Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

vineri, 5 decembrie 2014

Turism in regiunea Salzkammergut: pe urmele iubirilor Imparatului Franz Joseph

Se apropie inceputul unui an nou, prin urmare incep munca de documentare pentru concediul de anul viitor. Inca nu suntem decisi daca sa urmam carari de munte sau sa mergem catre faleze marine. Pana una-alta, iata o idee de vacanta! Si nu una oarecare, ci una al naibii de tentanta. 
De vreo cativa ani tot cochetez cu ideea unui concediu in regiunea Salzkammergut, un taram superb situat la congruenta a 3 landuri: Upper Austria, Styria si Salzburg, o zona muntoasa cu peste 70 de lacuri. Fuschlsee, Mondsee, Wolfgangsee, Attersee, Grundlsee, Toplitzsee si Hintersee sunt doar cateva dintre cele 76 de lacuri mai mari sau mai mici pe care le intalnim de-a lungul raului Traum. Salba de lacuri marcheaza statiuni pitoresti, sate si mici orasele care merita vizitate: Bad Hall, Gmunden si Traunkirchen. Aceasta portiune este cunoscuta si sub denumirea domeniul minelor saline.

Turismul este activitatea de baza in zona, prin urmare, toti proprietarii de pensiuni sunt atent monitorizati de catre autoritatile statului. Nu sunt permise inlocuirea ferestrelor traditionale cu termopane. De asemenea, proprietarii sunt obligati sa asigure mese pe baza de preparate bio. Aceia care sunt prinsi ca se aprovizioneaza de la supermarket-uri sunt imediat pedepsiti prin retragerea autorizatiei de functionare. Aici este patria turismului ECO, iar regulile si exigentele impuse de ecologisti sunt legi respectate cu sfintenie.
Salzkammergut este o zona turistica foarte cautata pentru peisajele sale extraordinare prin inlantuirea muntilor si lacurilor intr-o hora a culorilor. Intreaga regiune este renumita pentru statiunile montane unde se practica sporturi nautice si montane, ciclism, calarie, ski in Ebensee, bai cu namol la Gmos. Zona a fost inclusa in patrimoniul UNESCO nu numai datorita frumusetii locurilor, cat si datorita numeroaselor obiective turistice: Casa de Odihna a Kaiserului de la Bad Ischl, Casa memoriala a lui Mozart din St Gilgen, “mud spa”-urile din Gmos si multe altele. 
Daca intentionati sa stati mai mult, trebuie sa cumparati Salzkammergutcard care costa 5 euro si  care garanteaza reduceri la obiectivele turistice mentionate in pliant. Dar este foarte importanta si harta localitatilor ca sa stiti incotro sa va duca GPS-ul.

Pentru o edificare mai rapida, iata ce se recomanda a se vizita:
1.   O calatorie cu Schafbergbahn – trenul tras de o locomotiva cu aburi care duce turistii pana pe varful Schafberg, inalt de 1796m si de unde pot fi admirate lacurile: Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Zellersee. Cand ajungeti sus, trebuie sa va rezervati biletul si ora de intoarcere. E obligatoriu sa respectati intocmai ora. Ultimul tren urca la ora 18.00 si coboara la 21.30.
2.   Excursia de 4 ore la cele 3 lacuri: Grundlsee, Toplitzsee si Kammersee. Turistii sunt invitati sa urce intr-un vaporas cu care parcurg distanta de 6 km pana in satul Gossl. La debarcader, inainte sa se urmeze traseul, trebuie studiat orarul vaporaselor pentru intoarcere. 
De aici, cei temerari merg prin padure pret de 20 de minute, cei lenesi iau  sareta pana la lacul  Toplitzsee unde  urca intr-o barca cu motor pana la urmatoarea escala. De aici se mai merge pe jos pret de alte 5-7 minute pana la ultimul lac. Atentie mare! Cu aceeasi barca cu care ati venit trebuie sa va si intoarceti! Altfel riscati sa asteptati o barca in care nu sunt multi turisti!
3.   Pesterile de gheata de la Dachstein sunt o alta atractie unde se ajunge cu telecabina. Aceasta se afla in localitatea Obertraun, situata la 5km de Hallstatt. Tot aici se afla cel mai frumos lac al zonei, Gosausee, inconjurat de muntii Gosaukamm. De aici se poate urca cu telecabina pana la 1800m. Masivul Dachstein este format din stanci abrupte, izvoare carstice si lacuri si rauri salbatice nascute in mijlocul padurii.
4.   Pentru cei care ajung pana aici, ar fi interesant de vizitat parcul montan de distractii Rittisberg. Pana in varful muntelui se urca in telescaun sau se merge pe jos prin Padurea Povestilor. Cei 6 km de coborare se pot parcurge pe celebrele trotinete uriase adaptate perfect traseului montan sau intrand in Forest Park Ramsau pentru a experimenta traseele parcurse pe franghii si poduri mobile. 
5.   Langa satul Obertraun se afla pestera Koppenbruller unde, daca vreti sa intrati pret de o ora cat dureaza turul cu ghid, trebuie sa aveti haine mai groase si o lanterna pe care o primiti la intrare. Inauntru veti avea parte de multe surprize, dintre care una muzicala. Trei tobe sunt amplasate exact in zonele in care apa picura printre stanci si scoate sunete interesante in contact cu membrana.
6.   Din Obertraun merita sa va urcati intr-o alta telecabina pana la Krippenstein, situat la o altitudine de 2110m ca sa ajungeti la „Five fingers”, o platforma de sticla si metal situata deasupra unui hau de cateva sute de metri. De aici se vad in toata splendoarea lacul Hallstatt, satul Obertaun, ghetarul Dachstein si muntii din imprejurul lor.

7.   Tot cu funicularul se poate merge la Salzwelten, langa Hallein, unde se poate vizita cea mai veche mina de sare din lume. Biletul costa 26 de euro, dar merita sa vizitati salina. Veti urca in trenuletul de mare viteza care merge pe trei tobogane foarte inclinate si care strabate tunelurile lungi de sute de metri coborand la mare adancime, traversand sali si galerii fara numar, inclusiv un lac subteran perfect pus in valoare de un spectacol inedit de sunet si lumini.
8.   In jurul localitatilor Gosau si Bad Ischl sunt pensiuni unde locul de cazare costa 35 euro/persoana pentru o noapte cu demipensiune, cu acces gratuit la piscina din localitate. Recomandabil ar fi sa inchiriati o camera pret de 8-9 zile intr-o localitate de unde sa va deplasati in imrejurimi.
9. Cascada Krimml, aflata in imediata apropiere a satului Krimml (5743 Krimml), are o inaltime de 380m in 3 caderi succesive de ape, fapt care o claseaza in topul cascadelor austriece si europene si a 5-a ca dimensiune din lume. Ea este integrata in parcul National Hohe Tauern.
10. Castelul Hohenwerfen se afla la 20 de minute si 40km de Salzburg, in Pass Lueg pe A10, langa satul Werfen, la o inaltime de 623 de metri. Ridicat in sec 11 de catre arhiepiscopii de Salzburg, ofera privelisti uimitoare catre muntii sicare inconjoara valea Salzach.
11. Burg Hochosterwitz, amplasat la 22 de km de Klagenfurt pe o stanca, la 160 m deasupra vaii, este unul dintre cele mai impresionante castele medievale austriece. Ca sa il vedeti, trebuie sa mergeti catre granita cu Italia.
12. Burg Mauterndorf (5570 Mauterndorf) este amplasat la o inaltime de 1138m si 
13. Burg Moosham  (Moosham 13, Bruckenhaus, 5585 Unternberg) sau Witches Castle, renumit pentru numeroasele executii ale vrajitoarelor care au avut loc aici incepand din anul 1191. El este un renumit castel unde au fost organizate partide de vanatoare. 
Oraselul Hallstatt dateaza de  acum 7000 de ani si a intrat in istoria Imperiului Habsburgic prin Camera de Comert a Sarii. Aici au fost exploatate zacamintele de sare care au ridicat calitatea vietii minerilor din zona. 
Numele Hallstatt se trage din substantivul “Hall” care inseamna sare in limba celta. 
Casele ridicate in stilul arhitecturii traditionale a locului inca poarta pe fatada numele proprietarilor, o parte dintre ele fiind astazi transformate in pensiuni. 

Casele frumos pictate, decorate cu ornamente sculpate in lemn si cu muscate atarnate la ferestre sunt construite pe coasta versantului muntos, oarecum inghesuite unele intr-altele. 
Unele dintre ele sunt asediate ce copacii care le imbratiseaza si le acopera cu frunze. 
O singura strada traverseaza localitatea, urcand si coborand pe strazi unele mai large, altele destul de inguste care te conduce pana la lac. 
In oras nu e permisa intrarea cu masina pe care sunteti obligat sa o garati intr-una dintre parcarile cu plata din tunel sau la marginea orasului. Localitatea inghesuita intre lacul cu acelasi nume si versantul muntos adaposteste cel mult 1000 de locuitori. Frumusetea acestui loc nu rezida doar din inzestrarile cu care Dumnezeu a binecuvantat natura, ci si din obiceiurile locuitorilor care au fost obligati sa isi construiasca aici viata de zi cu zi. Pentru cei care isi rezerva loc la una dintre pensiuni / hotel, vi se va permite accesul in oras pe baza rezervarii. La hotel veti primi cardul de acces cu care veti intra si iesi ori de cate ori aveti nevoie. Unele hoteluri au parcare proprie gratuita, altele contra cost. Trebuie sa stiti ca, in momentul rezervarii, deoarece cererea este foarte mare, vi se retine pe card un avans de 100 de euro. In caz ca va razganditi sau anulati rezervarea, puteti sa va luati adio si de la bani! In pensiuni sunt, de regula, apartamente de inchiriat, motiv pentru care nu vi se acorda nici o masa. Pregatiti singuri sau mancati in oras.
Cimitirul localitatii este foarte mic, iar autoritatile sunt obligate ca, o data la 10 ani, sa deshumeze mormintele mai vechi si sa depuna ramasitele pamantesti in osuare amenajate in fostele mine de sare. Craniile sunt in mare parte pictate si scrise numele de familie pe frunte. 
Cine are curajul si curiozitatea sa le viziteze pentru ca ele reprezinta una dintre multele atractii ale zonei. 
Celebrele “mud spa”-uri de la Gmos au fost descoperite in satul Rahstorf de catre un fermier, Johann Vizithum, prin anul 1900, in timp ce scotea stufful din mlastinile din apropiere. Sapte ani mai tarziu, convingandu-se de efectele benefice ale namolului impotriva artritei si reumatismului, si-a deschis primele bai cu namol din Imperiu, numindu-si pensiunea “Cacilienbad”, dupa numele frumoasei sale neveste, Cecilia. De aici puteti urca la minele de sare cu funicularul sau puteti sa va odihniti pe terasa unui restaurand in vreme ce admirati peisajul. Asta dupa ce ati vizitat biserica veche, Maria Himmelfahrt, si Capela San Michel.
Oraselul Ebensee se afla amplasat intre 3 superbe lacuri: Offensee, Traunsee si Langbathsee. Aici a functionat pe vremea nazista unul dintre cele mai dure lagare. Barbatii erau cazati in serii de cate 100 in cele 25 de baraci si fortati sa sape in munte tuneluri pentru rachete. Astazi, muntele care adaposteste tunelurile cu pricina gazduieste 11 partii de ski.

Orasul St Gilgen a fost resedinta familiei Mozart, chiar daca celebrul compozitor nu a ajuns niciodata aici. Aici au trait bunicul, mama si sora lui Mozart.
In Bad Ischl se afla fosta resedinta de vara a suveranilor Imperiului Austro-Ungar si locul preferat al Imparatului Franz Joseph. Zona a devenit cunoscuta prin anul 1800 cand medicii i-au recomandat arhiducesei Sophia tratamentele cu apa salina. Aici s-a logodit Franz Joseph cu frumoasa Sissi in 1853, iar un an mai tarziu, Imparateasa mama, Sophie, le-a daruit aceasta resedinta drept cadou de nunta. Pe vremea aceea, aristocratia austriaca isi petrecea vacantele de vara la Kaiservilla. Cele 14 camere s-au dovedit inadecvate pentru cuplul imperial, motiv pentru care a fost angajat Antonio Legrenzi, antreprenor priceput, care a renovat-o si transformand-o pe parcursul a 3 ani intr-una noua. 
Noua vila a fost proiectata in forma unui E, ca omagiu aduc frumoasei imparatese si pentru a demonstra profunda afectiune a lui Franz Joseph pentru mireasa lui. Gradinile au fost incredintate lui Franz Rauch, cel care proiectase si gradinile palatelor Schonbrunn si Laxenburg. Tot el a construit cottage-ul in stil elisabethin pentru Sissi. Dar acesta a murit subit inainte sa finalizeze lucrarile pentru care fusese chemat. Cottage-ul a fost proiectat ca sa functioneze ca o casa de zi, fara a oferi facilitati de cazare peste noapte. Interiorul era luxuriant si de un bun gust desavarsit. 
Toata aristocratia venea vara aici, urmata fiind de pleiada de artisti adusi din capitala imperiului. Compozitorul Franz Lehar, prieten al Imparatului Franz Joseph si celebrul autor al operetelor “Vaduva vesela” si “Tara surasului”, isi petrecea verile aici impreuna cu actorul Alex Girardi si actrita Katharina Schratt, cea care avea sa devina metresa imparatului. In Vila Imperiala a petrecut Franz Joseph 82 de veri si a sarbatorit 81 de zile de nastere. Desi astazi o mare parte din cladire adaposteste muzeul, cateva dintre camere inca sunt locuite de catre urmasii familiei imperiale. Aceasta cladire a intrat in istoria lumii prin semnarea declaratiei de razboi impotriva Serbiei in anul 1914, fiind consfintit astfel momentul declansarii Primului Razboi Mondial. 
Nu deaprte de aici se afla o vila cocheta, Vila Schratt, construita la comanda lui Franz Joseph pentru amanta lui, actrita Katharina Schratt. Vila a fost ridicata la cateva sute de metri de resedinta princiara, facilitand astfel accesul discret al Imparatului in caminul metresei sale. Mai tarziu avea sa ii daruiasca inclusiv un mic palat in capitala imperiului. 
La 18 ani, aceasta a debutat pe scena Hoftheatre din Berlin, cunoscand succesul imediat. Cateva luni mai tarziu a parasit capitala Germaniei si a cucerit publicul vienez de pe scena Hofburgtheater. A fost maritata cu un aristocrat maghiar, Nikolaus Kiss, cu care a avut un fiu. 
A fost una dintre cele mai populare artiste austriece pana la retragerea ei din lumea artistica in 1900.  Franz Joseph a cunoscut-o in cadrul  Expozitiei Industriale de la Viena din anul 1885. Acesta a fost atat de impresionat de persormanta ei artistica incat a rugat-o sa joace intr-o piesa dedicata vizitei Tarului Alexandru al III-lea al Rusiei. In foarte scurt timp, aceasta avea sa devina amanta si prietena Imparatului austriac pana la moartea acestuia. Lumea de la curte a poreclit-o “imparateasa neincoromata a Austriei”. 
Relatia celor doi a fost acceptata si incurajata de catre Imparateasa Sissi care iesise cu sufletul din acest mariaj si obisnuia sa calatoreasca in cea mai mare parte a timpului. Iubirea lor sincera si curata durase doar patru ani. Latura pragmatica a lui Franz Joseph nu putea sa se puna in acord cu cea visatoare a frumoasei imparatese. Aparitia Katharinei nu a socat pe nimeni, fapt tolerat si chiar agreat de catre multi dintre membrii curtii. Un lucru este cert:in bratele ei a cunoscut Imparatul fericirea deplina. 
Relatia dintre cei doi a continuat inclusiv dupa ce Imparateasa Sissi a fost asasinata in anul 1900, mai exact pana la moartea Imparatului in anul 1916. Toate propunerile generoase cu privire la publicarea memoriile sale au fost respinse, Katherine ramanandu-i credincioasa Imparatului si vietii lor comune nclusiv dupa trecerea acestuia in lumea spiritelor. Katharina a murit la 86 de ani, in anul 1940, si a fost inmormantata in Cimitirul Hietzing din Viena.
Ca sa fie traseul si mai frumos, iata cum il vom parcurge noi! Am facut rezervare 8 nopti in Hallstatt, iar de acolo vom merge cam peste tot cu masina. Ne-am rezervat un apartament cu vedere spre lac intr-o superba pensiune pozitionata in centrul localitatii. Costul pentru 2 persoane este de 114 euro/noapte. Apartamentul este utilat cu tot ce trebuie, inclusiv un balcon cu vedere spre lac. Nu stiu, poate ca acesta va fi un impediment, posibil sa nu pot sa il mai urnesc pe-al meu din camera, dar vom vedea. ideea este ca aceasta bucata de traseu face parte dintr-un traseu mult mai ambitios, “Austrian Romantic Road”, inspirat probabil dupa cel german cu acelasi nume. Oricum, este o provocare careia merita sa-i raspundem, daca tinem seama de faptul ca traseul urmeaza cursul Dunarii prin Austria superioara si inferioara, din Salzkammergut, Muehviertel, Struden, Nibelungengau si Wachau, etaland o colectie formidabila de palate, castele, hanuri, muzee, manastiri si abatii baroce, parcuri cu fauna salbatica, pesteri si lacuri. Drumul incepe de la Viena si se termina la Salzburg si parcurge o distanta de 360 de km. Drumul in sine este o marturie a vechilor calatori din perioada romana care foloseau aceasta ruta, construind forturi din care s-au dezvoltat ulterior orasele Wels si Enns. 


Benedictinii si augustinienii au ridicat manastiri in care l-au slujit pe Dumnezeu si au format centre importante de cultura, dezvoltand simultan centre de putere in care si-au etalat bogatiile prin cladiri grandioase care adaposteau adevarate comori. Pe langa averile realizate din vinicultura, altele s-au ridicat din incasarea taxele de navigatie pe Dunare. Chiar daca pare o distanta mare, iar timpul nu va permite sa vizitati tot, luati in calcul macar Valea Wachau, situata de-o parte si de alta a fluviului Dunarea. In bratele ei marinimoase, strange laolalta podgorii renumite de vin, orase antice strabatute de uliti pietruite cu ferme ridicate din piatra si trasee amenajate pentru biciclisti. Regiunea se intinde pe o distanta de 50 de km intre Krems si Melk in Lower Austria si a devenit populara in sec 19 cand aici au venit artisti din intreaga regiune. Intregul traseu este presarat cu orasele care inca pastreaza aerul medieval, sate mici si pitoresti, peisaje extraordinare puse in valoare de frumoase castele medievale, biserici, manastiri si abatii. In acest peisaj mirific gasiti multe restaurante si pensiuni, una mai frumoasa decat alta. Deoarece in zona sunt marcate trasee pentru biciclisti, exista multe statii de unde puteti inchiria o bicicleta pentru 10 euro/zi. Daca nu vreti sa mergeti cu bicileta, puteti merge cu vaporasele pe Dunare, motiv pentru care sunt multe puncte de imbarcare. Doar in aceasta sectiune sunt inregistrate peste 5000 de monumente istorice care dateaza din diferite perioade. Intre Krems si Melk puteti merge cu trenul, masina personala, autobuzele sau cu vaporasele pe Dunare. Intre cele doua localitati nu exista alta forma de a traversa Dunarea decat cu bac-ul.
Dupa parerea mea, sunt 3 obiective pe care nu aveti voie sa le ratati! Abatia de la Melk este prima. Ea este situata intr-un mic orasel care dateaza din sec 11, avand o arhitectura extrem de pitoreasca care marcheaza tendintele sec 16. In acest mic orasel sunt multe cladiri vechi: o mica brutarie veche de vreo 500 de ani, un oficiu postal vechi si el de vreo 225 de ani. 
Deasupra satului, cocotata pe versantul stancos, se afla Abatia Melk care a fost fondata in 1089 si data in grija calugarilor benedictini. Odinioara folosita ca manastire, astazi ea este una dintre scolile de renume ale Austriei. Asezamantul a fost un reper in viata culturala a Austriei, mandrindu-se cu o fascinanta biblioteca ce se intinde pe cateva etaje. Aici sunt conservate peste 100.000 de manuscrise, carti rare si editii unicat, printre care so fragmente din “Cantecul Nibelungilor”. Evident, accesul turistilor nu se face decat intr-una dintre Sali unde se afla doar vateva mii de volume. Abatia, ridicata in stil baroc, este imprejmuita de parcuri si gradini amenajate in trepte, amenajate in stil englezesc.
Cel de-al 2-lea puct de interes este oraselul Durnstein, pozitionat cumva in mijlocul vaii Wachau, pe malul Dunarii, si considerat a fi cel mai pitoresc oras din Wachau. El este celebru datorita turnului alb-albastru al manastirii, pentru stradutele inguste si pietruite, pentru manastirea si castelul in care istoria parca a incremenit in asteptare. Austriecii ii spun acestui lor “the pearl of Wachau”. In 1192, aici se afla Castelul Kuenringerburg in care a fost inchis pentru un an de zile Regele Richard Inima de Leu pentru faptul ca  indraznise sa il jigneasca pe Leopold al V-lea. De fapt, Richard se aratase nerespectuos nu fata de rege, ci fata de steagul Austriei, steag pe care l-ar fi aruncat intr-un sant. Englezii au platit rascumpararea regelui cu 35.000de kg de argint, bani folositi ulterior pentru extinderea si modernizarea Vienei. Fortareata a fost ridicata la 159m deasupra Dunarii, oferind astfel o frumoasa priveliste. 
Dar simbolul orasului nu este nici castelul, nici manastirea, nici ruinele fortaretei, ci “the marille”, adica parfumatele si delicioasele caise care a stat la baza unei manufacturi profitabile in zona. Peste tot sfemeile vand lotiuni de corp, uleiuri, sapunuri, dulceturi si strudele, in vreme ce barbatii comercializeaza un brandy parfumat, toate preparate home-made din minunatele caise de Durnstein.
Krems (an der Donau) a fost in sec 11-12 un oras la fel de mare ca Viena si este cel mai vechi oras austriac care dateaza din anul 995. Aici a fost descoperita celebra statueta Venus din Willendorf in anul 1908. Considerata a fi cea mai veche statueta din lume, cu o varsta de aproximativ 26.000 de ani! Deci are 11 cm inaltime, ea valoreaza 60 de milioane de euro! Orasul este inconjurat de zidul de aparare , iar accesul se face prin porti impresionante. Cea mai renumita este Steiner Tor, ridicata in 1480, dupa ce ungurii lui Matei Corvinul au cucerit orasul. Poarta de Piatra este de fapt singura care s-a pastrat dintre cele 4 porti ale orasului. Cazarile in pensiunile rurale sunt pentru toate buzunarele, iar un platou cu hrana rece intr-un Heuriger (in hanurile sau tavernele rurale) costa 5 euro/persoana. De regula, hanurile si tavernele sunt afaceri de familie, iar hrana rece si bauturile sunt realizate in productie proprie.Daca timpul va permite, puteti vizita Muzeul de Caricaturi, Muzeul de Motociclete, Muzeul de Arta si cel de Istorie. In imprejurimile orasului se afla Castelele Schallaburg si Schloss Grafenegg, dar si superbele orasele Pochlarn si Scheibbs.
Noi ne-am gandit sa parcurgem drumul pe o parte a Dunarii la dus si pe cealalta sa ne intoarcem. Vom parcurge distanta de la Viena catre Melk, pe malul drept al Dunarii unde se afla multe obiective turistice care merita vazute. Celalalt mal il vom parcurge la intoarcerea spre capitala Austriei, deoarece nu mai sunt atat de multe obiective turistice si mi-am propus sa vizitez Castelul Schonbuhel, poreclit “paznicul din Wachau” ! 
Noi asa intentionam sa facem in aceasta vara. Va voi povesti mai multe la intoarcere. Pana atunci v-am dat mai multe idei de vacanta!
Daca materialul v-a convins sau nu, asta doar voi stiti. Daca inca mai aveti dubii, atunci asteptati sa ajung la mare. Cine stie ce aduce briza?