Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

miercuri, 22 martie 2017

Patricia Nicolai - parfumuri de nisa


Primavara isi masoara puterile in bobocii care se sparg pe ramuri si flori timide isi imprastie in aer efemeritatea parfumata.  Ratacind pe strazile pustii, ma uitam cu mirare la spendoarea acestei dimineti cand inca soarele lenes isi intindea  razele pe cer , cum magnoliile incep sa isi desfaca  alene petalele.


Gandul mi-a zburat la esente si aparente si am realizat ca am abandonat de-o vreme lumea parfumurilor tari dramuite cu zgarcenie in flacoane mici. Am venit acasa si m-am gandit ca nu exista primavara fara parfum si femeie fara sa emane mister. Si ce o defineste cel mai bine: parfumul, ales cu atentie si dragoste dorindu-si sa fie  descoperita senzorial in vreme ce da grabita coltul unei strazi inverzite sau sta ascunsa in cercul unei umbrele spalata de ploi. 


Habar nu am de ce numele Patriciei Nicolai, creatoarea brandului international “Parfums de Nicolai”, a fost imaginea care mi s-a conturat in minte, poate pentru ca e primavara, poate pentru ca timpul trece doar intr-un singur sens, poate pentru ca in reflectia oglinzii nu mai apare chipul tinerei exuberante de odinioara ori poate pentru ca primavara are nevoie de exemple de succes, de femei implinite dincolo de orice indoiala sau poate are nevoie doar ca cineva sa stie sa ii transforme aromele florale in parfumuri ravnite. Aceasta femeie talentata, cu o energie debordanta, este mostenitoarea imperiului Guerlain. S-a nascut in 1957 la Paris, fiind deopotriva stranepoata lui 

Pierre – Francois Guerlain, fondatorul renumitei case de parfumuri si devenit celebru pentru parfumul “Eau de cologne imperiale”, creat in 1853 special pentru Imparateasa Eugenie, sotia lui Napoleon al III-lea, care l-a propulsat la rang de parfumier oficial al Majestatilor imperiale  


si nepoata lui Jean Paul Guerlain, un alt nume marcant in lumea parfumierilor de succes.  

Patricia este totodata descendenta lui  Jacques Guerlaine care a creat in 1925 celebrul parfum Shalimar, inspirat de iubirea legendara dintre Imparatul Shah Jahan si Imparateasa Mumtaz Mahal ( care inainte de casatorie se numea Arjumand Banu si careia imparatul i-a schimbat numele in Mumtaz Mahal care se traduce din hindi in “bijuteria palatului”). Imparateasa i-a nascut 14 copii, dar la nasterea ultimului fiu,  aceasta a murit si imparatul i-a ridicat in semn de omagiu  renumitul palat Taj Mahal, loc de pelerinaj pentru cuplurile de indragostiti veniti din lumea intreaga.  Numele parfumului creat de Guerlain a fost inspirat de Gradinile Shalimar din Lahore (Pakistan) pe care tanara imparateasa le iubea atat de mult.  

Patricia  a crescut in aceasta lume alcatuita din povesti  despre imparati si imparatese, despre dragoste si fidelitate si animata de rude apropiate  care si-au castigat faima in intreaga lume creand alte povesti senzoriale care incantau printese si vedete nazuroase. A crescut intr-un mediu aristocratic, a locuit in Burgundia, intr-un  conac construit in sec 18 si inconjurat de o gradina frumoasa, iar in camere plutea suav mirosul parfumului “Pot Pourri” de la Guerlain. Si-a petrecut vacantele la Sologne (renumit pentru Cologne Solone) unde a intrat in contact cu aromele profunde ale pamantului si vegetatiei luxuriante. Patricia rememoreaza perioada copilariei alaturi de bunicii ei care o duceau  in vacanta in Scotia la o ferma  si mirosurile intense de paine calda unsa cu gem care mirosea puternic a zmeura sau capsuni, de parfumul trandafirilor din gradina sau mirosul cailor din grajdurile aflate in imediata apropiere.  Desi parintii ei nu au avut tangenta cu lumea parfumierilor renumiti (tatal fusese arhitect, iar mama , casnica), acestia detineau plantatii de vii si erau recunoscuti ca degustatori priceputi de vinuri, de unde putem trage concluzia ca mirosul si-a gasit utilitatea intr-un alt domeniu, cel viticol. 


Adolescenta fiind, a studiat chimia, apoi a urmat cursurile universitatii ISIPCA (Institut Superieur International des Parfums de la Cosmetique et des Aromes) de la Versailles  unde a aprofundat arta crearii si combinarii aromelor din care sa se nasca parfumuri noi.  Unchiul ei,  Jean Paul Guerlaine (varul mamei ei), unul dintre cele mai bune “nasuri” din toate timpurile,  creatorul celebrelor parfumuri  “Chamade”,” Vetiver” si “Samsara”,  a fost mentorul si prietenul care a ajutat-o sa isi aprofundeze cunostintele teoretice recomandandu-i sa se angajeze ca parfumier creativ junior  la Floasynth si apoi la Ouest International (aici a facut parte din echipa care a lansat Lancome Tresor), doua dintre cele mai mari case de parfumuri care furnizeaza materii prime si descopera “nasurile” care pot si stiu ca creeze acele arome speciale atat de cautate de catre marile branduri din industria de profil.  

S-a antrenat vreme de 5 ani la Scoala Cinquieme Sens din Paris si si-a facut stagiul in laboratoarele Robertet alaturi de maestrul parfumier Richard Melchio, in Grasse.  Jean Paul Guerlaine i-a sustinut demersul de a-si infiinta propria companie “Casa de Parfum de Nicolai” fondata in 1989 impreuna cu sotul ei,


Jean-Lois Michau, propunandu-si din start obiective indraznete: sa creeze o afacere de familie, lansand pe piata parfumuri de calitate care sa fie comercializate la preturi accesibile.  Compania  a lansat brandul de succes “Nicolai, createur de parfum”, caracterizata de catre Luca Turin (un renumit biofizician si scriitor renumit in industria parfumeriei) drept  “one of the unsung greats of the fragrance world”. Patricia nu si-a dorit sa fie parfumierul Casei Guerlain, lasand astfel locul liber  lui Thierry Wasser.



Cu toate astea, numele ei sparge bariera galeriei formate din Guerlain-i renumiti care au dus pe culmile succesului casa cu acelasi nume, devenind prima femeie parfumier .  In anul in care a refuzat propunerea de a deveni parfumierul casei Guerlain, Patricia a deveni presedintele Osmotheque, muzeul parfumurilor pariziene, fondat de catre Jean Kerleo, parfumierul lui casei Helena Rubenstein si  Jean Patou. El a fost premiat cu Prix des Perfumeurs de France in 1965, cu Prix Francois Coty in 2001 si a fost presedintele Societatii de Parfumieri Francezi vreme de 3 ani. A fost totodata fondatorul si  directorul Osmotheque , construind astfel o arhiva impresionanta de parfumuri , supraveghind atent sectorul de cercetare pentru a putea reconstitui parfumuri vechi care se pierdusera in timp. Dupa 9 ani, Kerleo i-a cedat functia de presedinte si director la Osmotheque Patriciei de Nicolai. Astazi, ea schimba trendurile in industria parfumului sec 21 , reinventand esenta care se potriveste personalitatii si spiritului liber al femeii moderne, folosind arome proaspete care se dovedesc a fi de un mare succes. Patricia este de parere ca fiecare femeie trebuie sa aiba mai multe parfumuri pe care sa le potriveasca starii de spirit si tinutei sale vestimentare. Aromele trebuie sa se asorteze cu latura intima a fiecareia dintre noi: “pentru mine, mirosul este expresia experientei si amintirilor mele- de exemplu, imi place mirosul proaspat de ploaie atunci cand atinge pamantul”. 


Primul parfum care i-a purtat numele a fost “Number One”- un parfum floral alb delicat care a fost


distins cu Premiul International pentru Tinerii Parfumieri de catre Societatea Franceza a Parfumierilor in anul 1988, fiind prima femeie castigatoare a acestei inalte distinctii. De atunci, ea a devenit una dintre cele mai renumite parfumiere in ramura de nisa, avand un palmares de peste 57 de parfumuri, ultimul fiind lansat chiar la inceputul acestui an.











Totodata este prima femeie care a castigat “Award of the Best . 


Daca va permiteti, rasfatati-va cu un parfum bun de nisa, marca “de Nicolai”. Cred ca fiecare dintre voi merita sa primeasca macar o data ceea ce este mai bun. Cine nu-l primeste si-l face cadou singura.

Bilbiografie:
http://www.pnicolai.com/en/


vineri, 17 martie 2017

Dognecea sub asediul drujbelor, pitorescul confiscat.



E primavara afara. Ploaia isi cerne stropii si fara sa vreau imi revin in minte cuvintele lui Emil Cioran: ”Cand iti ploua in suflet, fa-ti umbrela dintr-o bucurie”.  Si cum natura isi spala urmele iernii si se pregateste sa imboboceasca, ne pregatim si noi sa ridicam soarele pe cer si sa intampinam primavara la mosie. Drumul pana acolo intotdeauna dureaza prea mult si niciodata statul acolo nu ne este suficient astfel incat sa ne bucuram cand pornim catre casa. Imediat ce cotim spre dreapta  la Bocsa si ne pregatim sa intram in serpentine, peisajul se sparge timid in verde crud.
  

In Muntii Dognecei au fost ridicate inca din perioada Imperiului Austro-Ungar doua localitati, Ocna de Fier si Dognecea, adapostind in zonele impadurite lacuri ascunse de crengile copacilor si zacaminte de minereuri de fier in maruntaiele formatiunilor deluroase din imprejur.  



Ocna de Fier a avut de-a lungul existentei sale mai multe denumiri: Moravica, Vasko sau Eisenstein. Istoria mentioneaza faptul ca, in 1718, Johann Schubert a descoperit aici roci de granit, pirite de fier si arama si filoane formate din amestec de cuart, aur si argint , motiv pentru care a adus 13 mineri din Tirol, maistri topitori din Bohemia si refugiati olteni (bufeni) care au pus bazele industriei mineritului in aceasta zona.
  

Dupa Ocna de Fier urmeaza comuna Dognecea, renumita pentru lacurile care ii scalda poalele. Denumirea provine de la la cuvantul de origine slava “dugaeske” care inseamna lung si face referire la faptul ca localitatea se intinde pe 7 km. 



Potentialul ei turistic a fost cunoscut inca din perioada Mariei Tereza  despre care localnicii spun ca ar fi vizitat zona pentru calitatile deosebite ale aerului bogat in ioni negativi si ca barajul lacului mare dateaza inca din perioada domniei sale. 



In anul 1770 , in Dognecea a fost infiintata topitoria de metale neferoase care a functionat pana la sfarsitul secolului 19.  Activitatea miniera era axata pe exploatarea zacamintelor de cupru, argint, plumb, zinc si metale neferoase.  In 1806 au fost consolidate drumurile si a fost infiintat Oficiul Postal de unde erau transportate de doua ori pe saptamana, la Resita, toate efectele postale printr-un curier calare. Cinci ani mai tarziu a circulat o diligenta postala pe ruta Resita- Dognecea- Bocsa – Lugoj – Timisoara si retur. Dezvoltarea economica a zonei a atins apogeul in anul 1894. Transportul minereului catre depozite se realiza printr-un tunel cu o lungime de 4 km, in interiorul caruia se afla o sina de cale ferata pe care circulau vagoanele trase de o locomotiva pana la Uzinele de la Resita.  Anul 1895 reprezinta inceputul  declinului activitatii miniere din zona , minele au fost inchise treptate si mai apoi abandonate.  Astazi, minele sunt inchise, iar singura marturie a gloriei acestei zone se regaseste in colectia de mineralogie a lui Constantin Gruescu, care contine exponate unicat de flori de mina unice in Europa. Din gloria acelor vremuri n-a mai ramas decat peisajul naucitor prin diversitatea si frumusetea lui. 


Trecand din partea lirica a acestui material in zona pragmatica, trebuie spus ca imi pun deseori intrebarea: de ce se razbuna oamenii pe locurile atinse de harul lui Dumnezeu si  batjocoresc  cu atata sargiunta mediul inconjurator? Gunoaiele captusesc  vaile si apele Ogasului poarta la vale peturile goale formand multiple baraje pe cursul apei. 


Tiruri cocosate de greutatea materialului lemnos taiat din padurile din imprejurimi  distrug  anvelopa drumurilor judetene si lasa urme adanci pe cele forestiere, iar gropile lasate in carosabil sau pamant ating adancimi si de jumatate de metru. Masini de tonaj greu insotite de remorci cara trunchiurile groase si ocupa serpentinele.


Putini stiu ca un gorun, un fag sau un frasin ar trebui sa atinga varsta de 120 de ani ca sa poata fi taiat. Taietorii de lemne sunt prezenti peste tot, iar deseori luxoase masini de teren insotesc convoaiele de tiruri care serpuiesc pe serpentine.  

Astazi vezi coama incarcata de arbori, iar in weekend-ul urmator dealul este chel. Smecherii au exersat tehnica taierii si defriseaza locul incepand din partea opusa soselei. Cand ajungi sa vezi dezastrul, deja in spatele lor se intinde pustiul. Nu ramane nimic in picioare, ci doar o desfasurare de cioturi. 


Te intrebi ca prostul cine ii monitorizeaza pe acestia, cine stie de unde taie, cat taie, cat cantaresc aceste transporturi si cine se mai ingrijeste totusi de padurea noastra?  Desi primul gand te duce catre firma austriaca Schweighofer, masinile au toate numar de Maramures. Te strecori din ce in ce mai greu printre gropi si camioanele, iti faci cruce privind cioturile de copaci care genereaza peisaje sinistre si care se aseamana mai degraba cu triste cimitire. Caprioarele, cerbii, lupii si mistretii se retrag in zonele invecinate care inca au ramas impadurite, dupa ce habitatele le-au fost distruse. 


In urma ramane prapad. Ploile spala pamantul  de pe versanti , iar namolul umple albia paraurilor ducandu-l la vale catre cele doua lacuri. Pana acum vreo 7 ami, Lacul Mic era plin de nuferi. Localnicii zic ca un pescar inconstient ar fi populat lacul cu pesti fitofagi care au mancat vegetatia. Altii dau vina pe timisorenii care le-au cumparat casele si ar fi plecat cu coloniile de nuferi in portbagaje ca sa isi decoreze piscinele de la oras. Din vechea atractie turistica au ramas lacul in care se oglindeste padurea si un indicator pe care scrie: NU RUPETI NUFERI. Cand debitul Lacului Mic atinge cote ingrijoratoare, apa se scurge catre Lacul Mare.


Pana nu demult, de primavara pana toamna, turistii veneau aici sa se relaxeze, cei avuti se cazau la pensiune, dar cei mai multi isi ridicau corturile la coada Lacului Mare, pe platoul de la intrarea in comuna. 





Barbatii pescuiau, iar femeile cu copiii isi intindeau paturi pe mal facand bai de soare.  Barcile alunecau pe apa si rasul se lua la intrecere cu ecoul printre dealuri. Lacul pana nu demult limpede, astazi este tulbure si plin cu namol. Satenii spun disparitia lacurilor din zona este deja o problema gestionata de timp si ridica neputinciosi din umeri, in vreme ce  smecherii fac bani pe spinarea celor carora in viitor le vor fi maturate casele de suvoaiele de apa.  


Cursurile paraielor de pe versantii padurilor din Dognecea au fost deteriorate datorita interventiei iresponsabile cu utilaje forestiere a exploatatorilor de masa lemnoasa si nimanui nu ii trece prin cap sa regularizeze cursurile apelor ce coboara acum haotic de pe versanti, astfel incat namolul sa fie decantat inainte ca acesta sa ajunga in cele doua lacuri. 




Taranii au facut sesizari la Agentia de Protectie a Mediului, la Comisariatul Garzii de Mediu, la Administratia Bazinala de Apa Banat, la Directie de Administrare a Domeniului Public si privat,la Directia Silvica si la Consiliul Judetean Caras-Severin, dar toate aceste institutii au cerut un “ragaz” de 30 de zile pentru raspuns. In 30 de zile, alte dealuri vor fi plesuve, iar bruma de asfalt de pe drumul judetean ce leaga Dognecea de Bocsa va fi istorie.


Cand lacul se dezvaluie pe stanga, ajungem si noi acasa. Namolul inca n-a ajuns la noi, dar nici nu suntem pregatiti pentru schimbarea de peisaj. Am face ceva constructiv, dar habar n-avem ce. Jackie latra de bucurie dincolo de gard si, in vreme ce ne pregatim sa descuiem poarta , ne trezim cu blanosul in brate. Lacul inca este acolo, inca limpede si neajutorat, intre copacii de pe mal a rasarit un tomberon mare. In sfarsit urca si la Dognecea masina de colectat gunoiul. Gasim in cutie o atentionare: cine nu respecta curatenia va fi amendat. Doamne-ajuta! Dar cu taietorii de lemne ce facem? Cine are grija de padurile si drumurile noastre? Traim in tara lui Papura Voda, iarasi este liber la furat. Suntem sub asediul drujbelor, pitorescul este confiscat. In curand il declaram nul.

luni, 13 februarie 2017

Imagini si pancarte de la protestele de la Cotroceni februarie 2017

Tineretea ar trebui sa fie o stare de spirit. Adevarata problema apare atunci cand fractura dintre generatii este atat de adanca incat nu mai gasesc punti de comunicare intre ele. Regretabil momentul in care urmasii raman fara parinti si bunici, iar viitorul se contureaza diferit pentru fiecare dintre ei. Deoarece am 53 de ani, as vrea sa spun urmatorul lucru: nici un partid sau om politic nu ne va deschide usa, nu va merge cu noi la spital si ne va tine de mana atunci cand boala da cu noi de pamant, nu ne va sterge lacrimile de pe obraz si nu ne va asaza in capul mesei de sarbatori. Ganditi-va la asta pentru ca suntem la varsta la care avem mai multi ani in spate decat inainte si ca, oricat de greu ne-ar fi, este imperios necesar sa lasam copiilor sansa sa isi construiasca viitorul pe care il merita, dupa ce noi am tacut vreme de 27 de ani si am lasat tara pe mana infractorilor.


























Imaginile NU IMI APARTIN! Ele sunt preluate de pe retelele de socializare.


Mitingul de la Pitesti organizat de PSD:https://www.facebook.com/Adevarul/videos/10154427732161243/
Imagini de la Pitesti: