. Ea lua lectii de canto cu faimoasa profesoara – doamna Leria. Aceasta a rugat pe maestru sa asiste la o lectie, pentru ca, pe urma, el sa devina o prezenta permanenta. Domnita concedia cupeul regal si plecau amandoi pe jos sau mergeau la Sosea (…) Traiau o idila de primavara plina de duiosie si pasiune, pana cand a venit data fatala cand Regina Maria, cu inteligenta ei ascutita si care simtea pulsul politicii, a decis ca toti copiii ei vor fi viitori regi si regine. Nu-i scapa nimic ochilor ei patrunzatori si ageri” si doar privindu-i pret de o secunda, ea si-a dat seama ca cei doi se iubeau. 

Ea l-a chemat de marele dirijor Gogu Georgescu, un vechi prieten de familie, si i-a zis:” Dragul meu Georgescu, copiii regali au viata lor, au un destin. Destinul copiilor mei este sa fie regi si regine, deci noi plecam la Paris sa-i fac trusoul. Se va marita cu Diadocul George al Greciei. Stiu ca esti om de cuvant (…)”. Regina i-a inmanat o scrisoare  pe care l-a rugat s-o inmaneze compozitorului in care i-a cerut: “Te rog sa nu-i scrii, sa nu-i telefonezi, sa nu-i telegrafiezi, sa nu-i raspunzi la scrisori pentru ca e mai bine sa sufere decat sa stricam ceva care poate intr-o zi va fi bine pentru ambele tari – Grecia si Romania” La Paris, din Hotelul Ritz din Place Vendome, Principesa scria de zor scrisori de amor, trecand de la disperare si deznadejde la semnimente soioase: “farmec, Farmec, ce faci? ce gol ai pus intre ieri si azi! Ce noian ti-a rapit mintea de nu-mi dai semn de viata? Ma vei invinovati de nerabdare si ai dreptate. asa e, caci asteptarea indelungata, zadarnica, roade. Roade mereu, roade adanc. Timpul trece, Farmec, trece ceas cu ceas, zi cu zi, iar eu fiind numai un simplu muritor incep sa ma indoiesc de fagaduintele tale, tu fiind ca si altii, om intre oameni, inzestrat cu pacatele omenesti. Nu pune vina grea pe o fiinta cu suflet in robie…” Compozitorul si-a pastrat cuvantul dat, dovedindu-si taria de caracter, cinstea si eleganta sa si n-a raspuns scrisorilor, iar iubirea dintre ei s-a stins. (“Amintiri dintr-un secol” – Tutu George Georgescu)

De frumoasa principesa s-a indragostit si Printul Boris al Bulgariei doar privindu-i frumosul chip intr-unul din tablourile in care Elisabeta purta un superb costul popular romanesc.  Acesta avea 16 ani cand i-a vazut chipul prima data si fata de dincolo de tusele de culoare avea sa ii trezeasca o iubire in absenta, dar mistuitoare. Despre sentimentele lui s-a aflat intamplator, in 1910, cand presa de pe continent scria despre o posibila casatorie dintre Principesa si arhiducele Carl Frantz Ferdinand al Austriei. Cand acesta a citit articlul, se zice c-ar fi mers la mama lui implorandu-si mama vitrega sa intervina si sa opreasca posibilul mariaj. Un an mai tarziu, cand a fost lansat zvonul ca cei doi ar fi iarasi in prag de negociere a unei casatorii, Printul Boris iar ar fi implorat-o pe Regina Eleonora sa intervina in favoarea lui. Regina ar fi invitat cuplul regal al Romaniei la Euxinograd special sa isi prezinte propriul candidat la tronul Bulgariei, dar mariajul dintre cei doi n-a fost niciodata pomenit in jurnalele regale.