Banatul este o sursa inepuizabila de
istorii adevarate, imbogatite cu aura de poveste. Este
regiunea care a dat atat de multe brand-uri de mare valoare internationala,
incat este greu sa te decizi despre ce sa scrii prima data. Astazi
voi povesti despre LUX PERIAM, un brand care , atunci cand isi scria istoria la
timpul prezent, Europa isi scotea palaria în faţa României!
Din dictionarele de moda, cu referire directa la
Coco Chanel, aflam ca palaria reprezenta „un accesoriu al tinutei
vestimentare“ obligatorii , care pe vremuri avea dimensiuni si forme
special gandite pentru a atrage obligatoriu atentia asupra
domnitelor ce se intalneau pentru deja celebrele cafelute si
serbeturi la sosea.
Palaria si palarierul reprezentau ceva normal pentru lumea buna, la fel cum normal era sa ai frizerul sau barbierul tău, croitorul sau modista ta. Evident, iti trebuia recomandare, pentru ca cei priceputi aveau mare cautare. In 1920, cand Coco Chanel si-a taiat parul scurt, doamnele i-au urmat exemplul, si-au tuns buclele si si-au pus pe cap palarii mici si rotunde, si-au incuiat fustele lungi si le-au inlocuit cu cele scurte „peste genunchi“. Sextil Puscariu scria in lucrarea „Brasovul de altadata“ ca palariile doamnelor erau fie mari cat roata carului, fie mici, purtate in varful capului, aşezate cochet intr-o parte sau trase pe frunte, impodobite cu motive florale sau panglici de catifea sau de matase , cu pene de strut sau cu margele, fructe si flori de sticla, prinse cu panglici sau ace, cu voalete lungi sau scurte. Seara distinsele doamne schimbau palaria cu capisonul pentru a si le etala la teatru.
Palaria si palarierul reprezentau ceva normal pentru lumea buna, la fel cum normal era sa ai frizerul sau barbierul tău, croitorul sau modista ta. Evident, iti trebuia recomandare, pentru ca cei priceputi aveau mare cautare. In 1920, cand Coco Chanel si-a taiat parul scurt, doamnele i-au urmat exemplul, si-au tuns buclele si si-au pus pe cap palarii mici si rotunde, si-au incuiat fustele lungi si le-au inlocuit cu cele scurte „peste genunchi“. Sextil Puscariu scria in lucrarea „Brasovul de altadata“ ca palariile doamnelor erau fie mari cat roata carului, fie mici, purtate in varful capului, aşezate cochet intr-o parte sau trase pe frunte, impodobite cu motive florale sau panglici de catifea sau de matase , cu pene de strut sau cu margele, fructe si flori de sticla, prinse cu panglici sau ace, cu voalete lungi sau scurte. Seara distinsele doamne schimbau palaria cu capisonul pentru a si le etala la teatru.
Prezenta acestui accesoriu
vestimentar, indiferent de sex, se conforma unor norme ce indicau
rangul social al fiecarui purtător.
Cronicile Iasiului din anul 1693 mentioneaza o
istorie hazlie potrivit careia intareste afirmatia ca palaria tinea
rangul: „intr-o zi viind jupanita cu islic la curte, doamna Maria, sotia lui
Duca Voda i-au luat islicul din cap si i l-au bagat in foc si-au lăsat-o cu
capul gol, zicand ca numai doamnele se cade sa poarte islice iara nu si
jupanesele lor“.
Alecu Russo in „Studiae Moldavie“
scria ca „arma cea dintai si cea mai grozava care a batut cetatea trecutului a
fost schimbarea portului vechi; ideea noua, continua Russo, a navalit in tara o
data cu pantalonii si... palaria“. Moda apuseana atrage ca un magnet,
manifestandu-se ca o aspiratie generală de integrare in Europa.
Graham Greene spunea despre unul din
personajele sale, Henry Mills: “….catademnitate se ascunde in spatele purtarii unei palarii.
Uita-te la el – daca ii ieipalaria il condamni pentru vecie la
anonimat.” La noi, jobenul ( după numele negustorului francez Jobin,
care a comercializat-o pentru prima data la Bucureşti) a ajuns un articol la
mare cautare. Intotdeauna jobenul trebuia accesorizat cu bastonul si
monoclul, iar importanta lor impreuna rezulta din micile articole publicate in rubricile de cancan ale vremii in care personaje cunoscute
in lumea politica, in serile prelungite prin restaurante, dupa degustari de
vinuri alese si sampanie, in "chambre separée", se
intorceau acasa pe sase carari, cand pe picioare, cand pe
jos, dupa ce isi trimiteau acasa cu caleasca bastonul si palaria.
O alta istorioara îl are
ca protagonist fara voie chiar pe omul politic Nicolae Titulescu.
Intr-o zi cu vant, in vreme ce pleca de-acasa cu birja spre sediul
guvernului, o rafala de vant i-a smuls palaria de pe cap.
Fiind in mare graba , arenuntat la intentia de a o recupera si si-a
continuat drumul cu capul descoperit. In editia de seara, toata presa bucuresteana scria
pe prima pagina stirea desenzatie,
ca “Nicolae Titulescu si-a pierdut mintile”. Actul in sine a fost
perceput ca un comportament imposibil de acceptat din partea
unei figuri atat de importante in viata politica a
vremii.
In Romania, istoria palariilor isi are
inceputurile in localitatea, Periam, judetulTimis. In anul 1865, deja
palarierul Johann Wohl producea manual palarii. Era o activitate relativ
modesta, fara sa vesteasca prin nimic notorietatea ce avea
sao capete mai tarziu. Lucra intr-un spatiu improvizat, dar realiza niste produse de bună calitate. In anii urmatori, activitatea a
fost preluata de Johann Rudach care a pus bazele primei fabrici de palarii din
Periam, intr-o cladire cu turn care aducea cu un castel de mici
dimensiuni. In anul 1890, Primaria Periam a decis sa dezvolte aceasta
activitate impreuna cu Breasla Mestesugareasca din Periam, stabilind amplasamentul
viitoarei fabrici de palarii.
Principalul actionar al fabricii a
fost Korber Ioan. Fabrica a fost infiintata in anul 1892 sub
denumirea de “Korber” Fabrica de Palarii si Closuri. Fabrica s-a ridicat pe un
teren de circa 2 ha, destinat initial construirii de locuinte.
In octombrie 1899 incep lucrarile de
constructie a cladirii principale pe malul drept al Begai (splaiul Nicolae
Titulescu de azi). Se construieste si o vila superba drept sediu administrativ.
In octombrie 1900 incepe productia de palarii. Era singura fabrica
din monarhie, apoi singura din Romania. Numarul initial al lucratorilor era de
250. Decenii de-a randul, palariile de Timisoara, fie ele de dama sau
barbatesti, din pasla sau din materiale usoare, din paie, strabat continentele.
Moda palariilor de dama a fost si
este trecatoare si tot timpul fabrica a trebuit sa se adapteze. Palariile
barbatesti isi modifica mai greu si mai rar forma. Dar moda palariilor de dama este intr-o continua schimbare. Imediat după inceperea
razboiului, barbatii au “renuntat” la palarii in favoarea caschetelor militare.
Fabrica din Periam incepea sa simta si ea efectele nefaste ale războiului prin scaderea cererii
si prin lipsa tot mai acuta a comenzilor.
In anul 1940 fabrica si-a incetat
temporar activitatea din lipsa de materie prima. Lana era din ce in ce mai greu
de gasit, pretul explodase, comenzile erau din ce in ce mai mici. Datorita inrolarilor, problema personalului calificat devenea din ce in ce mai acuta. Putini
dintre cei rămasi acasa isi mai permiteau sa nu renunte la
eticheta si sa poarte palarii.
In arhiva firmei Lux Periam, exista relatari care
pun in evidentă situatia delicata in care se gasea fabrica:
“In epoca aceasta cand din zi pe zi se prabusesc tari, cand am pierdut cu totul
pietele de unde am importat materii prime si materiile auxiliare, cand valutele
sunt constant in fluctuatiune, va repetam lozinca noastra din anul trecut: "Avem
o singura obligatiune si anume aceea, ca cu cat mai multa constiinciozitate si
cea mai mare atentiune, conservam ceea ce mai posedam si sa asteptam un viitor
mai bun, cand situatiunea se va indrepta si vom putea recastiga imensele noastre
pierderi”.
In anul 1948 fabrica a fost
nationalizata si familia Korber a
pierdut toate drepturile de proprietate asupra acesteia. Fabrica a fost preluata de
statul roman si si-a schimbat din nou numele in Fabrica de Palarii Excelsior,
iar un an mai tarziu in Fabrica de Palarii Lazar Cernescu. In anul 1955,
devine Fabrica de Palarii Lux Periam, un nume cu renume, denumire sub
care o stim si astazi. In perioadă comunista, in Romania au functionat
doar doua fabrici de palarii, Lux Periam fiind una dintre acestea.Palariile de
Timisoara au fost prezente la expozitii din toata lumea: New York,
Tokyo, Bagdad, Buenos Aires, Beijing, Paris etc. Foarte multe dintre produsele
fabricate erau exportate, iar faima lor era pe masura calitatii produselor. Un
intreg careu, organizat pe patru strazi, ocupa pana nu demult Paltim-ul,
denumirea fabricii dupa 1990. Chiar la sosea, functiona un magazin de
prezentare in vitrina caruia erau asezate cochet palariile pe capul
manechinelor. Din pacate, ceea ce a rezistat razboaielor, nu a putut dainui
urmarilor revolutiei din 1989. Iar pentru istoria Romaniei si pentru istoria
Banatului , fabrica de palarii Lux Periam ramane un brand de referinta care a
demonstrat in timp ca valoarea nu are granite, dar si faptul ca moda este
trecatoare si uneori timpul chiar nu mai are rabdare.
„Podoaba omului este palaria“, afirma Schiller (1757-1805), intr-o
perioada in care sa porti palarie insemna sa ai clasa. Astazi, acest accesoriu
a fost demult uitat si nici macar din cochetarie, nu mai stim cum sa purtam o
palarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.