Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

miercuri, 11 iulie 2012

Castelele de pe Valea Loarei - partea I

Incepand de astazi am sa va vorbesc despre un concediu de vis, pe care l-am petrecut in Franta. In primul rand vreau sa va marturisesc un lucru: dupa parerea mea, ofertele turistice aruncate pe piata de catre agentiile de turism din Romania au acelasi efect ca si fast food-ul. Devin periculoase pentru sanatatea noastra. Ne indeamna la o sfanta stare de lene fizica si intelectuala, in care “all inclusive”  reprezinta forma moderna a expresiei” dar muieti-s posmagii?”  Ei bine, ca forma de protest, noi practicam o alta forma de turism: cel activ. Anul acesta ne-am propus sa vizitam castelele de pe Valea Loarei. Pentru inceput am sa va spun ca nu veti gasi aceasta oferta in agentiile romanesti, motiv pentru care noi le-am contractat din orasul Tours din Franta. Biletul a costat 600 euro de persoana, pret in care sunt incluse: cazarea, cina si intrarile la 10 castele, un muzeu, o crama in care participati la o degustare de vin. Transportul se face cu masina personala, deci combustibilul si taxele de autostrada le suportati din buzunarul propriu. Pe noi, autostrazile ne-au costat 200 de euro, iar combustibilul, alti 600 de euro. Pranzul a fost si el 150 de euro de persoana. Toate costurile sunt precizate pentru 10 zile de concediu. Mare atentie! Daca va luati vigneta din benzinariile Mol din Romania pentru Ungaria si de la OMV de la intrarea in Austria pentru Austria, veti economisi bani! Nu multi, ce-i drept, dar nu-i dati , ii pastrati! Deci nu le mai cumparati la pachet de la granita, la intrarea in Ungaria! Noi am cumparat pentru 20 de zile, pentru ca ne-am oprit cateva zile la Viena si la Munchen! Autostrada in Franta este scumpa!
Aveti mai multe Peage – uri cu taxe diferite. Legat de circulatie: politia din Ungaria si Franta sta pitita dupa boscheti ca si politia romaneasca! Deci nu va jucati, respectati regulile de circulatie si restrictiile de viteza! In Germania nu se plateste autostrada si, in general, daca nu sunt ambuteiaje (stau), nu aveti restrictii de viteza. Masina buna sa aveti!De asemenea trebuie mentionat faptul ca Franta este o tara scumpa, in general. In luna iulie au inceput reducerile la toate produsele. Reducerile incep de la 50% si merg pana la 70-80% pentru unele produse. DAR trebuie sa stiti ca produsele sunt scumpe! Adica, pentru o geanta de 1500 de euro, o reducere de 50%  inseamna un pret totusi mare pt Romania. Chiar daca este marca  Givenchy, de ex.

Trebuie spus ca Valea Loarei a fost loc de distractie si de etalare a avutiilor pentru regii si nobilii Evului Mediu. 
De-a lungul Vaii Loarei sunt 66 de castele somptuoase, unul mai frumos decat celalalt, toate amplasate intr-un cadru deosebit si inconjurate de gradini minutios realizate.
Satele pastreaza atmosfera medievala, fiind construite TOATE! din blocuri de calcar alb, pastrand aceleasi caracteristici arhitecturale. Drumurile, desi inguste (pe care poate trece o masina – si jumatate!), sunt asfaltate, chiar si intre lanurile de porumb, si plane ca hartia. In zonele deluroase, drumurile urca si coboara sau se rotesc in jurul caselor, imbratisandu-le. Vegetatia este luxurianta, chiar si dupa 2 saptamani de cutreierat tarile Europei si zona rurala din Valea Loarei, masina noastra neagra a ajuns la fel de curata inapoi.
Doamne, mancarea este un vis! Deosebit de gustoasa si frumos asezata in farfurii simple si cochete. Iar vinul, ce sa spun eu despre vin? Ca nu ma pricep! Mie imi plac vinurile dulci, francezii il prefera pe cel sec. Mie imi plac cele albe, ei le prefera pe cele rosii si rose. Cele renumite in zona respectiva sunt vinurile dulci Coteaux du layon (noi nu le-am gasit!). Dar sotul meu le-a considerat pe toate un regal olfactiv si gustativ. Cat despre branzeturi, o, Doamne! Ce nebunie! Ce examen dificil sa alegi. Iar dulciurile? NU MAI AM CUVINTE!!! Francezii adora ciocolata si se joaca cu ea transformand-o in forme diferite, menite sa genereze stari diferite! Ti-o servesc in combinatii de fierbinte si rece, solida si lichida, alba si neagra, asezonata si simpla. Acesta a fost momentul dupa care tanjeam toata ziua. Si ma gandeam: oare astazi or sa ma mai uimeasca? Si reuseau de fiecare data intr-un mod absolut spectaculos! Touraine este vechea denumire a zonei din jurul orasului Tours, care este inima Vaii Loarei. Noi am stat in Tours, intr-un hotel care apartinea unui cuplu trecut de 60 de ani. Niste batranei simpatici care nu stiau ce sa mai faca pentru noi, turistii, ca toata lumea sa fie fericita. Micul dejun il luam in hotel, pranzul pe una dintre terasele de langa castelul langa care se nimerea sa ne afla, iar cina, cand ne intorceam in Tours, in fiecare seara la alt restaurant (asa au fost contractate de catre oficiul de turism din Tours).
 Cina era formata din: aperitiv, felul doi, desert, vin. Motiv pentru care un sandwich pentru fiecare era absolut suficient la pranz, in goana dintre castele. Nu ai cum sa mananci bine si sa gonesti ca nebunul sa vizitezi castele in viteza luminii. O masa copioasa cere somn! Cat priveste parcarea, in Tours erau spatii in care parcarea era gratuita (dar era bataie pe locurile respective) si cu plata, iar intervalele in care se platea erau intre 9.00 -12.00 si 14.30 – 18.30. Restul era gratuit.Cum noi plecam dimineata la 8.00 si ne intorceam dupa ora 20.00, nu am platit deloc parcarea.
Tours este un oras minunat, care ascunde numeroase obiective turistice. Orasul a cunoscut o perioada infloritoare in perioada renascentista, devenind renumit datorita matasurilor, bijuteriilor si armelor fabricate aici. Exista si un muzeu al meseriilor pentru fiecare regiune din Franta care merita vazut.
Catedrala St Gatien , construita pe parcursul secolelor 13-16, este o opera gotica desavarsita. Si are o orga absolut fabuloasa! Nu cred ca am vazut vreodata o orga atat de frumoasa!
Orasul are si un castel episcopal de mici dimensiuni care adaposteste muzeul de arte frumoase. Foare frumoase sunt biblioteca, gara centrala,
Primaria,
podul Wilson,
dar cel mai mult mi-a placut orasul vechi,
care inca mai adaposteste case vechi din secolele 13 - 15 pana in prezent.
Sunt atat de multe lucruri care ar merita mentionate despre acest oras. De exemplu, seara, in Tours, daca treci pe langa parcuri sau gradinile private, mirosul florilor de ameteste. Cladirea Operei,
palatul justitiei sunt exemple de cladiri extraordinar de frumoase care merita vazute. Iar cafenelele si terasele din Tour, care isi aranjeaza scaunele si fotoliile cu fata catre trecatori, fac deliciul fiecarei seri, la un pahar de vin bun sau la un desert cu ciocolata la o ora tarzie. Doar Franta este tara in care dragostea patroneaza. Si credeti-ma, romantici sau nu, cand ajungeti acolo, va loveste peste ochi si romantismul, si iubirea atipita, amortita, impietrita sau cum o mai fi ea. Pentru ca e ceva cu tara asta, te trezeste la viata si te indeamna sa o traiesti in alt ritm.
Dumnezeu a fost foarte darnic cu acest popor. A aruncat seminte pe pamantul francez din care au rasarit castele. Unul mai frumos decat celalat. N-as putea spune care mi-a placut mai mult, desi am vazut peste 20 din 66 de castele. Cele mai impozante castele sunt amplasate aproape de malurile fluviului. Unele dintre ele sunt intretinute de stat, motiv pentru care intrarile sunt accesibile (intre 5 si 9 euro/persoana), dar multe dintre ele sunt in proprietatea unor familii, motiv pentru care biletul poate costa si 13 euro/persoana. Ei bine, daca la cele intretinute de stat, atmosfera este relativ impersonala, ca la muzeu, in cele private se simte caldura unui camin, amprenta familiilor care locuiesc in ele. Am vizitat castele de toate felurile: castele-muzeu, castele de locuit, fortarete, castele de vanatoare. Fiecare are ceva al lui care il face de neegalat.
1. Castelul Chambord este cel mai mare castel de pe Valea Loarei, o adevarata capodopera renascentista, care a fost construit la cererea Regelui Francisc I, in vremea in care in Europa de faceau si desfaceau aliantele politice intre Franta, Statele papale din Italia, Anglia, Imperiul Otoman si Imperiul lui Carol Quintus. Deoarece constructia sa a inceput in 1519, castelul trebuia sa fie si fortareata militara, si castel de vanatoare. Castelul are forme impresionante: 156 de metri lungime, 56 inaltime, 77 de scari, 365 de semineuri (cate unul pentru fiecare zi a anului), 440 de camere si 800 de cornise. Regele s-a inspirat din arhitectura italiana, motiv pentru care l-a invitat pe Leonardo Da Vinci sa stea la Amboise. Castelul a fost conceput sub forma unei cruci. Acoperisul este format dintr-o multime de turnuri, turnulete si frontoane triunghiulare care imprumuta din stilul oraselor orientale.  Scara , deosebit de frumoasa, a fost construita in spirala, astfel incat, doua persoane care urca si coboara sa se poata vedea, dar sa nu se poata intalni decat la cele doua capete. Regele a murit inainte de a fi terminat. Impresionante sunt: donjonul si scara care face legatura cu cele trei etaje, sala calestilor, apartamentele regelui Francisc I, apartamentul de parada, apartamentul reginei, muzeul contelui de Chambord si apartamentul de parada. Castelul are un parc inconjurat de un zid lung de 32 de km, cu 6 porti. Parcul este cel mai mare parc forestier ingradit din Europa. Parcul adaposteste numeroase animale aflate in libertate pe domeniul care se intinde pe o suprafata de 5440 hectare.
Desi auster mobilat, cu interioare cam intunecate, castelul te cucereste definitiv cand il parcurgi la exterior. Toate turnuletele sunt frumos decorate cu dantelarii arhitecturale, cu sculpturi deosebite, cu burlane care se termina cu cap de pesti. Nimic nu este lasat la intamplare.
Probabil ca odinioara castelul cunostea aceeasi stralucire si in interior. Din pacate, nu ne-o putem decat imagina. Chateaubriand scria despre castel ca , de departe, acest castel seamana cu un arabesc.
El sugereaza imaginea unei femei al carei par a fost ridicat in aer de rafalele de vant. Datorita cadrului absolut spectaculos, pe parcursul anului, aici sunt organizate importante evenimente artisitice care aduna laolalta un numar mare de turisti.

6 comentarii:

  1. Cum pot sa i-au legatura cu dumneavoastra? As avea nevoie de unele informatii. Nu am critici de adus articolelor scrise.
    Anca Malea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, imi poti scrie pe mesaje private pe pagina mea de facebook: https://www.facebook.com/denisa.matei.7923?ref=tn_tnmn

      Ștergere
  2. Salut! Mi-a placut la nebunie articolul! As vrea si eu sa plec in luna de miere pe Valea Loarei si te-as ruga sa-mi dai un contact al agentiei cu care ai fost! Multumesc!!!
    Aliz

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi am rezervat biletele de pe site-ul http://www.loirevalleytourism.com/Discover/Our-towns-and-villages-of-character/Tours.html. Citeste cu atentie toate variantele pe care ei le propun si alege ceea ce ti se potriveste.Mare atentie! Rezervarea intra in vigoare din ziua mentionata de tine, deci ai grija sa fii in sediul biroului de turism in Tour pana la ora 19.00 sa iti iei biletele. Prima cina o ai in acea seara si pica etraordinar dupa un drum asa lung! Noi nu am stiut asta si am pierdut cina si banii! Biroul este chiar in centru, vis-a-vis de Gara! Nu ai cum sa il ratezi! Daca te mai pot ajuta cu alte informatii, scrie! Apropo, daca asta ti se pare cam piperat, mai ai o varianta super, in Germania, Romantic Road. Noi il facem anul asta si e mai ieftin decat varianta lui frantuzeasca. Daca te intereseaza, da-mi o adresa de maiL pe MESAJE PRIVATE pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/denisa.matei.7923?ref=tn_tnmn ) si iti trimit materialul sa il studiezi! Rezervarile le-am facut direct pe net.

      Ștergere
  3. Pentru a evita taxele de autostrazi puteti alege drumurile nationale (nu peste tot in Franta, insa aici in zona castelelor ar fi indicat). Ia mai mult timp ce-i drept insa veti descoperi o multime de locuri spelndide, satele lor frumoase si curate, pline de flori. Mergeti intr-o piata de a lor (sunt de obicei vinerea sau sambata dimineata), o sa fiti incantati de minunatiile de branzeturi si produse regionale expuse. Locuiesc in zona de cativa ani buni si am vizitat castele de multe ori, insa m-as intoarce negresit la oricare dintre ele.

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc mult draga mea Denise; plecam in octombrie si noi cu niste prieteni. Ne-am facut lectiile dar ceea ce am aflat din povestea ta a punctat esentialul.
    O sa ne intoarcem si noi cu povesti si o sa-ti scriu!
    te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.