Ploaia de cuvinte

Ploaia de cuvinte

joi, 29 ianuarie 2015

Capitala mondiala a parfumurilor - Grasse

Ascuns intre dealurile imbracate in flori de mimoze, trandafiri, iasomie, tuberoze, lacramioare, violete si lavanda, nu departe de Cannes, se afla oraselul Grasse, capitala mondiala a parfumurilor. 
De cum intri in oras pe sub boltile ordonate in panta si frumos decorate cu elemente renascentiste, iti dai seama ca ai intrat intr-un taram de vis din care orice femeie normala nu ar dori sa iasa niciodata. Desi mic de dimensiuni, Grasse ascunde multe tentatii pentru turistii curiosi: Catedrala Notre Dame du Puy, fondata in sec 11 in al carei interior sunt gazduite lucrarile lui Rubens si Jean-Honore Fragonard, turnul Saracen, Poarta Hotel de Ville, biserica Placassier construita in 1644 si 3 muzee fabuloase: Fragonard , Muzeul International al parfumului si Muzeul de Arta si Istorie ale  regiunii Provence. 
Orasul a inceput sa prospere inca din sec 18, cand in mica asezare au fost infiintate cateva parfumerii care aveau sa fie consemnate in istoria parfumierilor mondiali: Rance, Molinard, Fragonard si Galimard. 
Dar cel care a fost considerat fondatorul parfumeriei franceze si al carui nume a fost strans legat de aceasta regiune a fost Francois Rance care, in 1795, a fondat "Fabrica Francois Rance, Parfumier si Distilier". Inaintea lui, mai exact in prima jumatate a secolului 17, intr-un mic atelier din Grasse, Louise Rance, mama acestuia, producea manual manusi pentru aristocratia franceza. Ea a avut 3 fii: Antoine, Jacques si Jean Franqois. Ultimul avea sa duca mai departe traditia mostenita de la mama lui si sa devina unul dintre cei mai renumiti parfumieri. Acesta a inceput sa comercializeze manusi parfumate, dar in scurt timp a lansat pe piata parfumurile care aveau sa il faca renumit in intreaga lume: apa de colonie, apa de flori, esente, produse de ingrijire corporala, toate livrate in cutiute realizate manual si decorate cu materiale pretioase.  In acelasi an si-a mai deschis inca un atelier in Paris, atragand atentia aristocratiei din capitala Frantei care ii calca deseori pragul. 
Intr-o zi, insusi Napoleon Bonaparte a venit intr-o vizita de curtoazie, dornic sa fie initiat in aceasta noua febra care cuprinsese metropola franceza. Parfumurile realizate de el au fost atat de apreciate, incat insusi imparatul isi comanda lotiunile de la el, devenind in scurt timp parfumierul personal al familiei si curtii imperiale. In vremea lui Napoleon, cheltuielile pentru parfumuri au explodat, atingand cote alarmante. Imparatul folosea 60 de sticlute cu extract de iasomie luna de luna, iar saptamanal cate 2 l de colonie de violete. In ceea ce o priveste pe Josephine, ea consuma atat de mult extract de mosc, incat se zice ca mirosul inca persista in budoarul ei chiar si dapa 60 de ani de la decesul acesteia. 
“Le Vainqueur”, iar mai apoi “L’Eau d’Austerlitz”,” La Glorie”, “L’Aigle Francais” au fost parfumuri create special pentru Napoleon, 
iar “L’Imperatrice” prezentat intr-o superba sticluta de portelan de Sevres, rebotezat ulterior “Josephine”, pentru sotia lui. “Le Vainqueur” este rezultatul amestecului de uleiuri esentiale de citrice, ghimbir, nuca, pepene galben, iasomie, ambra si lemn de iris. Reteta originala este respectata si astazi in laboratoarele Rance, fapt care a permis mentinerea parfumului in topul vanzarilor casei. El este un parfum masculin, care creeaza o impresie olfactiva puternica, fiind adecvat evenimentelor de seara.  In 1807, Francois a creat un parfum special inclusiv pentru sora imparatului, Pauline, recunoscuta pentru numeroasele sale aventuri si infidelitati extraconjugale. 
Jean Rance, fiul lui Francois, a pastrat titlul de parfumier regal creand parfumul “Francois Charles” pentru Napoleon al II-lea, iar fiul acestuia, Alexander Race, a dedicat parfumul “Eugenie” Imparatesei Eugenia, sotia lui Napoleon al III-lea. In 1800, unul dintre cei doi nepoti ai lui Francois, Alexander Rance, s-a mutat la Milano si a inceput o afacere in capitala modei italiene sub acelasi nume, iar la moartea acestuia afacerea a fost continuata de catre stranepoata fondatorului, Jeanne Sandra Rance, sporind astfel nu numai veniturile, cat mai cu seama celebritatea brand-ului. 
Ea a lansat o colectie de parfumuri de exceptie: Eau Empire, Eau Royale, Eau Sublime si Eau de France, parfumuri in care sunt respectate formulele autentice  si recipientele originale de sticla incrustata cu aur. 
Ea a fost singura mostenitoare a retetelor si documentelor rare care au fost transmise din generatie in generatie, stafeta urmand sa fie preluata de catre fiul ei, Giovanni Rance. Jean a ramas in vechea fabrica din Grasse si a dus mai departe traditia, iar laboratoarele inca exista dupa mai bine de 400 de ani. De numele lui sunt legate doua parfumuri deosebite: “Rance Helene”, lansat in 1795, comandat de catre Albine de Vassal pentru amantul ei exilat pe Insula Sfanta Elena, Napoleon Bonaparte, caruia i-a nascut in exil o fata, Helene. 

Parfumul este extrem de feminin, proaspat si jucaus in amestecul sau de note pretioase de narcisa, lacramioare, violete, ylang-ylang, iasomie, trandafir , iris si lemn de santal.  

Parfumeria Molinard a fost fondata in anul 1849 si a cunoscut un succes datorita apei de flori si apei de colonie. Din 1860, au inceput productia de parfumuri precum: "Jasmin", "Momosa", "Rose" si "Violette" in recipiente discrete realizate din cristal de Baccarat. In 1891, Regina Victoria a venit la Grasse si a cumparat Eaux de Cologne. In 1900, fabrica s-a mutat intr-o veche distilerie care fusese proiectata de catre Gustave Eiffel, loc in care functioneaza si astazi. 
In 1921, ei au creat si lansat doua parfumuri renumite pana in prezent: primul parfum solid din lume, “Concreta” si "Habanita". Sticlutele erau fabricate de maestrul Lalique pentru parfumurile “Iles d’Or”, “Madrigal” si “Le Baiser du faune” si in fabrica de cristaluri Baccarat pentru parfumurile “Mimosa”, “Violette”, “Xmas Bell” si “Diamond”.


Parfumeria Fragonard, denumita dupa renumitul pictor Jean-Honore Fragonard, a fost fondata de catre Eugene Fuchs in anul 1926 plecand de la un nou concept: acela de a vinde direct din distilerie parfumuri tuturor turistilor care vizitau Riviera Franceza.
Inca de la infiintare, mica parfumerie a ramas pana in ziua de astazi un business de familie. Ei au infiintat un muzeu care poarta numele de "Muzeul Parfumeriei" atat in Grasse, cat si in Paris. Muzeul gazduieste 15 picturi si desene semnate de catre pictorul al carui nume il poarta. Pentru curiosii care le bat la poarta fabricii din Grasse, ei organizeaza tururi in laboratoare. Intrarea este libera.

Parfumeria Galimard a fost fondata de catre Jean de Galimard  tot in Grasse in anul 1747. El a fost fondatorul unei corporatii "Glovemakers and Perfumers" si a fost furnizorul regelui Ludovic al XV-lea (Cel Mult Iubit) caruia ii furniza uleiurile, pomadele si parfumurile fabricate in distileria lui dupa formule originale. Drept multumire pentru serviciile sale, el a fost innobilat cu titlul de Lord de Seranon. Inca de la inceput, Galimard a considerat ca succesul afacerii sta in efortul de promovare prin  mijloace proprii, prin interactiunea directa cu toti clientii. urmasii lui pastreaza si astazi aceleasi obiceiuri, oferind in plus un curs gratuit de 2 ore de initiere in arta parfumurilor in studioul Fragrances unde fiecare are posibilitatea sa isi creeze propriul parfum.

Pentru cei care ajung in Grasse, tururile organizate de catre casele de parfumuri reprezinta o grea incercare pentru ca miile de produse, ambalate in cutiute frumos decorate sau in sticlute cu forme si marimi de toate felurile reprezinta tot atatea tentatii. Va sfatuiesc sa mergeti, domnilor, singuri. Daca vreti sa nu ramaneti fara bani!



http://www.fragonard.com 
http://www.rance1795.com
http://www.galimard.com 

joi, 22 ianuarie 2015

Hanul lui Manuc



Nu departe de Lipscani, pe strada Armeneasca, se incapataneaza sa sfideze timpul o frumoasa constructie veche,  Hanul lui Manuc. Toata lumea il stie dupa istorie si dupa nume, caci cel care i-a pus piatra de temelie a fost Manuc Bei, pe numele sau real Manuc Marzaian, nascut in 1769 in targul Rasciucului langa Dunare si uns in vremea sultanului Mustafa al IV-lea bei si dragoman. Acesta isi ridicase un han pe ulita Islicarilor, chiar pe malul lacului, iar conacul cu cele 16 odai, 2 cuhnii, 3 beciuri cu pivnite mari si spatioase si ditamai mandreata de grajd in care sa incapa 12 cai focosi, imprejmuite toate de alei pietruite se afla pe Calea Mosilor la numarul 132. Caci nu se cadea ca un barbat cu stare sa locuiasca impreuna cu familia intr-un han! Tatane-su, Martiros Marzaian, un armean ambitios, nascut in satul Karpi, venise de ani buni din tinuturile Araratului, dupa ce cutreierase intreg Imperiul Otoman facand negot cu mirodenii si cafea si se stabilise la noi, la Rusciuc. Martiros s-a insurat cu fiica unui negustor bogat si si-au ridicat casa impreuna la Rusciuc, unde s-au ocupat cu comertul.  Nevasta i-a murit destul de repede, asa ca s-a casatorit a doua oara cu Mamica,  fata  altui negustor bogat,  Hamun-Oglu. Cea de-a doua nevasta i-a nascut un fiu, pe Manuc, in anul 1769. Baiatul a fost trimis la Iasi si obligat sa invete limbi straine, franceza si rusa, alaturi de alte lectii de viata. In 1875, tata-su a cazut la pat bolnav si l-a chemat de urgenta acasa si i-a aranjat sa se insoare cu Mariam, fiica lui Avedis,  cu care a avut 6 copii. Lui Martiros ii  mersese al naibii de bine si facuse avere frumoasa, astfel incat, atunci cand a inchis ochii,  i-a lasat fiului o mostenire uriasa. Manuc intotdeauna fusese un copil frumos, iar atunci era un barbat bine: trasaturile ii ramasesera frumoase, dar crescuse inalt si avea un aer distins, cu un aspect impunator. Toti stiau ca era tare inteligent si bine educat, mereu imbracat  elegant ca orice barbat cu stare. Vorbea 12 limbi la perfectie, stia sa citeasca omul din priviri, era slobod la vorba, cumpatat in afaceri, siret si totodata marinimos, avea o intuitie formidabila si o putere de decizie remarcabila. I-a placut sa fie bogat si a stiut sa gestioneze corect puterea cu care a fost investit.  Si cum aschia nu sare departe de gard, Manuc  a continuat afacerile intocmai cum il invatase batranul. Se imprietenise cu  Pasa Silistrei, Mustafa Bairactarul, cel care avea sa ajunga Mare Vizir al Portii Otomane, cu ajutorul caruia avea sa prospere si sa stapaneasca peste 25 de mosii. Tot atunci, Mustafa l-a numit pe Manuc dragoman al Portii, vistiernic personal si mai apoi Bei al Moldovei . Cand rascoala ienicerilor a atacat palatul sultanului, Manuc, imbracat in straie simple, mana la iesirea din Istanbul catre tara o amarata de caruta trasa de-o martoaga obosita in care cara nu numai averea personala, ci si tezaurul Pasei Mustafa Bairactarul. Lumea zice ca, de vreme ce Mustafa s-a sinucis dand foc  prafului de pusca si omorand alti 400 de ieniceri, Manuc a pastrat linistit averea prietenului sau devenind astfel unul dintre cele mai influente personaje din vremea aceea.  Si cum o putere apunea si alta se ridica, Manuc a continuat sa faca avere cu reprezentantii de seama ai Imperiului Tarist, vanzand zahar armatelor tariste . 
El a ajuns in Bucuresti in 1806, unde a cerut sa ii fie ridicat un han pe vechiul loc in care odinioara fusese Curtea Domenasca.  Lucrarile au fost finalizate 2 ani mai tarziu, iar aici au fost gazduiti multi diplomati si oameni politici influenti. El se tocmise cu constructorii sa ridice constructia in stil modern, ca sa se distinga de celelalte cladiri din jur prin aspectul de fortareata. 
Hanul era compus din subsol unde se aflau 15 pivnite boltite burdusite cu butoaiele cu vin, parterul cu cele 23 pravalii, 10 magazii, 16 camere destinate servitorilor, 2 saloane mari, 4 odai si un tunel si etajul cu cele 107 de odai si cantoare.  
In curtea interioara, hanul era strajuit de galeriile cu arcade sculptate care te conduceau catre scarile largi si primitoare, realizate in stil oriental. Curtea era pavata cu piatra de rau, iar in mijlocul ei fusese amenajata o gradina cu fantana. 
In 1812, intr-una din odaile hanului lui avea sa se semneze acordul "Pacea de la Bucuresti" dintre cele doua imperii: cel otoman si cel tarist. Desigur ca nu toate vremurile i-au fost prielnice, caci, in perioada imediat premergatoare, cand pe tronul tarii fusese uns Caragea domn, iar Mahmud al II-lea a fost uns cel de-al 30 -lea sultan al Imperiului Otoman, acesta si-a trimis oamenii sa-l aresteze pe Manuc si sa ii confiste averile. Dar nici hangiul nu era un om prost, caci, dupa moartea prietenului sau si toate convulsiile politice care zguduiau cele doua imperii, isi incarcase demult averea toata si-o pitise intr-o casa sigura la Sibiu. Asa ca, in noaptea in care turcii ii invadasera ograda, el iute s-a dat jos din pat si-a coborat pe geam pe cearceaful indotat si dus a fost in noapte, asternandu-si drum la rusi. Tarul Alexandru I i-a oferit titlul de consilier de stat si l-a invitat sa ramana in tara lui. Manuc  a umblat lele prin Europa, o vreme s-a stabilit la Paris, dar, cum turcii ii luasera urma, a preferat sa se intoarca in Rusia. Se zice ca, inainte sa paraseasca Franta, acesta s-ar fi dus la Madame Lenormant, celebra cartureasa, care i-ar fi ghicit in bobi ca o sa moara otravit de mana celei mai credincioase slugi. Sluga l-a otravit, dar nu l-a si omorat. In 1816, Manuc s-a decis sa vanda hanul, dar n-a mai apucat sa duca intentia la bun sfarsit pentru ca a murit in Basarabia, in anul urmator, pe mosia lui din Hancesti, intr-un accident de calarie, inainte sa gaseasca un cumparator. Avea 48 de ani si foarte multe de infaptuit. Si cum toti copiii erau minori, averea a fost administrata de o epitropie formata din mama minorilor si fratele ei. Mariam a murit si ea in 1828, cu putin inainte ca Murat, fiul cel mare al lui Manuc, sa implineasca 18 ani.  In 1938, Murat avea sa vanda hanul lui Dimitrie Iconomidis. De-atunci hanul si-a tot schimbat proprietarii, iar timpul si-a scris istoria asupra temeliilor sale. Un lucru este cert: fara sa ceara nimanui permisiunea, Hanul lui Manuc a devenit un brand. 

duminică, 18 ianuarie 2015

“Poetul huligan” si "dansatoarea goala"


A fost odata ca niciodata un poet frumos, romantic si teribilist, posedat de demoni ascunsi in alcool, droguri, accese de furie, scandaluri si amoruri pasagere. Numele lui era Serghei Esenin si avea origini taranesti. La o varsta mult prea frageda a fost abandonat de parintii lui din pricina saraciei si crescut de bunici. La 9 ani scria deja versuri. In adolescenta s-a mutat la Moscova unde a devenit cunoscut datorita talentului literar. S-a inscris la facultate, dar, ca un rebel autentic, a abandonat-o dupa un an si jumatate. Transpunea in lirica modul personal de a fi: un tanar razvratit, vesnic indragostit si furios pe lumea din jurul lui. Iubea femeia in esenta ei, iar ele se intreceau sa isi ofere nurii si iubirile efemere. 
Desi a avut 5 neveste, toate casniciile au fost sortite esecului. In toamna anului 1921, Esenin divortase de a doua sotie si se afla la Paris, in atelierul pictorului rus Gheorghii Iakulov. Aici a cunoscut-o pe Isadora Duncan, celebra artista americanca, mai mare decat el cu 17 ani. Nascuta in 1877 la San Francisco intr-o familie modesta, Dora Angela Duncan pe numele adevarat, era o dansatoare care avea sa cunoasca celebritatea. In adolescenta a participat la diverse spectacole organizate in Chicago si New York, fara sa bifeze un succes deosebit. In 1896 insa, ea este inclusa pe afisul care anunta un turneu european, iar la Londra, in fata unui public rafinat si instarit, obtine primul succes la scena deschisa, fapt care i-a permis evolutia pe scenele din Viena, Budapesta si Berlin. Ulterior si-a deschis scoli de balet la Grunwald, Paris si Moscova. Desi devenise un nume,  viata ei n-a fost tocmai usoara, tragediile nu au ocolit-o, iar stilul de viata dezordonat avea sa isi puna amprenta pe modul ei de a face fata prezentului. 
Era promotoarea unui stil de dans inspirat din dansul antic grecesc, ea fiind cea care a trasat liniile directoare ale  coregrafiei moderne din secolul 20,  caracterizata prin miscari unduitoare, incarcate emotional. 
In mod uzual, purta o tunica rosie care ii dezvaluia bratele, gambele si picioarele goale. Evolutia ei dadea impresia unei improvizatii coregrafice menite sa atraga atentia asupra formelor voluptoase ale corpului ei in vreme ce isi flutura parul in aer. 
Dar ea a fost prima dansatoare care a avut curajul sa danseze goala in fata unui public macinat de canoanele unei pudori excesive. Incarcatura emotionala era dusa pana la extreme, folosindu-se de imbinarea dintre miscarile lascive ale unui trup care se lasa admirat in voie si muzica clasica. 
Dansul incarcat de erotism, pliat de regula pe muzica lui Beethoven, a avut un succes enorm in Europa. Conservator prin definitie, publicul american era voit retinut, respingand stilul indraznet al artistei.  
Isadora era o femeie coapta, cu trasaturi elegante si forme pline, constienta de propria ei valoare si renumele pe care si-l castigase cu greu. 
Femeia frumoasa, cu parul blond si des , cu sprancene arcuite deasupra unor superbi ochi albastri  scotea in fata spectatorilor o prezenta delicata si feminina. 
Trecuse printr-o tragedie care ii marcase viata profund. In 1913, fiica pe care o avusese din relatia cu scenaristul Edward Gordon Craig si fiul rezultat dintr-o aventura pasagera cu  producatorul de masini de cusut Paris Singer au murit inecati in Sena dupa ce masina in care se aflau a plonjat in rau. Cu toate astea, Isadora era extrem de comunicativa si prietenoasa.  
Cei doi s-au intalnit, s-au privit si i-a traznit! Dragoste la prima vedere. El habar n-avea sa vorbeasca in limba engleza, ea nu pricepea o boaba ruseste, dar cei doi au reusit sa comunice , la inceput, prin gesturi. 
Tanarul emana prospetime si o privea cu adanca veneratie. Isadora si Serghei s-au casatorit la Moscova in 1922. El avea 27 de ani, ea 44. Au rezistat casatoriti doar un singur an, caci tocmai legatura lor intensa avea sa ii consume launtric pe-amandoi. 
A fost o iubire patimasa desfasurata si consumata intre escapade bahice, droguri, dovezi de iubire pasionala, scene de amor, spectacole, aplauze, turnee, juraminte, disperare si, la final, moarte. Au urmat compromisurile: Serghei o insotea in turnee, Iar Isadora incerca sa se acomodeze traiului moscovit, straduindu-se sa traiasca din veniturile realizate in propriul studio de balet. Dupa un an de mariaj, Duncan era satula pana la refuz de betiile prelungite si violentele lui Serghei Esenin, iar poetul se topea de dorul Moscovei natale ori de cate ori o insotea in turnee. Esenin distrusese camere de hotel, provocase scandaluri monstruoase in localuri si, inevitabil, toate aceste incidente ajunsesera pe prima pagina a ziarelor de scandal. Dupa un an, cei doi s-au despartit. Esenin s-a intors in Rusia unde a continuat sa bea si sa iubeasca, iar Isadora s-a intors in America, revenind frecvent, in turnee, in Europa. 
Dansul ei inca imprastia magie si gratie. Iubirea o schimbase, gasind puterea de a se intoarce catre catre sine: “In viata avem doar cateva momente de inspiratie, restul sunt varza”. 
Iubea barbatii frumosi care ii aminteau de-o Elada imaginara. In 1927, la Nice, era indragostita pana peste cap de un barbat tanar, frumos si bogat care conducea un superb automobil Bugatti decapotabil. A avut parte de o moarte stupida prin strangulare din pricina unei esarfe pe care o purta la gat. 
Unul dintre capete se agatase de roata atunci cand a pornit automobilul, aducandu-i  moartea pe cat de fulgeratoare, pe atat de surprinzatoare. 
Esenin n-a reusit niciodata sa se sustraga patimii alcoolului. Dar scria versuri menite sa trezeasca sufletele adormite:

“Focul vanat e gonit de vant,
Zarile-au uitat sa ma mai doara…
De iubire-ntaia oara cant,
La scandal renunt intaia oara.
Am fost crang paraginit pe loc
La femei si vodca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.
E de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca cu altul.
Tu – mers gingas, tu – surasul meu,
Dac-ai sti, cu inima pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.
Carciumile le-as uita pe veci
N-as mai sti nici versul ce inseamna
De-as atinge-aceste brate reci
Si-al tau par ca floarea cea de toamna.
Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara”
(traducere George Lesnea)

In primavara anului 1925, Esenin s-a casatorit cu nepoata scriitorului Lev Tolstoi, Sofia Andreievna Tolstoia. Cu doua zile inainte de Craciunul aceluiasi an, acesta si-a taiat venele de la mana in camera hotelului Angleterre din Sankt-Petersburg si ar fi scris cu sangele lui un poem de adio pe peretii camerei:

“La revedere, prietene, la revedere.
Dragul meu, in inima-mi ramai.
Despartirea  ce se prevede
Prevede o noua revedere.
La revedere, prietene, ramai tacut
Nu fi trist si in sprancene crunt –
In aceasta viata, a muri nu e noutate;
Nici sa traiesti, ar fi mai nou decat atat.”

Dar moartea se incapatana sa mai astepte. Disperat, acesta s-a spanzurat de tevile de incalzire care traversau tavanul camerei. Poemul nu a fost inregistrat in rapoartele politiei, dar a fost publicat ulterior mortii in ziare.




sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Believe in beauty - Lancome

Periplul calatoriilor printre brandurile de lux a fost inspirat de o buna prietena care imi spunea acum ceva vreme ca parfumul ei preferat este “La vie est belle” din gama produselor Lancome. Nu m-a mirat catusi de putin pentru ca, ea insasi o femeie pretioasa, nu putea agrea decat un brand de lux. 
Lancome a fost creat in 1935 la Paris de catre Armand Petitjean cand acesta avea deja 50 de ani. Prieten cu Francois Coty – considerat parintele parfumeriei de lux, Petitjean il acuza pe mentorul sau ca renuntase la calitatea produsului in detrimentul castigului, motiv pentru care si-a propus sa creeze un brand de frumusete neconventional si vizionar, dupa principiul “totul sau nimic”. El si-a propus sa imbine expertiza de laborator cu intelegerea intuitiva a necestatilor femeilor din lumea intreaga. 
Brandul a cunoscut un succes enorm si a fost vandut companiei L’Oreal in anul 1964. Petitjean a fost un tip ambitios, pentru care parfumeria era mai degraba un domeniu apropiat artei si filosofiei, decat o modalitate de a face business si avere. El a cautat un nume usor de pronuntat in toate limbile si de tinut mine. 
Numele Lancome a fost inspirat de ruinele Castelului Lancosme din Vendoeuvres, amplasat in regiunea Indre din Franta. Consoana “S” a fost inlocuita cu un accent circumflex tipic frantuzesc plasat deasupra “o”-ului, vadit tendentios, menit sa-i dea o pretiozitate in plus. 
Simbolul Casei Lancome a fost ales un trandafir care crestea in jurul ruinelor castelului. Initial, trandafirul avea tulpina lunga si frunze mici. 
In 1974, logo-ul a intrat intr-un proces de redefinire, trasformandu-se intr-unul mult mai delicat si rafinat. 



Din 1996, culoarea trandafirului se schimba in functie de tipul produsului promovat: alb pentru piele, rosu pentru machiaj, galben pentru produsele solare. In 1973, producatorul de trandafiri, George Delbard, a creat un soi de trandafir cu numele Lancome. Soiul are forma cilindrica realizata pe plierea a 35-40 de petale de culoare roz pal, stralucitoare in lumina soarelui. 



Primele parfumuri au fost creat in anul in care Lancome s-a lansat pe piata:



Tendre Nuit, 

Bocages, 


Conquete,




Kypre si 




Tropiques – devenite astazi parfumuri de colectie. Un an mai tarziu a lansat prima crema de noapte, Nutrix, iar in 1938 a largit gama produselor cosmetice cu un ruj cu aroma de trandafir care a reprezentat cel mai bine produs vandut vreme de 30 de ani. 











Petitjean a fost un vizionar. A infiintat scoala de tehniciene, specialiste pregatite sa transmita lumii intregi viziunea lui asupra frumusetii, preocuparea pentru ingrijirea epidermei, fascinatia lui pentru eternul feminin si efortul de celebrare a senzualitatii prin parfumuri, crème si farduri. Desi Petitjean declara ca brandul nu va fi niciodata promovat prin altceva decat prin calitatea lui, istoria marketingului a marcat cateva reclame celebre. Compania a devenit un trendsetter o data cu preluarea brandului de catre L’Oreal, reclamele ei aparand pe toate canalele media din intreaga lume pentru ca si in prezent brandul continua sa fie unul dintre cei mai importanti jucatori din industria cosmetica de lux. Casa Lancome si-a ales intotdeauna cu atentie ambasadoarele de imagine din randul femeilor carismatice. 

Prima a fost Carol Alt in 1978 cand avea doar 18 ani, devenind astfel cea mai tanara imagine din industria de profil. Au urmat apoi: 

Isabella Rossellini care a fost imaginea casei vreme de 14 ani, 


urmata de fiica ei - Elettra Rossellini Wiedemann, 


Kate Winslet, 


Penelope Cruz, 


Emma Watson, 


Anna Hathaway, 

Julia Roberts. 
Pictorialele au fost realizate de catre fotografi celebri precum Steven Meisel, Peter Lindbergh, Nick Knight, Brigitte Lacombe, Mario Testino, Mario Sorrenti, Patrick Demarchelier si Dusan Reljin. Cele mai vandute parfumuri Lancome sunt: La vie est belle, Tresor  si Hypnose.





Desigur, gama produselor Lancome este foarte mare si foarte apreciata. Iar atentia pe care o acorda frumusetii il face unul dintre brandurile cele mai apreciate de catre femeile din toata lumea. Daca nu l-ati incercat pana acum, merita sa raspundeti unei provocari. "Believe in beauty", spun ei! Credeti in frumusetea voastra, spun eu. Dar aveti si grija de ea.