Arhitectura ca o inghetata

De cand ma stiu mi-a fost frica de moarte. Ca atare, cand am ajuns la vremea maritisului, am stiut cu cine nu vreau  sa ma marit: cu un doctor sau cu un popa. Mi se parea ca ambele meserii tin moartea de mana: dreapta, indreptata spre actiune, apartinea medicinei, stanga, pasiva si lenesa, orientata spre odihna, tinea popa de mana. Dar viata intotdeauna bate filmul si iti da una peste ceafa razand ironic de tine: destinul a decis sa ma marit cu un doctor. Legist. Ce meserie e mai aproape de moarte? Dar nu am avut nici taria, nici curiozitatea de a ma apleca spre aceasta meserie. In viata, trebuie sa dai Cezarului ce-i al Cezarului: respectul pentru ceea ce nu poti sau nu esti pregatit sa accepti. Apoi a aparut copilul, care nu a manifestat curiozitatea de a impartasi nici una dintre meseriile noastre. Si-a ales-o pe a ei: arhitectura. Din prea multa daruire, am invatat sa iubesc ce iubea ea. Si nu a fost rau deloc. Ascultand-o vorbind despre ce ii placea, ce isi dorea, am invatat sa descopar lumea prin alti ochi. Ai ei! Asa am descoperit frumosul dincolo de cuvinte, in imagini, in culoare, in forme geometrice, spatiale. Nu stiu daca nesfarsitele ei relatari despre lucrurile care o impresionau sau modul in care ea se straduia sa dea noii sale preocupari forme simple de ingelegere pentru mintea mea nestiutoare in acest domeniu m-a condus sa ii descopar pe Gaudi si pe Hundertwasser in arhitectura  sau pe Klimt si Dali in pictura, cert este ca am intrat in aceasta noua lume cu ochii mirati si muta de curiozitate. Sunt sigura ca nu va imbratisa niciodata aceste tendinte in proiectele sale viitoare de vreme ce povesteste cu atata consideratie  despre stilul lui Le Corbusier, Ludwig Mies van der Rohe si ati arhitecti asemeni lor care au a stabilit noi standarde in design si arhitectura moderna,  prin simplitatea si formele de o frumusete absoluta. Mie imi place arhitectura ludica (cum imi place sa ii spun ). De ce nu ar fi viata un joc in care forma si culoarea sa dea substanta fiecarei zi care se cocoseaza prin banalitatea existentei cotidiene?

Antonio Gaudi, maestrul liniilor curbe ancorate intr-un stil gotic original, celbru pentru stilul lui unic in care foloseste linia curba si proiectele sale grandioase si personalizate trebuie simtite inainte sa fie intelese. Proiectul lui de suflet a fost Sagrada Familia, celebra catedrala care inca nu este finalizata si care atrage milioane de turisti din intreaga lume. Stilul sau senzual si inovator se incadreaza in tendintele Art Nouveau si exceleaza in operele sale care sunt realizate in orasul Barcelona.

Sagrada Familia - opera neterminata a arhitectului si atractia principala a orasului. La un an dupa inceperea lucrarilor la o biserica neogotica, Gaudi a fost insarcinat sa o finalizeze. El a schimbat toate planurile si a prelungit termenele de executie,  pe masura ce avansa santierul. Aceasta urma sa fie Sagrada Familia. Din cele 18 turle proiectate (12 pentru Apostoli, 4 pentru Evanghelisti si cate una pentru Fecioara Maria si Iisus), au fost finalizate doar 8. Gaudi a investit cam tot ce avea in proiect (ultimii 16 ani din viata si toti banii castigati), lasandu-le barcelonezilor o constructie unicat si datoria morala de a o finaliza. A murit calcat de un tramvai, in timp ce traversa grabit strada.

Casa Mila - construita intre 1906 si 1910 pentru familia Milla

Se spune ca nu era un elev eminent, dar excela la desen si reusea sa gaseasca cele mai traznite solutii la problemele de arhitectura ale timpului sau.

                                        Casa Mila acoperis

Atunci cand a trebuit sa semneze diploma de arhitect a lui Gaudi, Elies Rogent ar fi spus: "Who knows if we have given this diploma to a nut or to a genius. Time will tell."

Parcul Guell si Palau Guell   au fost  proiectate de Gaudi pentru protectorul sau - Eusebi Güell i Bacigulpe. Palatul era dedicat receptiilor si intalnirilor cu oamenii din inalta societate a vremii. Acestia intrau cu trasura pe poarta palatului, erau poftiti inauntrul palatului, in timp ce caii si trasura mergeau in grajdul de la subsol. Dupa reuniune, invitatii se urcau in trasura si ieseau , pe alta poarta. Palatul a fost proiectat in jurul camerei de primire, care e prevazuta cu niste ferestre mici,  folosite de gazde pentru a “pandi” venirea invitatilor. S-a inconjurat de oameni care au crezut in talentul lui si a reusit sa-si puna in aplicare ideile in proiecte indraznete care, de multe ori, pareau imposibil de realizat. 

                                                        Parcul Guell

La sfarsitul secolului XIX in Barcelona apare un nou curent in arhitectura, o varianta a Art Nouveau,  modernismul.

                                                           Parcul Guell
Locuitorii Cataloniei,  guvernati in mod pregnant de doua sentimente: “seny” – un simt profund al realitatii si “rauxa” – haos creator, si-au incurajat reprezentantii noului trend  (Puig, Montaner si Gaudi) care isi propuneau sa transforme cladirile in opere de arta. 

 

Casa Batlo reprezinta lupta Sfantului Gheorghe contra balaurului. Acoperisul reprezinta spinarea balaurului invins. Cred ca , daca as avea posibilitatea de a-mi alege locul in care as vrea sa traiesc, acest oras ar fi perfect.

Casa Batlo

Mentorul meu spiritual a ajuns sa studieze la Viena sa se pregateasca in meseria pe care si-a ales-o. Asa l-am descoperit eu pe cel de-al doilea arhitect, Friedensreich Hundertwasser. 

Hundertwasser este numele sub care artistul si-a promovat activitatea, intrucat cel real este Friedrich Stowasser.  Friedensreich inseamna loc al pacii, al libertatii, iar Hundertwasser, adica 100 de ape. Pseudonimul se traduce prin iubirea fata de natura, fata de miscare, iar laitmotivele operelor sale sunt spirala si culorile puternice. El a fost denumit "arhitectul vindecarii"  in semn de respect fata de natura care l-a inspirat si pe care a respectat-o, incluzand-o in proiectele sale.

Inainte de a pleca la cursuri dimineata, imi explica traseul, imi printa harta, iar eu plecam la drum, schimbam metrouri si vizitam toate acele locuri de care imi povestea.

                                         Hundertwasser  Village Viena
Friedensreich Hundertwasser a fost pictor , grafician şi arhitect austriac. El si-a propus sa foloseasca arta drept element de decor, exceland in asimetria armonioasa a naturii inconjuratoare, a formelor neregulate si dezordonate.

                      Ronald McDonald's Kinderhilfe, Essener Grugapark

Viziunea lui mi se pare asemănătoare cu cea a lui Antoni Gaudi, motiv pentru care, atunci când am văzut una dintre construcţiile lui cele mai cunoscute, m-am gândit instantaneu la arhitectul catalan. 

Citadela verde din Magdeburg

Gimnaziul Martin-Luther din Wittenberg, Germania

Filosofia lui Hundertwasser face referire la intoarcerea omului cu fata spre natură, la reconciliere si la acceptare reciproca tacita.

                                             Piata din Plochingen
Artistul este un continuator al stilului vienez Seccesion, varianta austriaca a Art Nouveau-ului francez sau a Jugendstil-ului nemtesc. 

                           Incineratorul (District Heating Plant) din Viena

                                    Maishima Incineration Plant

                                 Hundertwasser Toilet Kawakawa

El a respins liniile drepte si a dat o noua dimensiune liniilor curbe.

                        Casa spirala (Waldspirale) din Darmstadt, Germania
Interioarele construcţiilor sale îl obligă pe turist sa fie atent la detalii, deoarece  nici măcar podelele pe care acesta calca nu sunt drepte. 

Hundertwasser Museum Viena

Friedensreich Regentag Dunkelbunt Hundertwasser poate nu este atat de cunoscut in toate colturile lumii, insa oricine a vizitat Viena cred ca a fost la Hundertwasser Haus.

                     Day-care center Heddernheim langa Frankfurt Germania

Daca ajungi de dimineata acolo, vezi siruri de turisti straini cum vin incolonati , dotati cu harti si aparate foto.

                                               Kunsthaus Viena

Cladirea este un complex de apartamente,  caracterizata printr-o tusa de vopsele frumos asortate, podele ondulate si geamuri prin care iese spre lumina vegetatia. 

Gradinita pentru copii din Heddernheim, Frankfurt/Main

                                                          Viena Paradice

Hundertwasser nu a fost platit pentru multe dintre proiectele sale, iar el le-a considerat un exercitiu absolut necesar pentru vienezi,  pentru a preveni construirea unei cladiri urate in locul celor pe care le putem admira azi. 

                                             Aan de Stegge-GebouwMei

Munca lui Hundertwasser a fost infleunţată de Antoni Gaudi şi de pictorii Egon Schiele şi Gustav Klimt.

                           Gara ecologica (Bahnhof) din Ueltzen, Noua Zeelanda
Hudertwasser a murit în anul 2000 şi a fost îngropat în Noua Zeelandă, unde acesta avea casă.

Biserica St. Barbara din Barnbach, Styria

Evident ca nu am vazut toate cladirile proiectate de ei. Niciunul nu s-a gandit, probabil, ca vor exista nebuni ca mine care vor dori sa le vada pe toate. Deci le-au imprastiat pe toata harta lumii. Dar ma intorc cu drag, de fiecare data cand pot, sa regasesc detalii care, poate, mi-au scapat. Pentru mine, stilul acesta arhitectural seamana cu o inghetata. Colorata, aromata, gustoasa, pe care o savurezi cu privirea la nesfarsit. Culorile explodeaza si retina ti se umple de tonuri de culoare. Vrei sa nu se mai termine niciodata. Iar, cand ultimul strop ti se topeste si se prelinge printre gene, deja te gandesti cu nesat la urmatoarea inghetata.

Hundertwasser Markthalle Altenrhein

Hundertwasser a construit multe cladiri din Austria si Germania,  muzee, gradinite, scoli si biserici. A construit gradinita pentru copii din Heddernheim, Frankfurt/Main,  a refacut scoala de gramatica Martin-Luther din Wittenberg, Germania,  a remodelat biserica St. Barbara din Barnbach, Styria, a transformat vechile fabrici, uzine si silozuri in adevarate opere de arta.

0

Rosenthal Fabrik, Selb Germania

UCM Resita - viata ca un perpetuum carnaval

Oare cati dintre banateni isi mai amintesc ca in 1771 la resita functiona una dintre primele uzine metalurgice din lume, infiintata cu patru ani inaintea faimoaselor uzine Krupp? Indiscutabil, carasenii nu au cum sa uite asta niciodata.

Este forma prin care patriotismul local se manifesta pregnant si constant intr-un preznet in care lipsa valorilor autentice ne obliga sa ne intoarcem privirile spre trecut.

Complexul industrial Resita, sau ce a mai rams din el, este situat in partea de S-V a Romaniei intr-o pitoreasca zona depresionara a Banatului Montan, la vest de muntii Semenic. Uzina resiteana si-a inceput productia in data de 3 iulie 1771 prin darea in exploatare a primelor doua furnale. De fapt tocmai aceste doua furnale devanseaza din acest punct de vedere renumitele Uzine krupp care au fost puse in lucru in anul 1811, dar si alte renumite uzine metalurgice concurente: Vilkovice Cehia-1828, MAN Germania - 1834, Sulzer Elvetia-1834, Donawitz Austria 1836, Burmeister & Wain Danemarca 1843 si Skoda Cehia – 1859.

Oamenii din Banatul de Munte au realizat multe lucruri demne de mentionat in istoria locului: hidro-amenajarile de pe Barzava pentru plutaritul lemnelor, barajul de la Klaus, calea ferata Oravita-Anina, hidrocentrala Grebla, fabrica de bere Ciclova, constructiile civile din Resita: Palatul Cultural, casa Muncitoreasca, Scoala Pittner si multe altele.

Istoria uzinei dateaza din perioada imediata pacii de la Rasarovitz din 1718 cand Banatul a trecut sub dominatia Imperiului Habsburgic. reorganizarea banatului a fost data in primire Contelui Claudius Florimund Mercy care a acordat o atentie deosebita reorganizarii exploatarilor miniere, a colonizarii teritoriilor cu lucratori germani renumiti pentru harnicia, atentia, precizia si seriozitatea lor, fapt care a dus la relansarea industriei miniere. 

In anul 1719 a fost construit in Bocsa primul cuptor inalt care folosea drept combustibil carbunii de lemn. In anii imediat urmatori au fost construite alte doua cuptoare inalte: in 1718 la Oravita si in 1723 la Dognecea, ambele destinate topirii minereurilor de cupru. 

Intre 1730 si 1768, uzinele de la Bocsa aufost arendate si apoi reluate in regie proprie de catre Curtea Imperiala de la Viena. Maria Tereza decisese sa dezvolte zona, dar deciziile ei au fost puse in practica mult mai tarziu deoarece padurile din imprejurimile localitatii erau complet distruse, iar caderea de apa a raului Barzava era mult prea mica pentru a permite actionarea rotilor hidraulice.

Intr-un final, inginerii si tehnicienii imperiali au propus ridicarea unor uzine metalurgice noi la resita, propunere care a fost acceptata in 1769 si pusa in aplicare cu ajutorul iobagilor si muncitorilor tocmiti si adusi de la Oravita, Sasca si Biserica Alba. Totodata au fost adusi muncitori calificati din imperiu. 

Inginerul timisorean Karl Alexander Steinlein de la Oficiul Cadastral al Banatului a proiectat in 1769 proiectul si a alcatuit devizul estimativ de cheltuieli. Pe baza planurilor sale au fost tocmiti 21 de zidari, 23 de tamplari si dulgheri adusi din Germania si 1800 de tarani romani. 

Reichenstein si Redange au proiectat cele doua furnale date in exploatare in. Tot atunci au fost ridicate patru ateliere de forje si cuptoare spatioase de incalzire, doua soproane pentru depozitarea minereului, carbunilor si materialelor finite. 

Curtea vieneza a dat uzinei spre exploatare paduri, s-au facut donatii si chiar exproprieri taranesti, astfel incat in a doua jumatate a sec 19, uzinele se intindeau pe circa 133.168 ha. Astfel, padurile din imprejurimi au fost decimate si s-a demarat transportul lemnului pe raul Barzava. Lucrarile de amenajare au inceput in 1783 si au fost finalizate in 1785. S-au construit 3 greble pentru scoaterea bustenilor la Resita, Calnic si Bocsa pentru aprovizionarea celor 3 uzine de la Resita, Bocsa si Dognecea. In 1803 s-a renuntat la trasportul bustenilor pe apa deoarece cheltuielile erau prea mari, obligand comunele sa puna la dispozita uzinelor vreme de 25 de ani un numar de 1556 de carausi. Pana in 1812 trei sferturi sin locuitorii satelor din jur au fost constransi sa isi onoreze obligatiile incarcand, descarcand si transportand carbunele de lemn, minereul de fier si fonta la uzina Resita. Uzina producea atunci unelte agricole, scule, piese turnate din fonta, sine pentru roti de caruta, cuie, tunuri si ghiulele.

Incepand cu mijlocul sec 19, activitatea uzinei a inceput sa intre in competitie cu marile uzine europene in care incepuse revolutia industriala unde munca iobagilor fusese inlocuita cu cea a meseriasilor liberi organizati in bresle, forta hidraulica cu cea a aburului, forjarea fierului cu laminarea. In aceste conditii, Curtea de la Viena a decis extinderea si modernizarea uzinei cu utilaje tehnice noi. Intre 1840 si 1848 Resita si-a modernizat turnatoria, a infiintat atelierul mecanic, atelierul de pile, cel de pudlare si laminare, inzestrat cu motoare cu aburi. 

Tot atunci s-a introdus utilizarea cocsului pentru retopirea fontei in cubilouri. In 1849 a fost ridical un furnal nou, iar cele vechi au fost utilate cu 3 masini de suflat aerul. Au urmat punerea in functiune a doua cuptoare cu flacara, doua cuptoare cupola, un cuptor creuzet, modernizarea atelierelor de cazangerie, de masini, tamplarie si instalarea a doua linii de laminare, actionate de masini cu aburi.

Uzinele Resita reprezinta cea mai veche unitate industriala din Romania si una dintre cele mai vechi din Europa. Desi la inceput activitatea a fost focusata pe sectorul metalurgic, ulterior s-a dezvoltat sectorul constructiei de masini, ajungand ca in ultimul sfert din sec 19 aceasta sa devina activitatea de baza.

Desi uzina Resita a disparut dupa Revolutie, resitenii inca vorbesc cu mult respect despre ea deoarece nu reprezinta doar istoria orasului, ci si suma anilor de experienta in constructia de masini, in transporturi si energie, industrie metalurgica si chimica cumulata de generatii intregi. Reputatia uzinei s-a bazat pe traditie, competenta, calitate, fapt care a dus la dezvoltarea si prosperarea comunitatii locale.

Uzina a avut mai multi proprietari si a parcurs etape de dezvoltare diferite. Intre 1771 si 1854, ea a apartinut fiscului austriac care isi exercita managementul si controlul prin intermediul Directiei Miniere Banatene cu sediul la Oravita. Atunci se produceau piese din fonta turtata direct de la furnale, bare forjate din fier, cercuri pentru roti si carute, scule, cuie si unelte pentru uz agricol si gospodaresc. 

Intre 1855 si 1920, uzina a apartinul companiei internationale St.E.G.“KuK Oberprivillegierte Staatseisenbahn Gesellschaft“ cu capital francez si austriac, finantat de 3 banci: Societe General du Credit Mobilier de Paris, Georg Sina din Viena si Arnstein & Eskeles tot din capitala Austriei, o societate imperiala si regala a cailor ferate de stat care avea patrimoniu proprietati miniere, metalurgice si feroviare in Banat si Boemia, o fabrica de locomotive din Viena si concesiunea unei retele de cai ferate de circa 5000 de km care se ocupa cu constructia si exploatarea cailor ferate.

Intre 1920 si 1948, dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial si formarea Statului National Unitar Roman, in baza Decretului Regal Roman nr 2455/8 iunie 1920, patrimoniul St.E.G. de pe teritoriul Romaniei a fost transformat in societatea “Uzinele de Fier si Domeniile Resita”. Domeniile cuprindeau mine de fier si carbune,cupru, podgorii, paduri, drumuri si cariere de calcar, in vreme ce uzina detinea furnale, cocserie, otelarii, laminoare, turnatorii, forje, o fabrica de roti montate, de poduri si constructii metalice, alta de masini si utilaje petroliere, o fabrica de armament si masini electrice, alta de locomotive care scotea pe poarta 100 de locomotive pe an. Tot aici se reparau locomotivele cu aburi, se montau roti, osii, se realizau bandaje, schimbatoare de cale ferata, echipament feroviar, constructii metalice pentru cladiri si hale industriale, poduri rulante, masini electrice, generatoare, transformatoare, utilaje petroliere, armament precum tunuri antitanc si antiaeriene de 75mm licenta Vickers, tunuri pentru baterii de coasta, mine submarine, aruncatoare tip Brandt 60 si 120 mm, afete, poduri metalice si multe altele. 

Societatea era cea mai mare din economia tarii in ceea ce priveste cifra de afaceri si numarul de angajati care in 1948 se ridica la 22.892 de persoane.Produsele fabricate aici erau exportate in 40 de tari, inclusiv in cele cu veche traditie industriala. Nationalizarea UDR s-a realizat in baza Legii 119/11 iunie 1948 care a fost publicata in Monitorul oficial nr 133 bis/1948. Prin acest decret, 351 de societati au fost preluate de stat, Uzinele de Fier si Domeniile Resita fiind cap de lista.

Pana in august 1949, uzina a fost reorganizata si integrata unor noi structuri de stat astfel incat sa i se diminueze popularitatea si renumele mondial. Astfel au aparut SOVROMETAL care se ocupa de industria metalurgica si SOVROMUTILAJPETROLIFER care raspundea de industria constructiilor de masini. Intre 1954b si 1962, cele doua societati au fost reunite cu denumirea Combinatul Metalurgic Resita, iar in 1962 in Intreprinderea de Constructii de Masini. 

Dupa 180 de ani de existenta, patrimoniul a fost maturat de regimul comunist, iar revolutia post decembrista l-a transformat in fier vechi. Astfel in 1991, ICM Resita s-a transformat in Societatea Comerciala pe Actiuni. 

Uzinele au functionat neintrerupt 233 de ani, unele dintre ele fiind premiere internationale sau situate in topul progresului tehnic european. Aici au fost construite 1461 de locomotive cu aburi, 180 de poduri metalice feroviare si rutiere, 6000 de compresoare cu aer, 1.5 milioane kW motoare electrice, peste 1 milion kW de utilaje termo-energetice, 4008 perechi de boghiuri pentru locomotive magistrale, peste 9.5 milioane CP motoare Diesel pentru locomotive, generatoare, propulsie fluviala, peste 1.3 milioane CP motoare Diesel pentru propulsie nave marine, peste 200 servomotoare hidraulice mari, peste 6.2 milioane kW hidroagregate, turbine hidraulice/generatoare electrice.

Si cum viata pare sa fie un perpetuum carnaval, dupa ce istoria si-a afisat zambetul fericirii si bunastarii timp de 233 de ani, aceasta si-a scos masca si-a ranjit amar. Spectacolul pe scena lumii se incheiase. Vremuri noi trageau cortina. Nimeni nu aplauda. Se lasase tacerea. Si durerea. Si disperarea.