Intotdeauna
cand ma gandesc la destinul meu, imi vine in minte o metafora si-mi aseman
viata cu o gara. Imi imaginez atunci ca fiecare calator isi cumpara de la viata
un bilet in alb pentru o sansa: aceea de a reusi sau de a esua, de a se zbate
sau de a profita. Habar n-are pe ce-a dat banii cumparandu-si, de fapt, biletul
vietii sale. Asa cum v-am spus: biletul este alb, calatorului revenindu-i
sarcina sa-l scrie prin calatorii. Prin vara e forfota mare: trec trenuri de
mare viteza si trenuri care abia mangaie sina de cale ferata. Unele sunt supra
aglomerate, semn ca dunt sortiti unui destin comun. Altele sunt excesiv de
lejere, dovada ca nu oricine are sansa unui voiaj predestinat. Trenurile
se intretaie in gari prafuite ori in noduri incalcite. Vom fi parteneri pe
bucati de drum, dupa care fiecare isi vede de soarta lui. Unii dintre noi doar
schimba trenuri si numara garile, uitand de destinatie. Altii urca singuri si
coboara in doi. Prin gara trec marfare, personale, accelerate, trnuri rapide si
trenuri expres. Cei grabiti urca in primul tren, doar e mai bine sa mergi decat
sa stai – gandesc ei. Cei inspirati, daca au norocul sa isi dea seama ca au
gresit trenul, coboara in prima statie si se pun pe asteptat in speranta ca va
veni un tren mai bun. Cei intelepti se asaza de la inceput in soare sau la
umbra, in ploaie sau in vant, inconjurati de bagaje intesate cu sperante si
planuri pentru viitor. Se pun pe numarat: un marfar, un personal, un accelerat,
un rapid, un express...si au grija sa urce doar intr-un tren de mare viteza. Stiu
sa-si astepte trenul potrivit si se grabesc sa urce facandu-si loc cu coatele
impingand bagajele. Altii,
cand trenul opreste pe peron, stiu ca acela este trenul pe care il asteptau
increzatori. Tematorii se intreaba: daca nu e trenul meu? In vreme ce unii
schimba de-a lungul vietii mai multe trenuri reusind sa ajunga la destinatie,
alti calatori inca mai asteapta trenul in care ar fi trebuit demult sa urce pe
peron. Bine ar fi sa te urci din prima in trenul predestinat,
dar nici nu e rau sa schimbi trenurile de mai multe ori pana cand, in final,
ajungi acolo unde ti-ai propus. Cei
mai multi se consoleaza gandindu-se: ce conteaza destinatia? calatoria a facut
toti banii, chiar daca acum am ajuns in camp. Uneori se intampla ca toata
aceasta calatorie sa faca toti banii. Alteori iti dai seama ca, desi ai mers
toata viata, destinatia nu merita efortul sau ai ajuns intr-o directie total
gresita si nu mai ai vreme sa o iei iar inapoi. Daca inca
astepti trenul, poate ar fi bine sa te decizi: nu e bine sa stai pe loc. Intr-o zi s-ar putea sa ramana doar
gara, parasita si plina de balarii intr-un camp maturat de vant si amintiri,
iar trenurile sa-si schimbe drumul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.