„Orbirea de azi ne poate costa viitorul“ - Mircea Cartarescu

Impotriva lui Mircea Cărtărescu s-au rasculat toti analfabetii unei tari, dar si cei care, invidiosi pe succesul sau literar, au simti nevoia de a-l aduce la conditia de scriitor obscur. S-au ridicat realizatorii de televiziuni comandate politic, oamenii macinati de frustrari si neajunsuri si l-au declarat vinovat. Vinovat pentru ca are succes, pentru ca este un scriitor stimat, pentru ca este un om sensibil. Astazi, oamenii sensibili sunt o specie rara. Multi au vazut asta ca pe o vulnerabilitate, nu ca pe o calitate. S-au rasculat politrucii cu doctorate copiate si l-au condamnat: este inregimentat politic. Astazi, daca nu simpatizezi cu puterea, esti declarat lipsit de patriotism, esti comunist, basist, esti anti-roman. Dar cei care inca mai pun pret pe educatie si bun simt apreciaza un om format in jurul oamenilor de cultura importanti ca Nicolae Manolescu, Ovid S. Crohmalniceanu, Paul Cornea si altii asemeni lor.  Cartarescu este casatorit cu poeta Ioana Nicolaie. Suflete de poeti, oameni de cultura, cu principii si valori adevarate. Cine este astazi interesat de faptul ca Mircea Cartarescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti? Cine este interesat de faptul ca multi tineri se hranesc din harul si inteligenta sa spirituala? Pentru ca Mircea Cartarescu nu s-a nascut o data cu regimul lui Basescu si nici nu si-a luat doctoratul pe vremea cand, parlamentari fara bacalaureat, isi copiau teze de doctorat si isi fabricau diplome universitare. Debutul sau literar ca poet a fost marcat de anul 1980, nu o data cu mandatul lui Basescu si nici cu numirea lui Patapievici la ICR! . Treptat, s-a îndepartat de poezie si s-a reorientat exclusiv catre proza. El este un teoretician al postmodernismului romanesc, un autor apreciat in tara si peste hotare, el este poet, prozator, publicist si critic literar, iar operele sale literare au fost traduse in peste 18 limbi (engleza, italiana, franceza, germana, spaniola, poloneza, suedeza, bulgara, maghiara samd). Cartile sale s-au regasit pe rafturile librariilor din 16 tari. Nu scriu ceva ce nu cunoasteti cei care aveti respect pentru cultura acestei tari. Dar simt ca, intr-un fel marunt si nesemnificativ, trebuie sa ma manifest in cadrul socio – cultural al Romaniei de astazi si sa strig alaturi de Mircea Cartarescu: „Orbirea de azi ne poate costa viitorul“.

Daca pentru multi romani nominalizarile sale la Premiul Nobel se cumpara in mintea lor ingusta si meschina, in aceste timpuri de „îndobitocire generală" cineva trebuie sa repete: in tarile necivilizate ca Romania TOTUL se cumpara si se imbraca in minciuna! Civilizatia presupune afirmarea valorilor si respectarea lor! Intr-o tara in care cei cercetati penal sunt alesi parlamentari, iar plagiatorii sunt numiti in functii ministeriale nu mai ai cum sa apreciezi valoarea. Cand cumparam diplome universitare copiilor nostri, crezand ca astfel le inoculam si inteligenta, sau cand lasam mostenire locuri la catedre univesitare, in spitale sau locuri parlamentare copiilor nostri, asta nu aduce plus valoare. Este o moda sa fii “parlamentara lu’tata”. Asta trebuie sa ne revolte!!! Sa fii nominalizat doi ani la rand pentru Premiul Nobel este un lucru de o importanta enorma, un motiv extraordinar de mandrie nationala! Si cred cu tarie ca nu premiul in sine are atata forta, cat prezenta numelui sau pe lista, alaturi de nume extraordinare ale culturii universale ca: Thomas Pynchon, Umberto Eco, Salman Rushdie, Margaret Atwood, Don de Lillo, Peter Nadas, Michel Tournier, Amos Oz, inseamna totul. Inseamna ca ai un statut , un loc si un merit in fata carora cei mai culti oameni ai lumii isi scot palaria! Lumea s-a revoltat cand Liiceanu, o alta minte luminata a culturii romanesti, l-a numit cel mai renumit brand cultural contemporan romanesc. Liiceanu nu i-a intors o favoare, ci a avut curajul si decenta sa recunoasca faptul ca Mircea Cartarescu este cel mai tradus scriitor român al momentului, cel mai solicitat scriitor de catre editurile straine. Iata ce declara Cartarescu recent:”Se știu astăzi în lume mult mai multe lucruri despre literatura română decât se știau acum doar șapte ani. Schimbarea vizibilă s-a petrecut de când ICR-ul condus de Horia-Roman Patapievici a devenit o platformă profesională de promovare în lume a culturii românești. Programul de traduceri al ICR, prin care s-au publicat sute de titluri a zeci de scriitori, i-a lansat pe aceștia în lume, făcând literatura română de zece, de douăzeci de ori mai vizibilă decât înainte. Îi datorăm lui Patapievici și echipei sale acest fapt, repetat și în teatru, muzică, cinematografie etc. Horia-Roman Patapievici e în acest moment cel mai detestat, cel mai hulit, cel mai acoperit de mizerie om din România, deși a făcut cel mai mult pentru cultura românească în ultimii ani, cum pot depune mărturie sute de artiști. El culege acum roadele amare ale nerecunoștinței, ale primitivismului, inculturii și populismului detractorilor săi. E una dintre cele mai mari nedreptăți care se fac azi în România și măsura lumii pe dos în care trăim. Se va vedea, o dată cu instalarea noii conduceri a ICR, care e diferența dintre profesionalism și amatorism, dintre promovarea unei arte vii, în consens cu valorile occidentale, și ieșirea în lume cu protocronisme din anii ‘70 precum caloriferul transilvan”. Asa cum tot el, vorbind despre Romania actuala spunea: “Trăim într-o țară grav bolnavă, care nu mai gândește, ci delirează. Delirul ei e lumea culturală de la noi. Niciodată în istoria culturii românești, poate cu excepția anilor ‘50, nu cred că am trăit o epocă mai delirantă” si continua “Azi România ețara din care simți că ar trebui să pleci cât încă se mai poate. Ea se îndreaptă spre o fascizare treptată, spre îndepărtarea de valorile europene, spre un populism agresiv și spre deculturalizare” si “Noi toți ar trebui să înțelegem că suntem pe buza prăpastiei, că suntem într-un moment istoric decisiv pentru noi și pentru țara în care trăim. Ar trebui să ne dăm seama că nu se mai poate așa, că vom fi dați afară din civilizație dacă ne continuăm alunecarea autodestructivă pe care am pornit. Orbirea noastră de azi ne poate costa viitorul.” A fost aculzat de complicitate cu scriitorul Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, caruia gurile rele spun ca i-ar fi cedat exclusivitatea pentru publicarea tuturor romanelor sale. Iata ce declara cu privire la acest subiect Gabriel Liiceanu: “Democratia nu a explodat doar in Romania. Acest primitivism la nivelul cuvintelor nu este peste tot. Ceea ce exista la altii este ca societatea, prin institutii, are grija sa te protejeze. Titlurile lui Mircea Cartarescu sunt solicitate de editurile straine. Tehnica minciunii de sorginte comunista e urmatoarea: cu cat minciuna e mai gogonata, cu atat ea prinde mai bine. Asta se intampla la unele televiziuni. E o otrava publica generalizata! Faptul ca se permite asa ceva in spatiul public si ca CNA-ul nu se sesizeaza este inacceptabil. Aceasta este o otrava publica care ne afecteaza. CNA-ul trebuie dat in judecata la CEDO pentru ca statul roman nu este in stare sa filtreze aceste murdarii. Un om care a lucrat in DIE, Sorin Rosca Stanescu, este cel care ii acuza pe oameni ca Mircea Cartarescu ca lucreaza unde a lucrat el. Nu exista drepturi de exclusivitate cu o editura potrivit legii dreptului de autor. Niciun autor nu se vinde ca un sclav spiritual. ICR are o obligatie clara: sa promoveze in strainatate imaginea Romaniei prin cultura. Cartarescu a fost scos in evidenta prin inteligenta celui care a condus Institutul, Patapievici, si prin talentului lui Mircea Cartarescu care se cere la export. Mircea Cartarescu e cel mai ieftin brand pentru Romania. Asa cum era altadata sportul. E ca si cum ai spune astazi cum de s-au dat bani pentru pregatirea Nadiei Comaneci si nu s-au dat la pensii? Bravo lui Horia Patapievici ca a stiut sa gestioneze un asemenea brand, cum e Cartarescu!”

Adevarul este ca editurile germane Suhrkamp și Hanser detin drepturile de autor pentru intreaga lume, iar Humanitas le detine pe cele romanesti , neavand semnate clauze de exclusivitate cu aceasta. Cartarescu a fost castigatorul multor premii nationale si internationale pentru literatura:

·             1980: Premiul Uniunii Scriitorilor din România

·             1989: Premiul Academiei Române

·             1990: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul revisteiFlacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistri Tomis, Premiul revistei Cuvântul

·             1992: Le Rêve nominalizare pentru: Prix Mèdicis, Premiul Uniunii Latine, Le meilleur livre étranger

·             1994: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova

·             1996: Premiul ASPRO, Premiul revistei Flacăra, Premiul revisteiAteneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul

·             1997: Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul

·             1999: traducerea în limba franceză a romanului Orbitor' nominalizat pentru Premiul Uniunii Latine

·             2000: Premiul Uniunii Scriitorilor din România

·             2002: Premiul ASPRO, Premiul AER

·             2006: "Meritul cultural" în grad de mare ofițer, acordat de cătrePreședintele României

·             2011: Premiul Vilenica

·             2012: Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012“

·             2011 si 2012 nominalizat pentru decernarea Premiului Nobel pentru literatura.

Nu vreau sa inchei aceasta umila forma de protest inainte de a mai da un citat din emisiunea “Sub semnul intrebarii” difuzata acum cateva seri: "Am simtit pentru prima oara in 30 de ani de cariera ca lumea culturala este solidara cu mine. Am primit nenumarate mesaje pe telefon, pe Facebook, numeroase accesari pe blog si articole. Oamenii de cultura isi dau seama ca nu se mai poate continua in acest fel. Nu numai politic este motivata aceasta ura, se datoreaza si deschiderii foarte largi a portilor democratiei. Fiecare om are posibilitatea sa isi spuna parerile. Am inceput sa avem imaginea unei altfel de Romanii, care ne-a luat prin surprindere. Este Romania forumurilor, a blogurilor, care arata nationalismele, sovinismele. Este un fenomen fundamental, lipsa de educatie, schimbarea in fiecare an a sistemului de invatamand, mediile electronice care vor impinge catile doar in manastiri ca in Evul Mediu. Se aud doar vocile oamenilor care stiu doar sa injure si sa calomnieze. Initial citeam impresiile de pe forumurile articolelor mele si imi venea sa vomit. Acum nu o mai fac. La atacurile cu privire la faptul ca imaginea mea este fabricata artificial din banii ICR, am adus aceste carti astazi. Prin fapte si nu prin injurii si justificari aratam adevarul adevarat. Mie nu-mi pasa de imaginea pe care mi-o face Cotidianul sau altcineva. Dar vreau sa arat oamenilor care e situatia. Cand imaginea unui om este patata, trebuie reactionat. S-a spus ca mi s-a fabricat o opera de catre ICR. Aici, in studiou, am adus 32 de carti care au fost publicate de edituri straine fara nici o contributie romaneasca, inainte sa vina Patapievici la ICR, inainte sa fie inclusiv  Traian Basescu la presedintie. S-a spus ca mi s-a fabricat o opera ca sa merg in strainatate sa fac propaganda Guvernului. Am adus aici 32 de carti publicate de edituri straine, fara contributii romanesti. S-a spus ca acestea au fost publicate in tiraje confidentiale, iar eu acum strang de la toate edituriile cifre pentru a le arata oamenilor. Una dintre cartile mele a fost publicata in Germania in 10.000 de exemplare. Eu nu am agent literar nici astazi. Sunt un caz special in lume. Cu exceptia ultimilor 5 ani, in care cartile mele sunt gestionate de catre doua edituri germane. Toate drepturile mele internatioanele sunt gestionate de acestea. Humanitas si nici Liiceanu nu a luat niciun ban din cartile mele internationale. Nu am contract de exclusivitate cu editura Humanitas si nu am cedat niciodata drepturile mele editurii. Situatia este in progres si dupa parerea mea va escalada, fiindca urmeaza alegerile. Nu exclud ca, la un moment dat, sa aleg calea exilului. Pentru ca Romania in momentul de fata se scufunda. Daca tot acest proces va continua, nu se va mai putea trai in Romania.”  Pentru ca trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna, ca oamenii de valoare  pleaca din Romania in alta tara NU pentru bani, ci pentru alta viata! O viata demna, in care valoarea este apreciata si respectata! Romania este singura tara in care le permitem altora sa ne impuna cum sa traim! Ne spun altii ce fel de om trebuie sa fim! Esti mare? Noi te facem mic! Esti destept, las'pe noi ca te facem prost! Macar cei destepti ar trebui sa se abtina sa impuna altora viata pe care acestia NU VOR sa o traiasca! Sa lasam ca fiecare persoana sa isi faca propriile alegeri, sa-si croiasca destinul asa cum crede de cuviinta. Sa nu mai zbieram, cei care alegem sa ramanem in tara, ca suntem patrioti, cand , de fapt, suntem lasi si neajutorati, incarcati de temerea ca nu trecem examenele competentelor noastre profesionale sau lingvistice, ca nu ne incadram in masura inteligentei minime, ca suntem prea lenesi sau ca nu ne pune nimeni o pila. Ca suntem prea batrani si avem prea putini ani in fata si prea multi in spate.  Sa incetam sa ne ascundem sub platosa falsului patriotism. Ca sa fii patriot, tara trebuie sa fie stimata si apreciata, ca oamenii sa fie mandri ca sunt parte din ea. O tara fara oameni stimati e o tara care nu conteaza! Si trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna ca respectul nu se cumpara cu kilogramul de la aprozar, ci se castiga prin efort, prin inteligenta, prin constanta efortului. O natie care nu se respecta pe sine, cum sa fie respectata de altii? Astazi au inceput lucrarile PPE in Bucuresti. USL-ul si-a strans simpatizantii, carati cu autobuze din toata tara, la meeting. Bucurestiul primeste astazi peste 80.000 de usl-isti revoltati. Asta va vedea Europa in aceasta seara la tv. Vreti sa fim respectati? De cine? Ei vin sa protesteze , ca si pana acum, impotriva Europei si Americii. Unde dracu sa mutam Romania daca nu vrem respectul lor? Decideti voi. dar luati aminte, ca trebuie si sa ne primeasca cineva! Refuzam sa fim parte si prieteni ai Europei si Americii? Va intreb: cine vreti sa fie atunci prietenii nostri? Dar, cei alesi de voi,  vor sa fie prietenii nostri? Cine vrea sa fie prieten cu cineva care nu este respectat? Care nu are o valoare unanim recunoscuta? prietenii ti-i alegi dupa chipul si asemanarea ta! Ar fi bine sa ne gandim putin inainte sa ne exprimam. Dar pana una alta, ar fi bine sa ne intoarcem la cultura si sa invatam sa ii iubim si sa- respectam pe Cartarescu, Paler, Liiceanu, Plesu, Patapievici si altii ca ei! Lasati dracului caloriferele! Nu agitati rulmentul, promovati inventia si omul care a nascut-o din zbuciumul inteligentei! La final, am sa va scriu un citat din Constantin Brancusi: "Cand am plecat de aici,v-am lasat saraci si prosti, cand am revenit, v-am gasit si mai saraci, si mai prosti". Oare ce ar spune Brancusi , astazi, in Romania lui Ponta?

PS1: Fiica mea imi facea morala acum cateva zile explicandu-mi ca romanii ar trebui sa inceapa sa curete Romania de mizerie, incepand cu gunoiul! Cu reciclarea! La un moment dat, am pierdut sirul ideilor ei. Plecase de la Cartarescu, de la denigrarea lui sistematica in Romania de catre cei care ii folosesc cartile pe post de bibelouri si ajunsese la gunoi! Sa vezi ca se referea la gunoiul politic! Oare vrea sa reciclam: oile liberale intr-un recipient, nebunii in altul, hotii sa-i trimitem pe Marte, mincinosii si oportunistii, pe Luna si eu nu am inteles mesajul? Trebuie sa reiau subiectul!

PS2: Cum multi dintre voi stiti, fiica mea a terminat recent facultatea in Viena si imediat apoi s-a si angajat acolo, in meseria aleasa de ea. Acum vreo doi ani, imediat dupa Craciun, a venit impreuna cu patru prieteni, toti nemti si austrieci sa petreaca impreuna cu prietenii ei din Roamnia revelionul la munte. Doua intamplari vreau sa va povestesc. Prima: au plecat dupa amiaza din Viena, motiv pentru care au intrat seara in tara. Unul dintre baietii din Germania imprumutase masina parintilor si se afla la volan cand, in Sannicolau, imediat ce au trecut granita, i-a oprit politia. Flavia dormea in spate, cand, la un moment dat, prietenul ei a trezit-o din somn si i-a zis ca i-a oprit politia. “Ce e?” a intrebat ea in romaneste politistul. “A avut 52 de km/h! A depasit limita de viteza.” “Si? Nu zice legislatia ca pana la 60km/h primesti eventual avertisment?” Politistul, socat, a inceput sa rada si i-a zis ca sunt sarbatori in Romania! Cu fiica-mea n-a mers argumentul, dar, daca nu era un roman in masina? Asta este maniera in care ne prezentam noi strainilor! Pusi pe spaga, pe mici golanii si cerseala publica. Pe intimidare si tupeu. Cea de-a doua ii are protagonisti tot pe acesti tineri, in grup largit si completat de catre colegii din Romania. Povestea se derula undeva la Busteni, intr-o cabana situata in imediata vecinatate a unei partii. Plecasera toti cu schiuri, cu placi si alte accesorii sportive. Evident ca nemtii si austriecii, aruncati pe partie de la 3 ani, urcau si coborau de 10 ori pana urcau ai nostri partia o data. Seara, epuizati si obositi, aranjati frumos in jurul unei mese incarcata cu cani cu vin fiert cu scortisoara, unul dintre baietii din nostri ii intreaba pe straini:” Voi  platiti de fiecare data cand urcati cu telecabina?” “Evident”, au raspuns strainii. “Dar e cineva la voi care va controleaza la urcare?” “Nu, e un automat in care introduci cartela. De cate ori urci, esti taxat!”  “Si nu poti sa urci in telecabina si sa nu bagi cartela?” “Ba da, dar cum sa nu introduc cartela?” Fiica mea, asezata strategic intre cele doua tabere, se uita fascinata si amuzata cand la unii, cand la altii. “Parca eram intr-un film cu prosti, mama” avea sa imi spuna ea mai tarziu. “ai nostri se mirau cat de fraieri sunt nemtii ca platesc de fiecare data cand urca, in vreme ce nemtii erau consternati la ideea ca ar putea sa urce si sa nu plateasca si astfel sa incalce legea” . Mai tarziu avea sa imi spuna fiica mea cum mituisera omul de la telecabina, ii dadusetra 50 ron ca sa ii lase sa urce pe toti, toata ziua, de cate ori aveau chef! Iata diferenta dintre noi si lumea civilizata. Totul sta in atitudine. Cine are minte si vrea sa priceapa, sa inteleaga ce trebuie, cine nu, n-a pierdut nimic.

Din respect pentru Mircea Cartarescu, am sa dau mai jos lista cartilor publicate de el! Va multumesc, maestre! Va multumesc pentru bucuria fiecarei lecturi, pentru tot ceea ce invat din fiecare emotie si situatie puse pe hartie cu atata gratie.

Cărţi publicate
Versuri:

·             „Faruri, vitrine, fotografii...”, Cartea Românească, București, 1980 -Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980

·             „Poeme de amor”, Cartea Românească, București, 1983

·             „Totul”, Cartea Românească, București, 1985

·             „Levantul”, Cartea Românească, București, 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990

·             „Dragostea. Poeme” (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994

·             „50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu”, Editura Brumar, Timișoara, 2003

·             „Nimic. Poeme” (1988-1992), Editura Humanitas, București, 2010

Antologii:

·             „Dublu CD. Antologie de poezie”, Editura Humanitas, București, 1998

·             „Plurivers”, Editura Humanitas, București, 2003 (antologie în două volume cu postfață de Paul Cernat)

·             „Poeme în garanție”, Editura Casa Radio, București, 2005 (antologie cu ilustrații de Tudor Jebeleanu)

·             „Dublu album de versuri”, Editura Humanitas, București, 2009

Proză:

·             „Visul”, Cartea Românească, București, 1989 - Premiul Academiei române pe 1989

·             „Nostalgia”, ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993

·             „Travesti”, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994

·             „Enciclopedia zmeilor”, Editura Humanitas, București, 2005

·             „Gemenii”, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)

·             „REM”, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia)

·             „Mendebilul”, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă dinNostalgia)

·             „Orbitor. Aripa stângă”, Editura Humanitas, București, 1996

·             „Orbitor. Corpul”, Editura Humanitas, București, 2002

·             „Orbitor. Aripa dreaptă”, Editura Humanitas, București, 2007

·             „Frumoasele străine”, Editura Humanitas, București, 2010

Eseu, publicistică:

·             „Visul chimeric”, Editura Litera, București, 1992

·             „Postmodernismul românesc”, Editura Humanitas, București, 1999

·             „Pururi tânăr, înfășurat în pixeli”, Editura Humanitas, București, 2002

·             „De ce iubim femeile”, Editura Humanitas, București, 2004

·             „Baroane!”, Editura Humanitas, București, 2005

·             „Ochiul căprui al dragostei noastre”, Editura Humanitas, București, 2012

Cand zeii se joaca cu cuburile!

Imi plac orasele cu arhitectura veche care au maretia afirmarii valorilor unei civilizatii apuse. Imi plac orasele cu istorie, cu povesti si personaje fascinante, dar la fel imi plac si orasele cu arhitectura futurista, orasele in care ti se pare ca esti proiectat intr-o poveste HI-Tech. Inca nu stiu care dintre cele doua ma atrage mai tare, dar in mod clar voi scrie despre fiecare. Imaginati-va un arhitect curajos care a avut indrazneala de a proiecta un oras suspendat desupra zonelor congestionate de trafic si sufocate de poluare. El se numeste Hrama, iar proiectul “City in the sky” este un concept despre o oaza de liniste amplasata seasupra oraselor supradezvoltate. El a avut inspiratia de a demara un poriect pretentios in jurul caruia a strans multe firme de design si multi arhitecti talentati care sa prezinte un oras al viitorului, rezolvand astfel problema poluarii.

Proiectul s-a transformat in “Megatropolis”, a fost demarat la Londra si continuat la New York. Conceptul n-a fost finalizat, dar s-a transformat intr-o frumoasa utopie arhitecturala. Scepticii spun ca sansele sa devina o realitate sunt destul de scazute, dar nu e de neglijat faptul acesta se va tranforma candva in ceva palpabil. 

Proiectul este fundamentat pe solutii viabile in ceea ce priveste structura avand la baza solutiile ingineresti revolutionare si creeaza o puternica impresie artistica. Proiectantii au gandit o gradina aruncata in soare in care fiecare sa poata respira aerul curat, sa se bucure de culori si mirosuri imbietoare. designul a fost inspirat de floarea de lotus, cunoscuta pentru abilitatea ei de a creste deasupra apelor in general murdare, ca un simbol al puritatii si al curateniei absolute. In cultura orientala, floarea de lotus reprezinta simbolul capacitatii de a ne ridica deasupra grijilor si necazurilor in speranta de mai bine. Sursa de inspiratie a fost un poem haiku scris de catre poetul japonez Issa Kobayashi care transmite mesajul: “this world/full of needless/and thorns…/yet lotus bloom” adica “in aceasta lume/plina de ace si spini…/inca infloresc flori de lotus”

Parcuri urbane amplasate in stratosfera sunt azvarlite in inaltul albastru si proptite pe turnuri enorme desfasurate catre nori care inteapa cerul. Orasul suspendat in zenit este construit pe structuri de sticla si otel care sustin peluze intinse de verdeata si iazuri reflectorizante. Copacii coloreaza zonele de odihna, iar horticultorii sustin ca merii si ciresii ar putea inflori pe toata durata anului, iar nuferii ar imbraca luciul apelor. Peretii de sticla protejeaza de vant si frig, iar lumea s-ar putea bucura de o noua dimensiune a frumosului. Costurile sunt enorme, iar investitorii locali ar fi primii care s-ar dori sa fie cooptati. 

Un alt proiect utopic este un restaurant construit intr-un copac, proiectat de Pacific Medii Architects Ltd. “Whimsical Yellow Treehaose restaurant” se afla in Noua Zeelanda in mijlocul unei paduri de rasinoase. El a fost ridicat din lamele de plop asezate intr-o anumita logica in jurul trunchiului, beneficiind de iluminat naturalpe toata durata zilei. “Conceptul de casa in copac este o reminiscenta a viselor copilariei, a perioadei ludice, a povestilor de basm” spune PEL. “E o casa in copac, cum toti am visat in copilarie, doar o fantezie pentru adulti”. Proiectul este magic, cladirea fiind amplasata la marginea unei paduri cu vedere spre un curs de apa. Restaurantul detine 18 scaune asezate la 12 metri inaltime si pe o latime de 10 metri, fiind dotat cu toalete si bucatarie proprie. Este un proiect ecologic care se integreaza perfect in peisaj si reprezinta o atractie si o experienta inedita. Proiectul a fost comandat de Pagini Aurii ca un exercitiu de marketing pentru a-si promova intr-o maniera inedita servicile. Campania se bazeaza pe un site de promovare, un blog, live webcam, concursuri, premii si multe altele. Desi s-a folosit in campanie de un proiect ecologist, in fiecare an in SUA sunt tiparite peste 500 de milioane de carti, aproximativ 2 carti /persoana. Iamginati-va cu ce costuri de tipar. Specialistii aproximeaza ca numai pentru producerea hartiei sunt taiati annual 9 milioane de copaci care apoi sunt prelucrati in hartie care ar fi evaluata la 1.6 miliarde de lire sterline si pentru care s-au folosit circa 7.2 milioane de barili de petrol. Marketingul spala fata, dar nu si constiinta.

Ciudate obiceiuri si traditii de nunta de pe intreg mapamondul

Din mosi-stramosi exista doua definitii despre casatorie, exprimate prin doua metafore, una mai picanta ca cealalta. Una spune ca o casnicie e ca o fortareata: cei de dinauntru vor cu orice pret sa iasa, in vreme ce cei de din afara ei vor cu tot dinadinsul sa intre. Cea de-a doua compara casnicia cu un butoi plin cu rahat, dar care are printre doage si niscaiva stropi de miere. Eu cred ca fiecare cuplu isi construieste casnicia dupa chipul si asemanarea membrilor, ca trebuie sa existe si niscaiva noroc, asta este indiscutabil, doar in masura in care nu uitam ca norocul ni-l mai facem si singuri. Dar gata cu filozofia de duzina si sa purcedem la lucruri serioase. 
Traditiile de nunta au rolul de a invoca viata indelungata, fertilitatea si prosperitatea tinerilor casatoriti, Aproape peste tot in lume rochia miresei are culoarea alba, simbolizand puritatea si virtutea. Daca mireasa nu este la prima casatorie, rochia ei va fi realizata in tonuri deschise de gri, roz, crem sau lila. Din vremuri stravechi, rochia alba a mireselor avea aplicatii cu broderii argintii sau aurii si era insotita mereu de prezenta inelului inca din perioada lui Pliniu (secolil I d.Hr.) cand verighetele erau facute din fier si impodobite cu un diamant ca simbol al trainiciei nuntirii sau cu un magnet, ca simbol al atractiei dintre cei doi soti. Mult mai tarziu fierul a fost inlocuit cu un metal pretios precum aurul sau platina si decorat tot cu o piatra pretioasa. 

Povestea inelului de aur dateaza din anul 860 e.n. cand Papa Nicolae I, primul Papa al Romei,  a decretat ca la pecetluirea unei casatorii, mirele sa daruiasca miresei un inel pretios din aur ca dovada a suportului financiar pe care barbatul il ofera viitoarei sotii. Acest lucru a devenit traditie mult mai tarziu, prin sec 15, mai exact in anul 1477, odata cu nunta fiicei lui Carol Temerarul. Atunci regele Maximilian i-a daruit logodnicei sale, Maria de Burgundia, un inel de logodna din aur impodobit cu un diamant superb. In Franta, traditia cere ca inelul sa aiba obligatoriu piatra alba, fie ca era vorba de diamant, safir sau piatra lunii. Astazi, bogatii se intrec in karatele diamantului, in vreme ce oamenii modesti recurg la zirconiu. Astazi obligativitatea pietrei albe a disparut, fapt pentru care inelele de logodna au rubine, smaralde si alte pietre colorate care pana acum vreo 40 de ani erau interzise. Grecii sunt de parere ca de la inelarul stang porneste vena amoris, vena dragostei, care duce direct la inima, de aceea purtarea verighetei pe inelarul stang s-a transformat in obicei obligatoriu. In realitate, traditia crestina se face vinovata de acest obicei deoarece preotul care oficia casatoria, dupa ce atingea pe rand primele degete ale mainii stangi, degetul mare (in numele Tatalui), aratatorul (in numele Fiului) si degetul mijlociu (al Sfantului Duh), punea verigheta pe cel de-al patrulea, inelarul, spunand “Amin”, obicei pastrat pana in zilele noastre. In Rusia, mirii purtau inele din argint, in Anglia, la fel, insa aici le decorau cu elemente din aur. In Italia sec 15, inelele erau impodobite cu diamante pentru ca se zice ca au puterea de a mentine dragostea intre parteneri.

Sa ne intoarcem putin in Franta, caci de aici provine traditia prin care mirii impart in timpul nuntii un minunat pahar cu doua toarte din care acestia beau in timpul petrecerii de nunta. Paharul se lasa mostenire din generatie in generatie si are o incarcatura emotionala deosebita.

Buchetul miresei dateaza din vremea Cruciatilor, ei fiind cei care au implementat traditia jerbei de nunta. In ziua nuntii, femeile aveau sarcina sa realizeze buchetul din flori de portocal. Obiceiul a fort preluat de englezi, dar acestia foloseau doar flori albe. Mireasa trebuia sa tina buchetul in mana stanga si asa s-a pastrat pana azi. Francezii i-au gasit si o utilitate, de la ei tragandu-se ritualul aruncarii buchetului fetelor nemaritate, aducandu-i noroc si speranta de maritis tinerei care reusea sa-l prinda. Pana atunci, mireasa nu arunca buchetul, ci fugea cu el, iar barbatii trebuiau sa o alerge pana reuseau sa i-l ia.  Astazi, acest obicei are o adevarata simbolistica in spate deoarece culorile florilor folosite in buchet au rolul de a transmite un mesaj subminal: albul-virginitatea; albastrul – fidelitatea, galbenul – adulterul, verdele – pudoarea, negru-refuzul. Sa te fereasca Cel de Sus sa confunzi florile, simbolurile si culorile. Nuntasii nu vor mai petrece , ci-si vor bate capul sa descifreze mesajul tinerei mirese, compatimindu-l pe mire si tot neamul. Iedera este folosita adesea datorita frunzelor ei verzi si bogate. Ea simbolizeaza atasamentul reciproc si iubirea vesnica. Astazi, cuplurile isi impartasesc poezia respectarii propriei identitati si a propriei libertati. Oare se mai foloseste iedera??? Sigur ca da.

Taierea tortului de nunta isi are originea in primul secol i.e.n., in Italia unde se obisnuia ca o prajitura sau o paine sa fie rupta deasupra capului viitoarei mirese pentru ca aceasta sa fie fertila.

Tot aici, cravata mirelui era taiata bucatele dupa nunta si vandute invitatilor. Banii obtinuti erau folositi pentru luna de miere. Italienii decoreaza capota masinii cu flori pentru ca mirii sa fie fericiti in calatoria lor impreuna prin viata.

In tarile scandinave, la nunta denumita “Quan Fang” sau “Prinderea miresei”, coronita are un rol foarte important in ritualul casatoriei. Fiecare parohie are propria coronita care ii este daruita miresei doar daca aceasta are un caracter ireprosabil! A sta in fata altarului cu capul descoperit inseamna ca mireasa nu este vrednica de ritualul unirii. Tot la scandinavi, rochia de mireasa e musai sa fie rosie, dotata cu corset stramt si maneci largi, iar poalele tivite cu catifea neagra. Obligatorii din tinuta ei sunt ciorapii de culoare inchisa si pantofii negri cu catarama argintie.

Cununiile dateaza din vremuri pagane:”Cand vine ziua nuntii, mireasa poarta o cununa de flori pe cap si o centura din blana de oaie la brau, bine innodata, pe care o va deznoda numai barbatul ei”. De aici si vorba “a desfacut centura Virginei facand-o astfel femeie”.

Voalul apartine grecilor antici care binecuvantau legatura mirilor sub o bucata patrata de material textil care era tinuta la fiecare capat de catre un barbat astfel incat sa acopere pe cei doi miri. Obiceiul ca mireasa sa mearga la altar cu fata acoperita provine din perioada in care barbatul isi rapea aleasa aruncandu-i un cearsaf pe cap. In perioada casatoriilor aranjate, voalul devenise instrumentul sub care viitoarea mireasa era ascunsa de privirile curioase ale viitorului sot. Voalul era folosit doar de catre fecioare, vaduvele neavand dreptul de a-l folosi cand se recasatoreau. Miresele poarta voaluri colorate in galben, sau rosu, existand credinta ca astfel sunt indepartate duhurile rele. La petrecere se sparg pahare si farfurii avand convingerea ca astfel se sparge si ghinionul. In Roma antica mireasa era purtata pe brate catre noul ei camin. Nici macar hainele ei n-aveau voie sa atinga pragul sau usa. Conform aceleiasi traditii, daca mireasa se impiedica atunci cand intra prima data in casa ei, ghinionul avea sa se abata asupra caminului si familiei ei. Obiceiul inca este pastrat in japonia, China, Persia, Turcia si in multe tari din Europa. Pentru romani era o impietate ca mireasa sa mearga de bunavoie in casa viitorului sot. Tot in spiritul acestei traditii, sotia trebuia sa stea in stanga viitorului ei sot ca acesta sa o poata apara cu spada in caz de nevoie cu dreapta. Obiceiul este pastrat inca in Italia, desi nici un mire nu mai are spada.

In Cehia, prietenele miresei sadesc un copac in gradina casei, copac pe care il decoreaza cu coji de oua colorate, acesta fiind simbolul unei vieti lungi. Daca socrii isi doresc rapid nepoti, ei asaza un prunc in patul viitorului cuplu. Dupa ceremonie, tinerii casatoriti sunt obligati sa sparga cateva farfurii, iar numarul cioburilor decid daca mirii vor fi fericiti sau nu. Cu cat mai multe cioburi sunt , cu atat mai multe momente fericite ii asteapta in viitor. 

In Olanda si Elvetia se pastreaza obiceiul plantatului unui pin in curtea casei unde urmeaza sa locuiasca mirii, caci pinul reprezinta simbolul fertilitatii si al norocului.

In Ungaria, miresele daruiesc mirilor un napron negru brodat ca simbol al logodnei. Intr-o noapte stiuta doar de el, mirele trebuie sa se plimbe singur purtand aceste podoabe fara sa il vada nimeni. Coafezele se imbogatesc cand prind o viitoare mireasa in saloane deoarece oricarei mirese i se fac coafuri elaborate in care sunt ascunse cat mai multe boabe de grau care sunt semnele fertilitatii si ocrotesc sanatatea viitoarei familii. daca fata are parul scurt, atunci ascundeti un ou in timpul ceremoniei si spargeti-l dupa.

In Polonia, mirii sunt intampinati cu vin si paine a carei coaja este presarata cu sare. Painea simbolizeaza bunastarea, sarea le aminteste ca viata uneori e grea, iar vinul- bucuria, sanatatea si fericirea.

In Bulgaria, mireasa arunca inainte de nunta peste cap o farfurie in care sunt puse faina, oua si bani. Daca farfuria se sparge inseamna ca va avea noroc la casa ei. Altii prefera varianta in care mirii pasesc cu dreptul in biserica. Soacra mica presara flori in calea mirilor ca sa le aduca sanatate si fericire, in vreme ce soacra mare ii imbie cu prajituri facute cu miere, astfel ca viata sa le fie lunga si dulce. Invitatii care vor sa danseze cu mireasa trebuie sa plateasca, iar banii stransi sunt folositi in luna de miere.

Nici Croatia nu se lasa mai prejos, caci obiceiul cere ca alaiul de nuntasi sa inconjoare de 3 ori o fantana  si fiecare sa arunce cate un mar in fantana pentru fertilitatea cuplului.

Miresele din Anglia purtau rochii de matase sau satin decorat cu fire de argint. Prima care a purtat rochia alba la nunta a fost Maria Stuart, dar cea care a lansat moda rochiei alba a fost Regina Victoria atunci cand s-a casatorit cu varul ei, Printul Albert. Rochia alba era decorata cu flori de portocal si nimeni  nu vazuse pana atunci o mireasa atat de frumoasa. prezenta ei uluitoare a fost suficienta ca sa inspire generatiile viitoare  de mirese din lumea intreaga. Noi spunem ca albul este simbolul puritatii, dar in trecut era considerat simbolul bucuriei, in vreme ce albastrul semnifica puritatea. Inainte de acest moment, miresele imbracau la nunta rochia cea mai buna din dulap, indiferent de culoarea sau croiul ei. Unei mirese nu i se permitea sa ii spuna pe nume sotului inainte de nunta deoarece se credea ca aduce ghinion. Faimoasa jartiera tot de la englezi se trage si are o semnificatie oarecum erotica. Mirele trebuie sa scoata cu dintii jartiera miresei si sa o arunce apoi catre ceilalti burlaci. Cel care o prinde se va casatori primul. ma intreb daca si barbatii se inghesuie la prinsul jartierei cum se ingramadesc fetele la prinsul buchetului. Nu va speriati, si aruncatul buchetului tot de-aici se trage. Folclorul se jura ca fetele nemaritate sfasiau in bucati rochia si florile miresei pana cand o mireasa desteapta s-a gandit sa-si arunce buchetul, scapand cu rochia intreaga si ramanand astfel imbracata. Mireasa trebuie sa poarte “something old, something new, something borrowed and something blue” care erau menite sa aduca noroc si prosperitate in viitorul camin. obiectul vechi era primit de la mama sau bunica si simboliza ruperea de familie, cel nou simboliza viata pe care o incepe alaturi de sot si exprima speranta unui nou inceput fericit. Cel imprumutat trebuia sa provina de la o femeie casatorita care avea o casnicie fericita, transmitand din experienta ei tinerei neveste, iar cel albastru reprezenta suma calitatilor viitoarei sotii: credinta, loialitate si puritate, dar fiind un simbol al masculinitatii, acest obiect trebuia sa exprime si legatura cu cel ales, un simbol al linistii, sigurantei, al regasirii starii de bine. Desi toti credem ca legarea cutiilor de conserve goale de spatele masinii cu care tinerii casatoriti isi incep luna de miere provine de la americani, ei bine, nu-i asa, caci si acesta se trage din perioada dinastiei Tudor cand tinerii erau dusi nu cu masina, ci cu caleasca. Dupa ce acestia urcau in caleasca, invitatii se descaltau si aruncau cu papucii in caleasca sa sporeasca mirilor norocul. As vrea sa vad eu invitatul care arunca cu pantofii intr-un Lamborghini sau Ferrari sau macar intr-un Audi sau BMV. probabil ca solutia cutiilor de conserve goale atarnate a fost rezultatul unei sesiuni de brainstorming in care nuntasi si miri au cazut la pace si au decis formele unui compromis unanim acceptat. In sec 18, tot in Anglia, a existat traditia pregatirii unor prajituri impresionante , pe mai multe etaje, iar Franta a venit cu varianta tortului supraetajat. Mireasa taie prima felie de tort, semn al fertilitatii. Inainte se credea ca doar femeia poate fi sterila, motiv pentru care doar ei ii revenea sarcina taierii primei felii. Intre timp lumea s-a mai scuturat de superstitii si prejudecati si i-a indemnat sa taie felia primordiala impreuna, semn ca intre timp femeia a devenit egala cu barbatul, desi tot ea naste inca. Dar sa vedem de unde se trage superstitia ca mirele n-are voie sa isi vada mireasa inainte de nunta. Acum cateva sute de ani casatoriile erau aranjate de catre tatii fetelor si familia baietilor prin care se urmareau anumite avantaje: sporirea averilor si puterii, obtinerea titlurilor nobiliare. Tinerii insuratei nu prea aveau mare lucru de spus, desi tinerii erau si atunci curiosi si nabadaiosi, astfel incat ii obligau pe tatii fetelor sa isi ia masuri sporite de precautie, nepermitandu-le sa-si vada nevasta inainte de nunta. tatal vroia sa pastreze “taina frumusetii “ ficei sale acoperind-o in nenumarate voaluri pana la casatorie, caci nu de putine ori se intampla ca fata sa fie sluta si bogata, iar casatoria pecetluia la pachet intregul angajament. Probabil ca de aici si vorba ca aduce ghinion sa vezi mireasa inainte de nunta. Ghinionist putea sa fie chiar de o vedea si inainte. 

Traditia cosului cu flori presarate in calea mirilor se trage din Evul Mediu. Cand era ceruta de soata, ea trebuia sa poarte cununa de flori pe cap, de regula din trandafiri sau margarete. Astfel ea transmitea mesajul ca va reflecta la cerere daca sa accepte sau sa refuze. Daca accepta, obiceiul cerea ca logodnicul sa-i trimita in ziua nuntii o jerba cu flori albe sau pastel alesei sale. Cosul era impodobit cu panglici si umplut cu flori si cadouri in bijuterii, dantele si alte obiecte pretioase. Mireasa purta rochie rosie si nu trebuia sa fie vazuta de mire inainte sa fie adusa la altar.

In Spania, obiceiul cere ca mana mirelui sa confectioneze rochia viitoarei nurori.

Trebuie spus ca exista un ritual al nuntii care cere ca invitatii sa intre in biserica inaintea mirilor. Cei ai miresei ocupa locurile din stanga, cei ai mirelui pe cele din dreapta. Cand mirele intra la bratul mamei sale, toata lumea trebuie sa se ridice in picioare. cei doi sunt urmati de frati, surori, bunici. Tatal mirelui isi va prelua sotia si se vor aseza in primul rand, iar mirele se opreste in picioare langa altar in asteptarea miresei. Mireasa intra ultima la bratul tatalui ei, urmata fiind de domnisoarele de onoare si parcurge culoarul central pana ajunge langa logodnicul ei. Nu saluta si nu vorbeste cu invitatii. Cand intra in biserica, mireasa nu poarta nici un inel. La finalul ceremoniei, primii ies mirii, urmati de tatal miresei la bratul careia sta mama mirelui, urmati de tatal mirelui la brat cu mama miresei, simbolizand astfel contopirea familiilor.

Logodna armeana medievala presupunea ca barbatul sa trimita viitoarei sotii haine noi, iar ea ii intorcea darul cu zahar, lapte si miere.

In Rusia de dinainte de comunism, mirele ardea fusul si fuiorul miresei, semn ca aceasta nu va ramane fata batrana. Dupa logodna, rusoaicele erau scutite de la treburile zilnice si-si imbracau straie de bocet. Prietenii miresei organizau sesiuni de bocete carora ei le spuneau petreceri in care cantau cantece despre inocenta pierduta a viitoarei mirese si prevestind persecutiile ce urma sa le gaseasca in familia viitorului mire.

In Serbia, socrul mare umple plosca frumos decorata cu cel mai bun coniac si porneste prin sat sa invite mesenii la nunta. Cine bea din plosca sigur vine la nunta.

In Norvegia nunta tine o saptamana, iar mireasa poarta aceeasi tinuta. In ziua a saptea, ea isi scoate coronita, semn ca petrecerea s-a sfarsit.

In Irlanda, alaiul kilturilor celtice e insotit de cimpoaie. Mirii poarta inele Claddagh, transmis din generatie in generatie, de la mama la fiica, simbol al logodnei si casatoriei. Cand tinerii sunt logoditi el este purtat catre incheietura mainii, iar dupa nunta este orientat catre baza unghiei. Daca in drum spre biserica le ies in cale 3 cotofene, acestea simbolizeaza norocul.  Daca prima urare e facuta de-un barbat, casnicia va fi una fericita. Pe masa nuntasilor troneaza painea, preparatele din carne de vita, varza si tortul de nunta preparat din fructe, migdale, si stafide si stropit din abundenta cu lichior. In timpul dansului, picioarele miresei trebuie sa stea cat mai putin pe podea. Nici un popor nu crede in zane si spiridusi mai tare ca irlandezii. Superstitia zice ca zanelor le plac lucrurile frumoase, iar mireasa este cel mai frumos personaj din alaiul de nunta, iar ele nu pot rapi mireasa decat daca se opreste din dans. Supertitia e valabila si pentru mire, doar ca functioneaza invers, adica el trebuie sa isi tina cat mai mult timp picioarele pe podea. In cazul in care sentimentele lui pentru mireasa nu-s reale, zanele ii vor rapi mireasa.

Germania se mandreste cu obiceiul de nunta numit Polterband, adica indepartarea strigoilor. Prietenii si rudele mirilor sparg tot ce prind, iar mirii sunt obligati sa stranga cioburile. Gestul in sine simbolizeaza ruperea de vietile anterioare si pregatirea terenului pentru un nou inceput. Cavalerul de onoare a fost inventat tot de germani, desi menirea lui era la inceput cu totul alta. Odinioara, daca mirele nu cadea la intelegere cu socrul mic sa ii dea fata, acesta isi rapea mireasa, lasand cavalerul sa-i salveze onoarea. Rolul acestuia era sa tina toate rudele miresei departe de cei doi tineri pana la consumarea ceremoniei nuptiale. Rolul domnisoarei de onoare nu era la fel de relevant, dar nici tocmai de neglijat. Domnisoarele de onoare aveau un rol mai degraba estetic, deoarece prezenta lor trebuia sa puna in valoarea frumusetea si costumatia miresei. Ma intreb dupa ce criterii erau atunci alese. Inca de la nasterea fetitei, germanii se pregatesc de nunta: planteaza pomi in cinstea ei, iar cand se apropie de maritis, pomii sunt vanduti si banii folositi pentru alcatuirea trusoului. Parintii alcatuiesc o carte de nunta in care sunt stranse toate articolele si pozele, cu povesti din perioada de prietenie si logodna a celor doi miri. In timpul nuntii, cartea este scoasa la licitatie , iar banii sunt oferiti pentru luna de miere celor doi protagonisti.

Daca ne mutam in statul vecin, in sec 19 in Austria rurala, fetele nemaritate ieseau la dans purtand cate o bucata de mar la subtiori. La sfarsitul noptii, fata oferea bucatile de mar baiatului pe care il alegea. Daca baiatul o placea, trebuia sa manance marul. Bleah! Sper ca i-a picat bine! Ma intreb daca nu cumva de aici se trage obiceiul banatean in care mireasa nu arunca buchetul, ci un mar “garnisit” cu monede. Domnisoarele de onoare austriece poarta rochii identice cu mireasa ca sa pacaleasca spiritele rele. Sau ca sa incurce mirele! J) Orice ar fi, niciodata miresele austriece nu folosesc combinatia de alb cu rosu, fiindca, zic ele, seamana cu bandajele insangerate si ar aduce ghinion.

Scotienii innegresc mireasa, mai exact o ung cu cele mai lipicioase si imputite amestecuri de oua batute si amestecate cu alte sosuri dezagreabile, branza fermentata, resturi de peste si alte minunatii. Dupa ce mireasa este astfel “parfumata”, e plimbata prin toate pub-urile si barurile.  Aproape ca mi se face mila, zau!

Daca schimbam continentul si ne ducem in Asia, iaca se schimba si perspectiva. Aruncatul cu orezul in miri se trage de fapt din India, insa obiceiul originar presupunea prepararea unor bulgari din orez fiert care erau aruncati in mire de catre prietenii miresei drept razbunare ca acesta le lua prietena. Drept recompensa, mirele ofera daruri domnisoarelor de onoare. Traditia indiana spune ca mireasa trebuie sa arunce ceva de mancare pe usa casei ei si n-are voie sa priveasca inapoi cand iese din casa. ca sa isi poata vedea mireasa, mirele plateste o taxa in bani si n-are voie sa o priveasca decat in oglinda. Daca e intrebat “ce vezi?”, mirele n-are voie sa raspunda altceva decat “O zana”. In timpul ceremoniei n-are voie sa-si atinga aleasa pana in momentul in care ii pune inelul pe deget. Pe toata durata nuntii ei impart dulciuri si bauturi dulci ca viata sa le fie intocmai. India asta este asa de mare ca ar fi cam greu sa fie peste tot aceleasi traditii. De exemplu, femeile Manglik Dosh (adica femeile nascute cand Marte si Saturn se afla in casa a 7-a) sunt blestemata sa ramana vaduve si atunci ele simuleaza ritualul nuntii in care mirele este inlocuit cu un copac pe care apoi il distruge, avand credinta ca au omorat moartea viitorului partener. Abia apoi se marita cu alesul ei, salvat astfel de la o moarte prematura. India traditionala apeleaza la petitori care au datoria sa gaseasca fata potrivita. Ei iau in calcul tehnicile astrologice, analizeaza zodiile, fac sedinte cu parintii ca sa poata alcatui profilul femeii perfecte. DACA o gasesc, incep negocierile intre parinti si dupa/daca acestia ajung la un consens, le este permis tinerilor sa formeze un cuplu. Saraca inima mea!

In alte tari asiatice, nunta nu e tocmai prilej de bucurie, motiv pentru care mireasa e imbracata in rochie neagra, iar pe cap panglici pe care sunt fixate perle si alte pietre care simbolizeaza lacrimile. Mariajul este privit ca o experienta pe care trebuie sa o incerci atunci cand esti pregatit si cu maxima responsabilitate. Mireasa poarta fusta neagra , camasa de dantela, iar peste ele o mantie cu gluga. In maini are un rozariu si un voal. La intrarea in in biserica, mirele trebuie sa se descalte, fapt care divide nuntasii in doua tabere: unii care vor sa fure pantofii (nuntasii miresei), altii care ii pazesc ca pe ochii din cap (nuntasii mirelui). Toata lumea prefera sa castige hotii caci lumea n-ar mai avea de ce sa rada, iar mirele nu si-ar plati scump incaltarile.

In China fetele sunt “cantate” in jurul unui foc de tabara de tineri infasurati in paturi rosii, care canta la instrumente. Fiecare isi alege o fata si ii canta cate o serenada. Daca fata il place, imparte scaunul cu el, in vreme ce acesta o acopera cu patura. Acesta era ritualul cererii si acceptarii in casatorie. Exista odinioara un ritual al ceaiului, singurul de altfel in care mireasa era rasfatata, cand barbatii purtau pana la altar scaunul pe care statea mireasa. Daca nu stiti, in China fata se marita atat cu baiatul, cat si cu familia lui caci legatura dintre baiat si familia lui este atat de puternica incat nici o nora nu o poate rupe. Sa fim seriosi, astia n-au auzit de Romania??? Chinezii adora rosul! La logodna, mirele daruieste cercei legati cu snur rosu; in timpul ceremonialului, mirii beau vin rosu din pahare legate cu snur rosu; voalul si rochia miresei sunt obligatoriu rosii, mirii sunt legati de glezne cu sfoara rosie s.a.m.d. Miresele si femeile Tujia practica “plansul de nunta” cu o luna inainte de inceperea nuntii inarmandu-se cu tot arsenalul de lacrimi si batiste.

In Japonia se schimba macazul. Mireasa se picteaza din cap pana-n picioare cu vopsea alba ca semn al puritatii si virginitatii. In timpul ceremoniei, mirii trebuie sa bea 9 cupe cu sake (si apoi merg sa se culce). Nu, nu e o greseala, caci asta fac, caci abia dupa consumarea casatoriei acestia sunt si considerati ca atare. Doua rate sau o gasca si-un gascan fac parte musai din ritual, fiind considerate perechi pe viata si exemplu de fidelitate. Japonezii nu se imbata, nici nu danseaza pana pica, ci se intrec in jocuri in care isi testeaza inteligenta J) sau canta karaoke.

In Cambogia, in tribul Kreung, femeile isi aleg barbatii. Cand fata ajunge la varsta adolescentei, parintii ii construiesc o coliba a dragostei in care fata cheama in fiecare seara cate un barbat sau mai multi pana cand isi alege unul cu care decide sa se marite! dar n-o poate da la-ntors, caci cale de divort nu exista!

In Africa! in unele sate, tinerii casatoriti isi petrec noaptea nuntii in prezenta soacrei fetei sau a uneia din batranele satului care are sarcina sa certifice faptul ca fata a fost virgina! Ba mai mult, ea este responsabila sa o si initieze in arta amorului, detaliindu-i ce are de facut astfel incat sa isi satisfaca sotul. Pe bune? Oare bate baba si toba sa imprime ritmul??? Atentie mare! Daca in timpul procesiunii constata ca mireasa este prea experimentata!, ea poate cere anularea casatoriei! Pai daca o fi premianta??? Fetitele sunt invatate de mici cum sa se poarte cu barbatii. Acest cult a fost extrapolat pana acolo incat femeile au dezvoltat un limbaj codat intre ele astfel incat sa nu fie inteles de catre parteneri. Fetele sunt cumparate cu oi si vite de la parinti, cea mai frumoasa mireasa fiind evaluata cam la 30 de vite!

In Maroc, mireasa e adusa la casa mirelui in lumina lunii, intr-o cutie din lemn alb montata pe spinarea unui magar care e tras de o negresa. Doar negresa vede mireasa atunci cand intra in cutie. ea este urmata de sute de oameni, iar prietenii si rudele miresei arunca pe cutie haine si cadouri. Cand ajung la casa mirelui, tot negresa scoate mireasa din cutie, o machiaza, o imbraca in straie alese, ii aranjeaza trusoul si o lasa singura sa-si astepte iubitul. Cum nimeni nu ne spune ce se intampla cand vine, fiecare isi imagineaza ce vrea. Mireasa nu-si alege sotul, caci el a fost ales de tatal ei cand fata era mica dupa indelungi negocieri intre cele doua familii. Abia dupa 2 zile cutia e urcata pe acoperis, semn ca tinerii primesc musafiri.

In Fiji, mirele isi cumpara de la tata socru cu daruri mireasa, dar nu daruri de orice fel, ci un dinte de balena – simbolul suprem al bogatiei. Daca ii da fata, el isi duce aleasa la tatuat si tot mirele pregateste masa pentru rudele miresei. Ai lui raman flamanzi, ca doar stau si se uita J.

In Malaiezia, in Sabah, tinerii n-au voie sa mearga la buda 72 de ore!!! neamurile in tot acest timp le da sa manance si sa bea cate putina apa. daca nu reusesc sa se tina, se duce naibii nunta, ca i-ar astepta o casnicie blestemata si le-ar muri copiii! Tulai, Doamne!!!

Eschimosii sunt mai pragmatici. Ei nu se casatoresc din dragoste, ci se studiaza daca sunt sanatosi, apti de munca si vanjosi. Cand tanarul a pus ochii pe o fata, merge la iglu-ul ei, o ia de par si-o trage pana la al lui. daca are fata par bogat, mai ia vreo 2-3 prieteni sa-l ajute sa o tarasca mai cu putere prin zapada. Eschimosii nu sunt darnici cu informatiile, nu prea stim nimic despre ritualul de casatorie, e frig tare! Ce sa zici cand tot ei cica se pupa frecandu-si nasurile!

Zic sa nu inchei pana nu trecem in istorie ce se intampla si pe la noi. Ziua nuntii e lunga si incepe cam asa: spalatul miresei cu apa neinceputa, strigarile de nunta, petitul, imbracatul miresei, furatul miresei, aruncatul buchetului si cate si mai cate, in functie de zona.  Mie cel mai mult imi plac superstitiile la nuntile romanesti de care mirii trebuie sa se fereasca: In timpul ceremoniei, daca una din lumanari arde mai mult ca cealalta, inseamna ca unul dintre miri va muri primul (rar se imtampla sa moara simultan, zau asa), daca se stinge, mariajul nu dureaza mult. daca ploua in timpul nuntii e semn de belsug. Mireasa sa nu poarte perle caci perla inseamna lacrima. daca mirilor le iese-n drum cocosul sau pisica neagra e semn ca relatia va fi de lunga durata. daca nu va iese nici unul, nici alta, poate vedeti curcubeul, caci si el semnifica acelasi lucru. feriti-va de maicute si calugari, de galetile goale, de intalnirea cu lata mireasa pentru ca toate sunt ghinioane. Nu te marita de ziua ta sau in luna mai, niciodata in amurg. Mireasa care-si schimba incaltarile se va lepada de barbat. Alegeti-va pantofi fara decupaj ca va fuge norocul in alta parte tocmai pe langa degetele de la picioare. Nuntasii sa nu daruiasca tacamuri deoarece aduc cu ele certuri si necazuri. sa nu vina cu flori galbene sau ceasuri de perete caci astea prevestesc despartirea. Ce sa mai zic??? Cam greu sa tii cont de toate. Sper sa nu fie adevarate.

Daca sunteti necasatoriti si nu v-ati speriat inca, ganditi de zece ori inainte sa spuneti: Marry Me! sau "Da!".