Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

vineri, 4 septembrie 2015

Hallstatt- un oras ca in rai

M-am trezit de dimineata cand muntii purtau caciuli de ceata, iar pescarii isi intindeau navoadele peste ape. Lacul isi dezmortea valurile, iar soarele ne arata ostentativ dintii. Noptile stateam cu ochii inchisi pana adormeam caci aveam strania senzatie ca niste uriasi stateau si se holbau prin geam la mine in vreme ce vanturau haurile. Uneori cerul era impanzit de stele, iar luna chioara, acoperita de nori cenusii, sporea misterul deasupra lacului. 
De cum mijeau zorii, lancul devenea oarecum uman, scaldand culori diferite la fiecare crapat de ziua. Deseori, ca un copil speriat, coboram tiptil si ma furisam la geam. In acea dimineata am stat incremenita ore in sir in vreme ce al meu dormea dus, ca un copil. 
Zvoanele cerului batusera toata noaptea in vreme ce fulgere razlete sfartecau cerul. Si m-am gandit atunci: vom urca pe pesti calare, daca pe cai putere n-avem cum! 
Spre dimineata, al meu a deschis ochii si mi-a zis: hai sa mergem azi pe lac. Ce daca ploua? Uite cata lume deja este pe lac. Si mi-a trecut un gand firav prin minte: mai bine imi dau drumul cu parasuta de sus de pe creasta muntelui, cu conditia sa pic pe uscat. Mi-e frica de apa, caci nu stiu sa-not. 
Ne-am baut cafeaua si ne-am imbracat in tihna. Masina avea ragazul sa-si odihneasca motorul, in vreme ce noi ne-am tras adidasi comozi si-o pelerina de ploaie peste hainele de vara. 
Gazda noastra deja facuse baie in lac desi vremea nu era tocmai calda. La usa de la intrare, sotul ei se uita ganditor la strada plina de chinezi ce framantau orasul dis de dimineata inarmati cu umbrele si aparate de fotografiat. De la una dintre ferestre vazusem o macara care isi legana gatul lung si scrasnea sub greutate. Nu intelegeam ce constructie se ridica pe coasta muntelui in vreme ce ploua marunt. 
Gazda ne-a privit zambind si ne-a zis ca ploaia pravalise niste bolovani acum cateva saptamani chiar la gura cascadei si ca se luase decizia sa se construiasca un fel de platforma pentru turisti: pe-o parte sa poata fi admirata cascada, iar pe cealalta, lacul si orasul. 
Sa stea lumea gura-casca pentru ca austriecii au decis sa puna bietul suvoi de apa sa danseze spre mirarea turistilor. Am facut ochii mari gandindu-ne ca nu aveam cum sa ratam minunea. 
Deci sa vorbim despre Hallstatt, un soi de rai construit cu voia lui Dumnezeu pe pamant. 

Iubitul fiicei mele imi povestise odata cum cinezii, indragostiti de acest loc, au realizat o copie a acestui loc in localiatea Hoizhou din provincia Guangdong, dar asta nu ii impiedica nici astazi sa ia la pas fiecare metru de pamant. Proiectul a starnit indignarea austriecilor in general, si a locuitorilor micii asezari in particular, dar asta nu l-a impiedicat pe primarul orasului sa zboare pana in China impreuna cu o delegatie pentru a marca deschiderea oficiala a Hallstatt-ului in varianta chinezeasca. 

Astazi, parerile austriecilor sunt impartite, dar cum numarul turistilor chinezi a crescut exponential, multi au ajuns la concluzia ca , intr-un final, toata aceasta nebunie a avut un final fericit pentru toata lumea. 
Hallstatt-ul este situat pe malul sudic al lacului Hallstattersee si este considerat perla Austriei. Desi in maxim 4 ore l-ai vizitat de la un cap la altul, aici se practica multe sporturi cu: parapanta, surfing, ski nautic, plimbari cu barca, canoe, lotca cu motor, adunand in fiecare an peste 1 milion de turisti. 


In spatele acestei asezari s-a acumulat o istorie de peste 4000 de ani din vremea in care a inceput exploatarea sarii si apoi comercializarea ei. 
Unul dintre obiectivele majore ale acestei asezari este Salzwelten Hallstatt, adica mina de sare la care se ajunge cu funicularul pana in Hochtal. De aici se urca in liftul panoramic spre platforma Aussichtsplattform Welterblick aflata la 350 de metri desupra lacului. Aceasta este cea mai veche mina de sare din lume.
Desi traseul este unul interesant, o ruptura de menisc m-a determinat sa fiu prudenta si sa nu ma aventurez in coborari spectaculoase pe tobogane din lemn, imortalizate de camere foto. Aceasta coborare in viteza se termina pe marginea lacului Salzee, format chiar in inima minei de sare, unde turistii urca intr-un tren subteran pentru a urmari un spectacol de lumini si culoare. Se zice ca in interiorul minei ar fi fost descoperit un minier perfect conservat care ar fi trait acum 2500 de ani si ca exploatarea sarii ar fi fost facuta la inceputuri de catre celti. Ei ar fi numit sarea”aurul alb”, de unde se trage si denumirea micii asezari, Hallstatt. 
Noi ne-am rezumat sa vizitam orasul construit de-a lungul unei singure strazi principale care desparte versantul muntos de lac. Casele sunt dispuse de-a lungul, de-o parte si de alta a strazii, fie in sir indian, fie una in capul celeilalte. 
La debarcader, infasurati in pelerine de ploaie sau agitand umbrele imbibate de apa, lumea astepta ordonata sa se urce pe vasele de croaziera. 





Ne-am oprit in cimitirul de pe coasta muntelui, in spatele caruia se afla micul osuar. Al meu n-a vrut nici mort sa intre spunand ca e satul de morti, macar in concediu sa il scutesc, dar curiozitatea mea era prea mare.
Intr-o capela mica, peste 1200 cranii , din care doar 610 erau impodobite cu picturi diverse si pe fruntea carora scria numele si anul decesului, stateau stivuite unele peste altele.

Obiceiul de a picta craniile ar data din anul 1720.  Cele asezate pe carti indica faptul ca apartin preotilor.  Intrarea in osuar a fost 1.5 euro. Explicatia existentei acestui asezamant era una extrem de simpla: orasul fiind construit pe coasta muntelui, cimitirul devenise neincapator, fapt care a determinat autoritatile locale sa ia decizii majore cu privire la acest aspect. 

Astfel, s-a decis ca toate lesurile sa fie dezgropate dupa 15 ani, iar oasele sa fie depozitate in osuar. Recunoasterea osemintelor se face in functie de picturile cu care sunt personalizate. Astazi, multi dintre locuitori decid prin testament sa fie incinerati dupa deces, dar inca sunt unii care aleg varianta ingroparii in micul perimetru pentru o perioada vremelnica de timp. Cenusa celor incinerati este depusa fie in acest in cimitir, in zona urnelor, fie in cel nou. Datorita fluxului tot mai mare de turisti, putini sunt cei care doresc sa fie ingropati aici, fie intr-o varianta sau cealalta. 

In spatele micului cimitir si a bisericii de deschide o panorama de vis si fiecare turist are sansa de a privi frumusetea cu aroganta, de sus! 
Putin mai sus de osuar, pe drumul principal, se afla o zona ideala pentru facut fotografii. Unele dintre ele au facut istorie si nimeni nu rezista tentatiei de a-si testa norocul sau maiestria. 










Pe strada principala sunt multe terase si restaurante, magazine cu suveniruri care promoveaza mestesugurile traditionale: articole de décor pentru gradina si casa, produse artizanale din lemn, turta dulce, sare in diverse combinatii: cu levantica, petale de trandafir, fulgi de chilli si cate si mai cate, magazine cu haine in care sunt comercializate frumoasele lor straie populare, pictura pe sticla, impletituri din paie si multe altele. 



Casele sunt inghesuite unele in altele, dispuse in trepte ca si cand una ar purta povara celeilalte, toate impodobite cu ghirlande de flori care se revarsa de la ferestre. Multe dintre ele sunt transformate in pensiuni si spatii comerciale, dar mai sunt cateva pastrate ca si case de vacanta. De pe malul lacului se vad in zare formatiunile muntoase Dachstein. 
La nivelul soselei sunt alte obiective care merita atentia: Pfarrkirche cu acoperisul in forma de pagoda, construita in sec 15, cu un altar sculptat in lemn si strajuit de-o parte si de alta de statuile sfintilor Gheorghe si Florian, 


Biserica protestanta neogotica cu a ei clopotnita zvelta, Historischer Marktplatz, biserica Kalvarienberg, Welterbe Musseum si case pitoresti, nefericita cascada al carei curs a fost redirectionat pana i se va permite  sa isi reia caderile pe vechile albii sapate in munte. Ne-am oprit intr-o cofetarie unde am mancat o nebunie de prajitura, ne-am facut cumparaturile si ne-am retras in pensiune. Al meu s-a culcat, eu mi-am luat cartea si-am iesit in gradinita pensiunii. 

Florile de colt isi scuturau coroana de stropi, iar leandrii infloriti imprastiau parfum de jur imprejur.

Rasarise soarele, crestele isi aratau in zare semetia, lebedele isi gudurau gaturile lungi in perechi, ratele isi aliniasera la start bobocii in sir indian si zburataceau in voie pe lac. Era totul numai frenezie. Pe aleea principala, lumea imprastia cuvintele ca la turnul Babel. 
De nicaieri in piata a aparut o fanfara in vreme ce chelnerii insirau in graba mare mesele si bancile lungi. Imediat incepea petrecerea.


Am iesit din nou seara si-am surprins soarele in apus. Lumina isi schimba culorile pe fatadele cuminti, iar muntii dansau in luciul apei in mii de culori de parca ar fi improscat cu flacari. 


Respiram aerul proaspat de munte, ma uitam la lacul cristalin de culoarea smaraldului si la padurile luxuriante de pe versantii muntilor din jur. Eram in rai! Se sfarsea inca o zi. Minunata. In curand, alta avea sa inceapa.





Cine sa se mai mire de faptul ca intreaga regiune Hallstatt a fost declarata patrimoniu cultural UNESCO? Avea si de ce: este unica si inegalabila in frumusetea ei cuminte.