Ma gandeam zilele trecute cum crizele mondiale au generat fapte de neconceput in conditii normale de viata. Nu pentru faptul ca o anumita fapta a unui dezaxat ar soca opinia publica internationala, ci ca atitudinea de grup a condus la niste actiuni absolut inexplicabile si greu de acceptat. Mi-am amintit fara sa vreau de un articol pe care il citisem acum cateva luni si care, la vremea aceea, m-a socat. Se intamplase in 1914, intr-un oras provincial, Nagyrév, situat pe malul Tisei, in imediata apropiere a localitatilor Tiszakurt si Satolnok, nu mai depate de 60 de km de Budapesta, pe vremea cand Ungaria, pana atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, intra in Primul Razboi Mondial. Barbatii fusesera obligati sa se inroleze, iar in micul orasel ramasesera femeile, batranii si copiii.
Se zice ca orice nebun are nevoie de un mediu propice in care sa se manifeste, iar aceste evenimente au ajutat-o pe Julia Fazekas sa se afirme si sa dea masura propriilor sale fapte care au socat intreaga lume. Aceasta era o femeie retrasa, stearsa, care detinea cunostinte rudimentare de medicina si al carei sot disparuse in circumstante ciudate si niciodata elucidate. Familia ii alesese sotul pe vremea cand inca era adolescenta, iar mariajul s-a dovedit unul destul de greu de suportat de vreme ce acesta avea patima bauturii si era violent. Si cum divortul era interzis, se pare ca tanara si-a rezolvat singura problemele in casnicia nefericita. Desi ajunsese cu doar 3 ani inainte de inceperea razboiului in acest orasel, numele ei avea sa fie legat pe vecie de el si sa aduca o reputatie trista asupra intregii comunitati locale. Initial, isi castigase renumele de moasa care scapa femeile de sarcinile nedorite, fapt care a dus la arestarea ei de aproximativ 10 ori in perioada respectiva, deoarece legea ungara interzicea avortul. Dar justitia avea atunci alte preocupari atunci legate de razboi, fapt care a condus la eliberarea acesteia de fiecare data. Tot atunci, avea sa fie infiintat lagarul pentru prizonierii de razboi. Austro-Ungaria era atunci pe val, motiv pentru care numarul detinutilor devenea pe zi ce trece tot mai numeros.
Si, cum barbatii erau pe front, intre detinuti si localnice se legau si dezlegau multe povesti de dragoste. Dar motivele au fost multe si diverse: micul orasel provincial era macinat de saracie, dar si de lacomie si chiar de plictiseala. Femeile s-au combinat cu prizonierii rusi deoarece acestia le lucrau in ferme si ispita le statea sub nas, iar barbatii lor erau plecanti pe front. Batranii nu vedeau cu ochi buni legaturile amoroase clandestine, care le stricau casniciile si sporeau numarul de avorturi ce aveau sa dea mult de lucru Iuliei Fazekas. Avand din ce in ce mai multe cereri, aceasta a fost obligata sa isi ia un ajutor, pe cea care avea sa ii devina complice, Zsuzsanna, zisa Susi, Oláh, femeia vraci din satul Nagyrev, ea insasi maritata cu un om batran pe care il ura si pe care avea sa il omoare. Cand razboiul s-a sfarsit, iar barbatii au inceput sa se intoarca de pe front, multe dintre femei nu au fost incantate sa se intoarca la vechile reguli si principii familiale si nici sa renunte la libertatile pe care le capatasera. Natura absolut cutremuratoare a faptelor Iuliei Fazekas si ale complicei sale abia atunci a iesit la lumina. Iulia a fost aceea care le-a sfatuit pe femeile care nu isi mai doreau sotii acasa sa ii otraveasca. Cele doua femei fierbeau hartiile de prins insecte care erau fabricate pe baza de arsenic si dadeau solutia rezultata femeilor care doreau sa isi omoare partenerii. Se pare ca primul care cazuse victima acestei proceduri fusese batranul Peter Hegedus, care condamnase public lipsa de moralitate a tinerelor, imediat dupa inrolarea barbatilor din sat, in 1914.
Istoricii sunt de parere ca , intre 1918-1929, in Nagyrev, 50 de femei isi otravisera partenerii sau apropiatii, numarul victimelor fiind estimat in jurul a minim 70 de persoane, in vreme ce altii indica 300 de victime. Acestea formasera un “district al mortii” cunoscut sub numele de „Creatorii de Ingeri din Nagyrev”. Cele doua complice isi adusesera in anturajul lor rude si femei de incredere, astfel incat secretul era foarte bine pastrat. Acestea au avut curajul si nebunia de a genera un fenomen de masa in sat, un fel de psihoza criminala, care a dus nu numai la otravirea sotilor, dar si a propriilor copii, rude sau rivale din acelasi grup de actiune. Motivele erau dintre cele mai diverse: fie nu mai doreau sa traiasca impreuna cu barbatii lor, fie erau supuse oprobiului familial, fie erau interesate de mostenire sau pur si simplu pentru ca se putea. Aceasta nebunie avea sa se opreasca in 1929. Este absolut inexplicabil cum o adunatura de femei au pus la cale un asemenea plan diabolic care s-a dovedit mai mult decat functional si au reusit sa insele vigilenta autoritatilor timp de 15 ani. Evident ca numarul mare de victime inregistrate a condus la un fel de siguranta , la acel sentiment care iti da impresia falsa ca esti un mic Dumnezeu in spatiul tau de confort si ca nimeni nu este mai presus de tine. Acesta avea sa fie inceputul sfarsitului lor. Intamplarea a facut ca una dintre ucigase, Laszlo Szabo, sa fie surprinsa de catre doi vizitatori in timp ce turna otrava in paharul unui pacient. Laszlo Szabo a fost retinuta imediat de catre autoritati, iar in timpul cercetarilor, aceasta a numit-o pe Julia Fazekas drept furnizoare a otravii si creatoarea intregului plan criminal.
Dar deja erau anumite semne de intrebare in comunitatea locala deoarece doi dintre cei care fusesera otraviti reusisera in mod miraculos sa scape cu viata. Un alt caz indica faptul ca un student la medicina identificase un nivel ridicat de arsenic in lesul unui decedat gasit inecat pe malul unei ape. Inclusiv o scrisoare anonima ajunsese la redactia unui ziar local in care erau acuzate femeile din regiunea Tiszazug ca membrii familiilor lor decedasera in mod ciudat in urma unor intoxicatii. Intre timp, in randul criminalelor se instalase teama. Una dintre ele, Christine, vaduva lui Czordas Balint, mai curajoasa, si-a pus hainele bune si a tras o fuga pana la Budapesta unde s-a dus glont intr-o farmacie. Acolo l-a intrebat pe farmacist daca se pot identifica urme de otrava intr-un corp ingropat si putrezit. A fost absolut socata sa afle ca urmele de otrava pot fi depistate in unghii si firele de par. Aceasta s-a intors speriata si le-a informat pe toate celelalte, iar panica incepuse sa se instaleze in mijlocul lor. Nu dupa mult timp, vaduva lui Czordas Balint avea sa fie arestata, iar sotul ei deshumat. Aceasta a fost dusa la inchisoarea de la Szolnok unde avea sa se spanzure in celula, dupa ce marturisise anchetatorilor ca ajutase la moartea a 20 de soti si a mai multor copii care, din pricina razboiului, nu aveau cu ce sa se hraneasca. Tot atunci a ajuns o alta scrisoare anonima la seful politiei din Szolnok, in care se faceau referiri la alte morti misterioase ale unor barbati din satele de Szolnok si Tiszakurt. Seful politiei a trimis acolo doi detectivi, Bartok si Frieska, ca sa faca cercetari la fata locului.
Cand au plecat de la casa parohiala, noaptea se asternuse demult peste sat. La un moment dat, unul dintre detectivi s-a impiedicat de ceva si a cazut cat era de lat. Abia apoi a constatat ca s-a impiedicat de cadavrul unuia dintre barbatii caruia ii daduse de baut la han si il sfatuise sa mearga sa vorbeasca cu popa. Batranul vorbise prea multe, iar doamna Szabo aflase despre aceasta cutezanta si a avut indrazneala sa il omoare chiar sub nasul politiei, transmitand un mesaj tacut celor care ar fi fost dornici sa le spuna mai multe. Detectivul Frieska a luat atunci o decizie curajpasa si s-a dus glont la casa acesteia acuzand-o de uciderea unchiului ei. Luata prin surprindere, femeia a marturisit nu numai aceasta crima, dar si uciderea tatalui ei. Tot ea a dat numele lui Susi Olah, dar si al altor femei din grupul criminal. Ca urmare, Susi Olah impreuna cu alte 6 colaboratoare au fost arestate si duse la Ezolnok pentru interogatoriu.
Datorita amplorii evenimentului, politistii au decis ca toti cei care decedasera din 1911 pana atunci sa fie deshumati si examinati. Intregul cimitir avea aspectul unui camp de lupta. In timpul cercetarilor, politistii au fost socati sa constate ca femeile erau mandre de actiunile lor, ca nu aveau nici un fel de regrete si ca nu au incercat sa nege faptele pe care le comisesera. Ucigasele aveau sa recunoasca faptele, marturisind uciderea sotilor, a rudelor, a copiilor. Palinka, una dintre membrele grupului, avea sa recunoasca faptul ca si-a ucis sotul, parintii, fratii, cumnatele si o matusa , ca sa mosteneasca o casa frumoasa si 2 de acrii si jumatate de pamant. In urma procesului, 8 dintre ele au fost spanzurate, 7 au fost inchise pe viata, iar restul au fost arestate pe perioade mai scurte de timp. Acest caz este unic in istoria umanitatii, nemainregistrandu-se un asemenea caz de psihoza in masa care sa duca la acte criminale in masa. La finalizarea anchetei, a rezultat un numar total de 300 de victime, acestea fiind soti, tati, frati sau fii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fiti exigenti! Sugestiile sunt binevenite. Criticile, asumate.