Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

luni, 11 ianuarie 2016

Povestea incredibila dintre Dom Pedro si Ines de Castro



Manastirea Santa Maria de Alcobaca este cea mai mare biserica din Portugalia si fondarea ei este strans legata de inceputul monarhiei portugheze. Cand Afonso Henriques a fost proclamat regele in 1139, el s-a bazat pe cruciati si pe ordinele religioase. Cistercienilor le-a dat in semn de multumire pamanturi pe care sa le lucreze si sa-si inalte o manastire, iar acestia au transformat-o intr-una dintre cele mai puternice si influente abatii cisterciene. Ea  a fost fondata de regele Alfonso I in sec 12, ridicarea ei fiind inceputa in anul 1178 si continuand vreme de cateva secole pana cand a capatat splendida infatisare pe care o are astazi. Calugarii cistercieni erau condusi dupa principiile Sfantului Bernard care isi indemna supusii sa evite bogatia si sa traiasca din rodul muncilor simple si rugaciunilor prin isihasm (tacere totala), avand ca scop cunoasterea lui Dumnezeu. 
La sfarsitul sec 13, aceasta era cea mai bogata manastire care devenise un important centru educational si care detinea una dintre cele mai impresionante biblioteci din Portugalia. Influentele ei intelectuale si politice depasisera granitele de vest ale Peninsulei Iberice. Vreme de 6 secole abatia a prosperat si a capatat o putere regionala enorma. Inauntrul ei, calugarii studiau doctrina religioasa dezvoltand cea mai importanta scoala monahala a regatului, arta si literatura. Tot aici s-a stabilit sa fie inmormantati reprezentantii casei regale a Spaniei. Cand te uiti la ea de la distanta,  maretia si frumusetea ei te coplesesc. Inalta de 20 metri, ea se intinde pe o suprafata cuprinsa intre 106 metri lungime si 52 de metri latime. Aici sunt ingropati multi dintre regii Portugaliei, cel mai renumit fiind regele Pedro I si iubita lui, Ines de Castro. Astazi, manastirea este un important obiectiv turistic unde turisti din toata lumea vin sa-i admire frumusetea si sa afle trista poveste de iubire dintre Dom Padro si Ines de Castro.
Daca dam filele timpului inapoi pana in perioada medievala, ne aflam in secolul 14 cand Dom Pedro, fiul regelui Alfonso al IV-lea si al Beatricei de Castilia urma sa fie in cativa ani viitorul monarh al Portugaliei. Cuplul regal isi pierduse primii doi copii mai mari, astfel incat drumul catre tron ii era deschis in viitor printului mostenitor care fusese mezinul familiei. Acesta a fost obligat sa se casatoreasca pe 24 august 1339 cu fiica unui aristocrat castilian foarte influent, Constanza di Castiglia, ca sa ofere Portugaliei stabilitate politica sporita si sa mareasca averile regatului. Tatal acesteia, Juan Manuel, poreclit “El escritor” (Scriitorul) era print de Villena si duce de Penafiel. Cei doi s-au casatorit intr-o zi torida de august in Lisabona, iar pregatirile au fost fastuase, demne de un viitor cuplu regal. Aceasta a venit insotita de sute de servitori si nimeni nu stie exact ce varsta avea, dar se presupune ca intre 16 si 24 de ani. Tanarul Pedro avea 19 ani si era un barbat frumos. Printre doamnele de onoare ale Constanzei se afla o superba tanara de 14 ani, Ines de Castro. Printul nu a remarcat-o in ziua nuntii, dar a zarit-o la o partida de vanatoare in Coimbra si i-a cazut imediat draga. Ines de Castro era  fiica unui bogat proprietar de pamanturi in Castilia, Pedro Fernandez de Castro, Lord de Lemos si Sarria, administratorul regelui castilian, si a metresei acestuia, portugheza Aldonca Lorenco de Valadares. Prin tatal ei, ea era descendenta nobililor galicieni si era inrudita cu familia regala castiliana prin descendenti nelegitimi. Tinerii indragostiti s-au intalnit in secret, iar Pedro si-a instalat amanta intr-o casa mica de langa Manastirea Santa Clara-a-Velha, fondata de catre Regina Santa Isabel, bunica lui Pedro. Legenda spune ca Pedro construia barcute din lemn in care isi punea ravasele de amor pentru iubita lui. Se zice ca iubirea lor a inceput in gradina regala si avea sa dureze 15 ani. In ciuda precautiilor, dragostea lor a devenit cunoscuta in toata curtea regala. Desi multi nobili aveau amante, aceasta dragoste a starnit furia regelui tata, alimentata fiind de tatal Constanzei care se simtea profund jignit. Cand fratii lui Ines, Fernando de Castro si Alvaro Perez de Castro, au fost expulzati de la curtea castiliana, Pedro le-a oferit pozitii importante in instanta de judecata portugheza si i-a facut consilierii lui personali, fapt care a sporit tensiunile dintre rege si fiu, dar Pedro a ales sa-si ignore tatal. Printul si-a neglijat tanara sotie, periclitand relatiile politice cu Castilia, fapt care l-a fortat pe rege sa o expulzeze pe Ines de la curte cand aceasta avea 24 de ani. Cu toate astea cei doi tineri au continuat sa se vada in secret in castelul de la Albuquerque de la granita cu Castilia. Distanta nu le-a periclitat iubirea, ci din contra, relatia a devenit si mai puternica.  Atunci cand nu puteau fi impreuna cei doi isi scriau in mod frecvent. Dupa 7 ani de casnicie, printesa Constanza a ramas pentru a treia oara gravida, dar, la nasterea mostenitorului, in octombrie 1345, aceasta a decedat la cateva saptamani dupa nasterea viitorul rege Fernando I, oferindu-i fara sa vrea libertatea atat de dorita printului mostenitor. Pedro a eliberat-o pe Ines din captivitate si a adus-o la castelul lui din Coimbra ca sa locuiasca impreuna. In 1346, Ines l-a nascut pe Alfonso care a murit la scurta vreme dupa nastere. Cei doi au mai avut impreuna alti trei copii sanatosi care au trait pana la batranete: Juan, viitor duce de Valencia de Campos si Denis, viitor Lord de Cifuentes, ambii pretendenti la tron in timpul crizei dintre anii 1383 si 1385, si o fata, Beatrice, care a devenit Contesa de Alburquerque prin casatoria cu contele Sancho Alfonso de Alburquerque. In 1354 Pedro s-a casatorit in secret cu Ines in Braganca, in nord-estul Portugaliei, casatorie confirmata de catre capelanul si servitorul lui sase ani mai tarziu in anul 1360. Cand zvonurile ca familia Castro ar conspira sa il ucida pe Printul Fernando, consiliul a solicitat regelui sa ia masuri de urgenta. Afonso a insistat ca fiul lui sa se casatoreasca cu cineva cu sange regal, dar Pedro nu-si dorea in dreapta lui decat pe Ines. El s-a eschivat ca inca tine doliu dupa sotia lui, cand de fapt toata curtea era la curent cu relatia de amor dintre cei doi. Intre timp, Ines si Padro s-au mutat in Manastirea Santa Clara-a-Velha unde si-au stabilit resedinta, fapt care l-a infuriat si mai tare pe rege, pentru ca mama acestuia, Regina Santa Isabel, care era profund religioasa, a trait acolo in ultimii ei ani de viata si dezaprobase vehement pe tot parcursul timpul vietii relatiile amoroase nelegitime. Regele si nobilii portughezi au decis ca singura sansa care sa duca la rezolvarea problemelor statale era asasinarea lui Ines. Au fost chemati 3 Cavaleri ai Ordinului lui Hristos, Pero Coelho, Diogo Lopes Pacheco si Alvaro Goncalves carora le-a dat ordin sa comita crima. In vreme ce Pedro se afla la vanatoare, cei 3 au decapitat-o pe Ines in fata fiului ei, Denis, in varsta de un an, in vreme ce Beatriz de 8 ani si Juan de 6 ani se jucau in gradina. Corpul ei a fost inmormantat prima data in Coimbra. Legenda spune ca lacrimile cu care incercase din rasputeri sa-si induioseze calaii ar fi creat Fantana Lacrimilor. Sangele ei s-ar fi transformat in alge rosii care imbraca peretii fantanii. Cand Dom Pedro a aflat, furios si innebunit de durere, a organizat si condus o revolta impotriva tatalui lui, iar vreme de un an de zile relatiile dintre tata si fiu au fost extrem de tensionate. In 1357, regele a decedat, iar Pedro a urcat pe tronul Portugaliei, devenind monarh de drept cu toate puterile conferite la tronul Portugaliei. In iunie 1360, in timp ce se afla la Cantanhede, un oras din regiunea Coimbra, capelanul si servitorul lui au anuntat public mariajul incheiat intre defuncta Ines si tanarul rege. Imediat ce a fost inscaunat, Pedro i-a cautat pe cei 3 asasini care fugisera din Lisabona si se refugiasera in Castilia si care au fost trimisi inapoi in Portugalia intr-un schimb de fugari. Doi dintre cei care participasera la crima, Pero Coelho si Alvaro Goncalves, au fost prinsi, iar Pedro i-a omorat cu mana lui smulgandu-le inimile din piept, in vreme ce, cel de-al 3-lea asasin, Diogo Lopes Pacheco, a reusit sa scape fugind in Franta. Dupa nici un an, in 1357, acesta avea si el sa isi gaseasca sfarsitul trecand in lumea umbrelor. Legenda spune ca atunci cand Don Pedro a fost uns ca rege, el a ordonat ca Ines sa fie dezgropata, imbracata de catre doamnele de companie in straie de incoronare, impodobita cu bijuterii si adusa in sala tronului. Regele a ordonat episcopilor sa o incoroneze ca regina a Portugaliei, iar fiecare nobil sa ingenuncheze si sa ii sarute mana. Vreme de 10 ani cat a domnit, Dom Pedro i-a pedepsit pe toti cei care au complotat impotriva iubitei lui, motiv pentru care poporul l-a numit Pedro cel Drept (Justiceiro) sau Pedro cel Crud. Dupa incoronare, regele a cerut ca trupul neinsufletit al iubitei lui sa fie inmormantat cu toate onorurile in Manastirea Alcobaca intr-un superb sarcofag sculptat in piatra, promitandu-i sa fie impreuna “ate ao fim do mundo" , adica pana la sfarsitul lumii. 
Astazi, in partea opusa sarcofagului, regele indragostit isi doarme si el somnul de veci. Tot legenda spune ca cei doi au fost inmormantati fata in fata la capetele opuse ale transeptului, Ines in stanga altarului, iar Pedro la dreapta lui, astfel incat, in Ziua Invierii, privirile lor sa se intalneasca imediat
Ambele sicrie sunt realizate din marmura pe fetele carora sunt sculptate basoreliefuri cu scene din viata lor. Calitatea ornamentelor sculptate a depasit simbolismul iconografiei care evoca destinul uman cu valorile sale in care moartea si speranta crestina reprezinta filonul vietii vesnice. Desi au fost construite in 1360, cele doua morminte sunt o forma de reabilitare a dragostei care i-a legat pe cei doi protagonisti: Pedro I si Ines de Castro.
In timpul domniei lui Petru a fost restructurat sistemul judiciar care a fost considerat unul dintre cele mai bune din acea vreme. A incercat sa isi reabiliteze copiii nascuti din relatia cu Ines, dar ei niciodata nu au fost considerati drept urmasi legitimi la tron, motiv pentru care s-au intors in Castilia. Pedro si-a gasit consolarea in relatia cu Teresa Gille Lourenco, fiica unor negustori din Lisabona care era cu 10 ani mai tanara ca el. Cei doi au avut un fiu, Joan, care a devenit unul dintre cei mai importanti 3 regi ai Portugaliei. Dar, ca de obicei, aceasta este o alta poveste.