Cinema Arhipelagul - festivalul de film de pe Yao Noi Rocks

Cand oamenii se gandesc la Thailanda, ei o percep ca o destinatie de calatorie catre plaje intinse cu nisip alb si apa limpede ca si cristalul.  Aici, in luna martie a acestui an, a avut loc prima editie a festivalului de film de pe Yao Noi Rocks, in perioada 9-13  martie 2012 la Six Senses Yao Noi. Tema acestui festival a fost „PRIMORDIAL” si s-a desfasurat sub sloganul:“Arriving to a place of origin where roots and nature are embraced.” (in traducere “ Intoarcerea la origini, acolo unde radacinile si natura se imbratiseaza”).

Festivalul de filmul de la Yao Rocks NOi aspira sa devina o platforma de comunicare alternativa a mediului, in care umanul se reintegreaza in natura, asumandu-si rolul de  pionier al eco-turismului cultural. Evenimenul s-a dorit un schimb de idei creatoare intre culturile popoarelor .

Festivalul a durat timp de 4 zile si 3 nopti, timp in care, pe parcursul zilelor, au fost organizate activitati de promovare a turismului local (vizitarea insulelor din imprejurimi, interactiunea cu localnicii), sesiuni de dezbatere interactiva si comunicare , ateliere de creatie, iar seara au avut loc proiectii de film. Patru zile pline de proiecţii de filme şi ateliere de lucru au adus artişti, actori, designeri, jurnalişti şi împreună la film pe stanci. Waris Ahluwalia a Casei de Waris a sustinut un atelier de vopsitorie Batik. 

Activităţile locale, dezbaterile  şi sesiunile de comunicare au beneficiat de participarea lui Waris Ahluwalia, Jefferson Hack, Saraiva Andre, Olympia Tan Le şi alte personalităţi, împreună cu sătenii locali din Yao Noi.  Actrita Tilda Swinton, activist cultural, producător şi cineast, care a castigat premiul Palme d'Or 2010,  si-a prezentat prima filmul pe Yao Noi Rocks. Printre  numele de referinta prezente in festival au fost: actrita Tilda Swinton, regizorul thailandez Apichatpong Weerasethakul, Lucrecia Martel.

Apichatpong Weerasethakul şi Tilda Swinton au introdus un concept nou numit "Message in a Bottle", menit sa marcheze prima ediţie de Film pe stâncile Yao Noi. Oaspeţii au fost rugaţi să aducă propriul lor "Message in a Bottle", care poate imbraca orice forma de comunicare: un film, o carte, o sculptură, un tablou, sau chiar o performanţă personala.

Festivalul are scopul de a colecta aceste "mesaje" şi a le stoca într-o bibliotecă locală astfel încât locuitorii oraşului sa se poata  bucura de contribuţiile culturale din întreaga lume.

Obiectivul fundaţiei Rocks Yao Noi a fost acela de a sprijini şi promova filmul şi artele vizuale. Fondatorii acestui festival  sunt Apichatpong Weerasethakul, Nat Sarasas şi Chomwan Weeraworawit.

Cinematograful Archipelago a fost  proiectat de arhitectul german Buro Ole Scheeren si reprezinta un exemplu de creativitate. Arhitectul  a construit un teatru plutitor pe care l-a pozitionat în mijlocul unei lagune, in imediata apropiere a unei insule tropicale în provincia Phuket de sud in sudul Thailandei.

Artistic plasat între două pietre, ecranul de film a fost ancorat pe  o punte plutitoare, independenta de platforma pe care urmau sa fie asezati spectatorii. Teatrul a fost amplasat in laguna din Nai Pi Lae, pe Kudu Island. Scheeren a descris proiectul de design ca o modalitate de a experimenta arta cinematografica  ", undeva în mijlocul lagunei, in acest spaţiu incredibil, care iti transmite  un sentiment de temporalitate, de dezordine, confundata cu senzatia de  plutire."

Oaspetii au fost adusi noaptea cu barca cu motor si asezati pe platforma stralucitoare amplasata in mijlocul apelor linistite ale lagunei Nai Pi Lae din insula Kudu, Tailanda. Spectatorii au fost martorii unui act de cultura desfasurat intr-un peisaj dramatic, cu stanci inalte si inguste sfartecatnd apele oceanului. Participantii au experimentat ambianta generata de convergenta naturii cu arta cinematografica, a sunetelor si luminilor cu a povestilor cinematografice  suspendate in intunericul dintre ocean si cer. 

Ecranul enorm a fost amplasat intre stanci , in vreme ce spectatorii si-au ocupat locurile pe platforma plutitoare, conceputa din piese modulare asamblate intre ele, amplasata in mijlocul lagunei.   

Platforma plutitoare , construita din materiale reciclabile, a fost proiectata bazandu-se pe tehnicile thailandeze folosite de catre pescari in construirea fermelor plutitoare de homari. 

Deoarece teatrul a fost construit pe o platforma plutitoare pe apă, ar putea fi, teoretic, remorcat şi mutat în diferite locaţii de apă în funcţie de condiţiile de flux si relux.

Scheeren a creat Cinema Arhipelagul din materiale reciclate, iar la sfârşitul festivalului, platforma a fost donata comunitatii Noi, cu scopul de a fi utilizata ca loc de joacă si predata autoritatilor  Yao. 

In cazul in care comunitatea locala era interesata sa repete experienta cinematografica unica, platformele puteau sa-si pastreze functia de baza careia au fost ele destinate. 

Cinema Arhipelagul a fost cu siguranta neobişnuit şi frumos în felul său propriu, dar vom lăsa publicul să fie judecător.

Aceasta nu a fost prima încercare a lui Scheeren de a crea experiente cinematografice unice. În 2006, el a organizat si a re-creat cadrul clasic de teatru în aer liber, un drive-in teatru, în mijlocul deşertului Texas, inconjurat de lanturi muntoase impresionante. 

 

Podul lui Moise - Halsteren, Olanda

Olanda, superba tara a lalelelor, digurilor si morilor de vant, are un sfert din teritoriul ei sub nivelul marii cu altitudine medie. De fapt, Olanda are cea mai joasa altitudine din lume, fapt care a dus implicit la impresionante solutii ingineresti in lupta lor permanenta cu apa. Pentru cei care ajung aici, se recomanda sa vizitati: Maeslandkering, digul din Oosterschelde, calea ferata funiculara, mai exact marele proiect Delta Werken. Un proiect mult mai mic a fost premiat cu prestigiosul premiu BNA (Uniunea Arhitectilor Olandezi) – Podul lui Moise. Acesta se afla in Halsteren, un orasel situat in centrul tarii, o localitate banala la prima vedere, dar care ascunde o doza de neprevazut atunci cand vine vorba de atractii si valori. Lacasurile de cult: biserica veche ridicata in 1457 si declarata monument istoric si biserica noua construita la inceputul sec 20 erau principalele atractii ale orasului. In 2011, localitatea a atras atentia lumii prin podul neconventional construit in imediata apropiere a fortului medieval. Arhitectii au plecat de la conceptul biblic in care Moise desparte apa Marii Rosii in doua pentru a conduce poporul evreu de pe un mai pe celalalt si au realizat un proiect absolut original semnat RO&AD Architecten. Podul imparte la propriu apa in doua, permitand oamenilor satreaca de pe un mal pe celalalt. Acest proiect a primit titlul de “cea mai buna constructie a anului 2011” si a fost realizat prin canalul ce apara Fortul Roovere din satul Halsteen. Multe dintre vechile forturi medievale ridicate in sec 17 in regiunea Brabant aveau scopul de a proteja populatia de invazia armatelor franceze si spaniole. Pe vremea aceea, Fort de Roovere era inconjurat cu un sant cu apa de mica adancime la care se putea ajunge cu ambarcatiuni mici. Fortul, care era de fapt un sant lat si o ridicatura de pamant a facut parte din linia de aparare a Brabantului de Vest in sec 17 cand imperiul olandez se lupta cu cel spaniol. In sec 18, el a fost folosit in timpul asediilor franceze si spaniole. 

In 2011 autoritatile locale au decis sa aranjeze imprejurimile satului, concentrandu-si atentia asupra ruinelor fostului fort de aparare pe care isi doreau sa il exploateze din punct de vedere turistic. Au adancit canalul si au construit un pod care sa permita accesul catre el. Au organizat o licitatie, iar arhitectii al caror proiect a fost declarat castigator au oferit o solutie originala care se incadra perfect in ideea unui canal care in sitorie avea rol de aparare si au proiectat un pod scufundat. 

Considerat o realizare tehnica de exceptie, Podul lui Moise se incadreaza perfect mediului ambiant, dand plus valoare monumentului istoric Fort-de-Ruwer catre care asigura accesul. Fortareata era legata de tarmul de peste apa prin “podul de apa” care a fost renovat de inginerii olandezi. Acestia au decis sa pastreze forma originala a acestuia, renuntand la ideea de a construi unul nou peste lac. Camuflarea lui si aparenta sa inaccesibilitate induce ideea de protectie si aparare a vestigiului militar. Constructia este realizata din lemn si hidroizolata cu folie. El are aspectului unui sant si se incadreaza perfect in mediul ambiant.

Cine se apropie de fort va ramane surprins atunci cand va da cu ochii de pod, caci acesta ii apare ca o pauza in apa, Zidurile sale inclinate au culoarea pamantului si coboara adanc in apa. de pat, peretii sunt captusiti cu panouri de lemn pe peretii laterali, astfel incat turistii sunt obligati sa urce si sa coboare seturile de scari  pozitionate la capetele sale, si dupa ce face o plimbare pe puntea podului ce traverseaza apa care se intinde intre cele doua laterale pana la nivelul ochilor.Podul lui Moise ofera vizitatorului oportunitatea unica de a trece prin apele despartite si a vizita cetatea istorica. Podul se afla pur si simplu ingropat in apa care o traverseaza, iar expunerea prelungita la umiditate ai crede ca ii intretine o vulnerabilitate maxima.De fapt, esenta lemnului de Accoya este un lemn durabil, de esenta tare, care a fost in prealalbil tratat cu produse non-toxice si anti-fungice de acoperire, crescandu-si durabilitatea si elasticitatea si fiind materialul ideal pentru constructiile in apa. Vazut de departe, ai strania senzatie ca trecatorii chiar merg prin apa. Canalul este prevazut cu scurgeri in cazul cresterii nivelului apei in urma ploilor, astfel incat podul nu este niciodata inundat. Firma care l-a proiectat a primit premiul pentru excelenta in design in anul 2011. Eu cred ca a meritat.

Balcic

La 60 de km de Vama Veche, chiar pe tarmul Marii Negre, trecand granita in Bulgaria, se afla localitatea Balcic sau Balchik in limba bulgara. Zona de tarm cu climat mediteraneean se intinde peste dealuri.de culoarea cretei , formand coline cu terase pe care se insiruie case cu acoperisuri de tigla cu olane rosii. Un amfiteatru spectaculos este creat de turnurile moscheelor si minaretelor care inteapa cerul. Apa isi face loc  prin falezele de calcar, imbracand valea cu cascade care se revarsa intr-o perdea de apa prin vegetatia bogata. In perioada interbelica, turismul luase mare avant in acest loc unde tinerii veneau si practicau sportul sau pur si simplu se distrau pe plajele albite de soare. Comertul era in floare, motiv pentru care aici se aflau cladiri administrative si comerciale. Dar bijuteria locului era considerat cartierul turcesc, cu Ghemigi Mahle (adica mahalaua corabierilor).  Strazile inguste taiau colinele in lung si-n lat pe care urcau si coborau, leganandu-se agale, magarusii incarcati cu samare. Turcoaicele imbracate in salvari si acoperite in voaluri delicate infasurate in jurul capului, purtau papuci turcesti frumos colorati. Asta in vreme ce barbatii, costumati in strai specific, umpleau cafenelele turcesti fumand narghilea cu tutun aromat si beau cafea preparata la nisip. Traditia orientala se simtea la nivelul tuturor simturilor. Doar larma copiilor  galagiosi, care faceau tumbe, rasturnau totul in cale in goana lor nebuna, tipau si cereau bacsis, curma linistea din jur. Mai sus, se contura in zare, cartierul de vile apartinand artistilor de teatru, pictorilor si oamenilor politici refugiati din capitala intr-o lume boema care traia la o alta viteza. In perioada 1913 – 1940 teritoriul a apartinut Romaniei, dar, dupa 1940, Cadrilaterul a fost anexat Bulgariei, impreuna cu Balcic. Pentru o perioada, oraselul a fost cunoscut sub denumirea de Orasul Alb, datorita dealurilor albe care imprejmuiesc orasul, fapt de unde se trage si numele de Coasta de Argint a tarmului bulgaresc. Daca urmarim linia falezei spre sud, tinand drumul cimitirului, cu pietre cioplite simplu, imprejmuite cu gard pitic, din piatra, se ajunge la intrarea Palatului Reginei Maria, denumit de turci Tenha Iuvah (cuibul izolat).

La intrarea principala, flancand poarta, strajuiesc doua mine marine dezarmosate, care par a proteja domeniului regal. Aici se afla Castel “Cuibul linistit”, resedinta preferata a Reginei Maria a Romaniei. O alee pietruita se deseaza printre copacii umbrosi si vegetatia luxurianta, atent aranjata, pana la castelul cu elemente bizantine, frumos articulat de un minaret, situat pe malul marii. Parcul a fost structurat in gradini suspendate, impodobite cu cascade. Aleile sunt pavate cu lespezi de piatra naturala si puncteaza treceri pietonale peste canale de apa curgatoare care brazdeaza aleile. Intre ele sunt plantate flori multicolore si arbusti meridionali.

Parcul este impodobit cu vase vechi de ceramica, de dimensiuni si forme variate. Pe faleza sunt amplasate scaune venetiene din piatra sculptata si lustruita. Intre ele troneaza un fotoliu de piatra pe care se afla cioplita coroana Romaniei si un M stilizat . In multe locuri in parcul regal apare laitmotivul batut in piatra: “Aceste locuri minunate le-am faurit cu ajutorul bunului meu prieten Carol Gutman”. Lucrarile acestui parc au durat aproape opt ani. Plantele au fost aduse din Europa meridionala (Italia si Spania) si din Asia Mica. Cel care a creat acest loc de vis a fost Carol Gutman , un renumit peisagist vienez, care ulterior a fost angajat ca arhitect horticol permanent al Reginei Maria. Conceptul oriental al Palatului Regal de la Balcic i se datoreaza renumitului arhitect E.Gunes care a proiectat nu numai castelul, dar si pavilioanele adiacente: Vila Dalga sau “Pavilionul Printului Niculae”, Casa Intendentului, Pavilionul de odihna, Pavilionul Administratiei, cladirea Corpului de Garda, Salonul Cinematografic, Ciuperca, Pavilionul Granicerilor, Pavilionul Principesa Ileana. Castelul este imprejmuit de o gradina  botanica unica in Europa centrala si de est, datorita colectiei de cactusi. Locul a fost descoperit de Regina Maria in 1924, motiv pentru care si-a cumparat un domeniu pe care si-a construit caminul potrivit sufletului sau alcatuit din Castel, Capela Stella Maris si gradina botanica. Planurile arhitecturale au fost realizate de Augustino si Amerigo, doi arhitecti italieni, care au fost secondati de peisagistul Jules Jany din Elvetia. Desi inceputa in 1924, constructia a fost finalizata in 1936. Ca sa intrati pe domeniu, va trebui sa intrati pe sub arcul triumfal cunoscut sub denumirea de Ghereta santinelei. De-o parte si de alta se pot vedea locurile destinate santinelelor care pazeau intrarea pe domeniul regal. Nu departe de intrare se afla  Fantana de argint. Dar imaginatia decoratorului peisagist a tinut sa aduca orientul pe domeniul regal, motiv pentru care  a creat celebra Gradina a lui Allah, cu alei pavate cu piatra adusa din Maroc, care face legatura intre Fantana de argint si Vila Sageata albastra. Gradina nu trebuie ratata deoarece adaposteste o colectie unica de cactusi in aer liber, de fapt cea mai mare colectie din Sud-Estul Europei. 

Trebuie facut un popas la Coltul "Magnolia" si la Templul Apei, o constructie realizata din arcade pictate pe interior, sustinute de coloane impresionante, care imbratiseaza de jur imprejur bazine umplute odinioara cu apa.  Parcurgand distanta de la templu spre Capela Stella Maris se traverseaza o superba gradina cu trandafiri.

Inainte de intrarea in capela in care regina dorea sa fie pastrata inima sa dupa moarte, calatorul are de urcat cateva trepte de piatra. Pe o placa de marmura alba , acoperita partial de iedera, este mentionat faptul ca domeniul a fost construit de Regina Maria. Interiorul este frumos pictat. Langa capela, proiectantul a realizat o curte mica, cu o fantana si pietre funerare crestine. Pe domeniu mai pot fi vizitate  Izvorul Sfant, Gradina Ghetsemani, alcatuita dintr-o colectie de arbori pitici, Aleea Valului Albastru,  Digul catre mare, Gradina "Curtea englezeasca". O priveliste superba se deschide langa Cascada.

Raul isi arunca apele involburate de la o inaltime de noua metri. Terasele de piatra ale cascadei au o inaltime de 14 metri si au fosta ridicate intre anii 1929 si 1931. Apa se scurge de pe o terasa pe alta, imprejmuita de o parte si de alta de maluri inalte, acoperite cu salcii si flori. Cele doua maluri sunt unite de “Puntea Suspinelor” care traverseaza cascada. In apropierea acesteia se afla Vila "Moara" si Vila "Salon". Moara veche a fost transformata in bucatarie moderna.  Aici se preparau mancarurile pentru regina. In imediata vecinatate a bucatariei se aflau salile destinate servirii mesei: una pentru regina si suita ei, cealalta pentru personalul castelului.  Vechea moara exista anterior inceperii constructiilor din interiorul domeniului. In imediata lor apropiere se afla un loc special amenajat, destinat unei odihne bine meritate pentru regina si oaspetii ei. Acest loc este numit Tronul Reginei Maria. Aici este amplasat un fotoliu din marmura, amplasat la umbra unui copac, avand in fata sa  o masuta din piatra.

Acesta era un loc preferat al Reginei, de aici putand admira marea in toata spledoarea ei. Apa din Gradina Divina izvoraste dintr-o cismea cu trei guri de scurgere, care simbolizeaza cele trei fete ale lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Aceasta cismea se afla pe domeniu din anul 1863 si a fost amenajata astfel incat sa simbolizeze Casa Milosteniei  din Ierusalim.Deasupra cismelei este scris: ”Beti sanatosi din apa limpede de la aceasta cismea noua, ridicata cu ajutorul lui Asan Ugli, fiul lui Holed aga”. Dincolo de gradinile suspendate, la poalele dealurilor  plantate cu vita-de-vie, smochini si curmali , potecile coboara spre plaja,  spre  bisericuta Stella Maris, cladita din piatra, cu un acoperis de olane turcesti sustinut de bolti zidite in caramida.

Portile realizate din tamplarie metalica sunt protejate cu grilaje de fier forjat. Ferestrele sub forma de  arcade ogivale sunt prevazute cu vitralii colorate prin care razele de soare se joaca in forme multicolore. Picturile interioare sunt realizate de pictorii Atanasie Demian si Tache Papatriandafil.

Despre aceasta capela, Regina Maria, scria: "Stella Maris, cea mai mica biserica din tara; un smerit altar ortodox pe care eu, protestanta, l-am cladit, pentru ca Stella Maris imi sta inainte ca un simbol al vietii mele; un altar ridicat unei marturisiri de credinta care nu e a mea, intr-o tara unde am fost odata straina si pe care mi-am insusit-o prin bucuria, suferinta, lucrurile care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult”. Regina a decis sa fie inmormantata, in straie de culoare violet, la Curtea de Arges, dar inima ei sa ramana aici, in bisericuta. La 100 de metri de Stella Maris, se afla Casa de Piatra. 

Tot pe domeniu se afla si Mormantul Reginei Maria care este amplasat ceva mai sus de castel, intr-un loc ferit de privirile curioase, dar de unde se deschid niste privelisti ametitoare catre mare. Mormantul este sapat in stanca si personalizat cu o cruce pe care sta incrustata povestea reginei.

Crucea mormantului este una dintre cele mai interesante din complex. In centrul frescei centrale se afla un cerc, despre care se spune ca inscrisul din interior descrie viata ei. “...am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii. ... In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, asi dori sa mai poata veni la ea dea lungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria.” (Testamentul Reginei Maria).

Aici si-a dorit regina sa se odihneasca in eternitate. Conform dorintei reginei, in anul 1938, aici i-a fost depusa inima. "Am cerut fiului meu, Regelui Carol al II-lea, ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica pe care am cladit-o la marginea marii. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, as dori sa mai poata veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria. (...) Stella Maris nu va fi loc de ingropaciune si nici de intristare, iar cei ce vor veni, sa paseasca pe o alee de crini." Regina Maria a murit in seara zilei de 18 iulie 1938 la Sinaia. Inima sa a fost depusa intr-o caseta de aur si a fost adusa in gradinile de la Balcic. In 8 septembrie 1940, la doar o zi dupa ce Cadrilaterul era redat Bulgariei, caseta cu inima Reginei Maria a fost scoasa din capela Stella Maris si predata aghiotantului Eugen Zwidinek care a adus-o in Romania. Domeniul este imens si merita vazut in tihna. Frumusetea parcului este evidentiata prin vase antice, banci din piatra plasate strategic in apropierea unor chiparosi zvelti. Parcul adaposteste peste 3.000 de specii de plante exotice, unele dintre ele rare, si o colectie de 250 de cactusi, una dintre cele mai importante din Europa. Din acest motiv, in 1955, gradina a fost preluat sub protectia directa a  Universitatii din Sofia. “Cuibul Linistit” este o vila cu influente maure si mediteraneene, dar imprumutand elemente din arhitectura locala, alcatuita din ziduri cu pereti albi si acoperisuri cu tigla rosie strajuite de un minaret indraznet.

Castelul este amplasat foarte aproape de mare, despartit de faleza. Aici a locuit regina.  O data ce se trece pragul, ochiul vigilent va descoperi  un interior modest, dar cochet. Palatul are ziduri albe si groase, strajuite de usi masive din lemn sculptat, bine pastrate si conservate din perioada in care regina locuia aici, cu camere putine.  Camerele sunt cochet decorate cu divane turcesti si candelabre enorme.  Cateva piese de mobilier care au apartinut  reginei inca mai pot fi admirate: dulapuri sculptate si pictate, oglinzi, scaune si un semineu.

La parter se afla trei incaperi special amenajate pentru Regele Ferdinand: cabinetul, salonul si dormitorul. Un gong masiv din bronz trona in salonul cel mare de primire in care erau expuse vase antice in vitrine. Castelul avea trei verande de unde marea putea fi admirata. Din dormitorul reginei, treptele te conduceau spre terasa inelara a minaretului. In aceasta parte a complexului regal a fost construita o imitatie a celebrului labirint cretan, realizat cu materiale aduse din Insula Creta.  Labirintul a fost realizat dupa un proiect al elvetianului Jeul Jani in 1926. De asemenea a ramas intacta baia de marmura, cu cada ingropata in piatra, cu chiuveta si masuta de toaleta.

Sub directa supraveghere a reginei, castelul de la Balcic devenea tot mai frumos. A fost o mare iubitoare de arta, motiv pentru care a supravegheat din aproape decorarea domeniului in tendintele moderne ale timpului sau, fiind o promotoare a curentului Art Nouveau. Prezenta reginei a dus la un avant economic real al zonei, motiv pentru care locuitorii o pretuiau si ii spuneau “Sultana”. Numele acesta i se tragea de la faptul ca vila, denumita de localnici castel,  aduce cu arhitectura musulmana, iar turnul seamana cu un minaret. Regina nu se sfia sa se plimbe singura prin oras si sa ajute persoanele nevoiase. In perioada interbelica, locul a devenit atelierul de creatie pentru multi artisti , cu preponderenta pictori, care isi petreceau vara aici: Petrascu, Samuel Mützner, Cecilia Cutescu-Storck, Tonitza, Grigorescu, Stefan Dumitrescu, Darascu, Pallady, Rodica Maniu, Ressu si multi altii.

In fiecare vara, la Balcic,  se refugiau peste 150 de pictori. Lumea buna frecventa localurile la moda, restaurantele Elita si Caramitru, renumita cafenea Mamut. Datorita renumelui acestei localitati, in 1926 a fost infiintata Universitatea Libera Coasta de Argint, unde au predat mari intelectuali romani: Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Seicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga. Administratia a speculat aceasta oportunitate pentru oras, de aceea a improprietarit multi  oameni de cultura, care si-au ridicat case aici. Cine a citit romanele Cellei Delavrancea a retinut faptul ca sora autoarei,  arhitectei Henrieta Delavrancea Gibori, a proiectat numeroase cladiri in aceasta zona.  Regina Maria a iubit locul pe care si-a pus amprenta , la fel cum a iubit si Bran-ul dupa cum singura marturisea: "Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea".

Din pacare pentru Romania si istoria ei, acest castel nu ne mai apartine. Vizitatorului i se mentioneaza in prezent ca acest castel a apartinut unei regine, dar niciodata nu se spune carei regine. O granita ne desparte de acest loc, dar curiosilor le recomand sa o treaca pentru a parcurge astfel o pagina din istoria Romaniei.

Cei care vor dori sa vada imagini din Balcic-ul de astazi, va recomand fotografiile realizate de Daliana Iacobescu:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.116402518373546.20047.100000113947963&type=3

si

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.116472968366501.20064.100000113947963&type=3

 

Trebuie sa imi fac mea culpa! Din anul 1988, eu nu am mai ajuns la Balgic. O cititoare din Galati, care mi-a trimis un comentariu si careia ii multumesc, m-a tras, pe buna dreptate, de urechi si mi-a scris printre altele:
"Imi pare rau, dar eronat ati consemnat ca bulgarii nu precizeaza anume carei regine i-a apartinut castelul. Din contra, chiar am cumparat frumoasele fotografii ale reginei cu cadranul tricolorului romanesc. Ba mai mult, toate punctele de interes turistic sint prevazute cu informatii detaliate scrise si in romaneste.
Haideti sa nu fim rai. Istoria nu o facen noi si teritoriul acela nu poate fi considerat romanesc doar pentru ca vremelnic, si doar pentru 40 de ani a apartinut Romaniei..."
Din respect pentru cititori, imi cer scuze ca am persistat in ideea ca timpul si regimul politic nu schimba mare lucru intr-o tara. Distinsa doamna m-a atentionat aspura faptului ca si eu am ramas blocata intr-o perioada care a trecut demult. Vremurile sunt altele. Aveti dreptate si va multumesc. Nu stiam ca intre timp, in alte tari, lucrurile se schimba in bine! Ce pacat ca doar la altii.



Ada Kaleh

Acum cateva zile, un timisorean a postat pe pagina sa de facebook mai multe imagini vechi cu insula Ada Kaleh, insula cu care oamenii acestor locuri se mandresc denumind-o “perla Banatului”. Nu stiam foarte multe despre istoria acestui loc disparut din dorinta de industrializare fortata a comunismului, dar care dainuie, intr-un mod miraculos, in povestirile si amintirile oamenilor locului.  Denumirea Ada Kaleh provine din limba turca , insemnand Insula Fortareata. Insula a fost locuita din antichitate, iar din insemnarile de atunci aflam ca avea o forma lunguiata, in care culturile de baza erau maslinii, migdali, castani, leandri, vita de vie, smochini si chiparosi. Primele consemnari ale insulei sunt facute de catre Herodot care o numea Cyraunis. Pana in 1430, insula se numea Saan, iar dupa aceasta data si-a schimbat numele sub care o cunoastem si astazi.

Insula era scaldata de apele Dunarii, fiind amplasata nu departe de Orsova si se intindea pe circa 1.7km cu o latime de aproximativ 500 metri, insula pe care traiau 600 de oameni, preponderent de nationalitate turca.  Pozitia sa geografica era una strategica, aflata in mijlocul conflictelor celor doua imperii care au marcat puternic istoria poporului roman: cel habsburgic si cel otoman. De-a lungul istoriei sale, insula a fost stapanita pe rand de cele doua imperii care si-au disputat-o pana in anul 1920 cand a devenit teritoriu romanesc. Cu toate aceste schimbari, locuitorii si-au pastrat administratia locala autonoma, dar si ocupatiile si stilul lor de viata traditional. Pozitia sa geografica a insemnat un punct strategic important pe harta locului din punct de vedere turistic si comercial. In partea superioara a insulei pe sensul de curs al apei a fost amenajat un parc unde au fost plantati numerosi  castani sălbatici, iar in partea opusa puteau fi admirate ruinele vechii cetati, organizata cu trei randuri de ziduri si trei santuri de aparare despartite de apa.

La est se afla o geamie cu un aspect arhitectural impunator, frumos decorata cu covoare pretioase, care pana in 1799 fusese manastire franciscana. Covorul care acoperea lespezile geamiei avea dimensiuni impresionante de 16×12 m si reprezenta o donatie din partea sultanului Abdul Hamid al II-lea.

Imaginile care au rezistat in colectiile private ale bastinasilor ne arata locuinte specifice arhitecturii turcesti: case cu prispe si foisor, incaperi separate pentru barbati si femei, baile amplasate in coltul odailor, mobilier si decoratiuni specifice traditiei musulmane.

Istoria consemneaza locuinte construite chiar pe zidurile vechii cetati militare, caracteristice acestei comunitati turcesti. Insula era vizitata de turisti datorita faptului ca preturile erau scutite de impozit si taxe vamale, iar delicatesele turcesti erau la mare cautare.

Locuitorii cultivau trandafiri din care fabricau uleiul si parfumul de trandafiri, renumita dulceata de smochine sau trandafiri, comercializau tutunul aromat turcesc, 

 rahatul turcesc, suciucul, bijuteriile din aur, baclavaua , sarailie si  cafeaua la nisip. Inlesnirile vamale si scutirile de impozit au dus la dezvoltarea economica a insulei.

Musulmanii si- au construit o uzina electrica, scoli cu predare in limbile turca si romana, fabrici de tutun, de rahat si tesatorii. Comunitatea avea un trai indestulator, motiv pentru care au ridicat  un cinematograf, si-au construit un teren de fotbal şi si-au format propria echipa.

O data cu instalarea comunismului, rangul de comuna a fost ridicat, clasele gimnaziale au fost desfiintate, accesul pe insula dupa ora 20.00 era interzis, proprietatile au fost confiscate, bastinasii avuti au fost deportati in Baragan, iar locul repopulat cu romani.

In 1970, Ceausescu a decis sa se construiasca lacul de acumulare de la Portile de Fier, iar acest lucru a dus implicit la disparitia insulei acoperita de ape. S-a incercat atunci demolarea principalelor obiective turistice de pe insula si reconstruirea lor pe insula Simian, dar spiritul locului a disparut sub apele involburate.

Populatia turca a luat calea exilului, unii dintre ei retragandu-se in Dobrogea, altii plecand definitiv in Turcia. Desi acoperita de ape, amintirea acestei insule inca dainuie in mintea si sufletul banatenilor, motiv pentru care cred cu tarie ca trebuie sa fie amintita in toate materialele de promovare a istoriei Banatului.

Pentru iubitorii istoriei Banatului, dar, implicit, si a Romaniei, puteti citi si materialul:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ada-kaleh-timpul-ne-prisosea
Impresionant. Si dureros totodata cum comunismul incerca (si reusea!) sa stearga adevaratele valori ale culturii si traditiei unor locuri fantastice. Din pacate, tarele comunismului isi intind tentaculele si astazi asupra oricarei ramasite care ar putea orienta romanii catre adevarata valoare, catre moralitatea absoluta, catre bunastarea tutror, catre mandria de a fi roman prin ceea ce ne-a definit odata ca natie si pe care, cu greu, o mai putem ancora in realitatea zilelor de astazi. Neputinciosi sau nu, avem datoria sa nu uitam.

Daca aveti si alte informatii despre aceasta insula, va rog sa completati materialul. Imaginile au fost preluate de pe net si sunt folosite ca material de promovare a istoriei Banatului.

Lacasele de cult banatene - Diaceza romano-catolica

Cred ca este timpul sa ne intoarcem la istoria Banatului si sa ne oprim asupra principalelor lacasuri de cult. Motiv pentru care voi incepe relatarea din localitatea Cenad, leaganul episcopiei romano - catolice din Banat. Va vine sa credeti sau nu, Cenad-ul are o istorie mai veche decat cea a orasului Timisoara. Iar povestea merita consemnata si facuta cunoscuta. Principele Achtum si-a stabilit  centrul statului sau de tip medieval la Urbs Morisena, Cenad-ul de mai târziu. Deoarece se temea de puterea tot mai mare a regelui Ştefan al Ungariei, a incheiat o alianta cu bizantinii, fapt care îi garanta stapanirea teritoriului situat intre Mures, Tisa, Dunare si Carpati. Alianta lui cu bizantinii de la Vidin a facilitat apariţia unor preoti si calugari greci in Banat. Acestia si-au construit o biserica si o manastire la Cenad, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. Cu toate acestea, populaţia Banatului si-a pastrat propriul sau crez, pana la moartea lui Achtum, in anul 1028. In perioada in care conflictul dintre Stefan al Ungariei si Achtum atingea cote alarmante a aparut un personaj cu numele de Chanadinus sau Tschanadin sau Cenad, care, nemultumit de guvernarea regelui ungar, s-a refugiat la curtea lui Achtum de la Urbs Morisena. El a ajuns  conducătorul militar al principatului banatean. Dar prietenia dintre cei doi nu a fost de lunga durata, motiv pentru care Cenad l-a tradat si s-a aliat cu regele ungar. Cand regele bizantin a murit, Stefan al Ungariei l-a atacat pe Achtum, numindu-l pe Cenad conducatorul campaniei militare. Acesta a infrant armata lui Achtum si a construit mai apoi manastirea de la Oroslamoş, pastrand calugarii greci din Urbs Morisena. In semn de pretuire, regele Stefan al Ungariei a schimbat numele localitatii din Urbs Morisena in Cenad (in maghiara Csanád, in germana Tschanad). In momentul trecerii Banatului sub controlul regalitatii maghiare a luat fiinta  dieceza de rit latin. In 1030 s-a infiintat Dieceza de Cenad, iar primul ierarh al noii episcopii a fost Gerhard de Sagredo, care si-a inceput activitatea  de apostolat in scaunul  episcopal din Banat. Primul act al episcopului la sosirea sa a fost sa ii ceara lui Cenad sa inchine biserica in cinstea Sf. Gheorghe de la Oroslamoş. Cum inca nu exista o episcopie la vremea aceea, vechea biserica greceasca a devenit prima catedrala a diecezei de Cenad, unde Gerhard a demarat procesul de crestinare a populatiei pe teritoriul diecezei sale. El si-a inceput pelerinajul in timpul caruia a sfintit numeroase locuri pentru noi biserici care urmau sa fie ridicate in vederea intemeierii unei parohii, a tinut slujbe si a botezat.  A intemeiat o scoala unde tinerii au invatat limba latina, scrisul, retorica si teologia. In aceste conditii, calugarii benedictini au devenit primii invatatori ai Banatului. Cea mai importanta realizare a lui Gerhard si a clericilor formati de el a fost creştinarea locuitorilor, desi nu poate fi neglijat aportul sau la procesul de culturalizare a regiunii. Gerhard a intemeiat abatia benedictina inchinata Sfintei Maria la Cenad in anul 1037. In secolul 13, franciscanii s-au instalat  la Cenad in manastirea abandonata de benedictini care adapostea mormantul Sf. Gerhard. El si-a adus clerici din toata Europa si le-a dat noile parohii, la care se rugau cate 10 sate. In timpul sau, centrul diecezei a iregistrat o perioada infloritoare, motiv pentru care a construit inca  o catedrala episcopala între anii 1036-1042, care a fost închinata Sfantului Gheorghe.

Dupa moartea regelui Ungariei, regatul a avut mai multi conducatori, perioada in care populatia a simtit vulnerabilitatea conducatorilor si a cerut revenirea la vechile religii şamaniste ale hunilor. Pe fondul acestor probleme, Gerhard, insotit de episcopi, a fost omorat langa Pesta de o mulţime de pagani. Trupul său a fost înhumat initial la Pesta in capela sfintei Maria, ca mai apoi, in anul 1054, sa fie mutat la Cenad. Ramasitele sale au fost asezate intr-un sarcofag de piatră, nefinisat, si pastrate pana in zilele noastre in biserica parohiala din Cenad. 

Diaceza a parcurs mai multe etape dificile in istoria si evolutia sa: navalirea tatarilor din anul 1241,  catastrofa de la Mohács din 1526 si caderea Banatului sub stapanirea otomanilor, reintegrarea Banatului la Ungaria in perioada 1716-1778, evolutia diacezei in timpul Primului Război Mondial (1778-1919), scindarea  Dieceze de Cenad , infiintarea diecezei la Timişoara, ca succesoare a diecezei de Cenad. Analele istorice mentioneaza inca din prima parte a secolului al 14 -lea despre Capitlul Catedral de Cenad ca fiind o institutie importanta in viata locuitorilor din Cenad si Banat, atat din punct de vedere spiritual, cat si  cultural, economic. Dar adevarata sa renastere a inceput o data cu eliberarea Banatului si a Timişoarei de catre principele Eugeniu de Savoya in anii 1716-1718, dupa 164 de ani de ocupatie turceasca.  Imediat dupa aceea au fost create premisele reorganizarii diecezei, Episcopul Adalbert von Falkenstein a mutat scaunul episcopal si capitlul de la Szeged la Timişoara. In ziua de 6 august 1736, cand crestinii sarbatoreau  “Schimbarea la Fata”, episcopul Adalbert von Falkenstein a asezat piatra de temelie a noii catedrale pentru Dieceza Sfântului Gerard, care a fost inaltata sub patronajul imparatilor Carol VI-lea si Maria Theresia. Aceasta va fi catedrala construita in stil baroc, atat de indragita de catre timisoreni si cunoscuta sub denumirea de “Domul” din Piata Unirii. Domul este prima biserica a Diecezei noastre, cunoscuta de catre lumea crestina ca si Catedrala Diecezei Romano-Catolice de Timişoara. In 1750 contele Franz Anton Engl de Wagrain a fost uns episcop de Cenad cu resedinta la Timisoara. El a fost acela care a tinut prima Sfanta Liturghie in Domul din Timisoara, in ziua de 8 septembrie 1754, la Sarbatoarea Nasterii Sfintei Fecioare Maria. In anul 1756, tot episcopul de Wagrain  a pus piatra de temelie a bisericii din Maria Radna, mutand  icoana miraculoasa in noua biserica in anul 1767, de  Rusalii. La moartea sa, in 1777, Dieceza de Cenad avea 105.000 credinciosi si peste 100 de parohii. Dieceza de Cenad. In anul 1780, imparateasa Maria Theresia a dat o resedinta noua episcopilor de Cenad situata pe strada care se numea atunci Karoligasse.  In 1807, episcopul Ladislaus Köszeghy a infiintat primul seminar teologic in fosta resedinta si lacas de cult a calugarilor iezuiti. In 1841, episcopul Joseph Lonovics a infiintat o facultate de drept si una de filosofie, in cladirea Seminarului Teologic. Tot din istoria Diecezei noastre face parte si Ordinul Calugaritelor de Notre Dame, prezent prin episcopul Alexander Csajághy in anul 1857 la Timisoara. Aici au fost educate de catre surorile acestui ordin generatii de fete catolice sau de alte confesiuni. Educatia facuta aici a reprezentat  un etalon de onoare pentru Banatul de atunci. Dupa Primul Razboi Mondial, teritoriul Diecezei Cenad se imparte in trei: 33 de parohii impreuna cu Szeged vor trece in Ungaria, a doua revine Regatului Sarbesccu cu 64 de parohii, cu centrul la Becicherecul Mare, iar cea de-a treia, cu 163 de parohii revine Regatului Romaniei cu sediul la Timisoara, avandu-l ca administrator pe canonicul Augustin Pacha care a devenit primul episcop diecezan de Timisoara. In 1948, o data cu instalarea comunistilor, activitatea ordinelor religioase a fost interzisa, iar cladirile confiscate. In anul 1950 Canonicul Pacha a fost arestat, iar 4 ani mai tarziu a murit in inchisoare. Sintetizand putin datele prezentate, putem afirma ca , dupa 700 de ani, in 1733, resedinta episcopilor romano-catolici a fost mutata la Timisoara.

Domul sau Domkirche a fost construit dupa proiectul arhitectului vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach. Planurile si constructia au revenit lui H. Joh. Jacob Schelblauer, consilier al orasului Viena. Piatra de temelie a fost pusa in data de 6 august 1736, iar constructia a fost finalizata in 1773. Catedrala a fost inaltata pe piloni de lemn si are o lungime de 55 m, o latime de  22 m, iar inaltimea de 16,90 m. Turnurile Domului au si ele o inaltime de  35,5 m. Primele clopote au fost turnate in 1763. Din cele patru clopote initiale ale Domului a rezistat timpului doar cel mare, care a fost turnat in 1763 de catre Joseph Steinstock la Buda, in Ungaria. Orologiul din turn este opera meşterului ceasornicar timişorean Martin Kidl si a fost montat in anul 1764.

Altarul principal a fost realizat de catre sculptorul vienez Johann Joseph Rossler si este strajuit de doua statui impozante: in stanga, a Sfintului Carol Boromeus si in dreapta a Sfintei Theresia. Alegerea celor doi sfinti reprezinta de fapt patronajul celor doi imparati care au contribuit la ridicarea Domului: Sf Bartholomeu a fost patronul imparatului Carol al 4-lea, cel care a inceput constructia, iar Sfanta Theresia de Avila a fost patroana imparatesei Maria Therezia, cea care a contribuit la finalizarea lucrarilor. Imparateasa  Maria Tereza a dat un decret in 1756, prin care Domul a fost ridicat la rang de prima biserica a Timisoarei. Domul are 6 altare laterale si se presupune ca doar patru dintre cele 6 tablouri adapostite aici care au fost realizate de pictorului german Johann Adam Schöpf,  nascut la Praga în 1735. Partea centrala este reprezentata de perechea de heruvini.  Michael Angelo Unterberger, pictor renumit si director al Academiei de Arte Frumoase din Viena,  este cel care a realizat tabloul altarului principal, care il infatiseaza pe Sfintul Gheorghe calare in lupta cu balaurul. Initial, in Dom se afla o impresionanta orga in stil baroc, care apartinea mesterului vienez Paul Hanke, si care a fost inlocuita in anul 1757 cu actuala orga, realizata de  Leopod Wegenstein.  In timpul luptelor cu turcii (1788-1790), in incinta Domului s-a aflat depozitul de sare, iar in timpul asediului din anul 1849, Domul a fost  grav avariat.  In cripta sunt inmormantati episcopii, demnitarii si multe personalitati ale Banatului.

Domul reprezinta cel mai important monument arhitectural baroc din Banat. Aici au loc slujbe in limbile romana, germana si maghiara. Unele parti din slujba sunt tinute si astazi in limbile: latina, bulgara, croata, ceha si slovaca. Astfel, Domul reprezinta lacasul in care toti credinciosii romano-catolici din Romania, Ungaria si Serbia se pot inchina Domnului. Deoarece lacasul are o acustica perfecta, aici sunt organizate multe concerte de orga. Inaugurarea oficiala a Catedralei a avut loc  la 24 aprilie 1803, la o zi dupa sarbatoarea Sfantului Gheorghe, patronul spiritual al Domului, iar slujba oficiala a fost tinuta de episcopul Ladislaus Kıszeghy de Remete. El a infiintat primul seminar teologic romano-catolic in anul 1804, la Timisoara. Ceea ce mai trebuie consemnat este faptul ca istoria diecezei mentioneaza etapa colonizarii bulgarilor catolici in Banat, care, in timpul ocupatiei turcesti, au fost aspru persecutati, motiv pentru care acestia s-au stabilit in 1739 pe teritoriul diecezei de Timisoara unde si-au intemeiat parohiile si satele de la  Vinga, Lovrin si Dudestii Vechi. Ei au venit insotiti de episcopul bulgar, calugarul franciscan Nikola Stanislavich care a ocupat scaunul vacant al Diecezei de Cenad in anul 1739. Dar despre ei vom vorbi intr-un alt material.