Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

vineri, 13 aprilie 2012

Fabric - cartierul mestesugarilor priceputi

Daca parasim cartierul Cetate si trecem podul Decebal de peste Canalul Bega, intram in cartierul Fabric, strajuit in dreapta de vechea poarta a parcului Poporului si in stinga de Baile Neptun (Palatul Neptun - fosta casa Laszlo Szegely, "Baile Hungaria") care au fost construite in 1913-1914 de catre arhitectul Laszlo Szegely. Acest cartier, la sfirsitul secolului trecut, avea mai multa populatie decat cartierul Cetate. Numele si l-a primit de la numeroasele fabrici care functionau in cartier. Aici s-au construit si lacase de cult, Biserica Romano-Catolica in 1765, iar cea Greco-Catolica in 1774. Edificiile ce se insiruie de la Baile Neptun pana in Piata Traian, sunt considerate printre cele mai frumoase ale orasului. Fabric (sau Fabrică, în germană Fabrikstadt, maghiară Gyárkülváros) este unul dintre cele trei cartiere istorice din Timişoara, alaturi de Cetate si Iosefin. Numele său provine de la fabricile care s-au construit aici încă de la apariţia sa. Dezvoltarea cartierului a avut loc pe ruinele fostului cartier Palanca Mare, distrus anterior aproape în totalitate de un mare incendiu. In linii mari, se poate aprecia limitele cartierului ca fiind: la Sud Fabrica de Bere (construită odată cu cartierul, în 1718), la Nord locul pe care astăzi se găseşte Gara de Est, în vest Uzina de apă, iar în Est , Baile Neptun. In timpul guvernării contelui Florimund de Mercy, Fabricul a trecut printr-o dezvoltare fără precedent, unindu-se în doar 12 ani cu Cetatea Timişoarei, devenind un cartier al acesteia. Dezvoltarea economică a fost favorizata de învecinarea cu cetatea, cat si sistemului de canale ce strabatea cartierul. Canalizarea realizata de contele de Mercy, pe lângă ca a ajutat la asanarea fostelor mlaştini ale Palancăi, a indeplinit rolul de liant cu teritoriile vestice ale actualei Serbii, aflate în acele vremuri tot sub ocupaţie Habsburgică, şi mai mult, prin intermediul Tisei şi Dunării a conectat cartierul la reţeaua fluvială europeană. Cartierul a fost separat de Timişoara, dar mai târziu a fost încorporat, devenind parte a orasului. Fabricul dateaza dn 1718, când o parte din populaţia româno-sârba din cartierul Palanca Mare s-a mutat aici pentru a respecta cerinţele militare de reconstrucţie a noii cetăţi. Fabricul a fost recunoscut pentru manufacturile sale, bresle si mestesugari. Râul Bega avea numeroase ramificații de mici canale navigabile care strabateau Fabricul si erau pline de mori și poduri. Acest fapt a facilitat transportul mărfurilor pe Canalul Bega și a favorizat aparitia unei industrii puternice și variate. Au înflorit breslele cizmarilor, papucarilor, șelarilor, cojocarilor, dogarilor, pescarilor, ale brutarilor, măcelarilor, peruchierilor sau croitorilor. Până în 1880 aici existau opt mori cu nume de sfinți ce măcinau anual peste 2500 de tone de grâu. Pe la jumatatea secolului 19, in jurul anului 1850, peste jumătate din populaţia Timişoarei trăia în acest cartier. Dacă"Cetatea" a fost şi rămâne punctul de referinta al elitei oraşului, Fabricul era cartierul "timişoreanului de mijloc". Parcursul istoric al cartierului Fabric a fost influenţat direct de râul Bega. Până în 1907, prin Fabric curgeau mai multe canale ale raului Bega, lăsate intenţionat necanalizate ca nişte braţe naturale ale râului, şi chiar au mai fost săpate alte câteva suplimentare. La 1907-1910 canalele au fost acoperite, unele au devenit străzi, motiv pentru care Fabricul are o structură stradalăincomparabil mai dezordonată decat celălalte cartiere. Fabricul s-a dezvoltat ca o suburbie în afara cetăţii, dar nu în imediata apropiere, deoarece trebuia respectată limita de 950 metri impusă de administratia militara a cetăţii Timişoara. Multe dintre cladirile construite atunci stau sub influenta anilor 1880 – 1910, majoritatea în stil Secession. În 1876 se construieşte gara din Fabric (actuala Gară de Est).Fabricul dateaza din anul 1718, când o parte din populația româno-sârba din cartierul Palanca Mare s-a mutat aici pentru a respecta cerințele militare de reconstrucție a noii cetăți.  Cartierul  era împărţit pe etnii. Românii locuiau în Vlasca Mare, rascienii si sârbii locuiau in Fabricul Vechi, iar nemţii în Fabricul German. În 1753, ajung şi ţiganii, numiţi "bănăţenii noi" care ocupau cartierul "Lumea Nouă", în zona Gării de Est, unde ii gasim si astazi. . În Fabric lucrau italieni, francezi si spanioli care se ocupau cu orez, mătase sau vin, apoi apar grecii, armenii, evreii maghiari şi cehii.  Fabricul a fost recunoscut pentru manufacturile sale, bresle si mestesugari, aici înființându-se în 1718, prima Fabrică de Bere, care mai exista și azi.
Podul Decebal a fost ridicat intre anii 1909-1910 si proiectat de catre ing. Mihailich Győző dupa planurile arh. Körössy Albert K. cu scopul sa uneasca cele doua cartiere, Cetate si Fabric. Podul Decebal este cunoscut sub numele de podul de la Neptun, Liget Ut. Hid si Parkstrassenbrucke.  La vremea aceea a fost podul de beton armat pe grinzi cu cea mai deschidere din Europa si era considerat o realizare tehnică inovatoare la nivel european. A fost cunoscut sub numele iniţial de „podul străzii parcului”. Acesta este cel mai elegant şi bine păstrat pod al Timişoarei, fiind construit în stil Secession autentic (forma stâlpilor de la capete). Strada Andrassy Gasse, strada cu un singur front de case, cu imobile cu apartamente de locuit, fără spaţii comerciale, care mărgineşte Parcul Poporului, a fost construita  cu scopul sa facă legătura dintre Cetate şi cartierul Fabric, care se intindea până la Podul Decebal.
Imediat ce se traverseaza podul Decebal , in partea dreapta, esteParcul Poporului sau Parcul Regina Maria  cel mai vechi parc al oraşului . Parcul  s-a numit iniţial Parcul Coronini (1862, după numele guvernatorului militar şi civil al Voivodinei Sârbeşti şi al Banatului Timişian din perioada 1851 – 1860).
Intrarea se face pe sub o poartă construită în acelaşi stil cu podul şi cu gardul parcului , toate realizate in stil Secession.  Poarta nu mai pastreaza toate elementele initiale : fleşa unuia dintre cele două turnuri care flanchează intrarea lipseşte, ca şi lampadarul monumental, care se afla deasupra intrării. Sub arcul porţii atârnă încă trei, dintre cele patru lanţuri care susţineau odinioara lampadarul.
La capătul parcului, într-un mic scuar pe partea dreaptă, se afla Sinagoga din Fabric. Aceasta a fost construită între 1897 şi 1899 de catre arhitectul Lipot Baumhorn cu ajutorul constructorului Josef Kremer în stil Secession cu elemente maure, neoromanice şi neogotice.
Sinagoga maură este o sinagogă neologă si a fost cunoscută şi sub denumirea "Sinagoga Nouă", sau mai recent, ca "Sinagoga Maură", datorită stilului neo-maur în care a fost construită, cu elemente de inspiraţie arabic-hispanică. Pe locul actualului edificiu a existat o sinagogă mai mică a comunităţii evreilor de rit ortodox, apoi de rit „statu quo ante” din Fabric.

După anul 1879 sinagoga a devenit de rit neolog, iar noua clădire a fost proiectată după tradiţia marilor sinagogi neologe contemporane de pe cuprinsul Imperiului Austro-Ungar. Banii pentru ridicarea noii sinagogi au fost strânşi de municipalitate, prin organizarea unei loterii publice, iar restul din donaţii.


Lucrarea i-a fost încredinţată antreprenorului timişorean Josef Kremmer, care a realizat-o după planurile arhitectului maghiar Lipót Baumhorn. Sinagoga a fost inaugurată la data de 3 septembrie 1889. Orga a fost construită de meşterul timişorean Wegenstein. În prezent sinagoga se află într-un avansat stadiu de degradare. In fata Sinagogii, la capatul parcului, se aflacinematograful "Apolo", azi cinematograful "Parc", cladire ridicata in 1909, de arhitectul Josef Ecker jr. si modernizata intre 1954-1955 de arhitectul Paul von Schuster (1923-1987).
În imaginea de mai jos este prezentat Cinema Apollo in forma sa initiala, amplasat in Városliget sau Stadtpark (Parcul Oraşului), actualul Parc al Poporului.
Pe Str. I. L. Caragiale, inspatele cinematografului se afla  sediul „Colterm” intr-o clădire veche aparţinând stilului 1900. Deasupra intrării este aşezat un felinar ce aminteşte că Timişoara a fost primul oraş european cu străzile iluminate de curent electric.

In partea stanga avem cladirea Bailor Neptun, numita iniţial "Hungaria", care  a fost ridicata în 1913, unde, inca din secolul al XVIII-lea functionase o asa-zisa baie turceasca.
Baile Neptun a fost fosta casa Laszlo Szegely si este cunoscuta sub denumirile de Palatul Neptun . Cladirea a fost construita in perioada 1913-1914 dupa proiectele arhitectului Laszlo Szegely. Studiind cladirile, se poate observa evoluţia repertoriului stilistic de la eclectic spre Secession. Faţada principală, orientată spre pod, este dominată de un amplu fronton cu forme unduite. Pe fronton, încadrat de o decoraţie în formă de ghirlandă geometrizată corespunzând ultimei faze a arhitecturii anilor 1900, curentul szeceszió, se văd iniţialele arhitectului L S.
Faţadele laterale sunt ritmate de semicoloane dorice pe două niveluri (la nivelul etajelor I şi II), susţinute pe console, o licenţă tipică pentru arhitectura anilor 1900, care nu mai respecta regulele stricte ale stilului clasic. Sub marele fronton de pe faţada principală, ferestrele sunt ancadrate de pilaştri ionici cu capitele plate, un motiv decorativ care va marca întreaga creaţie ulterioară a arhitectului Székely, mai ales pe cea de după Primul Război Mondial . Majoritatea imobilelor  de aici au demisol, parter înalt locuit şi trei nivele, cu excepţia celui de pe colţ care este supradimensionat, deoarece este cap de perspectivă şi unde parterul şi mezaninul erau ocupate de băile publice.
Cladirea avea rolul de a înlocui fostele băi turceşti din Fabric. Construcţia impunătoare beneficiază de largi perspective dinspre centru şi de-a lungul canalului Bega şi marchează începutul cartierului Fabric. Cladirea a adăpostit multă vreme o baie publică de mari dimensiuni, care avea şi un bazin de înnot (Baia Neptun, Hungária Fürdö). Iniţial clădirea trebuia să adăpostească o mare cefenea, la care însă s-a renunţat.
In continuarea Bailor,  imobilul de la nr. 1 este Palatul Szekely, cladire care a fost proiectata de Szekely pentru mama sa şi care este realizata  într-un stil geometric purist,   Imaginea de mai sus  surprinde palatul în culoare verde,  ridicat complet în anul 1911 în stilul Wiener Sezession. Dupa aceasta cladire urmeaza: Palatul Karl Kunz (1902 - 1903), Palatul Haymann (1900 - 1901), Palatul Anheuer (1900 - 1901) şi Palatul Miksa Steiner (1901 - 1902). Ultima clădire care se observă în imagine este Casa Arhiducelui, ridicată în jurul anului 1870, fiind prima clădire cu două etaje din Cartierul Fabric. Ultimele case au fost construite între 1910-1914.
 Cladirea de la nr. 3 este decorata în stil „coup de fouet”, cu elemente decorative  de  panglici răsucite.
Cladirile de la nr. 7 şi nr. 5 sunt destul de apropiate ca maniera de realizare, singura deosebire fiind ca imobilul de la nr. 5 are o decoraţie în stil Secession cu o friză cu alegorii feminine înaripate.
Palatul Karl Krunz a fost ridicat in perioada anilor 1902-1903. Deşi leul şi sculpturile feminine ce ornau colţul casei au dispărut, încă se mai păstrează nişte minunate capete de femeie.
Palatul Josef Kunz este aşezat aproape de sinagoga din Fabric, pe str. Lonovici nr.1, numit şi „Casa Louis”. Cladirea este construita în stil eclectic clasicist. De remarcat portalul de intrare în stil neobaroc şi pilaştri dorici care încadrează ferestrele de la etajul I şi cei corintici, care încadrează ferestrele de la etajul II. Din păcate şi la această cladire nu mai există cele 4 statui care încoronau aticul de deasupra cornişei.
La Palatele Haymann si Anheuer trebuie remarcat esiluetele feminine şi lirele aurite de la etajul 2, în timp ce arhitectura trădează influenţele Secession-ului vienez.
Clădirea era foarte modernă pentru timpul său. Palatele Haymann si Anheuer au foarte multe  detalii cu ornamentele executate in maniera curentului Wiener Sezession. Deşi cele două clădiri au obţinut autorizaţia de construire şi au fost terminate în acelaşi an, ele sunt complet diferite: una este foarte „modernă” pentru timpul respectiv, cealaltă, cea cu decraţiile neobaroce, „anacronică”.
Palatul Anheuer se remarcă prin dinamismul ornamentelor sale ondulate, apropiate de curentul Art Nouveau. Din păcate şi în acest caz, numeroase ornamente s-au pierdut: sculptura reprezentând un leu care încorona colţul clădirii, sculpturile care reprezentau personaje feminine dintre ferestrele de la etajul II,  susţinute de cele patru coloane pe două niveluri care accentua colţul dintre cele două străzi, ca şi decoraţiile florale, care împodobeau balustrada balconului de la etajul I.
Casa Steiner , situata pe str. 3 Aug. 1919 nr. 9, datează din 1899 şi a fost construită în apropierea unui braţ al Begăi, braţ care trecea pe lângă Splaiul Coloniei. Aceasta ar fi explicaţia pentru modul in care a fost decorata faţada sub forma unei prove de corabie.
Pe cealaltă latură a Pieţei Micloşi, pe Bd. 3 August 1919, colţ cu bulevardul, se află Casa Arhiducelui. Arhiducele Johann Salvator de Austria-Toscana, din familia domnitoare de Habsburg-Lorena a cumparat clădirea, construita în stil eclectic, de la proprietarul ei iniţial, Karl Kunz, în anul 1873.  Din cauza spiritului său neconformist, arhiducele, colonel de artilerie, a fost mutat disciplinar de la Viena la Timişoara. După câţiva ani, arhiducele, poreclit cu numele de „Gianni”, a renunţat la toate titlurile sale, şi-a luat numele burghez Johann Orth, s-a căsătorit cu o dansatoare, şi-a luat licenţa de căpitan de vapor şi a dispărut fără urmă într-o călătorie în jurul lumii în 1890.


Arhiduce şi Prinţ de Austria, Prinţ de Ungaria, Boemia şi Toscana, Johann Salvadors, s-a nascut la Florenţa. Desi parintii lui au observat ca baiatul avea de mic înclinaţii artistice, l-au obligat să urmeze o carieră militară în Austria. Cum a ajuns el aici? Povestea este romantica si simpla. Când s-a îndrăgostit de Milli Stubel, balerină la Opera din Viena, nici unul dintre ei nu implinise 16 ani. Fiind o iubire imposibilă,  tânărul arhiduce, pe atunci colonel de artilerie, a fost trimis din capitala austriacă în oraşul de pe Bega. În acea perioada, in cartierul Fabric, proprietarul de cărămidărie Josef Kunz ridicase o clădire cu două etaje, pe strada 3 August 1919 din zilele noastre. Era singura cladire atât de înaltă, printre casele cu parter, motiv pentru care proprietarii celor din urmă se temeau că locuinţele lor îşi vor pierde valoarea. Casa a devenit astfel căminul lui Johann Salvator în 1873, atunci când prinţul, mutat disciplinar, a ajuns la Timişoara.
În următorii ani, Gianni, cum a mai fost numit nonconformistul arhiduce, a participat în calitate de comandant de trupe la alungarea otomanilor din Bosnia şi Herţegovina. A fost distins cu onoruri şi a fost cat pe ce sa fie ales Prinţ al Bulgariei. Dar faima sa o lua inaintea faprtelor sale de vitejie.  În 1883, a compus, sub pseudonim, o piesă de balet şi a distribuit-o în rolul principal pe iubita lui secretă, Ludmilla Hildegard Stubel. Viata sa a fost marcata de sinuciderea vărului şi prietenului său, prinţul moştenitor Rudolf. În 1889 a demisionat din armată, a renunţat la titluri şi privilegii, si-a schimbat numele in John Orth şi a plecat la Londra, unde s-a căsătorit cu femeia pe care o iubea de 21 de ani. De acolo, John Orth şi Milli Stubel s-au îmbarcat pe propriul vas, Santa Margareta, şi au plecat spre America de Sud. 
Ultima dată au fost văzuţi în anul  1890, la Montevide, in drumul lor catre Valparaíso, unde nu au mai ajuns niciodată.Unii cred că s-au retras pentru a-şi trăi nestingheriţi iubirea undeva în Patagonia. În 1911, Johann Salvator de Habsburg, Arhiduce şi Prinţ de Austria, Prinţ de Ungaria, Boemia şi Toscana, a fost declarat oficial mort de către autorităţi. În urma lui a rămas o avere impresionantă, revendicată încă de presupuşi moştenitori. Clădirea în care a locuit e numită şi astăzi Casa Arhiducelui si inca mai păstrează aerul de impetuozitate si rafinament al fostului proprietar. Dar ramane si una dintre cladirile orasului care ascunde una dintre cele mai romantice povesti de dragoste.

Inainte de a ajunge in Piata Traian (in imagine), in dreapta sedeschide Piata Romanilor (fosta piata Coronini),dominata de edificiul Bisericii Romano-Catolice sau Biserica Mileniului cum este ea denumita si astazi. Este cea mai mare biserică catolică din oraşul Timişoara.

Catedrala romano-catolica Millenium a fost construită între anii 1896-1901, pentru a comemora un mileniu de la aşezarea poporului maghiar pe aceste meleaguri. Este al doilea lăcaş de cult romano-catolic al Parohiei din cartierul Fabric. Vechea biserică, construită în jurul anului 1726, se afla în apropierea Fabricii de bere. La inaugurarea bisericii noi, cea veche a fost predată comunităţii parohiei greco-catolice, comunitate care la aceea dată nu deţinea în oraş o biserică demnă cultului. Biserica Millenium, cu dimensiuni impozante, a fost construita intre 1896-1901, in stil neo-roman, de catre timisoreanul Josef Kremer dupa planurile arhitectului Ludwig Ritter von Ybl, tabloul altarului principal fiind opera pictorului Georg Vastagh. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusa la 4 octombrie 1896 de episcopul Alexander Dessewffy, lucrarile intinzandu-se pe o perioada de  cinci ani, motiv pentru care sfintirea a fost celebrata abia in 13 octombrie 1901. Cupola centrala masoara 45 de metri inaltime, iar turnurile au o înălţime de 65 de m. La slujbele bisericii pot intra deodata cca. 3000 de credincioşi. Marele clopot, iesit din turnatoria lui Anton Novotny, are o greutate de 2420 de kilograme. Cheltuielile pentru vitraliile bisericii au fost acoperite in intregime din donatii publice. 

Clopotul cel mare are o greutate de 2.420 kg. Corul Bisericii Millennium din Timisoara este dominat de o orgă impunătoare construită în anul 1901 tot de maestrul Carl Leopold Wegenstein. Biserica Millennium poseda una dintre cele mai valoroase si impozante orgi ale renumitului constructor din Banat. Orga aceasta a fost un cadou al episcopului diecezan Alexander Dessewffy (1834-1907), care în acest mod a dorit să dea expresie dragostei sale faţă de credincioşii acestei parohii. Această operă splendidă şi maiestuoasă dispune de trei manuale (în pedalier 30 de taste dintre care 27 efective), iar dulapul (bufetul) de stil neo-romanic din lemn tare de stejar de culoare naturală este sculptat bogat şi ornamentat cu aur. În calculele privind costurile de realizare a orgii pentru biserica din Fabric au fost incluse de către preotul municipal, Brandt, şi datele privind pregătirea profesională a maestrului, între altele: o călătorie de studii la maestrul Walker din Ludwigsburg, apoi la Jämlich din Dresda, Dinze din Berlin, Weigle din Stuttgart, Hickmann din Dachwig de lângă Erfurt, Coll din Lucerna, Kaufmann din Dresda, Gissege din Göttingen şi Laukauf / Weikersdorf de lângă Koblenz. Intregul edificiu este construit din zidarie bruta, netencuita. In 1902 a fost ridicata si o casa parohiala langa biserica, parohul mutindu-se aici din vechea lui casa de pe "insula a parohilor". Vechea biserica romano-catolica si parohia au fost predate parohiei greco-catolice, aceasta facand renovarile necesare pentru practicarea cultului respectiv. In anul 1906,episcopul greco-catolic Vasile Hossu din Lugoj a sfintit lacasul. Vechea biserica greco-catolica si casa parohiala (ambele construite in 1774), au fost preluate de administratia orasului pentru a fi demolata,parohia greco-catolica datind din 1737. Piata Romanilor a mai fost cunoscuta si sub alte denumiri: Piata Coronini, Piata Mussolini, Piata Roosevelt. Palatul cu turn din dreapta a gazduit Casa de Raport a Municipiului, iar la parter, functiona Carul cu bere. Cladirea a fost construita in 1909-1910, dupa proiectul arhitectului Laszlo Szekely. Piata Coronini a fost capat de linie a primului tramvai cu cai care a circulat din Piata Sf. Gheorghe pana la Hanul la Regina Angliei.

 

Palatul Contesei Mirbach este situat pe bd. 3 August 1919 nr. 33 si se incadreaza stilului anilor 1900, curentul szeceszió. Se remarcă pilaştri pe două niveluri, care ritmează traveele faţadei. Desigur că palatul nu a fost reşedinţa  specială a contesei, aceasta fiind de fapt casă de raport.
Palatul Stefania este situat in Piaţa Romanilor 1 – Str. Ştefan cel Mare 2 si a fost construit in perioada 1909 – 1910 de catre arh. László Székely. Compoziţia clădirii este dominată de volumele mari si asimetrice ale acoperişurilor. Acestea sunt inspirate de siluetele elansate ale turnurilor medievale, mai ales de turnurile din perioada gotică. Ornamentele corespund curentelor stilului anilor 1900. Unele dintre ele au forme geometrice, inspirate de ultimele curente arhitecturale.

Edificiul mai este denumit şi „Casa cu Maimuţe”, datorită faptului că, la partea superioară a etajulul al doilea, sub cornişă, sunt montate console care sprijină colonete pe care sunt amplasate alternativ statui reprezentând urşi şi gorile. Clădirea a fost ridicată pentru ca veniturile aduse de chirii să servească „Azilului Orăşenesc”. Construcţia adăpostea şi „Clubul Cetăţenilor” (a celor mai instrariti locuitori ai cartierului) din cartierul Fabric si a fost vândută în 1918 lui Rudolf Totis, directorul general de la „Industria Lânii S.A.”. Acesta a denumit edificiul Palatul Ştefania, în onoarea soţiei sale. 
La inceputul secolului s-a ridicat Palatul Mercur, la initiativa unui epitrop al Bisericii Ortodoxe din cartier, care, in acest fel, a dorit sa sarbatoreasca hramul lacasului de cult. Casa cu Mercur sau Palatul Mercur este numită după statuia din bronz a zeului Mercur care marchează colţul clădirii şi al pieţei si care tronează pe colţul mansardei, cu acoperiş frumos ornamentat. Decoraţiile construcţiei, ornamentele florale cu petale înscrise în forme geometrizate corespund stilului anilor 1900, curentul Sezession (szeceszió). Palatul Mercur este clădirea al cărei proprietar a fost Béla Fiatska.
Remarcabilă este decoraţia frontoanelor, cu flori ale căror petale se înscriu într-un pătrat, tipice pentru ultima fază, faza „geometrică”, cea mai evoluată a stilului anilor 1900. Aspectul pieţei se definitivează după ce, pentru a lărgi Bd. 3 August, primăria cumpără şi demolează vechile case având numai parter ale lui Ristici (Risztics) şi Sigmund.
Palatul Nagele este situat pe str. Dacilor 10. Clădirea este cunoscută timişorenilor şi sub numele „Farmacia Kovacs”, fiindcă farmacistul Nägele a vândut în anul 1917 clădirea farmacistului Kovacs.
Edificiul este dominat de zona de colţ, conceputt sub forma unui turn, flancat de trei frontoane înalte şi acoperit cu un acoperiş conic, care este încununat cu un element vertical, pe care este încolăcit un şarpe, reprezentând simbolul farmaciei. Acest turn constituie un reuşit cap de perspectivă al străzii Dacilor privind dinspre Piaţa Traian. Şi la această clădire apar decoraţiuni tipice pentru  faza „geometrică. La parterul Palatului Nagele se afla si azi farmacia s ecesionista de la parter.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea Piaţa Principală din Fabric incepe sa se transforme. În locul caselor izolate cu aspect rural, încep să se construiască clădiri cu caracter urban, formând fronturi continue la stradă. În anul 1786 latura de nord a pieţei - orientată spre sud, spre soare - forma deja un front continuu. Clădirile vechilor hanuri: “Cerbul“ (Zum Hirschen, Arany Szarvas, Str. Zăvoi1 nr.1) şi “Marocanul“ (Marokkaner, Marókkai, în 1851 proprietarul hanului era Georgie Liota) datează probabil din sec. al XIX-lea. Ambele clădiri şi-au pierdut în mare parte ornamentele iniţiale. Din decoraţia în stil eclectic istoricist a „Cerbului”, redată de cele mai vechi fotografii ale pieţei, se mai păstrează disparat unele elemente clasiciste sub streaşină, din decoraţia „Marocanului“ urmele unei frize de denticuli în stil clasicist sub streaşină şi urme de ornamente pe ancadramentele ferestrelor de la etaj.

Clădirile cu două etaje de pe latura de sud a pieţei apar pe fotografiile anterioare supraînălţării turnului bisericii (1890). Clădirea în stil eclectic istoricist de pe latura de est a Str. A. Pann nr 1 este numită Casa Duşniţ/Duschnitz. Clădirea, în stil eclectic istoricist, cu faţada ritmată de pilaştri corintici pe două niveluri (Pţa. Traian nr 6), în care a funcţionat hotelul „Păunul de Aur“ (Pfau, Arany Páva), este numită Casa Sobovici. „Szobovici Iosif şi Masalici Vilhelmina” au cumpărat imobilul in anul 1930. Cu 30 de ani mai înainte, mai exact in anul 1900, baronul Mihály Nikolics de Rudna obţinuse autorizaţia pentru „adăugiri şi transformări” la acest imobil.




Actuala Piata Traian, numita in trecut Kossuth Ter si Hauptplatz,  a gazduit targurile saptamanale si obisnuita piata zilnica a cartierului istoric Fabric. Zilele de targ aduceau sute de cumparatori, iar vanzatorii nu erau doar timisoreni. Unii dintre ei veneau din Transilvania sau din Imperiul Otoman. Negustorii impanzeau piata si aveau oferte care de care mai tentante. Faina, porumbul, berea, tutunul, zaharul, produsele manufacturiere, toate erau fabricate aici. . Piata Traian era un important pol economic al zonei de Vest. "Toate lucrurile bune vin din Fabric", era expresia ce caracteriza aceasta zona in secolul XIX. Piaţa Traian indeplinea functia de piaţă centrală a unei suburbii ce, până pe la 1900, funcţiona relativ independent de centrul efectiv al oraşului. Până în perioada interbelică aici era o zonă foarte activă economic, cu nenumărate prăvălii de toate genurile. In secolul al XIX-lea aici trăiau impreuna români, germani, sârbi, evrei şi maghiari.
Datorita dezvoltarii economice localurile, cafenelele si hotelurile au cunoscut o crestere infloritoate. Localurile reprezentative pentru zona Pietei Traian erau "La ursul negru" si "Marocan", unde a cantat Luta Iovita. In Fabric se aflau multe hoteluri, restaurante si berarii unde veneau locuitori şi din alte zone ale oraşului.  Locul era populat de restaurantele şi hanurile faimoase. Fabric-ul era un loc foarte tranzitit la sfârşit de săptămână. Deoarece în Cetate biserica catolică interzisese băutul şi jocul de cărţi în birturi,  în fiecare duminică dimineaţa se forma un mic alai spre crâşmele din Fabric, unde distracţia era la ea acasă. Cele mai multe localuri erau răsfirate pe străduţele de case cu parter de dincolo de Piaţa Traian. Clientii hotelul lui Menczel „La Păun”, situat lângă actuala Piaţă Badea Cârţan erau „călătorii care vin de la Orşova sau Lugoj”care „ găsesc aici cel mai apropiat şi cel mai respectabil restaurant. Oferă camere comode, bucătărie şi pivniţă excepţionale, iar de cafeneaua frumoasă se ataşează o grădină de vară cu umbră, unde călătorul obosit poate găsi o odihnă reconfortantă”. Lista restaurantelor şi berăriilor cuprindea:  
berăria „La Ursul negru”(Schwarzer Bar în germană sau Fekete Medve în maghiară) aflată pe strada Fő utcza (actuala stradă Ştefan cel Mare). 
Clădirea există şi astăzi şi aparţine Electrica Banat, fiind renovată (culoarea galben, lângă casieriile Electria) De asemenea trebuie sa amintesc  restaurantul „La Păun”, ambele cu grădină de vară,grădina de vară „Privighetoarea”, lângă gara mica, „Câmpul Ciocârliei”, hotelurile „Marocan” şi „Păunul”, prevăzute cu restaurante, berăria „Ursul negru” care era „cea mai vizitată”, dar şi cea situata in curtea Fabricii de Bere, unde duminica şi în zilele de sărbătoare sala mare iluminată era plină de locuitorii cartierului. Tot in zilele de sarbatoare, cand localul era arhiplin, aici canta  o fanfară militară.  Restaurantul „Tigrul” cu teren de popice şi cafenele - „Trei Roze” ( cu cele mai apreciate cafele) si„Cerbul”. La stânga liniilor ferate din Fabric se găseaurestaurantele „Svájcz” (Elveţia), „America”, „Australia”, hanul „Pummer”, cu grădină de vară şi teren de popice, al carui proprietar era Witzenetz Marton, cel care deţinea şi restaurantul „Prinţul moştenitor Rudolf” din Cetate. Cele mai apreciate restaurante erau „Andrassy”, „Trei Regi” şi „Ursul Negru”.  In anii 1780, hotelurile şi restaurantele distinse din Fabric erau: „Căluţul Alb”, „Balanţa”, mai târziu „Regina Angliei”, care erau dotate cu scena (arena cum se numea pe vremuri)  de la sfârşitul secolului XVIII , unde vara se ţineau reprezentanţii teatrale („În afară de cafenea, acolo era şi o sală mare de dans, o cârciumă mare şi multe camere de oaspeţi).” Hanuri de rang inferior erau „Trei Ciocârlii”, „Trei Broscoi”, „Trei Regi”, „Trei Iepuri”, „Trei Husari”, „Ciorchinele”, „Depozitul Turcesc”, care erau vizitate mai ales de ardeleni şi comercianţii turci. Cafenelele se dezvoltă încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 erau: în Fabric, cele mai renumite - „Păunul de Aur”, „Regina Angliei”, cu mese de biliard şi săli separate pentru jucătorii de cărţi, Andrassy” (înainte „Regina Angliei”), „Cerbul”, „Păunul”, „Trei Roze”, „Trei Regi” .

Cafenelele s-au dezvoltat  încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 , erau 25 de cafenele şi prăvălii care vindeau cafea, dar ele nu se puteau compara în privinţa luxului cu acelea din Viena sau Budapesta.  În afara oraşului erau localurile „Petöfi-Csarda”, „America”, „Elveţia”, „Câmpia Ciocârliei” şi cel de la poligonul de tir de la Pădurea Verde. 
Piaţa Traian (care în trecut s-a numt Kossuthter şi Hauptplatz) a fost proiectată de inginerii militari în 1740, în centrul Fabricului Vechi şi este o replica mai mică a Pieţii Unirii. Ea găzduia piaţa zilnică şi târgurile săptămânale.
Piata Traian a fost considerata ca fiind „piaţa principală din Fabric” încă din 1744, desi imaginea de astazi este total diferita de cum se prezenta ea in trecut: în afară de biserică, în „piaţă” nu se aflau decât case asemănătoare cu cele de la sat, cu frontoane înguste şi cu grădini între ele. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Piaţa Traian s-a schimbat radical, dobândind aspectul pe care il pe care il stim cu totii. Piata principala din Fabric poarta azi denumirea de Piata Traian.

Aici se afla biserica ortodoxa construita in seculul al XVIII-lea, care purta hramul Sfintului Gheorghe, locul fiind considerat centrul orasului rascian . Biserica a fost restaurata in multe randuri. Stilul arhitectonic care predomina este cel romanic, tablourile si iconostasul fiind executate in alte doua stiluri: cel bizantin-sarbesc si stilul pictorului Stefan Tenetchi - Ponerchin din Arad. Valoroase sunt  tablourile Maicii Domnului realizate de Constantin Daniel (1798-1873), care a folosit drept model pe sotia sa, Caroline Josefine Dely, si tabloul Sfintei Treimi, opera de arta a cunoscutului pictor banatean, originar din Izvin, Sava Petrovici (1794-1857). Cand biserica ortodoxa din Cetate a ars, acest lacas a servit drept loc de oficiere si de intalnire a tuturor crestinilor ortodoxi din oras. Dupa despartirea sarbilor de romani (in a doua jumatate a secolului al XIX-lea), biserica din Piata Traian a ramas numai a crestinilor sarbi.In piata din fata bisericii, se ridica un obelisc cu cruce,construit in 1773, ce isi gaseste explicatia in ritualul legat de sarbatoarea Bobotezei, lucrare finantata de crestinii ortodoxi ai acestei parohii. An de an, in 6 ianuarie, de Boboteaza, si in ziua hramului bisericii, de Sfintul Gheorghe, credinciosii s-au perindat prin fata acestei cruci, rugandu-se. Populatia romana si sarba au avut o biserica veche, greco-ortodoxa, care, la cucerirea Timisoarei de catre turci, in 1522, a fost arsa din temelii. In locul ei a fost ridicata o cruce care poate fi vazuta si azi la podul peste Canalul Bega, in drumul dintre Piata Traian si Piata Badea Cartan, numita si Piata de Fan. Actuala biserica ortodoxa romana a cartierului Fabric (in strada Victor Belinski nr. 12) a fost construita intre 1911 si 1912, dupa insemnarile arhitectului Mihai Opris. Planurile de arhitectura au fost realizate de catre  arhitectul Ion Niga, constructorul acestei biserici in stil bizantin fiind Josef Ecker jr. Picturile au fost executate de cunoscutul mester banatean Ion Zaicu (1868-1914), iar Nistor Busuioc, un pictor taran din Berliste, comuna in judetul Caras-Severin,a fost restauratorul recent al iconostasului,in vara anului 1992, biserica fiind restaurata si la exterior.  Biserica a fost restaurata in multe randuri.
Stilul arhitectonic care predomina este cel romanic, tablourile si iconostasul fiind executate in alte doua stiluri: cel bizantin-sarbesc si stilul pictorului Stefan Tenetchi - Ponerchin din Arad.Clădirea alăturată bisericii, frumos decorată în stil Second Empire, este 17Casa Comunităţii Sârbe din Fabric, proprietate a parohiei ortodoxe sârbe.
Obeliscul cu cruce este amplasat in mijlocul pietei.
Tot in aceasta zona se afla multe cladiri importante ale orasului.

Uzinele de apă şi canalizare reprezenta un mare pas in evolutia cartierului, dar si a orasului totodata.  Deoarece orasul a fost ridicat pe un teren foarte mlastinos, desecarea apelor interne si alimentarea cu apa potabila a cetatii Timisorii de odinioara a ridicat o serie de probleme timp de mai multe secole. In anul 1912 s-a trecut la realizarea unor lucrari sistematice din punct de vedere tehnic si administrativ, când s-au demarat lucrarile de canalizare si apoi în 1914 cand au fost finalizate retelele si stabilimentele de apaducte pentru apa potabila si cele pentru apa industriala. Acesta a fost momentul in care aceste servicii au fost gestionate de catre întreprinderea comunala, administrata în regie proprie.Sistemul canalizarii prevedea ca apele provenite din ploi si cele de menaj sa se adune într-un singur sistem de retea. Terenul însa nu avea suficienta panta naturala, astfel incat a fost necesar ca apele acestor canale se fie transbordate cu ajutorul pompelor în canalul Bega, fiind trecute în prealabil prin stabilimentul de epurare. Lungimea totala a canalelor este de 94539 m. Pentru alimentarea cu apa potabila a orasului era folosita apa subterana ce se estragea din 3 grupuri de fântâni, cu câte 9 sonde forate.
Deasupra ecluzelor de supra-plin ale centralei este o pasarelă din lemn cu decoraţii. Corpul ce se întinde deasupra apei maschează sala motoarelor unde au fost montate turbine Ganz, de 600 de cai putere. Energia electrică produsă se folosea la circulaţia tramvaielor, iluminatul public şi în scopuri industriale. Cu această construcţie şi cu regularizarea albiei s-a rezolvat şi prevenirea inundaţiilor în cartierul Fabric. Hidrocentrala este şi astăzi în stare de funcţiune.Uzina a fost înfiinţată în anul 1914 si avea 21 de angajaţi. Sarcinile acestui edificiu erau alimentarea cu apă potabilă a oraşului, asigurarea reţelei de canalizare, menţinerea în funcţiune a sistemului de alimentare cu apă industrială şi extinderea acestor sisteme în tot oraşul. Apa potabilă este si astazi pompată din trei puţuri adânci din comuna Urseni, urmând procesul tehnologic de filtrare şi apoi se pompează în cartiere populate şi în rezervoarele turnurilor de apă, din cartierul Fabric şi Iosefin, pentru menţinerea presiunii. Cele două turnuri de apă ale Timişoarei, construite la începutul secolului XX de cunoscutul arhitect Szekely Laszlo şi aflate pe lista monumentelor istorice din oraş, Din nefericire, autoritatile nu exploateaza aceste obiective turistice. Cele două turnuri de apă din Timişoara, ridicate între anii 1912-1914, unul în cartierul Iosefin iar celălalt în Fabric, au apărut ca o necesitate practică în urma construirii staţiei de epurare în anul 1910. Ele domină cartierele în care au fost amplasate prin înălţimea lor (circa 52 de metri) şi nu dispun de prea multe decoraţii exterioare, fiind o expresie a geometrismului. Arhitectul care le-a proiectat, Szekely Laszlo, a reuşit să confere construcţiilor un caracter dinamic, prin formă, dar şi prin rigiditate şi dimensiuni, elemente prin care s-au depăşit într-o oarecare măsură canoanele arhitecturale ale vremii.Turnurile de apă au fost construite la capetele reţelei de distribuţie din 1914 şi au servit pentru compensarea consumului maxim din cursul zilei. Amândouă erau supravegheate zilnic, angajaţii lor având locuinţa chiar în incintă. Pentru a comunica la Uzina de apă variaţia nivelului apei din rezervoare, aceştia dispuneau de câte un post telefonic. În cazul umplerii rezervoarelor pe timpul nopţii, se putea opri pomparea de la Uzina de apă, efectuându-se acumularea preţiosului lichid în rezervoarele proprii. În jurul anilor 1940, din cauza creşterii consumului de apă, cât şi a reţelei de distribuţie, sistemul de alimentare bazat pe acumulare în timpul nopţii în rezervoare aeriene (castele de apă) nu a mai funcţionat în mod corespunzător, rezervoarele nemaifiind umplute.
Turnurile de apă din Timişoara, având suprafaţa construită de 638 de metri pătraţi, sunt monumente istorice. Turnuri de apa similare sunt valorificate in alte orase din tara. Astfel, Primăria Drobeta Turnu Severin a introdus în circuitul turistic european Castelul de apă al orasului,  construit între anii 1910 şi 1914, când apa potabilă era scoasă din câteva puţuri cu un motor acţionat cu energie electrică. Turnul este cea mai înaltă construcţie din oraş (circa 70 de metri), în interiorul sunt amenajate spaţii expoziţionale, iar pe acoperiş un turn de belvedere. Turnul de apă din Arad are o înălţime de 35 de metri şi a fost dat în folosinţă în anul 1896. Ca stil arhitectonic, el completează aspectul unitar al arhitecturii arădene de stil eclectic sau secession. În incinta acestui turn funcţionează o galerie de artă şi este în curs de amenajare Muzeul Apei. Turbinele de apa sunt situate pe str. Uzinei, Str. F.Chopin si au fost construite in anul 1909 de catre arh. László Székely.Până în anul 1907 prin cartierul Fabric curgeau numeroase braţe de apă, alimentate fie din canalul principal Bega, fie din pârâele laterale Behela şi Suboleasa. În trecut ele acţionau roţile morilor de apă şi ale manufacturilor din Fabric. Stăvilarele morilor menţineau foarte ridicat nivelul apei subterane. Toate pivniţele aveau probleme cu igrasia. Canalul prin care se aducea lemnul de construcţii şi pentru foc şi depozitul de lemne amplasat între Fabric şi Cetate împiedicau dezvoltarea celor două cartiere şi unirea lor după demolarea fortificaţiilor.



Pe bratele raului Bega se aflau morile. Aceasta este moara care era amplasata langa fabrica de bere, iar in fata ei se intindea lacul de acumulare.
Fabrica de baterii „Dura” a luat fiinţă în anul 1920, sub forma unei societăţi în nume colectiv. La 23 decembrie 1920 a fuzionat cu fabrica „Lumina” S. A. sub titlul de Uzinele „Dura” S. A. Capitalul social era de 8 milioane de lei şi avea 200 de muncitori. Uzina deţinea o secţie de elemente galvanice şi o secţie de corpuri de iluminat. În prima secţie se fabricau tot felul de elemente şi baterii electrice, cum erau bateriile de buzunar, bateriile anodice, iar mai apoi baterii uscate „Dura Optima”, care înlocuiesc cu desăvârşire acumulatorii cu acid.
Scoala normala, actualul liceu Calderon, este amplasat tot in acest cartier, la fel si Observatorul

sau Fabrica de Bere si
Orfelinatul Ghizela a fost construit in anul 1873 de catre printesa Ghizela, care donase orasului 20.000 de coroane pentru  construirea un orfelinat. In anul 1877 , orfelinatul si-a deschis portile pentru un numar de  40 de orfani. Deoarece fondurile cresteau, s-a pus problema ridicarii unei clidiri noi , asa incat arhitectul vienez Ernest Gotthilf a proiectat noua constructie , ajutat de constructorul Josef Kremmer jr in anul 1901. Pe 15 august 1901 are loc inaugurarea oficiala. Costurile totale s-au ridicat la 213. 156 de coroane si 59 de fileri. Erau adapostiti aici peste 80 de copii. Vremurile trec, iar copiii orfani raman si au un loc in care pot creste si invata. Cum mila publica pentru cei napastuiti era odinioara o cinste pentru cei ce o faceau, bani vin constant spre orfelinat. Vin si doamne in vizita. Printre ele, regina Maria si printesa Elena, in 1925. Lucrurile curg linistite pâna la izbucnirea razboiului. Raniti, spitale, copii dislocati aiurea, sunt aspecte deja obisnuite. Dupa razboi vin rusii. O dati co ei, un nou regim. Cu acesta, situatia se schimba: orfelinatul primeste alt sediu si frumoasa cladire serveste altor scopuri. In cele din urma ajunge la o destinatie cel putin rezonabila: spatiu de invatamant universitar, ceea ce este si acum. Fatada monumentala, cu ornamentatia sa neoclasica, gardul masiv, de piatra si fier forjat, parculetul dintre el si casa, intrarea frumoasa, scarile si încaperile spatioase aduc aminte despre ce se stia construi odinioara. Orfelinatul Gisella construit în anul 1901, din banii proveniţi ca donaţie din partea Contesei Gisella. Lucrările la clădire au fost realizate de către constructorul Josef Kremer senior, după planurile arhitectul Ernest Gotthilf. În prezent clădirea adăposteşte Facultatea de Chimie - Biologie - Geografie a Universităţii de Vest din Timişoara. Daca ne intoarcem in Piata Traian si o luam la dreapta (stand cu spatele la biserica), vom trece pe langa piata Badea Cartan.Aici inca vin tarani si negustori din zonele invecinate ca sa isi vanda produsele. Continuam drumul drept pe bulevard si , nu dupa putina vreme, ajungem la Gara mica.
Imaginile sunt preluate de pe http://www.banaterra.ro/ si de pe pagina de facebook "Timisoara de altadata".
.

 

5 comentarii:

  1. Superb... Din pacate..."fosta-i lele"...

    RăspundețiȘtergere
  2. Este o vorba care spune:nimeni nu te poate rani, daca nu ii dai voie! Este valabila si in acest caz: nimic din ce s-a intamplat nu a fost fara voia noastra!

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiti cumva unde a fost in Fabric "Dianabad" undeva pe Str.3 august 1919?.Ma intereseaza sa identific un vechi atelier foto.

    cu respect
    Oli

    RăspundețiȘtergere
  4. Citesc cu foarte mare interes, redescoperind cartierul prin care treceam în copilărie ca să ajung la școală, la Liceul Pedagogic. Întotdeauna mi-a plăcut acel drum cu tramvaiul, zona veche m-a fascinat.
    O corecție, dacă nu e cu supărare: strada Andrassy Gasse nu are cum să dateze din 1961, adică perioada comunistă, să ne uităm puțin la arhitectură, nu? Datează de la începutul secolului XX, cu arhitectura specifică, a se vedea aici: http://www.banaterra.eu/romana/timisoara-cartierul-fabric.
    (Cătălina George)

    RăspundețiȘtergere
  5. Aveti mare dreptate. In 1961 a fost schimbata de numirea din Andrassy Gasse in 3 August 1919.

    RăspundețiȘtergere

Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.