Timisoara - orasul florilor. Istoria parcurilor

Astazi am sa va vorbesc despre parcurile din Timisoara. Desi considerat orasul florilor, putini stiu ca  până în secolul al XVIII-lea, grădinile cu flori erau amenajate  în incintele curtilor mănăstireşti. Între straturile cu zarzavaturi, legume şi condimente calugarii cultivau î flori considerate tamaduitoare pentru tratarea diverselor afectiuni.  Asemenea grădini erau intalnite  şi în preajma locuinţelor oamenilor avuti. Prima gradina in Timisoara  a fost amenajata in vremea ocupatiei turcesti si a aparut in secolul al XVII-lea pe Calea Torontalului, unde se afla Fantana Pasei sau Gradina Presedintelui, mentionata intr-un mod laudativ  de catre  Evlya Celebi, in 1660, gratie  trandafirilor, arborilor batrani plantati aici si fantanei cu apa sa limpede. In 1792 acest parc a devenit unul din locurile publice de distractie si recreere ale locuitorilor, alaturi de un alt parc, mentionat prin 1754 a fi fost amplasat  intre cartierele Cetate si Fabric denumit pe atunci Marea Pajiste Cetateneasca si din care se mai pastreaza si astazi Parcul Poporului.  La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, in Timişoara începea să crească numărul locuitorilor oraşului. Si cum tehnicile militare de atac devenau tot mai avansate, spaţiile de apărare din jurul cetăţii deveneau inutile.  În 1850, gugernatorul orasului, Cronin Cromberg, a dat ordin să se planteze arbori pe terenul viran care se intindea  între Cetate şi Fabric.

Atunci a luat fiinta Parcul Poporului. Cel mai vechi parc din oras este considerat a fi Parcul Poporului, care a fost cunoscut de-a lungul vremii sub denumirile Parcul Varosliget, Parcul Coronini, Parcul  Orasului, Parcul Regina Maria si Parcul  Tineretului.  Parcul a fost infiintat in 1850, iar amenajarile s-au intans pana in 1862 sub directa supraveghere a contelui Johann Coronini-Crönberg, guvernatorul militar al Voievodinei Sarbe si al Banatului Timisean. Locatia a cunoscut mai multe reorganizari.

In 1910 a fost imprejmuit cu un gard din fier forjat si stalpi de caramida. Gardul este intrerupt de doua porti monumentale pazite de acvile. 

In 1916 aici a fost ridicata  crucea din marmura neagra a Mantuitorului rastignit.  Acesta pastreaza inca zidurile imprejmuitoare din fier forjat si caramida  care dateaza din anul 1862 si multi dintre arborii plantati inca din secolul XVIII.  

In parc sunt plantate  specii rare de tisa si de pin, alaturi de stejari. In trecut, locuitorii orasului se delectau ascultand  fanfara sau luand masa la restaurant.

Istoricul Florin Medelet scria ca, in 1891, intr-o dupa-amiaza calda, in care vantul adia mai tare ca de obicei, parcul a fost vizitat de imparatul Franz-Iosef I. Acesta era obisnuit cu aleile racoroase ale Schönbrunn-ului protejat de zidurile inalte si majestuoase ale palatului, cat si cu parcul imperial de vanatoare amplasat la periferie Vienei, motiv pentru care a fost vadit deranjat de  praful starnit de vant pe aleile parcului timisorean. Acesta a fost prilejul care a generat replica batranul inspector al parcului, Franz Fessler, care i-a spus: "Daca Majestatea Voastra ar fi vizitat parcul dimineata, cand aleile au fost proaspat stropite, n-ar fi fost praf".

Multe din parcurile actuale au fost realizate prin reamenajarea spatiului plantat in timpul guvernatorului Coronini: Parcul Rozelor, Parcul Catedralei, Parcul Justitiei.In anul 1870, cu prilejul vizitei la Timişoara a împăratului Franz Jozef, edilii oraşului au decis  amenajarea malului drept al Canalului Bega ca loc de relaxare pentru locuitori. In acest spatiu au fost plantati arbori de foioase şi conifere si florale.

Tot in 1870, Timişoara a primit si  vizita paşei Ahmed Razim, guvernatorul vilaietului Dunărea. probabil ca oaspetii au fost invitati sa se plimbe pe mamul raului Bega, pe locul in care astazi se afla Parcul Rozelor.

Cel mai cunoscut parc din oras este Parcul Rozelor, cunoscut si sub denumirea de  Parcul Trandafirilor sau Parcul de Cultură şi Odihnă „Ştefan Plavăţ", Parcul de Cultură.  Acesta a fost realizat prin contributia femeilor bogate din oras, care au finantat din venituri proprii aducerea celor  mai frumoase varietati de trandafiri.Parcul a fost inaugurat in 1934 cu aportul celebrilor  gradinari din acea vreme : Mühle, Niemetz si Agatsy. Parcul are insa o istorie mai veche care dateaza din 1891,  cand orasul a fost gazda Expozitiei Universale (industriala, agrara si comerciala). Parcul expoziţional  a fost realizat gratuit de către Wilhelm Mühle, parţial în stil frantuzesc,  parţial în stil englezesc. In urma acestei expozitii, numele sau a trecut granita, bucurandu-se de recunoastere inclusiv la curtile imparatesti.

Regina Ungariei, cat şi reginele României şi Serbiei au comandat de multe ori coroane şi buchete de flori de la maestrul gradinar.  In perioada expozitiei, parcul a fost vizitat de insusi imparatul Franz Josef, motiv pentru care, pentru o perioada, parcul a purtat numele acestuia. Aranjamentele florale prezentate l-au impresionat atat de tare pe imparat, incat  l-a determinat sa-si ofere numele acestui parc.iAceste lucrari florale exceptionale pentru epoca respectiva in care fusesera folositi 300 de hibrizi de trandafiri  au fost realizate de Wilhelm Mühle. El a fost ajutat de alti doi gradinari renumiti la vremea respectiva : Wenceslasz Franz Niemetz si Beno Agatsy. Acesti maestri in arta gradinaritului au adus si aclimatizat specii exotice de copaci si flori din toate colturile planetei. Niemetz si Agatsy au fost castigatorii unor medalii la expozitiile internationale de profil la care si-au prezentat  noile specii rezultate din arta si talentul lor.

In 1928, minicipalitatea a decis sa organizeze o expozitie pentru public in care sa prezinte colectia de 2000 de trandafiri imprumutati din gradinile private ale gradinarilor banateni, prilej cu care se schimba denumirea parcului in "Parcul Rozelor. Tot in 1928, Arpad Mühle , fiul lui Wilhelm Mühle, si Societatea de Horticultura au infiintat Uniunea Amicilor Rozelor din Romania. In perioada dintre cele doua razboaie, gradinarii  Timisoarei produceau sute de mii de trandafiri, annual care luat drumul Europei.  In 1934, Parcul Rozelor avea deja 1.400 de soiuri si detinea cea mai mare colectie de trandafiri  din sud-estul Europei. De aici se trage numele de "Orasul trandafirilor" pe care l-a primit Timisoara.

Casa in care a locuit familia renumitului gradinar Muhle , desi este cladire de patrimoniu, a fost achizitionata acum cativa ani de o familie de romi care a investit in foarte multe cladiri istorice din oras. Ea este lasata voit in stare de degradare pana cand se va prabusi singura, iar in locul ei vom vedea, nu peste multi ani, un palat tiganesc. Primaria nu a invatat lectia: un popor fara istorie este un popor fara viitor.

Nu vom trece mai departe inainte sa vorbim despre Wilhelm Mühle, care  s-a nascut in 1844 in Boemia, la Kulm. Cunostintele sale legate de cultivarea si cresterea florilor au fost dobandite pe parcursul studiilor sale efectuate in Cehia si in Germania. Ulterior, el  s-a  remarcat si a fost  apreciat in coloniile lui Wenceslasz Franz Niemetz, un renumit cultivator de flori din Timisoara. Dupa ce s-a stabilit la Timisoara in anul 1876, Mühle a reusit sa aduca orasului  rangul  de oras al florilor. El a exportat  flori si arbusti in toata Europa de sud-est,  la Budapesta si la Viena. In epoca se spunea ca dintre cele 4.500 de specii de flori care erau plantate  in gradinile si parcurile Europei, 1.500 erau cultivate in Elisabetin.

Cei mai apreciati erau trandafirii, cultivati in toate marimile si culorile, de la alb la negru si albastru, prezentati in expozitii, in revistele si in cataloagele de specialitate distribuite in toate capitalele. El asigura aranjamentele florale la vizitele pe care Franz Josef le facea la Timisoara. Wilhelm Mühle a fost decorat cu ordinul de merit "Crucea de aur cu coroana" si a primit titlul de furnizor de flori al Curtii Imperiale si Regale.  A mutit la Timisoara, in 1908, dar  traditia sa a fost dusa mai departe de fiul sau, Arpad. Arpad Muhle a fost singurul gradinar european recompensat de sultan cu titlul de "bei", pentru decorarea cu trandafiri a palatului din Istanbul. Acesta a calatorit foarte mult si a adus la Timisoara o gama larga de flori, pe care le cultiva in serele sale. Arpad Mühle, s-a specializat vreme de un an in Japonia, in 1900, in cultivarea crizantemelor , ajunse la moda in acea perioada. Marea expozitie de crizanteme din 1904 a fost deschisa festiv de primarul Carol Telbisz si a avut ecou in intreaga Europa. El a detinut titlul de furnizor al Caselor regale romana si bulgara si a fost consultant stiintific pentru proiectarea si organizarea Parcului Cismigiu, din Bucuresti, al Parcului Public, din Sinaia, al Parcului Sofia, amenajat in stil japonez. Cele mai apreciate flori cultivate de el erau trandafirii de toate marimile si de toate culorile. Trandafirii lui erau prezentati in expozitiile europene in tonuri cromatice diverse,  de la alb la negru , de la galben la rosu sau  albastru, si ocupau spatiile de prezentare din  revistele si  cataloagele de specialitate distribuite in toate capitalele. O data cu decesul lui, in 1930, s-a stins si istoria Casei Mühle, deoarece nici unul dintre mostenitorii lui nu a mai dus mai departe arta si talentul gradinaritului, exersate la grad de excelenta de el si de tatal sau.

In perioada interbelica, A. Demetrovici, poreclit de timisoreni “Gul-baba”, a reconstruit Parcul Rozelor si a planuit infiintarea la Timisoara a unui Inalt Institut Horticol National. Dupa Primul Razboi Mondial, arhitectul Mihai Demetrovici a definitivat aranjamentele florale in stil englezesc, in anii 1929 si 1932 - 1934, si a instalat baldachine si amenajat rondouri in spatiul de pe malul Begai.  Tot in perioada interbelica a fost construit teatrul de vara din parc. Dupa primul razboi mondial, parcul si-a schimbat denumirea in Parcul "Rosarium", iar arhitectul Mihai Demetrovici  a definitivat aspectul aranjamentelor florale.

Parcul Scudier, cum era numit in secolul XIX –, este mentionat pentru prima data in 1870, ca fiind locul in care era amplasat cimitirul orasului, si se intindea intre Catedrala Mitropolitana, Podul Maria si bulevardul Republicii. Parcul a fost amenajat pe locul fostului cimitir de catre cei tocmiti de generalul Anton Scudier, comandantul militar al orasului la 1860. Motivul care a stat la baza ridicarii acestuia a fost faptul ca aici se afla cimitirul militar, care a fost inchis in anul 1770, iar osemintele  au fost mutate in cimitirul din Calea Lipovei.

Prin mijlocul parcului trecea linia de tren care facea legaruta intre Timisoara si Bazias in 1932.

Terenul era mlastinos si reprezenta un permanent focar de infectie pentru locuitorii cartierului Iosefin, cat si pentru locuitorii cartierului de dincolo de zidurile cetatii. In semn de apreciere, timisorenii au numit locul Parcul Scudier i-au inaltat o statuie de fonta aurita, in marime naturala, in semn de recunostinta, in mijlocul parcului. Statuia a fost daramata in 1918, iar pe soclul ei a fost instalat un ceas.

Initial, Parcul a fost amenajat in stil englezesc, cu peluze intinse, in care au fost plantate flori. Aleile se intretaiau in partea centrala a parcului. Dupa cele doua razboaie mondiale, parcul a fost reorganizat prin plantarea de copaci si largirea spatiului destinat locului de promenada.

Numit la început Parcul Scudier, acesta a fost cunoscut sub diverse denumiri: V.I. Stalin, iar în prezent, Parcul Central.

Locul pe care se afla astazi Padurea Verde a fost in secolul XVIII de doua ori mai vasta decat o stim noi astazi si reprezenta  domeniul de vanatoare exclusiv al contelui Mercy.  

La inceputul secolului XX jumatate din padure a fost taiata pentru a face loc unei colonii maghiare stabilita astazi pe locul in care se afla cartierul Dumbravita. In 1929 s-a infiintat pepiniera orasului, iar intre anii 1937 - 1938, s-au pus bazele Padurii Renasterii Nationale.

Atunci au fost plantati aproape 400.000 de puieti de stejar, ulm, nuc american, artar, paltin, salcam si plop de Canada. Padurea a fost plantata in vederea realizarii unei centuri de verdeata care trebuia sa inconjoare orasul.

In prezent, aici se afla Gradina Zoologica si Muzeul Satului,iar in imediata lor apropiere inca mai putem vedea, ruinele vestitului candva restaurant "Tantarul" .

Tot in Fabric, la inceputul secolului trecut era la moda  Plaja comunala, un fel de strand amplasat in amonte de hidrocentrala de astazi, in locul in care Bega forma un lac nu foarte adanc. Prin anii 1930, reclamele strandului puteau fi vazute in mai toate publicatiile locale.

Incepand din anul  1936, pe strazile principale ale orasului, pe marginea carosabilului, au fost plantati trandafiri si flori de vara din productia serelor orasului. In 1939 a fost amenajat un parc in Piata Tebea, si un scuar cu plante ornamentale, in Piata Küttle.

Primul plan al Gradinii Botanice dateaza din 1966 si a fost realizat de catre arhitectul Silvia Grumeza. In anii 1930 – 35, in aceasta zona terenul era acoperit cu vegetatie lemnoasa.

Pe parcursul amenajarilor, aici au fost aduse plante din parcurile din Romania, dar si din colectii particulare. S-au realizat schimburi internationale de seminte, motiv pentru care aici se regasesc plante din America, Asia si Tropice.

Parcurile Timisoarei

* Parcul Central

* Parcul Catedralei

* Parcul Justitiei

* Parcul Rozelor

* Parcul Copiilor

* Parcul Mocioni

* Parcul Centrul Civic

* Parcul Botanic

* Parcul Alpinet

* Parcul Universitatii

* Parcul Vasile Parvan

* Parcul Campusul Universitar

* Parcul Poporului

* Parcul Paduric

* Parcul Uzinei

* Parcul Plevna/Doja

* Parcul Piata Crucii

*Parcul de la Ceasul cu flori