Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Traditia nasterii la banateni

Am sa va spun un secret:nu e usor sa te documentezi si sa redactezi un material cu privire la graiul banatean. Pentru un necunoscator, e cam imposibil de inteles, pentru cineva relativ familiarizat, intelegerea partiala reprezinta un handicap la nivel lingvistic, mesajul ramanad oarecum trunchiat.
Cand eu m-am maritat acum vreo 20 si ceva de ani si am calcat pentru prima oara in Banat, obiceiul locului prevedea ca o familie sa aiba un singur copil, maxim doi. Nu era un obicei recent, de vreme ce marea majoritate a rudelor noastre aveau un singur copil. Aveam sa constat cu uimire ca acelasi lucru se intampla si prin vecini. In timpuri stravechi familiile banatene erau formate cam din 3 copii, obicei pastrat cam pana in preajma Primului Razboi Mondial. Intre cele doua razboaie, traditia deja isi schimbase cursul si  din cei trei ramasesera doar doi. Imediat dupa nasterea unui prunc, batrana casei trebuia sa puna sub capul lui busuioc, tamaie sa-l fereasca de rele, cartea de rugaciuni care sa ii aduca aminte sa traiasca dupa legea celor sfinte, un cutit care sa sperie duhurile rele, un pieptene si o oglinda ca sa fie curat si ingrijit atunci cand va creste mare si un creion ca sa fie iubitor de carte. In a treia zi de la nasterese se punea pe perna o pogacea, un fel de turta nedospita si coapta pe vatra in cuptor, ca sa aiba pofta de mancare si sa creasca sanatos. Trei zile consecutive moasa care asistase la nastere trebuia sa aduca de mancare mamei: cosul plin cu pogacele, o gaina fiarta si turta, adica prajitura. Copilul era si el daruit cu trei scutece, fasa care avea innodata la capat o moneda ca sa aiba noroc si bani si tamaie. Tot in cea de-a treia noapte veneau ursitoarele. Obiceiul batranesc cerea ca pruncul sa doarma in pat cu tatal, iar mama, cu o papusa din panza ca sa pacaleasca ursitoarele mai putin binevoitoare. In dimineata celei de a patra zi, papusa era pusa in hornul casei si lasata acolo special sa pacaleasca duhurile rele. Baba ii lega cu snur rosu un ghiocel (o scoica) la incheietura mainii  ca sa il fereasca de dedeochi. La opt zile dupa nastere, baba si nasul duceau copilul la biserica sa fie botezat. Nasul daruia o crasma (o bucata de stergar din care femeile casei aveau sa ii coasa prima lui camasa), la capatul careia lega cu o ata un ban, tamaie si busuic. Ata era folosita dupa aceea la cusutul camasii. Lumanarea se decora cu funda colorata si flori. De acasa si pana la biserica pruncul era tinut in brate de catre baba, iar la intoarcere, de catre nas. Mama ramanea acasa si facea cam tot ce-si dorea sarmana sa faca si copilul ei in viata care urma: citea, se juca, scria, canta, muncea. Cand nasul ii aducea pruncul, femeia trebuia sa ii sarute mana, iar acesta trebuia sa ii faca daruri. Urma apoi ospatul la care participau rudele si cei apropiati. In trecut, botezul nu se facea cu dans si muzica, ci doar se cinsteau neamurile si vecinii, nu mai multi de 10-12 persoane. Pranzul se termina cu soviaca cu mac sau nuca ori marmelada, pudrata din belsug cu zahar. Toti invitatii veneau cu daruri in bani sau obiecte. Cadourile erau date dupa ce nasul ii punea nume pruncului. Banii se asezau intr-o farfurie cu sare, asezata strategic chiar in fata nasului. Traditia cerea ca, inainte ca pruncul sa fie aratati oaspetilor, gazda sa aduca o papusa pe care o prezenta nasului care n-o recunostea si abia apoi era prezentat copilul. Inainte sa plece acasa, tot nasul trebuia sa isi spele mainile, iar apa era turnata de catre tanara mama, iar in loc de stergar i se oferea camasa ei sa se stearga pe maini. Asta pentru ca laptele sa fie indestulator si hranitor. Pruncul nu avea carucior, ci era tinut in albie sau intr-un leagan cioplit special pentru el. Nou-nascutul era tinut la san pana la varsta de un an jumatate sau doi cand incepea sa fie pacalit cu o coaja de piane muiata in zahar, invelita in prealalbil intr-o panza curata si subtire care tinea loc suzetei de astazi. In vremurile de demult nu existau doctori in satele banatene, dar fiecare catun respectabil avea o moasa. Familia era cea mai importanta in viata copilului. De cum implineau 5-6 ani, copiii erau trimisi cu animalele la pascut, hraneau pasarile din ograda sau pusi la diverse alte munci usoare din gospodarie. Nu erau foarte multi copiii care mergeau la scoala, dar erau incurajati sa invete sa munceasca la camp. Atunci nu existau caiete, ci se scria pe tablite, iar scoala era un lux pe care multi nu si-l permiteau. Cei care aveau pamant considerau scoala inutila. Adolescentii intrau in randul junilor pe la 16-17 ani. Atunci isi schimbau straiele de lucru cu cele de sarbatoare: purtau camasi frumos tesute, chintuse si palarii, iar in picioare aveau ghete cu turec. 
Fetele se pregateau de joc si luau opregul in prima joi de dinainte de Paste, iar in Duminica Pastelui intrau pentru prima data in hora. Cand fata lasa papusa si intra in randul fetelor de maritat, era urcata pe masa si imbracata in poale si oprege. Pe masa erau frumos randuite: tamaia pentru a fi ferita de rele si oglinda ca sa fie frumoasa si curata. Apoi era trimisa cu carcegele dupa apa. Pe drum, fata trebuia sa pupe mana tuturor batranilor pe care-i intalnea pe drum, indiferent daca erau femei sau barbati. Un june putea sa “bage fata-n joc” doar dupa ce aceasta a luat opregul. 
Cand accepta sa fie scoasa la dans, fata daruia tanarului o batista lucrata din cicma (dantela) sau anglu (flori). Pe batista era brodat numele ei, iar in colt avea innodati 5-10 craisori. Daca fata provenea dintr-o familie cu stare, in coltul batistei era innodata o coroana. Cand intrau in joc, fetele purtau panglici late de-o palma si lungi pana in talie pe care erau cusuti cu migala bani de argint. 
Cand accepta sa fie scoasa la dans, fata daruia tanarului o batista lucrata din cicma (dantela) sau anglu (flori). Pe batista era brodat numele ei, iar in colt avea innodati 5-10 craisori. Daca fata provenea dintr-o familie cu stare, in coltul batistei era innodata o coroana. Cand intrau in joc, fetele purtau panglici late de-o palma si lungi pana in talie pe care erau cusuti cu migala bani de argint. O data ce accepta batista, tanarul nu dadea fata la joc si altor juni, decat rudelor foarte apropiate. Ei urmau sa se casatoreasca in viitor, batista fiind simbolul unei promisiuni, un fel de legamant. Daca tinerii se certau, baiatul se putea razbuna luand fata la joc, iar, dupa ce-o invartea o data pe sub mana, o lasa singura intre perechi. Insa nimeni nu spune ce se intampla in cazul in care fata se supara pe june. Chiar mi-am intrebat batranii, dar, ca prin minune, nimeni nu-si aduce aminte ca vreo fata din sat sa se fi suparat vreodata pe vreun baiat. Ori vroiau cu orice pret sa se marite, ori doar baietii erau capsomani.
Astazi, din vechile obicee au mai ramas cativa dintre banii care amintesc de timpurile bunicelor de altadata. Dar banatenii adevarati inca mai au doar un singur copil. Cei mai multi