Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

sâmbătă, 21 mai 2016

Primavara la mosie

V-am povestit in alte materiale cum ne-am procopsit noi cu o casa de vacanta la sat. Haladuind prin locurile minunate din judetul Caras – Severin, mai exact pe Cheile Nerei, ne-am trezit cumparand o casa intre doua lacuri: cel mare in fata, cel mic in spatele curtii. Asa, pur si simplu, pe nepusa masa. 



Cladirea nu era ceva iesit din comun, in afara faptului ca aici, inaintea noastra, locuise aici o vedeta de televiziune, dar interioarele erau aranjate cu gust si asta ne-a cam pacalit ochii. Cu regret aveam sa constatam, dupa ce-am semnat actele si-am dat banii, ca in fata era vopsit gardul si-nauntru, leopardul. Caci mandretea noastra achizitie avea o gramada de bube in cap: fundatia pe-o parte era praf, desi fusese izolata, pentru faptul ca nu avea tencuaiala decorativa terminata existau si niscaiva infiltratii de apa, acoperisul era si el pulbere de stele… Si pun’te, neica, pe-nvatat si  reparat, si dai si dai bataie toata toamna cand am reusit sa ii reparam fundatia, sa o tencuim pe din afara si sa ii schimbam si acoperisul cu totul. 


Schimbarile de planuri s-au finalizat cu o frumoasa terasa amplasata in continuarea casei, iar alta, mai mica, mostenita de la vechiul proprietar, pe care aveam sa o reparam si sa o lasam scaldata in soare. 


I-am montat un frumos cuptor din piatra si am decorat-o cu o masa si doua scaune din fonta unde sa putem bea cafeaua dimineata admirand lacul de peste drum.


Am cumparat pomi fructiferi si i-am plantat sus pe dealul din gradina, brazi si copaci ornamentali. Am carat mobila veche de la parinti, am revopsit-o si lacuit-o, am schimbat oglinda la rama veche mostenita de la niste strabunici notari, am rascolit prin dulapuri dupa ponele si dantele, am sters de praf lampile vechi dosite prin poduri si incet-incet, casa avea sa se transforme intr-un veritabil camin de tara. 


Am carat cu stoicism roabe grele, pline cu imense pietre de apa pe care le-am pus in zone cheie din curte si pe care am asezat uriase ghivece ceramice in care am plantat cane cu imense flori colorate. Cand iarna a batut la usa, eram si noi cu casa gata, dar ramaneau o gramada de alte lucruri de rezolvat pe lista lunga cat un pomelnic de post. Cat a fost iarna de lunga am brodat la panza de iuta si mi-am facut o mandrete de fata de masa, am mesterit globuri din sfoara, am impletit suporturi pentru sticle, ce mai, nebunie! Am transformat coliba stearsa intr-o mandrete de casa traditionala de la tara: cu clopot in loc de sonerie, cu cocosul –rosu ce danseaza-n vant rotindu-se in toate punctele cardinale. In februarie deja nerabdarea noastra capatase proportii inimaginabile. Invatasem de pe net cum sa iti creezi singur planul unei gradini care sa se adapteze peisajului montan, ce plante sa cumpar, cum sa le combin, cand sa le plantez si mai cu seama cum sa am grija de ele.


Zeci de site-uri de arhitectura peisagistica le-am citit si conspectat ca un student constiincios, am desenat planuri, am incropit mici gradini care sa se armonizeze intr-un ansamblu unitar, o alternanta de oaze de verdeata si gradinite cu flori. 


In spatele lor, o gradina cu legume avea si ea sa prinda contur in primavara, dupa ce toata iarna am cumparat seminte din bancile cu seminte traditionale romanesti. 


De nerabdare, in februarie mi-am umplut balconul din oras cu jardiniere, iar in curand au rasarit o mandrete de rasaduri. 


Amandoi aveam insa o problema: apa folosita in casa era trasa din lac, iar asta ne crea un disconfort psihic ori de cate ori faceam dus, cu toate ca era filtrata si tratata. Pentru baut si gatit, caram baxuri din supermarket si bidoane imense cu apa pe care le umpleam la fantanile din oras.  


In primavara am decis sa foram fantana, am chemat echipa de tigani care a venit inarmata cu o nuia de alun si s-au pus pe incantat. Au alergat nuiaua prin gradina, au invocat spiritele murmurand cuvinte doar de ei stiute, au agitat bratele catre cer si pamant rascolind maruntaiele solului pana cand apa le-a dat un semn scuturand nuiaua pacii si, bucurosi, au strigat: am dat de apa! Si s-au pus pe sapat. Au maruntit pamantul lutos pana au dat de stanca, au sfaramat roca si-au scos afara mormane uriase de piatra pana cand apa a bolborosit. Eu si barbata-miu am negociat la inceput, apoi ne-am certat, fiecare incercat sa isi impuna parerea in fata celuilalt: al meu vroia fantana taraneasca, eu pompa delicata care sa nu strice frumusete de perspectiva spre gradina. Intr-un final s-a decis: ridicam fantana Reginei Ileana, dupa modelul celei de la Savarsin.


Am chemat pietrari si le-am explicat amanuntit cum vrem sa fie pe exterior, cu tubul perfect rotund si cu un mic terasament la baza din beton, evident tot rotund. Dupa o saptamana aveam sa ne dam duhul: betonul era lat roata de-un metru si in forma octogonala. Arata ca dracul. 


Am spart din nou banii in Dedeman, am cumparat pietris decorativ, am carat zeci de galeti cu pamant ca sa acoperim placinta de beton de la baza. In jurul fantanii am pastrat un brau peste care am aranjat pietrele in forma de cerc. Intre timp, am invatat si noi uneltele de gradinarit, modul cum si cand se folosesc, am facut febra musculara si am cazut in fiecare seara franti de oboseala. Localnicii, la inceput, priveau dincolo de gardul de sarma, curiosi si amuzati, la orasenii trazniti care se dadeau de ceasul mortii sa intre in randuiala rurala. Dupa o vreme, au prins curaj, si-au trecut dincolo de poarta, asezandu-se la divan. Cu orele. Ma cam saturasem de atata trancaneala inutila, caci al meu se simtea dator sa stea la sfat, iar eu ramaneam singura sprijinita-n sapa. Nu dupa mult timp, s-a plictisit si el de lumea care se perinda prin curtea noastra de cum se crapa de ziua pana seara tarziu. Intr-o dimineata, pe la 8, doar ce pusesem cafeaua in cesti cand un vecin striga langa poarta incuiata : doctore! Al meu s-a uitat mirat pe geam si-a zis: ia sa ma mai lase lumea-n pace. Nici nu ma lasa sa ma trezesc ca si hop si ei la poarta mea. Vecinul nu s-a lasat pagubas, a dat roata ulitei, a urcat dealul pe la lacul mic, si odata ne-am trezit cu el coborand din fundul gradinii. Musafirii vin chiar si-atunci cand nu-i poftesti. Aveam sa invatam si noi ca viata la tara este alta, total diferita de cea de la oras. Ca nimeni nu face efortul sa te inteleaga, ci rostul tau este sa te integrezi, chiar si atunci cand, in loc sa muncesti, stai la divan cat e ziua de lunga impreuna cu oamenii din sat. Ce importanta are ca nici macar nu ii cunosti? Intre timp, am trecut in lista cu evenmente speciale si nunta fiicei noastre. O luna n-am mai trecut pe la mosie. Gradina se umpluse de verdeata, florile isi parguisera florile care se spargeau in petale colorate si ranjeau cu veselie la soare. I-am lasat pe tinerii casatoriti singuri la oras si am plecat iarasi la sat. 


Ne-am pus pe sapat, am aranjat pietre de munte si ne-am construit alei din piatra. Ploaia nu ne dadea pace, norii se razbunau, iar sarme de lumina brazdau cerul. 



Era frig, iar ploaia cernea stropi densi peste pamant. In aer era o frenezie nebuna, zeci de animale luasera cu asalt lumea: 


caprele se urcau, nebunele, pe acoperisuri sau isi rasfatau papilele gustative rumegand la iarba cruda, 


rate si


gaini framantau ulita cat era ziua de lunga, starcul pandea nemiscat broastele grase din lac, 


curcanii isi ambalau teatral margelele colorate, 


soparlele luau cu asalt zidurile imbratisate de lumina, 


o radasca smechera se pregatea de secerat florile din gradina. Intr-o seara imi venise ideea sa pictez o masa mare si scorojita, care isi facea veacul pe terasa. Cumparasem culori acrilice care zaceau de ceva vreme aruncate intr-un sertar.


M-am apucat de pictat, apoi de lacuit si la final m-am bucurat de-o mandrete de masa de terasa. Vecinul de langa noi imi zice: apoi, doamna, sa te vad cum mai pui fata de masa peste ea. Pacat de truda si rabdare.


A doua zi am pictat si masa impreuna cu cele patru scaune din bucatarie, iar planul este sa repet exercitiul si pe dulapurile din bucatarie, inclusiv pe usi. Cine crede ca viata este searbada se inseala. Tot ceea ce va trebuie este un proiect care sa va mearga la suflet. Si traiti o frenezie de nedescris. Bine v-am gasit dupa atata amar de vreme. Sunteti bine? Mai traiti? Doar nu credeati c-o sa scapati de mine?

joi, 7 aprilie 2016

Arhitectul Károly Kós sau geniul din umbra Timisoarei


In ziua de 16 decembrie a anului 1881 se nastea la Timisoara arhitectul Kos Karoly, artist, grafician, scriitor, profesor, etnograf, istoric, politician si mare patriot ardelean. Pe tatal lui il chemase John Kosck, iar pe mama lui, Sidonia. Din cauza faptului ca tatal a fost relocat, tanarul Karoly s-a mutat la Sibiu unde a urmat cursurile Colegiului Protestant; a fost atras de istoria si cultura transilvaneana si a dovedit reale inclinatii catre artele vizuale. Cu toate astea, parintii au decis ca el sa urmeze cursurile universitare in domeniul ingineriei. Desi initial a studiat ingineria vreme de un an la Universitatea Tehnica din Budapesta, el si-a gasit adevarata vocatie atunci cand s-a transferat din anul doi la sectia de arhitectura. Si-a construit o prodigioasa cariera si a fost numit “Gaudi al arhitecturii traditionale taranesti transilvanene”. In acest scop, el a facut mai multe calatorii in Tinutul Secuiesc, studiind cu atentie zona folclorica de tip Kalotaszeg pe cursul raului Calata. Ca arhitect, a lucrat alaturi de alte nume reprezentative in domeniu precum Moric Pogany, Denes Gyorgy si Geza Maroti. Activitatea sa ca om de cultura a fost canalizata in trei directii: cautarea identitatii nationale, lupta pentru independenta si procesul de reforma sociala si modernizare a societatii. A fost o figura marcanta a miscarii “Fiatalok”, fondata in anul 1906, care avea ca scop crearea unei arhitecturi cu influente maghiare traditionale contemporane. Grupul a imbratisat ideile “Art and Crafts” si modelul miscarii nationale romantice finlandeze, Ardealul devenind sursa de inspiratie pentru “noul stil national traditional”. Kos si-a creat propriul stil bazat pe studiul arhitecturii medievale si populare maghiare, impletit cu tehnicile si elementele moderne de Art Nouveau. Pana la 30 de ani, el a finalizat lucrarile: 

Biserica Romano-Catolica din Zebegeny, 


Pavilioanele Gradinii Zoologice din Budapesta, Scoala Primara si Gradinita din Budapesta de pe strada Varosmajor, 


Muzeul National Secuiesc din Sfantu Gheorghe si 


Biserica Calvina din Cluj. In 1908, Kos a fost inclus in grupul arhitectilor care au reprezentat Ungaria la Expozitia Internationala de Arhitectura de la Viena. In 1910, a cumparat un teren in satul Stana, comuna Almasu din judetul Salaj si a demarat lucrarile la construirea casei sale de vacanta care, din anul 1914, a devenit locuinta permanenta a familiei. 


Intre timp o cunoscuse pe fata preotului reformat Turek din Stana, Balasz Ida, cu care s-a insurat si nu a mai parasit  niciodata aceste meleaguri. 



Casa, ridicata intr-un stil unic, a fost denumita Varjuvar sau Castelul Ciorii. Aceasta cladire este considerata una dintre cele mai ciudate case din tara, avand aspectul unui castel construit din piatra intr-un loc izolat, ascunsa intr-un palc de copaci, la care nu se poate ajunge decat cu masina. 





Cladirea a fost proiectata initial ca atelier de lucru. Dupa ce s-a mutat in noua sa locuinta, a renuntat sa se mai angajeze in alte proiecte in Budapesta si s-a axat pe lucrari in zona Ardealului. In anul 1914 a fost trimis pe front, dar a fost eliberat in scurt timp la cererea Ministerului Culturii. Din aceasta cauza, Spitalul din Sfantu Gheorghe si Casa Regala de Vanatoare au ramas in faza de proiect. 


Alte lucrari de referinta proiectate de el au fost Gradina Publica Wekerle unde Kos a proiectat o parte din cladirile care alcatuiesc scuarul central si 


Biserica reformata din Obuda. Intre 1917 si 1918, a fost trimis la studii in Istanbul la Universitatea Turco-Maghiara unde a studiat stilul bizantin si a publicat monografia “Istanbul-istoria arhitecturii”, la finalul carora i s-a oferit postul de profesor la Facultatea de Arte din Budapesta, post pe care l-a refuzat, alegand sa se intoarca in tara si motivand ca “eu cred ca Transilvania are mai multa nevoie de mine”. Kos a fost un militant al drepturilor cetatenesti din Ardeal. Dupa 1 Decembrie 1918, cei 40.000 de maghiarii din Tara Calatei erau oarecum debusolati, simteau ca isi pierdusera identitatea si traditiile culturale. In plus, de problemele locuitorilor se ocupa Consiliul Dirigent de la Sibiu, un fel de guvern interimar al Transilvaniei care a functionat intre anii 1918 si 1920, iar indiferenta guvernului de la Bucuresti fata de populatia din zona starnea si mai tare nemultumirea maghiarimii transilvanene. El a decis sa resusciteze maghiarimea din tara Calatei si a conceput un plan detaliat pentru constituirea si proclamarea unei republici independente a maghiarilor din Transilvania, sub denumirea de "Republica Catala". El afirmase ca “puterea noastra este neprihanirea noastra!”, iar cei 40.000 de maghiari rezonau in acelasi spirit. Satul Calata se afla la 10 km de Huedin si pe aici trecea unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care lega Transilvania de Tara Crisurilor si orasele Oradea si Cluj. Este greu de crezut ca un om cu inteligenta lui Kos n-a realizat faptul ca acest proiect era o utopie de vreme ce singur recunostea ca “poate ca voi fi vocea celui ce striga in pustiu”, dar asta nu l-a impiedicat sa conceapa un statut, sa realizeze grafica unei monede de schimb, a unui drapel si sa lucreze impreuna cu alti aderanti la miscare la compunerea unui imn. El si-a prezentat planul la Sibiu in fata Consiliului Dirigent, dar acestia au respins cererea de obtinere a autonomiei pentru Republica Calata. Documentele prezumtivei republici sunt pastrate astazi in Arhivele din Budapesta, inclusiv modelul de moneda si drapel concepute de Kos. Dar Tara Calatei avea sa ramana in sufletul lui un reper, caci aici el s-a simtit acasa. La intoarcerea in tara a proiectat mai multe biserici romanesti in zona Calata, din localitatile Stana, Babiu,


Tetisu,


 Petrinzel, Ardeova, 

Feiurdeni si 


Biserica cu cocos din Cluj. El a publicat un studiu de arhitectura intitulat “Vechea Calata”, considerat manifestul sau arhitectural. A restaurat un edificiu medieval la Feleac si a proiectat un turn de aparare. El a acordat o atentie sporita patrimoniului cultural regional, bazandu-se pe logica functionala si structurala a caselor taranesti din zona Ardealului. A militat constant pentru recunoasterea si salvarea valorilor etnografice transilvanene, afirmand ca :”Fara a cunoaste vechea arhitectura a vecinilor nostri este imposibil sa caracterizam propria noastra arhitectura”.  In 1921, a fondat "Partidul Popular Transilvanean", devenit ulterior "Partidul Popular Ungar", iar 3 ani mai tarziu a format impreuna cu alti oameni de cultura importanti "Breasla Artistica Transilvaneana". A trait o buna parte din viata la Cluj unde a ocupat postul de decan la Facultatea de Agricultura si a fost membru in Parlamentul Romaniei intre anii 1946 si 1948. In 1940, cand a avut loc Dictatul de la Viena, casa a fost jefuita, iar arhitectul, impreuna cu familia, s-a mutat la Cluj unde a trait pana la sfarsitul vietii. 


A murit pe data de 25 august 1977 in orasul Cluj fiind condus pe ultimul drum de foarte multi transilvaneni. Intelectual versatil, Kos si-a asumat rolul de lider in stimularea economica, culturala si politica a maghiarilor din Romania.


A fost un arhitect talentat si apreciat si, desi nascut in Timisoara, activitatea si  importanta lui in arhitectura romaneasca nu sunt nici cunoscute, nici promovate. Probabil ca locuitorii din Transilvania stiu mai multe despre el decat noi, timisorenii. “Domnul Dumnezeu va cobora peste Transilvania mana sa grea. Va zambi cu tristetea zilei de toamna si va privi cum noaptea scutura roua pe pamant”. 


Bibliografie:

luni, 28 martie 2016

Annie Buzantian - o prezenta unica in lumea parfumierilor contemporani


Annie Buzantian – o romanca de origine armeana, nascuta la Constanta si stabilita la varsta de 20 ani in America, a revolutionat piata parfumurilor pe noul continent, fiind prima femeie detinatoare a titlului de Maestru Parfumier din anul 1998 si cea care a lansat “creatii-reper” pentru branduri renumite ca Marc Jacobs, Estee Lauder si Armani.


Trebuie mentionat faptul ca in lume sunt 3 maestri parfumieri: Annie Buzantian in New York, Roja Dove in Londra si Lie Antoine in Paris. Tocmai de aceea, rolul si locul ei in aceasta industrie este extrem de relevant fiind singura femeie investita cu acest titlu. In 1970, cand a pus piciorul pe pamant american, tara de adoptie fierbea de efervescenta si incuraja tinerii creativi. Nasul acvilin cadra cu chipul ei daltuit de natura in forme specifice natiei din care se tragea. Era tanara, frumoasa, oarecum exotica, plina de curaj si idei noi. O sa ma intrebati de ce m-am oprit asupra nasului? Pentru ca nasul este organul olfactiv a caruit sensibilitate si finete joaca un rol esential in meseria oricarui parfumier. Primul job pe care l-a avut i-a deschis oportunitati nebanuite, fiind angajata intr-o fabrica de parfumuri. Doi ani mai tarziu, a fost angajata la Casa de Parfumuri Firmenich unde a ocupat pozitia de “parfumer trainee” si unde lucreaza de 42 de ani. Muzica a fost cea care a inspirat-o si singura marturiseste ca a ajutat-o sa creeze parfumuri care au scris istorie.”Muzica a fost unul dintre lucrurile care m-au ajutat sa inteleg modul in care sa creez un parfum. Pana ce si limbajul este similar, deoarece vorbim despre note, despre o combinatie armonioasa de note olfactive. Orice noua compozitie incepe prin a pune laolalta cateva lucruri impreuna ca sa iti dai seama daca se potrivesc, iar crearea unui parfum inseamna acelasi lucru”. Un an mai tarziu, a lansat primul ei parfum, “Love’s Musky Jasmin”, fapt care i-a deschis usile unor reputate case de parfumuri: Estee Lauder, Marc Jacobs, Ralph Laurent, Tommy Hilfiger, Vera Wang si Giorgio Armani. In vacantele petrecute la bunicii stabiliti in Bulgaria a vazut lanuri intregi de trandafiri si a respirat cu nesat parfumul lor pregnant. Dar, dupa cum singura marturiseste, “it was like a clean slate” ( a fost un fel de tabula rasa). Mirosul aromei de galbanum i-a amintit de copilarie, de aerul Marii Negre din Romania care razbatea prin geamurile deschise in locuinta aflata in apropierea falezei si a ramas unul din ingredientele de baza folosite in munca de creatie. Sursa de inspiratie sunt amintirile stocate in toate ungherele memoriei, senzatiile, trairile, oamenii si experientele. Creeaza amintiri care miros frumos. “If you have a gift, you have to find it your own way so can stand on your own feet all the time” (daca ai un dar, trebuie sa-ti gasesti propriul drum astfel incat sa poti trai pe picioarele tale tot timpul) , spune Annie. 
Una dintre capodoperele sale este “Puredistance”, creat initial ca parfum personal, dar imediat a realizat ca acesta avea sa fie semnatura ei olfactiva, bumerangul care ii va deschide usile si ii va netezi calea catre succes. 

Parfumul avea sa fie un fel de voiaj catre inima esentelor si cheia care deschidea calea catre frumusetea atemporala. Este unul dintre cele mai exclusiviste parfumuri din lume, fiind asamblat manual si comercializat doar in cateva magazine selecte la nivel mondial. Construit pe jocul dintre aparenta si esenta, parfumul rezultat a fost o aroma la fel de complexa ca un diamant pretios extrem de atent slefuit. Notele de ceai verde, mosc, chihlimbar, flori de citrice, iasomie, magnolie si mimoza reprezinta o promisiune a frumusetii eterne, a elegantei desavarsite, transmitand caldura si senzualitate. Parfumul este prezentat intr-un recipient elegant, ambalat in accesorii extrem de pretioase.

Din aceeasi colectie face parte urmatorul parfum, “Antonia”, denumit dupa numele mamei care i-a fost si sursa de inspiratie. Notele din plante verzi transmit caldura, blandete, optimism.
Ai crede ca ar fi un parfum de moda veche, dar te-ai insela amarnic, caci aroma sa este in afara timpului, dar se potriveste perfect femeii inocente, stapana pe sine, constienta de propria valoare, dansand intr-un echilibru perfect intre optimismul contagios si senzualitatea delicata.  


A urmat “Puredistance M Parfum” un amestec somptuos si senzual de note orientale, rezultand o esenta nobila si extrem de sofisticata, inspirat de interiorul masinii Aston Martin care a fost condusa de agentul secret James Bond. 

Compozitia toarce lenes arome de piele si mirodenii, de paduri si rasini, rezultand o esenta sic, pe cat de senzuala si reconfortanta, pe atat de periculoasa si excitanta.



Directorul de creatie al Puredistance , Jan Ewoud Vos, a ales numele urmatorului succes olfactiv, “Opardu”, si i-a cerut lui Annie sa creeze un parfum hipnotizant, romantic si seducator, care sa fie inspirat de viata de noapte pariziana, care sa exprime opulenta si misterul anotimpurilor de altadata. 


Annie nu s-a lasat mai prejos si a amestecat notele pudrate si moi ale florilor de liliac, tuberoze, gardenii, iasomie si garoafe rezultand un parfum agatat de coapsa timpului, care face legatura dintre charmul de odinioara si modernismul elegant al prezentului.

Cine nu ma crede poate sa incerce. Bani sa fie in pusculita, caci rau n-o sa va para.





Bibliografie:
http://www.puredistance.com